Procesele de certificare a competenţelor şi de recunoaştere a calificărilor în Olanda Autor: Dr. Irina Dumitriu Martie 2013

1. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
Investeşte în oameni !
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritară3 „CREŞTEREA ADAPTABILITĂŢII LUCRĂTORILOR ŞI A ÎNTREPRINDERILOR”
Domeniul major de intervenţie 3.3 „Dezvoltarea parteneriatelor şi încurajarea iniţiativelor partenerilor sociali şi
societăţii civile"
Titlul proiectului: “Reţeaua Autorităţilor Competente pentru Calificările Profesionale din România (IMI PQ NET
România)”
Beneficiar: Ministerul Educaţiei Naţionale
Contract nr. POSDRU/93/3.3/S/53132
Procesele de certificare a competenţelor
şi de recunoaştere a calificărilor
în Olanda
Autor: Dr. Irina Dumitriu
Martie 2013

2. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
CUPRINS
Introducere.............................................................................................................................3
I.
Procesul de certificare a competenţelor în Olanda............................................................5
I.1. Sistemul de învăţământ....................................................................................................................6
I.2. Educaţia adulţilor...........................................................................................................................13
I.3. Evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale dobândite în contexte informale
şi non-formale................................................................................................................................18
I.4. Cadrul Naţional al Calificărilor din Olanda raportat la Cadrul European al
Calificărilor....................................................................................................................................21
II.
Procesul de recunoaştere a calificărilor profesionale în Olanda....................................25
II.1. Cadrul legal şi instituţional al recunoaşterii calificărilor dobândite
în alte SM ale UE, SEE şi Confederaţia Helvetică........................................................................25
II.2. Profesiile reglementate şi autorităţile competente din Olanda......................................................30
II.3. Statisticile IMI privind profesiile reglementate înscrise în sistem de Olanda
comparativ cu cele înscrise de România........................................................................................40
Concluzii..................................................................................................................................43
Bibliografie..............................................................................................................................44
Abrevieri..................................................................................................................................45
Link-uri utile...........................................................................................................................47
Anexa 1 – Profesiile reglementate în Olanda, în analiză comparativă cu cele din
România..................................................................................................................................48
2

3. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
Introducere
Studiul de faţă, ca şi alte studii similare de analiză comparativă a proceselor de certificare a competen ţelor
şi recunoaştere a calificărilor în Italia, Spania, Germania, Danemarca, Marea Britanie şi Cehia, constituie
unul din rezultatele proiectului „Reţeaua Autorităţilor Competente pentru Calificările Profesionale din
România (IMI PQ NET România)” implementat de către Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) în
parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC) şi Institutul pentru Politici Sociale (IPS), cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor
Umane 2007 – 2013 (POSDRU).
Obiectivul general al proiectului „Reţeaua Autorităţilor Competente pentru Calificările Profesionale din
România (IMI PQ NET România)” constă în crearea şi consolidarea reţelei IMI (Internal Market
Information) pentru calificările profesionale din România (IMI PQ NET), în scopul susţinerii iniţiativei
Comisiei Europene (CE) privind dezvoltarea Sistemului de informare al Pieţei Interne, dezvoltarea unei
iniţiative comune la nivel naţional, vizând consolidarea capacităţii partenerilor sociali (agenţiile şi
organizaţiile guvernamentale, asociaţiile profesionale) de a promova dezvoltarea durabilă, prin crearea
unor instrumente adecvate şi a unor canale de comunicare şi consultare reciprocă, în scopul
realizării unei comunicări eficiente cu organizaţiile similare din Uniunea Europeană (UE) şi Spaţiul
Economic European (SEE), prin intermediul platformei IMI.
Pentru atingerea obiectivului general, MEN şi-a propus, printre alte obiective specifice, dezvoltarea şi
implementarea unor termeni de referinţă comuni privind standardele de certificare a competenţelor
lucrătorilor români şi de recunoaştere a calificărilor profesionale ale cetăţenilor comunitari. Pentru
aceasta, experţii metodologici externi ai ANC au cercetat sursele de informaţii de la nivel naţional (ale
ţării analizate şi ale României) şi la nivel comunitar (studii comparative realizate la nivelul UE) privind
modul de dobândire a calificărilor, sistemul de educaţie şi formare profesională (EFP), tipurile de
documente de certificare a competenţelor profesionale, reglementările privitoare la validare, certificare şi
recunoaştere a calificărilor, profesiile reglementate conform Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea
calificărilor profesionale. In majoritatea Statelor Membre (SM) ale UE analizate, au fost organizate vizite
de studiu (în Danemarca, Germania, Italia, Marea Britanie, Olanda şi Spania) la care au participat
reprezentanţii membrilor reţelei IMI PQ NET Ro constituite în cadrul proiectului, precum şi experţi ai
MEN şi ai ANC. In cadrul vizitelor, s-au organizat întâlniri cu reprezentanţi ai Autorităţilor Competente
(AC) la nivel naţional, dar şi AC care gestionează diverse profesii reglementate, ocazii cu care autorii
studiilor comparative au putut colecta mai multe informaţii actualizate, din sursă directă.
3

4. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
Scopul final al studiilor şi al vizitelor de studiu, realizate în beneficiul membrilor reţelei IMI PQ NET,
vizează atingerea obiectivelor specifice ale proiectului, de creare a unor canale de comunicare şi
consultare reciprocă atât între membrii reţelei naţionale, cât şi între aceştia şi omologii lor din SM ale UE
vizitate, de dezvoltare şi implementare a unor termeni de referinţă comuni privind standardele de
certificare a competenţelor şi de recunoaştere a calificărilor profesionale (prin preluarea şi adaptarea
exemplelor de bune practici cunoscute şi mai bine înţelese cu ocazia vizitelor de studiu), de consolidare a
capacităţii membrilor reţelei IMI PQ NET România de a se implica în schimbul de informaţii
intermediate de platforma IMI.
Olanda a fost aleasă pentru realizarea prezentului studiu comparativ deoarece poate fi considerată un
model în privinţa referenţierii Cadrului Naţional al Calificărilor (CNC) la Cadrul European al Calificărilor
(CEC/EQF) şi un exemplu de bună practică în construcţia instituţională de dialog social în dezvoltarea
calificărilor, astfel încât acestea să raspundă cât mai bine nevoilor reale şi în continuă schimbare de pe
piaţa muncii olandeze.
Studiul comparativ pe Olanda se bazează pe documentarea realizată în anul 2012 de toţi experţii
metodologici externi ai ANC şi pe experienţa dobândită în cadrul vizitei de studiu la Haga, în perioada 5
– 10 noiembrie 2012, pentru care aducem mulţumiri partenerilor olandezi: domnul Jochem Sprenger –
consilier IMI la Ministerul Afacerilor Economice, Coordonator Naţional IMI în Olanda; doamnele Martje
van Bruggen şi Stan Plijnaar-Siedsma de la Samenverking Beroepsonderwijs Bedijfsleven (S BB) Fundaţia pentru Cooperare în Educaţie şi Formare Profesională şi Piaţa Muncii; doamna Veekle Loport şi
domnul Bert van Rheenen de la Nuffic - Organizaţia Olandeză pentru Cooperare Internaţională în
Invăţământul Superior; doamna Desiree Hoefnagel de la Ministerul Sănătăţii, Bunăstării şi Sportului şi
domnul Henk Stoop de la Registrul BIG pentru medici şi asistente medicale; doamna Alma Ploeger de la
Netherlands Architecture Institute (NAI) – Institutul Olandez pentru Arhitectură; doamna Risha Schwalbe
de la College Deskundigheid Financiële Dienstverlening – CDFD - Colegiul pentru Competenţe în
Serviciile Financiare; domnul Pim Albers de la The Hague Institute of Global Justice – Institutul Justiţiei
Globale din Haga; doamna Marlies Leegwater de la Ministerul Educaţiei, Culturii şi Stiinţei; domnul
Sim Haket de la SOLVIT Nederland – Centrul Solvit Olanda.
4

5. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
I. Procesul de certificare a competenţelor în Olanda
In Olanda, conform legii din 7 aprilie 2005, de modificare a legii învăţământului şi implementare a
termenilor de calificare şi formare profesională (Stb. 2005, 203; wet experimenten), calificările
profesionale se obţin în urma unor examene care certifică competenţele fiecărei persoane. Până în august
2010, a fost o perioadă de încercări în ceeace priveşte dezvoltarea calificărilor profesionale bazate pe
competenţe, precum şi îmbunătăţirea acestora prin formare continuă.
Toate programele de formare din sistemul de învăţământ secundar profesional/vocaţional sunt înscrise în
Registrul
Central
al
Programelor
Profesionale/Vocaţionale
(CREBO,
Centraal
Register
Beroepsopleidingen). In registru figurează fiecare instituţie cu programele pe care le oferă, calificările
care se obţin la absolvire, ruta de învăţare presupusă de fiecare program şi calificările parţiale care sunt
supuse unei validări externe. In registru se mai specifică, de asemenea, care sunt programele finanţate de
stat şi care sunt organismele autorizate pentru validarea examinărilor.
Toate programele de învăţământ superior acreditate sunt înscrise în Registrul Central al Programelor de
Studiu din Invăţământul Superior (CROHO, Centraal Register Opleidingen HogerOnderwijs).
Astfel, orice persoană poate afla toate informaţiile despre calificarea care o interesează dintr-unul din cele
două registre publice.
Statul olandez se implică, în şcoli, în orientarea profesională a tinerilor care nu ştiu ce profesie să aleagă
şi, astfel, elevii beneficiază de programe eficiente de orientare profesională oferite de instituţiile de
învăţământ. Obiectivele care erau până nu demult cele care trebuiau atinse după parcurgerea unui nivel de
educaţie sunt acum înlocuite cu abilităţi şi competenţe pe care absolventul trebuie să le dobândească în
vederea unei mai facile absorbţii pe piaţa muncii. In acelaşi scop, reprezentanţii ministerului educaţiei şi
reprezentanţii mediului de afaceri olandez colaborează în procesul de dezvoltare a calificărilor
profesionale. Această strategie a fost experimentată în Olanda timp de 3 ani prin aşa numitul proces MBO
2010.
5

6. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
1.1. Sistemul de învăţământ
Invăţământul obligatoriu în Olanda este de 10 ani, de la vârsta de 5 ani la vârsta de 16 ani. Tinerii de 16
ani sunt obligaţi să mai facă 2 ani de învăţământ part-time. Invăţământul primar se adresează copiilor
între 4 şi 12 ani, dar primul an nu este obligatoriu. In funcţie de rezultate, elevii urmează apoi diferite
forme de învăţământ secundar general. Toate formele de învăţământ secundar încep însă cu o perioadă
de bază, care durează 2 sau 3 ani şi oferă o gamă largă de materii, în principiu comune tuturor. Elevii
primesc în acest ciclu şi orientare educaţională şi profesională. La sfârşitul celui de-al doilea an, elevii
primesc consiliere şcolară cu privire la forma de învăţământ pe care este cel mai potrivit să o urmeze,
deoarece ei pot opta pentru:
•
învăţământul secundar general superior, de 5 ani – havo;
•
învăţământul secundar general preuniversitar, de 6 ani – vwo;
•
învăţământul secundar profesional pregătitor, de 4 ani - vmbo.
In anii 4 şi 5 la havo şi în anii 4, 5 şi 6 la vwo, elevii pot alege între mai multe profile, care au fost
introduse în scopul unei mai bune corelări între învăţământul secundar şi cel superior:
•
cultură şi societate,
•
economie şi societate,
•
ştiinţă şi sănătate,
•
ştiinţă şi tehnologie.
Toate profilele au o componentă comună, o componentă specifică profilului respectiv şi o componentă
opţională la alegerea elevilor.
Si în învăţământul secundar profesional pregătitor (vmbo), indiferent de sector, există o componentă
comună obligatorie, care cuprinde limba olandeză, limba engleză, studii sociale, educaţie fizică şi arte
plastice. Examenul de absolvire este comun/centralizat pentru limbile olandeză şi engleză, iar examenele
de studii sociale, educaţie fizică şi arte plastice se dau la nivelul şcolii. Componenta sectorială este
obligatorie pentru toţi elevii din fiecare sector în parte, iar materiile opţionale depind de ruta pentru care a
optat elevul respectiv.
Vmbo pregăteşte tinerii pentru 4 sectoare de activitate:
•
tehnologie,
•
îngrijire şi bunăstare,
•
economie,
6

7. UNIUNEA EUROPEANĂ
•
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
agricultură.
In cadrul fiecărui sector, elevii pot opta pentru una din patru rute posibile, toate desfăşurându-se în şcoli
secundare profesionale pregătitoare:
•
ruta teoretică, care pregăteşte elevii pentru instruire în middle management şi instruire în şcoli
secundare superioare profesionale (mbo) sau în şcoli de învăţământ secundar general superior
(havo);
•
ruta mixtă, care pregăteşte elevii pentru instruire în middle management şi instruire în şcoli
secundare superioare profesionale (mbo);
•
ruta profesională avansată, care pregăteşte elevii pentru middle management şi formare în şcoli
secundare superioare profesionale (mbo);
•
ruta profesională de bază, care pregăteşte elevii pentru formarea profesională de bază în şcoli
secundare superioare profesionale (mbo).
Fig. 1. Sistemul de învăţământ în Olanda
Sursa: Country module – the Netherlands © Nuffic | 2nd edition January 2011 | version 3, October 2012
7

8. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
Legenda: numărul stânga sus=durata în ani; numărul dreapta sus=nivel CNC; săgeţile= transferabilitate; înscrisul în
casete=tipul de învăţământ şi documentul de absolvire/certificare
Educaţia şi formarea profesională secundară superioară (mbo) este oferită pe două rute de învăţare:
•
ruta bazată pe şcoală (bol);
•
ruta bazată pe ucenicie la locul de muncă (bbl).
Ambele rute sunt integrate în structura naţională a calificărilor şi oferă oportunităţi egale de continuare a
procesului de învăţare, absolvenţii dobândind practic în prezent aceleaşi calificări. In sistemul de
ucenicie, elevii petrec minimum 60% din timp într-o aşa-numită firmă de formare (societate
comercială/companie din domeniul respectiv de activitate care este acreditată ca firmă de formare
profesională), iar în sistemul bazat pe şcoală, instruirea practică variază între 20 şi 60% din timpul de
formare.
Educaţia şi formarea profesională secundară superioară (mbo) cuprinde cursuri de 5 tipuri, care diferă ca
durată şi nivel de calificare. Acestea sunt prezentate în tabelul de mai jos.
Tipurile de cursuri oferite în educaţia şi formarea profesională secundară superioară – mbo
Nivel de
Program de
calificare
formare
Transferabilitate
Absolventul poate
Cu această diplomă
îndeplini sarcini
este posibil
transferul în
supraveghere
Formare de
Cerinţe de
Tinte de atins
simple,sub
1
Durata
învăţământul
admitere
0,5 – 1 an
Nu există
asistent
profesional de bază
(calificare niv.2)
2
Formare
2 – 3 ani
Diplomă de vmbo,
Absolventul dobândeşte
Cu această diplomă
profesională
ruta de formare
abilităţi să
este posibil
de bază
profesională de
îndeplinească sarcini
transferul în
bază
executive şi are
formarea
propriile
profesională
responsabilităţi de
(calificare niv.3)
serviciu
3
Formare
profesională
2-4 ani
Diplomă de vmbo
Absolventul este
Cu această diplomă
teoretic, mixt sau
răspunzător de propriile
este posibil
ruta de formare
activităţi şi
transferul la formare
profesională
monitorizează şi
de middle
avansată
coordonează activitatea
management sau
8

9. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
altora; elaborează
formare de specialist
proiecte, proceduri de
(calificare de niv.4)
pregătire a muncii
4
Formare de
3 – 4 ani
Diplomă de vmbo
Absolventul are
Cu această diplomă
middle
teoretic, mixt sau
propriile
este posibil
management
ruta de formare
responsabilităţi, nu în
transferul în
profesională
sens executiv, ci în sens
învăţământul
avansată; diplomă
formal şi organizatoric;
superior profesional
de formare
elaborează proceduri
profesională
4
Formare de
1 – 2 ani
Specialistul are
Cu această diplomă
formare
propriile
este posibil
profesională sau
responsabilităţi nu în
transferul în
diplomă de formare
sens executiv, ci în sens
învăţământul
de middle
formal şi organizatoric;
superior profesional
management
specialist
Diplomă de
elaborează proceduri
Sursa: S-BB
Programele de educaţie şi formare profesională secundară superioară (mbo) se desfăşoară în centrele de
formare profesională regionale (ROC), centrele de formare în agricultură (AOC) şi în organizaţiile de
muncă. Si instituţiile private pot furniza învăţământ profesional secundar superior, dacă ţin cont de
structura naţională a calificărilor.
Invăţământul superior profesional (hbo) este o formă de învăţământ orientat spre practică, obiectivul
principal fiind pregătirea pentru practica profesională şi intrarea pe piaţa muncii. Această formă de
învăţământ superior este oferită în universităţi de educaţie profesională/de ştiinţe aplicate (hogescholen),
dar actuala structură licenţă + master (bama) dă posibilitatea şi universităţilor de formare academică (care
pregătesc cadre universitare şi cercetători) să ofere şi învăţământ superior profesional (hbo). Durata
acestei forme de învăţământ superior este de 4 ani (240 de credite) şi este împărţită în primul an
propaedeutic (de pregătire), urmat de etapa de bază de 3 ani. In mod normal, în ultimul an, studenţii sunt
obligaţi să desfăşoare practică într-o firmă timp de 9 luni, după care să elaboreze o teză sau un proiect
final. Invăţământul superior profesional (hbo) oferă pregătire în 7 sectoare de activitate:
•
pedagogie,
•
agricultură,
•
tehnică şi ştiinţă,
9

10. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
•
sănătate,
•
economie şi management,
•
domeniul social şi comunitar,
•
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
arte plastice şi interpretative.
Cerinţele de admitere sunt diploma de învăţământ secundar general superior (havo) sau diploma de
învăţământ secundar general preuniversitar (vwo), uneori şi cu cerinţe suplimentare privind unele materii
specifice, certificat de formare de middle management sau certificat de formare de specialist din educaţia
şi formarea profesională secundară superioară (mbo). Absolvenţii obţin diploma de licenţă cu specificarea
sectorului de specializare (în economie, în educaţie etc.) sau pot opta în continuare pentru titlul vechi, de
„baccalaureus (bc.)” sau „ingenieur (ing.)”. Universităţile de ştiinţe aplicate au dreptul să ofere şi
programe de master.
Invăţământul superior academic (wo) oferă programe care au ca obiectiv „exercitarea independentă a
activităţilor scolastice sau aplicarea profesională a cunostinţelor academice” şi se desfăşoară în cadrul
universităţilor de formare academică, dar în actuala structură licenţă + master (bama), ele se pot desfăşura
şi în universităţi de ştiinţe aplicate. O diplomă de învăţământ secundar general preuniversitar (vwo) sau
absolvirea primului an propaedeutic în învăţământul superior profesional (hbo) constituie condiţia pentru
admiterea în învăţământul superior academic (wo), uneori adăugându-se cerinţe suplimentare pentru
anumite materii.Programa de diplomă de licenţă este de 3 ani (180 de credite), iar programele de master
durează 1 an (majoritatea, 60 de credite), 2 ani (cele tehnice şi ştiinţifice, în stomatologie – 120 de
credite) sau 3 ani (medicină veterinară, farmacie – 180 de credite). Programul de licenţă poate avea un
prim an propaedeutic (de pregătire) şi, în funcţie de instituţie, studenţii pot opta fie pentru un program cu
un singur domeniu de studiu, fie pentru o structură „major/minor”, însemnând un domeniu principal şi un
domeniu secundar de studiu. Diploma de licenţă dă acces automat la cel puţin un program de master în
aceeaşi universitate, dar poate reprezenta şi finalitatea formării iniţiale. Este posibil şi transferul la
programe de master de la alte instituţii de învăţământ superior, cu aprobarea Consiliului instituţiei
respective şi obţinerea confirmării admiterii în formă scrisă. La absolvirea programelor de master, se
obţine diploma de master cu specificarea domeniului de studiu (master în arte, master în ştiinţă etc.) sau
se poate opta pentru vechile titluri, de „doctorandus (drs.)”, „ingenieur (ir.)” şi „meester (mr.)”. Orice
diplomă de master, fie din învăţământul superior academic (wo), fie din învăţământul superior profesional
(hbo), conferă dreptul de a urma studii doctorale, care durează în general 4 ani şi se finalizează cu
obţinerea titlului de „Doctor (dr.)”.
10

11. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
Dacă analizăm comparativ sistemul de învăţământ din Olanda şi cel din România, diferenţa substanţială
constă în orientarea vădită a sistemului olandez către formarea competenţelor care să raspundă cât mai
bine nevoilor pieţei muncii, în final să asigure o forţă de muncă înalt calificată, corespunzător nevoilor de
dezvoltare a economiei şi societăţii olandeze şi creşterii productivităţii muncii. De asemenea, în Olanda
este foarte bine pus la punct sistemul de credite transferabile dintr-un subsistem în altul, sistemul de
învăţământ secundar profesional (echivalentul învăţământului profesional şi tehnic din România) este
foarte puternic şi există învăţământ superior distinct pentru formare academică şi pentru formare
profesională (ca şi în alte SM ale UE, precum Austria, Germania, Danemarca), ceeace conferă
flexibilitate şi multiple posibilităţi de transfer dintr-o formă de învăţământ în alta.
Forţa şi calitatea învăţământului profesional olandez este demonstrată de o serie de date statistice:
•
în învăţământul profesional secundar au fost 515.000 de elevi în anul 2012 (47% din toţi elevii
din învăţământul secundar, din care 365.000 pe ruta bazata pe şcoală şi 150.000 pe ruta uceniciei
la locul de muncă);
•
40% din forţa de muncă din Olanda are o calificare dobândită în această formă de învăţământ;
•
sunt 70 de instituţii şcolare pentru această formă de învăţământ (din care 47 de colegii regionale,
11 colegii agricole, 12 colegii specializate) şi 223.000 de companii acreditate ca firme de formare
(dintre care 6.000 de firme multinaţionale) cu 270.000 de formatori interni.
Contează foarte mult şi structura instituţională, care leagă furnizorii de formare de actorii de pe piaţa
muncii (partenerii sociali). De asemenea, firmele de formare (companiile care sunt acreditate să
organizeze în cadrul lor partea de pregătire practică a elevilor, nu firme care sunt furnizori de formare
profesională continuă) beneficiază de stimulente fiscale şi de finanţare din partea angajatorilor din
sectoarele care beneficiază în final de forţa de muncă astfel calificată.
Vorbind de structura instituţională, S-BB, Fundaţia pentru Cooperare între Educaţia şi Formarea
Profesională şi Piaţa Muncii, joacă un rol important în buna funcţionare a acestui sistem. Deşi a fost
înfiinţată abia în februarie 2012, la cererea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Stiinţei de a avea o singură
structură de consiliere în domeniul politicii EFP, S-BB continuă de fapt activitatea structurii denumite
COLO, care era o umbrelă a centrelor de expertiză cu atribuţii legale în elaborarea calificărilor din EFP şi
acreditarea firmelor de formare.
11

12. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
S-BB este o organizaţie neguvernamentală, dar este finanţată parţial (dar substanţial) de către guvern.
S-BB are următoarele roluri/atribuţii:
•
este punctul unic de contact pentru Ministerul Educaţiei în domeniul EFP;
•
consiliază în probleme de politică a EFP, pornind de la interesul comun al sistemului EFP şi al
pieţei muncii;
•
prin intermediul său, angajatorii joacă un rol esenţial în EFP la nivel naţional;
•
elaborează acordurile naţionale în domeniu, legiferate de Ministerul Educaţiei;
•
asigură legătura cu centrele de expertiză care au un rol executiv important în proces şi prin
intermediul cărora angajatorii işi exercită rolul la nivel sectorial.
Practic, S-BB ocupă un rol central în schema generală a sistemului de EFP olandez. Pentru formularea
propunerilor de politică în domeniu, pe care le transmite Ministerului Educaţiei, organizaţia are legături
orizontale cu partenerii sociali de pe piaţa muncii şi reprezentanţii furnizorilor de formare din sistemul
EFP – Consiliul Administrativ al S-BB este format din 6 reprezentanţi ai pieţei muncii şi 6 reprezentanţi
ai sistemului de învăţământ (din care un loc rezervat pentru învăţământul privat, nefinanţat
guvernamental). In plan vertical, S-BB primeşte din zona executivă, de la centrele de expertiză, dosarele
de calificări, pe baza cărora instituţiile de învăţământ şi de examinare şi firmele de formare (acreditate tot
de centrele de expertiză) asigură formarea şi evaluarea competenţelor dobândite în sistem.
S-BB lucrează, de asemenea, cu trei comitete consultative, pe trei teme de politică în EFP:
•
calificarea şi examinarea,
•
plasarea la locul de muncă,
•
eficienţa programelor de EFP.
Fiecare comitet este format din 4 reprezentanţi ai sistemului de învăţământ şi 4 reprezentanţi ai pieţei
muncii. Centrele de expertiză (17 la număr, împărţite pe sectoare de activitate) nu fac parte din structura
S-BB, ele îşi exercită în mod independent atribuţiile legale de elaborare a dosarelor de calificări şi de
acreditare a firmelor de formare, dar derulează şi proiecte de cooperare (precum Stagemarkt.nl, care
implică toate firmele de formare acreditate, şi Kansopwerk.nl, privind oportunităţile de pe piaţa muncii
pentru fiecare calificare din EFP). Pentru atribuţiile lor legale, centrele de expertiză raportează direct la
12

13. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
minister, iar pe celelalte domenii de activitate, acestea raportează la S-BB. Directorii centrelor formează
un consiliu consultativ pe langă Consiliul Administrativ al S-BB şi îl pot consilia pe acesta din urmă fie la
cerere, fie din proprie initiaţivă.
Exemplul S-BB poate constitui un model de bună practică de construcţie instituţională şi sistem de
finanţare pentru colaborarea între MEN, ANC şi comitetele sectoriale din România, în scopul dezvoltării
calificărilor şi programelor de formare bazate pe standarde ocupaţionale şi standarde de pregătire
profesională astfel, încât acestea să satisfacă nevoile reale de calificare de pe piaţa muncii.
1.2. Educaţia adulţilor
Educaţia adulţilor se adresează persoanelor de 18 şi peste 18 ani. Principalele forme de educaţie a
adulţilor în Olanda sunt:
•
limba olandeză ca a doua limbă – program pentru rezindenţii străini în Olanda;
•
educaţia de bază a adulţilor – competenţe cheie elementare (lingvistice, aritmetice, de
interacţiune socială);
•
educaţia secundară generală a adulţilor (VAVO) – finalizată cu o diplomă sau un certificat
modular echivalente cu cele din învăţământul secundar (din învăţământul secundar profesional
pregătitor -vmbo, din învăţământul secundar general superior - havo sau din învăţământul
secundar general preuniversitar - vwo);
•
educaţia profesională – o ofertă extinsă de programe de formare profesională continuă (FPC);
•
universitatea deschisă – învăţământ superior la distanţă aprobat de Ministerul Educaţiei,
Culturii şi Stiinţei.
Invăţarea pe tot parcursul vieţii a început să fie tratată ca o strategie cheie de îmbunătăţire a poziţiei
socio-economice a indivizilor în societate abia în anii '90, dar ulterior au fost adoptate multe iniţiative şi
au fost implementate multe proiecte în domeniu, dintre care esenţiale au fost următoarele:
•
Cadrul Educaţiei Adulţilor adoptat în 1991, care a fost inclus în Legea Educaţiei Profesionale şi a
Adulţilor (WEB) în 1996, lege care tratează educaţia adulţilor ca formă specifică de învăţare
direcţionată pe diferite grupuri ţintă de adulţi;
13

14. UNIUNEA EUROPEANĂ
•
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
Memorandum-ul Blijven Leren (“Continuă să inveţi”) elaborat în 1993, care a definit în sens larg
educaţia adulţilor şi a introdus certificarea rezultatelor învăţării anterioare;
•
Planul de acţiune pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii (Nationaal actieprogramma Een level
lang Leren) elaborat în 1997, plan care a fost focalizat pe angajabilitatea persoanelor active, a
celor în căutarea unui loc de muncă şi a profesorilor, precum şi pe prevenirea decalajelor între
educaţie şi piaţa muncii şi pe reorientarea educaţiei spre învăţărea pe tot parcursul vieţii;
•
Agenda pentru Invăţarea pe tot Parcursul Vieţii, politică lansată de Ministerul Educaţiei în aprilie
2002, la solicitarea Parlamentului;
•
Planul de Acţiune pentru Educaţia Adulţilor, prezentat în Parlament în 2004, plan concentrat pe
necesitatea acţiunilor concrete în domeniu;
•
proiectul „Invăţând şi muncind” (Learning and Working) implementat în anii 2005-2010, un
proiect de colaborare între Ministerul Educaţiei, Culturii şi Stiinţei şi Ministerul Afacerilor
Sociale şi Pieţei Muncii, care a avut ca obiectiv major apropierea dintre sistemul de educaţie şi
piaţa muncii şi s-a concretizat prin proiecte regionale cu obiective specifice în domeniul
învătămânţului dual şi al recunoaşterii rezultatelor învăţării anterioare.
In ultimii ani, mai ales de la declanşarea crizei economico-financiare globale, în învăţarea pe tot parcursul
vieţii se pune tot mai mult accentul pe problemele legate de angajabilitate ca rezultat final al inclusiunii
sociale.
Ca urmare a tuturor acestor programe şi proiecte guvernamentale, s-a dezvoltat o adevarată infrastructură
a învăţării pe tot parcursul vieţii la nivel naţional, bazată pe cooperarea regională: parteneriatele regionale
– 45 la număr - includ instituţiile de învăţământ, administraţiile locale şi de la nivel de provincii, serviciile
de angajare a forţei de muncă şi comunităţile de afaceri/angajatorii. Aceste structuri parteneriale identifică
nevoile de învăţare pe tot parcursul vieţii la nivel regional, nevoi prezente şi viitoare, şi convin asupra
planului de măsuri. In plus, în 40 de regiuni funcţionează birouri pentru formare şi angajare, care oferă
informaţii, consiliere şi orientare cu privire la oportunităţile de formare atât persoanelor fizice, cât şi
firmelor, iar programele de educaţie a adulţilor sunt furnizate de către centre regionale de formare, care
oferă o paletă largă de cursuri, atât full time, cât şi part-time.
14

15. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
Abordarea combinată a formării profesionale şi a educaţiei adulţilor serveşte întăririi coeziunii
instituţionale şi curriculare între formarea profesională şi educaţia adulţilor. De altfel, şi din punct de
vedere al finanţării, din anul 2009 există un singur buget de contribuţii sociale care include fondurile
guvernamentale pentru reintegrarea celor în căutarea unui loc de muncă, pentru reintegrarea civică şi
pentru educaţia adulţilor.
In domeniul educaţiei adulţilor la nivel de învăţământ superior, în 1984 a fost înfiinţată Universitatea
Deschisă a Olandei, în scopul de a oferi adulţilor programe de învăţământ la distanţă, fără cerinţe speciale
la admitere, în principal pentru a oferi o a doua sanşă de formare la nivel terţiar, calificările fiind de
nivelul celor din învăţământul superior profesional (hbo) şi din învăţământul superior academic (wo).
Guvernul cofinanţează participarea adulţilor la cursurile Universităţii. In plus, în Olanda funcţionează 100
de universităţi populare (volksuniversiteiten), din care majoritatea au statut de fundaţii/asociaţii
independente, iar 6 dintre ele funcţionează chiar în cadrul centrelor regionale de formare.
Este important de subliniat însă faptul că 80-90% din educaţia adulţilor este furnizată de sectorul privat,
fie de către furnizori de formare, fie în cadrul companiilor (formarea profesională oferită de către
angajatori), oferta de programe non-formale (fără certificare) fiind foarte mare şi variată. Unii dintre
furnizorii privaţi sunt autorizaţi să furnizeze şi programe cu certificare recunoscută de către guvern, iar
participanţii au dreptul la credite de formare sau alte forme de finanţare.
Din punct de vedere al finanţării educaţiei adulţilor, în afară de fondurile de stat, există fonduri sectoriale,
constituite de către patronatele şi sindicatele din fiecare sector de activitate. Nivelul contribuţiilor firmelor
este prevăzut în contractele colective de muncă la nivel de ramură, iar partenerii sociali gestionează în
comun fondurile constituite.
In România, Legea nr.1/2011 a educaţiei naţionale, în Titlul V, reglementează cadrul general şi integrator
al învăţării pe tot parcursul vieţii. In conformitate cu legea, învăţarea pe tot parcursul vieţii cuprinde
educaţia timpurie, învăţământul preuniversitar, învăţământul superior, educaţia şi formarea profesională
continuă (FPC) a adulţilor şi ea se centrează pe formarea şi dezvoltarea competenţelor-cheie şi a
competenţelor specifice unui domeniu de activitate sau unei calificări. Organizarea şi funcţionarea
formării profesionale a adulţilor sunt reglementate de legislaţia referitoare la formarea profesională
continuă a adulţilor şi ucenicia la locul de muncă, iar finanţarea învăţării pe tot parcursul vieţii se
realizează prin fonduri publice şi private pe baza parteneriatului public-privat, prin finanţare şi
15

16. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
cofinanţare din partea angajatorilor, organizaţiilor nonguvernamentale, prin fonduri nerambursabile din
programe europene, prin conturi de educaţie permanentă şi prin contribuţia beneficiarilor.
Legislaţia care a fost adoptată în domeniul FPC a avut în vedere asigurarea accesului la oportunităţi de
formare profesională pe tot parcursul vieţii a adulţilor, a persoanelor în căutarea unui loc de muncă şi
angajaţilor, prin implementarea principiilor europene referitoare la asigurarea calităţii, descentralizare,
parteneriat social şi transparenţă a sistemului. Astfel, Legea nr. 375/2002 privind formarea profesională a
adulţilor stabileşte obiective pentru învăţarea pe tot parcursul întregii vieţi, specifice FPC: garantarea
accesului la formare continuă, prin includerea acestui drept în contractele colective de muncă, încurajarea
angajatorilor pentru a investi în resursele umane, recunoaşterea competenţelor dobândite atât în sistem
formal, cât şi non-formal şi informal. Legea se concentrează mai mult asupra calităţii ofertei, pe
conferirea calităţii de „furnizor autorizat”, organizarea evaluării finale a programelor şi acordarea
„certificatelor cu recunoaştere naţională”.
Actul normativ de bază în reglementarea FPC este Ordonanţa Guvernamentală (OG) nr. 129/2000 privind
formarea profesională a adulţilor, cu modificările şi completările ulterioare. Printre cele mai importante
prevederi ale acestui act normativ (cu modificarile ultrioare), din perspectiva autorizării furnizorilor de
FPC şi a programelor de formare, se numără:
•
stabilirea sistemului de autorizare a furnizorilor publici sau privaţi pe baza criteriilor de
evaluare;
•
descentralizarea luării deciziilor prin crearea comisiilor de autorizare la nivelul fiecărui judeţ;
•
desfăşurarea evaluării de către comisii de examinare formate în proporţie de 2/3 din specialişti
din afara furnizorilor care livrează programele respective;
•
asigurarea unei pregătiri corespunzătoare pentru formatori, vizând atât pregătirea de
specialitate conform programei de pregătire, cât şi pregătirea pedagogică specifică formării
profesionale a adulţilor;
•
coordonarea activităţii de autorizare a furnizorilor de către Consiliul Naţional de Formare
Profesională a Adulţilor (CNFPA), organism tripartit, realizându-se implicarea partenerilor
sociali (aspect care nu mai este valabil odată cu transformarea CNFPA în ANC, care este o
autoritate în subordinea MEN);
•
întocmirea Registrului naţional al furnizorilor autorizaţi de formare profesională a adulţilor;
•
precizarea obligativităţii de autorizare numai pentru furnizorii ce doresc să elibereze certificate
de competenţe cu recunoaştere naţională.
16

17. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
Cele mai importante prevederi ale OG. nr. 129/2000, din perspectiva certificării competenţelor dobândite
în urma absolvirii programelor de FPC autorizate, pot fi sintetizate astfel:
•
organizarea de programe autorizate de FPC, în conformitate cu standardele ocupaţionale
recunoscute la nivel naţional;
•
elaborarea Registrului naţional al calificărilor;
•
introducerea unui supliment descriptiv al certificatului de absolvire, care să ofere informaţii
suplimentare cu privire la competenţele profesionale dobândite, asigurând, astfel, transparenţa
certificatelor de formare profesională, conform rezoluţiilor europene în domeniu;
•
protejarea participanţilor la programele finalizate cu certificate de absolvire, prin obligativitatea
încheierii contractelor de formare profesională cu furnizorii.
In Normele metodologice de aplicare a OG nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor sunt
specificate procedurile necesare pentru certificarea competenţelor profesionale. Suplimentul descriptiv al
certificatului având la bază modelul european, constituie o anexă la aceste norme metodologice şi se
doreşte a fi un document care să sprijine înţelegerea certificării profesionale în concordanţă cu
competenţele demonstrate, facilitând ocuparea şi mobilitatea forţei de muncă.
In acest cadru legal şi instituţional, FPC în România se bazează pe următoarele principii:
•
atât formarea, cât şi procesele de evaluare sunt bazate pe competenţe;
•
formarea şi evaluarea au la bază standarde ocupaţionale unice la nivel naţional;
•
ambele procese includ măsuri de asigurare a calităţii - monitorizare şi evaluare (verificare
internă, verificare externă, auditare, medierea consensului etc.)
Trebuie remarcat faptul că, deşi s-au înregistrat progrese pe linia reformării legislative a sistemului de
FPC, multe reglementări nu au fost, însă, corelate corespunzător sau nu au aplicabilitate practică din
cauza sistemului defectuos de organizare, coordonare şi evaluare a sistemului de pregătire prin
intermediul diferitelor instituţii la nivel local şi la nivel naţional. În plus, lipsesc în unele situaţii
mijloacele coercitive de aplicare a legii. O astfel de situaţie se regăseşte în Codul muncii, care prevede
obligaţia angajatorilor de a asigura angajaţilor programe de formare continuă, fără a preciza măsurile de
sancţiune ce se impun în situaţia nerespectării legii. De aceea, o lege-cadru pentru educaţia şi formarea
profesională (EFP) a adulţilor, care să asigure corelaţiile necesare implementării sistemului de credite
transferabile în întregul sistem de învăţământ şi FPC rămâne, în continuare, pentru România, o necesitate,
iar Olanda poate fi şi în acest caz un exemplu de bună practică.
17

18. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
1.3. Evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale dobândite
în contexte informale şi non-formale
In comparaţie cu alte SM ale UE, Olanda are un sistem bine închegat al certificării rezultatelor învăţării
non-formale şi informale. Caracteristicile specifice sistemului olandez sunt:
•
certificarea are loc întotdeauna prin raportare la un standard naţional şi trebuie să se incheie
cu acordarea unui certificat de competenţe în care se precizează ce ştie şi ce este capabil să
facă sau să înţeleagă candidatul în corelaţie cu standardul respectiv;
•
furnizorii de educaţie şi formare profesională publici şi privati pot oferi/acorda această
certificare;
•
certificarea este orientată spre piaţa muncii/dezvoltarea carierei profesionale şi spre educaţie
şi formare profesională (deoarece permite scurtarea participării la un program de educaţie sau
formare profesională);
•
oricine poate parcurge un proces de evaluare şi certificare, nu există restricţii în termeni de
sector de educaţie şi formare profesională sau de instituţii.
Foarte interesant de remarcat în cazul Olandei este faptul că sistemul de certificare a competenţelor
dobândite în contexte informale şi non-formale este finanţat prin instrumente fiscale aplicate atât
angajatorilor, cât şi persoanelor fizice. In anii 2009 – 2010, guvernul olandez a adoptat unele măsuri în
vederea întăririi sistemului de asigurare a calităţii acestui tip de certificare, în sensul că numai furnizorii
care respectă “Codul de calitate” oficial sunt autorizaţi să ofere procese de evaluare şi certificare ale căror
costuri sunt deductibile din obligaţiile fiscale. Acest stimulent fiscal este important, deoarece un proces de
evaluare şi certificare a competenţelor costă cca. 1.500 EUR.
In anul 2001, a fost înfiinţat Centrul de Cunoaştere pentru Evaluarea şi Certificarea Rezultatelor Invăţării
Anterioare (Kenniscentrum EVC), în scopul de a dezvolta, colecta şi disemina cunoştinţele despre
procedurile de certificare a competenţelor dobândite (EVC = erkennung vervorven competenties), în
beneficiul partenerilor sociali, guvernului, formatorilor şi intermediarilor de pe piaţa muncii. In noiembrie
2006, actorii de pe piaţa recunoaşterii competenţelor dobândite în alte contexte decât cel formal
(cumpărători şi ofertanţi de procese de evaluare şi certificare) au încheiat acorduri cu guvernul în vederea
asigurării calităţii. Astfel a rezultat Codul de Calitate, care statuează procedurile de evaluare şi certificare
a rezultatelor învăţării anterioare, cod a cărui utilizare este obligatoriu pentru furnizorii de astfel de
procese care vor să fie recunoscuţi de către stat.
18

19. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
In România, OG 129/2000 reglementează şi autorizarea centrelor de evaluare şi certificare a
competenţelor profesionale (CECCP), proces în urma căruia persoanele juridice de drept public sau
privat, române ori străine, care desfăşoară activităţi de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale
dobândite pe alte cai decât cele formale, pot elibera certificate de competen ţe profesionale cu
recunoaştere naţională.
In vederea autorizării centrelor de evaluare a competenţelor profesionale, de către ANC, se parcurg
următoarele etape:
•
certificarea evaluatorilor de competenţe profesionale;
•
elaborarea instrumentelor de evaluare;
•
testarea instrumentelor de evaluare în condiţii de muncă reale, prin realizarea de către fiecare
evaluator a unui număr minim de 5 procese de evaluare;
•
culegerea dovezilor necesare demonstrării îndeplinirii criteriilor;
•
întocmirea listei dovezilor;
•
întocmirea matricei de stabilire a nivelului de performanţă;
•
întocmirea raportului de evaluare;
•
depunerea cererii de autorizare însoţită de dosarul de autorizare;
•
analiza dosarului de autorizare;
•
soluţionarea cererii de autorizare;
•
eliberarea autorizaţiei de funcţionare.
Iar criteriile de evaluare a centrelor au în vedere următoarele elemente:
•
resurse - centrul are acces la resurse umane şi dispune de resursele materiale care să permită
efectuarea de evaluări;
•
cunoştinţe şi experienţă recente - evaluatorii centrului urmăresc evoluţia ocupaţiilor în
domeniul respectiv şi sunt permanent preocupaţi de dezvoltarea profesională proprie;
•
materiale şi documentaţie - centrul concepe şi produce materiale corespunzătoare care să
permită evaluarea corectă a competenţelor profesionale în concordanţă cu standardul
ocupaţional pentru care oferă servicii de evaluare (instrumente de evaluare şi materiale de
promovare a sistemului de evaluare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât
cele formale);
•
derularea proceselor de evaluare - centrul respectă caracteristicile şi principiile evaluării
competenţelor profesionale, stabilite de lege;
19

20. UNIUNEA EUROPEANĂ
•
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
difuzarea informaţiilor - centrul difuzează informaţii şi materiale cu privire la condiţiile de
evaluare şi certificare a competenţelor profesionale;
•
egalitatea de şanse - centrul oferă oportunităţi egale şi nediscriminatorii tuturor candidaţilor
care doresc să fie evaluaţi în vederea obţinerii unui certificat de competenţe profesionale;
•
procedura de contestare - centrul are un sistem transparent care permite candidaţilor să
conteste decizia de evaluare "încă nu competent", raportată la anumite unităţi de competenţă,
şi să beneficieze de o nouă evaluare pentru acele unităţi de competenţă, efectuată de un alt
evaluator;
•
evidenţa înregistrărilor - centrul are un sistem de gestionare a informaţiilor rezultate din
procesele de evaluare.
Ordinul nr.4543/468 din 23 august 2004, pentru aprobarea Procedurii de evaluare şi certificare a
competenţelor profesionale obţinute pe alte cãi decât cele formale (emitent: Ministerul Educaţiei şi
Cercetării nr. 4543 din 23 august 2004 şi Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei nr. 468 din 8
septembrie 2004), cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă baza legală pentru aprobarea
procedurilor de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale obţinute în context non-formal şi/sau
informal. Procedura de evaluare şi certificare a fost elaborată în conformitate cu standardul ISO 17024
privind ”Criteriile generale pentru organismele de certificare ce efectuează certificarea personalului” care
specifică criteriile generale pe care trebuie să le respecte un organism de certificare a personalului pentru
a fi recunoscut la nivel naţional şi internaţional ca fiind competent şi fiabil să asigure funcţionarea unui
sistem de certificare a personalului indiferent de sectorul implicat şi cu practicile europene în domeniul
asigurării calităţii sistemelor de evaluare şi certificare de personal.
La fel ca şi în Olanda, competenţele dobândite în contexte non-formale sau informale se evaluează şi
certifică în mod obligatoriu raportat la un standard ocupaţional. Astfel, instrumentele de evaluare se
dezvoltă pe baza aceluiaşi standard ocupaţional (unic la nivel naţional) ca şi programele de FPC
autorizate. Se poate spune însă că metodologia de autorizare a centrelor de evaluare şi certificare a
competenţelor dobândite în alte contexte decât cel formal impune un sistem de asigurare a calităţii mai
bun decât cel din sistemul de autorizare a furnizorilor de FPC în Romania.
Dar evaluarea şi certificarea rezultatelor învăţării anterioare nu este adoptată pe scară largă, nu este încă
agreată de angajatori (sau este prea puţin cunoscută). Pe de altă parte, spre deosebire de Olanda, sistemul
românesc de evaluare şi certificare a competenţelor dobândite în contexte informale şi non-formale este
lipsit de orice fel de stimulente de ordin financiar – nici angajatorii nu sunt stimulaţi să-şi evalueze
20

21. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
angajaţii în centre de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale, nici persoanele care doresc să
urmeze un proces de evaluare şi certificare nu au surse de subvenţionare, în condiţiile în care un astfel de
proces este încă foarte costisitor, ţinând cont de puterea de cumpărare a celor interesaţi. In plus, în
condiţiile în care certificatele de competenţe acordate de centrele de evaluare sunt identice cu cele
acordate de furnizorii de FPC autorizaţi (şi au aceeaşi valoare percepută pe piaţa muncii), pe când
procesul de evaluare este mai complicat şi, adeseori, costul este mai mare decât în cazul parcurgerii unui
program de FPC autorizat, cei interesaţi să obţină recunoaşterea competenţelor profesionale prin
certificare, vor prefera FPC în detrimentul proceselor de evaluare a competenţelor dobândite în contexte
informale sau non-formale.
1.4. Cadrul Naţional al Calificărilor în Olanda raportat la Cadrul European al Calificărilor
In Olanda, proiectarea Cadrului Naţional al Calificărilor (CNC) a demarat în anul 2009, când o primă
variantă a fost prezentată ministrului educaţiei. La mijlocul anului 2010 a început şi procesul de
referenţiere la Cadrul European al Calificărilor, proces dependent în totalitate de introducerea unui set
coerent de niveluri bazate pe rezultatele învăţării care să integreze întregul sistem de educaţie şi formare
profesională din Olanda. Astfel, Olanda a adoptat în septembrie 2011 un CNC pe 8 niveluri de calificare
ca şi CEC (EQF), la care însă se adaugă un nivel de acces (entry level) mai jos decât cele 8 identice cu
cele ale CEC, un cadru care include absolut toate tipurile de calificări, inclusiv calificările din
învăţământul superior, cadru care a fost racordat la cel european în 2009. In procesul de dezvoltare a
CNC, un rol important l-a jucat NLQF-EQF Committee (Comitetul CNC-CEC), având responsabilitatea
de a asigura calitatea, relevanţa şi valoarea adaugată a CNC şi referenţierea acestuia la CEC. De altfel,
multe dintre principiile cheie ale CEC şi în special utilizarea rezultatelor învăţării erau deja aplicate în
sistemul olandez de educaţie şi formare profesională pe scară largă încă înainte de demararea procesului
de referenţiere la CEC. Nucleul central al CNC îl constituie calificările reglementate de trei ministere:
Ministerul Educaţiei, Culturii şi Stiinţei, Ministerul Afacerilor Economice şi Ministerul
Sănătăţii,
Bunăstării şi Sportului, dar în principiu cadrul naţional este deschis şi „altor calificări”, cum ar fi, de
exemplu, cele acordate de sectorul privat, adică de întreprinderi/firme sau organizaţii profesionale la nivel
sectorial, calificări care nu sunt reglementate sau certificate de către ministere sau alte autorităţi publice
din domeniul calificărilor profesionale. Includerea acestor calificări şi clasificarea lor în registrul naţional
al calificărilor se face la cererea organismelor responsabile pentru acordarea diplomelor sau certificatelor,
de obicei furnizorii de formare profesională care conduc la obţinerea calificărilor respective.
21

22. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
Experţii CEDEFOP („Development of NQFs in Europe”, Oct.2011) consideră că integrarea calificărilor
reglementate de ministere cu “alte” calificări într-un unic CNC în Olanda va conduce la o substanţială
îmbunătăţire a înţelegerii nivelurilor de calificări oferite şi a corelaţiilor dintre diferitele niveluri.
In conformitate cu Ministerul Educaţiei din Olanda, CNC olandez se adresează unui grup larg de
beneficiari şi vizează următoarele obiective:
•
să dea posibilitatea cetăţenilor de toate vârstele şi aflaţi în diferite situaţii sociale să-şi identifice
nivelul de educaţie şi formare profesională în scopul alegerii unui program de formare prin care
să-şi valorifice în mod eficient abilităţile/aptitudinile;
•
să permită angajatorilor şi persoanelor fizice să înţeleagă nivelurile calificărilor naţionale şi
internaţionale existente (prin corelarea CNC cu CEC/EQF) şi modul în care acestea relaţionează
între ele;
•
să arate clar modul în care diferitele calificări contribuie la îmbunătăţirea abilităţilor/aptitudinilor
angajaţilor pe piaţa muncii.
Astfel, CNC olandez oferă o nouă modalitate de descriere a calificărilor existente (şi nu o reformă de
sistem) în Olanda, punând accentul pe următoarele principii cheie:
•
nivelurile de calificare nu se referă la şi nu sunt definite prin apartenenţa la diferitele
sectoare/subsisteme ale sistemului de educaţie;
•
nivelurile de calificare nu se referenţiază cu diferite diplome sau titluri (de exemplu, o
calificare de nivel 6 nu aparţine automat învăţământului superior şi obţinerea acestui nivel de
calificare nu asigură în mod automat diploma de licenţiat din sistemul universitar);
•
toate nivelurile de calificare din CNC olandez sunt accesibile/deschise tuturor calific ărilor
obţinute în orice sector/subsistem din sistemul de educaţie şi formare profesională din
Olanda.
Aceste principii cheie califică CNC din Olanda ca unul din cele mai avansate CNC în rândul celor
adoptate în SM ale UE în ultimii ani, prin faptul că oferă un cadru comprehensiv în care toate cele 8
niveluri sunt deschise tuturor calificărilor, indiferent de sistemul în care au fost dobândite.
Descriptorii de nivel sunt însoţiţi de descrierea cunoştinţelor care determină gradul de dificultate al
abilităţilor/aptitudinilor necesare:
•
Cunoştinţele reprezintă totalitatea faptelor, principiilor, teoriilor şi modalităţilor de a munci,
aferente unei ocupaţii sau unui domeniu de cunoaştere.
22

23. UNIUNEA EUROPEANĂ
•
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
Aplicarea/punerea în practică a cunoştinţelor înseamnă să reproduci, analizezi, integrezi,
evaluezi, să combini şi să aplici cunoştinţele dobândite în practicarea unei ocupaţii sau într-un
domeniu al cunoaşterii.
•
Abilitatea/aptitudinea de a rezolva probleme reprezintă capacitatea de a recunoaşte sau
identifica şi de a rezolva problemele identificate.
•
Abilităţile/aptitudinile de a învăţa şi a se dezvolta înseamnă capacitatea de dezvoltare
personală în mod autonom sau sub supraveghere.
•
Abilităţile/aptitudinile de informare înseamnă să obţii, colectezi, procesezi, să combini, să
analizezi şi evaluezi informaţiile.
•
Abilităţi/aptitudini:
•
Abilităţile/aptitudinile cognitive se referă la gândirea logică, intuitivă şi creativă.
•
Abilităţile/aptitudinile practice se referă la abilităţile psihomotorii de a aplica metode, a utiliza
materiale, instrumente şi unelte într-un anumit context.
•
Abilităţile/aptitudinile de comunicare înseamnă să fii capabil să comunici pe baza unor
convenţii relevante pentru un anumit context.
•
Responsabilitatea şi independenţa înseamnă abilitatea demonstrată de a colabora cu alţii şi a-şi
asuma responsabilitatea pentru propria muncă sau pentru propriile rezultate ale învăţării sau
pentru rezultatele altora.
Rezultatele învăţării sau abordarea în termeni de competenţe este acceptată şi implementată pe scară largă
în sistemul de educaţie şi formare profesională din Olanda, în baza faptului că există o puternică tradiţie a
guvernanţei educaţiei şi formării profesionale prin stabilirea de obiective, abordare care a condus la
sistemul bazat pe competenţe. Sistemul educaţiei şi formării profesionale (EFP) este cel mai avansat în
orientarea pe competenţe, ca urmare a unei reforme substanţiale care a fost implementată în acest sistem.
Dar aceleaşi tendinţe se observă şi în sistemul educaţiei generale şi al învăţământului superior, chiar dacă
mai puţin sistematic. Introducerea Cadrului Naţional al Calificărilor din Invăţământul Superior (CNCIS) a
contribuit la trecerea în mod generalizat la abordarea în termeni de rezultate ale învăţării, reflectată în
special prin utilizarea pe scară largă în Olanda a validării rezultatelor învăţării în contexte non-formale şi
informale.
Schema de elaborare a calificărilor şi programelor de formare bazate pe acestea din sistemul EFP, în
strânsă colaborare cu partenerii sociali, este redată în figura 2.
23

24. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
Fig.2. Procesul de elaborare a calificărilor şi programelor de formare bazate pe acestea
Sursa: S-BB
In acest context, noul CNC este privit ca un instrument ce poate fi utilizat pentru întărirea în continuare a
rolului validării competenţelor dobândite în orice context şi transformarea acesteia într-o parte integrată în
sistemul calificărilor din Olanda. Integrarea procesului de validare în CNC va facilita conectarea la o
gamă extrem de variată de activităţi educative şi contexte de învăţare, inclusiv cele din sectorul privat.
In privinţa CNC, România este în plin proces de adoptare a hotărârii de guvern privind CNC cu
referenţiale la CEC/EQF şi proiectul vizează trecerea de la 5 niveluri de calificare existente până în
prezent (în practică, odată cu adoptarea Cadrului Naţional al Calificărilor din Invăţământul Superior pe
cele 3 niveluri, deja a apărut o neconcordanţă cu sistemul pe 5 niveluri, în care învăţământului superior îi
aparţineau numai 2 niveluri – 4 şi 5). ANC este instituţia care are misiunea adoptării noului CNC, precum
şi a dezvoltării Registrului Naţional al Calificărilor. De aceea, experienţa Olandei în acest domeniu poate
fi de folos ANC în definitivarea proiectului CNC, iar modelul olandez de dezvoltare a calificărilor
profesionale ar putea fi preluat şi în România, unde în prezent, în conformitate cu metodologiile de
elaborare a analizelor ocupaţionale, standardelor ocupaţionale şi a calificărilor corespunzătoare, nu există
obligaţia de a dezvolta în mod unitar şi corelat calificările de diferite niveluri pentru o arie ocupaţională.
24

25. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
II. Procesul de recunoaştere a calificărilor profesionale în Olanda
2.1. Cadrul legal şi instituţional al recunoaşterii calificărilor dobândite
în alte SM ale UE, SEE şi Confederaţia Helvetică
Actualul cadru normativ european în domeniul recunoaşterii calificărilor profesionale dobândite în SM
ale UE este format în principal din Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7
septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale, dar şi de o serie de directive sectoriale
în cazul unor profesii care nu sunt acoperite sau sunt acoperite numai în anumite situa ţii specifice de
Directiva 2005/36/CE (cum ar fi, de exemplu, Directiva 2006/43/CE privind auditul statutar în cazul
profesiei de auditor financiar, Directiva 2002/92/EC în cazul intermediarilor din asigurări sau Directivele
1977/249/CEE şi 1998/5/CE în cazul avocaţilor).
Directiva 2005/36/CE instituie un sistem de recunoaştere a calificărilor profesionale pentru a contribui la
flexibilizarea pieţei muncii în UE, pentru a continua liberalizarea în domeniul prestării de servicii
(Directiva 2006/123/CE privind libera circulaţie a serviciilor), pentru a încuraja recunoaşterea automată a
calificărilor şi a simplifica procedurile administrative. Această directivă se aplică tuturor cetăţenilor
europeni care doresc să exercite o profesie reglementată, fie cu titlu independent, fie în calitate de salariat,
într-un SM altul decât cel în care şi-au obţinut calificările profesionale şi face distincţia între „libertatea
de a presta servicii” şi „libertatea de stabilire” pe baza unor criterii, precum durata, frecvenţa,
periodicitatea şi continuitatea prestării de servicii.
Din punct de vedere al modului în care se poate face recunoaşterea calificărilor profesionale care intră sub
incidenţa sa, Directiva 2005/36/CE reglementează următoarele sisteme de recunoaştere:
•
Sistemul recunoaşterii automate a calificărilor atestate de experienţa profesională în
anumite activităţi industriale, artizanale şi comerciale – activităţi enumerate în capitolul II,
pentru care elementele luate în considerare la recunoaşterea experienţei profesionale sunt durata
şi forma acesteia (cu titlu independent sau în calitate de salariat) şi formarea prealabilă (element
care poate reduce durata experienţei profesionale necesare) dovedită printr-un certificat
recunoscut de statul membru sau considerat valabil de un organism profesional competent, iar
condiţiile de exercitare sunt menţionate în listele pentru diferite grupări de sectoare de activitate
cuprinse în Anexa IV a Directivei;
25

26. UNIUNEA EUROPEANĂ
•
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
Sistemul recunoaşterii automate a calificărilor pentru profesiile de medic, asistent medical,
medic stomatolog, medic veterinar, moaşă, farmacist şi arhitect – profesii prevăzute în
capitolul III, pentru care recunoaşterea automată a titlurilor de calificare se face pe baza
coordonării condiţiilor minime de formare profesională, inclusiv durata minimă a studiilor, titluri
de calificare menţionate în anexele V şi VI ale Directivei;
•
Sistemul general de recunoaştere a calificărilor – sistem care se aplică profesiilor care nu sunt
reglementate de norme specifice de recunoaştere şi anumitor situaţii în care titularul calificării
profesionale nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în alte sisteme de recunoaştere, sistem care se
bazează pe principiul recunoaşterii reciproce, fără a aduce atingere aplicării unor măsuri
compensatorii în cazul în care există diferenţe semnificative între formarea dobândită de persoana
în cauză şi formarea necesară în SM gazdă (stagii de adaptare de cel mult trei ani sau teste de
aptitudini).
Din punct de vedere al nivelului calificărilor supuse sistemului general de recunoaştere, Directiva
2005/36/CE distinge 5 niveluri de calificări profesionale:
•
atestat de competenţă eliberat de o AC din SM de origine, care certifică fie că titularul a dobândit
cunoştinţele generale corespunzătoare unei formări la nivel de învăţământ secundar sau liceal, fie
că a urmat cursuri de formare profesională care nu fac obiectul unui certificat sau al unei diplome,
fie că a trecut un examen special fără formare prealabilă, fie că are o experienţă profesională de
trei ani;
•
certificat care corespunde unui ciclu de studii liceale tehnice sau profesionale, sau cu caracter
general, completat de o formare profesională;
•
diplomă care atestă absolvirea unor cursuri de formare la nivel de învăţământ postliceal cu o
durată de cel puţin un an sau a unor cursuri de formare care pregătesc pentru un nivel comparabil
de responsabilităţi şi funcţii;
•
diplomă care atestă absolvirea unor cursuri de formare la nivel de învăţământ postliceal sau
universitar cu o durată de cel puţin trei ani şi de cel mult patru ani;
•
diplomă care atestă absolvirea unor cursuri de formare la nivel de învăţământ postliceal sau
universitar cu o durată de cel puţin patru ani.
Ca şi în cazul tuturor celorlalte directive europene, toate SM ale UE au fost obligate să se conformeze
Directivei 2005/36/CE prin transpunerea acesteia în legislatia naţională. De aceea, informaţiile relevante
cu privire la procedura şi regulile proceselor de recunoaştere valabile în fiecare SM sunt cuprinse în
legislatia naţională prin care s-a transpus Directiva 2005/36/CE şi pot fi obţinute de la Punctele Naţionale
26

27. UNIUNEA EUROPEANĂ
de Contact
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
(National Contact Points) pentru recunoaşterea calificărilor, pe care toate SM au avut
obligaţia de a le înfiinţa (vezi adresa la link-uri utile).
In Olanda, S-BB şi Nuffic sunt cele două centre olandeze de recunoaştere a calificărilor dobândite în alte
state, în funcţie de tipul de calificare: NUFFIC - Netherlands Organization for International
Cooperation in Higher Education (în Haga), pentru recunoaşterea diplomelor de învăţământ superior şi a
diplomelor din învăţământul preuniversitar general, şi S-BB, pentru recunoaşterea calificărilor dobândite
în sistemul de EFP. Toate informaţiile necesare obţinerii recunoaşterii unei calificări dobândite în afara
Olandei pot fi obţinute însă de pe site-ul http://www.idw.nl/start.html al IDW, o structură creată de
NUFFIC şi S-BB în cooperare. In cazul în care se doreşte practicarea unei profesii reglementate în
Olanda, primul pas ar fi verificarea pe site-ul Professionalrecognition.nl a încadrării profesiei vizate în
rândul celor reglementate sau nu şi, în cazul în care profesia este reglementată, identificarea organizaţiei
care joacă rol de AC şi gestionează procesul de recunoaştere.
Din punct de vedere al accesului la exercitare, în Olanda profesiile pot fi clasificate în aceleaşi două mari
categorii: profesii reglementate şi profesii nereglementate. În cazul profesiilor nereglementate, pentru
exercitarea legală a profesiei respective nu este necesară obţinerea recunoaşterii calificării profesionale
din partea vreunei AC din Olanda în cazul în care titlul profesional a fost obţinut într-un alt SM.
Nuffic joacă şi rolul de National Academic Recognition Information Centre – NARIC (Centru Naţional
de Informare pentru Recunoaşterea Academică) în Olanda. Instituţia asigură asistenţă atât solicitanţilor de
recunoaştere a calificărilor din învăţământul superior (lucrători, angajatori), cât şi AC pentru profesiile
reglementate, precum şi informare asupra prevederilor Directivei 2005/36/EEC privind recunoaşterea
calificărilor din învăţământul superior.
S-BB a fost numită de către Ministerul Educaţiei ca Punct Naţional de Referinţă (NRP) pentru
calificările din EFP şi centru de evaluare a calificărilor EFP dobândite în alte state. In această calitate, SBB oferă servicii angajatorilor prin:
•
stabilirea nivelului calificării EFP dobândite în străinătate în raport cu calificările din sistemul
EFP olandez (echivalarea);
27

28. UNIUNEA EUROPEANĂ
•
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
emiterea de suplimente la certificatele Europass, care cuprind informaţii privind cunoştinţele,
abilităţile şi competenţele dobândite în cadrul unui program EFP (informaţii care sunt preluate
direct din dosarele de calificări aprobate de către Ministerul Educaţiei).
Recunoaşterea calificărilor este realizată înr-un departament separat al S-BB, care este finanţat de către
Ministerul Educaţiei dintr-un fond special.
Toate calificările de nivel 3 şi 4 din sistemul de EFP olandez se regăsesc în Anexa 3 a Directivei
2005/36/EEC ca formare reglementată, iar profesiile reglementate se găsesc în Anexa 2 a Directivei.
Dintre cele 5 niveluri de calificări prevăzute în Directiva 2005/36/CE în cazul sistemului general de
recunoastere (atestarea competenţelor; certificat: EFP secundară superioară; diplomă: educaţie postsecundară de 1 sau 2 ani, educaţie şi formare menţionate în anexele II si III; diplomă: învăţăm ânt superior
de 3 sau 4 ani; diplomă: învăţământ superior de peste 4 ani), toate certificatele dobândite în educaţia şi
formarea profesională secundară superioară - mbo din Olanda se încadrează la „certificat: EFP secundară
superioară”, iar cele din învăţământul post-liceal olandez (1 – 2 ani) se încadrează la „diplomă: educaţie
post-secundară de 1 – 2 ani”. Tinând cont însă de procesul continuu de dezvoltare a calificărilor şi de
adaptare la nevoile pieţei muncii, precum şi de evoluţiile în domeniul profesiilor reglementate (în Olanda
are loc în prezent un proces de dereglementare), Olanda a înaintat la CE propunerea ca aceste două anexe
să fie scoase din Directiva 2005/36/CE şi SM să fie obligate să facă publice listele cu profesii
reglementate şi formare reglementată, pe care să le actualizeze ori de câte ori este nevoie.
Dintre cererile de recunoaştere a calificărilor pe care le-a primit Olanda de la începutul anilor 2000 p ână
în prezent, cca. 2/3 au fost de competenţa Nuffic şi 1/3, de competenţa S-BB.
In mod normal, un proces de recunoaştere poate dura până la maximum 4 luni.
In pagina următoare este redată schema logică generală a unui proces de recunoaştere în Olanda a
calificării profesionale dobândite în alt SM al UE, SEE sau Confederaţia Helvetică.
28

29. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
Fig. 3. Schema logică a procesului de recunoaştere a calificării în Olanda
Sursa: Nuffic
29

30. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
In comparaţie cu situaţia din Olanda, în România, Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a
Diplomelor (CNRED) funcţionează ca o direcţie în cadrul MEN şi joacă atât rolul Nuffic, cât şi cel al SBB, în sensul că este şi NARIC, şi NRP în România, ocupându-se de recunoaşterea şi echivalarea
diplomelor şi certificatelor obţinute atât în învăţământul preuniversitar (inclusiv în cel profesional şi
tehnic), cât şi în învăţământul universitar şi eliberează certificate de atestare a legalităţii documentelor de
studii emise de instituţiile de învăţământ acreditate din România.
Numai în cazul profesiilor reglementate, procesul de recunoaştere a calificărilor este de competenţa
fiecărei Autorităţi Competente în parte, dar CNRED le furnizează şi acestora informaţii, aşa cum
furnizează informaţii cu privire la recunoaşterea calificărilor şi autorităţilor publice naţionale şi
internaţionale, instituţiilor de învăţământ superior, naţionale şi internaţionale, instituţiilor europene,
organizaţiilor profesionale naţionale şi internaţionale, angajatorilor, studenţilor, absolvenţilor de
învăţământ preuniversitar sau superior, din ţară şi din străinătate. Mai mult, CNRED este coordonatorul
naţional pentru transpunerea Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale,
coordonator de arie legislativă în cadrul sistemului IMI şi reprezintă MEN la Comitetul european pentru
recunoaşterea calificărilor profesionale şi la Grupul european al coordonatorilor naţionali pentru
recunoaşterea calificărilor profesionale.
2.2. Profesiile reglementate şi autorităţile competente din Olanda
In Regulamentul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Ştiinţei din 16 ianuarie 2008, nr. WJZ/2008/2011
(1603)1, este prezentată o listă extinsă a profesiilor reglementate în conformitate cu Directiva 2005/36/CE
privind recunoaşterea calificărilor profesionale.
Toate profesiile reglementate şi Autorităţile Competente (AC) corespunzătoare din Olanda sunt
prezentate în Anexa 1 a studiului, în corespondenţă cu situaţia din România a aceloraşi profesii. Mai jos
însă vă prezentăm mai detaliat situaţia unor profesii sau categorii de profesii reglementate în Olanda,
pentru care am obţinut informaţii detaliate şi clarificări de la AC corespunzătoare, cu ocazia vizitei de
studiu în Olanda, în noiembrie 2012.
1
30

31. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
Profesiile din domeniul sănătăţii
Profesiile din domeniul sănătăţii din Olanda sunt reglementate prin Legea BIG (The Individual Health
Care Act), în scopul asigurării calităţii practicii profesionale în domeniul sănătăţii şi al protecţiei
pacienţilor împotriva mal-praxisului. Legea prevede două tipuri de reglementare a profesiilor:
Art.3 – cele înscrise într-un registru statutar (guvernamental), care au un titlu profesional protejat;
Art.4 – cele care nu sunt înscrise într-un registru, dar au un titlu de formare (diplomă) protejat.
In Olanda, există un număr mare de profesii din sectorul sănătăţii recunoscute oficial: medici (60),
asistente medicale (4), medici dentişti (2), farmacişti (1), psihologie clinică (2). Asociaţiile profesionale
stabilesc regulile privind educaţia şi formarea profesională şi înregistrarea specialiştilor. De aceea,
comisiile de înregistrare sunt considerate autorităţi competente (AC).
In baza art.3 din lege, BIG este registrul central guvernamental în care trebuie înscrişi toti practicienii
care au titlul profesional protejat. Este vorba de opt profesii din domeniul medical: stomatologi, medici,
psihologi din sănătate, moaşe, asistenţi medicali, farmacişti, fizioterapeuţi şi psihoterapeuţi. BIG conţine
în prezent datele a peste 400.000 de persoane, dintre care majoritatea sunt asistente medicale (260.000),
urmate de medici (70.000). Inregistrarea în BIG este obligatorie, exercitarea profesiei medicale în absenţa
acestei înregistrări este pasibilă de pedeapsă. Legea BIG enumeră şi o serie de "proceduri rezervate".
Acestea sunt intervenţii medicale care ar putea reprezenta un risc inacceptabil pentru siguranţa
pacienţilor, dacă ar fi efectuate de către o persoană necalificată. Acestea includ injecţii, puncţii
(epidurale), cateterism şi administrarea de anestezice generale. Puţini furnizori de asistenţă medicală sunt
autorizaţi, în conformitate cu Legea BIG, să efectueze astfel de intervenţii în mod autonom. O broşură în
limba olandeză (Onder Voorbehoud) este disponibilă, explicând modul în care expertiza este evaluată şi
care sunt restricţiile impuse de Legea BIG în acest sens. Furnizorii de asistenţă medicală care pot să
efectueze procedurile rezervate sunt medicii, stomatologii, moaşele şi asistentele medicale, profesii care
sunt reglementate de Art.3 şi sunt înscrise în Registrul BIG.
Includerea în registrul BIG este supusă anumitor condiţii, în funcţie de ţara în care s-a obţinut
diploma/calificarea. Condiţiile pentru titularii de calificări olandeze sunt următoarele: să deţină o diplomă
valabilă (certificat/diplomă obţinut(ă) de la o şcoală recunoscută de stat/universitate), să poată practica
profesia fără restricţii, să plătească taxa de înregistrare corespunzătoare, să nu fi avut o boală psihică.
31

32. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
Pentru cetăţenii SM ale UE, SEE şi Confederaţia Helvetică, în sensul Directivei 2005/36/CE, în sistemul
automat de recunoaştere, nivelul de calificare este cel al diplomelor/certificatelor listate în Anexa V.
Medicii, medicii dentişti şi asistentele medicale care au obţinut diploma într-o ţară terţă (şi au, prin
urmare, dreptul de a practica în această ţară), sunt supuşi unei proceduri de evaluare adoptate recent, ca
parte a cererii pentru o declaraţie de competenţă profesională. Evaluarea constă din două părţi – evaluarea
cunoştinţelor generale ale solicitantului, inclusiv limbile olandeză şi engleză, familiarizarea cu sistemul
de sănătate olandez şi sistemul competenţelor, şi evaluarea profesională (cunoştinţe medicale de bază,
cunostinţe medicale clinice, abilităţi clinice). Rezultatul evaluării generale este „admis” sau „respins”, iar
pentru partea de testare profesională, pentru care se percepe o taxă, rezultatele evaluărilor pot conduce la
trei tipuri de decizii: acces la practicarea profesiei, stabilirea de cursuri suplimentare cu o durată de la 30
la 180 de credite (de la 0,5 la 3 ani, după caz), refacerea întregului program de studiu pentru specialitatea
medicală pe care solicitantul doreşte să o profeseze. In majoritatea cazurilor, procedura de evaluare se
finalizează cu un "interviu de consiliere", cu membrii Comisiei calificărilor străine din domeniul
sănătătii – CBGV (o comisie consultativă independentă, formată din reprezentanţi din sector, ai
universităţilor şi celorlalte instituţii de formare), în cadrul căruia sunt furnizate informaţii suplimentare cu
privire la supraveghere sau instruire, interviu în urma căruia se adoptă decizia finală.
BIG este punctul de contact pentru cererile de înregistrare în registrul central şi aplică reguli stricte cu
privire la timpul maxim permis pentru procesarea unei cereri de recunoaştere. In majoritatea cazurilor, o
decizie se adoptă în termen de câteva săptămâni, dar sunt cazuri în care durează mai mult, dacă nu sunt
furnizate toate informaţiile necesare.
In ceeace priveşte revizuirea Directivei 2005/36/CE, în domeniul profesiilor din sănătate, Olanda are
rezerve relativ la următoarele aspecte:
•
introducerea cardului profesional, care ar genera obstacole în cazul în care o profesie nu este
reglementată în ţara de origine (desemnarea unei organizaţii care să emită cardul ar duce la
reglementarea profesiei, ceeace ce este contraproductiv);
•
reducerea formării universitare pentru medici de la 6 la 5 ani, diferenţa între cei 6 ani cu 360 de
credite şi formula propusă, de minimum 5.500 de ore de formare teoretică şi practică nefiind clară
şi nici motivaţia reducerii la 5 ani nefiind explicită în Directivă;
•
majorarea învăţământului general de la 10 la 12 ani ca şi condiţie de admitere a asistentelor
medicale, deoarece o asemenea masură ar dezavantaja asistentele medicale formate în Olanda în
învăţământul superior profesional/vocaţional, care au la bază 7 ani de învăţământ primar şi 4 ani
32

33. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
de învăţământ secundar (în total 11ani) şi ar fi excluse astfel de la recunoaşterea automată; partea
olandeză consideră că, în condiţiile în care sunt diferenţe între SM ale UE în privinţa duratei
învăţământului obligatoriu şi a vârstei de la care se începe educaţia, în Directivă ar trebui să se
dea definiţia „învăţământului general”;
•
testul de limbă oficială în cazul profesioniştilor din sectorul sănătăţii, obiecţia Olandei referinduse la condiţia ca testul să fie cerut de „un sistem naţional de sănătate”, care nu există în Olanda,
de aceea partea olandeză consideră că testul de limbă nu trebuie condiţionat de cererea vreunei
organizaţii de furnizori de servicii de sănătate sau pacienţi.
In schimb, Ministerul Sănătăţii din Olanda susţine introducerea mecanismului de alertă şi chiar propune
extinderea lui la toate profesiile reglementate din domeniul sănătăţii care se încadrează în sistemul
general de recunoaştere şi introducerea în cadrul sistemului de alertă a restricţiilor de competenţe, unde
este cazul.
In România, profesiile reglementate din domeniul sănătăţii (în sistem automat de recunoaştere) şi AC
aferente lor sunt:
Profesia
Medic (formare armonizată cf. Art.24 din
Autoritatea Competentă (AC)
Colegiul Medicilor din România
Directiva 2005/36/CE) + medic specialist
medicină de familie (formare armonizată cf.
Art.28 din Directiva 2005/36/CE)
Medic Dentist (formare armonizată cf. Art.34
Colegiul Medicilor Dentişti din România
din Directiva 2005/36/CE)
Farmacist (formare armonizată cf. Art.44 din
Colegiul Farmaciştilor din România
Directiva 2005/36/CE)
Asistent
medical
generalist
(formare
armonizată
Directiva
cf.
Art.31
din
2005/36/CE)
Moaşă (formare armonizată cf. Art.40 din
Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din
România
Directiva 2005/36/CE)
Pentru toate aceste profesii şi Ministerul Sănătăţii este AC.
Profesiile reglementate din domeniul sănătăţii care necesită minimum 3 ani de învăţământ superior sunt:
tehnician dentar, asistent farmacist, analist în farmacologie, asistent de igienă şi profilaxie dentară,
33

34. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
asistent stomatolog, tehnician în acustică medicală, audiolog,
psihoterapeut, asistent de laborator,
dietetician/nutriţionist, asistent radiologie. In cazul diferitelor profesii de asistent, Ordinul Asistenţilor
Medicali şi Moaşelor din România este AC, iar în cazul tehnicienilor dentari, AC este Ordinul
Tehnicienilor Dentari din România.
In Olanda, tehnicienii dentari (tandprotheticus) au ca AC tot Ministerul Sănătăţii şi sunt luaţi în evidenţă
de o asociaţie profesională, fără obligativitatea de a se înregistra la BIG. Nivelul studiilor şi formarea
profesională sunt total diferite. In Olanda, formarea pentru profesia de tehnician dentar se face în
sistemul de învăţământ profesional/vocaţional, deci nu presupune studii superioare ca în România. Ca
urmare, în cazul solicitării recunoaşterii în Olanda a calificării dobândite în România, cererea trebuie
adresată S-BB şi nu NUFFIC. In baza Directivei 2005/36/CE, profesia intră sub incidenţa sistemului
general de recunoaştere (General system of recognition - primary application) în ambele ţări, dar în
Olanda nivelul de calificare cerut este “Diploma (post-secondary education, including Annex II (ex
92/51, Annex C,D) , Art. 11 c”, pe când în cazul României, nivelul de calificare este “Diploma of postsecondary level (3-4 years) , Art. 11 d”.
Profesiile din serviciile financiare
In Olanda, în domeniul serviciilor financiare, pe lista profesiilor reglementate nu figureaz ă profesii
specifice, ci două categorii mari de arii ocupaţionale, am putea spune (de aceea, Olanda nu are înscrisă în
sistemul IMI niciuna din profesiile specifice sectorului serviciilor financiare – broker pe pia ţa de capital,
broker de credite, broker în asigurări, consultant financiar, consultant de investiţii etc. – deşi toate aceste
profesii se încadrează în categoriile care figurează pe lista profesiilor reglementate): angajat al unui
furnizor de servicii financiare care prestează servicii consumatorilor – categorie în cazul căreia College
Deskundigheid Financiële Dienstverlening - CDFD (Colegiul/Consiliul pentru Competenţe în Serviciile
Financiare din Olanda) este AC; manager de facto al unui furnizor de servicii financiare care presteaz ă
servicii consumatorilor – categorie pentru care Ministerul de Finanţe este AC. Cele două categorii includ
toate profesiile specifice de pe toate pieţele financiare, deoarece în Olanda există o singură autoritate de
supraveghere şi reglementare a tuturor pieţelor financiare (bancară, nebancară, de capital/investiţii
financiare, de asigurări şi pensii private) - The Netherlands Authority for the Financial Markets - AFM
(Autoritatea pentru Pieţe Financiare din Olanda) – care împreună cu Banca Centrală a Olandei, De
Nederlandsche Bank - DNB, autorizează accesul furnizorilor de servicii financiare pe toate aceste pieţe.
In România, datorită faptului că până în prezent au existat autorităţi de reglementare şi supraveghere
distincte pentru fiecare dintre pieţele financiare – Banca Naţională a României (BNR) pentru instituţiile
34

35. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
financiare bancare şi nebancare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) pentru piaţa
asigurărilor, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) pentru piaţa de capital (firmele de
investiţii financiare) şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) pentru piaţa
pensiilor private, CSA, CNVM şi CSSPP au reglementat profesii specifice pieţei pe care a supravegheat-o
şi a reglementat-o fiecare în parte. In prezent, CNVM, CSA şi CSSPP sunt în curs de fuzionare într-o
singură autoritate de reglementare şi supraveghere a celor trei pieţe financiare – Autoritatea de
Supraveghere Financiară (ASF) – care va deveni şi AC pentru toate profesiile reglementate de pe aceste
pieţe.
Este adevărat că profesiile de pe pieţele financiare sunt reglementate şi prin directivele europene
sectoriale, dar diferenţa între Olanda şi România în acest proces constă în faptul că Olanda a optat pentru
înscrierea profesiilor reglementate de pe pieţele financiare şi pe lista profesiilor reglementate din
perspectiva Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, pe când pe lista
profesiilor reglementate din România nu figurează profesiile specifice domeniului asigurărilor
(reglementate de CSA), profesiile specifice pieţei de capital (reglementate de CNVM) şi nici agentul de
marketing pensii private, profesie reglementată de CSSPP.
In Olanda, reglementarea celor două categorii de profesii din sectorul serviciilor financiare este prevazută
în Legea Supravegherii Financiare – Financial Supervision Act (FSA), care a intrat în vigoare la 1
ianuarie 2007. In baza acestei legi, instituţiile/firmele care funcţionează pe pieţele financiare (bănci,
instituţii financiare nebancare, societăţi de asigurare/reasigurare, firme de investiţii financiare, fonduri de
investiţii, fonduri de pensii private etc.) pot fi autorizate numai dacă toţi angajaţii din activitatea de
bază/specifică de furnizare a serviciilor financiare consumatorilor au promovat examenul FSA şi urmează
programe de formare profesională continuă (FPC)/actualizare a cunoştinţelor la fiecare 18 luni în cazul
companiilor cu mai puţin de 50 de angajaţi pe asemenea poziţii/funcţii sau numai dacă toţi managerii au
promovat examenul AFS şi urmeaza programe de FPC la fiecare 18 luni în cazul companiilor cu peste 50
de angajaţi pe poziţii/funcţii specifice activităţii de bază.
Examenul iniţial FSA, care dă acces la practicarea unei profesii specifice serviciilor financiare, cuprinde
cunoştinţe de bază (generale) privind pieţele financiare şi specifice, pe categorii de servicii/produse:
creditare, credite ipotecare, asigurări de viaţă, asigurări împotriva daunelor, broker de asigurări autorizat,
asigurator de daune autorizat, consilierea în domeniul pensiilor private. Formarea continuă obligatorie la
fiecare 18 luni are ca scop actualizarea cunoştinţelor cu privire la legislaţia în fiecare domeniu specific
(pe categoriile de servicii/produse menţionate mai sus) şi consolidarea încrederii consumatorilor în
35

36. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
sistemul financiar olandez. In prezent, formarea şi evaluarea sunt dezvoltate/structurate pe tipuri de
servicii/produse financiare, în ideea de a nu omite nicio profesie/ocupaţie specifică sectorului serviciilor
financiare, dar până în anul 2014 autorităţile intenţionează să treacă la formarea şi evaluarea
competenţelor, pe baza standardelor ocupaţionale. Se apreciază că programele pentru specializare în
consultanţă în domeniul pensiilor private ar fi de nivelul 5 CEC/EQF de calificare, iar toate celelalte
programe ar fi de nivelul 3 CEC/EQF de calificare.
Din acest punct de vedere, autorităţile de supraveghere din România au fost de la bun început orientate
mai mult pe formarea pe profesii/ocupaţii, dar CNVM şi CSA nu au ţinut cont şi de legislaţia specifică
formării profesionale a adulţilor din România. Numai CSSPP a urmat metodologiile şi procedurile legale
în vigoare pentru introducerea ocupaţiei de agent marketing pensii private în Clasificarea Ocupaţiilor din
România (COR), a elaborat analiza ocupaţională, standardul ocupaţional şi calificarea corespunzătoare
acestei ocupaţii, conform metodologiilor fostului Consiliu Naţional de Formare Profesională a
Adulţilor (CNFPA), actualmente ANC, şi a făcut demersurile pentru introducerea acestei calificări în
nomenclatorul calificărilor profesionale pentru care se pot organiza cursuri de calificare (nomenclator
valabil până la dezvoltarea de către ANC a Registrului Naţional al Calificărilor). Calificarea
corespunzătoare standardului ocupaţional de agent marketing pensii private este de nivel 4 CEC/EQF,
necesitând ca nivel de calificare pentru acces la formare diplomă de absolvire de învăţământ liceal sau un
document echivalent. Deşi nebazate pe standarde ocupaţionale, majoritatea calificărilor corespunzătoare
profesiilor reglementate de CSA şi CNVM au drept condiţie de acces la formarea obligatorie tot
absolvirea de studii medii.
In Olanda, CDFD, care este AC pentru angajaţii din cadrul furnizorilor de servicii financiare, a fost
înfiinţată prin decret regal, în anul 2006, ca o instituţie guvernamentală şi este în coordonarea
Ministerului de Finanţe. Este practic un consiliu format din experţi din sectorul serviciilor financiare
(condus de un preşedinte care este ales din afara sistemului financiar), cu rol de consiliere juridică şi
supraveghere a formării profesionale continue obligatorii a angajaţilor din sectorul serviciilor financiare.
Consiliul lucrează cu furnizorii autorizaţi ai programelor de formare obligatorie şi cu instituţiile de
examinare/evaluare autorizate, care sunt entităţi separate de furnizorii de formare.
36

37. UNIUNEA EUROPEANĂ
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
Profesia de mediator
O primă deosebire esenţială între România şi Olanda în privinţa profesiei de mediator, este aceea că în
România profesia este reglementată şi are ca AC Consiliul Mediatorilor din România, pe când în Olanda
profesia nu este reglementată. Din start, înseamnă că un mediator român, care doreşte să practice profesia în
Olanda, nu trebuie să solicite recunoaşterea dreptului de a practica această profesie, pe când un mediator
olandez, care doreşte să practice profesia de mediator în România, va trebui să solicite Consiliului de
Mediere din România recunoaşterea calificării sale.
Olanda a implementat încă din 1996 platforma ADR (Alternative Dispute Resolution) pentru entităţile ADR,
care să asigure rezolvarea disputelor între părţi în afara instanţelor de judecată – arbitri/curţi de arbitraj,
mediatori, conciliatori, instituţia avocatului poporului, consilii de plângere/reclamaţii). In perioada 1999 –
2002, au fost implementate proiecte pilot de mediere la două curţi/instanţe districtuale şi în oficii de asistenţă
legală/juridică. In anul 2005 a fost introdus un sistem de referinţă la nivel naţional pentru mediere, cu
asistenţă financiară temporară şi asistenţă juridică. Un sondaj privind gradul de informare şi apelare la
mediere, în perioada 2005 – 2008, arată că 70% dintre respondenţi au apelat la mediere ca să păstreze relaţii
amiabile cu partea adversă, 63% au motivat apelarea la mediere prin dorinţa de a păstra controlul asupra
rezolvării litigiului şi prin faptul că s-au aşteptat la o soluţie mai bună datorită evitării instanţelor, 58% au
adăugat ca motivaţie perioada mai scurtă de timp pentru rezolvarea litigiului şi 57%, costurile mai reduse. Cu
toate că profesia nu este reglementată în Olanda, în 1995 s-a înfiinţat Institutul Mediatorilor din Olanda
(Nederlands Mediation Instituut – NMI), asociaţia profesională care asigură calitatea proceselor de mediere
şi formarea profesională continuă a mediatorilor, înscrişi în Registrul NMI. Statisticile NMI arată că de la 77
de membri înscrişi în registru în anul 1995, numărul mediatorilor care au aderat la asociaţie (şi, implicit, la
sistemul de asigurare a calităţii serviciilor de mediere adoptat de NMI) a crescut de la an la an până la 4.945
în 2005, după care a înregistrat o evoluţie oscilantă (scădere la 4.293 în 2006, creştere la 4.476 în 2007 şi din
nou scădere la 4.296 în 2008). Statisticile privind numărul total de mediatori din 19 ţări europene şi numărul
de mediatori la 100.000 locuitori, plasează Olanda pe locul doi, după Austria, din punct de vedere al ambilor
indicatori statistici. România se plasează pe locul 6 în funcţie de numărul total de mediatori, dar ocupă abia
locul 13 raportat la numărul de locuitori, la mare distanţă de Olanda.
NMI poate constitui un exemplu de bună practică pentru Consiliul de Mediere din România şi orice
schimb de exeperienţă între cele două asociaţii profesionale poate fi util pentru partea română. In
condiţiile în care profesia nu este reglementată, asigurarea calităţii este o responsabilitate asumată
voluntar de mediatorii olandezi prin aderarea lor la NMI.
37