SlideShare ist ein Scribd-Unternehmen logo
1 von 8
Altoirea cactusilor
Altoirea pe Peireskiopsis
Nevezi Ioan
Baia Mare
De ce altoim ?
O întrebare a cărui răspuns s-ar putea să nu mulţumească pe toată lumea!.
Un motiv pentru care recurgem la acestă metodă este satisfacerea dorinţei de a obţine cât mai
repede plante florifere, în cazul speciilor cu o dezvoltare lentă. Un alt motiv îl constiuie
greutatea şi cantităţile mici de seminţe care pot fi procurate la anumite specii. Altoirea
plantelor din aceste seminţe oferă o dezvoltare sigură a acestora. Plantele rezultate din altoire,
într-un timp foarte scurt, comparat cu stadiul normal de dezvoltare, aduc seminţe.
Însămânţarea din care rezultă plantele de altoit o execut în luna aprilie. La două-trei săptămâni
de la germinare pe plante apar primi spini, moment în care acestea devin apte pentru altoire.
Portaltoiul utilizat, Peireskiopsis spatulata sau Peireskiopsis velutina, îl pregătesc la sfârşitul
verii. În acestă perioadă tai vârful plantelor, butaşii obţinuţi îi pun la înrădăcinat pentru anul
următor. Până la primăvară planta mamă va dezvolta lăstari de 15 - 17 cm. Lăstarii, primăvara
devreme îi pun la înrădăcinat în ghivece separate, acestea devenind portaltoii pe care îi
utilizez. O condiţie esenţială în reuşita operaţiei este ca portaltoiul să aibă o rădăcină
viguroasă, deasă. Înainte de altoire, portaltoii îi „cresc” într-un loc semi întunecat al serei,
asigurându-le apă din belşug şi căldură. Acestă creştere forţată va determina dezvoltarea unui
vârf de creştere de 1,5 cm, fraged uşor de tăiat.
Operaţia de tăiere a plantelor şi a portaltoiului o execut cu două lame de bărbierit noi. Una o
utilizez pentru plantule, cealaltă pentru portaltoi, având grijă să nu amestec cele două lame.
După fiecare tăiere dezinfectez lamele cu spirt. Plantulele le tai în porţiunea mai groasă şi
după tăiere le acopăr cu un pahar mic, pentru a preveni uscarea rapidă a tăieturii. Porţiunea de
pe portaltoi unde voi executa tăierea, în prealabil o dezinfectez cu spirt, cu ajutorul unei
pensule, pentru a preveni posibilitatea apariţiei unei infecţii. După executarea tăieturilor aşez
plantula pe Peireskiopsis, executând o uşoară răsucire a acesteia pentru a elimina eventualele
bule de aer. În cazul altoirii pe Peireskiopsis nu este necesar „presare” altoiului pe portaltoi.
O altă metodă folosesc în cazul altoirii butaşilor mai mari. În acest caz portaltoiul îl ascuţesc
iar în altoi fac o scobitură. Aşez altoiul pe portaltoi apăsând şi răsucind uşor în acelaşi timp
altoiul. Altoiul îl fixez de portaltoi cu un spin de la o plantă mare.
Trebuie ţinut cont de faptul că Peireskiopsis are vasele capilare situate în epiderma plantei şi
nu în mijlocul tulpinei. Altoiul se aşează în aşa fel pe portaltoi ca vasele capilare a celor două
plante să se suprapună. Este un factor de care depinde reuşita acţiunii (şi în cazul altor tipuri
de portaltoi).
Fazele altoirii pe
Pereskiopsis
foto: I. Lörincz
După executarea operaţiei de altoire, ghivecele le aşez într-un acvariu acoperit, pregătit
dinainte. Acesta are o înălţime de 45 cm şi permite aşezarea unui număr de 16 ghivece cu
latura de 8 cm şi a unui borcan de un litru. Borcanul îl umplu cu apă distilată şi îl încălzesc cu
un încălzitor de acvariu, astfel ca temperatura apei să fie de 30 - 40°C. Acest borcan asigură
mediul umed din acvariu. Mediul umed şi cald trebuie menţinut timp de 48 de ore. Altoirile
executate în acest fel se lipesc în două- trei zile şi după o săptămână, două se poate deja
observa dezvoltarea altoilor.
Altoirea se va executa numai pe portaltoi care au frunze, pentru a prelungi cât mai mult viaţa
acestora.
În cazul altoirii pe Peireskiopsis, după o perioadă de 3-4 ani se ridică problema „îmbătrânirii”
portaltoiului, care se manifestă prin pierderea frunzelor şi apariţia unei „scoarţe lemnoase” pe
corpul acesteia şi încetinirea ritmului de creştere al altoiului. La apariţia acestor semne altoiul
trebuie despărţit. Acestă operaţie o fac prin tăierea portaltoiului, la 4-5 cm sub altoi şi
înrădăcinarea acestui ciot într-o soluţie cu substanţă nutritivă până apar primele rădăcini.
Acestea apar după 3-4 săptămâni, după care plantez planta în amestec de pământ. Se poate
recurge şi la tăierea altoiului, în porţiunea cea mai groasă şi înrădăcinarea butaşului astfel
obţinut sau realtoirea acestuia pe un alt portaltoi. Porţiunea rămasă pe portaltoiul vechi va
aduce lăstari care la rândul lor pot fi înrădăcinaţi sau altoiţi
Nevezi Ioan
Baia Mare
Altoirea pe alte genuri de portaltoi
ing. Constatin V. Latiş
Satu Mare,
24 noiembrie 2007
În afara motivaţiilor ce justifică altoirea pe Pereskiopsis, pot apărea situaţii când suntem puşi
în faţa unei posibile pierderi a unei plante fie ca urmare a unui început de putrezire, când prin
îndepărtarea porţiunii afectate uneori salvăm planta, fie datorită unei mai limitate posibilităţi
de înmulţire pe cale sexuată, determinată de maturarea foarte târzie a plantei (ex. plantele
columnare), sau determinat de calităţile biologice a unor genuri, specii sau forme ca: formele
clorofilo-deficitare, formele cristate, sensibilitate la nivelul coletului la umezeală, sau pur şi
simplu pentru a realiza o mai rapidă înmulţire pe cale vegetativă prin realizarea de lăstari mai
numeroşi - specific plantelor altoite.
Ca şi în cazul altoirii pe Pereskiopsis, principala problemă o constituie obţinerea şi formatarea
portaltoiului.
Cei mai viguroşi portaltoi se obţin din plante provenind din genurille: Eriocereus,
Helianthocereus, Pachycereus, Cereus, Trichocereus, Myrtillocactus, Cleistocactus,
Echinopsis, Opuntia Selenicereus, Corryocactus, Hylocereus.
La altoirea pe genuri de plante altele decât Pereskiopsis - care are o viaţă biologică de
portaltoi mai redusă, determinat de creşterea intensă a altoiului şi deci o suprasolicitare a
sistemului - se pot distinge două situaţii, care solicită portaltoi diferiţi :
• altoirea intermediară, când se vor folosi portaltoi tineri, de 8-10 cm. înălţime şi cu un
diametru de cca. 1 cm., din speciile: Eriocereus jusbertii, Selenicereus grandiflorus,
Myrtillocactus geometrizans, Trichocereus pachanoi, candicans, schickendantzii,
thelegonoides, spachianus, macrogonus, Cleistocactus baumannii, candelilla,
smaragdiflorus, Corryocactus melanotricus, pachycladus, Cereus dayamii, jamacaru,
Echinopsis eyresii, sau special pentru speciile clorofilo-deficitare ca: Hylocereus
trigonus şi Hylocereusundatus , iar în cazul Opuntiilor, specii de Opuntia ficus-indica,
triacantha, robusta;
• altoirea definitivă, când vom utiliza portaltoi cu caracter de compatibilitate, de genul
Eriocereus jusbertii, Pachycereus pringlei şi Echinopsis, pentru genuri şi specii ca:
Mammillaria poselgeri, halei, maritima, pondii, setispina, schumannii, tetrancistra,
goldii, haudeana, saboae, theresae, perezdelarosa, solisoides, dodsonii, barbata,
carmenae, dehertiana, herrerae, humboldtii, lasiacantha, lenta, morricalli, olivae,
wilcoxii, stella-de-tacubaya, viescensis, Ariocarpus, Ortegocactus, Pelecyphora,
Encephalocarpus, Aztekium, Turbinicarpus, Pilocanthus, Pediocactus, Sclerocactus,
Discocactus, Buiningia, Uebelmannia, Cintia, Coleocephalocereus,
Austrocephalocereus, Micranthocereus, Copiapoa, Eriosyce, Reicheocactus, Delaetia,
Rodentiophila, Gymnocalycium, Blossfeldia, Frailea, Sulcorebutia, Rebutia,
Chamaecereus, formele clorofilo-deficitare sau cristate.
Pentru a concretiza situaţiile de compatibilitate altoi - portaltoi subliniem:
- portaltoii realizaţi din Echinopsis se vor utiliza pentru toate tipurile de altoi pitice şi încet
crescătoare, sau mai rar pentru specii aparţinând genurilor: Echinocereus, Sclerocactus,
Pediocactus (inclusiv Utahia), cât şi pentru speciile ce se iernează la temperaturi mai scăzute
(5-10°C);
- portaltoii realizaţi pe Eriocereus jusbertii, căruia îi corespunde un sol umed şi cald, care este
uşor de iernat, fiind un portaltoi deosebit de rezistent, se pretează altoirii de „repicaturi”;
- portaltoiul de Hylocereus şi hibrizi ai acestuia are o creştere rapidă şi se pretează altoirii de
epifite ce iernează la temperatură ridicată şi umezeală precum şi pentru altoirea de
„repicături”, având dezavantajul că nu păstrează corespunzător şi un timp mai îndelungat
altoiul; deasemenea este pretabil pentru altoirea de cactuşi dependenţi ca: Gymnocalycium
mihanovichii var. friedrichii cu cele două forme ale sale : aurea şi rubra şi Chamaecereus
silvestris, formele cristatus şi aureus;
- portaltoiul de Selenicereus (grandiflorus şi macdonaldiae), ce se iernează la loc cald, este
potrivit pentru Schlumbergera şi „repicat”;
- portaltoiul de Trichocereus (bridgesii, pachanoi, spachianus,etc.), ce se iernează la rece şi
uscat , asigură o dezvoltare deosebită în volum a altoiului, are dezavantajul de a lăstări
puternic, necesitând o continuă supraveghere în vederea înlăturării acestora.
Apartanenţa, altoiului şi a portaltoiului, la aceiaşi subfamilie şi eventual zonă geografică
condiţionează reuşita altoirii.
Ca principiu general, altoirea se execută doar în perioada aprilie – septembrie, deci în
perioada de vegetaţie activă a plantelor. Deşi este posibil ca viitorul portaltoi să fie înrădăcinat
în anul executării operaţiunii de altoire, este indicată, pentru a asigura un sistem radicular ce
să susţină două plante, obţinerea acestuia cu un an înainte.
Portaltoiul poate fi realizat pe seama unei plante mature sau pe seama unui butaş.
Pentru obţinerea butaşului se procedează astfel:
Cu ajutorul unei lame, a unui bisturiu, sau a unui cuţit bine ascuţit, în prealabil dezinfectat cu
alcool (şi nu prin flambare pentru a nu reduce duritatea metalului), se procedează la separarea
lăstarului de pe planta mamă, lăstar ce trebuie să aibe o lungime de 10-15 cm. Pentru a nu
compromite planta mamă tăietura trebuie să fie cât mai mică şi fără suprafeţe sfâşiate şi se va
pudra cu un fungicid (nu cu alcool – întrucât „arde” ţesutul viu) sau cu praf de cărbune care
este sicativ.
Lăstarul obţinut se va ascuţi în partea proximală, în formă de pană, dinspre exterior spre
cilindrul central, cu grijă a nu-l leza. Suprafaţa tăiată se pudrează cu un fungicid sau cu un
hormon de înrădăcinare, iar vârful cu praf de gips ce să prevină o uscare rapidă.
Lăstarul fasonat, potrivit celor de mai sus, se poziţionează vertical timp de câteva zile , până
când pe suprafaţa tăiată se formează o peliculă uscată. Astfel pregătit, lăstarul este aşezat
deasupra unei site sub care este apă (deci se creiază un mediu umed), sau pe un suport ce să-l
ţină ridicat peste nivelul mesei sau, se plantează într-un ghiveci de dimensiune
corespunzătoare, în care după ce s-a aşezat peste orificiile de eliminare a excesului de apă
spărturi ceramice sau pietriş, se introduce amestecul de sol specific genului până la
aproximativ 5-6 cm. de la buza superioară urmat de 4-5 cm. de nisip.
Lăstarul fasonat prin tăiere şi apoi cicatrizat, devenit butaş, indiferent de soluţia adoptată v-a
forma rădăcini pe conturul tăieturii.
În situaţia în care după câteva zile se constată că a început un proces de putrezire se v-a
proceda la o nouă tăiere, până la ţesutul sănătos, la uscarea sub formă de peliculă şi la o nouă
înrădăcinare.
După aproximativ 2-3 săptămâni apar primele rădăcini, când în situaţia în care s-a folosit
procedeul de înrădăcinare deasupra apei sau acea de suspendat, butaşul se va planta fie în tăvi
de butăşire, fie în ghiveci, unde timp de un sezon îşi continuă formarea sistemului radicular.
Personal optez pentru înrădăcinarea directă în nisip, procedeu care-mi asigură o continuitate
în procesul de înrădăcinare, noile rădăcini nu vor mai fi deranjate putând trece direct în stratul
inferior, nutritiv.
Consider procedeul de sterilizare prin încălzire până la punctul de fierbere a amestecului de
sol ca fără fundament ştiinţific şi un exces de zel. Solul este un complex viu, cu o structură
granulară specifică, care-i dau proprietăţi de suport pentru viaţă, pentru cultura plantelor. Prin
încălzire solul îşi pierde granulaţia şi microflora favorabilă dezvoltării vegetale, devine o
masă amorfă!. Deasemenea, adaosul de cărbune în sol nu poate fi tratat ca „dezinfectant”, este
doar un element higroscopic, ce menţine un timp mai îndelungat umiditatea amestecului şi
fixează bule de aer, deci asigură o mai mare porozitate.
După formarea sistemului radicular suficient de dezvoltat pentru a susţine altoiul şi portaltoiul
se procedează la altoire, care aşa cum am mai spus se execută numai în sezonul de activitate
vegetativă a plantelor şi numai pe timp călduros.
Dacă urmărim altoirea unei plante delicate, vom opta pentru un portaltoi cu un sistem
radicular robust şi alegem tipul de altoire permanentă - care se realizează mai aproape de baza
plantei. Dacă dorim să stimulăm vegetaţia unei plante, chiar cu riscul de a nu înflori şi de a se
desprinde ulterior de portaltoi, atunci vom prefera altoirea temporară - care se face către
vârful portaltoiului.
Înainte cu 2-3 săptămâni de efectuarea altoirii butaşii vor trebui pregătiţi, pregătire ce constă
în aşezarea lor la un loc mai puţin luminat, la un loc cald şi la udarea lor moderată, operaţiune
ce va determina etiolarea vârfului. De fapt prin acest procedeu forţăm vârful de creştere al
plantei,ceea ce duce la formarea de ţesut tânăr.
Tehnica de altoire depinde de metoda adoptată:
- fie altoirea plată, cănd suprafaţa de tăiere a portaltoiului şi al altoiului sunt plate,
- fie altoirea în V, când ambele plante se taie în V.
În cazul aplicării metodei de altoire plată, indiferent de faptul că este o altoire intermediară
sau definitivă, a căror condiţii le-am descris mai sus, portaltoiul va fi secţionat cu ajutorul
unuia dintre instrumentele descrise la separarea lăstarului de către planta mamă. Suprafaţa
secţionată a plantei înrădăcinate trebuie protejată pentru a nu se infecta/infesta şi a nu pierde
sevă, care în general este de consistenţă cleioasă la portaltoii bine pregătiţi, prin secţionare
unei foiţe ce se v-a lăsa pe locul său. Pentru ca după altoire, la câteva săptămâni, portaltoiul să
nu elimine altoiul ca urmare a uscării suprafeţei de altoit, se va proceda la tăierea oblică a
marginilor porţiunii secţionate.
Fazele pregătirii portaltoiului
foto: I. Lörimcz
Pasul următor este cel al pregătirii altoiului : altoiul, desprins de pe planta mamă, sau
porţiunea unei plante ce trebuie salvată, se va secţiona identic portaltoiului, adică, pentru a nu
crea mediu de dezvoltare a diverşilor fungi, pentru a crea condiţii de aerisire, se taie oblic pe
margini şi perfect plan la bază. Reuşita altoirii constă în suprapunerea perfectă a vaselor
liberiene ale altoiului peste cele ale portaltoiului, creind o continuitate.
Fazele pregătirii altoiului
foto:I. Lörincz
Pentru a realiza un contact intim între cele două
suprafeţe create de către portaltoi şi altoi se va
proceda la efetuarea unei presiuni (care nu trebuie să
fie atât de mare încât să deformeze altoiul), fie cu
ajutorul unor benzi cauciucate elastice (elasticul se
trece pe sub ghiveci şi peste porţiunea apicală a
altoiului), fie cu fire de aţă/sfoară ce au la capete mici
greutăţi (şuruburi, piuliţe), fie cu lame elastice fixate
într-un suport fix dar care pot efectua o presiune continuă şi perpendiculară pe vârful altoiului.
După 3-5 zile de la efectuarea altoirii se vor îndepărta mijloacele de presare, planta se va
aşeza la un loc cald, luminos dar nu în bătaia directă a razelor solare. Noua plantă se va creşte
identic componenteloravându-se însă în vedere ca apa de udare să nu ajungă pe suprafaţa de
contact altoi-portaltoi.
La efectuarea acestui tip de altoire trebuie avut în vedere ca porţiunile de portaltoi rezultate în
urma secţionării să se utilizeze în continuare la formarea de noi portaltoi prin înrădăcinare şi
creştere.
Altoire în V, sau în despicătură, se aplică în mod deosebit plantelor cu port pendent :
Zygocactus, Rhipsalidopsis, Schlumbergera, ş.a., mai mult cu scop estetic, utilizând portaltoi
înalţi de 15-20 cm. Această metodă constă în tăierea aproximativ a 2-3 cm. din vârful
portaltoiului, după care se efectuiază o tăiere în V, care eliberează atât o porţiune din cilindrul
central cât şi din parenchim. Altoiul se taie sub formă de pană, pe ambele feţe, după care se
introduce în despicătura portaltoiului. Apoi, se leagă strâns portaltoiul peste altoi. Reuşita
operaţiunii constă în rapiditatea execuţiei.
Obţinerea îndemânării în efectuarea acestor manevre poate asigura reuşita totală, poate da
posibilitatea de a spori numărul indivizilor din colecţie, mai ales când vorbim de plante rare,
valoroase şi nu în ultimul rând a da un plus de formă şi culoare deosebit de apreciate în
peisajul ambiental.

Weitere ähnliche Inhalte

Was ist angesagt?

Was ist angesagt? (17)

Tehnologia culturii patrunjelului de frunze si de radacina
Tehnologia culturii patrunjelului de frunze si de radacinaTehnologia culturii patrunjelului de frunze si de radacina
Tehnologia culturii patrunjelului de frunze si de radacina
 
Cresterea ciupercilor
Cresterea ciupercilorCresterea ciupercilor
Cresterea ciupercilor
 
Cultura hidroponica a legumelor
Cultura hidroponica a legumelorCultura hidroponica a legumelor
Cultura hidroponica a legumelor
 
Lucrarile de taiere la pomii si arbusti fructiferi
Lucrarile de taiere la pomii si arbusti fructiferiLucrarile de taiere la pomii si arbusti fructiferi
Lucrarile de taiere la pomii si arbusti fructiferi
 
1 sugestii pentru amenajarea gradinii
1 sugestii pentru amenajarea gradinii1 sugestii pentru amenajarea gradinii
1 sugestii pentru amenajarea gradinii
 
Cresterea orhideelor
Cresterea orhideelorCresterea orhideelor
Cresterea orhideelor
 
Plantare pomi
Plantare pomiPlantare pomi
Plantare pomi
 
Infiintarea culturilor de verdeturi in solarii
Infiintarea culturilor de verdeturi in solariiInfiintarea culturilor de verdeturi in solarii
Infiintarea culturilor de verdeturi in solarii
 
Dovleac turcesc
Dovleac turcescDovleac turcesc
Dovleac turcesc
 
Cultura rosiilor in sere si solarii
Cultura rosiilor in sere si solariiCultura rosiilor in sere si solarii
Cultura rosiilor in sere si solarii
 
14 varza-de-bruxelles
14 varza-de-bruxelles14 varza-de-bruxelles
14 varza-de-bruxelles
 
Cresterea zmeurei
Cresterea zmeureiCresterea zmeurei
Cresterea zmeurei
 
Ceapa verde
Ceapa verdeCeapa verde
Ceapa verde
 
5 usturoiul
5 usturoiul5 usturoiul
5 usturoiul
 
Catina alba
Catina albaCatina alba
Catina alba
 
Cultivare inmultirea speciilor pomicole
Cultivare inmultirea speciilor pomicoleCultivare inmultirea speciilor pomicole
Cultivare inmultirea speciilor pomicole
 
Cultivare capsun
Cultivare capsunCultivare capsun
Cultivare capsun
 

Ähnlich wie Altoirea cactusilor

Tehnologia culturii ardeiului
Tehnologia culturii ardeiuluiTehnologia culturii ardeiului
Tehnologia culturii ardeiuluiHunter Basil
 
vdocuments.mx_lucrarile-de-taiere-pomii-si-arbusti-fructiferi (1).pdf
vdocuments.mx_lucrarile-de-taiere-pomii-si-arbusti-fructiferi (1).pdfvdocuments.mx_lucrarile-de-taiere-pomii-si-arbusti-fructiferi (1).pdf
vdocuments.mx_lucrarile-de-taiere-pomii-si-arbusti-fructiferi (1).pdfCristianPetculescu3
 
Altoirea in verde a vitei de vie
Altoirea in verde a vitei de vieAltoirea in verde a vitei de vie
Altoirea in verde a vitei de viegoga555
 
Producerea materialului saditor la nuc
Producerea materialului saditor la nucProducerea materialului saditor la nuc
Producerea materialului saditor la nuceugencostin
 
126069143-CIRESUL.pdf
126069143-CIRESUL.pdf126069143-CIRESUL.pdf
126069143-CIRESUL.pdfNICUZAMFIR
 
Cirja.georgiana combatere eco la varza
Cirja.georgiana   combatere eco la varzaCirja.georgiana   combatere eco la varza
Cirja.georgiana combatere eco la varzaCirja Georgiana
 
Www.referat.ro infiintareauneiplantatiidemarinsistemintensivpeosuprafatade25h...
Www.referat.ro infiintareauneiplantatiidemarinsistemintensivpeosuprafatade25h...Www.referat.ro infiintareauneiplantatiidemarinsistemintensivpeosuprafatade25h...
Www.referat.ro infiintareauneiplantatiidemarinsistemintensivpeosuprafatade25h...Gherghescu Gabriel
 
Legumu cum infiintam culturile
Legumu  cum infiintam culturileLegumu  cum infiintam culturile
Legumu cum infiintam culturileGherghescu Gabriel
 

Ähnlich wie Altoirea cactusilor (20)

Cultivare capsun
Cultivare capsunCultivare capsun
Cultivare capsun
 
Tehnologia culturii ardeiului
Tehnologia culturii ardeiuluiTehnologia culturii ardeiului
Tehnologia culturii ardeiului
 
vdocuments.mx_lucrarile-de-taiere-pomii-si-arbusti-fructiferi (1).pdf
vdocuments.mx_lucrarile-de-taiere-pomii-si-arbusti-fructiferi (1).pdfvdocuments.mx_lucrarile-de-taiere-pomii-si-arbusti-fructiferi (1).pdf
vdocuments.mx_lucrarile-de-taiere-pomii-si-arbusti-fructiferi (1).pdf
 
Mihai
MihaiMihai
Mihai
 
Altoirea in verde a vitei de vie
Altoirea in verde a vitei de vieAltoirea in verde a vitei de vie
Altoirea in verde a vitei de vie
 
20 tomatele
20 tomatele20 tomatele
20 tomatele
 
Cultura fasolei de gradina
Cultura fasolei de gradinaCultura fasolei de gradina
Cultura fasolei de gradina
 
Flori cultivate-in-gradina
Flori cultivate-in-gradinaFlori cultivate-in-gradina
Flori cultivate-in-gradina
 
Producerea materialului saditor la nuc
Producerea materialului saditor la nucProducerea materialului saditor la nuc
Producerea materialului saditor la nuc
 
Dimciu
DimciuDimciu
Dimciu
 
126069143-CIRESUL.pdf
126069143-CIRESUL.pdf126069143-CIRESUL.pdf
126069143-CIRESUL.pdf
 
Altoirea pomilor vara toamna
Altoirea pomilor vara toamnaAltoirea pomilor vara toamna
Altoirea pomilor vara toamna
 
Cirja.georgiana combatere eco la varza
Cirja.georgiana   combatere eco la varzaCirja.georgiana   combatere eco la varza
Cirja.georgiana combatere eco la varza
 
Www.referat.ro infiintareauneiplantatiidemarinsistemintensivpeosuprafatade25h...
Www.referat.ro infiintareauneiplantatiidemarinsistemintensivpeosuprafatade25h...Www.referat.ro infiintareauneiplantatiidemarinsistemintensivpeosuprafatade25h...
Www.referat.ro infiintareauneiplantatiidemarinsistemintensivpeosuprafatade25h...
 
Producerea de rasaduri
Producerea de rasaduriProducerea de rasaduri
Producerea de rasaduri
 
2 castravetele
2 castravetele2 castravetele
2 castravetele
 
11 morcovul
11 morcovul11 morcovul
11 morcovul
 
Cresterea ciupercilor
Cresterea ciupercilorCresterea ciupercilor
Cresterea ciupercilor
 
Cresterea ciupercilor
Cresterea ciupercilorCresterea ciupercilor
Cresterea ciupercilor
 
Legumu cum infiintam culturile
Legumu  cum infiintam culturileLegumu  cum infiintam culturile
Legumu cum infiintam culturile
 

Mehr von goga555

Arbori timisoara
Arbori timisoaraArbori timisoara
Arbori timisoaragoga555
 
Altoirea trandafirilor
Altoirea trandafirilorAltoirea trandafirilor
Altoirea trandafirilorgoga555
 
Alte tehnici de altoit
Alte tehnici de altoitAlte tehnici de altoit
Alte tehnici de altoitgoga555
 
81911181 altoirea-vitei-de-vie
81911181 altoirea-vitei-de-vie81911181 altoirea-vitei-de-vie
81911181 altoirea-vitei-de-viegoga555
 
56809924 proiect-pomi
56809924 proiect-pomi56809924 proiect-pomi
56809924 proiect-pomigoga555
 
24935760 pomicultor-curs-pomicultura-2009
24935760 pomicultor-curs-pomicultura-200924935760 pomicultor-curs-pomicultura-2009
24935760 pomicultor-curs-pomicultura-2009goga555
 
Portaltoi necunoscuti
Portaltoi necunoscutiPortaltoi necunoscuti
Portaltoi necunoscutigoga555
 

Mehr von goga555 (8)

Arbori timisoara
Arbori timisoaraArbori timisoara
Arbori timisoara
 
Altoirea trandafirilor
Altoirea trandafirilorAltoirea trandafirilor
Altoirea trandafirilor
 
Alte tehnici de altoit
Alte tehnici de altoitAlte tehnici de altoit
Alte tehnici de altoit
 
81911181 altoirea-vitei-de-vie
81911181 altoirea-vitei-de-vie81911181 altoirea-vitei-de-vie
81911181 altoirea-vitei-de-vie
 
56809924 proiect-pomi
56809924 proiect-pomi56809924 proiect-pomi
56809924 proiect-pomi
 
24935760 pomicultor-curs-pomicultura-2009
24935760 pomicultor-curs-pomicultura-200924935760 pomicultor-curs-pomicultura-2009
24935760 pomicultor-curs-pomicultura-2009
 
F(1)
F(1)F(1)
F(1)
 
Portaltoi necunoscuti
Portaltoi necunoscutiPortaltoi necunoscuti
Portaltoi necunoscuti
 

Altoirea cactusilor

  • 1. Altoirea cactusilor Altoirea pe Peireskiopsis Nevezi Ioan Baia Mare De ce altoim ? O întrebare a cărui răspuns s-ar putea să nu mulţumească pe toată lumea!. Un motiv pentru care recurgem la acestă metodă este satisfacerea dorinţei de a obţine cât mai repede plante florifere, în cazul speciilor cu o dezvoltare lentă. Un alt motiv îl constiuie greutatea şi cantităţile mici de seminţe care pot fi procurate la anumite specii. Altoirea plantelor din aceste seminţe oferă o dezvoltare sigură a acestora. Plantele rezultate din altoire, într-un timp foarte scurt, comparat cu stadiul normal de dezvoltare, aduc seminţe. Însămânţarea din care rezultă plantele de altoit o execut în luna aprilie. La două-trei săptămâni de la germinare pe plante apar primi spini, moment în care acestea devin apte pentru altoire. Portaltoiul utilizat, Peireskiopsis spatulata sau Peireskiopsis velutina, îl pregătesc la sfârşitul verii. În acestă perioadă tai vârful plantelor, butaşii obţinuţi îi pun la înrădăcinat pentru anul următor. Până la primăvară planta mamă va dezvolta lăstari de 15 - 17 cm. Lăstarii, primăvara devreme îi pun la înrădăcinat în ghivece separate, acestea devenind portaltoii pe care îi utilizez. O condiţie esenţială în reuşita operaţiei este ca portaltoiul să aibă o rădăcină viguroasă, deasă. Înainte de altoire, portaltoii îi „cresc” într-un loc semi întunecat al serei, asigurându-le apă din belşug şi căldură. Acestă creştere forţată va determina dezvoltarea unui vârf de creştere de 1,5 cm, fraged uşor de tăiat. Operaţia de tăiere a plantelor şi a portaltoiului o execut cu două lame de bărbierit noi. Una o utilizez pentru plantule, cealaltă pentru portaltoi, având grijă să nu amestec cele două lame. După fiecare tăiere dezinfectez lamele cu spirt. Plantulele le tai în porţiunea mai groasă şi după tăiere le acopăr cu un pahar mic, pentru a preveni uscarea rapidă a tăieturii. Porţiunea de pe portaltoi unde voi executa tăierea, în prealabil o dezinfectez cu spirt, cu ajutorul unei pensule, pentru a preveni posibilitatea apariţiei unei infecţii. După executarea tăieturilor aşez plantula pe Peireskiopsis, executând o uşoară răsucire a acesteia pentru a elimina eventualele bule de aer. În cazul altoirii pe Peireskiopsis nu este necesar „presare” altoiului pe portaltoi. O altă metodă folosesc în cazul altoirii butaşilor mai mari. În acest caz portaltoiul îl ascuţesc iar în altoi fac o scobitură. Aşez altoiul pe portaltoi apăsând şi răsucind uşor în acelaşi timp altoiul. Altoiul îl fixez de portaltoi cu un spin de la o plantă mare. Trebuie ţinut cont de faptul că Peireskiopsis are vasele capilare situate în epiderma plantei şi nu în mijlocul tulpinei. Altoiul se aşează în aşa fel pe portaltoi ca vasele capilare a celor două
  • 2. plante să se suprapună. Este un factor de care depinde reuşita acţiunii (şi în cazul altor tipuri de portaltoi). Fazele altoirii pe Pereskiopsis foto: I. Lörincz După executarea operaţiei de altoire, ghivecele le aşez într-un acvariu acoperit, pregătit dinainte. Acesta are o înălţime de 45 cm şi permite aşezarea unui număr de 16 ghivece cu latura de 8 cm şi a unui borcan de un litru. Borcanul îl umplu cu apă distilată şi îl încălzesc cu un încălzitor de acvariu, astfel ca temperatura apei să fie de 30 - 40°C. Acest borcan asigură mediul umed din acvariu. Mediul umed şi cald trebuie menţinut timp de 48 de ore. Altoirile executate în acest fel se lipesc în două- trei zile şi după o săptămână, două se poate deja observa dezvoltarea altoilor.
  • 3. Altoirea se va executa numai pe portaltoi care au frunze, pentru a prelungi cât mai mult viaţa acestora. În cazul altoirii pe Peireskiopsis, după o perioadă de 3-4 ani se ridică problema „îmbătrânirii” portaltoiului, care se manifestă prin pierderea frunzelor şi apariţia unei „scoarţe lemnoase” pe corpul acesteia şi încetinirea ritmului de creştere al altoiului. La apariţia acestor semne altoiul trebuie despărţit. Acestă operaţie o fac prin tăierea portaltoiului, la 4-5 cm sub altoi şi înrădăcinarea acestui ciot într-o soluţie cu substanţă nutritivă până apar primele rădăcini. Acestea apar după 3-4 săptămâni, după care plantez planta în amestec de pământ. Se poate recurge şi la tăierea altoiului, în porţiunea cea mai groasă şi înrădăcinarea butaşului astfel obţinut sau realtoirea acestuia pe un alt portaltoi. Porţiunea rămasă pe portaltoiul vechi va aduce lăstari care la rândul lor pot fi înrădăcinaţi sau altoiţi Nevezi Ioan Baia Mare Altoirea pe alte genuri de portaltoi ing. Constatin V. Latiş Satu Mare, 24 noiembrie 2007 În afara motivaţiilor ce justifică altoirea pe Pereskiopsis, pot apărea situaţii când suntem puşi în faţa unei posibile pierderi a unei plante fie ca urmare a unui început de putrezire, când prin îndepărtarea porţiunii afectate uneori salvăm planta, fie datorită unei mai limitate posibilităţi de înmulţire pe cale sexuată, determinată de maturarea foarte târzie a plantei (ex. plantele columnare), sau determinat de calităţile biologice a unor genuri, specii sau forme ca: formele clorofilo-deficitare, formele cristate, sensibilitate la nivelul coletului la umezeală, sau pur şi
  • 4. simplu pentru a realiza o mai rapidă înmulţire pe cale vegetativă prin realizarea de lăstari mai numeroşi - specific plantelor altoite. Ca şi în cazul altoirii pe Pereskiopsis, principala problemă o constituie obţinerea şi formatarea portaltoiului. Cei mai viguroşi portaltoi se obţin din plante provenind din genurille: Eriocereus, Helianthocereus, Pachycereus, Cereus, Trichocereus, Myrtillocactus, Cleistocactus, Echinopsis, Opuntia Selenicereus, Corryocactus, Hylocereus. La altoirea pe genuri de plante altele decât Pereskiopsis - care are o viaţă biologică de portaltoi mai redusă, determinat de creşterea intensă a altoiului şi deci o suprasolicitare a sistemului - se pot distinge două situaţii, care solicită portaltoi diferiţi : • altoirea intermediară, când se vor folosi portaltoi tineri, de 8-10 cm. înălţime şi cu un diametru de cca. 1 cm., din speciile: Eriocereus jusbertii, Selenicereus grandiflorus, Myrtillocactus geometrizans, Trichocereus pachanoi, candicans, schickendantzii, thelegonoides, spachianus, macrogonus, Cleistocactus baumannii, candelilla, smaragdiflorus, Corryocactus melanotricus, pachycladus, Cereus dayamii, jamacaru, Echinopsis eyresii, sau special pentru speciile clorofilo-deficitare ca: Hylocereus trigonus şi Hylocereusundatus , iar în cazul Opuntiilor, specii de Opuntia ficus-indica, triacantha, robusta; • altoirea definitivă, când vom utiliza portaltoi cu caracter de compatibilitate, de genul Eriocereus jusbertii, Pachycereus pringlei şi Echinopsis, pentru genuri şi specii ca: Mammillaria poselgeri, halei, maritima, pondii, setispina, schumannii, tetrancistra, goldii, haudeana, saboae, theresae, perezdelarosa, solisoides, dodsonii, barbata, carmenae, dehertiana, herrerae, humboldtii, lasiacantha, lenta, morricalli, olivae, wilcoxii, stella-de-tacubaya, viescensis, Ariocarpus, Ortegocactus, Pelecyphora, Encephalocarpus, Aztekium, Turbinicarpus, Pilocanthus, Pediocactus, Sclerocactus, Discocactus, Buiningia, Uebelmannia, Cintia, Coleocephalocereus, Austrocephalocereus, Micranthocereus, Copiapoa, Eriosyce, Reicheocactus, Delaetia, Rodentiophila, Gymnocalycium, Blossfeldia, Frailea, Sulcorebutia, Rebutia, Chamaecereus, formele clorofilo-deficitare sau cristate. Pentru a concretiza situaţiile de compatibilitate altoi - portaltoi subliniem: - portaltoii realizaţi din Echinopsis se vor utiliza pentru toate tipurile de altoi pitice şi încet crescătoare, sau mai rar pentru specii aparţinând genurilor: Echinocereus, Sclerocactus, Pediocactus (inclusiv Utahia), cât şi pentru speciile ce se iernează la temperaturi mai scăzute (5-10°C); - portaltoii realizaţi pe Eriocereus jusbertii, căruia îi corespunde un sol umed şi cald, care este uşor de iernat, fiind un portaltoi deosebit de rezistent, se pretează altoirii de „repicaturi”; - portaltoiul de Hylocereus şi hibrizi ai acestuia are o creştere rapidă şi se pretează altoirii de epifite ce iernează la temperatură ridicată şi umezeală precum şi pentru altoirea de „repicături”, având dezavantajul că nu păstrează corespunzător şi un timp mai îndelungat altoiul; deasemenea este pretabil pentru altoirea de cactuşi dependenţi ca: Gymnocalycium mihanovichii var. friedrichii cu cele două forme ale sale : aurea şi rubra şi Chamaecereus silvestris, formele cristatus şi aureus;
  • 5. - portaltoiul de Selenicereus (grandiflorus şi macdonaldiae), ce se iernează la loc cald, este potrivit pentru Schlumbergera şi „repicat”; - portaltoiul de Trichocereus (bridgesii, pachanoi, spachianus,etc.), ce se iernează la rece şi uscat , asigură o dezvoltare deosebită în volum a altoiului, are dezavantajul de a lăstări puternic, necesitând o continuă supraveghere în vederea înlăturării acestora. Apartanenţa, altoiului şi a portaltoiului, la aceiaşi subfamilie şi eventual zonă geografică condiţionează reuşita altoirii. Ca principiu general, altoirea se execută doar în perioada aprilie – septembrie, deci în perioada de vegetaţie activă a plantelor. Deşi este posibil ca viitorul portaltoi să fie înrădăcinat în anul executării operaţiunii de altoire, este indicată, pentru a asigura un sistem radicular ce să susţină două plante, obţinerea acestuia cu un an înainte. Portaltoiul poate fi realizat pe seama unei plante mature sau pe seama unui butaş. Pentru obţinerea butaşului se procedează astfel: Cu ajutorul unei lame, a unui bisturiu, sau a unui cuţit bine ascuţit, în prealabil dezinfectat cu alcool (şi nu prin flambare pentru a nu reduce duritatea metalului), se procedează la separarea lăstarului de pe planta mamă, lăstar ce trebuie să aibe o lungime de 10-15 cm. Pentru a nu compromite planta mamă tăietura trebuie să fie cât mai mică şi fără suprafeţe sfâşiate şi se va pudra cu un fungicid (nu cu alcool – întrucât „arde” ţesutul viu) sau cu praf de cărbune care este sicativ. Lăstarul obţinut se va ascuţi în partea proximală, în formă de pană, dinspre exterior spre cilindrul central, cu grijă a nu-l leza. Suprafaţa tăiată se pudrează cu un fungicid sau cu un hormon de înrădăcinare, iar vârful cu praf de gips ce să prevină o uscare rapidă. Lăstarul fasonat, potrivit celor de mai sus, se poziţionează vertical timp de câteva zile , până când pe suprafaţa tăiată se formează o peliculă uscată. Astfel pregătit, lăstarul este aşezat deasupra unei site sub care este apă (deci se creiază un mediu umed), sau pe un suport ce să-l ţină ridicat peste nivelul mesei sau, se plantează într-un ghiveci de dimensiune corespunzătoare, în care după ce s-a aşezat peste orificiile de eliminare a excesului de apă spărturi ceramice sau pietriş, se introduce amestecul de sol specific genului până la aproximativ 5-6 cm. de la buza superioară urmat de 4-5 cm. de nisip.
  • 6. Lăstarul fasonat prin tăiere şi apoi cicatrizat, devenit butaş, indiferent de soluţia adoptată v-a forma rădăcini pe conturul tăieturii. În situaţia în care după câteva zile se constată că a început un proces de putrezire se v-a proceda la o nouă tăiere, până la ţesutul sănătos, la uscarea sub formă de peliculă şi la o nouă înrădăcinare. După aproximativ 2-3 săptămâni apar primele rădăcini, când în situaţia în care s-a folosit procedeul de înrădăcinare deasupra apei sau acea de suspendat, butaşul se va planta fie în tăvi de butăşire, fie în ghiveci, unde timp de un sezon îşi continuă formarea sistemului radicular. Personal optez pentru înrădăcinarea directă în nisip, procedeu care-mi asigură o continuitate în procesul de înrădăcinare, noile rădăcini nu vor mai fi deranjate putând trece direct în stratul inferior, nutritiv. Consider procedeul de sterilizare prin încălzire până la punctul de fierbere a amestecului de sol ca fără fundament ştiinţific şi un exces de zel. Solul este un complex viu, cu o structură granulară specifică, care-i dau proprietăţi de suport pentru viaţă, pentru cultura plantelor. Prin încălzire solul îşi pierde granulaţia şi microflora favorabilă dezvoltării vegetale, devine o masă amorfă!. Deasemenea, adaosul de cărbune în sol nu poate fi tratat ca „dezinfectant”, este doar un element higroscopic, ce menţine un timp mai îndelungat umiditatea amestecului şi fixează bule de aer, deci asigură o mai mare porozitate. După formarea sistemului radicular suficient de dezvoltat pentru a susţine altoiul şi portaltoiul se procedează la altoire, care aşa cum am mai spus se execută numai în sezonul de activitate vegetativă a plantelor şi numai pe timp călduros. Dacă urmărim altoirea unei plante delicate, vom opta pentru un portaltoi cu un sistem radicular robust şi alegem tipul de altoire permanentă - care se realizează mai aproape de baza plantei. Dacă dorim să stimulăm vegetaţia unei plante, chiar cu riscul de a nu înflori şi de a se desprinde ulterior de portaltoi, atunci vom prefera altoirea temporară - care se face către vârful portaltoiului. Înainte cu 2-3 săptămâni de efectuarea altoirii butaşii vor trebui pregătiţi, pregătire ce constă în aşezarea lor la un loc mai puţin luminat, la un loc cald şi la udarea lor moderată, operaţiune ce va determina etiolarea vârfului. De fapt prin acest procedeu forţăm vârful de creştere al plantei,ceea ce duce la formarea de ţesut tânăr. Tehnica de altoire depinde de metoda adoptată: - fie altoirea plată, cănd suprafaţa de tăiere a portaltoiului şi al altoiului sunt plate, - fie altoirea în V, când ambele plante se taie în V. În cazul aplicării metodei de altoire plată, indiferent de faptul că este o altoire intermediară sau definitivă, a căror condiţii le-am descris mai sus, portaltoiul va fi secţionat cu ajutorul unuia dintre instrumentele descrise la separarea lăstarului de către planta mamă. Suprafaţa secţionată a plantei înrădăcinate trebuie protejată pentru a nu se infecta/infesta şi a nu pierde sevă, care în general este de consistenţă cleioasă la portaltoii bine pregătiţi, prin secţionare
  • 7. unei foiţe ce se v-a lăsa pe locul său. Pentru ca după altoire, la câteva săptămâni, portaltoiul să nu elimine altoiul ca urmare a uscării suprafeţei de altoit, se va proceda la tăierea oblică a marginilor porţiunii secţionate. Fazele pregătirii portaltoiului foto: I. Lörimcz Pasul următor este cel al pregătirii altoiului : altoiul, desprins de pe planta mamă, sau porţiunea unei plante ce trebuie salvată, se va secţiona identic portaltoiului, adică, pentru a nu crea mediu de dezvoltare a diverşilor fungi, pentru a crea condiţii de aerisire, se taie oblic pe margini şi perfect plan la bază. Reuşita altoirii constă în suprapunerea perfectă a vaselor liberiene ale altoiului peste cele ale portaltoiului, creind o continuitate. Fazele pregătirii altoiului foto:I. Lörincz Pentru a realiza un contact intim între cele două suprafeţe create de către portaltoi şi altoi se va proceda la efetuarea unei presiuni (care nu trebuie să fie atât de mare încât să deformeze altoiul), fie cu ajutorul unor benzi cauciucate elastice (elasticul se trece pe sub ghiveci şi peste porţiunea apicală a altoiului), fie cu fire de aţă/sfoară ce au la capete mici greutăţi (şuruburi, piuliţe), fie cu lame elastice fixate
  • 8. într-un suport fix dar care pot efectua o presiune continuă şi perpendiculară pe vârful altoiului. După 3-5 zile de la efectuarea altoirii se vor îndepărta mijloacele de presare, planta se va aşeza la un loc cald, luminos dar nu în bătaia directă a razelor solare. Noua plantă se va creşte identic componenteloravându-se însă în vedere ca apa de udare să nu ajungă pe suprafaţa de contact altoi-portaltoi. La efectuarea acestui tip de altoire trebuie avut în vedere ca porţiunile de portaltoi rezultate în urma secţionării să se utilizeze în continuare la formarea de noi portaltoi prin înrădăcinare şi creştere. Altoire în V, sau în despicătură, se aplică în mod deosebit plantelor cu port pendent : Zygocactus, Rhipsalidopsis, Schlumbergera, ş.a., mai mult cu scop estetic, utilizând portaltoi înalţi de 15-20 cm. Această metodă constă în tăierea aproximativ a 2-3 cm. din vârful portaltoiului, după care se efectuiază o tăiere în V, care eliberează atât o porţiune din cilindrul central cât şi din parenchim. Altoiul se taie sub formă de pană, pe ambele feţe, după care se introduce în despicătura portaltoiului. Apoi, se leagă strâns portaltoiul peste altoi. Reuşita operaţiunii constă în rapiditatea execuţiei. Obţinerea îndemânării în efectuarea acestor manevre poate asigura reuşita totală, poate da posibilitatea de a spori numărul indivizilor din colecţie, mai ales când vorbim de plante rare, valoroase şi nu în ultimul rând a da un plus de formă şi culoare deosebit de apreciate în peisajul ambiental.