SlideShare ist ein Scribd-Unternehmen logo
1 von 3
Downloaden Sie, um offline zu lesen
Buletin Informativ
Mai 2013, Nr. 19
14/05/2013: Preşedintele Barroso prezintă priorităţile pentru summitul european din luna
mai (link)
În perspectiva reuniunii din 22 mai 2013, Comisia îi îndeamnă pe liderii europeni să depună mai
multe eforturi pentru finalizarea pieţei interne a energiei şi combaterea fraudei şi evaziunii
fiscale.Preşedintele Barroso le-a adresat o scrisoare liderilor naţionali, prezentându-le provocările cu care
se confruntă UE în ceea ce priveşte nivelul ridicat al preţurilor la energie, frauda şi evaziunea fiscală. Din
cauza fragmentării piaţei energiei şi neputinţei de a valorifica avantajele oferite de eficienţa energetică
(de exemplu, prin intermediul unor surse mai ieftine şi mai ecologice) preţurile la energie variază
considerabil la nivelul UE. Finalizarea pieţei interne a energiei ar soluţiona această problemă, ca şi
punerea în aplicare a pachetului de reforme al UE în domeniul energiei. Crearea unui sistem fiscal bazat
pe corectitudine şi echitate va garanta că toată lumea, de la muncitori la întreprinderi multinaţionale, va
contribui în mod echitabil la bugetul de stat. În scrisoarea sa, preşedintele Barroso a făcut apel la liderii
UE să convină asupra adoptării unei poziţii puternice, care să conducă la mobilizarea eforturilor
internaţionale în favoarea combaterii fraudei şi evaziunii fiscale cu ocazia viitoarelor reuniuni ale G8 şi
G20.
08/05/2013: Consolidarea drepturilor cetăţenilor (link)
Încercând să-şi exercite drepturile, cetăţenii UE se confruntă zilnic cu o serie de obstacole. Comisia
propune noi măsuri de eliminare a acestora, printre care:
 extinderea peste termenul actual de 3 luni a dreptului persoanelor aflate în căutarea unui loc de
muncă în străinătate de a beneficia de ajutorul de şomaj acordat de ţara lor de origine
 facilitarea acceptării documentelor de identitate şi de rezidenţă eliberate de alte ţări din UE,
precum şi a recunoaşterii certificatelor de inspecţie tehnică pentru autovehicule
 elaborarea unui card comun pentru persoanele cu handicap, care să le permită să beneficieze în
străinătate de aceleaşi avantaje ca şi cetăţenii ţării în care se află (de exemplu acces la transport, turism,
cultură şi activităţi recreative)
Propunerile se bazează pe dialogurile cu cetăţenii , pe răspunsurile primite de la participanţii la o
consultare publică on-line şi pe datele furnizate de serviciul de informare Europe Direct. Propunerile vin
în completarea măsurilor luate în 2010 cu scopul de a garanta o aplicare mai eficientă a drepturilor
cetăţeneşti. Aceste acţiuni sunt în curs de desfăşurare.
29/04/2013: Mai puţine obstacole pentru lucrătorii migranţi (link)
Cetăţenii din UE au dreptul de a locui şi munci în alt stat membru. Acest drept fundamental le
aduce beneficii atât lucrătorilor, cât şi ţărilor în care aceştia merg să lucreze. Cetăţenii care muncesc în
altă ţară din UE ar trebuie să se bucure, teoretic, de acelaşi tratament ca şi cetăţenii ţării respective în
ceea ce priveşte accesul la piaţa muncii, condiţiile de lucru, protecţia socială şi impozitele. În realitate
însă, mulţi dintre cei 10,7 milioane de lucrători migranţi din UE se confruntă cu numeroase practici
discriminatorii. De exemplu, se întâmplă ca administraţiile publice sau întreprinderile să aplice reguli
discriminatorii de recrutare, cote sau alte cerinţe naţionale pentru diverse tipuri de posturi. De
asemenea, normele în materie de salarizare şi promovare pot fi diferite în cazul lucrătorilor migranţi.
Experienţa şi calificările profesionale ale acestora pot să nu fie la fel sau chiar deloc recunoscute.
Cetăţenii din UE au dreptul de a locui şi munci în alt stat membru. Acest drept fundamental le aduce
beneficii atât lucrătorilor, cât şi ţărilor în care aceştia merg să lucreze. Cetăţenii care muncesc în altă
ţară din UE ar trebuie să se bucure, teoretic, de acelaşi tratament ca şi cetăţenii ţării respective în ceea
ce priveşte accesul la piaţa muncii, condiţiile de lucru, protecţia socială şi impozitele.
Selecţie de documente noi:
14/05/2013: 2013/C 135/01: Raport privind gestiunea bugetară și financiară pentru exercițiul
2012 (pdf)
09/05/2013: Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 390/2013 al Comisiei din 3 mai 2013
de instituire a unui sistem de performanță pentru serviciile de navigație aeriană și pentru funcțiile de
rețea (Text cu relevanță pentru SEE) (pdf)
09/05/2013: Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 391/2013 al Comisiei din 3 mai 2013
de stabilire a unei scheme comune de tarifare pentru serviciile de navigație aeriană (Text cu relevanță
pentru SEE) (pdf)
26/04/2013: Propunere de DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A
CONSILIULUI privind măsurile de facilitare a exercitării drepturilor conferite lucrătorilor în
contextul liberei circulații a lucrătorilor (pdf)
Consultări în curs
16.05.2013 – 03.07.2013: Reformarea structurii sectorului bancar din UE (link)
Obiectivele generale ale reformei sunt de a stabili un sistem bancar stabil și eficient, care
servește nevoilor cetățenilor europeni și economiei prin reducerea instabilității și îmbunătățirea
alocării resurselor. Consultarea se concentrează pe atributele cheie ale reformei structurale, adică
domeniile de activitate, puterea de separare, și posibil domeniul de aplicare instituțional și este
deschisă tuturor părților interesate.
08.05.2013 – 28.06.2013: Consultare cu privire la un proiect de regulament general de
exceptare pe categorii de ajutoare în raport cu ajutoarele de stat (link)
Revizuirea Regulamentului general de exceptare pe categorii de ajutoare („RGECA”) ocupă un
loc fundamental în cadrul reformei de modernizare a ajutoarelor de stat și trebuie să contribuie la
îndeplinirea tuturor obiectivelor, cu accent deosebit pe simplificare. Cu aproximativ 2 000 de măsuri
introduse de la intrarea sa în vigoare, actualul RGECA a fost utilizat pe scară largă de către statele
membre. Revizuirea RGECA va garanta faptul că, începând din 2014, statele membre și părțile
interesatevor dispune de un set clar de norme ca punct de referință pentru elaborarea politicilor lor și a
intervențiilor sub formă de ajutoare de stat.
26.04.2013 – 19.07.2013: Posibila revizuire a regulamentului privind autorizaţiile pentru
activităţile de pescuit (link)
Scopul acestei consultări este posibilă revizuire a Regulamentului (CE) nr 1006/2008, din 29
septembrie 2008, privind autorizațiile pentru activitățile de pescuit ale navelor de pescuit comunitare
în afara apelor comunitare și accesul navelor țărilor terțe în apele comunitare. Obiectivul principal al
acestei revizuiri este de a consolida și simplificarea cadrului juridic existent, în concordanță cu
politicile de control și, și aborda problemele-cheie, cum ar fi acordurile de pescuit private, de
schimbare a pavilionului și reglementarea repetitive ale flotei UE în afara apelor UE.
Pentru participare la consultări, vă rugăm să consultati următorul link :
http://ec.europa.eu/yourvoice/consultations/index_ro.htm

Weitere ähnliche Inhalte

Ähnlich wie Buletin informativ imi_pq_net_nr_19

Acordurile de asociere ale UE cu Georgia, Republica Moldova şi Ucraina
Acordurile de asociere ale UE cu Georgia, Republica Moldova şi UcrainaAcordurile de asociere ale UE cu Georgia, Republica Moldova şi Ucraina
Acordurile de asociere ale UE cu Georgia, Republica Moldova şi UcrainaMoldova Europeană
 
Jurnal mar 2019 ed maramures
Jurnal mar 2019 ed maramuresJurnal mar 2019 ed maramures
Jurnal mar 2019 ed maramuresRadu Big
 
Buletin informativ imi_pq_net_nr_18
Buletin informativ imi_pq_net_nr_18Buletin informativ imi_pq_net_nr_18
Buletin informativ imi_pq_net_nr_18IMI PQ NET Romania
 
Buletin informativ IMI PQ NET nr.4
Buletin informativ IMI PQ NET nr.4Buletin informativ IMI PQ NET nr.4
Buletin informativ IMI PQ NET nr.4IMI PQ NET Romania
 
Buletin informativ imi_pq_net_nr_17
Buletin informativ imi_pq_net_nr_17Buletin informativ imi_pq_net_nr_17
Buletin informativ imi_pq_net_nr_17IMI PQ NET Romania
 
Jurnal apr 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal apr 2014_Europe Direct MaramuresJurnal apr 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal apr 2014_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal cdimm nr 6_2013-ed maramures
Jurnal cdimm nr 6_2013-ed maramuresJurnal cdimm nr 6_2013-ed maramures
Jurnal cdimm nr 6_2013-ed maramuresMargareta Capilnean
 
Newsletter 21 imi-pq-net_2013-04.pdf
Newsletter 21 imi-pq-net_2013-04.pdfNewsletter 21 imi-pq-net_2013-04.pdf
Newsletter 21 imi-pq-net_2013-04.pdfIMI PQ NET Romania
 
Jurnal sept 2014 _Europe Direct Maramures
Jurnal sept 2014 _Europe Direct MaramuresJurnal sept 2014 _Europe Direct Maramures
Jurnal sept 2014 _Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal CDIMM nr. 9/2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 9/2015_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 9/2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 9/2015_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal cdimm nr.6_10-ed_maramures
Jurnal cdimm nr.6_10-ed_maramuresJurnal cdimm nr.6_10-ed_maramures
Jurnal cdimm nr.6_10-ed_maramuresMargareta Capilnean
 
Buletin informativ imi_pq_net_nr_20
Buletin informativ imi_pq_net_nr_20Buletin informativ imi_pq_net_nr_20
Buletin informativ imi_pq_net_nr_20IMI PQ NET Romania
 
Jurnal cdimm nr 4_2013-ed_maramures
Jurnal cdimm nr 4_2013-ed_maramuresJurnal cdimm nr 4_2013-ed_maramures
Jurnal cdimm nr 4_2013-ed_maramuresMargareta Capilnean
 
Buletin informativ IMI PQ NET nr.14
Buletin informativ IMI PQ NET nr.14Buletin informativ IMI PQ NET nr.14
Buletin informativ IMI PQ NET nr.14IMI PQ NET Romania
 
Jurnal CDIMM iunie 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM iunie 2014_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM iunie 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM iunie 2014_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal CDIMM nr. 5/2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 5/2014_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 5/2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 5/2014_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal Cdimm Nr.3 Europe Direct Maramures
Jurnal Cdimm Nr.3 Europe Direct MaramuresJurnal Cdimm Nr.3 Europe Direct Maramures
Jurnal Cdimm Nr.3 Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Concessions 2014-romanian
Concessions 2014-romanianConcessions 2014-romanian
Concessions 2014-romanianCristina Nicu
 
Buletin informativ IMI PQ NET nr. 13
Buletin informativ IMI PQ NET nr. 13Buletin informativ IMI PQ NET nr. 13
Buletin informativ IMI PQ NET nr. 13IMI PQ NET Romania
 

Ähnlich wie Buletin informativ imi_pq_net_nr_19 (20)

Acordurile de asociere ale UE cu Georgia, Republica Moldova şi Ucraina
Acordurile de asociere ale UE cu Georgia, Republica Moldova şi UcrainaAcordurile de asociere ale UE cu Georgia, Republica Moldova şi Ucraina
Acordurile de asociere ale UE cu Georgia, Republica Moldova şi Ucraina
 
Jurnal mar 2019 ed maramures
Jurnal mar 2019 ed maramuresJurnal mar 2019 ed maramures
Jurnal mar 2019 ed maramures
 
Buletin informativ imi_pq_net_nr_18
Buletin informativ imi_pq_net_nr_18Buletin informativ imi_pq_net_nr_18
Buletin informativ imi_pq_net_nr_18
 
Buletin informativ IMI PQ NET nr.4
Buletin informativ IMI PQ NET nr.4Buletin informativ IMI PQ NET nr.4
Buletin informativ IMI PQ NET nr.4
 
Buletin informativ imi_pq_net_nr_17
Buletin informativ imi_pq_net_nr_17Buletin informativ imi_pq_net_nr_17
Buletin informativ imi_pq_net_nr_17
 
Jurnal apr 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal apr 2014_Europe Direct MaramuresJurnal apr 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal apr 2014_Europe Direct Maramures
 
Jurnal cdimm nr 6_2013-ed maramures
Jurnal cdimm nr 6_2013-ed maramuresJurnal cdimm nr 6_2013-ed maramures
Jurnal cdimm nr 6_2013-ed maramures
 
Newsletter 21 imi-pq-net_2013-04.pdf
Newsletter 21 imi-pq-net_2013-04.pdfNewsletter 21 imi-pq-net_2013-04.pdf
Newsletter 21 imi-pq-net_2013-04.pdf
 
Jurnal sept 2014 _Europe Direct Maramures
Jurnal sept 2014 _Europe Direct MaramuresJurnal sept 2014 _Europe Direct Maramures
Jurnal sept 2014 _Europe Direct Maramures
 
Jurnal CDIMM nr. 9/2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 9/2015_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 9/2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 9/2015_Europe Direct Maramures
 
Jurnal cdimm nr.6_10-ed_maramures
Jurnal cdimm nr.6_10-ed_maramuresJurnal cdimm nr.6_10-ed_maramures
Jurnal cdimm nr.6_10-ed_maramures
 
Buletin informativ imi_pq_net_nr_20
Buletin informativ imi_pq_net_nr_20Buletin informativ imi_pq_net_nr_20
Buletin informativ imi_pq_net_nr_20
 
Jurnal cdimm nr 4_2013-ed_maramures
Jurnal cdimm nr 4_2013-ed_maramuresJurnal cdimm nr 4_2013-ed_maramures
Jurnal cdimm nr 4_2013-ed_maramures
 
Buletin informativ IMI PQ NET nr.14
Buletin informativ IMI PQ NET nr.14Buletin informativ IMI PQ NET nr.14
Buletin informativ IMI PQ NET nr.14
 
Jurnal CDIMM iunie 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM iunie 2014_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM iunie 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM iunie 2014_Europe Direct Maramures
 
Jurnal CDIMM nr. 5/2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 5/2014_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 5/2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 5/2014_Europe Direct Maramures
 
Jurnal Cdimm Nr.3 Europe Direct Maramures
Jurnal Cdimm Nr.3 Europe Direct MaramuresJurnal Cdimm Nr.3 Europe Direct Maramures
Jurnal Cdimm Nr.3 Europe Direct Maramures
 
Newsletter nr 6 iunie 2014
Newsletter nr 6 iunie 2014Newsletter nr 6 iunie 2014
Newsletter nr 6 iunie 2014
 
Concessions 2014-romanian
Concessions 2014-romanianConcessions 2014-romanian
Concessions 2014-romanian
 
Buletin informativ IMI PQ NET nr. 13
Buletin informativ IMI PQ NET nr. 13Buletin informativ IMI PQ NET nr. 13
Buletin informativ IMI PQ NET nr. 13
 

Mehr von IMI PQ NET Romania

Prezentare 27febr2014 dir201355
Prezentare 27febr2014 dir201355Prezentare 27febr2014 dir201355
Prezentare 27febr2014 dir201355IMI PQ NET Romania
 
Pcu prezentare intercontinental
Pcu  prezentare intercontinentalPcu  prezentare intercontinental
Pcu prezentare intercontinentalIMI PQ NET Romania
 
Prezentare ghiduri si studii comparative anc conferinta final imipqnet finala
Prezentare ghiduri si studii comparative anc conferinta final imipqnet finalaPrezentare ghiduri si studii comparative anc conferinta final imipqnet finala
Prezentare ghiduri si studii comparative anc conferinta final imipqnet finalaIMI PQ NET Romania
 
Diseminare vizita de studiu in Portugalia
Diseminare vizita de studiu in PortugaliaDiseminare vizita de studiu in Portugalia
Diseminare vizita de studiu in PortugaliaIMI PQ NET Romania
 
Rezultate proiect imi pq net ro
Rezultate proiect imi pq net roRezultate proiect imi pq net ro
Rezultate proiect imi pq net roIMI PQ NET Romania
 
Medic - Camelia Szuhanek - Sanatate
Medic - Camelia  Szuhanek - SanatateMedic - Camelia  Szuhanek - Sanatate
Medic - Camelia Szuhanek - SanatateIMI PQ NET Romania
 
Arhivist - Ionel Popa - Interne-justitie
Arhivist - Ionel Popa - Interne-justitieArhivist - Ionel Popa - Interne-justitie
Arhivist - Ionel Popa - Interne-justitieIMI PQ NET Romania
 
Agent asigurare, Broker asigurari - Irina Dumitriu - Economic-financiar
Agent asigurare, Broker asigurari - Irina Dumitriu - Economic-financiarAgent asigurare, Broker asigurari - Irina Dumitriu - Economic-financiar
Agent asigurare, Broker asigurari - Irina Dumitriu - Economic-financiarIMI PQ NET Romania
 
Termeni referinta standard orientativi - Nicolae Ionescu, Irina Dumitriu
Termeni referinta standard orientativi - Nicolae Ionescu, Irina DumitriuTermeni referinta standard orientativi - Nicolae Ionescu, Irina Dumitriu
Termeni referinta standard orientativi - Nicolae Ionescu, Irina DumitriuIMI PQ NET Romania
 
Tehnician veterinar - Alexandrina Sirbu - Agricultura-veterinar
Tehnician veterinar - Alexandrina Sirbu - Agricultura-veterinarTehnician veterinar - Alexandrina Sirbu - Agricultura-veterinar
Tehnician veterinar - Alexandrina Sirbu - Agricultura-veterinarIMI PQ NET Romania
 
Studiu comparativ Republica Italiana - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Nicolae Ionescu - iunie 2013Studiu comparativ Republica Italiana - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Nicolae Ionescu - iunie 2013IMI PQ NET Romania
 
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 2 - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 2 - Nicolae Ionescu - iunie 2013Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 2 - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 2 - Nicolae Ionescu - iunie 2013IMI PQ NET Romania
 
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 1 - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 1 - Nicolae Ionescu - iunie 2013Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 1 - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 1 - Nicolae Ionescu - iunie 2013IMI PQ NET Romania
 
Studiu comparativ Republica Federala Germania - Alexandrina Sirbu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Federala Germania - Alexandrina Sirbu - iunie 2013Studiu comparativ Republica Federala Germania - Alexandrina Sirbu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Federala Germania - Alexandrina Sirbu - iunie 2013IMI PQ NET Romania
 
Studiu comparativ Republica Ceha - Ionel Popa - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Ceha - Ionel Popa - iunie 2013Studiu comparativ Republica Ceha - Ionel Popa - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Ceha - Ionel Popa - iunie 2013IMI PQ NET Romania
 
Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013
Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013
Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013IMI PQ NET Romania
 
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013IMI PQ NET Romania
 
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 2 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 2 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 2 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 2 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013IMI PQ NET Romania
 
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 1 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 1 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 1 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 1 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013IMI PQ NET Romania
 

Mehr von IMI PQ NET Romania (20)

Prezentare 27febr2014 dir201355
Prezentare 27febr2014 dir201355Prezentare 27febr2014 dir201355
Prezentare 27febr2014 dir201355
 
Pcu prezentare intercontinental
Pcu  prezentare intercontinentalPcu  prezentare intercontinental
Pcu prezentare intercontinental
 
Prezentare ghiduri si studii comparative anc conferinta final imipqnet finala
Prezentare ghiduri si studii comparative anc conferinta final imipqnet finalaPrezentare ghiduri si studii comparative anc conferinta final imipqnet finala
Prezentare ghiduri si studii comparative anc conferinta final imipqnet finala
 
Diseminare vizita de studiu in Portugalia
Diseminare vizita de studiu in PortugaliaDiseminare vizita de studiu in Portugalia
Diseminare vizita de studiu in Portugalia
 
Epc in imi focus group pm
Epc in imi   focus group pmEpc in imi   focus group pm
Epc in imi focus group pm
 
Rezultate proiect imi pq net ro
Rezultate proiect imi pq net roRezultate proiect imi pq net ro
Rezultate proiect imi pq net ro
 
Medic - Camelia Szuhanek - Sanatate
Medic - Camelia  Szuhanek - SanatateMedic - Camelia  Szuhanek - Sanatate
Medic - Camelia Szuhanek - Sanatate
 
Arhivist - Ionel Popa - Interne-justitie
Arhivist - Ionel Popa - Interne-justitieArhivist - Ionel Popa - Interne-justitie
Arhivist - Ionel Popa - Interne-justitie
 
Agent asigurare, Broker asigurari - Irina Dumitriu - Economic-financiar
Agent asigurare, Broker asigurari - Irina Dumitriu - Economic-financiarAgent asigurare, Broker asigurari - Irina Dumitriu - Economic-financiar
Agent asigurare, Broker asigurari - Irina Dumitriu - Economic-financiar
 
Termeni referinta standard orientativi - Nicolae Ionescu, Irina Dumitriu
Termeni referinta standard orientativi - Nicolae Ionescu, Irina DumitriuTermeni referinta standard orientativi - Nicolae Ionescu, Irina Dumitriu
Termeni referinta standard orientativi - Nicolae Ionescu, Irina Dumitriu
 
Tehnician veterinar - Alexandrina Sirbu - Agricultura-veterinar
Tehnician veterinar - Alexandrina Sirbu - Agricultura-veterinarTehnician veterinar - Alexandrina Sirbu - Agricultura-veterinar
Tehnician veterinar - Alexandrina Sirbu - Agricultura-veterinar
 
Studiu comparativ Republica Italiana - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Nicolae Ionescu - iunie 2013Studiu comparativ Republica Italiana - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Nicolae Ionescu - iunie 2013
 
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 2 - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 2 - Nicolae Ionescu - iunie 2013Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 2 - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 2 - Nicolae Ionescu - iunie 2013
 
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 1 - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 1 - Nicolae Ionescu - iunie 2013Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 1 - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 1 - Nicolae Ionescu - iunie 2013
 
Studiu comparativ Republica Federala Germania - Alexandrina Sirbu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Federala Germania - Alexandrina Sirbu - iunie 2013Studiu comparativ Republica Federala Germania - Alexandrina Sirbu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Federala Germania - Alexandrina Sirbu - iunie 2013
 
Studiu comparativ Republica Ceha - Ionel Popa - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Ceha - Ionel Popa - iunie 2013Studiu comparativ Republica Ceha - Ionel Popa - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Ceha - Ionel Popa - iunie 2013
 
Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013
Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013
Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013
 
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
 
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 2 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 2 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 2 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 2 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
 
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 1 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 1 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 1 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 1 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
 

Buletin informativ imi_pq_net_nr_19

  • 1. Buletin Informativ Mai 2013, Nr. 19 14/05/2013: Preşedintele Barroso prezintă priorităţile pentru summitul european din luna mai (link) În perspectiva reuniunii din 22 mai 2013, Comisia îi îndeamnă pe liderii europeni să depună mai multe eforturi pentru finalizarea pieţei interne a energiei şi combaterea fraudei şi evaziunii fiscale.Preşedintele Barroso le-a adresat o scrisoare liderilor naţionali, prezentându-le provocările cu care se confruntă UE în ceea ce priveşte nivelul ridicat al preţurilor la energie, frauda şi evaziunea fiscală. Din cauza fragmentării piaţei energiei şi neputinţei de a valorifica avantajele oferite de eficienţa energetică (de exemplu, prin intermediul unor surse mai ieftine şi mai ecologice) preţurile la energie variază considerabil la nivelul UE. Finalizarea pieţei interne a energiei ar soluţiona această problemă, ca şi punerea în aplicare a pachetului de reforme al UE în domeniul energiei. Crearea unui sistem fiscal bazat pe corectitudine şi echitate va garanta că toată lumea, de la muncitori la întreprinderi multinaţionale, va contribui în mod echitabil la bugetul de stat. În scrisoarea sa, preşedintele Barroso a făcut apel la liderii UE să convină asupra adoptării unei poziţii puternice, care să conducă la mobilizarea eforturilor internaţionale în favoarea combaterii fraudei şi evaziunii fiscale cu ocazia viitoarelor reuniuni ale G8 şi G20. 08/05/2013: Consolidarea drepturilor cetăţenilor (link) Încercând să-şi exercite drepturile, cetăţenii UE se confruntă zilnic cu o serie de obstacole. Comisia propune noi măsuri de eliminare a acestora, printre care:  extinderea peste termenul actual de 3 luni a dreptului persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în străinătate de a beneficia de ajutorul de şomaj acordat de ţara lor de origine  facilitarea acceptării documentelor de identitate şi de rezidenţă eliberate de alte ţări din UE, precum şi a recunoaşterii certificatelor de inspecţie tehnică pentru autovehicule  elaborarea unui card comun pentru persoanele cu handicap, care să le permită să beneficieze în străinătate de aceleaşi avantaje ca şi cetăţenii ţării în care se află (de exemplu acces la transport, turism, cultură şi activităţi recreative) Propunerile se bazează pe dialogurile cu cetăţenii , pe răspunsurile primite de la participanţii la o consultare publică on-line şi pe datele furnizate de serviciul de informare Europe Direct. Propunerile vin în completarea măsurilor luate în 2010 cu scopul de a garanta o aplicare mai eficientă a drepturilor cetăţeneşti. Aceste acţiuni sunt în curs de desfăşurare.
  • 2. 29/04/2013: Mai puţine obstacole pentru lucrătorii migranţi (link) Cetăţenii din UE au dreptul de a locui şi munci în alt stat membru. Acest drept fundamental le aduce beneficii atât lucrătorilor, cât şi ţărilor în care aceştia merg să lucreze. Cetăţenii care muncesc în altă ţară din UE ar trebuie să se bucure, teoretic, de acelaşi tratament ca şi cetăţenii ţării respective în ceea ce priveşte accesul la piaţa muncii, condiţiile de lucru, protecţia socială şi impozitele. În realitate însă, mulţi dintre cei 10,7 milioane de lucrători migranţi din UE se confruntă cu numeroase practici discriminatorii. De exemplu, se întâmplă ca administraţiile publice sau întreprinderile să aplice reguli discriminatorii de recrutare, cote sau alte cerinţe naţionale pentru diverse tipuri de posturi. De asemenea, normele în materie de salarizare şi promovare pot fi diferite în cazul lucrătorilor migranţi. Experienţa şi calificările profesionale ale acestora pot să nu fie la fel sau chiar deloc recunoscute. Cetăţenii din UE au dreptul de a locui şi munci în alt stat membru. Acest drept fundamental le aduce beneficii atât lucrătorilor, cât şi ţărilor în care aceştia merg să lucreze. Cetăţenii care muncesc în altă ţară din UE ar trebuie să se bucure, teoretic, de acelaşi tratament ca şi cetăţenii ţării respective în ceea ce priveşte accesul la piaţa muncii, condiţiile de lucru, protecţia socială şi impozitele. Selecţie de documente noi: 14/05/2013: 2013/C 135/01: Raport privind gestiunea bugetară și financiară pentru exercițiul 2012 (pdf) 09/05/2013: Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 390/2013 al Comisiei din 3 mai 2013 de instituire a unui sistem de performanță pentru serviciile de navigație aeriană și pentru funcțiile de rețea (Text cu relevanță pentru SEE) (pdf) 09/05/2013: Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 391/2013 al Comisiei din 3 mai 2013 de stabilire a unei scheme comune de tarifare pentru serviciile de navigație aeriană (Text cu relevanță pentru SEE) (pdf) 26/04/2013: Propunere de DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI privind măsurile de facilitare a exercitării drepturilor conferite lucrătorilor în contextul liberei circulații a lucrătorilor (pdf)
  • 3. Consultări în curs 16.05.2013 – 03.07.2013: Reformarea structurii sectorului bancar din UE (link) Obiectivele generale ale reformei sunt de a stabili un sistem bancar stabil și eficient, care servește nevoilor cetățenilor europeni și economiei prin reducerea instabilității și îmbunătățirea alocării resurselor. Consultarea se concentrează pe atributele cheie ale reformei structurale, adică domeniile de activitate, puterea de separare, și posibil domeniul de aplicare instituțional și este deschisă tuturor părților interesate. 08.05.2013 – 28.06.2013: Consultare cu privire la un proiect de regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare în raport cu ajutoarele de stat (link) Revizuirea Regulamentului general de exceptare pe categorii de ajutoare („RGECA”) ocupă un loc fundamental în cadrul reformei de modernizare a ajutoarelor de stat și trebuie să contribuie la îndeplinirea tuturor obiectivelor, cu accent deosebit pe simplificare. Cu aproximativ 2 000 de măsuri introduse de la intrarea sa în vigoare, actualul RGECA a fost utilizat pe scară largă de către statele membre. Revizuirea RGECA va garanta faptul că, începând din 2014, statele membre și părțile interesatevor dispune de un set clar de norme ca punct de referință pentru elaborarea politicilor lor și a intervențiilor sub formă de ajutoare de stat. 26.04.2013 – 19.07.2013: Posibila revizuire a regulamentului privind autorizaţiile pentru activităţile de pescuit (link) Scopul acestei consultări este posibilă revizuire a Regulamentului (CE) nr 1006/2008, din 29 septembrie 2008, privind autorizațiile pentru activitățile de pescuit ale navelor de pescuit comunitare în afara apelor comunitare și accesul navelor țărilor terțe în apele comunitare. Obiectivul principal al acestei revizuiri este de a consolida și simplificarea cadrului juridic existent, în concordanță cu politicile de control și, și aborda problemele-cheie, cum ar fi acordurile de pescuit private, de schimbare a pavilionului și reglementarea repetitive ale flotei UE în afara apelor UE. Pentru participare la consultări, vă rugăm să consultati următorul link : http://ec.europa.eu/yourvoice/consultations/index_ro.htm