22273417 drept-penal-special-curs-i

DREPT PENAL SPECIAL
CURS I Semestru II 15.03.2008
Tâlhăria - art. 211 Cod penal.
Definitia - (1) Furtul savarsit prin intrebuintare de violente sau amenintari ori prin
punerea victimei in stare de inconstienta sau neputinta de a se apara, precum si furtul
urmat de intrebuintarea unor astfel de mijloace pentru pastrarea bunului furat sau
pentru inlaturarea urmelor infractiunii ori pentru ca faptuitorul sa-si asigure scaparea, se
pedepseste cu inchisoare de la 3 la 18 ani.
(2) Talharia savarsita in urmatoarele imprejurari:
a) de o persoana mascata, deghizata sau travestita;
b) in timpul noptii;
c) intr-un loc public sau intr-un mijloc de transport;
se pedepseste cu inchisoare de la 5 la 20 de ani.
(21) Pedeapsa este inchisoarea de la 7 – 20 de ani, daca talharia a fost savarsita:
a) de doua sau mai multe persoane impreuna
b) de o persoana avand asupra sa o arma sau o substanta narcotica ori paralizanta;
c) intr-o locuinta sau in dependinte ale acesteia;
d) in timpul unei calamitati;
e) a avut vreuna din urmarile aratate in art. 182,
(3) Talharia care a produs consecinte deosebit de grave sau a avut ca urmare
moartea victimei se pedepseste cu inchisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor
drepturi.
Tâlhăria se poate defini ca un furt comis cu violenţe. Pericolul acestei infracţiuni rezidă
în faptul ca făptuitorul, pentru a sustrage bunul periclitează valori sociale de o maximă
importanţă, cum sunt viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanei.
Făptuitorul urmăreşte în principal realizarea furtului, iar violenţele sunt doar un mijloc
pentru înfăptuirea acestui scop.
Tâlhăria este o infracţiune. complexă, unică, prin voinţa legiuitorului, în conţinutul său
sunt întrunite infracţiuni distincte cum sunt furtul, ameninţarea fapte ce aduc atingere integrităţii
corporale sau sănătăţii persoanei. Ne aflăm în faţa unei infr. mijloc (violenţele) şi a unei infracţ.
scop (furtul), situaţie care în principiu se rezolvă după regulile concursului de infracţiuni, cu
excepţia cazurilor în care legiuitorul prevede - ca în cazul tâlhăriei - că se aplică o calificare
unitară.
Latura obiectivă.
Elementul material are o structură complexă, el fiind alcătuit în primul rând din
elementul material al infr. de furt, ce constituie componenţa principală a structurii complexe a
elementului material al infr. de tâlhărie şi un al doilea element ce îl reprezintă violenţa fizică
sau psihică (inclusiv ameninţarea) prin intermediul căreia făptuitorul săvârşeşte furtul sau
încearcă să păstreze bunul furat: să şteargă urmele infracţiunii sau să-şi asigure scăparea. Este

Drept penal special Curs I
asimilat violenţei şi punerea victimei în imposibilitatea de a se apăra sau în stare de
inconştienţă dacă aceste acţiuni ale făptuitorului sunt săvârşite în scopul sustragerii.
Infracţiunea de tâlhărie există numai atunci când violenţele sunt săvârşite în scopul
comiterii acţiunii principale - furtul - ori pentru ca făptuitorul să păstreze bunul sustras, să
şteargă urmele infracţiunii ori să-şi asigure scăparea.
Prin "ameninţare" înţelegem infracţiunea de ameninţare prev. de art.193 C.p" Prin
noţiune a generică de "violenţe" înţelegem orice altă "infracţiune"'prin intermediul căreia se.
exercită o constrângere fizică sau psihică asupra persoanei (lipsirea de libertate, loviri sau alte
violenţe, vătămare corporală). In cazul formei simple a tâlhăriei prev. de art.211 al 1 C.p.,
lovirile sau violenţele sunt cele prevăzute în art.180 al. 1 şi 2 .
Dacă bunul este predat făptuitorului chiar de către victimă, dar datorită unei
constrângeri, fapta va fi considerată tâlhărie, aceeaşi soluţie impunându-se şi atunci când după
exercitarea violenţelor partea vătămată pierde legătura cu bunul pe care făptuitorul şi-l însuşeşte
imediat.
Violenţa va exista şi atunci când bunul este smuls din mâna sau de pe corpul victimei
şi chiar dacă victima din neputinţă, spaimă sau din cauza surprizei nu a opus rezistenţă
făptuitorului.
Starea de inconştienţa sau neputinţă de a se apăra în care victima se află trebuie să fie
cauzată prin acţiunea făptuitorului, dacă acesta doar profită de o atare stare, pentru a sustrage
bunul, fapta nu va fi tâlhărie ci furt.
In cazul tâlhăriei, violenţele se pot săvârşi nu numai asupra persoanei păgubite ci şi
asupra oricărei alte persoane care are posesia sau detenţia bunului sau care păzeşte bunul ori care
încearcă să-l împiedice pe făptuitor să săvârşească furtul sau să-şi asigure păstrarea bunului,
scăparea sau ştergerea urmelor infracţiunii.
In orice situaţie, victima trebuie să fie prezentă la locul săvârşirii faptei de furt deoarece
numai violenţele săvârşite cu această ocazie şi în scopurile prev. de art. 211 pot fi luate în
consideraţie ptr. existenţa tâlhăriei.
Deosebirea între şantaj şi tâlhărie
In ce priveşte obiectul juridic, şantajul este o infracţiune de pericol ce primejduieşte
relaţiile sociale privitoare la libertatea persoanei, pe când tâlhăria este o faptă de rezultat ce
aduce atingere în principal relaţiilor sociale patrimoniale şi în secundar, unor relaţii sociale pe
care le întâlnim şi în obiectul juridic al şantajului.
Valoarea concretă protejată de legiuitor în cazul şantajului este libertatea persoanei,
iar folosul urmărit de făptuitor poate fi un bun mobil, imobil sau chiar un folos nepatrimonial.
Tâlhăria are ca obiect material numai un bun mobil.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol la şantaj cu privire la valorile ce
alcătuiesc obiectul faptei, iar la infr. de tâlhărie într-o diminuare a patrimoniului părţii vătămate.
Din punct de vedere al consumării infr. de şantaj s-a finalizat în momentul creări stării
de pericol, neavând relevanţă dacă făptuitorul a mai obţinut sau nu folosul urmărit iar în cazul
tâlhăriei consumarea are loc în momentul obţinerii bunului.
In cazul şantajului între consumarea faptei şi obţinerea folosului se interpune o
perioadă de timp, la tâlhărie obţinerea bunului mobil este concomitentă sau imediat următoare
violenţelor.
Latura subiectivă
Fapta se săvârşeşte numai cu intenţie, având o structură complexă, fiind alcătuită din
intenţia cu care se săvârşeşte acţiunea principală şi intenţia cu care se comite acţiune a adiacentă
2

(violenţa). Latura subiectivă nu se reduce numai la intenţie legea prevede şi un scop al faptei, la
care se raportează în special acţiune a adiacentă (infr. mijloc - violenţele).
Scopul violenţelor trebuie să-l constituie furtul sau, după săvârşirea infracţiunii,
alternativ, păstrarea bunului sustras, ştergerea urmelor infracţiunii sau scăparea făptuitorului.
Violenţele săvârşite în alt scop, decât cel arătat limitativ, nu pot constitui acţiuni adiacente ale
elementului material al tâlhăriei.
In situaţia în care intenţia de deposedare a victimei de un bun survine posterior
efectuării unor violenţe în alt scop decât cel de furt, fapta constituie totuşi tâlhărie, motivat de
faptul că între sustragere şi violenţele care au precedat-o există un raport de cauzalitate, al cărui
aspect obiectiv constă în aceea că deposedarea a fost înlesnită, favorizată de violenţe.
In cazul în care între autor şi victimă preexistă anumite litigii de ordin patrimonial,
fapta nu va constitui tâlhărie deoarece, cu toate că s-au folosit violenţe, nu există din partea
autorului scopul însuşirii ceea ce caracterizează furtul.
Subiect
Poate fi orice persoană, participaţia fiind posibilă sub toate formele.
Consumarea şi tentativa
Fapta se consumă în raport de consumarea acţiunii principale şi de aceea tot ceea ce
priveşte momentul consumativ al infracţiunii de furt se aplică şi în materia tâlhăriei. Acţiunea
adiacentă trebuie să existe efectiv, să se consume, pentru a exista infr. de tâlhărie. Nu are
relevanţă dacă autorul nu a putut să păstreze bunul din moment ce însuşirea lui a avut loc. In
cazul coautoratului însuşirea bunului de către unul din autori face ca tâlhăria să aibă formă
consumată.
Tentativa tâlhăriei este în realitate tentativa la furt la care se adaugă acţiunea
adiacentă - violenţa, care trebuie să se realizeze efectiv.
Există tentativă şi atunci când după săvârşirea unei tentative de furt, făptuitorul
întrebuinţează violenţa pentru a-şi asigura scăparea sau pentru a şterge urmele faptelor sale.
Dacă violenţele s-au exercitat tentativa de tâ1hărie există chiar dacă obiectul a cărei
sustragere se urmărea nu se găsea la locul săvârşirii faptei.
Există tentativă de tâlhărie şi violenţele exercitate în scopul folosirii pe nedrept a
unui autovehicul.
La toate formele agravante ale infr. tentativa este posibilă, având în vedere că
acţiune a principală - furtul este susceptibilă de forma tentativei.
Sancţiune
Pedeapsa închisorii de la 3 la 18 ani.
Formele agravante
3

Art. 211 al. 2
.Prevăd aceleaşi circumstanţe ca la infr. prev. de art.209 al.l literele a-g adică:
a. - de două sau mai multe persoane
b. - de o persoană având asupra sa o armă sau substanţă narcotică
c. - de o persoană mascată, deghizată sau travestită
d. - în timpul nopţii
e. - într-un loc public sau într-un mijloc de transport
g. - în timpul unei calamităţi
la acestea adăugându-se :
f.- într-o locuinţă sau în dependinţe ale acesteia
g. - a avut vreuna din urmările prev. art.182 C.p.
Sancţiunea este pedeapsa de la 5 la 20 ani. In art. 211 al.3 se arată că atunci când
fapta a avut consecinţe deosebit de grave (un prejudiciu de peste un miliar lei) sau moartea
victimei pedeapsa este de 15-25 ani şi interzicerea unor drepturi.
Pirateria - art.212 Cod penal
Pirateria constă în 'jefuirea prin violenţă" săvârşită pe o navă sau aeronavă aflată în
marea liberă sau într-un loc ce nu este supus legislaţiei unui stat.
Ca şi tâlhăria, pirateria este o infracţiune complexă care cuprinde însuşirea pe nedrept
a bunului, (acţiunea principală) la care se asociază violenţa (acţiune adiacentă) ca mijloc de
realizare a acestei însuşiri.
Specificaţia ptr. piraterie este locul săvârşirii faptei ce se află pe navă sau aeronavă,
aflată în marea liberă sau într-un spaţiu nesupus unei jurisdicţiei vreunui stat.
Fapta periclitează ordinea internaţională, securitatea traficului naval şi aerian
internaţional şi deci în reprimarea ei sunt interesate toate statele.
Definiţia - Jefuirea prin acte de violenta savarsite in scopuri personale, de echipajul
sau pasagerii unei nave impotriva persoanelor sau bunurilor care se gasesc pe acea nava ori
impotriva altei nave, daca navele se afla in marea libera sau intr-un loc care nu este supus
jurisdictiei nici unui stat, se pedepseste cu inchisoarea de la 3 la 18 ani.
(2) Daca pirateria a avut vreuna din urmarile aratate in art. 182, pedeapsa este
inchisoarea de la 5 la 20 de ani.
(3) Pirateria care a produs consecinte deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea
victimei se pedepseste cu inchisoarea de 15 – 25 ani si interzicerea unor drepturi.
(4) Dispozitiile alineatelor precedente se vor aplica in mod corespunzator si cand
infractiunea de piraterie s-a comis pe o aeronava sau intre aeronave si nave.
4

Latura obiectivă
Elementul material este indicat de lege prin expresia "jefuirea prin acte de violenţă" -
fiind asemănată cu obiectul material al infr. de tâlhărie. Ceea ce este caracteristic pirateriei este
faptul că violenţele pot fi îndreptate şi asupra bunurilor, ceea ce înseamnă că în elementul
material al acestei infracţiuni intră şi distrugerea bunurilor aflate pe navă sau aeronavă indiferent
dacă aceste bunuri aparţin persoanelor aflate pe navă sau aeronavă sau sunt doar transportate sau
fac parte din echipamentul acestora.
Aceasta justifică pleonasmul din actuala reglementare "jefuirea prin acte de violenţă".
Ca şi în cazul tâlhăriei, violenţa este mijlocul prin intermediul căreia se realizează
însuşirea bunurilor. Actele de constrângere pot fi de natură morală sau fizică şi trebuie să se
realizeze efectiv.
Acţiunea principală cât şi cea secundară se îndreaptă împotriva persoanelor sau
bunurilor, aflate pe o navă sau aeronavă. Făptuitorii pirateriei se află şi ei fie pe navă sau
aeronavă pe care o jefuiesc, fie pe altă navă sau aeronavă de unde pornesc acţiune a infracţională.
Latura subiectivă
Fapta se săvârşeşte cu intenţia de a prăda, de a efectua un furt cu ajutorul violenţei.
Jaful se săvârşeşte în scopuri personale, de însuşirea bunurilor profitând făptuitorii. Dacă fapta
este săvârşită pentru alte scopuri decât cele patrimoniale ale autorilor, nu poate fi vorba de
piraterie, spre exemplu fapta se săvârşeşte în interesul unui stat, în timp de război, contra unui
vas al inamicului.
Subiect
Poate fi orice persoană participaţia este sub toate formele.
Consumarea depinde de consumarea faptei prin întrebuinţarea de violenţe.
Fapta se consideră consumată şi atunci când după ce s-a realizat însuşirea bunului,
făptuitorii se folosesc de violenţe pentru păstrarea acesteia sau pentru a-şi asigura scăparea. In
această situaţie pirateria se consumă numai în momentul efectuării violentelor.
Ca şi în cazul tâlhăriei există tentativă de piraterie atunci când după săvârşirea unei
tentative de furt făptuitorul a folosit violenţe pentru a-şi asigura scăparea sau pentru a şterge
urmele faptei.
Sancţiunea
Închisoare de la 3 la 18 ani.
Formele agravante
Art. 212 al.2 Dacă a avut urmările prev. art.182 pedeapsa este închisoarea de la 5 la 20
5

ani.
Art.212 al.3. Pirateria a avut consecinţe deosebit de grave (prejudiciu peste un miliard lei)
sau a avut ca urmare moartea victimei - sancţiunea 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art.212 al. 4 Dispoziţiile aliniatelor precedente se aplică şi când infr. a avut loc pe o
aeronavă sau între aeronave şi nave.
Abuzul de încredere - art.213 Cod penal
Această infracţiune reprezintă o luare în stăpânire frauduloasă a unui bun
mobil al altuia, pe care făptuitorul îl deţine cu un titlu legitim.
Definiţia - (1) Insusirea unui bun mobil al altuia, detinut cu orice titlu sau dispunerea de
acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 4 ani
sau cu amenda.
(2) Daca bunul este proprietate privata, cu exceptia cazului cand acesta este in intregime
sau in parte al statului, actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei
vatamate. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala.
Subiect
Este circumstanţiat de lege ca fiind persoana căreia i s-a încredinţat bunul mobil.
Pentru înţelegerea acestei infracţiuni trebuie să vorbim de situaţia premisă ce constă într-un
titlu în baza căruia făptuitorul deţine bunul. Acest titlu derivă dintr-un raport juridic de drept
civil în baza căruia bunul este încredinţat agentului în gaj, ptr. transport, în depozit etc.
Situaţia premisă este deci o relaţie juridică de ordin patrimonial, care conferă celui ce
primeşte bunul poziţia juridică a detentorului precar.
Expresia "cu orice titlu" indica sursa titlului adică se arată că titlul poate proveni dintr-un
contract, dintr-un act al unei autorităţi sau din orice situaţie de fapt în baza căreia se transmite
detenţia bunului cu obligaţia folosirii sau a unei anume folosiri.
Revine organului judiciar obligaţia de a cerceta dacă între făptuitor şi partea vătămată a
existat sau nu un raport juridic civil al cărui conţinut să se refere la bunul mobil asupra căruia
poartă acţiune a infracţională.
Latura obiectivă
Elementul material al faptei este prevăzut de lege în trei ipoteze: însuşirea, dispunerea de
nedrept şi refuzul de restituire. Această enumerare are un caracter limitativ şi în acelaşi timp
alternativ.
Acţiunea sau inacţiunea făptuitorului se raportează totdeauna la conţinutul convenţiei din
care a rezultat translaţia detenţiei. Făptuitorul are anumite obligaţii pe care şi le-a asumat în
legătură cu bunul şi în conexiune cu acesta, are şi drepturi. De exemplu, bunul se poate
încredinţa deţinătorului pentru a-l folosi, situaţie în care nu putem vorbi de o dispunere pe
nedrept dacă detentorul îşi limitează actele la simpla folosinţă îngăduită de proprietar.
6

Ceea ce este comun tuturor ipostazelor elementului material al faptei constă în
intervertirea frauduloasă a titlului cu care agentul posedă bunul, astfel că detentorul precar începe
să se comporte faţă de bun ca un adevărat proprietar.
Însuşirea - reprezintă luarea în stăpânire a bunului mobil, de cel care nu avea decât un
drept de detenţie asupra lui (Ex. sustragerea unui bun mobil încredinţat pentru transport, ori a
unei sume de bani ce urma să fie depusă la CEC).
Dispunerea pe nedrept constă în efectuarea unor acte de dispoziţie asupra mobilului,
altele decât cele care se regăsesc în conţinutul juridic al convenţiei în baza căreia subzista
detenţia. Ex.: făptuitorul îi sunt încredinţate în depozit anumite piese auto, pe care el le
împrumută la un terţ.
Refuzul de restituire înseamnă împotrivirea manifestată de detentor de a înapoia bunul
celuia care i l-a încredinţat.
Latura subiectivă
Fapta se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. Această formă a vinovăţiei semnifică
încercarea efectivă a agentului de a diminua în mod fraudulos patrimoniul celui care i-a
încredinţat mobilul.
Din această cauză practica judiciară a statuat că nu există infracţiune atunci când refuzul
de restituire care este determinat de existenţa între părţi a unor neînţelegeri a căror rezolvare ţine
de dreptul civil.
In cazul refuzului de restituire va trebui să se dovedească existenţa intenţiei frauduloase
cu care se face intervertirea titlului în conformitate cu care se deţine bunul, căci nerestituirea s-ar
putea datora şi altor cauze decât intenţia făptuitorului de a trece bunul în stăpânirea sa.
Consumarea
Fapta se consumă în momentul însuşirii, al dispunerii pe nedrept or a refuzului restituirii.
Tentativa nu se pedepseşte.
Sancţiunea
Închisoare 3 luni - 4 ani sau amendă.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă şi împăcarea părţilor înlătură
răspunderea penală dacă bunul nu este proprietate de stat sau statul este coproprietar.
Gestiune frauduloasă - art.214 Cod penal
Gestiunea frauduloasă constă în păgubirea cu intenţie a avutului altuia printr-o
administrare ori conservare defectuoasă.
Definiţia – (1) Pricinuirea de pagube unei persoane, cu rea credinta, cu ocazia
administrarii ori conservarii bunurilor acesteia, de catre cel care are ori trebuie sa aiba grija
administrarii sau conservarii acelor bunuri, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
7

(2) Gestiunea frauduloasa savarsita in scopul de a dobandi un folos material se pedepseste
cu inchisoare de la 3 la 10 ani, daca fapta nu constituie o infractiune mai grava.
(3) Daca bunul este proprietate privata, cu exceptia cazului cand acesta este in intregime
sau in parte in proprietatea statului, actiunea penala pentru fapta prevazuta in alin.(1) se pune in
miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.
Obiect material
Este alcătuit dintr-o universalitate de bunuri mobile sau imobile care au fost încredinţate
făptuitorului spre conservare sau administrare. Universalitatea de bunuri poate reprezenta
întregul avut al victimei sau numai o parte din acesta.
Subiectul
Este circumstanţiat la o persoană căreia i s-a încredinţat bunurile sau bunul.
Pentru înţelegerea infractiunii vom face câteva precizări:
In cazul gestiunii frauduloase există un raport juridic între părţi cu privire la
administrarea sau numai conservarea unor bunuri. Administrarea cât şi conservarea sunt obligaţii
juridice şi nu morale, ceea ce implică o anumită conduită din partea mandatarului materializată în
acte de ocrotire a intereselor patrimoniale ale celui care încredinţează bunurile.
Raportul juridic este creat de regulă printr-un contract de mandat, în conformitate cu care
mandatarul se obligă să administreze sau să conserve bunurile mandatului, contractul poate fi
gratuit sau mandatarul să primească o remuneraţie pentru activitatea sa.
Nu are importanţă, pentru existenţa răspunderii penale, dacă mandatul a fost realizat
expres sau tacit, ori dacă a fost sau nu instituit în formă scrisă care slujeşte probaţiuni
mandatului, dar în absenţă proba se poate face în orice alt mod.
Administrarea - constă în acte de punere în valoare, de exploatare sau valorificare a
bunurilor ce formează obiectul ei. Fiind vorba de un patrimoniu şi nu de un bun singular se poate
ajunge la situaţia când în cazul administrării s-a ajuns la vânzarea unui bun anumit, care profită
tot bunei gospodăriri a întregului avut.
Conservarea - reprezintă iniţierea unor măsuri de menţinere a valorii bunului.
Latura obiectivă
Elementul material a faptei constă într-o acţiune sau omISIUne care lezează patrimoniul
în legătură cu care există obligaţia de administrare sau conservare spre exemplu, mandatarul
vinde bunurile însuşindu-şi contravaloarea lor, ori lasă să se degradeze bunurile pe care avea
obligaţia de a le conserva.
Cazul tipic de gestiune frauduloasă este acela în care tutorele sustrage o parte din bunurile
minorului.
Latura subiectivă
Forma de vinovăţie este intenţia directă sau indirectă.
8

Formele infracţiunii
Consumarea are loc la momentul producerii efective a pagubei.
Tentativa nu este pedepsită.
Sancţiunea
Închisoare 6 luni - 5 ani.
La alin.2 se prevede că gestiunea frauduloasă săvârşită în scopul de a dobândi un folos
material se pedepseşte cu închisoare de la 3-10 ani, dacă fapta nu constituie o infr. mai gravă.
La alin.3 se prevede că acţiunea penală ptr. fapta prev. la alin. 1 se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate în cazul în care bunul nu este în parte sau în întregime
proprietate de stat.
Înşelăciunea - art.215 Cod penal
In patrimoniul unei persoane se poate crea o pagubă şi prin inducerea ei în eroare, caz în
care fapta va primi calificarea de înşelăciune.
Definiţia – (1) Inducerea in eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevarata a unei
fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, in scopul de a obtine pentru sine sau
pentru altul un folos material injust si daca s-a pricinuit o paguba se pedepseste cu inchisoare de
la 6 luni la 12 ani.
(2) Inselaciunea savarsita prin folosire de nume sau calitati mincinoase ori de alte
mijloace frauduloase se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani. Daca mijlocul fraudulos
constituie prin el insusi o infractiune, se aplica regulile privind concursul de infractiuni.
(3) Inducerea sau mentinerea in eroare a unei persoane cu prilejul incheierii sau executarii
unui contract, savarsita in asa fel incat, fara aceasta eroare, cel inselat nu ar fi incheiat sau
executat contractul in conditiile stipulate, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta in alineatele
precedente, dupa distinctiile acolo aratate.
(4) Emiterea unui cec asupra unei institutii de credit sau unei persoane stiind ca pentru
valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesara, precum si fapta de a retrage, dupa
emitere, provizia in totul sau in parte, ori de a interzice trasului de a plati inainte de expirarea
termenului de prezentare, in scopul aratat in alin.(1), daca s-a pricinuit o paguba posesorului
cecului, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta in alin.(2).
(5) Inselaciunea care a avut consecinte deosebit de grave se pedepseste cu inchisoare de
la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.
Obiect material
De regulă, obiectul material a infr. îl constituie un bun mobil sau chiar imobil. In noţiune
a de bun mobil se include şi înscrisurile care pot genera un folos patrimonial. Valoarea concretă
ocrotită de legiuitor este orice valoare patrimonială chiar dacă ea nu constituie, neapărat un bun -
de exemplu parte vătămată a prestat un serviciu.
9

Subiect
Legea nu distinge expres care poate fi subiect al acestei infracţiuni dar de regulă este
acela care a efectuat nemijlocit inducerea în eroare a părţii vătămate. O anumită calitate a
făptuitorului şi a obiectului faptei poate schimba calificarea acesteia - de exemplu dacă
făptuitorul este un funcţionar sau alt salariat fapta va fi încadrată în prev. art.246 (abuz în
serviciu contra intereselor persoanei) sau art.247 (abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi)
Latura obiectivă
Fapta se săvârşeşte prin acţiunea făptuitorului de a prezenta o situaţie sau o împrejurare în
chip mincinos. Legea menţionează elementul material al faptei prin alternativa "prezentarea ca
adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate". In oricare din
ipotezele elementului material, cele relatate de făptuitor nu corespund realităţii.
In varianta de bază - art.215 al. 1 C.p. - elementul material îl alcătuieşte simpla viclenie,
adică acea inducere în eroare care, cel mult, este însoţită de mijloace materiale. sau morale ce -
fără a fi frauduloase - îi sporesc numai intensitatea, făcând-o mai penetrantă.
Fapta se poate săvârşi şi printr-o inacţiune atunci când se poate stabili în sarcina
făptuitorului obligaţia de a acţiona, lucru pe care el nu l-a făcut.
Simpla minciună va constitui element material al faptei numai dacă, în funcţie de
contextul în care a fost formulată, de gradul de cultură şi de experienţa celui căruia îi este
adresată, se poate aprecia, de către organul judiciar că a avut valenţele necesare inducerii în
eroare a părţii vătămate.
In alin.3 din art.2l5 este incriminată înşelăciunea în convenţii, elementul material al faptei
îl reprezintă acţiune a, respectiv omisiunea care inducea în eroare cocontractantul. Eroarea este
determinată la încheierea sau executarea contractului. Obiectul convenţiei este de ordin
patrimonial (prin convenţie înţelegem - conform dreptului civil - contractul). Nu va exista
înşelăciune când contractul este executat necorespunzător, chiar s-a produs o pagubă
cocontractantului.
In general neîndeplinirea unor clauze contractante poate constitui infracţiunea de
înşelăciune numai dacă acestea au un rol esenţial în încheierea sau executarea contractului (în
sensul că în momentul fie al încheierii, fie al stabilirii modalităţilor de executare, acele clauze au
avut un rol esenţial, partea vătămată fiind indusă în eroare cu privire la acestea de făptuitor).
Dacă această eroare nu ar fi existat nu s-ar fi încheiat contractul.
Eroarea în care se află partea vătămată este un element esenţial al faptei şi ea trebuie să
rezulte nemijlocit din acţiune a subiectului activ. Potenţialul de inducere în eroare al acţiunii se
apreciază de către organul de urm. penală.
Dacă partea vătămată a cunoscut caracterul mincinos al celor redactate de făptuitor atunci
el nu mai poate pretinde că a fost în eroare şi deci fapta nu mai constituie infr. de înşelăciune.
Latura subiectivă
Fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă. Culpa nu atrage răspunderea penală,
deoarece legea prevede existenţa unui scop şi anume obţinerea folosului injust ptr. făptuitor sau
prin intermediul faptei sale pentru oricine alt cineva.
10

Acest scop trebuie să existe şi cu privire la varianta prevăzută în alin.3 art.215 c.p.,
înşelăciunea fiind o infracţiune contra patrimoniului. Legiuitorul a ales dintre multiplele
modalităţi reale de inducere în eroare a persoanei numai pe acelea care produc pagube.
Considerându-le din această cauză, infracţiuni contra patrimoniului. Ca atare, o inducere în
eroare într-un contract, care nu produce efecte patrimoniale nu interesează art.215 C.p.
Consumarea infracţiunii este condiţionată de producerea pagubei care, corespunde
folosului injust urmărit de făptuitor. Conduita făptuitorului ulterioară obţinerii folosului
necuvenit în sensul reparării pagubei pricinuite - nu poate influenţa forma infracţiunii ci, eventual
numai individualizarea sancţiunii.
Tentativa este pedepsită de lege, ea constând în începerea acţiunii de inducere în eroare a
părţii vătămate şi întreruperea ei - din motive independente de voinţa făptuitorului - ori săvârşirea
integrală a acţiunii de inducere în eroare fără ca urmarea specifică să aibă loc (adică prejudiciul -
paguba).
Practica a fost unanim de acord că există tentativă atunci când făptuitorul falsifică un
carnet de CEC şi prezentându-se la ghişeu nu reuşeşte să scoată bani falsul fiind descoperit.
Sancţiuni
Art.215 al.l - închisoare 6 luni - 12 ani
Art. 215 al.2 - închisoare 3 luni - 15 ani
Art.215 al.3 - închisoare de la 215 al. 1 şi 2 după modul cum a fost concepută
Art. 215 al.4 - închisoare de la 3 - 15 ani.
Art. 215 al.5 - închisoare 10-20 ani, interzicerea unor drepturi.
Formele agravante
Art. 215 al.2 - sau aşa zisa "înşelăciune calificată" care se deosebeşte de forma "simplă" -
de bază, prin mijloacele folosite de autor. Legea indică aceste modalităţi prin termenul generic de
"mijloace frauduloase" şi totodată enumeră folosirea de nume sau calităţi mincinoase.
Prin mijloace frauduloase se înţeleg procedeele folosite de făptuitor care prin ele însele,
au aptitudine a de a creşte gradul de credibilitate al acţiunii infracţionale. Ele au o anumită
complexitate extrăgându-şi forţa din însăşi natura lor şi pot constitui infracţiuni în aceste caz
aplicându-se regula concursului de infracţiuni.
Prin calităţi mincinoase, se înţelege orice fel de atribute pe care şi le arogă făptuitorul şi
care în mod obişnuit inspiră încrederea determinându-l pe cel căruia i se adresează de a da,
crezare purtătorului lor. In ce priveşte atribuirea de către făptuitor a unui nume mincinos, acest
aspect poate constitui o înşelăciune dacă prin acesta s-a determinat succesul inducerii în eroare a
părţii vătămate.
Art . 215 al.3 - se referă la înşelăciune ce intervine cu prilejul încheierii sau executării unui
contract, fără această înşelăciune partea vătămată nu încheia contractul sau nu trecea la
11

executarea acestuia. Elementele de înşelăciune trebuie să aibă un caracter esenţial în încheierea
contractului ori executarea acestuia, simpla neîndeplinire a contractului din motive subiective sau
obiective neconstituind infracţiune ci un simplu litigiu civil.
Art. 215 al. 4.
Este nou introdus în cod şi se referă la emiterea unui CEC fără acoperire, precum şi
retragerea proviziei după emiterea sa.
Pentru a exista această infracţiune trebuie ca partea vătămată să fi acceptat CEC fiind
indus în eroare de făptuitor cu privire la existenţa proviziei în cont sau alt element legat de
acesta. Dacă nu există o asemenea inducere în eroare ne găsim în faţa infr. prev. de art.84 L.
59/1934 (Legea CEC-ului).
La alin.5 din art.215 - se prevede consecinţele deosebit de grave peste un miliard lei.
Delapidarea - art.2151
A fost reintrodusă în c.p. din nou în 1996 din necesităţile practice deoarece după 1992,
această infr. a fost considerată ca nefiind în concordanţă cu noua Constituţie şi toate faptele de
delapidare erau tratate ca gestiune frauduloasă prev. de art.214 C.p.
Definiţia – (1) Insusirea, folosirea sau traficarea, de catre un functionar, in interesul sau
ori pentru altul, de bani, valori, sau alte bunuri pe care le gestioneaza sau le administreaza, se
pedepsesc cu inchisoare de la 1 la 15 ani.
(2) In cazul in care delapidarea a avut consecinte deosebit de grave, pedeapsa este
inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.
Obiect juridic - Îl constituie relaţiile sociale privind apărarea avutului patrimonial public
sau privat, conţinând să se apere împotriva faptelor păgubitoare ale gestionarilor patrimoniului
persoanelor juridice unde aceştia îşi desfăşoară activitatea.
Obiectul material - îl constituie banii, înscrisuri incorporând o valoare pecuniară cum sunt
CEC-urile şi biletele la ordin precum şi alte bunuri care au o valoare economică pentru persoana
prejudiciată.
Subiectul
Este circumstanţiat şi anume funcţionarul în înţelesul art.147 C.p., care administrează
bunurile persoanelor juridice (publice sau private)
Latura obiectivă
Elementul material îl constituie acţiune a de însuşire, folosire sau traficare.
Prin însuşire se înţelege luarea în stăpânire pe nedrept a bunurilor, valorilor sau banilor
persoanei juridice.
Prin folosire se înţelege întrebuinţarea banilor, valorilor sau bunurilor din patrimoniul
unităţii pentru dobândirea unor beneficii pentru infractor sau pentru altă persoană.
12

Prin traficare se înţelege întrebuinţarea banilor, valorilor, bunurilor în scopul obţinerii
unui câştig.
Spre deosebire de însuşire, folosirea şi traficarea sunt acţiuni vremelnice, deoarece după
realizarea scopului acţiunii, banii, bunurile sau valorile sunt readuse în patrimoniul societăţii.
Latura subiectivă
Infr. se realizează cu intenţie directă sau indirectă şi are ca scop dorinţa de prevenire prin
realizarea unui beneficiu în interes propriu sau pentru altul.
Consumarea
Are loc când s-a intrat în posesia bunurilor, banilor sau valorilor sau când acestea au fost
folosite sau traficate.
Tentativa se pedepseşte.
Sancţiuni
Art.215 al. 1 - închisoare de la 1 la 15 ani.
Art.215 al.2 - închisoare 10-20 ani,interzicerea unor drepturi – a avut consecinţe deosebit
de grave peste un miliard lei.
Însuşirea bunului găsit - art.216 Cod penal
Definitia – (1) Fapta de a nu preda in termen de 10 zile un bun gasit autoritatilor sau celui care l-a
pierdut, sau de a dispune de acel bun ca de al sau, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 3
luni sau cu amenda.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si insusirea pe nedrept a unui bun mobil ce
apartine altuia, ajuns din eroare in posesia faptuitorului.
Prin această infracţiune se incriminează fapta aceluia, care găsind un bun nu-l predă într-un
anumit termen destinatarului legal ori dispune pe nedrept de acesta, de asemenea este
incriminată şi situaţia în care se însuşeşte un bun ce aparţine altuia şi din eroare a ajuns la
făptuitor.
Latura obiectivă
Elementul material îl reprezintă un bun găsit. Bunul se consideră pierdut atunci când
persoana care îl deţine a încetat, fără voia sa, să mai aibă un contact material cu acesta.
Bunul "uitat" este considerat pierdut. Dacă bunul este uitat în prezenţa făptuitorului
practica judiciară a statuat că este vorba de infr. de furt. Cu atât mai mult această soluţie se
impune dacă bunul a fost uitat la cel care ulterior şi l-a însuşit. Nu se consideră bunuri pierdute
acele bunuri pe care posesorul lor nu le găseşte la un moment dat şi acestea se găsesc încă în
gospodărie sau spaţiul în care îşi exercită stăpânirea.
Când posesorul şi-a lăsat bunul intenţionat într-un anumit loc, bunul respectiv nu se
considera pierdut iar însuşirea sa constituie infr. de furt.
13

Animalele sau păsările care au deprinderea de a-şi urma îngrijitorul său de a se întoarce
singure acasă nu sunt considerate pierdute, însuşirea lor constituind furt.
Infr. se săvârşeşte în două modalităţi:
Prima constă într-o atitudine omisivă adică în nepredarea unui bun găsit. Această
omisiune corespunde unei obligaţii de a face într-un anumit termen. Termenul fixat de legiuitor
este de 10 zile, care începe odată cu găsirea bunului şi expiră la împlinirea celor 10 zile. In
perioada de 10 zile făptuitorul nu se află în culpă, el având posibilitatea de a preda bunul.
A doua modalitate de săvârşire a faptei constă în "dispunerea de bunul găsit" ca de un bun
propriu. Nu este vorba de orice fel de act de dispoziţie ci numai acela care exprimă însuşirea
bunului, intenţia făptuitorului de a lua bunul în posesia sa. Din acest punct de vedere fapta se
consumă chiar înăuntru termenului de IO zile dacă cel care a găsit bunul şi -1 însuşeşte.
In alin.2 se sancţionează însuşirea bunului altuia ajuns din eroare în posesia făptuitorului.
Însuşirea poate fi reprezentată atât din acte comisive cât şi din cele emisive, în primul caz
ca exemplu, făptuitorul înstrăinează bunul său în cel de-a doilea caz, nu ia predă posesorului său
legitim.
Ca şi în cazul alin. 1 elementul material al faptei este nepredarea în termen de 10 zile a bunului,
fie dispunerea de el pe nedrept. Ambele modalităţi normative se pot realiza numai după ce
eroarea în care se află deţinătorul bunului a încetat. Acest moment se poate dovedi prin orice
mijloc de probă (spre exemplu o încunoştiinţare care se face deţinătorului nelegitim de către
autoritate sau de posesorul legitim al bunului).
Latura subiectivă
Fapta se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă culpa este exclusivă chiar dacă fapta
se săvârşeşte prin inacţiune. Însuşirea sau dispunerea pe nedrept sunt fapte care prin modul în
care sunt prevăzute de legiuitor îşi relevă caracterul intenţional.
Este necesar ca făptuitorul să ştie că bunul a fost pierdut sau că i s-a încredinţat din eroare.
Subiect
Infr. se consumă în momentul fie al însuşirii fie al dispunerii pe nedrept.
Sancţiunea
Închisoare o lună - 3 luni sau amendă.
Distrugerea - art.217 Cod penal
14

Distrugerea reprezintă fapta care aduce atingere integrităţii materiale a unui bun
aparţinând de regulă altuia.
Definiţia – (1) Distrugerea, degradarea ori aducerea in stare de neintrebuintare a unui bun
apartinand altuia sau impiedicarea luarii masurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de
bun, precum si inlaturarea masurilor luate, se pedepsesc cu inchisoare de la o luna la 3 ani sau cu
amenda.
(2) In cazul in care bunul are deosebita valoare artistica, stiintifica, istorica, arhivistica
sau o alta asemenea valoare, pedeapsa este inchisoare de la unu la 10 ani.
(3) Distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare a unei conducte
petroliere sau de gaze, a unui cablu de inalta tensiune, a echipamentelor si instalatiilor de
telecomunicatii sau pentru difuzarea programelor de radio si televiziune ori a sistemelor de
alimentare cu apa si a conductelor magistrale de alimentare cu apa, se pedepsesc cu inchisoare de
la 1 la 10 ani.
(4) Daca distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare se savarseste
prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc si daca rezulta pericol public,
pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 15 ani.
(5) Dispozitiile prevazute in alin. (2), (3) si (4) se aplica chiar daca bunul apartine
faptuitorului.
(6) Daca bunul este proprietatea privata, cu exceptia cazului cand acesta in intregime sau
in parte al statului, actiunea penala pentru fapta prevazuta in alin.(1) se pune in miscare la
plangerea prealabila a persoanei vatamate. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala.
Latura obiectivă
Elementul material nu prezintă modalităţi normative de realizare, fapta putându-se realiza
prin orice mijloc. O condiţie prevăzută de lege ptr. existenţa infr. este aceea că bunul să aparţină
altei persoane decât făptuitorului, aceasta este regulă de la care face excepţie prev. art.217 al.5
adică atunci când bunul aparţine făptuitorului dacă îi corespund ipotezele prevăzute de art.217
a1.2, 3 şi 4.
Infractiunea există şi atunci când fapta afectează estetica bunului, fapta realizându-se în
modalitatea degradării.
Dacă fapta constă în consumarea sau utilizarea firească a bunului nu va exista infracţiune.
Împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a bunului, precum şi înlăturarea
unor astfel de măsuri nu sunt altceva decât două mijloace de săvârşire a faptei care, în mod
excepţional sunt prevăzute de textul de lege, fiind modalităţi indirecte de comitere a infracţiunii.
- împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a bunului, înseamnă
zădărnicirea acţiunilor care se întreprind pentru asigurarea integrităţii şi calităţii bunului sau
pentru a-l pune în afara unui pericol iminent.
- înlăturarea măsurilor luate pentru conservarea sau salvarea bunului reprezintă
îndepărtarea sau distrugerea măsurilor luate în scopul mai sus arătat.
15

Urmarea imediată a infracţiunii este prevăzută de lege, distrugerea, degradarea şi
aducerea în stare de neîntrebuinţare sunt nu numai modalităţi ale elementului material, ci ele
exprimă şi rezultatul acţiunii sau inacţiunii infracţionale. Ele reprezintă o modificare obiectivă
care s-a produs în integritatea bunului.
- Distrugerea semnifică fie dispariţia completă a entităţii materiale a bunului - incendierea
unei cabane, fie divizarea totală a lui - aruncarea unui autoturism în prăpastie, caracteristica
acestei ipoteze este faptul că ea conduce la imposibilitatea refacerii entităţii bunului.
- Degradarea reprezintă o alterare, o pierdere a calităţii esenţiale ale bunului, ceea ce o
face impropriu (total sau parţial) destinaţiei sale iniţiale.
- Aducerea în stare de neîntrebuinţare înseamnă pierderea temporală sau permanentă a
posibilităţii de folosire a bunului în conformitate cu destinaţia sa specifică.
Termenii de degradare sau stare de neîntrebuinţare se folosesc şi în funcţie de natura
bunurilor căci unele pot fi susceptibile de degradare sau altele pot fi aduse în stare de
neîntrebuinţare. In toate cazurile este necesar ca lucrul să fie ori făcut inutilizabil ori să i se
reducă posibilitatea specifică de utilizare. Caracterul permanent sau temporar al acestor bunuri
nu au relevanţă în calificarea faptei.
Latura subiectivă
Fapta se săvârşeşte numai cu intenţie directă sau indirectă.
Subiectul
Poate fi orice persoană participaţia fiind posibilă sub toate formele.
Fiind o infracţiune de daună, paguba trebuie să rezulte efectivă,astfel nu putem vorbi de
distrugere consumată ci numai de tentativă care se pedepseşte la toate formele prev. de art.217
C.p.
Sancţiuni
Art.217 al.1 - pedeapsa închisorii o lună - 3 ani sau amendă
Art.217 al. 2 - pedeapsa închisorii 1 - 10 ani
Art.217 al.3 - pedeapsa închisorii 1-10 ani
Art.217 al.4 - pedeapsa închisorii 3-15 ani.
Pentru alin.l din art.217 acţiune a penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă,
împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală dacă bunul în întregime proprietate privată.
Formele agravante
- art. 217 al.2 C.p. - există o cerinţă esenţială ptr. existenţa acestei agravante privind
16

natura obiectului material al faptei care trebuie să aibă o valoare deosebit artistică, ştiinţifică,
istorică, arhivistică sau o altă valoare socială.
Prin expresia "o altă valoare socială" se înţelege tot o valoare socială deosebită, din alte
domenii decât cele enumerate în text.
- art. 217 al.3 C.p. - distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare care
are ca obiect: conducte petroliere sau de gaze, un cablu de înaltă tensiune, echipamente şi
instalaţii de telecomunicaţie sau pentru difuzarea programelor în reţea de TV ori a conductelor
magistrale de apă.
- Art. 217 al.4 - conţinutul la a treia agravantă este alcătuit din anumite mijloace prin care
se săvârşeşte fapta şi care reprezintă, prin ele însele, o periculozitate sporită, iar utilizarea unor
asemenea mijloace creează pericol public. Legea enumeră expres două astfel de mijloace,
incendiul şi explozia, dacă au creat pericol public.
In cazul tuturor agravantelor fapta constituie infracţiune chiar dacă obiectul ei material
aparţine făptuitoarei, această excepţie derivă direct din importanţa socială a bunului sau ca în
cazul ultimei agravante, din pericolul public pe care îl creează săvârşirea faptei.
lnfractiunea de distrugere poate intra în concurs cu infr. de furt, tâlhărie, ultraj contra
bunelor moravuri etc., dar în cazul furtului trebuie observat dacă distrugerea nu este cumva o
modalitate de săvârşire a lui în acest caz existând o singură infracţiune şi anume aceea de furt
calificat.
Distrugerea calificată - arte 218 cod penal
Definitia - (1) Daca faptele prevazute in art. 217 au avut consecinte deosebit de grave,
pedeapsa este inchisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi, iar daca au avut ca
urmare un dezastru, pedeapsa este detentiunea pe viata sau inchisoarea de la 15 la 25 de ani si
interzicerea unor drepturi.
(2) Dezastrul consta in distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport in comun,
de marfuri sau persoane, ori a unor instalatii sau lucrari si care a avut ca urmare moartea sau
vatamarea grava a integritatii corporale ori sanatatii mai multor persoane.
Pericolul mai mare pe care infracţiunea îl prezintă pentru valorile ocrotite de lege se
datorează exclusiv consecinţelor pe care distrugerea le produce.
Latura obiectivă
Cu excepţia urmărilor, întreaga structură a laturii obiective corespunde celei prevăzute la
art. 217 C.p. specific acestei infracţiuni este complexitatea urmărilor şi consecinţelor la care face
referire textul, consecinţe deosebit de grave sau dezastrul.
- Consecinţele deosebit de grave aşa cum am văzut şi la alte infr. sunt acelea cu un
prejudiciu de peste un miliard lei.
- Dezastrul este definit chiar de aliniatul ultim al infr. prin care se arată că acesta consta în
distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport în comun, de mărfuri sau persoane, ori a
unor instalaţii sau lucrări care provoacă moartea sau vătămarea gravă a integrităţii ori sănătăţii
mai multor persoane.
17

Latura subiectivă
Consecinţele arătate în art.218 C.p. se produc din culpa făptuitorului, formă de vinovăţie care,
grefată pe intenţia de a comite o distrugere conduce la apariţia praeterintenţiei ptr. distrugerea
calificată.
Sancţiunea
Detenţiunea r viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.
Distrugerea din culpă - art. 219 Cod penal
Definitia – (1) Distrugerea, degradarea ori aducerea in stare de neintrebuintare, din culpa,
a unui bun, chiar daca acesta apartine faptuitorului, in cazul in care fapta este savarsita prin
incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc si daca rezulta pericol public, se
pedepsesc cu inchisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza distrugerea ori degradarea din culpa a unei
conducte petroliere sau de gaze, a unui cablu de inalta tensiune, a echipamentelor si instalatiilor
de telecomunicatii sau pentru difuzarea programelor de radio si televiziune ori a sistemelor de
alimentare cu apa si a conductelor magistrale de alimentare cu apa, daca a avut ca urmare
aducerea in stare de neintrebuintare a acestora.
(3) Distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare, din culpa, a unui
bun, chiar daca acesta apartine faptuitorului, in cazul in care a avut consecinte deosebit de grave,
se pedepsesc cu inchisoare de la unu la 6 ani, iar daca a avut ca urmare un dezastru, pedeapsa
este inchisoarea de la 3 la 12 ani.
(4) Cand dezastrul ori consecintele deosebit de grave s-au produs ca urmare a parasirii
postului sau a savarsirii oricarei alte fapte de catre personalul de conducere al unui mijloc de
transport in comun ori de catre personalul care asigura direct securitatea unor asemenea
transporturi, pedeapsa este inchisoarea de la 5 la 15 ani.
Acest articol care incriminează distrugerea din culpă nu reprezintă altceva decât unele
forme agravante ale distrugerii prev. de art.21? dar care se săvârşesc din culpă:
Latura obiectivă
Art. 219 al.1 C.p. corespunde din punct de vedere al laturii obiective, distrugerii,
incriminată de art.217 al.4.
Art. 219 al.2, reproduce situaţiile obiective prev. de art.217 al.3. Deoarece fapta se
săvârşeşte din culpă, legiuitorul a considerat că fapta devine infracţiune numai dacă l-a
împiedicat în mod efectiv şi într-o măsură importantă buna funcţionare a conductelor petroliere
de gaze, cablu de înaltă tensiune etc. Dacă distrugerea sau degradarea a fost uşor şi rapid
remediată, fapta nu constituie infr. aşa cum a stabilit teoria şi practica în materie.
Art. 219 al.3 se sancţionează distrugerea din culpă a propriului bun dar care a avut
consecinţe deosebit de grave sau dezastrul.
Art.219 al.4 are un element material specific. El constă în părăsirea postului de către
subiectul activ sau în săvârşirea de către acesta a unei omisiuni care a avut ca urmare distrugerea,
degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui mijloc de transport în comun cu
consecinţe deosebit de grave sau producerea unui dezastru.
18

Latura subiectivă
Infr. se săvârşeşte numai din culpă.
Sancţiuni
Al. 1 - o lună - 2 ani sau amendă
Al..3 - teza 1 - 1-6 ani
teza II 3- 12 ani
Al. 4 - 5 - 15 ani.
Pedepsele relativ blânde se aplică prin forma vinovăţiei care este culpa.
Tulburarea de posesie - art.220 Cod penal
Definitia - (1 ) Ocuparea, in intregime sau in parte, fara drept, a unui imobil aflat in
posesia altuia, fara consimtamantul acestuia sau fara aprobare prealabila primita in conditiile
legii, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani.
(2) Daca fapta prevazuta in alin. 1 se savarseste prin violenta sau amenintare ori prin
desfiintarea semnelor de hotar, a reperelor de marcare, pedeapsa este inchisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Daca fapta prevazuta in alin. 2 se savarseste de doua sau mai multe persoane
impreuna, pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 15 ani.
(4) Impacarea partilor inlatura raspunderea penala.
Reprezintă ocuparea fără drept, prin violenţă sau printr-o intervenţie în structura semnelor
de hotar a unui imobil aflat în posesia altuia. Fapta reprezintă pericol pentru normala şi paşnica
folosire a unui imobil care aparţine avutului particular.
Latura obiectivă
Elementul material al faptei se săvârşeşte prin acţiunea de ocupare a imobilului aflat în
posesia altei persoane decât a făptuitorului. Ocuparea semnifică luarea în stăpânire a imobilului,
în întregime sau numai o parte a sa, ea trebuind să fie efectivă.
Legea ocroteşte posesia imobilului ca pe o virtuală stare de fapt neavând importanţă, dacă
este legitimă sau nu. Dar, posesia nelegitimă nu poate fi opusă cuiva care ocupă imobilul în baza
unui drept pe care-l are în legătură cu acesta - în acest caz nu există infr. prev. de art.220 C.p.
Fapta se săvârşeşte "fără drept" adică făptuitorul nu este în posesia unui titlu legitim care
să-l îndreptăţească să ocupe imobilul. Ocuparea "fără drept" a unui imobil este şi aceea în care
titularul dreptului nu uzează de căile legale ptr. valorificarea dreptului său, trebuind astfel
paşnică şi legitimă folosirea imobilului de către altul.
Elementul material al faptei se săvârşeşte în următoarele modalităţi:
- violenţa - fapta prev. de art.180 C.p.
19

- amenintarea - fapta prev. de art.193 C.p.
- desfiinţarea semnelor de hotar, adică distrugerea, nimicirea, ştergerea semnelor ce
delimitează un imobil.
- Strămutarea semnelor de hotar, înseamnă mutarea unor semne, ceea ce conduce la
posibilitatea unei aprecieri eronate cu privire la întinderea imobilului.
Violenţa sau ameninţarea privesc persoana. Ca şi în cazul tâlhăriei, de regulă,
violenţa care se îndreaptă asupra lucrului nu se încadrează în sfera elementului material al faptei
prev. de art. 180 C.p. Dar dacă prin intermediul lucrului se răsfrânge asupra persoanei, atunci ea
va constitui element material al faptei prev. de art.220 C.p.
In momentul săvârşirii faptei prin strămutarea semnelor de hotar nu este necesar ca
posesorul imobilului să fie de faţă. Se asimilează cu strămutarea semnelor de hotar şi plasarea
unor semne ce delimitează imobilul.
Latura subiectivă
Forma de vinovăţie caracteristică tulburării de posesie este intenţia ceea ce presupune
faptul că elementul material, trebuie să semnifice voinţa autorului de a lua, temporar sau definitiv
în stăpânire imobilul.
Subiect
Poate fi orice persoană, participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Consumarea se produce numai dacă ocuparea definitivă a imobilului cu intenţia ca acesta
să fie luat în stăpânire de făptuitor. Fapta nu se consumă în starea, la chiar momentul în care
făptuitorul intră în imobil, aceasta deoarece ocuparea trebuie să dureze suficient pentru ca ea să
semnifice intenţia de stăpânire, de luare în posesie a imobilului.
Sancţiunea
Al.2 - 6 luni - 5 ani.
Al.3 - 1 an - 7 ani.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea părţii vătămate şi împăcarea înlătură
răspunderea penală dacă imobilul este în exclusivitate proprietate privată.
Tăinuirea - art.221 Cod penal
Tăinuirea periclitează relaţiile sociale patrimoniale prin aceea că asigură, în condiţiile
prev. de lege, claudestinătatea faptelor prevăzute de legea penală ce aduc atingere patrimonială.
20

Definiţia – (1) Primirea, dobandirea sau transformarea unui bun ori inlesnirea valorificarii
acestuia, cunoscand ca bunul provine din savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, daca
prin aceasta s-a urmarit obtinerea, pentru sine ori pentru altul, a unui folos material, se pedepsesc
cu inchisoare de la 3 luni la 7 ani, fara ca sanctiunea aplicata sa poata depasi pedeapsa prevazuta
de lege pentru infractiunea din care provine bunul tainuit.
(2) Tainuirea savarsita de sot sau de o ruda apropiata nu se pedepseste.
Latura obiectivă
Fapta se săvârşeşte în modalităţile normative care are caracter alternativ şi anume:
- Primirea reprezintă o detenţie precară a bunului. Spre exemplu bunul este primit în gaj,
depozit etc. In cazul acestei modalităţi caracterul ei esenţial îl constituie acceptarea temporară a
bunului în sfera de stăpânire patrimonială a autorului.
- Dobândirea înseamnă luarea în stăpânire cu caracter definitiv a bunului.
Autorul se comportă faţă de bun ca un veritabil proprietar. Este cazul cumpărării bunului
sau al primirii lui în dar etc.
Transformarea bunului semnifică modificarea sa astfel încât să-şi piardă aspectul exterior
care îl putea face uşor recunoscut de către partea vătămată (ex. vopsire sau denunţare etc.).
Înlesnirea valorificării bunul ui constă în ajutorul efectiv care se dă ca bunul să fie
înstrăinat în schimbul obţinerii unui avantaj material (vânzare, recrutarea cumpărătorului)
Tăinuirea vizează un aspect mai larg de acţiuni, fapta săvârşindu-se chiar dacă autorul nu
s-a ocupat de existenţa claudestinaţiei ei. Bunul poate fi adus la tăinuitor nu numai de către
autorul faptei ci şi de un participant la aceasta ( complice, instigator) ori chiar de o persoană de
bună credinţă. Este suficient ca reala provenienţă a bunului este cunoscută de tăinuitor.
Ascunderea bunului poate constitui o tăinuire atunci când în schimbul lui se urmăreşte obţinerea
unui fals material.
Urmarea imediată a faptei este, de regulă, o stare de pericol pentru relaţiile sociale
patrimoniale perturbate prin săvârşirea faptei principale, în sensul că apare, datorită activităţii
tăinuitorului, pericolul pierderii definitive a bunului, precum şi îngreunarea efectuării justiţiei în
acea cauză.
Învinuitul nu răspunde solidar cu autorul faptei principale pentru paguba care a fost creată
de acesta din urmă prin fapta sa. El va fi ţinut să despăgubească partea civilă numai pentru
paguba creată prin însuşi faptul tăinuirii.
Latura subiectivă
Tăinuirea are ca formă de vinovăţie numai intenţia (directă sau indirectă). Intre tăinuitor
şi autorul faptei principale nu există vreo înţelegere intervenită înainte sau în timpul acesteia cu
privire la o ulterioară tăinuire. O înţelegere de acest gen ar schimba calificarea faptei de
complicitate.
Tăinuitorul trebuie să ştie că bunul provine dintr-o faptă prevăzută de legea penală.
Această cunoaştere este certă deoarece numai o astfel de înţelegere se poate corobora cu intenţia.
21

Ştiinţa făptuitorului despre provenienţa bunului se probează distinct de către organul
judiciar. Intenţia tăinuitorului este calificată prin scopul. ei, care constă în orientarea făptuitorului
înspre obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui fals material. Acest scop nu este necesar să se
realizeze. Dovada existenţei scopului prevăzut de lege se face de asemenea, aparte, cu excepţia
situaţiilor în care o asemenea dovadă ar rezulta din însuşi elementul material a faptei
(cumpărarea unui bun cu un preţ mult inferior valorii sale).
Subiect
Poate fi orice persoană.
Consumarea
Presupune săvârşirea oricărei ipostaze normative în scopul prevăzut de lege. Fapta poate
avea o formă continuată, chiar dacă bunurile provin din fapte penale diferite săvârşite de autori
diferiţi, dar rezoluţia infracţională a tăinuitorului este unică.
Sancţi uni
Pedeapsa închisorii 3 luni - 7 ani, fără ca pedeapsa să poată depăşi sancţiunea prevăzută
de lege pentru infr. din care provine bunul tăinuit.
Tăinuirea săvârşită de soţ sau rudă apropiată nu se pedepseşte.
TITLUL V
INFRACTIUNI CONTRA AUTORITATII
Ofensa adusă unor însemne - art.236 C.p.
Definitia - Orice manifestare prin care se exprima dispret pentru insemnele Romaniei se
pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.
(2) Manifestarea prin care se exprima dispret pentru emblemele sau semnele de care se
folosesc autoritatile se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amenda.
Prin acest articol se incriminează manifestările de dispreţ faţă de însemnele ţării sau ale
autorităţilor.
Deşi fapta este incriminată în două variante, ambele prezintă pericol pentru ordinea de
drept, deoarece faptele pun în pericol însuşi prestigiul de care statul sau autorităţile trebuie să se
bucure pentru a-şi putea aduce la îndeplinire sarcinile specifice.
Obiect juridic
In cazul faptelor incriminate de art.236 C.p. îl reprezintă relaţiile sociale care au nevoie în
evoluţia lor, ca însemnele ţării noastre, precum şi emblemele sau semnele de care se folosesc
autorităţile să nu facă obiectul unor manifestări de dispreţ.
22

Latura obiectivă
Elementul material constă în acţiuni sau inacţiuni care, înseamnă manifestarea unor
sentimente de desconsiderare, lipsă de respect faţă de statul român sau autorităţile sale.
Atitudinea insultătoare a făptuitorului se adresează nemijlocit însemnelor statului sau
autorităţilor, urmarea infracţiunii constă într-o stare de pericol pentru autoritatea de care trebuie
să se bucure statul şi organele prin intermediul cărora se înfăptuieşte puterea sa.
Latura subiectivă
Fapta se pedepseşte când este săvârşită numai cu intenţie (directă sau indirectă) adică
făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi îl urmăreşte sau, cel puţin îl acceptă.
Subiect
Poate fi orice persoană, participaţia penală fiind posibilă.
Consumarea în ambele forme ale infracţiunii, se produce instantaneu, la momentul
manifestării de dispreţ a făptuitorului.
Sancţiunea
Art.236 al. 1 - închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Art.236 al.2 - închisoarea 3 luni la 1 an şi
amenda.
23

Defăimarea tării sau a natiunii - art.2361 Cod penal (ABROGAT)
Obiectul juridic
Il constituie relaţiile sociale privind apărarea autorităţilor statului sub aspectul
consideraţiei datorate acestora de fiecare cetăţean.
Definiţia - Latura obiectivă
Elementul material constă în acţiunea de defăimare a ţării şi a naţiunii, cerinţa necesară ca
fapta să fie săvârşită în public în înţelesul art.145 C.p. Prin defăimare se înţelege umilirea,
înjosirea ţării şi naţiunii române.
Latura subiectivă
Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă şi exprimă ura, răzbunarea sau
dispreţul faţă de ţară şi naţiune în scopul umilirii acestora.
Subiect
Poate fi orice persoană participaţia fiind posibilă sub toate formele.
Consumarea
Are loc instantaneu atunci când se produc manifestările de defăimare.
Sancţiunea
Inchisoare de la 6 luni la 3 ani.
Ofensa adusă autorităţii - art.238 Cod penal (ABROGAT)
Atingerea adusă în public unor reprezentanţi ai autorităţii de stat, arătaţi în art.160 C.p.,
prin violenţe fizice, psihice ori prin jigniri este sancţionată de legea penală.
Definiţia - în cod penal
Latura obiectivă
Fapta se săvârşeşte prin acţiuni sau in acţiuni care constituie elementul material al unor
fapte incriminate distinct. Inacţiunea este posibilă în cazul insultei şi a violenţelor fizice. Prin
atingerea adusă onoarei se înţelege săvârşirea insultei sau calomniei prev. de art.205 şi 206 C.p.
Ameninţarea, altă ipostază a elementului material, corespunde conţinutului faptei incriminate de
art.193 C.p.
Una dintre cerinţele esenţiale ale laturii obiective este aceea ca fapta să se săvârşească "în
public" sensul fiind acela arătat de art.152 C.p.

Lovirea sau actele de violenţă în cazul formei agravante sunt îndreptate nemijlocit contra
reprezentantului autorităţii de stat, având legătură cu activitatea acesteia. Fapta este îndreptată
contra exercitării actelor de autoritate ale subiectului pasiv şi nu numai împotriva acesteia din
urmă ca persoană fizică.
Fapta trebuie să fie de natură să aducă atingere autorităţii, aceasta înseamnă pe de o parte
că săvârşirea elementului material are legătură cu exercitarea atribuţiilor de conducere ale părţii
vătămate, iar în principal această infracţiune este de pericol, deoarece fapta se săvârşeşte fie şi
numai atunci când s-a creiat pericolul lezării autorităţii, nefiind nevoie să se ajungă la un
asemenea rezultat.
Latura subiectivă
Fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă. Autorul ştie că persoana pe care o
vizează acţiunea sau inacţiunea sa îndeplineşte o importantă funcţie în stat şi fie că urmăreşte
lezarea autorităţii acestei funcţii, fie că acceptă numai un asemenea rezultat. Este suficientă
cunoaşterea în general a activităţii de stat sau publice desfăşurate de partea vătămată.
Subiect
Infracţiunea poate fi comisă de orice persoană participaţia penală fiind posibilă.
Consumarea
Se produce instantaneu o dată cu săvârşirea acţiunii sau inacţiunii infracţionale.
Sancţiunea
Art.238 al. 1 - închisoare 6 luni - 5 ani
Art. 238 al.2 - teza I - închisoare de la 3 la 10 ani.
- teza II - închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Forme agravante
- art.238 al.2 - conţine o agravantă care are aceeaşi structură ca şi forma simplă cu
excepţia că elementul material este alcătuit "din loviri sau alte acte de violenţă", expresie care
coincide cu fapta prev. de art.180 C.p.
In teza II a acestui aliniat elementul material îl constituie vătămarea corporală gravă - ce
coincide cu fapta prev. de art.182 C.p., fiind incidente regulile concursului de infracţiuni.

Ultrajul - art.239 Cod penal
Constă în periclitarea exercitării de autorităţi de stat prin violenţe fizice sau psihice ori
prin atingerea onoarei exercitate asupra reprezentantului unei asemenea autorităţi. Şi această
infracţiune este o unitate complexă legală în conţinutul său intrând infracţiunile contra
demnităţii persoanei (art.205, 206 C.p.) precum şi cele prevăzute de art.180, 181 şi 193 C.p.
Definiţia – (1) Amenintarea savarsita nemijlocit sau prin mijloace de comunicare
directa contra unui functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii
de stat, aflat in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii, se
pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda.
(2) Lovirea sau orice acte de violenta, savarsite impotriva unui functionar public care
indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, aflat in exercitiul functiunii ori
pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani
sau cu amenda.
(3) Vatamarea corporala savarsita impotriva unui functionar public care indeplineste o
functie ce implica exercitiul autoritatii de stat aflat in exercitiul functiunii ori pentru fapte
indeplinite in exercitiul functiunii, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 6 ani.
(4) Vatamarea corporala grava, savarsita impotriva unui functionar public care
indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat aflat in exercitiul functiunii ori
pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 12 ani.
Subiect
Infracţiunea poate fi comisă de orice persoană, participaţia penală fiind posibilă în
toate formele.
Cu privire la subiectul pasiv (partea vătămată) vom face câteva precizări: partea
vătămată principală şi imediată este un organ ce înfăptuieşte puterea de stat, este vorba de
oricare dintre organele sistemului ce alcătuieşte separaţia puterilor în statul de drept. Există şi
o parte vătămată adiacentă ce este un funcţionar ce îndeplineşte o funcţie care implică
exerciţiul autorităţii de stat. Ca atare funcţionarul trebuie să facă parte dintr-un organ al puterii
de stat, al administraţiei de stat, al justiţiei şi în acelaşi timp să efectueze acte ce implică
exerciţiu autorităţii de stat. Deci partea vătămată imediată a ultraj ului este deci un funcţionar
care în realizarea atribuţiilor lui de serviciu, poate emite hotărâri cu caracter obligatoriu, poate
controla îndeplinirea lor, iar la nevoie poate impune această realizare.
Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii coincide cu cel prezentat la infr. de insultă (art.205),
calomnie (206), ameninţare (193) ori în cazul agravantelor în loviri sau acte violente (180
C.p.) şi vătămare corporală (art.181 C.p.).
Insulta, calomnia ori ameninţarea se săvârşesc contra funcţionarului, nemijlocit sau

prin mijloace de comunicare directă. Fapta săvârşită nemijlocit comportă prezenţa
funcţionarului în momentul şi locul săvârşirii ei. Când intervin "mijloace de comunicare
directă" înseamnă că funcţionarul nu se găseşte în locul unde făptuitorul proferează insultele,
calomniile ori ameninţările dar acestea sunt percepute efectiv de funcţionar însă într-o anumită
intermediere (telefon, scrisoare) care produc, acelaşi efect pe care funcţionarul l-ar resimţi
dacă ar fi prezent la locul săvârşirii faptei.
Fapta se săvârşeşte asupra unui funcţionar "aflat în exerciţiul funcţiunii" sau "pentru
fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii". Aceste două condiţii esenţiale sunt alternative, deşi
au un element comun şi anume faptul că funcţionarul este în momentul săvârşirii faptei un
reprezentant efectiv al autorităţii de stat. In ambele cazuri, actele efectuate de funcţionari sunt
de competenţa sa, neîndeplinirea acestei condiţii face ca ultrajul să nu existe dar pot subzista
infr. de insultă, calomnie, lovire sau alte violenţe, vătămare corporală etc.
Exercitarea atribuţiilor de serviciu nu este legată în concepţia legiuitorului, de
programul de serviciu sau de locul acestuia. In acest sens practica a statuat că există infr. de
ultraj şi atunci când funcţionarul se îndrepta către serviciu.
In situaţia în care funcţionarul îşi exercită abuziv funcţia nu este protejat de lege - ex. :
poliţistul vrea să efectueze o percheziţie fără autorizaţie de percheziţie sau acordul părţii.
Atunci când fapta se săvârşeşte împotriva a doi sau mai mulţi funcţionari cu aceeaşi
ocazie, sunt aplicabile regulile concursului de infracţiuni având atâtea infr. de ultraj câţi
funcţionari avem:
Când ultrajul constă în efectuarea mai multor ipostaze ale elementului material,
săvârşite asupra aceleaşi părţi vătămate, fapta va fi calificată după regulile infracţiunii unice
(art. 239 al.I sau 2). Dacă acţiunile făptuitorului alcătuiesc elementul material al faptei simple,
iar altele ale faptei agravante, vor fi incidente dispoziţiile art.239 al.2 care absorb din punct de
vedere al pericolului social, activităţile efectuate de făptuitor în cazul art.239 al. 1 C.p.
Latura subiectivă
Ultrajul se săvârşeşte numai cu intenţie directă sau indirectă.
Un element esenţial îl constituie stăruinţa făptuitorului că partea vătămată este
reprezentantul, în funcţie, al unei autorităţi de stat săvârşind infracţiunea, făptuitorul urmăreşte
sau numai acceptă participarea bunei desfăşurări a raportului juridic prin intermediul căruia se
desfăşoară autoritatea.
Consumarea faptei este apreciată în funcţie de momentul consumativ al infracţiunilor
ce alcătuiesc elementul material al ultraj ului.
Sancţiuni

Art. 239 al. 1 - închisoare 3 luni - 4 ani Art. 239 al.2 - teza 1 6 luni - 7 ani.
teza II 3 ani - 12 ani
Art. 239 al.3 - maximul special al pedepselor se poate mări cu 3 ani.
Formele agravante
Art.239 al.2 - Agravanţa se datorează unui element material specific constând în
lovirea sau alte violenţe prev. de art.180 C.p., vătămarea corporală 181 C.p., sau vătămarea
corporală gravă prev. de art. 182 C.p.
Art. 239 al.3 - prevede ca agravantă săvârşirea faptelor de ultraj împotriva
magistraţiilor, poliţiştilor, jandarmilor sau militarilor - prevedere nou introdusă în cod urmare
a unor mişcări sociale ce au degenerat în adevărate lupte de stradă (Legea 140/1996).
Cazuri speciale de pedepsire - art.2391 Cod penal
In cazul infr. prev. de art.180-182, 189, şi 193 săvârşite asupra soţului, copiilor sau
părinţilor persoanelor prev. în art.238 şi 239 al.3 pedepsele se majorează cu 1/3, dacă fapta s-a
produs ptr. intimidarea sau răzbunarea pentru acte sau fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii.
Uzurparea de calităti oficiale - art.240 Cod penal
Legiuitorul a sancţionat prin art.240 C.p. utilizarea de calităţi oficiale fără , drept, dacă
făptuitorul efectuează un act caracteristic acestora.
Definiţia – Folosirea fara drept a unei calitati oficiale, insotita sau urmata de
indeplinirea vreunui act legal de acea calitate, se pedepseste de la 6 luni la 3 ani.
Subiect poate fi orice persoană, participaţia penală putând fi posibilă sub orice formă.
Latura obiectivă
Prin calităţi oficiale înţelegem acordarea unei persoane prin mijloacele prevăzute de
lege, a dreptului de a efectua acte cu caracter juridic în numele autorităţii de stat. Acţiunea
făptuitorului constă, pe de o parte în faptul că el face în orice mod - uz de o calitate oficială cu,
care nu este investit, iar pe de altă parte, în îndeplinirea unui act specific calităţi oficiale
asumate.
Elementul material al faptei subzistă atât atunci când autorul după ce şi-a declinat
competenţa oficială, efectuează un act specific ei, cât şi atunci când îndeplinirea actului juridic
este simultană cu afirmarea calităţii oficiale. Fapta are caracter infracţional chiar dacă, din
voinţa sau ignoranţa făptuitorului, nu au fost respectate unele condiţii de fond sau de formă
necesare validităţii actului respectiv, dar specificul, individualitatea actului juridic pe care-l
efectuează în mod fraudulos autorul, trebuie să rezulte fără dubiu.

Latura subiectivă
Fapta se comite cu intenţie în ambele forme directă sau indirectă. Autorul operează cu
intenţie atât în ce priveşte folosirea calităţii oficiale, cât şi referitor la efectuarea unui act
caracteristic acelei calităţi.
Consumarea se produce în momentul în care s-a îndeplinit actul specific funcţiei
asumate de către făptuitor.
Sancţiune
Inchisoare de la 6 luni la 3 ani.
Portul nelegal de decoraţii sau însemne distinctive - art.241 Cod penal
Toate semnele la care se referă art.241 C.p. sunt oficiale adică aprobate prin acte
normative textul având în vedere şi uniformele sau decoraţiile străine.
Latura obiectivă
Elementul material al faptei nu este de conceput fără o oarecare continuitate care să fie
suficientă pentru a semnifica existenţa unei străi de pericol pentru prestigiul organului de stat
căruia uniforma sau însemnul îi aparţin (continuitatea este apreciată de organul de urm. penală
şi instanţa de judecată). Una dintre cerinţele esenţiale ale faptei este aceea ca portul de
uniforme sau însemnul să fie "fără drept". Făptuitorul nu are nici un temei legal pentru a
apărea în public în uniformă sau cu însemnul caracteristic unui organ de stat, fie a avut un
asemenea drept şi i s-a retras.
Latura subiectivă
Fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă. Intenţia autorului este caracterizată de
ştiinţa sa că uniforma sau însemnul aparţine unui organ de stat.
Consumarea are loc atunci când purtarea uniformei sau semnului distinctiv s-a făcut
suficient de mult pentru a exista un pericol concret pentru autoritatea de stat. Aceasta este o
situaţie de fapt pe care o apreciază în mod suveran organul judiciar.
Tentativa nu este incriminată.
Sancţiuni
Al. 1 - pedeapsa închisorii o lună - 3 luni, amendă

Al. .2 - pedeapsa închisorii 3 luni - 2 ani sau amendă
Al.. 3 - pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani.
Formele agravante
Ceea ce caracterizează agravanta este în acest caz, natura obiectului material al faptei
acesta constând în uniforme militare.
A doua agravantă este dependentă de un element obiectiv denumit în lege "timp de
război" - înţelesul termenului este explicat de art.153 C.p.
Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri - art.242 Cod penal
Textul de lege analizat apără desfăşurarea normală a relaţiilor de serviciu din cadrul
instituţiilor statului prev. de art.145 C.p.
Definiţia - (1) Sustragerea ori distrugerea unui dosar, registru, document sau alt inscris
care se afla in pastrarea ori in detinerea unui organ sau a unei institutii de stat ori a unei unitati
din cele la care se refera art. 145 se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 5 ani.
(2) Distrugerea din culpa a vreunuia din inscrisurile prevazute in alineatul precedent,
care prezinta valoare artistica, stiintifica, istorica, arhivistica sau o alta asemenea valoare, se
pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 5 ani.
(3) Daca faptele prevazute in alin. 1 si 2 sunt savarsite de un functionar public in
exercitiul atributiilor de serviciu, maximul pedepselor prevazute in aceste alineate se
majoreaza cu un an.
(4) Tentativa infractiunii prevazute in alin. (1) se pedepseste.
Subiect
Latura obiectivă
Obiectul material îl constituie înscrisurile (dosare, registre, alte documente) ce se află
în păstrarea sau deţinerea unei organizaţii din cele prevăzute de art.145 Cod penal.
Aceste înscrisuri pot avea şi o importantă valoare socială precum sunt înscrisurile
artistice, istorice, ştiinţifice - situaţie căruia îi corespunde prev. art.242 al.2 C.p.
Obiectul material al acestei fapte nu-l constituie înscrisurile care sunt titluri de valoare,
sau bancnotele sau monezile, sustragerea acestora constituind infr. de furt.
Elementul material al faptei consta într-o acţiune alternativă de sustragere sau
distrugere.

Distrugerea constă în nimicirea înscrisului efectuată în orice mod. Tot distrugere este şi
degradarea parţială a înscrisului, care face ca înscrisul să nu mai poată fi întrebuinţat în
conformitate cu destinaţia sa iniţială.
Distrugerea se poate comite şi printr-o inacţiune atunci când făptuitorul, având
obligaţia de a proteja înscrisul, îl lasă în condiţii care conduc la nimicirea ori degradarea sa.
Sustragerea înseamnă luarea fără drept a înscrisului din sfera de dispoziţie a unităţii
care îl păstrează sau îl deţine.
In toate situaţiile se va avea în vedere conţinutul înscrisului, forţa sa probanta care este
diminuată sau anihilată complet prin săvârşirea faptei, putându-se astfel aprecia dacă s-a
produs rezultatul specific infracţiunii.
Latura subiectivă
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. In cazul al.2 se poate săvârşi
şi din culpă.
Consumarea faptei se produce după regulile privitoare la această formă a faptei,
exprese la infr. de furt prev. de art.208 şi distrugere prev. de art.217 C.p.
Tentativa la al. 1 se pedepseşte ea reprezentând începerea actelor care vizează
distrugerea sau sustragerea înscrisului, dar întreruperea lor înainte ca înscrisul să fi fost
nimicit, degradat sau intrat în posesia făptuitorului.
Sancţiuni
Al. 1 - închisoare 3 luni la 5 ani
Al.2 - închisoare 3 luni la 2 ani sau amenda
Al. 3 - maximul pedepselor prev. la al. 1 şi al.2 se sporeşte cu 1 an.
Formele infracţiunii
O formă atenuantă este prev. de al.2 art.242 C.p., deosebindu-se de forma tipică, în
principal prin obiectul material (înscrisuri cu valoare artistică, ştiinţifică, istorică, arhivistică)
şi prin latura subiectivă care constă numai în culpă.
Aliniatul III prevede o formă agravantă a răspunderii penale a făptuitorului atunci când
acesta este un funcţionar public cu, condiţia ca acesta să fie la momentul săvârşirii faptei, în
exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Ruperea de Sig ilii - art.243 Cod penal

Sigiliul este aplicat pentru a semnifica indisponibilizarea unui bun, necesitatea
conservării acestuia ori a unei probe, nerespectarea autorităţii prin îndepărtarea unui sigiliu
aplicat în conformitate cu legea ori distrugerea sa este incriminată de art.243 C.p.
Definiţia – (1) Inlaturarea ori distrugerea unui sigiliu legal aplicat se pedepseste cu
inchisoare de la o luna la an sau cu amenda.
(2) Daca fapta a fost savarsita de custode, pedeapsa este inchisoarea de la 3 luni la 2
ani sau amenda.
Subiectul poate fi orice persoană participaţia fiind posibilă sub toate formele.
La al.2 subiectul este calificat, el trebuind să aibă calitatea de custode. Trebuie
menţionat că infracţiunea este precedată de aplicarea sigiliului în conformitate cu procedura
legală în vigoare. Legalitatea aplicării sigiliului se apreciază de organele de urmărire. penală şi
instanţa de judecată. Practica a statuat că nu interesează fondul cauzei în care s-a aplicat
sigiliu, ci se limitează la condiţiile de formă (competenţa organului care a dispus aplicarea
sigiliului, l-a organul care l-a aplicat, formalităţile care însoţesc aplicarea efectivă a sigiliului).
Latura obiectivă
Elementul material al faptei este alcătuit din acţiune a, alternativa, de înlăturare ori de
distrugere a sigiliului.
Prin înlăturare se înţelege îndepărtarea, ridicarea sigiliului în alte condiţii decât cele
legale.
Distrugerea reprezintă nimicirea sigiliului astfel încât caracteristicile lui nu mai sunt
identificabile.
Sigiliul nu constituie un obstacol material pus exclusiv pentru a păzi bunul de o
eventuală sustragere, rostul său este numai acela de a semnala intenţia autorităţii de a
indispensibiliza sau conserva acel bun. Sigilarea este, ea însuşi un act producător de
consecinţe juridice.
In practică s-a statuat că înlăturarea sigiliilor CFR în vederea sustragerii, nu va
constitui furt prin efracţie ci infr. de rupere de sigilii şi furt în concurs.
Latura subiectivă
Fapta se comite numai cu intenţie, culpa neatrăgând răspunderea penală.
Făptuitorul trebuie să cunoască că semnul pe care îl înlătură sau distruge este sigiliul
unei autorităţi de aceea această amprentă a autorităţii trebuie să prezinte fără dubiu,
caracteristicile legale corespunzătoare.

Fapta se consumă instantaneu în momentul înlăturării sau distrugerii sigiliului.
Tentativa nu se pedepseşte chiar dacă este posibilă.
Sancţiuni
Al. 1 - închisoare o lună 1 an sau amendă A1.2 - închisoare 3 luni la 2 ani sau amendă.
Forma agravantă
Depinde exclusiv de calitatea făptuitorului care trebuie să fie custode legal investit cu
această calitate.
Sustragerea de sub sechestru - art.244 Cod penal
Luarea unui bun legal sechestrat prezintă pericol atât pentru autoritatea organului care
a aplicat sechestrul, dar poate îngreuna activitatea acestuia.
Definiţia – (1) Sustragerea unui bun care este legal sechestrat se pedepseste cu
inchisoare de la o luna la un an sau cu amenda.
(2) Daca fapta a fost savarsita de custode, pedeapsa este inchisoarea de la 3 luni la 2
ani sau amenda.
Subiect
Poate fi orice persoană, participaţia fiind posibilă sub toate formele. In forma agravantă
acesta nu poate fi decât custodele.
Pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar să existe un sechestru legal aplicat,
adică acesta să fi fost aplicat de un organ competent cu respectarea condiţiilor de fond şi
formă.
Organul de urm. penală şi instanţa trebuie să cerceteze legalitate a aplicării sechestrului
deoarece această situaţie este o cerinţă esenţială a existentei infracţiunii.
Latura obiectivă
Elementul material al faptei este indicat în text prin cuvântul sustragere.
Sustragerea nu este sinonim cu însuşirea pe care o întâlnim în cazul furtului, deoarece
există sustragerea de sub sechestru şi atunci când luarea bunului sechestrat s-a făcut în alt scop
decât acela al însuşirii pe nedrept.
Totuşi, în sens obiectiv sustragerea se apreciază după aceleaşi criterii ca şi luarea de la
furt, adică elementul material va exista ori de câte ori bunul luat de făptuitor a fost scos de sub
imperiul sechestrului trecând în puterea de dispoziţie a făptuitorului.
Sustragerea de sub sechestru nu are caracterul unei infracţiuni complexe, de aceea ea

va intra în concurs ideal cu infracţiune a de furt, când ea s-a săvârşit în condiţiile art.208 C.p.
Latura obiectivă
Infr. se comite cu intenţia directă sau indirectă, cunoaşterea de către făptuitor a
existenţei sechestrului nu se prezumă, ea trebuind să fie dovedită de organul de urm. penală.
Consumarea are loc când bunul sechestrat iese din sfera sechestrului şi trece în
stăpânirea de fapt a făptuitorului indiferent dacă acesta face sau nu acte de dispoziţie cu privire
la acesta.
Tentativa deşi posibilă nu se pedepseşte.
Sancţiuni
Al. 1 - închisoare 1 lună - 1 an sau amenda
Al.2 - închisoare 3 luni - 2 ani sau amendă
Forma agravantă
Depinde numai de situaţia făptuitorului care este custodele bunului sechestrat.
INFRACTIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR ACTIVITĂTI DE INTERES
PUBLIC SAU ALTOR ACTIVITĂTI REGLEMENTATE DE LEGE
CAPITOLUL I
INFRACŢIUNI DE SERVICIU SAU IN LEGĂTURĂ CU SERVICIUL
Abuz în serviciu contra inetreselor persoanelor - art.246 C.p.
Legea apără relaţiile sociale de serviciu, pentru protejarea cărora este necesar ca orice
funcţionar sau alt salariat să-şi îndeplinească atribuţiile conform statului sau juridic, evitând
astfel să se aducă atingere intereselor legale ale unei persoane.
Definiţia – Fapta functionarului public care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu,
cu stiinta, nu indeplineste un act ori il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o
vatamare intereselor legale ale unei persoane se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.
Subiect
Este determinat el putând fi numai funcţionarul public care se află în exercitarea
atribuţiilor de serviciu.
Latura obiectivă

Fapta se comite numai cu prilejul efectuării unui act de serviciu la care făptuitorul era
îndreptăţit să procedeze. Elementul material constă numai într-o acţiune sau inacţiune. Astfel
autorul nu îndeplineşte actul de serviciu atunci când trebuie să facă acest lucru, ori dimpotrivă
îl realizează, dar într-un mod necorespunzător. De exemplu un funcţionar al primăriei refuză
eliberarea unui certificat de naştere al copilului sau cu toate că i se atrage atenţia îl eliberează
cu date inexacte, alt exemplu medicul de gardă refuză să acorde asistenţă medicală unui
accidentat grav.
Infracţiunea are ca urmare în principal atingerea adusă calităţii relaţiilor de serviciu din
unitatea în care făptuitorul îşi desfăşoară activitatea. Această urmare este condiţionată însă de
apariţia unei vătămări aduse intereselor unei persoane fizice. Interesele legale la care se referă
art.246 C.p. sunt drepturile cetăţeanului regăsite direct sau indirect de lege şi în actele
normative, statutele sau regulamentele date în aplicarea acesteia. Partea vătămată poate suferi
o pagubă, dar şi un prejudiciu moral, după cum poate apare ambele genuri de urmări, aceasta
deoarece exercitarea unor drepturi personale nepatrimoniale este susceptibilă de producerea
unor efecte patrimoniale.
Din acest motiv trebuie dovedit nu numai caracterul incorect al exercitării atribuţiilor
de serviciu de către făptuitor, dar şi un prejudiciu care poate fi material sau moral.
Latura subiectivă
Forma de vinovăţie cu, care se săvârşeşte fapta este numai intenţia directă sau
indirectă; culpa fiind exclusivă deoarece termenul "cu ştiinţă" pe care îl conţine textul de lege
implică cunoaşterea de către agent a caracterului necorespunzător al executării atribuţiilor lui
de serviciu şi urmărirea sau acceptarea ca prin aceasta să se ajungă la vătămarea intereselor
legale ale unei persoane.
Consumarea se produce numai atunci când s-a produs efectiv lezarea unui drept
patrimonial sau nepatrimonial al părţii vătămate, acesta fiind posibil când acţiunile sau
inacţiunile făptuitorului (funcţionar public) au devenit apte de a produce asemenea efecte.
Sanctiuni
Pedeapsa închisorii 6 luni la 3 ani.
Abuz în serviciu prin îng rădirea unor drepturi - art.247 Cod penal
Această normă sancţionează limitarea de către un funcţionar în cadrul exercitării
atribuţiilor lui de serviciu a capacităţii juridice a vreunui cetăţean ori crearea pentru acesta a
unei situaţii de inferioritate pe motive de naţionalitate, rasă, sex sau religie.
Definiţia – Ingradirea, de catre un functionar public, a folosintei sau a exercitiului
drepturilor unei persoane, ori crearea pentru aceasta a unei situatii de inferioritate pe temei de
nationalitate, rasa, etnie, limba, religie,gen,orientare sexuala, opinie, apartenenta politica,

convingeri, avere, origine sociala, varsta, dizabilitate, boala cronica contagioasa sau infectie
HIV/SIDA, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
Subiect
Subiectul este determinat el fiind un funcţionar public.
Latura obiectivă
Elementul faptei are două aspecte alternative: îngrădirea capacităţii de folosinţă sau a
aceleia de exerciţiu şi în al doilea rând, crearea unei situaţii de inferioritate pentru subiectul
pasiv imediat. Legea foloseşte noţiunile de capacitate de folosinţă şi capacitate de exerciţiu ca
elemente ale conceptului de capacitate civilă înţeles nu numai în sensul dreptului civil, ci ca
"capacitate în societate" cu aplicaţie specifică în diferite ramuri de drept.
Îngrădirea acestei capacităţi juridice se face prin acte de serviciu comisive şi omisive.
De exemplu soţul celui care înfiază este lipsit de dreptul de a consimţi la înfiere, deşi nu se
află în vreuna din situaţiile prev. de art.69 al.2 Codul Familiei.
O altă ipoteză a elementului material al faptei rezidă în punerea părţii vătămate într-o
stare de inferioritate faţă de alţi cetăţeni pe temeiul unui anumit mobil, se încalcă drepturile
cetăţeanului de a nu fi supus vreunei discriminări în toate domeniile vieţii economice, politice,
juridice, sociale şi culturale. Exemplul clasic când partea vătămată i se desface contractul de
muncă pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie.
Fapta este periculoasă deoarece se creează o stare de pericol pentru buna desfăşurare a
relaţiilor de serviciu, această urmare fiind condiţionată însă şi de existenţa unui prejudiciu
moral sau material care se aduce părţii vătămate prin atingerea drepturilor sale.
Latura subiectivă
Fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă dar legea prevede şi un anume mobil
care constă în intenţia făptuitorului de a face o discriminare de valoare între oameni pe criterii
de rasă, sex, naţionalitate, religie.
Consumarea are loc numai în momentul în care s-a produs efectiva îngrădire a
drepturilor cetăţeanului sau acesta a fost pus în stare de inferioritate contrară egalităţii în
drepturi a cetăţenilor.
Sancţiunea
Inchisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Abuz în serviciu contra intereselor publice - art.248 Cod penal
Definitia - Fapta functionarului public, care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu,
cu stiinta, nu indeplineste un act ori il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o
tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori al unei alte
unitati din cele la care se refera art. 145 sau o paguba patrimoniului acesteia se pedepseste cu
inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
Fapta incriminează atingerea intereselor organelor, instituţiilor de stat, ori a unei unităţi
prev. de art.145 C.p., săvârşită de către un funcţionar aflat în exercitarea atribuţiilor de
serviciu.
Latura obiectivă
Elementul material a faptei constă într-o acţiune sau omisiune, dependentă de
atribuţiile de serviciu ale autorului infracţiunii. Funcţionarul nu îndeplineşte un act de serviciu
sau îl îndeplineşte în mod defectuos, necorespunzător.
Ca urmare a acestui comportament al autorului faptei se produce o tulburare însemnată
a bunei funcţionări a unui organ de stat, instituţii sau unităţi prev. de art.145 C.p. sau o pagubă
în patrimoniul acestora.
Prin tulburare însemnată înţelegem o afectare importantă a relaţiilor de serviciu din
unitate, caz în care activitatea unităţii se resimte serios.
Paguba afectează patrimoniul societăţii şi practica a stabilit că poate exista o tulburare
însemnată al bunului mers al unităţii, chiar dacă nu se reţine o pagubă în patrimoniul acesteia.
Latura subiectivă
Făptuitorul săvârşeşte fapta "cu ştiinţă" adică cu intenţie (directă sau indirectă).
Termenul folosit implică cunoaşterea de către făptuitor că acţiune a sau inacţiunea sa sunt un
rezultat al competenţei sale de serviciu pe care o exercită necorespunzător.
Consumarea are loc în momentul când se produce tulburarea însemnată sau paguba.
Sancţiunea
Abuz în serviciu în forma calificată - art.2481 Cod penal
Când consecinţele sunt deosebit de grave peste 50 milioane lei la faptele prev. de
art.246, 247, 248 pedeapsa este 5 - 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Paguba afectează patrimoniul societăţii şi practica a stabilit că poate exista o tulburare
însemnată al bunului mers al unităţii, chiar dacă nu se reţine o pagubă în patrimoniul acesteia.
Latura subiectivă
Făptuitorul săvârşeşte fapta "cu ştiinţă" adică cu intenţie (directă sau indirectă).
Termenul folosit implică cunoaşterea de către făptuitor că acţiune a sau inacţiunea sa sunt un
rezultat al competenţei sale de serviciu pe care o exercită necorespunzător.
Consumarea are loc în momentul când se produce tulburarea însemnată sau paguba.
Sancţiunea
Abuz în serviciu în forma calificată - art.2481 Cod penal
Când consecinţele sunt deosebit de grave peste 50 milioane lei (sau un miliard ? -
întrebăm) la faptele prev. de art.246, 247, 248 pedeapsa este 5 - 15 ani şi interzicerea unor
drepturi.
Neglijenţa în serviciu - art.249 Cod penal
Acest articol din codul penal, sancţionează activitatea necorespunzătoare a unui
funcţionar în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu, comisă din culpă care are consecinţe
însemnate auspra activităţii unei instituţii ale statului sau din cele p~C de art.145 ori a produs
o pagubă în patrimoniul acesteia sau o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Definiţia – (1) Incalcarea din culpa, de catre un functionar public, a unei indatoriri de
serviciu, prin neindeplinirea acesteia sau prin indeplinirea ei defectuoasa, daca s-a cauzat o
tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori al unei alte
unitati din cele la care se refera art. 145 sau o paguba patrimoniului acesteia ori o vatamare
importanta intereselor legale ale unei persoane, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 2
ani sau cu amenda.
(2) Fapta prevazuta in alin. 1, daca a avut consecinte deosebit de grave, se pedepseste
cu inchisoare de la 2 la 10 ani.
Subiectul
Este determinat putând fi numai funcţionarul public în sensul art.147 C.p.
Latura obiectivă

Elementul material constă dintr-o acţiune sau inacţiune efectuată în cadrul exercitării
legale a serviciului care însă reprezintă, fie o neîndeplinire a îndatoriri lor de serviciu
(inacţiune) fie o îndeplinire defectuoasă a acestora (acţiune) în ambele cazuri acesta trebuie să
se producă din culpă.
Urmarea infracţiunii se prezintă sub forma a trei situaţii:
- o tulburare însemnată a bunului mers a unui organ sau unei instituţii de stat sau una
din cele prev. de art.145 C.p
- o pagubă în patrimoniul acestora
- o vătămare importantă a intereselor legale ale unei persoane.
Noţiunea de tulburare "însemnată" şi "paguba" au fost analizate în cadrul infr. prev. de
art.248 C.p. (abuz în serviciu contra intereselor publice) având acelaşi conţinut.
Vătămarea importantă a intereselor legale ale unei persoane, această urmare se
deosebeşte de aceea prev. de art.246 (abuz în serviciu contra intereselor persoanei) doar prin
faptul că trebuie să fie "importantă". Caracterul de "importantă" este apreciat de organul de
urm. penală şi diferă de la speţă la speţă.
Latura subiectivă
Infracţiunea se săvârşeşte numai din culpă, culpa are un caracter relativ, ceea ce
înseamnă că ea va fi dedusă din împrejurările concrete în care s-a comis fapta şi nu după
raţionamente abstracte reprezentate de aşa zisa conduită a "omului mijlociu". Dovedirea culpei
făptuitorului revine organului de urm. penală, implicând cunoaşterea obligaţiilor de serviciu
ale făptuitorului, ci şi analiza atentă a modului în care, în concret, acesta a acţionat în raport cu
aceste obligaţii. Totodată trebuie să se aibă în vedere atitudinea subiectivă a făptuitorului,
capacitatea sa de prevedere.
Funcţionarul este obligat să-şi cunoască îndatoririle de servICIU, ce alcătuiesc
conţinutul funcţiei pe care o îndeplineşte. Din acest punct de vedere omitere a unor asemenea
îndatoriri nu poate echivala cu eroarea de fapt, deoarece în acest caz, necunoaşterea este
rezultatul însuşi a culpei funcţionarului.
Consumarea
Infracţiunea se consumă în momentul în care se produce efectiv urmările prevăzute de
lege. Neglijenţa în serviciu este o infracţiune de rezultat şi nu de pericol.
Sancţiuni
- art.249 al. 1 - închisoare o lună - 2 ani, amendă
- art.249 al.2 - închisoare de la 2-10 ani.

22273417 drept-penal-special-curs-i

22273417 drept-penal-special-curs-i

Empfohlen

Empfohlen

Weitere ähnliche Inhalte

Andere mochten auch

Andere mochten auch (20)

Mehr von exodumuser

Mehr von exodumuser (20)

22273417 drept-penal-special-curs-i