SlideShare ist ein Scribd-Unternehmen logo
1 von 17
Downloaden Sie, um offline zu lesen
Marian RUJOIU
13 Obiceiuri care
ne fac mai fericiți
13 Obiceiuri care ne
fac mai fericiți
“Inima are rațiunile ei pe
care rațiunea nu le cu-
noaște”
– Blaise Pascal
Se împlinesc aproape 4 ani de când studiez și experimentez
fericirea sub diferitele ei forme. I-am ascultat pe cei mai înțe-
lepți oameni, am discutat cu oameni fericiți și nefericiți și am
desprins esența, nu neapărat a ceea ce înseamnă fericirea ci
mai degrabă a acelor obiceiuri care ne fac fericiți. Oamenii
fericiți au anumite obiceiuri, indiferent de nivelul lor de
trai. Fie că au bani mai mulți sau mai puțini, am fost surprins
să găsesc obiceiuri identice atât la milionari cât și la acei
oameni care nu știu ce vor mânca mâine.
Fericire înseamnă să te simți bine, să duci viața pe care ți-o
dorești, totuși am fost interesat să aflu care sunt acele obicei-
uri care integrate în viața noastră ne pot face mai fericiți. Am
întocmit o listă cu 13 obiceiuri însă fără doar și poate lista
poate fi continuată de orice cititor. Vă recomand să citiți
această listă chiar de două ori, iar apoi să o discutați cu
cineva, iar apoi să începeți să o integrați în viața voastră. Fie
că suntem deprimați, fie că dorim să fim mai fericiți,
această listă ne va ajuta. Sunt obiceiuri simple care nu
costă nimic.
De la budiști la neurologi, de la milionari la oameni cu nici un
venit, sunt totuși lucruri care cu toții le au în comun. Cel mai
interesant este că practicarea acestor obiceiuri ne face mai
fericiți. Într-un fel sau altul fiecare tânjește să fie mai fericit,
chiar și la extrem. Am întâlnit oameni, care pentru mine au fost
puțin ciudați. Aceștia erau fericiți doar dacă erau nefericiți.
Trecând peste aceste excepții, vedeți obiceiurile și integrați-
le în viața voastră. Nu costă nimic, iar beneficiile sunt
nemăsurate. Mă uit la câte lucruri am pierdut neînțelegând
aceste simple principii care te transformă dintr-un om nefericit
într-un om fericit.
Fericirea nu este o
destinație, este un
mod de a-ți trăi viața.
2
1. Fii recunoscător
Recunoștința joacă un rol cheie. Oamenii
care nu reușesc să fie recunoscători pen-
tru ceea ce au, de regulă, sunt nefericiți.
Sunt acei oameni care nu apreciază nimic
din ce-i înconjoară și nu-i mulțumește ni-
mic
Este o iluzie să credem că ne va face feri-
ciți ceva ce nu avem atât timp cât nu vom
fi capabili să fim recunoscători prezentului
și oamenilor din jurul nostru pentru ceea
ce avem acum. Atunci când suntem recu-
noscători, în corpul nostru se întâmplă
ceva spectaculos, undele cerebrale se sin-
cronizează cu bătăile inimii. Iar când acest
lucru se întâmplă, intrăm în acea stare
plină de beatitudine care se transformă în
fericire, mai puțin stres și un metabolism
mai puternic.
Atunci când ești recunoscător intri într-o
stare superioară în care simți, vezi și
acționezi într-un mod cu totul diferit, bene-
fic pentru tine și pentru cei din jurul tău.
3
2. Valorizează
Valorizarea este ușor diferită de recunoșt-
ință. Am putea spune că este un nivel 2 al
recunoștinței. Spre deosebire de recunoșt-
ință, care poate fi mai degrabă reactivă, val-
orizarea este ceva proactiv.
Atunci când încerci să afli ce are un om
mai bun, valorizezi. Atunci când dintr-o
situație înveți o lecție, din nou valorizezi.
Atunci când cauți ceva bun într-o situație
valorizezi, iar atunci când te uiți la umani-
tate și vezi ce are mai bun valorizezi. Când
privești în jurul tău este foarte ușor să fii
prins în capcana nenorocirilor și răutăților
din lumea întreagă. În lume nu există doar
bine, există și rău, însă acei oameni care
au obiceiul de a căuta, a găsi și a valoriza
ce este bine, sunt fericiți. Focusul lor este
îndreptat astfel către lucrurile bune când
privesc împrejur. Nimic nu ne oprește să
ne focusăm pe lucruri negative, însă când
devine un obicei se traduce în stres, depre-
sie și nefericire în foarte scurt timp
4
3. Dăruiește
Ideea de a dărui pentru a fi fericit nu este o
idee nouă. Interesant este că și studiile
arată acest lucru.  Michael Norton a stu-
diat cum putem cumpăra fericirea. Riguros
organizată, cercetarea sa a arătat că
oamenii care cheltuiesc bani pentru ei sunt
mai nefericiți decât oamenii care cheltui-
esc bani pentru ceilalți. Atunci când ai grijă
de tine este un lucru potrivit, însă când ai
grijă și de ceilalți oferind un ajutor, făcând
un cadou sau acordând un sprijin atunci
când este cazul, abia atunci răsare senti-
mentul de autoîmplinire spre deosebire de
satisfacțiile pe termen scurt care ne
privesc doar pe noi. Suntem fericiți abia
atunci când trecem granița personalului și
aducem o contribuție cât de mică pentru o
lume mai bună.
5
4. Analizează mai puțin și simte mai mult
Oamenii fericiți, atunci când au o perso-
ană în față nu o judecă ci mai degrabă val-
orizează persoana respectivă și simt perso-
ana de lângă ei.
Astfel cei care iși antrenează emoțiile ne-
maiîncercând să le anihileze, în mod mi-
raculos devin mai fericiți, cu o stare de
bine de invidiat.
Oare la sfârșitul vieții vei fi mulțumit că
ai fost o persoană analitică sau pentru
că ai simțit viața așa cum ți-a fost ofer-
ită?
Așadar, să dansăm cu emoțiile noastre sau
cum spunea Maica Tereza ”Dacă judecăm
prea mult oamenii nu mai avem timp sa-i
iubim.”
6
5. Nu lua lucrurile prea în serios
Cercetătorii ne spun că pământul s-a for-
mat aproximativ acum 4,5 miliarde de ani,
cu 10 milioane de ani mai târziu decât
soarele.  Ziua nu a fost atât de lungă
întotdeauna.  Acum un miliard de ani ziua
avea aproximativ 18 ore. Datorită faptului
că luna se mișcă cu 4 cm pe an, rotația
pământului încetinește, iar un calcul simplu
arată că într-un viitor ziua pe pământ va
avea și 1000 ore. În cât timp va ajunge la
1000 de ore? Cu siguranță într-un timp mai
mare decât problemele noastre sau ființa
noastră materială. A lua lucrurile prea în se-
rios creează probleme, la fel a lua prea în
serios propria persoană , nu conduce la
fericire. Oamenii simpli  dar și genii au
înțeles acest lucru și nu iau lucrurile în
serios decât atât cât este necesar. Cu
măsură. Pentru ce atâta stres? Unul din
mentorii mei, Richard Bandler spunea că
oamenii au probleme pentru că se iau prea
în serios. Așadar să ne detașăm puțin si să
fim bucuroși. Rezultatele sunt imediate!
7
6. Ține lucrurile simple
Acest obicei vine în continuarea punctului
anterior. Lobii noștri prefrontali tind să pre-
vadă consecințe în scopul supraviețuirii. To-
tuși ei ne avertizează, își fac datoria, însă
dacă alegem să complicăm lucrurile ni se
complică viața, iar când spunem viață
complicată spunem nefericire.
Care este motivul pentru care uneori ne
uităm la oameni simpli si fericiți ? Arta de a
ține lucrurile simple ne face mai fericiți.
Crezi că lucrurile complicate iți aduc ferici-
rea? Nici vorbă și ca o demonstrație te in-
vit să te uiți în trecut. Privește la momen-
tele în care ai fost fericit. Vei vedea că
toate sunt lucruri simple: o îmbrățișare, un
zâmbet, o prăjitură, un peisaj, un dar, un
cuvânt, un gând, un sentiment, o emoție.
În orice situație te-ai afla, încercă să simpli-
fici și vei găsi calea autoîmplinirii.
8
7. Rămâi în prezent
Eckhart Tolle este fără îndoială autorul care
a surprins puterea prezentului. Trecutul a
fost, viitorul este incertitudine. A sta în
prezent reprezintă cu adevărat sursa feri-
cirii. A ne bucura de fiecare lucru, a privi
prin lentila bucuriei reprezintă o cale
magică spre fericire și stare de bine.
Mirosul unei flori, gustul unei mâncări, zâm-
betul unui copil, bucuria lucrurilor simple
sunt lucrurile care compun întreaga no-
astră viață. Încântarea clipei reprezintă
viața noastră. Viața noastră nu este decât
o succesiune de momente.
Capacitatea de a rămâne în prezent reprez-
intă unul din obiceiurile cele mai alese.
Într-adevăr, nimeni nu este perfect, nu știu
dacă există cineva în lume care poate
poate rămâne clipă de clipă în prezent, to-
tuși nimic nu ne împiedică să facem cât
mai des acest lucru, din simplu motiv că
putem fi mai fericiți în acest fel.
9
8. Arată compasiune
Când spun arată compasiune, nu mă refer
doar la o arăta ci mai exact la a fi. Mai sus
am vorbit despre a dărui. Compasiunea
este la un nivel mai profund. Compasiune
este atunci când ne conectăm emoțional la
o persoană aflată în nevoie și devenim una
cu ea în speranța de a o ajuta.
Dacă ne vom simți bine că am ajutat nu
este o vină, este doar un beneficiu atât
timp cât am făcut-o pentru ceilalți. Cer-
cetările neurologice arată cum persoanele
pline de compasiune au structură neuron-
ală diferită, limpede, clară, în forme regu-
late.
Dacă am putea spune fiind plini de compa-
siune dăm o șasă către iluminare creierului
nostru. Într-un anumit fel ar fi necesar să
ne oprim din transa cotidiană, să închidem
telefonul și calculatorul, să observăm cum
putem ajuta.
Făcând-o noi, încet -încet o vor face și
alții, e nevoie doar  de un început.
10
9. Iubește și iartă
Iubirea fără doar și poate are rolul ei în ba-
rometrul fericirii. Am putea începe o dis-
cuție lungă între a fi iubit și a iubi, cred însă
că este irelevant, pentru că dăruind iubirea
vom fi mai fericiți.
A ne iubi pe noi, pe semenii noștri și tot
ceea ce ne înconjoară ne face mai fericiți.
Într-un final este vorba de iubire necon-
diționată, de iubire de oameni și de tot ce
ne înconjoară.
Puteți încerca să combinați iubirea și cu ier-
tarea și veți trece la un nivel superior. Ura
naște stres, pe când iubirea și iertarea
nasc autoîmplinire și fericire.
11
10. _______________________________
Alege să faci ce te face cu adevărat fericit,
fie că este vorba de lucruri mărute sau lu-
cruri cu adevărat importante pentru tine.
La punctul 10 trece ce consideri că te face
fericit și ține în atenția ta apoi.
12
11. Oferă sau găsește un sens
Atunci când există sens în ceea ce facem
suntem fericiți. Când spunem că ne place
ceea ce facem de obicei are un sens acel
lucru.
Lipsa de sens, fie că vorbim de viață per-
sonală sau profesională, încet -încet ne
macină și ne face nefericiți. Nu vorbesc
doar de sens mare ci și de sens într-o
manieră atenuată. Este important să
găsești un sens pentru care faci lucrurile
bine.
Unii găsesc sensul în a-I ajuta pe alții, iar
alți oameni în a aduce o contribuție. Sen-
sul ne oferă în mod surprinzător energia
și combustibilul pentru a fi fericiți.
O viața de succes este una plină de sens
indiferent care este acest sens.
Găsirea sensului dezlănțuie uriașul po-
tențial aflat în interiorul tău, iar atunci
puterea ta va fi nemărginită.
13
12. Fă-i fericiti și pe cei din jurul tău.
Ajută oamenii din jurul tău să internalizeze
cele 11 reguli de mai sus.
Sunt cercetări care arată că a ne im-
plica pentru a ajuta pe cineva să facă
anumite schimbări, ne ajută și pe noi să
reușim să facem aceeași schimbare.
De pildă, dacă ești puțin deprimat, ajută o
persoană să nu mai fie deprimată și vei ob-
serva că acest tip de demers te va ajuta și
pe tine să nu mai fii deprimat.
Îndrăznește să-i ajuți și să-i inspiri pe cei
din jurul tău.
14
13. Aplică tu toate obiceiurile de mai sus
Îți doresc succes în asimilarea obiceiurilor.
În mod normal oricare din obiceiuri te va
ajuta să fii mai fericit și de ce nu să trăiești
mai mult. Totuși, dacă deocamdată  nu te
simți confortabil cu aplicarea vreunuia, poți
să-l mai amâni.
Cercetările arată că este nevoie de 21 de
repetări în 21 de zile pentru a fi integrat ca
obicei oricare din cele de mai sus. Poate îți
va lua mai mult sau poate mai puțin.
Poți fi cel mai bun din univers în a fi tu în-
suți și niciodată, nimeni nu te poate în-
trece.
Am făcut și o variantă printabilă a acestor
obiceiuri pentru a fi mai ușor să ți le reamin-
tești. Printează-le și afișează-le într-un loc
vizibil, iar dacă ți-a plăcut acest material
trimite-l prietenilor tăi. Foarte frumos ar fi
să aducem o contribuție acestei liste. Este
simplu, răspundeți la întrebarea:
Ce te face fericit?
15
© Marian RUJOIU, 13 Obiceiuri care ne fac mai fericiți, București 2014
Acest material poate fi folosit de terți în scop necomercial cu obligativitatea menționării
sursei și a autorului. Varianta printabila a calendarului si a regulilor sunt disponibile
pentru descărcare la rezolutie bună pe www.marian-rujoiu.ro/fericire
xvi

Weitere ähnliche Inhalte

Was ist angesagt?

244104849 joe-dispenza-distruge-ti-obiceiurile-nocive
244104849 joe-dispenza-distruge-ti-obiceiurile-nocive244104849 joe-dispenza-distruge-ti-obiceiurile-nocive
244104849 joe-dispenza-distruge-ti-obiceiurile-nociveAndreea Cozma
 
Omraam mikhael-aivanhov-semintele-fericirii
Omraam mikhael-aivanhov-semintele-fericiriiOmraam mikhael-aivanhov-semintele-fericirii
Omraam mikhael-aivanhov-semintele-fericiriiSorina Iacob
 
Cele 17 niveluri ale constiintei
Cele 17 niveluri ale constiinteiCele 17 niveluri ale constiintei
Cele 17 niveluri ale constiinteiNicu Barbi
 
În căutarea fericirii
În căutarea fericiriiÎn căutarea fericirii
În căutarea fericiriiFrumoasa Verde
 
Kato - Insuficiența și excesul sunt dăunătoare, un principiu de viață
Kato  -  Insuficiența și excesul sunt dăunătoare,  un principiu de viațăKato  -  Insuficiența și excesul sunt dăunătoare,  un principiu de viață
Kato - Insuficiența și excesul sunt dăunătoare, un principiu de viațăKatona Nicolaie
 
Știința din spatele fericirii
Știința din spatele fericiriiȘtiința din spatele fericirii
Știința din spatele fericiriiDOR Academy
 
Valeriu Popa vindecarea-prin-gandire
Valeriu Popa vindecarea-prin-gandireValeriu Popa vindecarea-prin-gandire
Valeriu Popa vindecarea-prin-gandireviola_ro
 
Viata bunul-cel-mai-de-pret-omraam-mikhael-aivanhov
Viata bunul-cel-mai-de-pret-omraam-mikhael-aivanhovViata bunul-cel-mai-de-pret-omraam-mikhael-aivanhov
Viata bunul-cel-mai-de-pret-omraam-mikhael-aivanhovSorina Iacob
 
Asculta ti corpul lise b.
Asculta ti corpul lise b.Asculta ti corpul lise b.
Asculta ti corpul lise b.Maria Benghia
 
29510981 mintea-poate-vindeca-frederick-bailes
29510981 mintea-poate-vindeca-frederick-bailes29510981 mintea-poate-vindeca-frederick-bailes
29510981 mintea-poate-vindeca-frederick-bailesFlorentina1978
 
Lise bourbeau-stii-cine-esti
Lise bourbeau-stii-cine-estiLise bourbeau-stii-cine-esti
Lise bourbeau-stii-cine-estiIvona Amaritei
 
Aivanhov, omraam mikhael centri si corpuri subtile
Aivanhov, omraam mikhael   centri si corpuri subtile Aivanhov, omraam mikhael   centri si corpuri subtile
Aivanhov, omraam mikhael centri si corpuri subtile Laurentiu Decu
 
Kato - Câtă putere are minciuna de a deforma adevărul vieții tale?
Kato -  Câtă putere are minciuna de a deforma adevărul vieții tale?Kato -  Câtă putere are minciuna de a deforma adevărul vieții tale?
Kato - Câtă putere are minciuna de a deforma adevărul vieții tale?Katona Nicolaie
 
Abraham hicks - creatia se refera la tine - scara emotiilor
Abraham hicks - creatia se refera la tine - scara emotiilorAbraham hicks - creatia se refera la tine - scara emotiilor
Abraham hicks - creatia se refera la tine - scara emotiilorLaurentiu Decu
 
Noul pamant-omraam-mikhael-aivanhov
Noul pamant-omraam-mikhael-aivanhovNoul pamant-omraam-mikhael-aivanhov
Noul pamant-omraam-mikhael-aivanhovSorina Iacob
 
În sfârșit nefumător - Allen Carr
În sfârșit nefumător - Allen CarrÎn sfârșit nefumător - Allen Carr
În sfârșit nefumător - Allen CarrFrumoasa Verde
 
36787901 rudolf-steiner-treptele-initierii
36787901 rudolf-steiner-treptele-initierii36787901 rudolf-steiner-treptele-initierii
36787901 rudolf-steiner-treptele-initieriicab2011
 

Was ist angesagt? (19)

244104849 joe-dispenza-distruge-ti-obiceiurile-nocive
244104849 joe-dispenza-distruge-ti-obiceiurile-nocive244104849 joe-dispenza-distruge-ti-obiceiurile-nocive
244104849 joe-dispenza-distruge-ti-obiceiurile-nocive
 
Omraam mikhael-aivanhov-semintele-fericirii
Omraam mikhael-aivanhov-semintele-fericiriiOmraam mikhael-aivanhov-semintele-fericirii
Omraam mikhael-aivanhov-semintele-fericirii
 
Cele 17 niveluri ale constiintei
Cele 17 niveluri ale constiinteiCele 17 niveluri ale constiintei
Cele 17 niveluri ale constiintei
 
În căutarea fericirii
În căutarea fericiriiÎn căutarea fericirii
În căutarea fericirii
 
Kato - Insuficiența și excesul sunt dăunătoare, un principiu de viață
Kato  -  Insuficiența și excesul sunt dăunătoare,  un principiu de viațăKato  -  Insuficiența și excesul sunt dăunătoare,  un principiu de viață
Kato - Insuficiența și excesul sunt dăunătoare, un principiu de viață
 
Știința din spatele fericirii
Știința din spatele fericiriiȘtiința din spatele fericirii
Știința din spatele fericirii
 
Valeriu Popa vindecarea-prin-gandire
Valeriu Popa vindecarea-prin-gandireValeriu Popa vindecarea-prin-gandire
Valeriu Popa vindecarea-prin-gandire
 
Viata bunul-cel-mai-de-pret-omraam-mikhael-aivanhov
Viata bunul-cel-mai-de-pret-omraam-mikhael-aivanhovViata bunul-cel-mai-de-pret-omraam-mikhael-aivanhov
Viata bunul-cel-mai-de-pret-omraam-mikhael-aivanhov
 
Asculta ti corpul lise b.
Asculta ti corpul lise b.Asculta ti corpul lise b.
Asculta ti corpul lise b.
 
29510981 mintea-poate-vindeca-frederick-bailes
29510981 mintea-poate-vindeca-frederick-bailes29510981 mintea-poate-vindeca-frederick-bailes
29510981 mintea-poate-vindeca-frederick-bailes
 
Lise bourbeau-stii-cine-esti
Lise bourbeau-stii-cine-estiLise bourbeau-stii-cine-esti
Lise bourbeau-stii-cine-esti
 
Aivanhov, omraam mikhael centri si corpuri subtile
Aivanhov, omraam mikhael   centri si corpuri subtile Aivanhov, omraam mikhael   centri si corpuri subtile
Aivanhov, omraam mikhael centri si corpuri subtile
 
Kato - Câtă putere are minciuna de a deforma adevărul vieții tale?
Kato -  Câtă putere are minciuna de a deforma adevărul vieții tale?Kato -  Câtă putere are minciuna de a deforma adevărul vieții tale?
Kato - Câtă putere are minciuna de a deforma adevărul vieții tale?
 
Abraham hicks - creatia se refera la tine - scara emotiilor
Abraham hicks - creatia se refera la tine - scara emotiilorAbraham hicks - creatia se refera la tine - scara emotiilor
Abraham hicks - creatia se refera la tine - scara emotiilor
 
Noul pamant-omraam-mikhael-aivanhov
Noul pamant-omraam-mikhael-aivanhovNoul pamant-omraam-mikhael-aivanhov
Noul pamant-omraam-mikhael-aivanhov
 
Ganduri
GanduriGanduri
Ganduri
 
În sfârșit nefumător - Allen Carr
În sfârșit nefumător - Allen CarrÎn sfârșit nefumător - Allen Carr
În sfârșit nefumător - Allen Carr
 
36787901 rudolf-steiner-treptele-initierii
36787901 rudolf-steiner-treptele-initierii36787901 rudolf-steiner-treptele-initierii
36787901 rudolf-steiner-treptele-initierii
 
Lise bourbeau-corpul-tau
Lise bourbeau-corpul-tauLise bourbeau-corpul-tau
Lise bourbeau-corpul-tau
 

Ähnlich wie 13 obiceiuri care ne facm mai fericiti

Lise Bourbeau Stii cine esti
Lise Bourbeau  Stii cine estiLise Bourbeau  Stii cine esti
Lise Bourbeau Stii cine estitachita2007
 
85 de secrete ale oamenilor fericiti
85 de secrete ale oamenilor fericiti85 de secrete ale oamenilor fericiti
85 de secrete ale oamenilor fericitiCorina Cialicu
 
Cărți ce îți pot schimba viitorul - (Lecturi motivaționale)
Cărți ce îți pot schimba viitorul - (Lecturi motivaționale)Cărți ce îți pot schimba viitorul - (Lecturi motivaționale)
Cărți ce îți pot schimba viitorul - (Lecturi motivaționale)BibliotecaMickiewicz
 
Omraam mihail aivanhov semintele fericirii
Omraam mihail aivanhov   semintele fericiriiOmraam mihail aivanhov   semintele fericirii
Omraam mihail aivanhov semintele fericiriiAdrian Ionescu
 
85 de-secrete-ale-oamenilor-fericiti
85 de-secrete-ale-oamenilor-fericiti85 de-secrete-ale-oamenilor-fericiti
85 de-secrete-ale-oamenilor-fericitiClaudiu Nemeş
 
Codul vindecarii-de-alex-loyd
Codul vindecarii-de-alex-loydCodul vindecarii-de-alex-loyd
Codul vindecarii-de-alex-loydMarcela Patrichi
 
Louise hay-poti-sa-ti-vindeci-viata
Louise hay-poti-sa-ti-vindeci-viataLouise hay-poti-sa-ti-vindeci-viata
Louise hay-poti-sa-ti-vindeci-viataluckiord
 
Louise hay-poti-sa-ti-vindeci-viata
Louise hay-poti-sa-ti-vindeci-viataLouise hay-poti-sa-ti-vindeci-viata
Louise hay-poti-sa-ti-vindeci-viataAna Maria
 
Sfaturi pentru o viata implinita
Sfaturi pentru o viata implinitaSfaturi pentru o viata implinita
Sfaturi pentru o viata implinitaRazvan Spiridonescu
 
Vorbind cu Dumnezeu vol.1
Vorbind cu Dumnezeu vol.1Vorbind cu Dumnezeu vol.1
Vorbind cu Dumnezeu vol.1Alberto Bacoi
 
Training napocensis 18 ian 10 mai
Training napocensis 18 ian   10 maiTraining napocensis 18 ian   10 mai
Training napocensis 18 ian 10 maiTuturiga Alexandru
 
Zece moduri de a ne energiza si a ne ridica vibratia in fiecare zi
Zece moduri de a ne energiza si a ne ridica vibratia in fiecare ziZece moduri de a ne energiza si a ne ridica vibratia in fiecare zi
Zece moduri de a ne energiza si a ne ridica vibratia in fiecare ziNatura pentru Sanatate
 
Poti sa ti vindeci viata
Poti sa ti vindeci viataPoti sa ti vindeci viata
Poti sa ti vindeci viataGaspar Mirabela
 
Sfaturi pentru o_viata_implinita si fericita!
Sfaturi pentru o_viata_implinita si fericita!Sfaturi pentru o_viata_implinita si fericita!
Sfaturi pentru o_viata_implinita si fericita!Rujoiu Marian
 
Cuvinte de intelepciune pentru fiecare zi paul ferrini
Cuvinte de intelepciune pentru fiecare zi paul ferriniCuvinte de intelepciune pentru fiecare zi paul ferrini
Cuvinte de intelepciune pentru fiecare zi paul ferrinilecca vera
 
Paul Ferrini - Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
Paul Ferrini -  Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare ziPaul Ferrini -  Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
Paul Ferrini - Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare ziClaudiu Nemeş
 
Adevarata Iubire
Adevarata IubireAdevarata Iubire
Adevarata IubireOana
 
Omraammikhaelaivanhov 1974-161009195554
Omraammikhaelaivanhov 1974-161009195554Omraammikhaelaivanhov 1974-161009195554
Omraammikhaelaivanhov 1974-161009195554Costel Bucur
 

Ähnlich wie 13 obiceiuri care ne facm mai fericiti (20)

Doliul
DoliulDoliul
Doliul
 
Lise Bourbeau Stii cine esti
Lise Bourbeau  Stii cine estiLise Bourbeau  Stii cine esti
Lise Bourbeau Stii cine esti
 
85 de secrete ale oamenilor fericiti
85 de secrete ale oamenilor fericiti85 de secrete ale oamenilor fericiti
85 de secrete ale oamenilor fericiti
 
Cărți ce îți pot schimba viitorul - (Lecturi motivaționale)
Cărți ce îți pot schimba viitorul - (Lecturi motivaționale)Cărți ce îți pot schimba viitorul - (Lecturi motivaționale)
Cărți ce îți pot schimba viitorul - (Lecturi motivaționale)
 
Omraam mihail aivanhov semintele fericirii
Omraam mihail aivanhov   semintele fericiriiOmraam mihail aivanhov   semintele fericirii
Omraam mihail aivanhov semintele fericirii
 
85 de-secrete-ale-oamenilor-fericiti
85 de-secrete-ale-oamenilor-fericiti85 de-secrete-ale-oamenilor-fericiti
85 de-secrete-ale-oamenilor-fericiti
 
Codul vindecarii-de-alex-loyd
Codul vindecarii-de-alex-loydCodul vindecarii-de-alex-loyd
Codul vindecarii-de-alex-loyd
 
Louise hay-poti-sa-ti-vindeci-viata
Louise hay-poti-sa-ti-vindeci-viataLouise hay-poti-sa-ti-vindeci-viata
Louise hay-poti-sa-ti-vindeci-viata
 
Louise hay-poti-sa-ti-vindeci-viata
Louise hay-poti-sa-ti-vindeci-viataLouise hay-poti-sa-ti-vindeci-viata
Louise hay-poti-sa-ti-vindeci-viata
 
Louise hay-poti-sa-ti-vindeci-viata
Louise hay-poti-sa-ti-vindeci-viataLouise hay-poti-sa-ti-vindeci-viata
Louise hay-poti-sa-ti-vindeci-viata
 
Sfaturi pentru o viata implinita
Sfaturi pentru o viata implinitaSfaturi pentru o viata implinita
Sfaturi pentru o viata implinita
 
Vorbind cu Dumnezeu vol.1
Vorbind cu Dumnezeu vol.1Vorbind cu Dumnezeu vol.1
Vorbind cu Dumnezeu vol.1
 
Training napocensis 18 ian 10 mai
Training napocensis 18 ian   10 maiTraining napocensis 18 ian   10 mai
Training napocensis 18 ian 10 mai
 
Zece moduri de a ne energiza si a ne ridica vibratia in fiecare zi
Zece moduri de a ne energiza si a ne ridica vibratia in fiecare ziZece moduri de a ne energiza si a ne ridica vibratia in fiecare zi
Zece moduri de a ne energiza si a ne ridica vibratia in fiecare zi
 
Poti sa ti vindeci viata
Poti sa ti vindeci viataPoti sa ti vindeci viata
Poti sa ti vindeci viata
 
Sfaturi pentru o_viata_implinita si fericita!
Sfaturi pentru o_viata_implinita si fericita!Sfaturi pentru o_viata_implinita si fericita!
Sfaturi pentru o_viata_implinita si fericita!
 
Cuvinte de intelepciune pentru fiecare zi paul ferrini
Cuvinte de intelepciune pentru fiecare zi paul ferriniCuvinte de intelepciune pentru fiecare zi paul ferrini
Cuvinte de intelepciune pentru fiecare zi paul ferrini
 
Paul Ferrini - Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
Paul Ferrini -  Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare ziPaul Ferrini -  Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
Paul Ferrini - Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
 
Adevarata Iubire
Adevarata IubireAdevarata Iubire
Adevarata Iubire
 
Omraammikhaelaivanhov 1974-161009195554
Omraammikhaelaivanhov 1974-161009195554Omraammikhaelaivanhov 1974-161009195554
Omraammikhaelaivanhov 1974-161009195554
 

Mehr von Rujoiu Marian

Bilete - eveniment jordan belfort adevaratul lup de pe wall street-romania
Bilete  - eveniment jordan belfort adevaratul lup de pe wall street-romaniaBilete  - eveniment jordan belfort adevaratul lup de pe wall street-romania
Bilete - eveniment jordan belfort adevaratul lup de pe wall street-romaniaRujoiu Marian
 
Bilete cu reducere/discount conferinta cu Adevaratul Lup de pe Wall Street
Bilete cu reducere/discount conferinta cu Adevaratul Lup de pe Wall Street Bilete cu reducere/discount conferinta cu Adevaratul Lup de pe Wall Street
Bilete cu reducere/discount conferinta cu Adevaratul Lup de pe Wall Street Rujoiu Marian
 
ppt marianrujoiu leadership 530
 ppt marianrujoiu  leadership 530 ppt marianrujoiu  leadership 530
ppt marianrujoiu leadership 530Rujoiu Marian
 
Pachet corporate leadership530
Pachet corporate leadership530Pachet corporate leadership530
Pachet corporate leadership530Rujoiu Marian
 
Pachet corporate leadership530 extreme training
Pachet corporate leadership530 extreme trainingPachet corporate leadership530 extreme training
Pachet corporate leadership530 extreme trainingRujoiu Marian
 
recenzie-si-citate-carte-oamenii-sunt-idioti-LARRY WINGET
recenzie-si-citate-carte-oamenii-sunt-idioti-LARRY WINGETrecenzie-si-citate-carte-oamenii-sunt-idioti-LARRY WINGET
recenzie-si-citate-carte-oamenii-sunt-idioti-LARRY WINGETRujoiu Marian
 

Mehr von Rujoiu Marian (6)

Bilete - eveniment jordan belfort adevaratul lup de pe wall street-romania
Bilete  - eveniment jordan belfort adevaratul lup de pe wall street-romaniaBilete  - eveniment jordan belfort adevaratul lup de pe wall street-romania
Bilete - eveniment jordan belfort adevaratul lup de pe wall street-romania
 
Bilete cu reducere/discount conferinta cu Adevaratul Lup de pe Wall Street
Bilete cu reducere/discount conferinta cu Adevaratul Lup de pe Wall Street Bilete cu reducere/discount conferinta cu Adevaratul Lup de pe Wall Street
Bilete cu reducere/discount conferinta cu Adevaratul Lup de pe Wall Street
 
ppt marianrujoiu leadership 530
 ppt marianrujoiu  leadership 530 ppt marianrujoiu  leadership 530
ppt marianrujoiu leadership 530
 
Pachet corporate leadership530
Pachet corporate leadership530Pachet corporate leadership530
Pachet corporate leadership530
 
Pachet corporate leadership530 extreme training
Pachet corporate leadership530 extreme trainingPachet corporate leadership530 extreme training
Pachet corporate leadership530 extreme training
 
recenzie-si-citate-carte-oamenii-sunt-idioti-LARRY WINGET
recenzie-si-citate-carte-oamenii-sunt-idioti-LARRY WINGETrecenzie-si-citate-carte-oamenii-sunt-idioti-LARRY WINGET
recenzie-si-citate-carte-oamenii-sunt-idioti-LARRY WINGET
 

Kürzlich hochgeladen

Literatura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba românăLiteratura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba românăBibliotecaMickiewicz
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCori Rus
 
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiAndr808555
 
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10CrciunAndreeaMaria
 
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11CMB
 
Fisa de lucru Glandele Endocrine clasa a 7 a
Fisa de lucru Glandele Endocrine clasa a 7 aFisa de lucru Glandele Endocrine clasa a 7 a
Fisa de lucru Glandele Endocrine clasa a 7 aRoxana334871
 

Kürzlich hochgeladen (6)

Literatura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba românăLiteratura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba română
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
 
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
 
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
 
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
 
Fisa de lucru Glandele Endocrine clasa a 7 a
Fisa de lucru Glandele Endocrine clasa a 7 aFisa de lucru Glandele Endocrine clasa a 7 a
Fisa de lucru Glandele Endocrine clasa a 7 a
 

13 obiceiuri care ne facm mai fericiti

  • 1. Marian RUJOIU 13 Obiceiuri care ne fac mai fericiți
  • 2. 13 Obiceiuri care ne fac mai fericiți “Inima are rațiunile ei pe care rațiunea nu le cu- noaște” – Blaise Pascal
  • 3. Se împlinesc aproape 4 ani de când studiez și experimentez fericirea sub diferitele ei forme. I-am ascultat pe cei mai înțe- lepți oameni, am discutat cu oameni fericiți și nefericiți și am desprins esența, nu neapărat a ceea ce înseamnă fericirea ci mai degrabă a acelor obiceiuri care ne fac fericiți. Oamenii fericiți au anumite obiceiuri, indiferent de nivelul lor de trai. Fie că au bani mai mulți sau mai puțini, am fost surprins să găsesc obiceiuri identice atât la milionari cât și la acei oameni care nu știu ce vor mânca mâine. Fericire înseamnă să te simți bine, să duci viața pe care ți-o dorești, totuși am fost interesat să aflu care sunt acele obicei- uri care integrate în viața noastră ne pot face mai fericiți. Am întocmit o listă cu 13 obiceiuri însă fără doar și poate lista poate fi continuată de orice cititor. Vă recomand să citiți această listă chiar de două ori, iar apoi să o discutați cu cineva, iar apoi să începeți să o integrați în viața voastră. Fie că suntem deprimați, fie că dorim să fim mai fericiți, această listă ne va ajuta. Sunt obiceiuri simple care nu costă nimic. De la budiști la neurologi, de la milionari la oameni cu nici un venit, sunt totuși lucruri care cu toții le au în comun. Cel mai interesant este că practicarea acestor obiceiuri ne face mai fericiți. Într-un fel sau altul fiecare tânjește să fie mai fericit, chiar și la extrem. Am întâlnit oameni, care pentru mine au fost puțin ciudați. Aceștia erau fericiți doar dacă erau nefericiți. Trecând peste aceste excepții, vedeți obiceiurile și integrați- le în viața voastră. Nu costă nimic, iar beneficiile sunt nemăsurate. Mă uit la câte lucruri am pierdut neînțelegând aceste simple principii care te transformă dintr-un om nefericit într-un om fericit. Fericirea nu este o destinație, este un mod de a-ți trăi viața. 2
  • 4. 1. Fii recunoscător Recunoștința joacă un rol cheie. Oamenii care nu reușesc să fie recunoscători pen- tru ceea ce au, de regulă, sunt nefericiți. Sunt acei oameni care nu apreciază nimic din ce-i înconjoară și nu-i mulțumește ni- mic Este o iluzie să credem că ne va face feri- ciți ceva ce nu avem atât timp cât nu vom fi capabili să fim recunoscători prezentului și oamenilor din jurul nostru pentru ceea ce avem acum. Atunci când suntem recu- noscători, în corpul nostru se întâmplă ceva spectaculos, undele cerebrale se sin- cronizează cu bătăile inimii. Iar când acest lucru se întâmplă, intrăm în acea stare plină de beatitudine care se transformă în fericire, mai puțin stres și un metabolism mai puternic. Atunci când ești recunoscător intri într-o stare superioară în care simți, vezi și acționezi într-un mod cu totul diferit, bene- fic pentru tine și pentru cei din jurul tău. 3
  • 5. 2. Valorizează Valorizarea este ușor diferită de recunoșt- ință. Am putea spune că este un nivel 2 al recunoștinței. Spre deosebire de recunoșt- ință, care poate fi mai degrabă reactivă, val- orizarea este ceva proactiv. Atunci când încerci să afli ce are un om mai bun, valorizezi. Atunci când dintr-o situație înveți o lecție, din nou valorizezi. Atunci când cauți ceva bun într-o situație valorizezi, iar atunci când te uiți la umani- tate și vezi ce are mai bun valorizezi. Când privești în jurul tău este foarte ușor să fii prins în capcana nenorocirilor și răutăților din lumea întreagă. În lume nu există doar bine, există și rău, însă acei oameni care au obiceiul de a căuta, a găsi și a valoriza ce este bine, sunt fericiți. Focusul lor este îndreptat astfel către lucrurile bune când privesc împrejur. Nimic nu ne oprește să ne focusăm pe lucruri negative, însă când devine un obicei se traduce în stres, depre- sie și nefericire în foarte scurt timp 4
  • 6. 3. Dăruiește Ideea de a dărui pentru a fi fericit nu este o idee nouă. Interesant este că și studiile arată acest lucru.  Michael Norton a stu- diat cum putem cumpăra fericirea. Riguros organizată, cercetarea sa a arătat că oamenii care cheltuiesc bani pentru ei sunt mai nefericiți decât oamenii care cheltui- esc bani pentru ceilalți. Atunci când ai grijă de tine este un lucru potrivit, însă când ai grijă și de ceilalți oferind un ajutor, făcând un cadou sau acordând un sprijin atunci când este cazul, abia atunci răsare senti- mentul de autoîmplinire spre deosebire de satisfacțiile pe termen scurt care ne privesc doar pe noi. Suntem fericiți abia atunci când trecem granița personalului și aducem o contribuție cât de mică pentru o lume mai bună. 5
  • 7. 4. Analizează mai puțin și simte mai mult Oamenii fericiți, atunci când au o perso- ană în față nu o judecă ci mai degrabă val- orizează persoana respectivă și simt perso- ana de lângă ei. Astfel cei care iși antrenează emoțiile ne- maiîncercând să le anihileze, în mod mi- raculos devin mai fericiți, cu o stare de bine de invidiat. Oare la sfârșitul vieții vei fi mulțumit că ai fost o persoană analitică sau pentru că ai simțit viața așa cum ți-a fost ofer- ită? Așadar, să dansăm cu emoțiile noastre sau cum spunea Maica Tereza ”Dacă judecăm prea mult oamenii nu mai avem timp sa-i iubim.” 6
  • 8. 5. Nu lua lucrurile prea în serios Cercetătorii ne spun că pământul s-a for- mat aproximativ acum 4,5 miliarde de ani, cu 10 milioane de ani mai târziu decât soarele.  Ziua nu a fost atât de lungă întotdeauna.  Acum un miliard de ani ziua avea aproximativ 18 ore. Datorită faptului că luna se mișcă cu 4 cm pe an, rotația pământului încetinește, iar un calcul simplu arată că într-un viitor ziua pe pământ va avea și 1000 ore. În cât timp va ajunge la 1000 de ore? Cu siguranță într-un timp mai mare decât problemele noastre sau ființa noastră materială. A lua lucrurile prea în se- rios creează probleme, la fel a lua prea în serios propria persoană , nu conduce la fericire. Oamenii simpli  dar și genii au înțeles acest lucru și nu iau lucrurile în serios decât atât cât este necesar. Cu măsură. Pentru ce atâta stres? Unul din mentorii mei, Richard Bandler spunea că oamenii au probleme pentru că se iau prea în serios. Așadar să ne detașăm puțin si să fim bucuroși. Rezultatele sunt imediate! 7
  • 9. 6. Ține lucrurile simple Acest obicei vine în continuarea punctului anterior. Lobii noștri prefrontali tind să pre- vadă consecințe în scopul supraviețuirii. To- tuși ei ne avertizează, își fac datoria, însă dacă alegem să complicăm lucrurile ni se complică viața, iar când spunem viață complicată spunem nefericire. Care este motivul pentru care uneori ne uităm la oameni simpli si fericiți ? Arta de a ține lucrurile simple ne face mai fericiți. Crezi că lucrurile complicate iți aduc ferici- rea? Nici vorbă și ca o demonstrație te in- vit să te uiți în trecut. Privește la momen- tele în care ai fost fericit. Vei vedea că toate sunt lucruri simple: o îmbrățișare, un zâmbet, o prăjitură, un peisaj, un dar, un cuvânt, un gând, un sentiment, o emoție. În orice situație te-ai afla, încercă să simpli- fici și vei găsi calea autoîmplinirii. 8
  • 10. 7. Rămâi în prezent Eckhart Tolle este fără îndoială autorul care a surprins puterea prezentului. Trecutul a fost, viitorul este incertitudine. A sta în prezent reprezintă cu adevărat sursa feri- cirii. A ne bucura de fiecare lucru, a privi prin lentila bucuriei reprezintă o cale magică spre fericire și stare de bine. Mirosul unei flori, gustul unei mâncări, zâm- betul unui copil, bucuria lucrurilor simple sunt lucrurile care compun întreaga no- astră viață. Încântarea clipei reprezintă viața noastră. Viața noastră nu este decât o succesiune de momente. Capacitatea de a rămâne în prezent reprez- intă unul din obiceiurile cele mai alese. Într-adevăr, nimeni nu este perfect, nu știu dacă există cineva în lume care poate poate rămâne clipă de clipă în prezent, to- tuși nimic nu ne împiedică să facem cât mai des acest lucru, din simplu motiv că putem fi mai fericiți în acest fel. 9
  • 11. 8. Arată compasiune Când spun arată compasiune, nu mă refer doar la o arăta ci mai exact la a fi. Mai sus am vorbit despre a dărui. Compasiunea este la un nivel mai profund. Compasiune este atunci când ne conectăm emoțional la o persoană aflată în nevoie și devenim una cu ea în speranța de a o ajuta. Dacă ne vom simți bine că am ajutat nu este o vină, este doar un beneficiu atât timp cât am făcut-o pentru ceilalți. Cer- cetările neurologice arată cum persoanele pline de compasiune au structură neuron- ală diferită, limpede, clară, în forme regu- late. Dacă am putea spune fiind plini de compa- siune dăm o șasă către iluminare creierului nostru. Într-un anumit fel ar fi necesar să ne oprim din transa cotidiană, să închidem telefonul și calculatorul, să observăm cum putem ajuta. Făcând-o noi, încet -încet o vor face și alții, e nevoie doar  de un început. 10
  • 12. 9. Iubește și iartă Iubirea fără doar și poate are rolul ei în ba- rometrul fericirii. Am putea începe o dis- cuție lungă între a fi iubit și a iubi, cred însă că este irelevant, pentru că dăruind iubirea vom fi mai fericiți. A ne iubi pe noi, pe semenii noștri și tot ceea ce ne înconjoară ne face mai fericiți. Într-un final este vorba de iubire necon- diționată, de iubire de oameni și de tot ce ne înconjoară. Puteți încerca să combinați iubirea și cu ier- tarea și veți trece la un nivel superior. Ura naște stres, pe când iubirea și iertarea nasc autoîmplinire și fericire. 11
  • 13. 10. _______________________________ Alege să faci ce te face cu adevărat fericit, fie că este vorba de lucruri mărute sau lu- cruri cu adevărat importante pentru tine. La punctul 10 trece ce consideri că te face fericit și ține în atenția ta apoi. 12
  • 14. 11. Oferă sau găsește un sens Atunci când există sens în ceea ce facem suntem fericiți. Când spunem că ne place ceea ce facem de obicei are un sens acel lucru. Lipsa de sens, fie că vorbim de viață per- sonală sau profesională, încet -încet ne macină și ne face nefericiți. Nu vorbesc doar de sens mare ci și de sens într-o manieră atenuată. Este important să găsești un sens pentru care faci lucrurile bine. Unii găsesc sensul în a-I ajuta pe alții, iar alți oameni în a aduce o contribuție. Sen- sul ne oferă în mod surprinzător energia și combustibilul pentru a fi fericiți. O viața de succes este una plină de sens indiferent care este acest sens. Găsirea sensului dezlănțuie uriașul po- tențial aflat în interiorul tău, iar atunci puterea ta va fi nemărginită. 13
  • 15. 12. Fă-i fericiti și pe cei din jurul tău. Ajută oamenii din jurul tău să internalizeze cele 11 reguli de mai sus. Sunt cercetări care arată că a ne im- plica pentru a ajuta pe cineva să facă anumite schimbări, ne ajută și pe noi să reușim să facem aceeași schimbare. De pildă, dacă ești puțin deprimat, ajută o persoană să nu mai fie deprimată și vei ob- serva că acest tip de demers te va ajuta și pe tine să nu mai fii deprimat. Îndrăznește să-i ajuți și să-i inspiri pe cei din jurul tău. 14
  • 16. 13. Aplică tu toate obiceiurile de mai sus Îți doresc succes în asimilarea obiceiurilor. În mod normal oricare din obiceiuri te va ajuta să fii mai fericit și de ce nu să trăiești mai mult. Totuși, dacă deocamdată  nu te simți confortabil cu aplicarea vreunuia, poți să-l mai amâni. Cercetările arată că este nevoie de 21 de repetări în 21 de zile pentru a fi integrat ca obicei oricare din cele de mai sus. Poate îți va lua mai mult sau poate mai puțin. Poți fi cel mai bun din univers în a fi tu în- suți și niciodată, nimeni nu te poate în- trece. Am făcut și o variantă printabilă a acestor obiceiuri pentru a fi mai ușor să ți le reamin- tești. Printează-le și afișează-le într-un loc vizibil, iar dacă ți-a plăcut acest material trimite-l prietenilor tăi. Foarte frumos ar fi să aducem o contribuție acestei liste. Este simplu, răspundeți la întrebarea: Ce te face fericit? 15
  • 17. © Marian RUJOIU, 13 Obiceiuri care ne fac mai fericiți, București 2014 Acest material poate fi folosit de terți în scop necomercial cu obligativitatea menționării sursei și a autorului. Varianta printabila a calendarului si a regulilor sunt disponibile pentru descărcare la rezolutie bună pe www.marian-rujoiu.ro/fericire xvi