1. CAPITOLUL I
SISTEMUL UNITAR DE BUGETE
1.1. Continutul bugetului public
Din punctul de vedere al continutului, bugetul public poate fi analizat ca: document, act
juridic, sistem de fluxuri financiare si instrument de politica economica.
Bugetul de stat este un documnt in care sunt prevazute si aprobate, in fiecare an,
veniturile si cheltuielile publice ale statului.
Sub aspect juridic, bugetul de stat este un act juridic in care se prevad si se aproba, prin
lege, veniturile si cheltuielile anuale ale statului.Astfel, ca lege, bugetul public este:
- act de previziuni, indicand resursele banesti ale statului si destinatiile acestora sub
forma cheltuielilor;
- act de autorizare, prin care puterea executiva este imputernicita de puterea legislativa sa
perceapa si sa cheltuiasca venituri, potrivit prevederilor legale;
- act anual, respectiv al anului bugetar pentru care sunt aprobate veniturile si cheltuielile
bugetare, precum si al perioadei in care se realizeaza executia indicatorilor bugetari.
Bugetul de stat poate fi privit sub forma unui sistem de fluxuri financiare legate de
formarea fondurilor de resurse financiare publice (impozite, taxe, contributii si alte venituri
publice), pe de-o parte, si de repartizarea acestora, sub forma creditelor bugetare, pe de alta
parte.
De asemenea, bugetul public poate fi privit ca un instrument de politica financiara a statului in
domeniul veniturilor si cheltuielilor publice, intrucat prin acest document sunt previzionate
veniturile bugetare anuale, pe de o parte, si cheltuielile bugetare , pe de alta parte.
In economiile moderne bugetul nu mai reprezinta doar un simplu document in care se
inscriu veniturile si cheltuielile aprobate ale statului pentru o perioada de 12 luni, ci este un
adevarat plan financiar la nivel macroeconomic. Bugetul public constituie un instrument de
previziune atat pe termen scurt, ca urmare a dimensionarii veniturilor si cheltuielilor pe o
perioada de un an, cat si pe termen mediu, prin elaborarea bugetelor program, in special pentru
cheltuielile de investitii.
In practica tarilor cu economie de piata, in afara bugetului de stat in forma sa clasica, se
intocmeste si un buget al economiei nationale sau buget economic. In legatura cu continutul
si utilitatea acestuia pot fi remarcate cateva caracteristici care il diferentiaza de bugetul de stat:
- bugetul economic este un inventar al tuturor resurselor societatii (atat publice cat
si private) si al destinatiei acestora pentru anul expirat, urmat de previziuni pentru anul
urmator;
- bugetul economic este conceput ca un ansamblu de conturi nationale care descriu
pentru anul in curs si pentru anul urmator previziunile cu privire la productia, repartitia si
consumul produsului intern brut si, implicit, cu privire la formarea si utilizarea resurselor
bugetului de stat.
- bugetul economic nu are puterea de lege, prevederile sale nu devin imperative, ci
serveste numai ca fundament al masurilor de interventie a statului in economie. De aceea el nu
poate substitui bugetul de stat, ci ofera numai informatii care pot fi utilizate de guvern in
1

2. stabilirea coordonatelor politicii sale. Cu ajutorul acestui instrument guvernul isi poate forma o
imagine asupra efectelor directe si indirecte produse in economie prin aplicarea unor masuri
care vizeaza cresterea economica;
1.2. Sistemul unitar de bugete
Bugetul public contribuie la realizarea echilibrului intre nevoile colective si mijloacele cu
care se acopera. In acest scop, se stabileste un raport intre resursele financiare publice
provenite, in principal, din impozite si taxe, si nevoile sociale
Proiectul de buget confera Parlamentului si Guvernului posibilitatea de a avea o imagine
de ansamblu asupra raportului dintre valoarea bunurilor materiale si nemateriale create in
economia financiara publica si valoarea eforturilor facute pentru realizarea lor. In mod similar,
autoritatile publice locale identifica acest raport si modul in care se realizeaza echilibrul dintre
nevoi si resurse la nivel mezoeconomic.
De asemenea, bugetul public este instrumentul de programare, de executare si de control
asupra rezultatelor executiei resurselor banesti ale societatii si a modului de repartizare si
utilizare a acestora prin cheltuieli publice.
La nivelul fiecarui stat se elaboreaza mai multe categorii de bugete corelate intre ele care
alcatuiesc un sistem.
Sistemul bugetar reprezinta ansamblul bugetelor intocmite intr-o tara, relatiile de
interdependenta existente intre componentele sale si intre acestea si mediul extern, precum si
metodele, procedeele si institutiile prin intermediul carora se pun la dispozitia autoritatilor
publice (centrale si locale) resursele financiare necesare realizarii obiectivelor de dezvoltare
economica si sociala a tarii.
Structura sistemului bugetar al unui stat este determinata de structura organizatorica a
acestuia.
In statele de tip unitar exista un sistem bugetar organizat in doua trepte (niveluri): bugetul
administratiei centrale de stat si bugetele locale corespunzatoare unitatilor administrativ-
teritoriale cu personalitate juridica.
Bugetul administratiei centrale (denumit si buget de stat, buget ordinar sau general) este
alimentat din principalele impozite si taxe, suplimentate, daca este cazul, prin intermediul
imprumuturilor publice. Din acest buget se finanteaza obiective si activitati de interes national
si strategic.
Bugetele locale sunt alimentate cu resurse pe seama veniturilor proprii (impozite si taxe
locale, venituri din exploatarea intreprinderilor si domeniilor care apartin administratiei locale
etc.) dar si prin transferuri de la bugetul de stat si chiar din imprumuturi publice. Din aceste
bugete sunt finantate o serie de servicii publice de interes local.
Sistemul bugetar in statele de tip federal este organizat in trei trepte si cuprinde:
bugetul federatiei, bugetele statelor (provinciilor, landerelor, cantoanelor sau regiunilor)
membre ale federatiei si bugetele locale.
Sistemele bugetare din uniunile de state prezinta o particularitate aparte, datorita
faptului ca uniunea este formata printr-o asociere de state, care nu presupune aparitia unui nou
stat, uniunea fiind fundamentata pe regula de agregare, nu si pe cea de integrare juridica. Ca
atare, fiecare stat membru (unitar sau federal) are propriul sau sistem bugetar, care devine
2

3. subsistem al sistemului bugetar unional, iar la nivel unional (supranational) se intocmeste
bugetul uniunii.
Intre bugetul uniunii si celelalte ansambluri bugetare exista conexiuni in ambele sensuri.
Bugetul comunitatii este alimentat pe baza unor resurse proprii (taxe vamale, prelevari
agricole, o cota parte din taxa pe valoarea adaugata incasata in statele membre) dar si prin
contributia statelor membre stabilita prin procedura bugetara anuala in functie de produsul
national brut al fiecarui stat. Din bugetul uniunii se finanteaza cheltuielile implicate de
functionarea si intretinerea autoritatilor unionale, implementarea de politici agrare, structurale,
sociale, interne si externe, diverse programe de preaderare si de largire a uniunii.
Repartizarea veniturilor si cheltuielilor intre verigile sistemului bugetar, in fiecare stat, se
face in functie de modul in care au fost delimitate atributiile intre autoritatile centrale si cele
locale. Aceasta delimitare nu este definitiva si evolueaza in timp si spatiu, tendinta ce se
manifesta fiind aceea de descentralizare si largire a competentelor organelor locale, desi, ca
exceptie, pot aparea si fenomene inverse.
In Romania, asa cum precizeaza legea finantelor publice, constituirea si gestionarea
resurselor financiare publice se realizeaza printr-un sistem unitar de bugete, care include:
- bugetul de stat;
- bugetele locale;
- bugetului asigurarilor sociale de stat;
- bugetelor fondurilor speciale;
- bugetul trezoreriei statului;
- bugetelor institutiilor publice autonome;
- bugetele institutiilor publice finantate integral sau partial din bugetul de stat, bugetul
asigurarilor sociale de stat si bugetele fondurilor speciale, dupa caz;
- bugetele institutiilor publice finantate integral din venituri proprii;
- bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat si ale
caror rambursare, dobanzi si alte costuri se asigura din fonduri publice;
- bugetul fondurilor externe nerambursabile.
Acest sistem unitar si corelat de fonduri constituie bugetul general consolidat, rezultat
prin eliminarea transferurilor intre bugetele componente si prin care se dimensioneaza si se
compara, la nivelul unui an, veniturile si cheltuielile statului, precum si a celorlalte institutii
publice.
Componentele sistemului unitar de bugete pot fi grupate si reunite in doua categorii,
respectiv:
- Bugetul public national este format din: bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de
stat si bugetele locale;
Bugetul de stat este documentul elaborat si administrat de Guvern, adoptat de Parlament,
prin lege, cuprinzand veniturile si cheltuielile aprobate prin legea bugetara anuala. Aceasta
autorizeaza fluxurile financiare publice de formare a veniturilor si de repartizare a acestora pe
destinatii si pe ordonatori principali de credite, in conformitate cu obiectivele de dezvoltare
economico-sociala a tarii si ale politicii financiare specifice anului pentru care este aprobat
bugetul
Bugetul asigurarilor sociale de stat este documentul ce se intocmeste distinct de
bugetul de stat si se aproba de Parlament prin lege separata, fiind administrat de Ministerul
3

4. Muncii si Solidaritatii Sociale. Acesta autorizeazafluxurile financiare publice de fi)rmare a
veniturilor, pe baza contributiilor si a altor varsaminte prelevate de la persoane juridice
siflzice, si de repartizare a acestora pe destinatii.
Bugetele locale sunt bugetele de venituri si cheltuieli ale unitatilor administrativ-
teritoriale elaborate autonom, fapt ce stimuleaza initiativa locala in realizarea veniturilor si
satisfacerea cerintelor locale.
Bugetul general consolidat este ansamblul bugetelor, componente ale sistemului
bugetar, agregate si consolidate pentru a forma un intreg. Consolidarea bugetara se refera la
operatiunea de eliminare a transferurilor de sume dintre bugetele componente ale sistemului
bugetarin vederea evitarii dublei evidentieri a acestora. Aceasta operatiune include si ajustarile
determinate de intrarile anuale de credite externe si rambursarile ratelor de capital.
Bugetul general consolidat cuprinde:
1. Bugetul public national
2. Bugetele fondurilor speciale – se intocmesc in vederea fianntarii anumitor obiective si
actiuni necesare in perioada considerata, pentru care se instituie prelevari obligatorii pe baza de
legi speciale.
3. Bugetul trezoreriei statului - este documentul in care sunt inscrise veniturile si
cheltuielile trezoreriei privind activitatea desfasurata de aceasta in scopul indeplinirii functiilor
sale
4. Bugetele institutiilor publice autonome - includ veniturile si cheltuielile sau, dupa
caz, numai cheltuielile anuale ale institutiilor publice centrale care nu sunt subordonate nici
unei alte entitati de drept public.
5. Bugetele institutiilor publice finantate integral sau partial din bugetul de stat,
bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, dupa caz
- includ cheltuielile anuale ale institutiilor publice ce functioneaza doar pe baza resurselor
primite de la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele
fondurilor speciale, in functie de sistemul de finantare si sunt in subordinea institutiilor publice
autonome sau veniturile si cheltuielile anuale ale institutiilor publice ce primesc subventii de la
bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor
speciale in completarea fondurilor proprii si sunt in subordinea institutiilor publice autonome.
6. Bugetele institutiilor publice finantate integral din venituri proprii – sunt
documentele in care sunt prevazute si aprobate veniturile si cheltuielile institutiilor publice
aflate in subordinea institutiilor publice autonome, ce functioneaza doar pe baza veniturilor
proprii ce provin din chirii, organizarea de manifestari culturale si sportive, concursuri artis-
tice, publicatii, prestatii editoriale, studii, proiecte, valorificari de produse din activitati proprii
sau anexe, prestari de servicii si altele asemenea.
7. Bugetele creditelor externe rambursabile, contractate direct sau garantate de stat
si ale caror rambursare, dobanzi si alte costuri se asigura din fonduri publice - sunt
documentele in care sunt prevazute si aprobate veniturile si cheltuielile creditelor externe
contractate sau garantate de stat si a caror rambursare, dobanzi si alte costuri se asigura din
fonduri publice
8. Bugetele fondurilor externe nerambursabile - sunt documentele in care sunt
prevazute si aprobate veniturile si cheltuielile fondurilor externe care nu trebuie rambursate.
4

5. Bugetele prezentate sunt formate, la randul lor, din venituri si cheltuieli. Acestea,
consolidate la nivel national, evidentiaza fondurile financiare publice si nivelul efortului
financiar public estimat, urmarindu-se asigurarea echilibrului intre nevoile si resursele publice.
Este cunoscut faptul ca volumul total al resurselor financiare publice reprezinta limite
minime ce pot fi depasite, fiind determinate de nivelul cheltuielilor publice totale.
Spre deosebire de veniturile publice, cheltuielile publice reprezinta limite maxime ce nu
pot fi depasite, intrucat aceasta ar genera dezechilibru la nivelul bugetului public.
1.3. Principiile bugetare
Pentru ca procedurile dreptului bugetar national sa asigure realizarea obiectivelor politicii
guvernamentale in materie este necesar ca procesul complex al elaborarii si executarii
bugetului sa se deruleze in conformitate cu anumite principii.
Elaborate la inceputul secolului al XIX-lea, aceste principii au ca scop organizarea si
asigurarea unei gestiuni bugetare eficiente si riguroase a finantelor publice, precum si
facilitarea procesului de autorizare si control al Parlamentului asupra activitatii Guvernului in
domeniul finantelor publice.
In tara noastra, conform Legii privind finantele publice la baza elaborarii si executarii
bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat, bugetelor locale si bugetelor fondurilor
speciale stau:
1. Principiul anualitatii;
2. Principiul universalitatii;
3. Principiul unitatii bugetare;
4. Principiul neafectarii veniturilor bugetare;
5. Principiul specializarii bugetare;
6. Principiul echilibrului bugetar;
7. Principiul publicitatii bugetului.
Unele dintre principiile enuntate si-au pierdut in prezent, in mare masura, semnificatia pe
care o aveau la un moment dat in perioada in care ele s-au impus iar altele au fost adaptate
noilor conceptii privind rolul finantelor publice in epoca contemporana.
1.3.1. Aplicabilitatea principiilor bugetare
Principiul anualitatii bugetului este prima regula bugetara aplicata in practica si
vizeaza doua aspecte: perioada de timp pentru care se intocmeste si aproba bugetul si perioada
in care se incaseaza veniturile si se efectueaza cheltuielile inscrise in autorizatia data
Guvernului de catre Parlament.
Acest principiu a fost impus initial din considerente de natura politica, in special pentru
asigurarea eficientei controlului parlamentar asupra gestiunii financiare a Guvernului dar si din
motivatii tehnice, evaluarea veniturilor si cheltuielilor pe perioade mai scurte de timp
reflectand mai exact posibilitatile si necesitatile financiare ale statului, mai ales in conditii de
instabilitate economica.
In prezent tot mai multi specialisti sustin necesitatea renuntarii la principiul anualitatii si
trecerea la adaoptarea unor bugete multianuale sau plurianuale.
5

6. Principalul argument in sustinerea acestei teorii este reprezentat de existenta intr-o
proportie din ce in ce mai importanta a cheltuielile de investitii, care necesita pentru infaptuire
perioade mai lungi de timp.
In mai multe tari aceasta teorie si-a gasit aplicabilitatea partiala. Chiar si in Romania
legea privind finantele publice prevede ca la fundamentarea indicatorilor bugetari sa stea
proiectii sau previziuni ale cadrului macroeconomic pentru un orizont viitor de timp de 3 ani.
Pe plan mondial prevaleaza, insa, solutia elaborarii si aprobarii bugetului pentru o
perioada de 12 luni.
De regula bugetul este elaborat si aprobat pentru o perioada de 12 luni. Anul bugetar
poate sa coincida sau nu cu anul calendaristic.
De exemplu in tari cum sunt: Austria, Belgia, Franta, Argentina, Brazilia, Germania etc.
anual bugetar coincide cu cel calendaristic. In alte tari aceasta suprapunere nu exista si
exercitiul bugetar se deruleaza in intervalul:
- 1 aprilie – 31 martie (Marea Britani, Japonia, India etc.);
- 1 iulie – 30 iunie (Suedia, Australia etc.);
- 1 octombrie – 30 septembrie (SUA).
Factorii care influenteaza data inceperii anului bugetar sunt:
- caracterul economiei;
- nivelul de dezvoltare al acesteia;
- programul de lucru al Parlamentului;
- traditia, etc.
Uneori, exercitiul bugetar depinde si de activitatea ramurilor care asigura cea mai mare
parte din veniturile bugetare. De exemplu, o tara cu un pronuntat caracter agricol este obligata
sa astepte intocmirea proiectului de buget pana in momentul in care se poate estima recolta,
deoarece resursele financiare ale statului provin in principal din veniturile realizate de
agricultura.
In practica financiara apar frecvent situatii cand unele venituri aferente anului bugetar
nu pot fi incasate pana la finele acestuia, sau unele cheltuieli angajate in anul respectiv nu pot
fi lichidate decat in anul urmator.
Operarea veniturilor si cheltuielilor restante ridica problema daca ele trebuie incluse in
rezultatele executarii bugetului anului in care au fost prevazute sau a celui in care au fost
realizate.
Pentru solutionarea acestei probleme, in practica, s-au adoptat doua sisteme pentru
executia de casa a bugetului:
a) sistemul de gestiune – presupune ca la finele anului bugetar contul de executie
bugetara sa se incheie automat, iar veniturile neincasate si cheltuielile neefectuate sa se reflecte
in contul bugetar al anului in care se realizeaza.
Cu alte cuvine sistemul de gestiune interzice reportarea creditelor bugetare de la un
exercitiu la altul.
b) sistemul de exercitiu - presupune existenta unei perioade de 3/6 luni de la expirarea
anului bugetar pana la incheierea contului de executie bugetare, timp in care continua sa se
incaseze venituri si sa se efectueze cheltuieli.
6

7. Exercitiul bugetar se prelungeste astfel la 15 sau 18 luni dupa caz. Toate veniturile si
toate cheltuielile sunt inregistrate in contul de executie bugetara aferent anului pentru care au
fost aprobate.
Cel mai utilizat este sistemul de gestiune care este mai practic, dar mai putin exact.
Sistemul de exercitiu este mai riguros, dar prezinta si unele dezavantaje: functionarea
temporara a doua bugete; intarzierea incheierii bugetului; temporizarea efectelor controlului.
In Romania anul bugetar coincide cu cel calendaristic, iar pentru executia de casa a
bugetului se utilizeaza sistemul de gestiune.
Principiul universalitatii bugetului presupune ca toate veniturile si toate cheltuielile sa
figureze in buget cu sumele lor totale sau globale, fara vreo compensare intre ele. Infaptuirea
acestui principiu necesita respectarea a doua reguli complementare: regula produsului brut
(noncompensarii) si regula nonafectarii veniturilor.
Aceasta regula confera bugetului caracter „brut”, adica inscrierea veniturilor si
cheltuielilor in sume globale sau brute, scopul principal fiind acela de a facilita controlul
financiar.
Chiar si in situatii in care obtinerea unor venituri bugetare presupune efectuarea
prealabila a unor cheltuieli, principiul universalitatii interzice inscrierea in buget numai a
soldului dintre acestea.
Avantajele respectarii principiului universalitatii sunt:
• permite cunoasterea cat mai exacta a volumului total al veniturilor si cheltuielilor
publice, precum si a corelatiei existente intre anumite venituri si cheltuieli care se afla in
conexiune stransa;
• confera Parlamentului dreptul de control asupra cuantumului total al veniturilor si
cheltuielilor publice.
Principiul unitatii bugetare
Acest principiu presupune ca toate veniturile si cheltuielile statului sa fie reflectate in
sumele lor totale, dar intr-un singur document.
Prin principiul unitatii se asigura o prezentare de ansamblu si o cunoastere clara a
surselor de venituri si a destinatiei cheltuielilor, precum si a mecanismului de echilibrare a
bugetului. Aceasta permite analiza veniturilor si cheltuielilor in vederea emiterii unor judecati
de valoare privind structura si volumul cheltuielilor propuse de Guvern, pe baza carora se pot
lua decizii de amanare, respingere sau modificare a unor cheltuieli inoportune. Totodata, acest
principiu permite exercitarea controlului de catre Parlament asupra Guvernului privind
perceperea impozitelor, modului de cheltuire a fondurilor publice, cat si asupra utilitatii si
oportunitatii masurilor sociale si economice pe cale le initiaza.
Referindu-se la principiul unitatii bugetare s-au identificat doua motivatii ale acestui
principiu, respectiv: financiare si politice.
Sub aspect financiar, aplicarea unei asemenea reguli da o imagine mai clara situatiei
financiare a statului, deoarece citirea unui singur document face mai usor de inteles
provenienta veniturilor, destinatia cheltuielilor si ponderea in care veniturile acopera sau nu
cheltuielile.
Sub aspect politic, un buget unitar, ofera posibilitatea examinarii de catre corpul
legislativ a politicii financiare de ansamblu promovata de guvern si pe care poate sa si-o
7

8. insuseasca sau nu. Acest principiu a fost adaptat cerintelor contemporane in materie, in special
prin acceptarea unor derogari care favorizeaza operatiunea de „debugetizare”.
Debugetizarea este scoaterea in afara bugetului a anumitor categorii de cheltuieli, in
special de investitii, si acoperirea acestora din surse alternative (generate in special de
incheierea si derularea unor parteneriate public-private).
Desi unitatea bugetara prezinta o serie de avantaje, in tot mai multe state contemporane s-
a renuntat la respectarea deplina a acestui principiu, preferandu-se procedeul pluralitatii
bugetare. Astfel, pe langa bugetul statului care este considerat un buget ordinar sau general, se
intocmesc si alte bugete publice: conturi speciale, bugete extraordinare, bugete anexe, bugete
autonome, bugete ale fondurilor speciale etc.
Derogarile principiului unitatii bugetare sunt: conturile speciale de trezorerie; bugetele
extraordinare; bugetele anexe; bugetele autonome; rectificarea legilor bugetare anuale;
bugetele referitoare la unele cheltuieli accidentale sau in caz de urgenta.
Conturile speciale de trezorerie reprezinta operatiuni financiare ce constau in
inregistrarea cheltuielilor sau a incasarilor ce nu sunt definitive, intrucat angajamentele la care
au dat nastere urmeaza sa fie executate.
Bugetele extraordinare sunt bugete prin care se asigura finantarea cheltuielilor
exceptionale (militare, de razboi) in afara regulilor traditionale ale contabilitatii publice.
Bugetele anexa evidentiaza operatiile financiare ale unor servicii ale statului cu caracter
industrial sau comercial necuprinse in bugetul general decat prin varsamantul soldului lor
creditor sau debitor. Se discuta si se voteaza de Parlament si sunt supuse controlului
public.Bugetele autonome sunt adoptate la nivelul societatilor comerciale cu capital de stat sau
al institutiilor publice care beneficiaza de autonomie financiara fara a fi supuse controlului
Parlamentului.Legile bugetare rectificative sunt generate de necunoasterea cu exactitate a
nivelului cheltuielilor si respectiv al veniturilor in momentul aprobarii legii bugetare, ceea ce
face necesara revenirea asupra nivelului indicatorilor bugetari in cursul exercitiului bugetar.
Principiul neafectarii veniturilor nu permite perceperea unui venit public pentru finantarea
unei anumite cheltuieli publice. Ca urmare, existenta resurselor financiare este o conditie
generala a acoperirii cheltuielilor publice pe ansamblu. De aceea majorarile de cheltuieli in
cursul anului bugetar se pot efectua cu conditia ca initiatorii sa prevada si resursele necesare
acoperirii acestora.
Nerespectarea intocmai a acestui principiu este, de fapt, un rezultat al nerespectarii
depline a altor principii, in special cele privind universalitatea, unitatea bugetara. Astfel,
principiul neafectarii este interpretat prin analogie cu cel al universalitatii datorita
consecintelor similare ce nu trebuie confundate. Rezulta ca orice incalcare a principiului
universalitatii implica o nerespectare a regulii neafectarii resurselor, deoarece veniturile
realizate, prin acesta incalcare a principiului, sunt afectate acoperirii unor cheltuieli
determinate. In practica se inregistreaza frecvente abateri si de la acest principiu. Abaterile de
la principiul unitatii constituie in acelasi timp si incalcari ale principiului neafectarii
veniturilor. Totusi, cea mai reprezentativa abatere de la cerintele acestui principiu este aceea a
existentei si functionarii fondurilor speciale extrabugetare (de exemplu: fondul special al
drumurilor publice).
Principiul specializarii bugetare
8

9. Punerea in aplicare a acestui principiu se realizeaza prin intermediul clasificatiei bugetare
care este o schema unitara de grupare a veniturilor si cheltuielilor bugetare dupa anumite
criterii. Aceasta trebuie sa fie suficient de simpla si clara pentru a putea fi usor inteleasa si
aplicata sa ofere o imagine privind:
• sursele de provenienta ale veniturilor; care sunt impozitele directe; care sunt
impozitele indirecte; ce loc ocupa fiecare impozit in ansamblul veniturilor fiscale; care simt
veniturile extraordinare;
• destinatiile cheltuielilor, in cadrul gruparii economice (curente si de capital), in cadrul
gruparii fiinctionale (pe ramuri si domenii de activitate, catre care sunt orientate resursele) si al
gruparii administrative, pe institutii ai caror conducatori sunt ordonatori de credite bugetare.
In legislatia finantelor publice din Romania se prevede ca legea bugetara anuala aproba
pentru fiecare an bugetar lista impozitelor, taxelor si a cotelor acestora, precum si a celorlalte
venituri ale statului, care urmeaza sa se perceapa, conform reglementarilor in vigoare. Este
interzisa perceperea sub orice titlu si sub orice denumire de contributii directe sau indirecte, in
afara celor stabilite prin lege. In ceea ce priveste creditele bugetare pentru cheltuielile fiecarui
exercitiu financiar, acestea se aproba prin legea bugetara anuala, in structura stabilita prin
acesta lege.
Respectarea specializarii bugetare, prin clasificatia bugetara, presupune utilizarea
creditelor bugetare in cadrul destinatiilor pentru care s-au aprobat, neacceptandu-se virarea
acestora de la un ordonator de credite la altul sau de la un capitol de cheltuieli la altul. Virarile
de credite bugetare intre celelalte subdiviziuni ale clasificatiei bugetare, la nivelul fiecarui
ordonator principal de credite se pot efectua, fiind de competenta acestuia, pentru bugetul
propriu si bugetele institutiilor subordonate. Legea finantelor publice prevede ca, in cazuri
exceptionale, virarile de sume, de la un capitol la altul al clasificatiei bugetare, se pot efectua
incepand cu trimestrul III al anului bugetar, dar, cu acordul Ministerului Finantelor Publice.
Principiul echilibrului bugetar
In acceptiunea sa clasica acest principiu presupunea ca veniturile ordinare totale sa
acopere integral volumul cheltuielilor publice ale perioadei. Anualitatea si echilibrul bugetului
erau indisolubil legate avand drept rezultat echilibrul bugetar anual, considerat drept
„principiul de aur al gestiunii bugetare”.
Echilibrul bugetar presupune atat elaborarea unor bugete balansate, cat si pastrarea
echilibrului pe perioada de executie a bugetului.
Acest principiu a fost treptat abandonat, atat sub impulsul teoreticienilor, cat mai ales sub
impactul economiei reale care nu asigura un randament fiscal suficient pentru acoperirea
cheltuielilor publice anuale. Drept consecinta multe tari au renuntat la aplicarea sa in practica,
guvernele elaborand si prezentand Parlamentului spre aprobare bugete deficitare.
Cand apar goluri temporare de casa, acestea pot fi acoperite, pe intervalul de timp pana la
incasarea veniturilor, pe seama resurselor aflate in conturile trezoreriei generale a statului
stabilite de Ministerul Finantelor Publice si in completarea acestora se apeleaza la emiterea de
titluri de stat.
In cadrul anului bugetar, distingem atat echilibrul bugetar pe parcursul executiei, cat si
echilibrul bugetar la sfarsitul anului.
9

10. Echilibrul bugetului pe parcursul executiei se realizeaza atunci cand lichiditatile banesti
provenite din incasarea veniturilor publice acopera nevoile de plati scadente:
Total incasari la = Total plati exigibile la
momentul T momentul T
Restabilirea echilibrului pe parcursul executiei este obligatorie, caci altfel nu s-ar mai
putea efectua cheltuielile conform creditelor bugetare aprobate de Parlament, iar unele nu pot
fi amanate (exemplu: plata salariilor, plata pensiilor, plata burselor). Mijloacele de restabilire a
echilibrului sunt:
• disponibilitatile banesti existente in contul trezoreriei statului;
• imprumuturile pe termen scurt contractate prin emisiunea de titluri de stat, a caror
valoare se incadreaza in prevederile legale ca proportie in volumul bugetului anual;
• imprumuturile pe termen scurt acordate de Banca Nationala a Romaniei, rambursabile
in cel mult sase luni, fara dobanda, fie din incasarile cuvenite, fie pe seama unui imprumut de
stat lansat prin titluri de credit pe piata capitalului de imprumut.
Echilibrul anual al bugetului presupune egalitatea dintre nivelul incasarii veniturilor
obligatorii ale statului (R) si nivelul cheltuielile totale (C). In functie de relatia dintre R si C,
putem avea una din urmatoarele situatii: R = C, pentru echilibru bugetar anual; R < C, pentru
deficit bugetar anual; R > C, pentru excedent bugetar anual.
Principiul publicitatii presupune ca bugetul public sa fie adus la cunostinta opiniei
publice prin mijloacele de informare mass-media, atat in faza de proiect, cat si in timpul
dezbaterilor parlamentare, urmand ca dupa adoptarea de catre Parlament, legea bugetara sa fie
publicata in Monitorul Oficial si in culegeri legislative. Forma in care bugetul este prezentat
publicului larg trebuie sa fie simpla, clara si concisa pentru a putea fi accesibila si
nespecialistilor.
Aceasta cerinta intampina insa in practica dificultati ca urmare a volumului mare de
documente bugetare, complexitatii clasificatiilor bugetare si frecventelor abateri de la
principiile bugetare.
1.4. Clasificatia bugetara
Veniturile si cheltuielile sunt trecute in buget intr-o ordine obligatorie si dupa criterii
unitare stabilite prin clasificatia bugetara elaborata de Ministerul Economiei si Finantelor.
Clasificatia bugetara ajuta la intocmirea de statistici si raportari legate de indicatorii privind
finantele publice. Din aceasta cauza, clasificatia bugetara din Romania este aliniata la
indicatorii prevazuti in Sistemul conturilor nationale si in Manualul de statistica finantelor
publice.
Subdiviziunile clasificatiei bugetare cuprind la partea de venituri capitole, subcapitole si
paragrafe. Cheltuielile publice se grupeaza dupa clasificatia functionala pe parti, capitole,
subcapitole si paragrafe, iar dupa clasificatia economica pe titluri, articole si alineate.
Prin venituri bugetare intelegem cresterile de valoare neta rezultate dintr- o operatiune
specifica institutiilor din sistemul public. Exista patru mari categorii de venituri bugetare
publice:
1. impozite si alte transferuri obligatorii impuse de administratie;
10

11. 2. venituri din proprietate;
3. venituri din vanzarea de bunuri si servicii de catre institutiile publice;
4. transferuri voluntare.
Principalele capitole de venituri bugetare in Romania sunt:
1. Venituri curente
din care:
a) venituri fiscale provin din impozite directe asezate asupra veniturilor si averii
persoanelor fizice si juridice particulare si din impozite indirecte (taxe de consumatie sau
accize, taxe vamale, monopoluri fiscale, taxe de inregistrare si de timbru).
b)veniturile nefiscale cuprind prelevarile la buget cu titlu de dividend, redevente, chirii,
arenzi etc. de la intreprinderile si proprietatile de stat si de la institutiile publice.
2. Venituri de capital (venituri din valorificarea unor bunuri ale statului, venituri din
valorificarea unor bunuri de la rezervele nationale etc.)
3. Venituri din operatiuni financiare (incasari din rambursarea imprumuturilor acordate)
4. Subventii
Cheltuielile bugetare sunt reprezentate de toate diminuarile de valoare rezultate din
operatiuni la care administratia publica este parte. Administratia publica are doua mari
responsabilitati: sa ofere bunuri si servicii publice si sa redistribuie veniturile si averea prin
transferuri. Aceste responsabilitati sunt duse la indeplinire, in general, prin cheltuieli publice.
Pentru a avea o imagine cat mai corecta asupa acestora, se utilizeaza doua sisteme de
clasificare diferite: clasificatia economica si clasificatia fimctionala.
Furnizarea de bunuri si servicii publice catre comunitate poate fi realizata prin doua
mijloace, reflectate analitic de clasificatia economica a cheltuielilor:
• producerea directa, din resurse proprii a acestora;
• prin transferul de resurse financiare care sa permita beneficiarilor sa achizitioneze
direct bunurile si serviciile de pe piata.
Un element esential in formularea bugetului si a politicii din domeniul alocarii resurselor
bugetare il reprezinta clasificarea si prezentarea cheltuielilor in buget.
Clasificatia cheltuielilor este importanta pentru masurarea alocatiei sectoarelor finantate
in mod public, pentru asigurarea posibilitatii de verificare a acordului cu autorizatiile
legislative, pentru revederea politicii si analiza performantei si pentru administrarea zilnica a
bugetului.
Cheltuielile bugetare sunt clasificate in general, potrivit diferitelor nevoi, conform
urmatoarelor categorii:
− pe functie (functionala) – pentru analiza istorica si pentru analiza politicii;
− pe organizatie (administrativa) – pentru responsabilitate si administrarea bugetului;
− pe resurse (financiara) – pentru administrarea bugetului;
− pe categorii economice – pentru raportari statistice si pentru controlul financiar al
agregatelor;
− pe articole– pentru acorduri si management intern;
− pe program – pentru formularea politicii si responsabilitatea performantei.
Clasificatia functionala sistematizeaza activitatile guvernamentale conform scopului lor,
fiind independenta de structura organizationala a executivului.
11

12. Aceasta clasificatie este importanta pentru a analiza alocarea resurselor intre sectoare in
scopul de a putea realiza o analiza pertinenta a cheltuielilor guvernamentale si pentru a asigura
compararea datelor din ani diferiti.
Clasificatia administrativa sau pe organizatii guvernamentale este necesara pentru
identificarea responsabilitatilor in utilizarea resurselor bugetare si pentru administrarea zilnica
a bugetului.
Clasificatia financiara are in vedere gruparea cheltuielilor in functie de momentul in
care se efectueaza si de modul in care afecteaza resursele financiare publice, avand un rol
important in administrarea bugetului.
Clasificatia economica este ceruta pentru a realiza analiza bugetului si pentru a defini
pozitia politicii financiare.
Clasificatia pe articole s-a impus pentru ratiuni de management bugetar, iar in acest sens
bugetele traditionale includ o clasificatie pe articole. Aceasta clasificatie grupeaza datele
conform cu categoriile utilizate pentru controlul bugetar si pentru monitorizare
Clasificatia pe programe ia in considerare obiectivele politicii guvernamentale si modul
de implementare al acestor politici, avand intemeierea pe faptul ca un program constituie un
set de activitati care urmaresc acelasi set de obiective specifice.
CAPITOLU II
PROCESUL BUGETAR LA NIVELUL BUGETULUI DE STAT
2.1. Competente si responsabilitati in procesul bugetar
2.2. Elaborarea proiectului bugetului de stat
2.3. Aprobarea proiectului bugetului de stat
2.4. Executia bugetului de stat
2.4.1.Executia veniturilor bugetului de stat
2.4.2.Executia cheltuielilor bugetului de stat
2.5. Incheierea executiei bugetare
2.6. Controlul executiei bugetare
2.7. Aprobarea executiei bugetare
2.1. Competente si responsabilitati in procesul bugetar
Sub aspectul continutului, procesul bugetar reprezinta ansamblul actiunilor si masurilor
intreprinse de institutiile abilitate ale statului in scopul concretizarii politicii financiare aplicata
de autoritatea guvernamentala.
Se impune, asadar, existenta cadrului juridic care sa reglementeze pe de o parte
categoriile si nivelul impozitelor, taxelor si contributiilor percepute de la persoanele fizice si
juridice, iar pe de alta parte destinatiile spre care pot fi orientate alocatiile bugetare in vederea
furnizarii bunurilor si serviciilor publice.
Etapele consecutive ale procesului bugetar se refera la:
1. Elaborarea proiectului de buget;
2. Aprobarea bugetului;
3. Executia bugetului;
12

13. 4. Incheierea executiei bugetului;
5. Controlul executiei bugetului;
6. Aprobarea executiei bugetului.
Dincolo de unele particularitati care pot exista intr-o tara sau alta generate de nivelul de
dezvoltare a democratiei si de experienta acumulata in domeniul finantelor publice, procesul
bugetar prezinta o serie de caracteristici comune care ii confera trasaturile specifice unui
proces:
a) are caracter decizional
b) are caracter democratic
c) este preponderent
d) este un proces cu continuitate ciclica
e) este un proces de larg impact public cu implicatii la nivel macro si microeconomic ce
se manifesta atat in plan social, cat si economic
In derularea procesului bugetar, responsabilitatile revin Parlamentului, Guvernului,
Ministerului Economiei si Finantelor, autoritatilor administratiei publice locale, precum si
ordonatorilor de credite
Parlamentul este organul legislativ compus din doua camere si constituit din
reprezentanti ai diferitelor partide politice alesi prin votul cetatenilor. Acesta adopta:
1. legile bugetare anuale elaborate de Guvern in contextul strategiei macroeconomice
asumate de acesta; in cazul in care, legile bugetare anuale, depuse in termen legal, nu au fost
adoptate de catre Parlament pana, cel tarziu, la data de 15 decembrie a anului, anterior anului
la care se refera proiectul de buget, Guvernul solicita Parlamentului aplicarea procedurii de
urgenta. In cadrul dezbaterilor nu se aproba amendamente la legile bugetare anuale care
determina majorarea nivelului deficitului bugetar.
2. legile rectificative;
3. legile contului general anual de executie.
Guvernul este autoritatea publica a puterii executive, care functioneaza in baza votului
de incredere acordat de Parlament si care asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si
exercita conducerea generala a administratiei publice.
Acesta are urmatoarele competente si responsabilitati:
1. stabileste politica fiscal-bugetara luand in considerare perspectivele economice si
prioritatile politice cuprinse in programul de guvernare acceptat de Parlament;
2. elaboreaza raportul privind situatia macroeconomica pentru anul bugetar respectiv si
proiectia acesteia in urmatorii trei ani;
3. elaboreaza proiectele legilor bugetare anuale si le transmite spre adoptare
Parlamentului, in cadrul termenului limita prevazut de Legea finantelor publice;
4. exercita conducerea generala a activitatii executive in domeniul finantelor publice
examinand, periodic, executia bugetara si stabilind masuri pentru mentinerea sau imbunatatirea
echilibrului bugetar;
5. supune proiectele legilor de rectificare si ale contului general anual de executie spre
adoptare Parlamentului;
6. dispune utilizarea fondului de rezerva bugetara si a fondului de interventie la dispozitia
sa, pe baza de hotarari.
13

14. Autoritatile Administratiei publice locale se refera la consiliile locale, consiile judetene
si Consiliul general al Municipiului Bucuresti, ca autoritati deliberative, si primarii, presedintii
consiliilor judetene si primarul general al municipiului Bucuresti, ca autoritati executive.
Acestia formuleaza propuneri de transferuri consolidabile si de sume defalcate pe care le
comunica Ministerului Finantelor Publice.
Ministerul Finantelor Publice este organul de specialitate al administratiei publice
centrale, in subordinea Guvernului, care aplica strategia si Programul de guvernare in
domeniul finantelor publice. Este un minister cu rol de sinteza, institutie publica cu
personalitate juridica.
Acesta are urmatoarele competente si responsabilitati:
1. coordoneaza actiunile care sunt in responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul
bugetar, respectiv: pregatirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare,
precum si ale legilor privind aprobarea contului general anual de executie;
2. dispune masurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal- bugetare;
3. emite norme metodologice privind elaborarea bugetelor si forma de prezentare a
acestora;
4. emite norme metodologice, precizari si instructiuni prin care se stabilesc practicile si
procedurile pentru incasarea veniturilor, angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata
cheltuielilor, controlul cheltuirii acestora, incheierea exercitiului bugetar anual, contabilizarea
si raportarea;
5. solicita rapoarte si informatii oricaror institutii care gestioneaza fonduri publice;
6. aproba clasificatiile bugetare, precum si modificarile acestora;
7. analizeaza propunerile de buget in etapele de elaborare a bugetelor;
8. furnizeaza Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de
credite, documentele care au stat la baza flmdamentarii proiectelor legilor bugetare anuale;
9. asigura monitorizarea executiei bugetare, iar in cazul in care se constata abateri ale
veniturilor si cheltuielilor de la nivelurile autorizate, propune Guvernului masuri pentru
reglementarea situatiei;
10. avizeaza, in faza de proiect, acordurile, memorandmurile, protocoalele sau alte
asemenea intelegeri incheiate cu partenerii externi, precum si proiectele de acte normative,
care contin implicatii financiare;
11. stabileste continutul, forma de prezentare si structura programelor elaborate de
ordonatorii principali de credite;
12. blocheaza sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fara temei
legal sau fara justificare in bugetele ordonatorilor de credite;
13. dispune masurile necesare pentru administrarea si urmarirea modului de utilizare a
fondurilor publice destinate cofinantarii in bani, rezultate din contributia financiara externa
acordata Guvernului Romaniei;
14. colaboreaza cu Banca Nationala a Romaniei la elaborarea balantei de plati externe, a
balantei creantelor si angajamentelor externe, a reglementarilor in domeniul monetar si valutar;
15. prezinta semestrial Guvernului si comisiilor pentru buget, finante si banci ale
Parlamentului, impreuna cu Banca Nationala a Romaniei, informari asupra modului de
realizare a balantei de plati externe si a balantei creantelor si angajamentelor externe si
14

15. propune soluri de acoperire a deficitului sau de utilizare a excedentului din contul curent al
balantei de plati externe;
16. participa, in numele statului, in tara si in strainatate, dupa caz, la tratative externe
privind acordurile bilaterale si multilaterale de promovare si protejare a investitiilor si
conventiile de evitare a dublei impuneri si combatere a evaziunii fiscale si, impreuna cu Banca
Nationala a Romaniei, in probleme financiare, valutare si de plati;
Ordonatorii de credite sunt reprezentati de ministrii, conducatorii celorlalte organe de
specialitate ale administratiei publice centrale, conducatorii altor autoritati publice si
conducatorii institutiilor publice autonome. Acestia sunt ordonatorii principali de credite;
Conducatorii institutiilor publice cu personalitate juridica din subordinea ordonatorilor
principali de credite sunt ordonatori secundari sau tertiari de credite.
Rolul ordonatorilor de credite:
- ordonatorii principali de credite repartizeaza creditele bugetare aprobate, pentru bugetul
propriu si pentru bugetele institutiilor ierarhic inferioare, ai caror conducatori sunt ordonatori
secundari sau tertiari de credite. Ordonatorii principali repartizeaza creditele bugetare dupa
retinerea a 10% din prevederile aprobate acestora, pentru asigurarea unei executii bugetare
prudente, cu exceptia cheltuielilor de personal si a celor care decurg din obligatii
internationale, care sunt repartizate integral. Repartizarea sumelor retinute in proportie de 10%
se face in semestml al doilea dupa examinarea de catre Guvern a executiei bugetare pe primul
semestru.
- ordonatorii secundari de credite repartizeaza creditele bugetare aprobate pentru bugetul
propriu si pentru bugetele institutiilor publice subordonate, ai caror conducatori sunt ordonatori
tertiari de credite, in raport cu sarcinile acestora;
- ordonatorii tertiari de credite utilizeaza creditele bugetare care le-au fost repartizate
numai pentru realizarea sarcinilor institutiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din
bugetele aprobate si in condicile stabilite prin dispozitiile legale.
Responsabilitatile ordonatorilor de credite:
1. ordonatorii de credite au obligatia de a angaja si utiliza creditele bugetare numai in
limita prevederilor si destinatiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea
institutiilor publice respective si respectarea dispozitiilor legale;
2. ordonatorii de credite raspund de:
3. angajarea, lichidarea si ordonantarea cheltuielilor in limita creditelor bugetare
repartizate si aprobate;
4. realizarea veniturilor;
5. angajarea si utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;
6. integritatea bunurilor incredintate institutiei pe care o conduc;
7. organizarea si tinerea la zi a contabilitatii si prezentarea la termen a situatilor
financiare asupra situatiei patrimoniului aflat in administrare si executiei bugetare;
8. organizarea sistemului de monitorizare a programului de achizitii publice si a
programului de lucrari de investitii publice;
9. organizarea evidentei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenti acestora;
10. organizarea si tinerea la zi a evidentei patrimoniului.
15

16. Potrivit Legii finantelor publice, ordonatorii principali de credite pot delega aceasta
calitate inlocuitorilor de drept sau secretarilor generali, imputerniciti in acest scop. Prin actul
de delegare, ordonatorii principali de credite precizeaza limitele si conditiile delegarii.
In cazurile prevazute de legi speciale, ordonatorii principali de credite sunt secretarii
generali sau persoanele desemnate prin aceste legi.
Ordonatorii secundari de credite se gasesc in raport de subordonare fata de ordonatorii
principali de credite si sunt ierarhic superior fata de cei tertiari de credite. Acesti ordonatori nu
au o relatie directa cu bugetul de stat, dar, din creditele primite de la ordonatorii principali
repartizeaza mijloace bugetare si ordonatorilor tertiari de credite.
2.2. Elaborarea proiectului bugetului de stat
Elaborarea proiectului bugetului de stat reprezinta prima etapa a procesului bugetar la
nivelul acestui buget, care consta in formularea propunerilor privind veniturile si cheltuielile
bugetare de catre ordonatorii de credite bugetare, comunicarea acestora Ministerului
Economiei si Finantelor la nivelul caruia are loc centralizarea intr-un document numit proiect
al legii bugetului de stat. Acesta este documentul elaborat de catre Guvern prin Ministerul
Economiei si Finantelor, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai
acestui buget, precum si a proiectelor bugetelor locale.
Elaborarea proiectului de buget se bazeaza pe:
1. prognozele indicatorilor macroeconomici si sociali din anul bugetar pentru care se
intocmeste bugetul si ale celor pentru urmatorii trei ani;
2. politicile fiscale si bugetare;
3. prevederile memorandumurilor de finantare, de intelegere sau ale altor acorduri
internationale cu organisme si institutii financiare intemationale, semnate si/sau ratificate;
4. politicile si strategiile sectoriale, prioritatile stabilite in formularea propunerilor de
buget, prezentate de ordonatorii principali de credite;
5. propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;
6. programele intocmite de catre ordonatorii principali de credite in scopul finantarii unor
actiuni de ansamblu, programe ce sunt insotite de estimarea anuala a performantelor fiecarui
program;
7. propunerile de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum si de
transferuri consolidabile pentru autoritatile administratiei publice locale;
8. posibilitatile de finantare a deficitului bugetar.
Acesti indicatori sunt elaborati de organele abilitate, pana la data de 31 martie a anului
curent, urmand a fi actualizati pe parcursul desfasurarii procesului bugetar.
Procesul elaborarii proiectului de buget se desfasoara pe baza unui calendar ce stabileste
termenele limita pentru fiecare subetapa a acestuia.
Astfel:
1. MFP inainteaza Guvernului, pana la data de 1 mai, obiectivele politicii fiscale si
bugetare pentru anul bugetar pentru care se elaboreaza proiectul de buget si urmatorii ani,
impreuna cu limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite;
2. Guvernul aproba obiectivele politicii fiscale si bugetare, precum si limitele de
cheltuieli pana la data de 15 mai, dupa care informeaza comisiile pentru buget, finante si banci
16

17. ale Parlamentului asupra principalelor orientari ale politicii sale macroeconomice si ale
finantelor publice;
3. MFP transmite ordonatorilor principali de credite, pana la data de 1 iunie a fiecarui an,
o scrisoare cadru care specifica contextul macroeconomic pe baza caruia se intocmesc
proiectele de buget, metodologiile de elaborare a acestora, precum si limitele de cheltuieli
aprobate de Guvern;
4. Ministerul Finantelor Publice (MFP) formuleaza propuneri pentru modificarea
limitelor de cheltuieli datorita schimbarii cadrului macroeconomic, ce sunt adoptate de catre
Guvern si apoi transmise ordonatorilor principali de credite, in vederea definitivarii proiectelor
de buget;
5. Ordonatorii principali de credite au obligatia ca, pana la data de 15 iulie a fiecarui an,
sa depuna la MFP propunerile pentru proiectul de buget si anexele la acesta, pentru anul
urmator, cu incadrarea in limitele de cheltuieli si estimarile pentru urmatorii 3 ani, insotite de
documentatii si fundamentari detaliate;
6. Camera Deputatilor si Senatul, cu consultarea Guvernului, isi aproba bugetele proprii
si le inainteaza Guvernului in vederea includerii lor in proiectului bugetul de stat;
7. Autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a transmite propunerile de
transferuri consolidabile si de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
8. Ministerul Finantelor Publice examineaza proiectele de buget si poarta discutii cu
ordonatorii principali de credite, urmand ca proiectele de buget si anexele la acestea,
definitivate sa fie depuse la Ministerul Economiei si Finantelor, pana la data de 1 august a
fiecarui an;
9. Ministerul Finantelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali
de credite si a bugetului propriu, intocmeste proiectele legilor bugetare si proiectelor bugetare,
pe care le depune Guvernului, pana la data de 30 septembrie a fiecarui an. Proiectul legii
bugetului de stat este insotit de un raport privind situatia macroeconomica pentru anul bugetar
pentru care se elaboreaza proiectul de buget si proiectia acestuia in urmatorii trei ani. Raportul
si proiectele legilor bugetare anuale exprima politica fiscal-bugetara a Guvernului, precum si
informatii relevante in domeniu.
10. Dupa insusirea de catre Guvern a proiectelor legilor bugetare si de buget, acesta le
supune spre adoptare Parlamentului, cel tarziu pana la data de 15 octombrie a fiecarui an.
Totodata, in bugetul de stat se includ Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului
si Fondul de interventie la dispozitia Guvernului.
Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului se repartizeaza unor ordonatori
principali de credite ai bugetului de stat si ai bugetelor locale, pe baza de hotarari ale
Guvernului, pentru finantarea unor cheltuieli urgente sau neprevazute aparute in timpul
exercitiului bugetar. Alocarea de sume pentru bugetele locale se face prin majorarea sumelor
defalcate din unele venituri ale bugetului de stat sau a transferurilor de la bugetul de stat catre
bugetele locale pentru investitii finantate partial din imprumuturi exteme, dupa caz.
Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului se poate majora in cursul anului
bugetar cu creditele bugetare anulate (aferente sarcinilor care au fost desfiintate sau amanate)
ale ordonatorilor principali de credite bugetare, finantati din bugetul de stat.
Fondul de interventie la dispozitia Guvernului se repartizeaza unor ordonatori principali
de credite ai bugetului de stat si ai bugetelor locale, pe baza de hotarari ale Guvernului, pentru
17

18. finantarea unor actiuni urgente in vederea inlaturarii efectelor unor calamitati naturale si
sprijinirii persoanelor fizice sinistrate. In cursul exercitiului bugetar acest fond poate fi majorat
de Guvern din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, in functie de necesitatile
privind asigurarea sumelor pentru inlaturarea efectelor calamitatilor naturale.
Intocmirea proiectului legii bugetului de stat constituie rezultatul primei etape a
procesului bugetar, respectiv elaborarea bugetului de stat.
2.3. Aprobarea proiectului bugetului de stat
Dupa intocmire, proiectul de buget este supus dezbaterii si aprobarii Parlamentului. In
cadrul celei de a doua etape a procesului bugetar distingem urmatoarele faze:
1. dezbaterea la nivelul comisiilor de specialitate, la care are loc avizarea proiectului;
2. intocmirea Raportului comun;
3. dezbaterea generala in sedinta comuna a celor doua camere ale Parlamentului;
4. votarea legii bugetului de stat;
5. promulgarea legii bugetului de stat de catre Presedintele tarii;
6. publicarea legii bugetului de stat in Monitorul Oficial.
Etapele examinarii si aprobarii proiectului bugetului de stat sunt:
1. Proiectul bugetului de stat, la care este anexat bugetul fondului de asigurari sociale de
sanatate, este depus la Parlament de catre Guvern impreuna cu Raportul privind situatia
economica si financiara a tarii si proiectia acesteia in viitor, precum si cu proiectul legii
bugetare anuale.
2. Aceste document sunt examinate de catre comisiile permanente ale fiecarei Camere
(Comisia de buget si finante si alte comisii interesate), care isi dau avizul. Totodata,
examinarea este realizata si de catre Compartimentul tehnic-legislativ al fiecarei Camere.
La nivelul acestor comisii, unde are loc examinarea, sunt formulate si amendamente.
Daca acestea maresc deficitul bugetar sunt necesare analize si discutii cu reprezentantii
Guvernului pentru gasirea de solutii optime.
Comisiile permanente, precum si Compartimentul tehnic-legislativ comunica avizul
adoptat si amendamentele propuse reunite intr-un raport comun.
3. In sedinta comuna a celor doua camere ale Parlamentului are loc dezbaterea atat a
proiectului bugetului de stat cat si a raportului comun privind amendamentele. Dezbaterea
proiectului de buget se realizeaza pe ansamblu, pe parti, capitole, subcapitole, titluri, articole,
si alineate, dupa caz, si pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum si
creditele de angajament pentru actiuni multianuale.
La aceasta dezbatere generala participa si primul-ministru, care expune motivele ce au
condus la elaborarea proiectului bugetului de stat, a proiectului legii bugetare anuale si a
Raportului privind proiectul legii bugetului de stat.
4. Adoptarea Legii Bugetului de stat se efectueaza pe baza votului de ansamblu a legii,
care poate fi deschis sau secret.
5. Legea Bugetului de stat este supusa promulgarii de catre presedintele tarii, dupa care
este publicata in Monitorul Oficial. Legea bugetului de stat intra in vigoare de la data
publicarii.
Legile bugetare cuprind:
18

19. - la venituri, estimarile anului bugetar;
- la cheltuieli, creditele bugetare determinate de autorizarile continute in legi specifice, in
structura functionala si economica a acestora;
- deficitul sau excedentul bugetar, dupa caz; '
- reglementari specifice exercitiului bugetar.
Anexele legilor bugetare cuprind:
- sintezele bugetului de stat, bugetului Fondului national imic de asigurari sociale de
sanatate;
- bugetele ordonatorilor principali de credite si anexele la acestea;
- sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si criteriile de repartizare a
acestora;
- alte anexe specifice.
Legile bugetare anuale pot fi modificate in cursul exercitiului bugetar prin legi de
rectificare elaborate cel mai tarziu pana la data de 30 noiembrie. Acestor legi rectificative li se
aplica aceleasi proceduri ca si legilor bugetare anuale initiale.
2.4. Executia bugetului de stat
Executia bugetului de stat inseamna activitatea de incasare a veniturilor bugetare si de
efectuare a platii cheltuielilor aprobate prin acest buget. Aceste activitati presupun o serie de
operatiuni ce vizeaza atat incasarea veniturilor bugetare, cat si plata cheltuielilor bugetare.
Astfel, vorbim de executia de casa a bugetului ca reprezentand ansamblul acestor operatiuni,
In Romania, executia de casa a bugetului se realizeaza prin Trezoreria Statului, implicand
si operatiuni prin sistemul bancar.
Inainte de trecerea la executia efectiva a bugetului are loc operatiunea de repartizare a
veniturilor si cheltuielilor bugetare pe trimestre si pe institutii. Astfel, veniturile si cheltuielile
aprobate prin bugetul de stat sunt repartizate pe trimestre in funnctie de termenele legale de
incasare a veniturilor, de termenele si posibilitatilor de asigurare a surselor de finantare a
deficitului bugetar si de perioada in care este necesara efectuarea cheltuielilor.
Repartizarea pe trimestre a veniturilor si cheltuielilor publice, in functie de termenele la
care urmeaza sa se realizeze, asigura executarea echilibrata a bugetului de stat si a bugetelor
institutiilor publice centrale prevazute distinct in bugetul de stat, deoarece prin ea se pot
surprinde eventuale dezechilibre intre veniturile si cheltuielile anumitor trimestre. Astfel, se
procedeaza la repartizarea cheltuielilor bugetare, in functie de proportia realizarii veniturilor
bugetare in fiecare trimestru.
Repartizarea veniturilor si cheltuielilor bugetare se poate modifica de catre Ministerul
Finantelor Publice, in cazul in care in baza unor dispozitii legale au loc treceri de unitati,
actiuni sau sarcini de la un ordonator principal de credite la altul. Modificarile se introduc atat
in bugetele ordonatorilor principali de credite in cauza, cat si in structura bugetului de stat, cu
conditia de a nu afecta echilibrul bugetar. Aceasta vizeaza incadrarea deficitului bugetului de
stat in limita aprobata prin blocarea unor credite bugetar, ce pot fi utilizate doar dupa
deblocarea acestora, cu aprobarea primului ministru si cu avizul Ministerului Finantelor
Publice, in functie de gradul de realizare a bugetului de stat si pe baza cererilor justificate de
ordonatorul de credite. Insa, de la aceasta prevedere exista si exceptii, de exemplu: cheltuielile
19

20. de personal, in afara celor pentru deplasari, detasari si transferari; alocatiile de stat pentru
copii; pensiile; ajutoarele si indemnizatiile acordate conform prevederilor legale; bursele
pentru elevi si studenti; dobanzile la datoria publica; sumele destinate promovarii si sprijinirii
exportului, rambursarile de credite externe si platile de dobanzi si comisioane aferente.
2.4.1. Executia veniturilor bugetului de stat
Executia veniturilor bugetului de stat este activitatea de incasare a impozitelor, taxelor,
contributiilor si a altor venituri cuvenite acestui buget. Principiile ce stau la baza executiei
veniturilor bugetare sunt:
- nici un impozit, taxa sau alte obligatii de natura acestora nu pot fi inscrise in buget si
incasate, daca acestea nu au fost stabilite prin lege;
- este interzisa perceperea sub orice titlu si sub orice denumire de contributii directe sau
indirecte in afara celor stabilite prin lege.
Executia bugetara se incadreaza strict in anul financiar, care are aceeasi durata ca si
exercitiul bugetar, atat pentru stat, cat si pentru agentii economici.
Etapele executiei veniturilor bugetare.
Operatiile implicate la nivelul organelor fiscale in legatura cu executia veniturilor pot fi
grupate in urmatoarele etape: asezarea; lichidarea; emiterea titlului de percepere; incasarea
propriu-zisa.
Asezarea veniturilor bugetare reprezinta prima etapa in cadrul executiei veniturilor
bugetare ce consta in identificarea materiei impozabile care constituie baza pentru perceperea
de venituri la bugetul de stat si determinarea marimii acesteia.
Lichidarea veniturilor bugetare se refera la stabilirea cuantumului impozitului aferent
materiei impozabile, pe baza cotelor si a altor elemente prevazute de lege.
Emiterea titlului de percepere consta in inscrierea cuantumului venitului bugetar intr-un
act pe baza caruia se autorizeaza organul fiscal pentru perceperea unui anumit nivel in contul
bugetului.
Perceperea veniturilor bugetare reprezinta activitatea de incasare efectiva a impozitelor,
taxelor si a altor venituri prevazute in bugetul de stat.
In executia veniturilor, nerespectarea obligatiilor ce revin platitorilor poate imbraca
forma:
- nerespectarii termenelor de plata;
- sustragerii de la plata impozitului a unei parti din obiectul impozabil sau prin calcularea
gresita a impozitului, fenomen purtand denumirea de evaziune fiscala.
Pentru nerespectarea termenelor de plata a sumelor datorate bugetului de stat, se aplica
sanctiuni, sub forma calcularii si incasarii dobanzilor pentru intarziere prevazute de lege.
2.4.2. Executia cheltuielilor bugetului de stat
Executia cheltuielilor bugetului de stat reprezinta activitatea de efectuare a cheltuielilor
prevazute si aprobate prin acest buget,
In legile bugetare anuale sunt stabilite si aprobate creditele bugetare pentru cheltuielile
fiecarui exercitiu bugetar, dupa clasificarea economica, functionala si pe surse de finantare.
20

21. Creditul bugetar este suma aprobata prin buget, reprezentand limita maxima pana la care se pot
ordonanta si efectua plati in cursul anului bugetar pentru angajamente contractate in cursul
exercitiului bugetar si/sau din exercitii anterioare pentru actiuni multianuale.
Deci, sumele aprobate, la partea de cheltuieli, in bugetul de stat, sunt limite maxime ce nu
pot fi depasite. Totodata, pentru actiunile multianuale, in bugetul de stat, se inscriu distinct
credite de angajament si credite bugetare.
Creditele bugetare aferente actiunilor multianuale reprezinta limita superioara a
cheltuielilor care urmeaza a fi ordonantate si platite in cursul fiecarui exercitiu bugetar. Platile
respective sunt aferente angajamentelor legale efectuate in limita creditelor de angajament
aprobate in exercitiul bugetar curent sau in exercitiile bugetare anterioare.
Spre deosebire de creditul bugetar, creditul de angajament este limita maxima a
cheltuielilor ce pot fi angajate, in cursul exercitiului bugetar, in limitele aprobate prin legea
bugetara anuala.
Pentru angajamentele multianuale, termenul de credit destinat actiunilor multianuale
evidentiaza sumele alocate unor programe, proiecte, subproiecte, obiective si altele asemenea,
care se desfasoara pe o perioada mai mare de un an si dau loc la credite de angajament si
credite bugetare.
Executia cheltuielilor bugetare se bazeaza pe urmatoarele principii:
1. creditele bugetare sunt nerambursabile si nepurtatoare de dobanda, ele vizand
finantarea bugetara definitiva si gratuita;
2. creditele bugetare aprobate sunt autorizate pentru tot anul bugetar;
3. creditele bugetare aprobate nu pot fi majorate fara a se preciza sursele de finantare;
exceptie fac alocatiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de
credite si, in cadrul acestora, pe capitole, ce nu pot fi majorate; de asemenea, aceste alocatii nu
pot fi virate si utilizate la alte articole de cheltuieli;
4. creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate si
utilizate pentru finantarea altui ordonator principal de credite;
5. creditele bugetare aprobate pentru un capitol nu pot fi utilizate pentru finantarea altui
capitol;
6. virarile de credite bugetare intre subdiviziunile clasificatiei bugetare sunt in
competenta ordonatorilor principali de credite, pentru bugetul propriu si bugetele institutiilor
subordonate, si se pot efectua, incepand cu trimestrul al III-lea al anului bugetar, in limita a
10% din prevederile capitolului bugetar la nivelul ordonatorului principal de credite, care
urmeaza, insa, a se suplimenta cu cel putin o luna inainte de angajarea cheltuielilor;
7. virarile justificate de credite bugetare de la un capitol la altul al clasificatiei bugetare,
precum si intre programe sunt in competenta ordonatorilor principali de credite, pentru bugetul
propriu si bugetele institutiilor subordonate, si se pot efectua cu acordul Ministerului
Economiei si Finantelor, incepand cu trimestrul al III-lea al anului bugetar, in limita a 10% din
prevederile capitolului bugetar, la nivelul ordonatorului principal de credite, si, respectiv, 5%
din prevederile programului, care urmeaza, insa, a se suplimenta cu cel putin o luna inainte de
angajarea cheltuielilor;
8. nu se pot realiza virari de credite bugetare de la capitole care au fost majorate din
fondurile de rezerva bugetara si de interventie la dispozitia Guvernului;
21

22. 9. situatia virarilor de credite bugetare este transmisa lunar Ministerului Economiei si
Finantelor de catre ordonatorii principali de credite bugetare, in termen de 5 zile de la sfarsitul
lunii;
10. mentinerea unor credite bugetare este analizata lunar de catre ordonatorii principali
de credite care pot formula propuneri de anulare a acestora daca se constata ca nu sunt
necesare. Creditele bugetare anulate la ordonatorii principali de credite, finantati din bugetul de
stat, majoreaza Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului prevazut in bugetul de stat.
11. creditele bugetare aprobate si care nu au fost utilizate pana la sfarsitul exercitiului
bugetar sunt anulate.
Etapele executiei cheltuielilor bugetare.
Operatiunile implicate la nivelul institutiilor publice, in legatura cu executia cheltuielilor
sunt grupate in urmatoarele etape: angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata.
Primele trei operatii - angajarea, lichidarea si ordonantarea - sunt efectuate de catre
conducatorii institutiilor publice (ordonatorii de credite bugetare) sau de catre imputernicitii
acestora.
a) in prima etapa, angajarea, are loc asumarea obligatiei unui organism public de a plati
o suma de bani determinata care izvoraste dintr-un contract, hotarare judecatoreasca, decizie
administrativa etc., ca urmare a unor livrari de marfuri, prestari de servicii, executari de lucrari
etc. Angajarea are loc, de fapt, prin intermediul ordonatorilor de credite;
b) in a doua etapa, lichidarea, are loc operatiunea prin care se verifica realizarea
serviciului sau furnizarea de marfuri in favoarea statului si se stabileste marimea datoriei
(platii).
c) cea de-a treia etapa, ordonantarea, cuprinde operatiunile de emitere a dispozitiei prin
care se admite lichidarea si deci se dispune plata.
d) in cea de-a patra etapa are loc plata propriu-zisa, si deci, stingerea obligatiilor
statului fata de persoanele fizice sau juridice care au prestat servicii statului sau organelor sale.
Ordonatorii de credite au obligatia de a angaja si de a utiliza creditele bugetare numai in
limita prevederilor si potrivit destinatiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea
institutiilor publice.
A doua etapa a executiei cheltuielilor bugetare este lichidarea in cadrul careia se verifica
existenta angajamentelor si realitatea sumei datorate pe baza documentelor care atesta bunurile
livrate, lucrarile executate si serviciile prestate (factura; state de plata in cazul salariilor etc.).
Aceste documente sunt analizate de persoana imputemicita de ordonatorul de credite sa
efectueze lichidarea cheltuielilor.
Ordonantarea platii cheltuielilor bugetare este documentul intern prin care ordonatorul
de credite da dispozitie conducatorului compartimentului financiar (financiar-contabil) sa
intocmeasca instrumentele de plata a cheltuielilor.
Primele trei faze ale procesului executiei cheltuielilor bugetare se realizeaza in cadrul
institutiei publice, raspunderea pentru angajarea, lichidarea si ordonantarea cheltuielilor
revenindu-i ordonatorului de credite bugetare sau persoanelor delagate sa exercite aceasta
calitate.
Plata cheltuielilor bugetare este efectuata de persoanele autorizate numite contabil, in
limita creditelor bugetare si a destinatiilor aprobate, prin unitatile de trezorerie la care au
conturi deschise, cu exceptia platilor in valuta, care se efectueaza prin banci. Instrumentele de
22

23. plata folosite de catre institutiile publice sunt cecul de numerar si ordinul de plata pentru
trezoreria statului semnate de conducatorul compartimentului financiar (financiar-contabil) si
de catre persoana cu atributii in efectuarea platii.
2.5. Incheierea executiei bugetare
Executia bugetului de stat se incheie la 31 decembrie a fiecarui an. Conform sistemului
de gestiune bugetara, efectele incheierii exercitiului bugetar sunt:
• orice venit neincasat pana la 31 decembrie se va incasa in contul bugetului pe anul
urmator, in rezultatele caruia urmeaza a se reflecta;
• orice cheltuiala neefectuata se va putea plati numai in contul bugetului noului an.
In legatura cu incheierea executiei bugetului public, Guverul este obligat sa prezinte in
fata Parlamentului modul in care a fost efectuata executia. Situatiile ce se prezinta de catre
Guvern la sfarsitul anului sunt:
• contul general al executiei bugetului de stat este documentul elaborat sub coordonarea
Guvernului, prin Ministerul Economiei si Finantelor conform prevederilor Legii finantelor
publice, care evidentiaza niveltd realizat al venitidrilor si cheltuielilor bugetului de stat din
exercitiul bugetar pentru care se intocmeste;
• rezultatul executiei, sub forma excedentului sau deficitului evidentiaza soldul
bugetului de stat ca urmare a executiei bugetare a veniturilor si cheltuielilor, care poate fi
excedent, atunci cand resursele devanseaza nevoile, sau deficit, atunci cand veniturile incasate
nu acopera cheltuielile efectuate.
• conturile anuale ale executiei bugetului asigurarilor sociale de stat, bugetelor locale,
bugetelor fondurilor speciale si ale ordonatorilor de credite sunt documente ce reflecta executia
veniturilor si cheltuielilor bugetului asigurarilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor
fondurilor speciale, precum si ale bugetelor ordonatorilor de credite.
• contul general al datoriei publice cuprinde conturile datoriei publice interne si al
datoriei publice externe directe ale statului si situatia garantiilor guvernamentale pentru credite
interne si externe. Este intocmit anual de Ministerul Finantelor Publice si anexat la contul
general anual de executie a bugetului de stat.
• raportul public anual este intocmit, in termen de 6 luni de la primirea conturilor
generale anuale, de Curtea de Conturi, pe baza informatiilor din conturile anuale de executie, si
inaintat Parlamentului.
Pe baza darilor de seama contabile prezentate de ordonatorii principali de credite, a
conturilor privind executia de casa a bugetului de stat prezentate de organele care au aceasta
sarcina si, in urma verificarii si analizarii acestora, Ministerul Finantelor Publice elaboreaza
lucrarile privind contul general anual de executie a bugetului de stat, pe care le prezinta
Guvernului.
Pentru a se putea urmari sistematic executia bugetara, se prevede obligatia intocmirii
contului general anual in structura bugetului aprobat de Parlament, si care are ca anexe
conturile anuale de executie ale bugetelor ordonatorilor principali de credite, inclusiv anexele
lor.
23

24. Guvernul analizeaza si definitiveaza contul general anual de executie a bugetului de stat
si il prezinta spre aprobare Parlamentului, pana la data de 1 iulie a anului urmator celui de
executie.
Contul general anual de executie a bugetului de stat se aproba prin lege o data cu
conturile anuale de executie ale bugetului asigurarilor sociale de stat, bugetelor fondurilor
speciale, ale ordonatorilor de credite, dupa verificarea acestora de catre Curtea de Conturi.
O data cu contul general anual de executie a bugetului de stat se depun, se analizeaza si
se aproba si conturile fondurilor speciale aprobate.
2.6. Controlul executiei bugetare
Executia bugetara se infaptuieste de catre executiv sub controlul unor organe
imputernicite in acest sens.
In raport de natura organelor care il executa controlul poate fi politic, jurisdictional si
administrativ.
Controlul politic este exercitat de catre Parlament cu prilejul examinarii si aprobarii
proiectului bugetului si a contului de executie bugetara, precum si pe parcursul executiei
bugetului aprobat.
Guvernul are obligatia de a prezenta periodic Parlamentului rapoarte cu privire la
executia bugetului, iar acesta prin comisiile sale permanente sau prin comisii special
constituite de ancheta, poate efectua actiuni de control si poate audia membrii Guvernului sau
alte persoane care administreaza sau gestioneaza fonduri publice.
Prin controlul politic se urmareste, in principal, respectarea de catre executiv a
prevederilor autorizatiei parlamentare in materie de buget si a modului in care au fost
gestionate fondurile bugetare.
Controlul jurisdictional este efectuat de un organism specializat, denumit Curte de
Conturi care are ca principala sarcina controlul complet al executiei bugetului.
Controlul administrativ se refera, pe de o parte, la controlul exercitat de organele
specializate ale Ministerului Economiei si Finantelor, iar pe de alta parte, la controlul ierarhic
exercitat de catre ordonatorii principali de credite asupra modului cum sunt consumate
creditele bugetare de catre subordonatii acestora.
Dupa momentul exercitarii sale controlul administrativ poate fi preventiv, concomitent
sau posterior efectuarii operatiilor bugetare.
Controlul preventiv se exercita inainte de efectuarea operatiilor de executie ale
veniturilor si cheltuielilor bugetare si este cea mai eficienta forma a controlului bugetar,
deoarece poate opri operatiile nelegale, neoportune sau neeficiente.
Controlul concomitent, efectuat in momentul platii marfurilor achizitionate sau a
serviciilor prestate, are o valoare limitata, deoarece se concentreaza asupra legalitatii platii.
Cheltuiala fiind deja angajata, prin contractele incheiate, chiar daca este neoportuna sau
neeficienta, plata nu poate fi oprita, daca este legal datorata.
Controlul posterior (ulterior sau postoperativ) urmareste identificarea cazurilor de
nerespectare a legilor, a neregulilor in executia bugetului, stabilirea persoanelor vinovate si
sanctionarea acestora, recuperarea prejudiciilor aduse statului si prevenirea producerii in viitor
a abaterilor de natura celor constatate.
24

25. In Romania, controlul politic se executa de catre Parlament, controlul jurisdictional se
realizeaza de catre Curtea de Conturi, iar controlul administrativ se efectueaza de catre
Ministerul Economiei si Finantelor si celelalte ministere (agentii guvernamentale) si organe
centrale.
In privinta contului general de executie bugetara, Curtea de Conturi efectueaza, la fiecare
ordonator de credite, controlul privind legalitatea si realitatea datelor cuprinse in acest
document.
Pe baza criteriilor de performanta stabilite in functie de specificul fiecarui domeniu de
activitate, Curtea de Conturi verifica eficienta, eficacitatea si economicitatea programelor cu
finantare bugetara, pronuntandu-se in acelasi timp asupra calitatii gestiunii banilor publici la
nivelul fiecarei institutii si pe ansamblul bugetului.
Raportul de control privind contul de executie bugetara este inaintat de Curtea de Conturi
la Parlament, care il supune dezbaterii si aprobarii.
2.7. Aprobarea executiei bugetare
Dupa primirea raportului privind contul general anual de executie bugetara Parlamentul
demareaza procedurile de dezbatere si aprobare. Mai intai raportul este examinat si aprobat de
catre Comisiile reunite de buget, finante si banci ale forului legislativ.
Dupa aceea contul de executie bugetara impreuna cu un raport asupra contextului
macroeconomic din anul bugetar respectiv este prezentat in plenul Parlamentului.
Din acest moment se trece la discutarea si aprobarea fiecarui articol al „Legii privind
aprobarea contului de executie bugetara”, prilej cu care se pot propune si aproba modificari ale
legislatiei fiscal-bugetare in concordanta cu propunerile formulate de Curte de Conturi.
Votul final asupra „Legii privind aprobarea contului de executie bugetara” in plenul
Parlamentului reprezinta momentul incheierii procesului bugetar.
CAPITOLUL III
METODE DE FUNDAMENTARE A VENITURUOR SI CHELTUIELILOR
BUGETARE
3.1. Metode clasice de fundamentare a veniturilor si cheltuielilor bugetare
3.2. Metode moderne de fundamentare a veniturilor si cheltuielilor bugetare
3.3. Metode de fundamentare utilizate in procesul elaborarii bugetelor in Romania
3.1. Metode clasice de fundamentare a veniturilor si cheltuielilor bugetare
Elaborarea bugetelor componente ale bugetului general consolidat se bazeaza, in primul
rand, pe propunerile formulate de catre ordonatorii principali de credite. Acestea reprezinta
niveluri estimate pentru veniturile si cheltuielile bugetare fundamentate pe baza unor metode.
Pentru a elabora un proiect de buget realist care sa satisfaca cerintele rezultate din
programul de guvernare, este necesara folosirea unor tehnici de previziune si de analiza la
nivel macroeconomic care sa permita evidentierea impactului economico-social si politic
25

26. determinate de modul de procurare a veniturilor bugetare si de nivelul si destinatia cheltuielilor
bugetare.
Metodele (tehnicile) de previzionare a cuantumului veniturilor ce se pot realiza, depind
de modul de intelegere si stadiul de functionare a economiei de piata si instrumentele fiscale
prin care statul doreste sa actioneze, prin promovarea de acte normative in domeniul fiscal.
La determinarea si previzionarea cheltuielilor bugetare metodele folosite trebuie sa aiba
in vedere sarcinile asumate de Guvern, prin programul de guvernare, pentru stimularea
dezvoltarii econornico-sociale, asigurarea unei protectii sociale sau asumarea unei situatii de
austeritate, cu consecinte care pot corecta sau agrava dezechilibrele economice si deficitele
bugetare.
Pentru determinarea cuantumului veniturilor ce urmeaza a fi prevazute in bugetul de stat
(ce reprezinta necesitatile de resurse financiare) si nivelul cheltuielilor ce pot fi finantate din
bugetul de stat, in practica financiar-bugetara se folosesc metode clasice, cat si metode
moderne bazate pe analiza cost-avantaje, finantarea pe baza de programe si alte studii de
eficienta.
Intre metodele clasice ce se pot folosi se pot enumera:
- metoda automata, care presupune ca fundamentarea indicatorilor bugetari pentru anul
bugetar „N” se realizeaza pe baza veniturilor si cheltuielilor anului „N-2”, al carui exercitiu a
fost incheiat, intrucat nu se cunosc realizarile anului in curs „N-1”.
Chiar daca aceasta metoda este usor de aplicat pentru ca nu necesita un volum mare de
lucrari, daca avem in vedere faptul ca propunerile pentru anul urmator se fac in anul curent, iar
datele privind executia bugetara, luata ca nivel de orientare, se refera la anul precedent, fara a
tine seama de evolutia economica a anului in care se fac propunerile de proiect de buget pentru
anul urmator, aceasta metoda este dezavantajoasa si anacronica mai ales intr-o economie
instabila.
- metoda majorarii (diminuarii) presupune ca pentru fundamentarea bugetului anului
„N” sa se realizeze prin aplicarea ritmului mediu anual de crestere sau de descrestere a
indicatorilor bugetari la veniturile si cheltuielilor bugetare ale anului in curs „N-1”. Ritmul
mediu se calculeaza pe baza rezultatelor executiei bugetare intr-un interval de cinci sau mai
multi ani consecutivi. Aceasta metoda are dezavantajul ca necesita un volum mare de lucrari,
iar prevederile noului an bugetar nu corespund cu realitatea pentru ca nu pot fi previzionati in
totalitate si intr-un volum real toti factorii imprevizibili ce pot aparea intre timp.
- metoda evaluarii directe ce presupune efectuarea de calcule concrete pentru fiecare
sursa de venit, estimarea facandu-se tinand seama atat de executia preliminata pe anul in curs,
dar si de previziunile in domeniul economic si social in anul urmator si de propunerile facute
de executiv catre legislativ cu privire la necesarul de resurse financiare pentru finantarea
actiunilor si activitatilor economico-sociale prevazute in programul de guvernare pe anul
urmator.
Dimensionarea prevederilor indicatorilor bugetari trebuie sa se realizeze in directa
corelatie cu nivelul produsului intern brut previzionat pentru anul urmator, in conditiile unei
rate estimate a inflatiei si a unui curs de schimb previzibil al monedei nationale.
La evaluarea cheltuielilor din fondurile bugetare nu trebuie urmarit in special, cresterea
acestora in functie de influenta ratei inflatiei sau a scaderii cursului de schimb a monedei ci
26

27. trebuiesc avute in vedere reducerea acestora la nivelul strict necesar, cresterea eficientei si
economicitatii lor, precum si la suportarea acestora pe seama altor surse de finantare.
Folosirea acestor metode clasice de elaborare si aprobare a bugetului de stat implica sau
mai mult impun rectificari periodice in functie de realizarea indicatorilor bugetari, nivelul
realizarii veniturilor si stadiul efectuarii cheltuielilor pe parcursul executiei bugetului de stat,
rectificari ce trebuiesc supuse aprobarii puterii legislative.
3.2. Metode moderne de fundamentare a veniturilor si cheltuielilor bugetare
Dupa cum am vazut metodele clasice de evaluare a veniturilor si cheltuielilor bugetare
prezinta limitele determinate de volumul insuficient de informatii si de imposibilitatea
previzionarii si cuantificarii nivelului veniturilor si a cheltuielilor bugetare pentru o perioada
de timp si mai ales care nu vizeaza eficienta actiunilor ce ar urma sa se realizeze prin acordarea
de mijloace bugetare acordate.
Drept urmare se impune renuntarea la aceste metode clasice folosite la elaborarea
bugetelor in favoarea unor metode moderne.
Metodele moderne de rationalizare a optiunilor bugetare se bazeaza, in principal, pe
analiza cost - avantaje sau cost - eficacitate, a caror aplicabilitate este conditionata de
existenta a cel putin doua sau mai multe variante pentru realizarea unei actiuni sau a unui
obiectiv, cu costuri diferite si rezultate diferite.
Metoda de analiza cost - avantaje, presupune utilizarea unui set intreg de tehnici care sa
asigure alocarea eficienta a resurselor limitate intre cele doua sectoare privat si public, precum
si intre diferitele proiecte ale sectorului public. In forma simplificata metoda cost - avantaje
reprezinta un mod practic de a alege acea varianta care maximizeaza rezultatele ce se pot
obtine cu un anumit nivel al costurilor sau conduce la obtinerea acelorasi efecte cu costuri
minime.
Aceasta metoda este folosita, in special, pentru selectarea obiectivelor de investitii ale
sectorului public in domeniile: infrastructurii, al asigurarii securitatii energetice, alimentare sau
protectiei mediului si al protectiei sociale (constructii de locuinte sociale, camine de protectia
copilului si a batranilor, camine - spital, etc), obiective ce urmeaza sa satisfaca nevoia unei
largi colectivitati regionale sau chiar nationale.
Metoda cost – eficacitate utilizeaza drept criteriu de evaluare raportul avantaje/cost,
fara o evaluare monetara a avantajelor, in vederea estimarii eficacitatii deciziilor publice.
Si aceasta metoda are anumite limite, ea confruntandu-se cu o serie de dificultati legate
de dimensionarea reala a costurilor totale, avand in vedere ca unele obiective nu se pot realiza
intr-un singur an bugetar, cat si cu privire la acoperirea efectelor ce se pot obtine in timp, fara a
mai considera si o serie de factori de influenta - rata inflatiei, cursul de schimb al monedei
nationale fata de alte monede convertibile, situatia politica interna, situatia internationala si
relatiile cu organele financiare internationale.
Metoda de planificare, programare, bugetizare care se refera tot la identificarea
obiectivelor ce trebuie finantate pe termen lung si cuantificarea valorii costurilor, cu
determinarea marimii creditelor bugetare ce urmeaza a fi inscrise anual in bugetul de stat.
Finantarea se va asigura numai dupa analizarea mai multor variante de programe intocmite
27

28. pentru acelasi obiectiv, dupa criterii comune de eficacitate, valabile pentru toti ordonatorii
principali de credite.
Fazele metodei planificare, programare, bugetizare sunt:
- Planificarea prin care se stabileste in urma unor studii prospective, obiectivele ce
urmeaza a se analiza pe termen lung si caile de realizarea acestora cu integrarea in procesul
administrativ de elaborare a bugetului, cu posibilitatea ca acestea sa fie supuse unor revizuiri
periodice in functie de conditiile economice, sociale si politice nou aparute.
- Programarea ce presupune definirea clara a obiectivelor ce urmeaza a fi realizate,
dupa alegerea unuia dintre programele alternative propuse care raspunde cel mai bine
obiectivelor de perspectiva si care maximizeaza rezultatele la acelasi efort bugetar si care
corespunde politicii administrative in domeniul asumat.
- Bugetizarea care reprezinta, inscrierea in bugetul de stat a transei anuale din creditul
bugetar corespunzator realizarii obiectivelor de program prevazute pentru anul de referinta
dupa ce programul a fost ales prin finantarea pe parcursul mai multor executii bugetare.
Aceasta metoda ce functioneaza pe criterii uneori strict tehnocratice, limiteaza intr-o
oarecare masura libertatea deciziei politice de a se pronunta asupra unor programe intocmite pe
criterii stiintifice, dar este eficienta in cazul asumarii responsabilitatii administratorului de a
realiza obiective pe termen mijlociu sau lung, cu consecinte asupra realizarii optiunilor
strategice privind dezvoltarea economico - sociala.
Metoda managmentului prin obiective (MMO)
Dimensionarea indicatorilor cuprinsi in bugetul de stat care sa satisfaca necesitatile
reale ale economiei la un moment dat a impus cautarea de solutii noi bazate pe calcule
stiintifice, folosind tehnica de calcul, care sa permita cuantificarea cat mai exacta a efortului
bugetar, urmarirea obtinerii veniturilor ce urmeaza a se realiza din aplicarea politicii fiscale
promovate, si a efectului ce s-ar obtine din alocarea fondurilor constituite.
Metoda managmentului prin obiective, se poate utiliza la nivelul ordonatorilor
principali de credite (ministere, organe ale administratiei de stat), unde pentru fiecare domeniu
de activitate cel care gestioneaza resursele financiare publice isi defineste propriile sale
obiective si contributia la finalizarea actiunilor.
Metoda rationalizarii optiunilor bugetare se bazeaza pe o analiza sistemica, ce vizeaza
dimensionarea indicatorilor bugetari in contextul gestiuni prin obiective a resurselor publice.
Analiza sistemica urmareste ca prin iteratii succesive sa reformuleze obiectivele si mijloacele
utilizate pentru atingerea lor, dand posibilitatea celor care decid sa aleaga un mod de actiune
preferential dintre mai multe alternative.
Rationalizarea optiunilor bugetare este considerata ca fiind o metoda coerenta de
elaborare a bugetului, de executie a acestuia si de control.
Principalele faze ale metodei rationalizarii optiunilor bugetare sunt:
a) Studiul unde se realizeaza:
b) Decizia cand se realizeaza:
c) Executia cand se urmareste:
d d) Controlul care are drept scop:
Metoda rationalizarii optiunilor bugetare porneste de la comensurarea cheltuielilor
generate de realizarea unui program si de la identificarea resurselor ce pot fi mobilizate si
afectate. La aprobarea bugetului practic se voteaza varianta optima ce a rezultat, cea ce reduce
28

29. la minimum decizia politica pe de o parte. Pe de alta parte pe parcursul executiei bugetare
ordonatorii principali de credite nu mai au libertatea gestionarii resurselor, ci isi asuma
obligatia de a realiza obiectivul intr-o anumita cantitate, la un anumit nivel calitativ si intr-un
interval de timp strict delimitat.
Baza bugetara zero.
Aceasta metoda presupune ca departamentele si agentiile Guvernamentale sa evalueze
programele si activitatile desfasurate in fiecare an fiscal pomind de la zero. In aplicarea
metodei, se disting cinci etape:
- stabilirea unitatilor decizionale;
- determinarea pachetelor de decizii la nivelul fiecarei unitati decizionale;
- ordonarea pachetelor de decizii la nivel operational in cadrul fiecarei institutii;
- centralizarea;
- alocarea fondurilor.
O unitate decizionala poate fi un proiect sau un centru de cheltuieli, ea putand fi definita
astfel: o entitate organizationala care are un manager investit cu autoritatea necesara pentru a
stabili care sunt prioritatile si a dimensiona bugetul pentru toate activitatile organizate in cadrul
acelei entitati.
Termenul de pachet decizional este sinonim cu documentatie si este utilizat pentru a
descrie o unitate decizionala impreuna cu costurile pe care le implica activitatea sa. Managerul
va furniza informatiile despre sarcinile asumate, strategiile posibile de actiune, avantajele si
consecintele nealocarii fondurilor necesare.
3.3. Metode de fundamentare utilizate in procesul elaborarii bugetelor in Romania
In Romania, principiul de fundamentare a bugetelor este cel al metodei automate. Astfel
orice buget are urmatoarea structura:
1. Denumire indicator
2. Cod indicator
3. Realizari ale anului „n-2”
4. Programul anului „n-l”
5. Propuneri anul „n”
6. Estimari ale anului „n+1'
7. Estimari ale anului „n+2”
8. Estimari ale anului „n+3”
Aceasta structura se impune, deoarece prezinta situatiile veniturilor si cheltuielilor
realizate in anul „n-2” (ultimul an care are finalizata executia bugetara), situatia anului „n-l”
(anul in care se elaboreaza bugetul si cand nu se stie situatia executiei bugetare decat pana la
acel moment). Propunerile anului „n” vizeaza creditele bugetare preconizate a fi alocate, iar
estimarile anilor”n+2” si „n+3” sunt transpunerea valorica a obiectivelor stabilite in
Documentul de politica, strategie si performanta pe urmatorii trei ani.
Fundamentarea veniturilor se realizeaza de Ministerul Economiei si Finantelor (pentru
veniturile care se incaseaza la bugetul de stat, bugetul asigurarilor de stat si la bugetul
fondurilor speciale). Veniturile bugetelor locale sunt estimate de fiecare consiliu local/judetean
29

30. in parte. Veniturile proprii ale diferitelor institutii publice se stabilesc de ordonatorii de credite
ale institutiilor care urmeaza sa le realizeze cu avizul ordonatorilor de credite superiori, daca
este cazul.
Estimarea cuantumului veniturilor au la baza estimarile din bugetul anului anterior si
mutatiile care pot aparea in structura contribuabililor/ obiectelor impozabile in anul urmator.
Exista si alte elemente de care se tine cont la determinarea veniturilor bugetare: efectul
modificarilor de ordin legislativ, memorandumuri senmate cu institutii financiare interna-
tionale etc.
Fundamentarea cheltuielilor se face in mod similar cu fundamentarea veniturilor, insa
in stricta concordanta cu nivelul veniturilor alocate, deoarece la nivelul institutiilor publice
bugetul si ale bugetelor locale trebuie sa fie echilibrat, in timp ce bugetul de stat, bugetul
asigurarilor sociale de stat si bugetele fondurilor speciale nu pot prezenta deficite mai mari
decat valorile stabilite in documentul de politica elaborat de Guvern.
O atentie deosebita se acorda fundamentarii cheltuielilor cu personalul. Aceasta se face in
functie de numarul de posturi si functii. Guvernul aproba baremele de salarizare a personalului
bugetar, aceste bareme fiind inmultite cu numarul de posturi alocat fiecarei functii, suma
acestora reprezentand nivelul cheltuielile cu salariile.
De asemenea obiectivele de investitii beneficiaza de o fisa in care se evidentiaza toate
cheltuielile defalcate astfel:
1. Cheltuieli pana la 31 decembrie „n-2”
2. Cheltuieli (preliminat) „n-l”
3. Program „n''
4. Estimare „n+l”
5. Estimare „n+2”
6. Estimare „n+3”
7. Estimare anii ulteriori
La fundamentarea cheltuielilor la nivelul unei institutii publice trebuie sa se tina cont de
specificul activitatii desfasurate de toate compartimentele institutiei (inclusiv unitatile fara
personalitate juridica afiliate). Fundamentarea cheltuielilor porneste de la stabilirea valorilor la
nivel de alineat, apoi prin agregare progresiva se obtin valorile aferente articolelor si titlurilor
pentru fiecare subcapitol in parte.
La fundamentarea cheltuielilor se au in vedere:
1. baza legala a cheltuielilor
2. executia preliminara a anului de baza formata din executia certa pe perioada incheiata
si executia probabila ramasa pana la finele anului de baza
3. preturile si tarifele
4. normele obligatorii prin intermediul carora se realizeaza dimensionarea unor cheltuieli
5. normele de cheltuieli (atat cele materiale reprezentate prin consumul de materiale
necesar pe unitatea de indicator, cat si normele financiare exprimate sub forma unei cheltuieli
medii pe indicator).
Fundamentarea cheltuielilor unei institutii publice trebuie sa aiba la baza si informatiile
macroeconomice stabilite de Ministerul Finantelor Publice in Raportul asupra situatiei
macroeconomice pentru anul bugetar pentru care se elaboreaza planul de buget, precum si
30

31. pentru urmatorii trei ani, informatii ce se refera in primul rand la nivelul inflatiei si a cursului
valutar.
CAPITOLUL IV
SISTEMUL DE ORGANIZARE A TREZORERIEI STATULUI
4.1. Infiintarea TrezorerieI Statului
4.1.1. Necesitatea infiintarii Trezoreriei Statului
Masurile intreprinse, dupa anul 1989, pentru trecerea la economia de piata, au determinat,
in primul rand, modificari esentiale in domeniul finantelor publice, fara de care nu se putea
asigura trecerea la noua economie.
La inceputul anului 1990, primele masuri cu caracter financiar au fost cu privire la
modificarea relatiilor dintre unitatile economice si stat, respectiv varsamintele din profit. Este
pentru prima data cand, in Romania, se stabileste obligatia de a vira catre stat o parte din
profitul realizat, inlocuindu-se sistemul de regularizare totalitar cu bugetul de stat.
In continuare au fost perfectionate parghiile financiare de mobilizare la buget a unei parti
din produsul intern brut, astfel incat sa se realizeze o centralizare a repartizarii resurselor. Sunt
de mentionat actele normative care reglementeaza impozitul pe profit, impozitul pe salarii,
precum si renuntarea la impozitul pe circulatia marfurilor si inlocuirea acestuia cu taxa pe
valoare adaugata.
Au fost stabilite noi raporturi intre autoritatea centrala si locala pe linia sprijinului
financiar ce urmeaza a fi acordat bugetelor locale. Astfel, bugetele locale au fost echilibrate cu
sume defalcate din impozitul pe venit, din TVA si s-au introdus subventiile cu destinatie
speciala si anume pentru investitii privind solutionarea problemelor de interes public (apa,
termoficare, transport in comun, etc.), precum si pentru protectia sociala.
In noul cadru politic, economic, juridic edificat, dupa anul 1989, un rol deosebit de
important a revenit mecanismului financiar. Acesta trebuie sa asigure stabilitatea economica,
echilibrele materiale, financiare si valutare ale tarii, echilibrul general economic. O
componenta importanta a mecanismului financiar o reprezinta finantele publice.
Dupa anul 1989 a fost adoptata de urgenta Legea nr. 10/1991 a finantelor publice, lege
care a constituit o adevarata carta financiara a Romaniei (modificata in anii 1996 si 2002). Cea
mai mare parte este consacrata principiilor de elaborare, aprobare si executie a bugetului public
national. Legea instituie notiunea de buget de stat in loc de buget unic national. Pentru prima
data, legea confera o adevarata autonomie bugetelor ce compun bugetul general.
In acelasi context, au fost perfectionate relatiile cu bugetul de stat in ceea ce priveste
asigurarea echilibrarii bugetelor locale.
Avandu-se in vedere perioada de tranzitie si faptul ca unele sectoare din sfera
administratiei centrale de stat nu dispun de surse bugetare suficiente, prin legea finantelor
publice s-a statuat infiintarea unor fonduri cu destinatie speciala, care, incepand din anul 2000,
s-a trecut la desfiintarea lor prin includere in bugetul de stat, in scopul asigurarii unui control
mai riguros asupra modului in care se cheltuiesc banii publici.
31

32. In domeniul executiei financiare au fost aplicate masuri cu caracter de reforma prin care
sa se asigure conditii optime pentru administrarea resurselor financiare ale statului.
Pana in anul 1989 executia de casa a bugetului de stat era efectuata de catre Banca
Nationala a Romaniei, Ministerului Finantelor ii revenea numai rolul de conducere a executiei
bugetare si de incheiere a contului general anul de executie bugetara.
Datorita schimbarilor intervenite in organizarea si functionarea sistemului bancar in
Romania statul si-a revizuit, in functie de interesele pe care le urmareste, modul de organizare
si functionare a executiei bugetare.
Astfel, s-a trecut de la executia de casa prin Banca Nationala la executia de casa prin
sistemul trezoreriei statului integrat in activitatea Ministerului Finantelor.
Prin acest sistem au fost create conditiile necesare ca organele abilitate ale statului sa
supravegheze in mai bune conditii constituirea resurselor financiare publice si utilizarea
acestora in scopul pentru care au fost alocate.
4.1.2. Premisele infiintarii Trezoreriei Statului
Premisele care au creat cadrul favorabil infiintarii trezoreriei, in Romania, au fost:
1. reorganizarea bancilor si consecintele acesteia asupra finantelor publice;
2. schimbarea conceptiilor privind administrarea si utilizarea resurselor financiare
publice;
3. cerintele si posibilitatile reale de asigurare a echilibrului finantelor publice, prin
interventii pornite in fazele de urmarire a executiei bugetare;
4. autonomia bugetului asigurarilor sociale de stat, in contextul prevederilor Legii
finantelor publice;
5. intarirea autonomiei finantelor locale, la nivelul bugetelor acestora din subdiviziunile
administratiei teritoriale, in cadrul judetelor, potrivit Legii administratiilor publice locale;
6. infiintarea si functionarea fondurilor speciale, prin autonomizarea bugetelor acestora;
7. cresterea si diversificarea sistemului veniturilor proprii.
Pana in anul 1990, executia de casa a bugetului de stat se efectua prin Banca Nationala a
Romaniei, care avea stabilite, prin lege, urmatoarele atributii:
1. incasarea veniturilor bugetare si evidentierea acestora pe capitole, subcapitole,
platitori, efectuarea platilor de casa, pe capitole de cheltuieli, pe ministere si institutii
subordonate;
2. exercitarea controlului asupra eliberarii fondurilor de la bugetul de stat in numerar si in
cont catre institutiile publice pentru acoperirea cheltuielilor aprobate, in limita creditelor
bugetare deschise pe destinatii de Ministerul Finantelor Publice;
3. pastrarea conturilor de disponibilitati ale bugetelor locale, ale institutiilor publice, ale
agentilor economici ce au conturi deschise la trezorerie;
4. transmiterea informatiilor catre Ministerul Finantelor Publice privind executia
bugetara.
In reorganizarea sistemului bancar momentele importante sunt:
1. crearea cadrului juridic pentru separarea activitatii Bancii Nationale ca banca centrala
cu un inalt grad de independenta. Astfel, incepand din anul 1991, Banca Nationala a Romaniei
a devenit institutia unica de emisiune monetara a statului, de stabilire a politicii monetare, de
32