13. Ce este idolatria? Ei au schimbat adevărul lui Dumnezeu într-o minciună şi s-au închinat şi au slujit creaţiei în locul Creatorului, Care este binecuvântat în veci, amin! Romani 1:25
14. Ce este idolatria? Păcatul este negarea locului de drept al lui Dumnezeu care trebuie să îl aibe în inima și viața ta, și căutarea de a fi dumnezeul tău prin a face altceva să fie mai important pentru tine ca semnificație, scop și fericire, decât relația ta cu Dumnezeu.
15. Ce cauzează idolatria ? Aşa vorbeşte Domnul: «Ce nedreptate au găsit strămoşii voştri în Mine de s-au depărtat de Mine? Ei s-au dus după nimicuri şi ei înşişi au devenit nimicuri. Ieremia 2:5
16. Ce cauzează idolatria ? căci poporul Meu a săvârşit două rele: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri sparte, care nu pot ţine apă. Ieremia 2:13
18. Originea păcatului Domnul Dumnezeu l-a luat pe Adam şi l-a aşezat în grădina Eden, ca să o lucreze şi să o păzească. Domnul Dumnezeu i-a poruncit lui Adam: „Poţi să mănânci din orice pom din grădină, dar din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, pentru că în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit!“ Gene s a 2:15-17
19. Originea păcatului Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului, pe care Domnul Dumnezeu le făcuse. El i-a spus femeii: - A zis oare Dumnezeu: „Să nu mâncaţi din orice pom din grădină.“? Gene s a 3:1
20. Originea păcatului Putem să mâncăm din rodul pomilor din grădină, i-a răspuns femeia şarpelui, dar Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din rodul pomului care este în mijlocul grădinii; nici să nu-l atingeţi, pentru că veţi muri negreşit!“ Genesa 3:2-3
21. Originea păcatului Dar şarpele i-a zis femeii: - Nu veţi muri nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu ştie că, atunci când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul. Genesa 3:4-5
22. Originea păcatului Când a văzut că rodul pomului era bun de mâncat, plăcut la înfăţişare şi de dorit să facă pe cineva înţelept, femeia a luat din rodul lui şi a mâncat; i-a dat şi soţului ei, care era cu ea, şi a mâncat şi el. Genesa 3:6
23. Originea păcatului Atunci li s-au deschis ochii, şi-au dat seama că sunt goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut învelitori cu ele. Genesa 3:7
24. Ce rezultă? Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Romani 3:23
25. Ce rezultă? Eu sunt DOMNUL; acesta este Numele Meu! Nu-Mi voi da slava altuia şi nici lauda cuvenită Mie, idolilor! Isaia 42:8
26. Ce rezultă? “ Esenţa păcatului este eşecul de a-L glorifica pe Dumnezeu.” Martyn Lloyd Jones
27. Împotriva lui Dumnezeu ! Împotriva Ta și numai împotriva Ta am păcătuit ... Psalmul 51:4
34. Mark 1:15 Eu îi mustru şi-i disciplinez pe cei pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă deci şi pocăieşte-te! Apocalipsa 3:19 Pocăinţa & Credinţa
35. Pocăinţa & Credinţa Atunci Isus le-a zis iudeilor care crezuseră în El: – Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, atunci sunteţi într-adevăr ucenicii Mei. Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va elibera. Ioan 8:31-32
36. Pocăinţa & Credinţa deoarece în ea este descoperită o dreptate oferită de Dumnezeu, carevine din credinţă şi care duce la credinţă, aşa cum este scris: „Cel drept va trăi prin credinţă.“ Romani 1:17
40. Definiția pocăinței Cuvântul evreiesc pentru pocăinţă este shub . Înseamnă a te întoarce , reîntoarce , reîntoarce la punctul iniţial , a rest aura şi a te întoarce acasă .
41. Ce este pocăința? Împietreşte inima celor din acest popor! Fă ca urechile lor să audă greu şi închide-le ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Mine şi să fie vindecaţi! Isaia 6:10
42. Ce este pocăința ? Vai de ei, căci s-au depărtat de Mine! Distrugerea este peste ei, căci s-au răzvrătit împotriva Mea! Aş vrea să-i răscumpăr, dar ei spun numai minciuni despre Mine. Nu strigă la Mine din inimă după ajutor, ci se văicăresc în paturile lor. Se însoţesc pentru strângerea grâului şi a mustului , dar Mie Îmi întorc spatele. O sea 7:13-14
43. 2 Corinthians 7:10 Căci întristarea după voia lui Dumnezeu lucrează pocăinţa care duce la mântuire şi în ea nu este regret, dar întristarea lumii produce moarte. 2 Corinteni 7:10 Ce este pocăința?
45. 2 Corinthians 7:10 Căci îmi cunosc nelegiuirile şi păcatul meu stă neîncetat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit şi am făcut ceea ce este rău înaintea Ta, aşa că Tu eşti găsit drept când vorbeşti şi eşti fără pată când judeci. Iată că sunt născut în nelegiuire, în păcat m-a zămislit mama mea. Psalmul 51:3-5 Ce este pocăința?
46. Ce este pocăința? Este o schimbarea a minții, care duce la o schimbare inimii, care duce la o schimbare a faptelor.
51. Ephesians 2:8-9 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă; şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu; nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Efeseni 2:8-9 Care este sursa ?
52. Ephesians 2:8-9 Imediat tatăl copilului a strigat zicând: – Cred! Ajută necredinţei mele! Marcu 9:24 Care este sursa ?
53. Ce este credința? Credinţă -> Încredere -> Acceptare Minte -> Inimă -> Acţiune
54.
55. Gânduri finale Când îţi doreşti idolii, ceea ce spui de fapt este că Isus nu este îndeajuns pentru tine.
56.
57.
58.
59. The End – Psalm 32:1-2 Mi-ai făcut cunoscută cărarea vieţii … În prezenţa Ta este belşug de bucurie, la dreapta Ta sunt desfătări veşnice! Psalmul 16:11