1. 2. RAPORTUL JURIDIC CIVIL
Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
• să evidenţiezi caracterele raportului juridic civil;
• să identifici şi să relaţionezi elementele constitutive ale raportului
juridic civil;
• să corelezi argumentat noţiunile de drept subiectiv civil şi obligaţie
civilă;
• să descrii specificul fiecărei categorii de bunuri.
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 6 ore
2.1. Noţiunea şi caracterele raportului juridic civil 29
2.2. Elementele raportului juridic civil 30
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 48
Teste de autoevaluare 49
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 49
Lucrare de verificare 50
Bibliografie minimală 50

2. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 29
2.1. Noţiunea şi caracterele raportului juridic civil
2.1.1. Noţiunea raportului juridic civil
Relaţiile dintre oameni sunt diverse. Unele sunt simple relaţii care alcătuiesc
raporturi de prietenie, de amiciţie, de colegialitate etc. Altele sunt relaţii
reglementate de norme juridice şi alcătuiesc raporturi juridice. Deci nu toate
relaţiile sociale sunt şi raporturi juridice, ci doar acelea care fac obiectul
reglementării juridice, celelalte rămânând în domeniul social1
. (Andrei &
Apetrei, 1998, p. 5)
Dintre raporturile juridice (relaţiile sociale reglementate de norme juridice)
care se stabilesc între oameni, unele intră în sfera dreptului civil. Vânzarea-
cumpărarea, schimbul, prestarea unor servicii constituie exemple de raporturi
juridice ale căror condiţii de desfăşurare sunt reglementate de dreptul civil.
Putem defini astfel raportul juridic civil ca fiind acea relaţie socială
reglementată de norma de drept civil.
2.1.2. Caracterele raportului juridic civil
Raportul juridic civil are atât caracterele comune tuturor raporturilor juridice,
cât şi unele caractere specifice, care-l deosebesc de celelalte categorii de
raporturi juridice. Acestea sunt:
a) Caracterul de raport social
Raportul juridic civil, fiind un raport social, este un raport între oameni, priviţi
fie individual, în calitate de persoane fizice, fie grupaţi în colective de
persoane, în calitate de persoane juridice (Lupulescu, 2000, p. 37). Prin
reglementarea relaţiei dintre oameni de către norma de drept civil, această
relaţie nu îşi pierde principala sa trăsătură, aceea de a fi o relaţie socială.
Norma de drept civil se adresează conduitei oamenilor în relaţiile dintre ei, în
calitatea lor de fiinţe sociale, şi nu între oameni şi lucruri. Chiar şi atunci când
se vorbeşte despre „regimul juridic al bunurilor”, în realitate se are în vedere
conduita oamenilor cu privire la lucruri2
.
b) Caracterul voliţional
Raportul juridic civil este un raport voliţional, în sensul că exprimă atât voinţa
statului de a transforma o simplă relaţie socială în raport juridic prin edictarea
unei norme de drept civil, cât şi voinţa subiectivă a persoanelor care dau
naştere raporturilor juridice civile prin încheierea de acte juridice.
1
Numai existenţa unei norme de drept dă relaţiilor sociale caracterul de raport juridic, normă care creează şi posibilitatea
realizării dreptului cu ajutorul forţei de constrângere a statului.
2
În literatura juridică s-a evidenţiat în mod deosebit caracterul social al raporturilor juridice civile, deoarece au fost unii
autori, în special francezi, care au susţinut că în cazul raporturilor de proprietate, raportul juridic civil s-ar stabili între
proprietar, pe de o parte şi bunul ce alcătuieşte obiectul dreptului său de proprietate. Acest punct de vedere a fost supus
criticii, susţinându-se, pe bună dreptate, că legea nu poate reglementa decât conduita oamenilor nu şi pe cea a lucrurilor care
nu sunt susceptibile de a avea voinţă. A stabili obligaţii în sarcina lucrurilor constituie „o absurditate” remarca Nicolae
Titulescu (Dumitru Lupulescu, ed. cit., p. 39).
Memorizează
caracterele
raportului
juridic civil!

3. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 30
Prin urmare, în raporturile juridice civile concrete, voinţa are un caracter dublu
şi anume: ea apare ca voinţă a legiuitorului şi ca voinţă juridică individuală a
participanţilor la raporturile juridice de drept civil.
c) Caracterul de raport de drept în care părţile au o poziţie de egalitate
juridică
În raporturile juridice de drept civil părţile sunt pe poziţie de egalitate juridică,
ele nefiind subordonate una, celeilalte. În acest fel raporturile juridice de drept
civil se deosebesc de raporturile juridice ale altor ramuri de drept (drept penal,
drept administrativ etc.) în care una dintre părţi este în poziţie de subordonare
faţă de cealaltă. Acest caracter nu trebuie confundat cu principiul fundamental
al dreptului civil şi anume „egalitatea în faţa legii civile”. Această poziţie de
egalitate juridică nu semnifică faptul că părţile ar avea drepturi egale sau că
patrimoniile lor ar fi identice. Poziţia de egalitate juridică înseamnă că nici una
din părţi nu poate impune celeilalte să încheie un raport juridic civil sau să
stabilească unilateral conţinutul acestuia.
Sarcina de lucru 1
Prezintă în 10 rânduri noţiunea şi importanţa raportului juridic civil
2.2. Elementele raportului juridic civil
Raportul juridic civil este alcătuit din trei elemente constitutive: părţile,
conţinutul şi obiectul. Pentru a fi în prezenţa unui raport juridic civil aceste trei
elemente trebuie întrunite cumulativ.
Părţile (sau subiectele) raportului juridic sunt persoanele fizice sau persoanele
juridice între care se statorniceşte raportul juridic.
Conţinutul raportului juridic reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor
civile ale părţilor care participă la raportul juridic civil.
Obiectul raportului juridic civil constă în acţiunile sau inacţiunile pe care le
vizează drepturile şi obligaţiile părţilor.

4. Andy Puşcă
Drept civil. Partea generală
2.2.1. Părţile (subiectele) raportului juridic civil
Noţiunea de subiect al raportului juridic civil
Raportul juridic civil fiind un raport social, p
oamenii, priviţi fie individual, în calitate de persoane fizice, fie grupa
anumite colective, în calitate de persoane juridice
Persoanele fizice sunt oamenii privi
obligaţii în raporturile juridic
oameni, care, în numele lor propriu, pot s
obligaţii.
Pentru a deveni persoan
îndeplinească, cumulativ, urm
- organizarea de sine st
ca un tot unitar;
- independenţa patrimonial
patrimoniu propriu
- afectarea patrimoniului la realizarea unui
interesul general.
În lipsa acestor elemente, un colectiv nu dobânde
Astfel, un cerc de prieteni
temporar un scop comun, alc
personalitate juridic
partidele politice sau organiza
juridică.
Persoanele fizice sau persoanele juridice au în cadrul raportului juridic civil
situaţii diferite. Unele sunt titulare de drepturi, altele de obliga
dobândeşte drepturile ce formeaz
subiect activ, iar persoana c
numeşte subiect pasiv
creditor, iar cel pasiv debitor.
Determinarea subiectelor raportului juridic civil
În majoritatea cazurilor, subiectele raportului juridic civil (p
determinate în mod concret
raporturi juridice civile, îns
Determinarea subiectelor r
acesta are în conţinutul lui un drept absolut sau un drept relativ.
Astfel, în cazul raporturilor juridice ce au în con
precum dreptul de proprietate, numai subiectul activ
determinat; subiectul pasiv (titularul de obliga
1
În dreptul modern, orice fiinţă umană este subiect de drept, deci poate s
Această calitate a fiinţei umane este însă o însu
istoric. De exemplu, în epoca sclavagistă, sclavilor nu li se recuno
2
Cele trei condiţii obligatorii pentru existenţ
31/1954: „organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu afectat realiz
obştesc.”
Identificarea persoanei fizice
ile (subiectele) raportului juridic civil
iunea de subiect al raportului juridic civil
Raportul juridic civil fiind un raport social, părţile acestui raport nu
ţi fie individual, în calitate de persoane fizice, fie grupa
anumite colective, în calitate de persoane juridice1
.
Persoanele fizice sunt oamenii priviţi individual ca titulari de drepturi
ii în raporturile juridice civile. Persoanele juridice sunt colective de
oameni, care, în numele lor propriu, pot să dobândească drepturi ş
Pentru a deveni persoană juridică un colectiv de persoane trebuie s
, cumulativ, următoarele condiţii (Lupulescu, 2000, p. 41)
organizarea de sine stătătoare, care asigură funcţionarea persoanei juridice
ţa patrimonială, care constă în aceea că persoana juridic
propriu, distinct de patrimoniile celor ce o alcătuiesc;
afectarea patrimoniului la realizarea unui scop determinat, în acord cu
În lipsa acestor elemente, un colectiv nu dobândeşte personalitate juridic
Astfel, un cerc de prieteni sau un grup de persoane care urmă
temporar un scop comun, alcătuiesc un colectiv, fără ca să dobândeasc
personalitate juridică. În schimb agenţii economici, instituţ
partidele politice sau organizaţiile neguvernamentale dobândesc
Persoanele fizice sau persoanele juridice au în cadrul raportului juridic civil
ii diferite. Unele sunt titulare de drepturi, altele de obligaţii. Persoana care
te drepturile ce formează conţinutul raportului juridic civil se nume
, iar persoana căreia îi incumbă obligaţiile corespunz
subiect pasiv. În raporturile de obligaţii, subiectul activ este numit
creditor, iar cel pasiv debitor.
Determinarea subiectelor raportului juridic civil
În majoritatea cazurilor, subiectele raportului juridic civil (p
determinate în mod concret şi individualizate încă de la început. În anumite
raporturi juridice civile, însă, numai unul din subiecte este determinat.
Determinarea subiectelor raporturilor juridice civile se face diferit, dup
ţinutul lui un drept absolut sau un drept relativ.
Astfel, în cazul raporturilor juridice ce au în conţinutul lor un drept absolut
precum dreptul de proprietate, numai subiectul activ (titularul de drepturi) este
determinat; subiectul pasiv (titularul de obligaţii) este nedeterminat, el fiind
ă este subiect de drept, deci poate să figureze ca parte într-un raport juridic civil.
ă o însuşire social – juridică ce necesită o consacrare legală cu puternic caracter
ă, sclavilor nu li se recunoştea calitatea de fiinţe umane, fiind considera
ii obligatorii pentru existenţa calităţii de persoană juridică sunt prevăzute de art. 26 lit. e) din Decretul
şi un patrimoniu propriu afectat realizării unui scop anume în acord cu interesul
Identificarea persoanei fizice
31
ile acestui raport nu pot fi decât
i fie individual, în calitate de persoane fizice, fie grupaţi în
i individual ca titulari de drepturi şi
e civile. Persoanele juridice sunt colective de
drepturi şi să-şi asume
un colectiv de persoane trebuie să
(Lupulescu, 2000, p. 41):
ionarea persoanei juridice
persoana juridică are un
tuiesc;
, în acord cu
te personalitate juridică2
.
sau un grup de persoane care urmăresc în mod
ca să dobândească
ii economici, instituţiile publice,
iile neguvernamentale dobândesc personalitate
Persoanele fizice sau persoanele juridice au în cadrul raportului juridic civil
ţii. Persoana care
ivil se numeşte
iile corespunzătoare se
ii, subiectul activ este numit
În majoritatea cazurilor, subiectele raportului juridic civil (părţile) sunt
de la început. În anumite
, numai unul din subiecte este determinat.
aporturilor juridice civile se face diferit, după cum
drept absolut,
(titularul de drepturi) este
ii) este nedeterminat, el fiind
un raport juridic civil.
ă cu puternic caracter
e umane, fiind consideraţi lucruri.
zute de art. 26 lit. e) din Decretul nr.
rii unui scop anume în acord cu interesul

5. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 32
format din toate celelalte persoane cărora le incumbă obligaţia general negativă
de a nu stânjeni exercitarea drepturilor de către subiectul activ1
.
La raporturile juridice ce au în conţinutul lor drepturi relative, precum
drepturile de creanţă2
, atât subiectul activ, cât şi subiectul pasiv sunt
determinate din momentul naşterii raportului juridic. De asemenea, în cele mai
multe situaţii, fiecare dintre părţile raportului juridic civil este în acelaşi timp şi
subiect activ şi subiect pasiv, caracter specific raporturilor juridice civile care
izvorăsc din contractele sinalagmatice3
. În aceste raporturi, fiecare din părţi are
drepturi şi obligaţii4
(Lupulescu, 2000, p. 43).
Pluralitatea subiectelor raportului juridic civil
Raportul juridic civil se stabileşte, în mod obişnuit, între două persoane, caz în
care vorbim despre un raport juridic simplu. Există şi cazuri în care raportul
juridic se stabileşte între mai multe persoane, raport în care mai multe persoane
au calitatea de subiect activ sau pe aceea de subiect pasiv. Un raport juridic de
drept civil poate avea deci, fie mai multe subiecte active şi un subiect pasiv5
,
fie mai multe subiecte pasive şi un subiect activ6
, fie mai multe subiecte active
şi mai multe subiecte pasive7
. În astfel de situaţii ne aflăm în prezenţa unui
raport juridic complex, cu pluralităţi active, pasive ori mixte de subiecte.
(Stătescu & Bârsan, 1998, p. 381)
În funcţie de categoria din care face parte raportul juridic respectiv, pluralitatea
de subiecte se înfăţişează astfel:
a) În raporturile reale (care conţin drepturi reale precum dreptul de
proprietate) există o pluralitate de subiecte pasive, toate persoanele având
obligaţia de a nu stânjeni pe proprietar în exercitarea atributelor recunoscute de
lege (Lupulescu, 1973, p. 37).
Pluralitatea activă în cazul raporturilor de proprietate se întâlneşte în cazul
dreptului de proprietate comună, când un bun sau o universalitate de bunuri
aparţin mai multor proprietari sub formă de cote părţi sau în devălmăşie.
b) În raporturile obligaţionale (care conţin drepturi de creanţă), pluralitatea
poate fi: activă (când există mai mulţi creditori), pasivă (când există mai mulţi
debitori) sau mixtă (când există mai mulţi creditori şi mai mulţi debitori).
În funcţie de forma pe care o îmbracă pluralitatea de subiecte, raporturile
obligaţionale sunt de trei feluri:
- raporturi obligaţionale conjuncte;
1
De exemplu, într-un raport juridic de proprietate asupra unui automobil, proprietarul automobilului (subiect activ
determinat) are toate prerogativele acordate de lege asupra bunului aflat în proprietate, în timp ce, toate celelalte persoane
(subiecte pasive nedeterminate) au obligaţia să se abţină de la comiterea unor acte care ar aduce atingere stăpânirii în bune
condiţii a bunului respectiv. Aşadar subiectul pasiv, respectiv titularul obligaţiei, nu este individualizat.
2
Dreptul ce aparţine creditorului într-un raport juridic de obligaţie de a pretinde debitorului său îndeplinirea prestaţiei la care
acesta s-a obligat, adică de a da, a face sau a nu face ceva.
3
Contract care produce, de la data încheierii lui, obligaţii reciproce şi interdependente în sarcina ambelor părţi.
4
Astfel, în raportul juridic civil care se naşte dintr-un contract de vânzare-cumpărare, vânzătorul este subiectul activ al
dreptului de a i se plăti preţul lucrului vândut şi subiectul pasiv al obligaţiei de transmitere, predare şi garantare a lucrului, iar
cumpărătorul este subiectul activ al dreptului de a i se transmite, preda şi garanta lucrul cumpărat şi subiectul pasiv al
obligaţiei de a plăti preţul.
5
De exemplu, o casă este coproprietatea mei multor persoane care o închiriază alteia.
6
De exemplu, o persoană împrumută altor trei persoane o sumă de bani.
7
De exemplu, doi fraţi vând altor doi fraţi un teren.

6. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 33
- raporturi obligaţionale solidare;
- raporturi obligaţionale indivizibile.
În cadrul raporturilor conjuncte, drepturile şi obligaţiile părţilor se împart în
mod corespunzător. Fiecare creditor nu va putea cere decât partea sa şi fiecare
debitor va fi obligat numai pentru partea sa1
.
În cazul raporturilor de obligaţii solidare, fiecare creditor poate cere
debitorului întreaga datorie (solidaritate activă), sau creditorul poate cere de la
oricare din debitori plata integrală a datoriei (solidaritate pasivă). Solidaritatea
nu se presupune. Ea trebuie să rezulte din voinţa părţilor sau din lege.
În raporturile obligaţionale indivizibile, obligaţiile nu pot fi împărţite nici între
creditori şi nici între debitori., fie datorită naturii obiectului, fie datorită voinţei
părţilor2
.
c) În raporturile nepatrimoniale, care decurg din creaţia intelectuală (operă sau
invenţie), pluralitatea se manifestă sub forma coautoratului. Opera comună a
fost creată de mai multe persoane prin contribuţia determinată (operă comună
divizibilă) sau imposibil de determinat (operă comună indivizibilă) a fiecărui
autor.
Schimbarea subiectelor raportului juridic civil
Subiectele raportului juridic civil (persoanele fizice sau juridice) se pot
schimba doar în cadrul raporturilor civile patrimoniale, fiindcă drepturile
personale nepatrimoniale sunt inalienabile, iar subiectele pasive sunt
nedeterminate (Lupulescu, 2000, p. 45). În privinţa schimbării subiectelor
raporturilor civile patrimoniale trebuie să distingem după cum conţinutul
acestora este format din drepturi reale sau de creanţă.
În cazul raporturilor civile reale, schimbarea subiectului activ se realizează
prin transmiterea bunului ce formează obiectul dreptului real către o altă
persoană. Subiectul pasiv în astfel de raporturi fiind nedeterminat nu se pune
problema schimbării acestuia.
În cadrul raporturilor civile obligaţionale, subiectul activ poate fi schimbat prin
una din următoarele forme: cesiunea de creanţă, subrogaţia personală şi novaţia
prin schimbare de creditor Schimbarea subiectului pasiv în astfel de raporturi
juridice se poate realiza prin: novaţie prin schimbare de debitor, delegaţie
imperfectă şi perfectă , stipulaţie pentru altul şi poprire.
Capacitatea civilă a subiectelor raportului juridic
Pentru ca o persoană fizică sau juridică să poată participa la raporturile juridice
de drept civil, trebuie să aibă capacitate civilă. Capacitatea civilă cuprinde
capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu.
Capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi
obligaţii. Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a-şi exercita
drepturile şi de a-şi asuma obligaţii.
1
De exemplu, dacă o persoană împrumută 100 de lei altor două persoane, creditorul nu va putea cere de la fiecare dintre
debitori decât câte 50 de lei.
2
De exemplu, dacă 3 persoane se obligă să predea alteia o maşină, nu este posibil ca fiecare să predea câte 1/3; de aceea
creditorul se poate îndrepta împotriva oricăruia dintre debitori.

7. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 34
Capacitatea de folosinţă este deci aptitudinea care conferă persoanelor
posibilitatea de a avea drepturi şi obligaţii şi de deveni, astfel, subiecte în
raporturile juridice de drept civil.
Capacitatea civilă de folosinţă a persoanei fizice începe la naşterea ei, iar în ce
priveşte aptitudinea de a dobândi drepturi civile, chiar de la data când copilul a
fost conceput, cu condiţia însă de a se naşte viu. Capacitatea de folosinţă a
persoanei fizice încetează la moartea acesteia sau odată cu declararea
judecătorească a morţii persoanei fizice.
Capacitatea de folosinţă este recunoscută de lege tuturor persoanelor fizice,
fără nici o discriminare. Ea este generală – cuprinde toate drepturile şi
obligaţiile civile recunoscute de dreptul obiectiv – şi este egală pentru toate
persoanele. Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea sa de folosinţă, decât în
cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege. De asemenea, nici o persoană
fizică nu poate renunţa, nici în tot, nici în parte, la capacitatea ei de folosinţă
sau la cea de exerciţiu.
Persoanele juridice dobândesc capacitatea de folosinţă odată cu înfiinţarea lor.
Astfel, persoanele juridice supuse înregistrării dobândesc capacitatea de
folosinţă de la data înregistrării lor1
. Persoanele juridice care nu sunt supuse
înregistrării, dobândesc capacitatea de folosinţă, după caz, de la data înscrierii
actului de dispoziţie prin care se înfiinţează, de la data recunoaşterii actului de
înfiinţare sau a celui prin care se autorizează înfiinţarea lor, precum şi de la
data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege. Capacitatea de folosinţă
a persoanelor juridice ia sfârşit prin încetarea fiinţei lor.
Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanelor fizice sau juridice de a-
şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii, încheind acte juridice în nume
propriu.
Persoanele fizice dobândesc capacitatea deplină de exerciţiu la 18 ani, vârsta
majoratului, la care legiuitorul presupune că ele au o voinţă conştientă şi putere
de discernământ care le îngăduie să-şi dea seama de însemnătatea actelor
juridice pe care le săvârşesc. Până la vârsta de 14 ani, minorii sunt complet
lipsiţi de capacitatea de exerciţiu. Sunt, de asemenea, lipsiţi de capacitatea de
exerciţiu alienaţii şi debilii mintali puşi sub interdicţie judecătorească. Actele
juridice ale celor lipsiţi de capacitatea de exerciţiu sunt încheiate de
reprezentanţii lor legali, părinţi sau tutori, în numele şi pe seama minorilor şi a
alienaţilor şi debililor mintali puşi sub interdicţie judecătorească.
Minorii care au împlinit vârsta de 14 ani au capacitatea de exerciţiu restrânsă.
Ei încheie singuri acte juridice, dar cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau
tutorelui. Aceasta înseamnă că între 14 şi 18 ani minorii au o voinţă conştientă
şi discernământul actelor lor de comportament însă nu au experienţa vieţii
juridice.
În ce priveşte capacitatea de exerciţiu a persoanelor juridice, potrivit legii ele
îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile prin organele lor de
conducere. Actele juridice făcute de organele persoanei juridice în limita
puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi. Faptele
licite sau ilicite săvârşite de organele sale obligă însăşi persoana juridică, dacă
1
În conformitate cu prevederile art. 33 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi persoanele juridice.

8. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 35
au fost săvârşite cu prilejul exercitării atribuţiilor lor. Faptele ilicite atrag însă
şi răspunderea personală a celor ce le-au săvârşit, atât faţă de persoana juridică,
cât şi faţă de terţi (Lupulescu, 2000, p. 49).
Sarcina de lucru 2
Delimitaţi în 10-15 rânduri relaţia existentă între capacitatea de
folosinţă şi cea de exerciţiu, precizând pentru fiecare momentul
dobândirii şi al încetării acestora.
2.2.2. Conţinutul raportului juridic civil. Noţiune
Conţinutul raportului juridic civil este alcătuit din drepturile subiectului activ şi
din obligaţiile subiectului pasiv. Drepturile şi obligaţiile ce se nasc între părţile
raportului juridic civil sunt interdependente în sensul că drepturilor subiectului
activ le corespund obligaţiile subiectului pasiv şi invers, obligaţiilor subiectului
pasiv le corespund drepturile subiectului activ1
.
Conţinutul drepturilor subiective este, aşadar, determinat de obligaţiile ce
corespund acestor drepturi, după cum conţinutul obligaţiilor este determinat de
drepturile subiective corespunzătoare.
Cuprinsul drepturilor şi obligaţiilor care alcătuiesc conţinutul raportului juridic
civil este, prin urmare, corelativ sau, cu alte cuvinte, drepturile şi obligaţiile
reprezintă diferitele aspecte ale conţinutului unui raport juridic civil, după cum
acest conţinut e privit din punctul de vedere al subiectului activ sau al
subiectului pasiv. Interdependenţa corelativă a drepturilor şi obligaţiilor ce
alcătuiesc conţinutul raportului juridic se întâlneşte la toate raporturile juridice,
indiferent că acestea sunt patrimoniale sau nepatrimoniale, iar cele
patrimoniale, reale sau de creanţă.
Dreptul subiectiv civil
Dreptul subiectiv poate fi definit ca fiind posibilitatea juridică a titularului
dreptului, dintr-un raport juridic civil, de a desfăşura o anumită conduită
garantată de lege prin putinţa de a pretinde persoanei obligate o anumită
comportare corespunzătoare care poate fi impusă, în caz de nevoie, prin
mijlocirea forţei coercitive a statului.
Din această definiţie, reiese că dreptul subiectiv prezintă următoarele caractere
specifice:
1
Astfel, de exemplu, la raportul juridic de vânzare-cumpărare, dreptului vânzătorului de a obţine preţul lucrului vândut îi
corespunde obligaţia cumpărătorului de a-i plăti preţul, iar obligaţiilor vânzătorului de a transmite, preda şi garanta lucrul
vândut, le corespund drepturile cumpărătorului de a i se transmite, preda şi garanta lucrul cumpărat. Tot astfel, la raportul
juridic de proprietate, drepturilor proprietarului de posesiune, folosinţă şi dispoziţie asupra lucrului său, le corespunde
obligaţia tuturor celorlalte persoane de a nu stânjeni pe proprietar în exerciţiul acestor drepturi.

9. Andy Puşcă
Drept civil. Partea generală
a) presupune neap
implicând astfel în mod necesar un raport social între dou
persoane, raport reglementat de norma juridic
b) conferă titularului s
limitele legii, căreia îi corespunde o anumit
persoanei obligate;
c) conferă titularului s
îndeplinească obliga
recurgând în caz de nevoie la concursul for
d) ia fiinţă la naşterea raportului juridic, chiar dac
încă să-l exercite, deoarece el este posibilitatea juridic
şi nu numai decât îns
În conformitate cu prevederile art.1 din Decretul nr. 31/1954, drepturile civile
ale persoanelor fizice sunt
personale, materiale
regulilor de convieţ
Acelaşi decret, prevede în art. 2 c
juridice, sunt recunoscute în scopul de a se asigura cre
bunăstării materiale
economice a ţării. Aceast
prin textele de lege men
drepturilor civile ce se realize
dreptului civil, dintre care cel mai important este Codul civil care
reglementează majoritatea raporturilor patrimoniale al c
format din drepturi reale
Drepturile civile, se pr
lege. Ele pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic
Această prevedere constituie consacrarea legal
fundamentale ale dreptului civil a c
de regulă, pe calea procesului civil. Într
subiectiv civil, titularul acestuia este îndrept
ce răspunde de aceast
nesocotit.
Pentru unele drepturi civile este stabilit un cadru legal special de ocrotire al
acestora cum ar fi, spre exemplu, dispozi
Decretul nr. 31/1954 privind ocrotirea
nepatrimoniale. În leg
prevede că persoana care a suferit o atingere într
va putea cere instan
acelui drept.
În scopul restabilirii dreptului înc
autorul faptei săvâr
judecătorească pronun
restabilească dreptul atins, iar în cazul în care refuz
dispoziţiile instanţ
statului, a unei amenzi de întârziere.
Identificarea persoanei fizice
a) presupune neapărat o obligaţie corelativă a altei sau altor persoane,
implicând astfel în mod necesar un raport social între două sau mai multe
persoane, raport reglementat de norma juridică de drept civil;
titularului său posibilitatea de a desfăşura o anumită
ăreia îi corespunde o anumită comportare corelativ
persoanei obligate;
titularului său putinţa de a pretinde persoanei obligate s
obligaţia, adică de a avea o anumită comportare corespunz
recurgând în caz de nevoie la concursul forţei de constrângere a statului;
la naşterea raportului juridic, chiar dacă titularul său n
l exercite, deoarece el este posibilitatea juridică a unei anumite conduite
i nu numai decât însăşi această conduită.
În conformitate cu prevederile art.1 din Decretul nr. 31/1954, drepturile civile
ale persoanelor fizice sunt recunoscute în scopul de a se satisface interesele
personale, materiale şi culturale, în acord cu interesul obştesc, potrivit legii
regulilor de convieţuire socială.
i decret, prevede în art. 2 că drepturile civile pe care le au persoanele
juridice, sunt recunoscute în scopul de a se asigura creşterea neîncetat
teriale şi a nivelului cultural al populaţiei, prin dezvoltarea puterii
ţării. Această recunoaştere cu caracter general (global
prin textele de lege menţionate se completează cu recunoaşterea special
drepturilor civile ce se realizează prin celelalte acte normative, izvoare ale
dreptului civil, dintre care cel mai important este Codul civil care
ă majoritatea raporturilor patrimoniale al căror con
format din drepturi reale şi de creanţă.
Drepturile civile, se prevede în art. 3 al Decretului nr. 31/1954 sunt
lege. Ele pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic
prevedere constituie consacrarea legală a unuia dintre principiile
fundamentale ale dreptului civil a cărui înfăptuire, în practică, se poate realiza,
, pe calea procesului civil. Într-adevăr, în cazul încălcării unui drept
subiectiv civil, titularul acestuia este îndreptăţit să cheme în judecat
spunde de această încălcare în vederea restabilirii dreptului înc
Pentru unele drepturi civile este stabilit un cadru legal special de ocrotire al
acestora cum ar fi, spre exemplu, dispoziţiile cuprinse în art. 54
Decretul nr. 31/1954 privind ocrotirea şi apărarea drepturilor
nepatrimoniale. În legătură cu aceasta în art. 54 din Decretul nr. 31/1954 se
persoana care a suferit o atingere într-un drept al său nepatrimonial,
va putea cere instanţei judecătoreşti încetarea săvârşirii faptei ce aduce atingere
În scopul restabilirii dreptului încălcat instanţa de judecată va putea obliga pe
autorul faptei săvârşite fără drept să publice, pe cheltuiala sa, hot
ă pronunţată sau să îndeplinească orice alte fapte de natur
dreptul atins, iar în cazul în care refuză să aducă la îndeplinire
iile instanţei stabilite prin hotărâre, poate fi obligat la plata, în folosul
statului, a unei amenzi de întârziere.
Identificarea persoanei fizice
36
a altei sau altor persoane,
ă sau mai multe
ura o anumită conduită, în
comportare corelativă din partea
a de a pretinde persoanei obligate să-şi
comportare corespunzătoare,
ei de constrângere a statului;
titularul său n-a început
nei anumite conduite
În conformitate cu prevederile art.1 din Decretul nr. 31/1954, drepturile civile
în scopul de a se satisface interesele
tesc, potrivit legii şi
drepturile civile pe care le au persoanele
terea neîncetată a
iei, prin dezvoltarea puterii
tere cu caracter general (globală) făcută
şterea specială a
prin celelalte acte normative, izvoare ale
dreptului civil, dintre care cel mai important este Codul civil care
ror conţinut este
evede în art. 3 al Decretului nr. 31/1954 sunt ocrotite de
lege. Ele pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic şi social.
a unuia dintre principiile
ă, se poate realiza,
ălcării unui drept
cheme în judecată persoana
irii dreptului încălcat sau
Pentru unele drepturi civile este stabilit un cadru legal special de ocrotire al
iile cuprinse în art. 54-56 din
rarea drepturilor personale
cu aceasta în art. 54 din Decretul nr. 31/1954 se
ău nepatrimonial,
irii faptei ce aduce atingere
va putea obliga pe
publice, pe cheltuiala sa, hotărârea
orice alte fapte de natură să
ă la îndeplinire
râre, poate fi obligat la plata, în folosul

10. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 37
Recunoaşterea şi ocrotirea drepturilor civile are ca scop practic asigurarea
exercitării acestor drepturi în conformitate cu principiile stabilite de normele
legislaţiei civile. Astfel, în exercitarea drepturilor subiective civile trebuie să
fie avute în vedere următoarele principii: exercitarea dreptului subiectiv civil se
face numai potrivit cu scopul său social şi economic, principiu prevăzut în mod
expres de art. 3 alin. 2 al Decretului nr. 31/1954; drepturile civile trebuie
exercitate cu respectarea strictă a legii şi a regulilor de morală, principiu
consacrat de art. 5 din Codul civil; drepturile subiective civile trebuie exercitate
cu bună-credinţă, principiu prevăzut de art. 54 din Constituţie şi art. 970 alin. 1
din Codul civil (Beleiu, 2003, p. 80).
Exercitarea drepturilor subiective civile prin încălcarea acestor principii
constituie, ceea ce se numeşte în literatura de specialitate şi practica
judecătorească, abuz de drept. Exercitarea abuzivă a drepturilor subiective
civile nu se bucură de ocrotirea legii, în sensul că titularului dreptului îi este
refuzat concursul forţei coercitive a statului în apărarea dreptului exercitat
abuziv, iar dacă prin exercitarea abuzivă s-a produs un prejudiciu, el urmează
să fie reparat de către autorul faptei ilicite.
Drepturile subiective civile se clasifică după următoarele criterii:
1) în funcţie de gradul de opozabilitate în drepturi absolute şi drepturi relative;
2) în funcţie de conţinutul lor în drepturi patrimoniale şi personale
nepatrimoniale;
3) în funcţie de gradul de siguranţă şi certitudine oferit titularilor se împart în
drepturi pure şi simple şi afectate de modalităţi.
1) Drepturi absolute şi drepturi relative
Drepturile absolute sunt acele drepturi în temeiul cărora titularul lor are
posibilitatea să le exercite singur, fără concursul altor persoane, drepturi cărora
le corespunde obligaţia generală negativă a tuturor persoanelor de a se abţine
de a le aduce vreo vătămare.
Drepturile absolute prezintă următoarele caractere specifice:
a) raportul juridic care are în conţinutul său un drept absolut, se stabileşte între
titularul dreptului, ca subiect activ, şi toate celelalte persoane, ca subiecte
pasive, nedeterminate;
b) drepturile absolute sunt opozabile tuturor, erga omnes;
c) conţinutul obligaţiei subiectelor pasive nedeterminate este îndatorirea lor
generală negativă de a se abţine de la orice act sau fapt care ar putea aduce
atingere dreptului absolut al subiectului activ.
Sunt drepturi absolute: drepturile personale nepatrimoniale; dreptul de
proprietate şi celelalte drepturi reale.
Drepturile relative, în opoziţie cu cele absolute, sunt acele drepturi cărora le
corespunde obligaţia uneia sau a unor persoane determinate din însuşi
momentul naşterii raportului juridic, de a da, de a face (obligaţii pozitive), sau,
uneori, de a se abţine de la săvârşirea unor acte sau fapte juridice (obligaţie
negativă).
Drepturile relative prezintă următoarele caractere specifice:

11. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 38
a) raportul juridic care are în conţinutul său un drept relativ se stabileşte între
titularul sau titularii dreptului ca subiect activ şi una sau mai multe persoane
determinate, din însuşi momentul naşterii raportului juridic ca subiecte pasive;
b) drepturile relative sunt opozabile numai unor persoane determinate, care
constituie subiectele pasive determinate ale raportului juridic respectiv;
c) conţinutul obligaţiei subiectului pasiv determinat este îndatorirea, cel mai
adesea, pozitivă, de a da sau a face ceva prin îndeplinirea cărora se realizează
dreptul subiectului activ, sau uneori, de a se abţine de la săvârşirea unor
anumite acte sau fapte (obligaţie negativă).
Sunt drepturi relative, drepturile care rezultă din acte juridice ori din fapte
juridice, în temeiul cărora una sau mai multe persoane determinate numite
creditori, au dreptul de a pretinde altor persoane determinate, numite debitori,
de a da, a face sau a nu face ceva1
.
Sarcina de lucru 3
Realizează o comparaţie între drepturile absolute şi drepturile relative.
2) Drepturi patrimoniale şi drepturi personale nepatrimoniale
După cum au sau nu conţinut economic drepturile civile se împart în drepturi
patrimoniale şi drepturi nepatrimoniale.
Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi care au un conţinut economic şi
care pot fi evaluate în bani. Marea majoritate a drepturilor civile sunt
patrimoniale, căci dreptul civil reglementează, în principal, raporturi
patrimoniale. Drepturile patrimoniale pot fi, fie absolute, cum este dreptul de
proprietate şi celelalte drepturi reale, fie relative, cum sunt drepturile de
creanţă.
Drepturile nepatrimoniale sunt acele drepturi care n-au un conţinut economic
şi nu pot fi evaluate în bani. Intră în această categorie: drepturile care privesc
integritatea fizică şi morală a persoanei, cum ar fi drepturile la existenţă şi
integritate corporală, la cinste, la onoare, la reputaţie etc.; drepturi care privesc
atributele de identificare ale persoanei, cum ar fi dreptul la nume, prenume,
1
Astfel, din contractul de vânzare-cumpărare, rezultă dreptul relativ al vânzătorului de a obţine de la o persoană determinată
(cumpărătorul) plata preţului lucrului vândut, plată prin săvârşirea căreia se realizează dreptul vânzătorului; vânzătorul este
creditorul preţului, iar cumpărătorul este debitorul plăţii acestui preţ; dreptul vânzătorului este relativ, deoarece el nu poate
cere şi obţine plata preţului decât de la cumpărător. Tot astfel, dacă o persoană a suferit o pagubă în urma faptei ilicite
culpabile a altor persoane, victima are dreptul relativ de a cere de la autorii pagubei, persoane determinate, o despăgubire
corespunzătoare.

12. Andy Puşcă
Drept civil. Partea generală
domiciliu etc.; drepturile care privesc latura nepatrimonial
intelectuale, cum ar fi dreptul de autor, inventator etc.
Aceste drepturi sunt drepturi absolute, adic
erga omnes; nu fac parte din patrimoniul persoanei; nu se pot transmite prin
moştenire şi se exercit
sunt împletite cu drepturile patrimoniale sau pot da na
patrimoniale. Astfel, de exemplu,
de inventator dă na
când opera este încredin
predată unei societăţ
Drepturile patrimoniale se împart, la rândul lor, în drepturi reale
creanţă.
Drepturile reale sunt acele drepturi patrimoniale în temeiul c
îşi pot exercita prerogativele conferite de lege, direct
bun determinat fără
Drepturile reale prezint
a) ele rezultă din raporturi juridice care se stabilesc între una sau mai multe
persoane, ca subiecte active determinate,
pasive nedeterminate;
b) ele conferă titularilor lor puterea de a
nemijlocit asupra unui bun, f
c) ele implică obliga
nimic de natură să
dreptului real;
d) ele sunt drepturi absolute
e) ele conferă titularilor, atât prerogativa de a putea urm
orice mâini s-ar afla (dreptul de urm
căror creanţe sunt garantate prin drepturi reale accesorii asupra unor lucruri ale
debitorilor lor, de a fi satisf
lipsiţi de asemenea garan
f) drepturile reale sunt limitate ca num
Drepturile reale se clasific
reale accesorii.
Drepturile reale principale
stătătoare, existenţ
exercitându-şi atributele conferite de lege asupra bunului f
persoane. Sunt drepturi reale principale, drept
sale, drepturile reale principale corespunz
(uzufruct, uz, abitaţ
Drepturile reale accesorii
stătătoare, naşterea, existen
ale căror garanţii sunt. Aceste drepturi sunt accesorii drepturilor de crean
sunt afectate garant
de gaj (amanet) ipoteca, privilegiile
Identificarea persoanei fizice
domiciliu etc.; drepturile care privesc latura nepatrimonială
intelectuale, cum ar fi dreptul de autor, inventator etc.
Aceste drepturi sunt drepturi absolute, adică opozabile tuturor persoanelor,
; nu fac parte din patrimoniul persoanei; nu se pot transmite prin
i se exercită personal. Uneori, drepturile personale nepatrimoniale
sunt împletite cu drepturile patrimoniale sau pot da naştere la drepturi
patrimoniale. Astfel, de exemplu, dreptul personal nepatrimonial de autor sau
ă naştere dreptului patrimonial de a primi o remunera
când opera este încredinţată unei edituri spre publicare, sau când inven
unei societăţi comerciale spre a fi aplicată în practică.
Drepturile patrimoniale se împart, la rândul lor, în drepturi reale ş
sunt acele drepturi patrimoniale în temeiul cărora titularii lor
i pot exercita prerogativele conferite de lege, direct şi nemijloc
bun determinat fără a fi necesar concursul altor persoane.
Drepturile reale prezintă următoarele caractere specifice:
din raporturi juridice care se stabilesc între una sau mai multe
persoane, ca subiecte active determinate, şi toate celelalte persoane, ca subiecte
pasive nedeterminate;
ă titularilor lor puterea de a-şi exercita prerogativele direct
nemijlocit asupra unui bun, fără concursul altor persoane;
ă obligaţia generală negativă a subiectelor pasive de a nu face
ă să stânjenească exerciţiul prerogativelor ce aparţ
d) ele sunt drepturi absolute şi, ca atare, opozabile tuturor, erga omnes;
titularilor, atât prerogativa de a putea urmări lucrul respectiv în
ar afla (dreptul de urmărire), cât şi prerogativa creditorilor ale
e sunt garantate prin drepturi reale accesorii asupra unor lucruri ale
debitorilor lor, de a fi satisfăcuţi cu preferinţă faţă de creditorii
i de asemenea garanţii (dreptul de preferinţă);
f) drepturile reale sunt limitate ca număr.
Drepturile reale se clasifică, la rândul lor, în drepturi reale principale
Drepturile reale principale sunt acele drepturi care au o existen
toare, existenţa lor nefiind condiţionată de un alt drept, titularul lor
i atributele conferite de lege asupra bunului fără interven
persoane. Sunt drepturi reale principale, dreptul de proprietate, în toate formele
sale, drepturile reale principale corespunzătoare dreptului de proprietate
(uzufruct, uz, abitaţie, superficie, servitute), dreptul de folosinţă, etc.
Drepturile reale accesorii sunt acele drepturi care nu au o existen
şterea, existenţa şi stingerea lor depinzând de drepturile de crean
ţii sunt. Aceste drepturi sunt accesorii drepturilor de crean
sunt afectate garantării acestor drepturi. Drepturile reale accesorii sunt: drept
de gaj (amanet) ipoteca, privilegiile şi dreptul de retenţie.
Identificarea persoanei fizice
39
domiciliu etc.; drepturile care privesc latura nepatrimonială a creaţiei
opozabile tuturor persoanelor,
; nu fac parte din patrimoniul persoanei; nu se pot transmite prin
personal. Uneori, drepturile personale nepatrimoniale
ştere la drepturi
dreptul personal nepatrimonial de autor sau
tere dreptului patrimonial de a primi o remuneraţie atunci
unei edituri spre publicare, sau când invenţia este
Drepturile patrimoniale se împart, la rândul lor, în drepturi reale şi drepturi de
ărora titularii lor
i nemijlocit asupra unui
din raporturi juridice care se stabilesc între una sau mai multe
i toate celelalte persoane, ca subiecte
i exercita prerogativele direct şi
or pasive de a nu face
iul prerogativelor ce aparţin titularului
i, ca atare, opozabile tuturor, erga omnes;
i lucrul respectiv în
i prerogativa creditorilor ale
e sunt garantate prin drepturi reale accesorii asupra unor lucruri ale
de creditorii chirografari,
, la rândul lor, în drepturi reale principale şi drepturi
sunt acele drepturi care au o existenţă de sine
de un alt drept, titularul lor
ă intervenţia altor
ul de proprietate, în toate formele
toare dreptului de proprietate
ţă, etc.
sunt acele drepturi care nu au o existenţă de sine
i stingerea lor depinzând de drepturile de creanţă
ii sunt. Aceste drepturi sunt accesorii drepturilor de creanţă şi
rii acestor drepturi. Drepturile reale accesorii sunt: dreptul

13. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 40
Drepturile de creanţă sunt acele drepturi patrimoniale în temeiul cărora
subiectul activ, numit creditor, poate pretinde subiectului pasiv, numit debitor,
ca acesta să dea, să facă ori să nu facă, obligaţii prin săvârşirea cărora se
realizează dreptul creditorului.
Raporturile juridice al căror conţinut este alcătuit din drepturi de creanţă şi
obligaţii corespunzătoare acestor drepturi, se numesc raporturi de obligaţii, sau
pe scurt obligaţii, expresia de obligaţie fiind întrebuinţată aici în înţelesul larg
al cuvântului, de raport obligaţional civil.
Drepturile de creanţă prezintă următoarele caractere specifice:
a) ele rezultă din raporturi juridice care se stabilesc între una sau mai multe
persoane, ca subiecte active determinate, şi una sau mai multe persoane, ca
subiecte pasive determinate;
b) ele conferă titularului lor − creditorului − dreptul de a pretinde subiectului
pasiv determinat − debitorul − să dea, să facă sau să nu facă ceva, obligaţii prin
săvârşirea cărora se realizează drepturile creditorului. Astfel, în raportul juridic
de vânzare-cumpărare, vânzătorul (care este creditorul preţului lucrului
vândut), poate pretinde cumpărătorului (care este debitorul obligaţiei de a plăti
preţul lucrului cumpărat) să efectueze această plată, prin săvârşirea căreia se
realizează dreptul vânzătorului. Vânzătorul (creditorul) nu se poate adresa în
acest scop decât cumpărătorului (debitorului său);
c) ele implică obligaţia subiectului pasiv − a debitorului − de a da (adică de a
constitui sau strămuta un drept real asupra unui anumit bun), de a face (adică
de a săvârşi anumite acte, acţiuni, lucrări sau de a presta anumite servicii), sau
de a nu face (adică de a se abţine de la o anumită activitate pe care ar fi avut
dreptul să o săvârşească);
d) ele sunt drepturi relative şi, ca atare, nu sunt opozabile decât faţă de
persoana sau persoanele care figurează în raportul juridic respectiv, ca subiect
sau subiecte pasive determinate;
e) drepturile de creanţă sunt nelimitate ca număr.
Între drepturile reale şi cele de creanţă există unele asemănări, dar şi deosebiri.
Astfel, sub aspectul asemănărilor, menţionăm în primul rând, că ambele
drepturi sunt patrimoniale şi în al doilea rând, în raporturile juridice ce au în
conţinutul lor drepturi reale şi de creanţă sunt cunoscuţi titularii acestor
drepturi, adică subiectele active.
Drepturile de creanţă se deosebesc de drepturile reale, aşa cum reiese din
caracterele lor specifice, prin următoarele:
a) la drepturile de creanţă, creditorul nu poate obţine realizarea dreptului său
decât în urma activităţii sau abţinerii debitorului, pe când la drepturile reale,
titularul dreptului real îşi poate exercita direct şi nemijlocit atributele
(prerogativele) dreptului său asupra bunului, fără concursul altor persoane;
b) la drepturile de creanţă, subiectul pasiv − debitorul − este determinat din
momentul naşterii raportului juridic, pe când la drepturile reale, subiectul
pasiv, este universal, nedeterminat;
c) la drepturile de creanţă, subiectul pasiv − debitorul − are obligaţia de a da, a
face sau a nu face ceva, pe când la drepturile reale, subiectul pasiv universal

14. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 41
are numai obligaţia de a nu face nimic de natură să stânjenească pe titularul
dreptului real în exerciţiul atributelor conferite de lege;
d) drepturile de creanţă sunt relative, pe când drepturile reale sunt absolute;
e) drepturile de creanţă sunt nelimitate, ca număr pe când drepturile reale sunt
limitate;
f) drepturile reale conferă titularilor săi dreptul de urmărire şi drept de
preferinţă.
3) Drepturi pure şi simple şi drepturi afectate de modalităţi
Drepturile pure şi simple sunt acele drepturi care conferă titularilor lor
certitudine şi siguranţă, ele producându-şi efectele, imediat şi definitiv din
momentul naşterii raportului juridic, existenţa şi exercitarea lor nefiind afectată
de vreo împrejurare viitoare.
Drepturile afectate de modalităţi sunt acele drepturi a căror naştere, existenţă,
exercitare ori stingere depind de anumite evenimente viitoare sigure sau
nesigure denumite termen, condiţie şi sarcină.
Obligaţia civilă
Obligaţia, la rândul ei, poate fi definită ca fiind îndatorirea subiectului pasiv al
unui raport juridic civil, de a avea o anumită comportare corespunzătoare faţă
de conduita titularului dreptului subiectiv, comportare care poate consta în a
da, a face sau a nu face ceva şi care, poate fi impusă la nevoie, prin mijlocirea
forţei de constrângere a statului.
Din această definiţie rezultă următoarele trăsături caracteristice ale obligaţiei:
a) constă într-o îndatorire a subiectului pasiv şi nu într-o posibilitate juridică pe
care o are subiectul activ;
b) îndatorirea subiectului pasiv constă dintr-o conduită corespunzătoare şi
pretinsă de conduita subiectului activ;
c) conduita subiectului pasiv constă, cel mai adesea, dintr-o prestaţie pozitivă, a
da, a face şi numai rareori dintr-o prestaţie negativă, a nu face;
d) în caz de nevoie, subiectul pasiv poate fi obligat să-şi îndeplinească
îndatorirea prin mijlocirea forţei coercitive a statului.
Termenul de obligaţie civilă în afara sensului de îndatorire a subiectului pasiv
mai are şi sensurile de raport juridic obligaţional ce se naşte între creditor şi
debitor, precum şi de înscris constatator al unei datorii, cum ar fi spre exemplu,
obligaţiile la o bancă.

15. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 42
Sarcina de lucru 4
Realizează o comparaţie între drepturile reale şi drepturile de creanţă.
2.2.3. Obiectul raportului juridic civil. Noţiune
Fiind un raport social, raportul juridic de drept civil se referă la activitatea
oamenilor. De aceea, obiectul lui va consta întotdeauna în anumite acţiuni ale
acestora sau în abţinerea de a săvârşi anumite acţiuni, deci într-o conduită
anume.
Prin urmare, obiectul raportului juridic civil îl constituie acţiunea sau
inacţiunea pe care subiectul activ o pretinde şi pe care subiectul pasiv trebuie
să o îndeplinească.
Obiectul nu trebuie confundat cu conţinutul raportului juridic. Prin conţinut se
înţeleg drepturile şi obligaţiile părţilor, adică posibilitatea juridică de a
întreprinde anumite acţiuni, în timp ce prin obiect se înţeleg însăşi acţiunile pe
care subiectul activ le poate pretinde şi subiectul pasiv trebuie să le
îndeplinească1
.
Acţiunea sau inacţiunea care constituie obiectul raportului juridic civil se referă
de foarte multe ori la bunuri (obiect material)2
. În aceste cazuri, acţiunile
titularilor de drepturi reale şi în special acţiunile proprietarului, se confundă în
aşa măsură cu lucrul la care se referă, încât lucrul apare ca fiind obiectul
raportului juridic. Dar aceasta nu este decât o aparenţă pentru că obiectul
raportului juridic este întotdeauna acţiunea sau inacţiunea la care este
îndreptăţit subiectul activ şi de care este ţinut subiectul pasiv.
Bunurile nu sunt decât obiecte materiale exterioare raportului juridic la care se
referă raportul juridic (obiecte juridice derivate), ele neputând fi considerate un
element al raportului juridic civil. Ele nici nu apar în toate raporturile juridice
civile, ci doar în unele raporturi patrimoniale.
Bunurile şi clasificarea lor
În legislaţia civilă, deşi există numeroase texte care folosesc termenul de „bun”
sau „lucru”, nu găsim o definiţie a bunului.
Literatura juridică a fost cea care a arătat că prin lucru se înţelege tot ce se află
în natură, fiind perceptibil prin simţurile noastre. Pentru ca un lucru să devină
1
De exemplu, la raporturile juridice de vânzare-cumpărare, obligaţia vânzătorului de a preda bunul vândut şi dreptul
cumpărătorului de a pretinde predarea bunului intră în noţiunea de conţinut al raportului juridic de vânzare cumpărare, în
timp ce acţiunea efectivă de predare şi, respectiv, de primire a bunului vândut fac parte din noţiunea de obiect al aceluiaşi
raport juridic (D. Lupulescu, ed. cit., p. 61).
2
Astfel, proprietarul îşi îndreaptă acţiunea sa de posesiune, folosinţă şi dispoziţie asupra unui lucru. Tot astfel, titularii de alte
drepturi reale îşi îndreaptă acţiunile corespunzătoare drepturilor lor asupra unor lucruri
Reţine
diferenţa!

16. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 43
bun în sens juridic, trebuie să fie util omului, să aibă valoare economică şi să
fie susceptibil de apropriere (însuşire) sub forma unor drepturi ce intră în
compunerea unui patrimoniu, fie al unei persoane fizice, fie al unei persoane
juridice1
.
Putem defini astfel bunul ca fiind acea valoare economică ce este utilă pentru
satisfacerea nevoilor materiale ori spirituale ale omului şi este susceptibilă de
apropriere sub forma dreptului patrimonial. (Turianu, 2005, p. 78)
Bunurile pot fi clasificate după următoarele criterii:
1) În funcţie de natura lor şi de calificarea dată de lege, bunurile se împart în
bunuri imobile (nemişcătoare) şi bunuri mobile (mişcătoare);
2) În raport de regimul juridic al circulaţiei lor bunurile se împart în bunuri care
se află în circuitul civil şi bunuri scoase din circuitul civil;
3) După cum au o întrebuinţare independentă sau sunt utile numai prin
intermediul altor bunuri de care sunt strâns legate, deosebim bunuri principale
şi bunuri accesorii;
4) După cum pot fi sau nu împărţite fără să-şi schimbe destinaţia, distingem
bunuri divizibile şi bunuri indivizibile;
5) După cum sunt ori nu producătoare de fructe, bunurile se clasifică în bunuri
frugifere şi bunuri nefrugifere;
6) După modul cum sunt determinate, bunurile se clasifică în bunuri individual
determinate (res certa) şi bunuri determinate generic (res genera);
7) După cum pot fi înlocuite unele cu altele în executarea unei obligaţii,
deosebim bunuri fungibile şi bunuri nefungibile;
8) După cum întrebuinţarea lor implică ori nu consumarea sau înstrăinarea lor,
bunurile se împart în bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile;
9) După modul cum sunt percepute, bunurile se împart în bunuri corporale şi
bunuri incorporale;
10) După cum sunt sau nu supuse urmăririi şi executării silite, distingem bunuri
sesizabile şi bunuri insesizabile.
În funcţie de criteriile menţionate, în cele ce urmează vor fi înfăţişate noţiunea
şi caracterele specifice fiecărei categorii de bunuri în parte (Lupulescu, 2000, p.
65)
1) Bunuri imobile (nemişcătoare) şi bunuri mobile (mişcătoare)
Bunurile imobile sunt acele bunuri care au o aşezare fixă şi stabilă şi nu pot fi
mişcate dintr-un loc în altul. Bunurile mobile sunt acele bunuri care se pot muta
dintr-un loc în altul fie prin energie proprie, fie cu ajutorul unei energii străine2
.
1
Aşa se explică de ce unele lucruri care sunt nu numai utile omului, dar chiar indispensabile vieţii cum ar fi aerul, apa
mărilor, căldura şi lumina soarelui nu sunt bunuri în sens juridic, deoarece ele nu sunt susceptibile de apropriere (însuşire)
sub formă de drepturi patrimoniale care să aparţină unor persoane fizice sau juridice (Dumitru Lupulescu, op. cit., p. 62).
2
În legătură cu această definiţie în art. 473 C. civ. se prevede că „Sunt mobile prin natura lor corpurile care se pot
transporta de la un loc la altul, atât cele care se mişcă de la sine precum sunt animale, precum şi cele care nu se pot
strămuta din loc în loc decât printr-o putere străină precum sunt lucrurile neînsufleţite”.

17. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 44
Bunurile imobile se clasifică în: a) imobile prin natura lor; b) imobile prin
destinaţie; c) imobile prin obiectul la care se aplică.
a) Sunt bunuri imobile prin natura lor: pământul şi toate bunurile care, în mod
natural sau artificial sunt încorporate pământului, cum sunt clădirile,
construcţiile, fabricile, conductele de apă, gaz sau electricitate, recoltele prinse
de rădăcini etc. (art. 463-465 C. civ.).
b) Sunt bunuri imobile prin destinaţie: bunurile mişcătoare prin natura lor,
aşezate în mod perpetuu asupra unui imobil (de exemplu, obiectele de
ornamentaţie) sau destinate serviciului ori exploatării unui imobil (de exemplu
maşinile, aparatele ori camioanele afectate unei exploatări industriale, uneltele
de arat, animalele întrebuinţate la munca câmpului etc.), care, deşi mobile prin
natura lor, sunt totuşi considerate ca bunuri imobile prin destinaţie.
Pentru ca un bun mobil să poată deveni imobil prin destinaţie este necesară
întrunirea următoarelor două condiţii:
- atât bunul mobil, cât şi cel imobil trebuie să se afle în proprietatea aceleiaşi
persoane;
- între cele două bunuri să existe un raport de accesorietate, adică bunul mobil
să fie afectat exploatării bunului imobil (art. 468-470 C. civ.).1
.
c) Sunt bunuri imobile prin obiectul la care se aplică drepturile reale asupra
imobilelor, creanţele imobiliare şi acţiunile în justiţie privitoare la imobile care,
deşi sunt drepturi şi nu bunuri, sunt totuşi considerate ca bunuri imobile prin
obiectul la care se aplică (art. 471 C. civ.).
Bunurile mobile, la rândul lor, se împart în trei categorii şi anume: a) mobile
prin natura lor; mobile prin determinarea legii; c) mobile prin anticipaţie.
a) Bunuri mobile prin natura lor se pot strămuta din loc în loc (art. 473 C. civ.).
Sunt bunuri mobile prin natura lor cele care se mişcă de la sine prin putere
proprie, precum şi cele care pot fi mişcate dintr-un loc în altul printr-o forţă
externă.
b) Bunuri mobile prin determinarea legii sunt de exemplu, drepturile reale
asupra mobilelor, drepturile de creanţă asupra bunurilor mobile, precum şi
acţiunile în justiţie privitoare la mobile (art. 474 C. civ.).
c) Bunuri mobile prin anticipaţie. Fac parte din această categorie bunuri
imobile prin natura lor, dar pe care părţile prin contract le consideră ca fiind
bunuri mobile. De exemplu, acele imobile care prin aderenţa lor la pământ sunt
considerate într-un contract, în mod anticipat, ca mobile, calitate pe care nu o
vor avea decât în viitor, în care caz, pentru contractanţii respectivi, ele sunt
mobile prin anticipaţie2
.
1
Acest raport se stabileşte fie printr-o legătură materială, ca de exemplu ţevile, fie printr-o legătură intelectuală, cum ar fi
inventarul agricol.
2
Potrivit dispoziţiilor art. 465 C. civ., recoltele prinse în rădăcini şi fructele neculese încă sunt imobile prin natura lor. Dar de
„îndată ce recoltele se vor tăia şi fructele se vor culege, sunt mobile”. La aceste prevederi legale, în art. 466 C. civ. se
adaugă faptul că “arborii ce se taie devin mobile”.

18. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 45
Sarcina de lucru 5
Prezintă pentru următoarele bunuri apartenenţa la categoria bunurilor
imobile sau mobile: tapetul lipit pe perete, telefonul mobil personal,
fructele neculese, rola de tapet în valoare de 30 Ron, apartamentul
bunicilor, depozit bancar, merele din depozitul unui aprozar, uneltele
unei societăţi comerciale agricole, autoturismul personal.
2) Bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuitul civil
Sunt bunuri aflate în circuitul civil acele bunuri care pot face obiectul actelor
juridice, în alţi termeni, bunurile care pot fi dobândite ori înstrăinate prin acte
juridice.
Sunt scoase din circuitul civil acele bunuri care nu pot forma obiectul actului
juridic civil. Aceste bunuri sunt inalienabile1
.
Importanţa juridică a acestei clasificări se manifestă în planul valabilităţii
prevederilor legale. Astfel, nerespectarea prevederilor legale care supun unor
condiţii actele juridice privitoare la anumite bunuri atrage, pe lângă nulitatea
respectivelor acte şi răspunderea administrativă sau penală.
3) Bunuri principale şi bunuri accesorii
Bunurile ce servesc la folosirea altor bunuri se numesc bunuri accesorii, iar
cele pe care le servesc se numesc bunuri principale. Sunt astfel, bunuri
accesorii: cutiile pentru instrumentele muzicale, cheile pentru lacăte, pompa şi
cheile pentru bicicletă, lopeţile pentru o barcă, beţele de sprijin pentru schi etc.
Această clasificare prezintă interes în dreptul civil deoarece bunul accesoriu
urmează soarta juridică a bunului principal, dacă nu reiese altfel din lege sau
din convenţia părţilor2
.
4) Bunuri divizibile şi bunuri indivizibile
Sunt divizibile acele bunuri care se pot divide în mai multe părţi, fără ca prin
aceasta să se schimbe destinaţia lor economică. De exemplu, o bucată de stofă
care se poate împărţi în mai multe cupoane.
Dimpotrivă, bunurile care, prin împărţirea lor în mai multe părţi, îşi pierd
destinaţia lor economică anterioară sunt bunuri indivizibile. De exemplu, o
maşină, o haină etc.
1
Un asemenea bun este teritoriul României precum şi bunurile enumerate de art. 136 alin. 3 din Constituţie care nu pot fi
decât obiect al proprietăţii publice: bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic
valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice etc.
2
Astfel, vânzarea unui instrument muzical implică obligaţia vânzătorului de a preda cumpărătorului şi cutia care este bun
accesoriu, dacă părţile nu au convenit altfel.

19. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 46
Această clasificare prezintă interes juridic în cazul împărţirii bunurilor comune
între mai mulţi coproprietari. Bunurile indivizibile vor fi atribuite în întregul
lor unui coproprietar, iar ceilalţi vor primi în schimb alte bunuri de valoare
egală sau compensaţii în bani.
5) Bunuri frugifere şi bunuri nefrugifere
Bunurile frugifere sunt acelea care dau naştere în mod periodic altor produse
(fructe), fără a se consuma substanţa lor.
Bunurile nefrugifere sunt acelea care nu pot crea alte produse fără consumarea
substanţei lor.
Codul civil distinge trei categorii de fructe: naturale, industriale şi civile.
Fructele naturale sunt produsul naturii, fără intervenţia muncii omului. Sunt
astfel de bunuri fructele de pădure1
. Fructele industriale sunt acelea care se
produc ca urmare a activităţii omului. Fac parte din această categorie fructele şi
legumele de cultură (recoltele, plantaţiile)2
. Fructele civile reprezintă
echivalentul în bani al folosirii unui anumit bun. Sunt astfel de fructe chiriile,
dobânzile etc.3
Fructele nu trebuie confundate cu productele. Productele sunt foloase trase
dintr-un bun cu consumarea substanţei sale. Este product, de exemplu, piatra
dintr-o carieră sau nisipul dintr-o albie a unui râu.
Distincţia între cele trei categorii de fructe prezintă interes în ceea ce priveşte
modul lor de dobândire, în sensul că fructele naturale şi cele industriale se
dobândesc prin culegere (percepere), iar fructele civile se dobândesc zi cu zi
(prin simpla scurgere a timpului).
De asemenea, în litigiul dintre proprietari şi posesori cu privire la un anumit
bun, prezintă importanţă dacă bunul este producător de fructe, deoarece
posesorul de rea credinţă este obligat să restituie nu numai bunul, ci şi fructele
produse de acesta.
Distincţia dintre fructe şi producte prezintă importanţă practică sub mai multe
aspecte. De exemplu: uzufructuarul are dreptul numai la fructe, nu şi la
producte, care se cuvin nudului proprietar; posesorul de bună-credinţă
dobândeşte numai fructele, nu şi productele (Boroi, 2008, p. 107).
6) Bunuri individual determinate (certe) şi bunuri determinate generic (generice)
Bunurile determinate prin caractere individuale şi specifice unui anumit bun, se
numesc bunuri certe. Sunt bunuri individual determinate, spre exemplu, o
anumită casă, un anumit tablou etc.
Bunurile determinate prin caractere generice, adică comune unei anumite
categorii de bunuri şi care se individualizează prin indicarea greutăţii,
numărului ori măsurii, se numesc bunuri generice. Sunt bunuri generice, spre
exemplu, banii, alimentele, combustibilul etc.
1
Potrivit art. 522 teza I C. civ., „fructele naturale sunt acelea ce pământul produce de la sine; producţia şi prăsila (sporul
animalelor) sunt asemenea fructe naturale”.
2
Potrivit art. 522 teza II C. civ., „fructele industriale ale unui fond sunt acelea ce se dobândesc prin cultură”.
3
Potrivit art. 523 C. civ., „fructele civile sunt chiriile caselor, dobânzile sumelor exigibile, venitul rentelor; arendele intră în
clasa fructelor civile”.
Reţine
specificul
acestei
clasificări!

20. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 47
Bunurile sunt certe sau generice nu atât prin natura lor intrinsecă, cât mai cu
seamă prin felul cum sunt privite de către părţi în actele juridice pe care le
încheie cu privire la ele. Astfel, un volum de poezii împrumutat, care este un
lucru generic prin natura sa, poate fi privit de părţi ca un bun cert, ce nu poate
fi înlocuit prin alt exemplar, exemplarul împrumutat prezentând o valoare de
amintire pentru proprietarul său (Lupulescu, 2000, p. 66).
Clasificarea bunurilor în bunuri certe şi generice prezintă o deosebită
importanţă în dreptul civil, sub aspectul regimului juridic ce li se aplică. Astfel,
în caz de înstrăinare a unui bun, dacă el este cert - individual determinat -
transmiterea dreptului de proprietate către dobânditor are loc în chiar momentul
încheierii contractului, adică al realizării acordului de voinţă, chiar dacă bunul
n-a fost predat.
Dacă însă, bunul este generic, determinat numai prin caractere generice, atunci
dreptul de proprietate se transmite la dobânditor după încheierea contractului şi
anume, de regulă, la predarea bunului când se va proceda la individualizarea
acestuia prin numărare, măsurare ori cântărire. Fără individualizare nu se poate
opera transmiterea dreptului de proprietate, căci până atunci bunul vândut se
confundă în masa celorlalte bunuri identice ale proprietarului.
7) Bunuri fungibile şi bunuri nefungibile
Bunurile fungibile sunt acele bunuri care pot fi înlocuite unele cu altele cu
ocazia executării unei obligaţii. Sunt bunuri fungibile: banii, alimentele de un
anumit fel etc.
Bunurile nefungibile sunt acele bunuri care nu pot fi înlocuite cu altele în
executarea unei obligaţii. De exemplu: un tablou, o mobilă executată la
comandă etc.
Ca regulă, bunurile individual determinate (certe) sunt nefungibile, iar cele
determinate generic (generice) sunt fungibile. Însă, ca şi caracterul generic sau
cert al bunurilor, fungibilitatea ori nefungibilitatea lor depinde, nu numai de
însuşirile bunurilor, ci adesea şi de intenţia părţilor1
.
Importanţa juridică a acestei clasificări se manifestă în materia executării
obligaţiilor civile privind valabilitatea plăţii. Astfel, dacă debitorul datora
creditorului un bun fungibil plata este valabilă dacă a dat un bun de gen şi este
de natură să-l libereze pe debitor de datorie. Dimpotrivă, dacă debitorul
datorează creditorului un bun cert, debitorul nu poate face o plată valabilă
decât dacă dă creditorului bunul pe care îl datorează.
8) Bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile
Bunurile consumptibile sunt acele bunuri care implică prin folosirea lor
conform destinaţiei obişnuite, consumarea substanţei ori înstrăinarea lor de la
prima întrebuinţare. Astfel, alimentele, combustibilul, etc., sunt bunuri
consumptibile, deoarece ele nu pot fi folosite conform destinaţiei lor obişnuite,
fără a li se distruge sau consuma substanţa de la prima întrebuinţare. La fel,
1
De exemplu, o carte împrumutată este un bun generic şi fungibil, putând fi în înlocuită cu o altă carte de acelaşi autor, cu
acelaşi titlu şi aceeaşi ediţie. Părţile pot stabili însă ca să se restituie neapărat aceeaşi carte, deoarece poartă dedicaţia
autorului sau note ale proprietarului. Astfel, cartea devine un bun individual determinat, deoarece are caractere specifice,
care-l deosebesc de celelalte bunuri din aceeaşi categorie.

21. Andy Puşcă
Drept civil. Partea generală
banii sunt bunuri consumptibile, c
fără a ieşi din patrimoniul posesorului lor.
Bunurile neconsumptibile
fără ca prin aceasta s
De exemplu pământul, cl
bunuri neconsumptibile, fiindc
succesive de întrebuin
ori neconsumptibilitatea depind, de regul
poate rezulta însă ş
Clasificarea bunurilor în consumptibile
materie de uzufruct
dreptul de a se folosi de un bun f
restitui proprietarului la încetarea uzufructului.
Constituirea unui drept de uzufruct poate, a
bun neconsumptibil. În cazul în care se constituie un drept de uzufru
unui bun consumptibil
substanţa bunului, ci poate dispune de el, cu îndatorirea de a restitui
proprietarului un bun de aceea
ceea ce priveşte contractul de împrum
însuşi bunului împrumutat, dac
se numeşte comodat, sau asupra unui bun identic, dac
caz în care contractul se nume
Realizează o schem
aspecte: denumirea bunului, criteriul de clasificare, exemple,
reglementare juridic
1
Astfel, pentru o librărie cărţile sunt bunuri consum
natura lor ele sunt neconsumptibile. De asemenea, alimentele expuse în vitrin
natura lor, devin - prin această utilizare - neconsumptibi
Lupulescu, op. cit., p. 68).
Rezumat
Raportul juridic civil este acea rela
civil. Prin „caracterul raportului juridic civil” în
fundamentală a acestui fenomen social, tr
astfel de raport juridi
o împrejurare (act sau fapt) de care legea civil
Reţine
importanţa
juridică a
acestei
clasificări!
Identificarea persoanei fizice
banii sunt bunuri consumptibile, căci ei nu pot fi folosiţi fără a fi înstr
i din patrimoniul posesorului lor.
ile neconsumptibile sunt acele bunuri care pot fi folosite în mod repetat,
ca prin aceasta să-şi consume substanţa sau să fie necesară înstr
ământul, clădirile, maşinile, obiectele casnice, hainele etc. sunt
bunuri neconsumptibile, fiindcă pot face obiectul unor acte multiple
succesive de întrebuinţare, fără a fi distruse sau înstrăinate. Consumptibilitatea
ori neconsumptibilitatea depind, de regulă generală, de natura b
ă şi din voinţa oamenilor.1
Clasificarea bunurilor în consumptibile şi neconsumptibile prezint
materie de uzufruct şi împrumut. Astfel, uzufructul implică pentru uzufructuar
dreptul de a se folosi de un bun fără a-i consuma substanţa, cu obliga
restitui proprietarului la încetarea uzufructului.
Constituirea unui drept de uzufruct poate, aşadar, avea loc numai asupra unui
bun neconsumptibil. În cazul în care se constituie un drept de uzufru
un consumptibil, uzufructuarul nu mai are obligaţia de a conserva
a bunului, ci poate dispune de el, cu îndatorirea de a restitui
proprietarului un bun de aceeaşi cantitate, calitate şi valoare. De asemenea, în
şte contractul de împrumut, obligaţia de restituire poart
i bunului împrumutat, dacă el este neconsumptibil, caz în care contractul
te comodat, sau asupra unui bun identic, dacă el este consumptibil,
caz în care contractul se numeşte împrumut de consumaţie.
Sarcina de lucru 6
ă o schemă a clasificării bunurilor urmărind urm
aspecte: denumirea bunului, criteriul de clasificare, exemple,
reglementare juridică, importanţa juridică a clasificării.
ile sunt bunuri consumptibile, căci aceasta nu le poate folosi decât înstrăinându
natura lor ele sunt neconsumptibile. De asemenea, alimentele expuse în vitrină, în scop de reclamă, deşi consumptibile prin
neconsumptibile, fiind susceptibile de o întrebuinţare prelungită în timp (Dumitru
Raportul juridic civil este acea relaţie socială reglementată de norma de drept
civil. Prin „caracterul raportului juridic civil” înţelegem particularitatea
a acestui fenomen social, trăsătură care este proprie oric
astfel de raport juridic. Prin izvor al raportului juridic civil concret se în
o împrejurare (act sau fapt) de care legea civilă leagă naşterea, modificarea sau
Identificarea persoanei fizice
48
ă a fi înstrăinaţi,
sunt acele bunuri care pot fi folosite în mod repetat,
ă înstrăinarea lor.
obiectele casnice, hainele etc. sunt
pot face obiectul unor acte multiple şi
inate. Consumptibilitatea
, de natura bunurilor. Ea
i neconsumptibile prezintă interes în
pentru uzufructuar
a, cu obligaţia de a-l
adar, avea loc numai asupra unui
bun neconsumptibil. În cazul în care se constituie un drept de uzufruct asupra
ia de a conserva
a bunului, ci poate dispune de el, cu îndatorirea de a restitui
i valoare. De asemenea, în
ia de restituire poartă asupra
el este neconsumptibil, caz în care contractul
el este consumptibil,
rind următoarele
aspecte: denumirea bunului, criteriul de clasificare, exemple,
ăinându-le, deşi prin
şi consumptibile prin
are prelungită în timp (Dumitru
de norma de drept
elegem particularitatea
care este proprie oricărui
c. Prin izvor al raportului juridic civil concret se înţelege
terea, modificarea sau

22. Andy Puşcă
Drept civil. Partea generală
Teste de autoevaluare
1) Raporturile juridice obliga
a) drepturi personale nepatrimoniale;
b) drepturi de crean
c) drepturi reale.
2) Titularul obligaţ
a) subiect activ;
b) subiect pasiv;
c) creditor.
3) Într-un raport juridic cu pluralitate de creditori vorbim de:
a) pluralitate pasiv
b) pluralitate activ
c) pluralitate mixt
4) Recoltele care înc
sunt bunuri:
a) imobile prin obiectul la care se aplic
b) mobile prin determinarea legii;
c) imobile prin natura lor.
5) După cum pot fi sau nu înlocuite în executarea unei obliga
se clasifică în:
a) divizibile şi indivizibile;
b) fungibile şi nefungibile;
c) sesizabile şi insesizabile.
Răspunsuri la întreb
1. b; 2. b; 3. a; 4. c, 5. b.
stingerea unui raport juridic civil concret. Se numesc fapte juridice,
evenimentele şi ac
creează, modifică
juridice sunt foarte variate. Ele pot fi împ
evenimente (fapte naturale)
juridice. Raportul juridic civil este alc
părţile, conţinutul ş
aceste trei elemente trebuie întrunite cumulativ. P
raportului juridic sunt persoanele fizice sau persoanele juridice între care se
statorniceşte raportul juridic. Con
drepturilor şi obliga
civil. Obiectul raport
le vizează drepturile
Identificarea persoanei fizice
Teste de autoevaluare
Raporturile juridice obligaţionale au în conţinut:
drepturi personale nepatrimoniale;
drepturi de creanţă;
drepturi reale.
Titularul obligaţiei într-un raport juridic obligaţional se numeşte:
subiect activ;
subiect pasiv;
un raport juridic cu pluralitate de creditori vorbim de:
pluralitate pasivă;
pluralitate activă;
pluralitate mixtă.
Recoltele care încă se ţin de rădăcini şi fructele de pe arbori, neculese înc
imobile prin obiectul la care se aplică;
mobile prin determinarea legii;
imobile prin natura lor.
cum pot fi sau nu înlocuite în executarea unei obligaţii ci
divizibile şi indivizibile;
fungibile şi nefungibile;
sesizabile şi insesizabile.
spunsuri la întrebările din testele de autoevaluare
1. b; 2. b; 3. a; 4. c, 5. b.
stingerea unui raport juridic civil concret. Se numesc fapte juridice,
şi acţiunile omeneşti care produc efecte juridice, adic
, modifică, transmit sau sting raporturi juridice concrete. Faptele
juridice sunt foarte variate. Ele pot fi împărţite în două mari categorii: A)
evenimente (fapte naturale) şi B) acţiuni omeneşti producătoare de ef
juridice. Raportul juridic civil este alcătuit din trei elemente constitutive:
inutul şi obiectul. Pentru a fi în prezenţa unui raport juridic civil
aceste trei elemente trebuie întrunite cumulativ. Părţile (sau subiectele)
idic sunt persoanele fizice sau persoanele juridice între care se
te raportul juridic. Conţinutul raportului juridic reprezint
i obligaţiilor civile ale părţilor care participă la raportul juridic
civil. Obiectul raportului juridic civil constă în acţiunile sau inacţiunile pe care
drepturile şi obligaţiile părţilor.
Identificarea persoanei fizice
49
ional se numeşte:
i fructele de pe arbori, neculese încă,
ţii civile, bunurile
rile din testele de autoevaluare
stingerea unui raport juridic civil concret. Se numesc fapte juridice,
roduc efecte juridice, adică care
, transmit sau sting raporturi juridice concrete. Faptele
mari categorii: A)
ătoare de efecte
tuit din trei elemente constitutive:
a unui raport juridic civil
ile (sau subiectele)
idic sunt persoanele fizice sau persoanele juridice între care se
inutul raportului juridic reprezintă totalitatea
la raportul juridic
iunile sau inacţiunile pe care

23. Andy Puşcă
Drept civil. Partea generală
Lucrare de verificare aferent
1. Precizează care sunt izvoarele formale ale dreptului civil, argumentând
rolul acestora în cadrul procesului legislativ.
2. Identifică asem
drepturile de crean
Nota bene. Lucrarea va fi transmis
anunţului de executare a ei, iar rezultatul evalu
acesta sau prin platforma e
Bibliografie minimal
Beleiu, Gheorghe (2003).
Subiectele dreptului civil.
127.
Boroi, Gabriel (2008).
Beck, pp. 54-114.
Lupulescu, Dumitru (2000).
s.e., pp. 37-75.
Puşcă, Andy (2006).
Didactică şi Pedagogic
Identificarea persoanei fizice
Lucrare de verificare aferentă capitolelor 1 şi 2
ă care sunt izvoarele formale ale dreptului civil, argumentând
acestora în cadrul procesului legislativ.
asemănările şi deosebirile existente între drepturile reale
drepturile de creanţă.
Lucrarea va fi transmisă tutorelui în termen de 7 zile de la data
ului de executare a ei, iar rezultatul evaluării îţi va fi comunicat prin
acesta sau prin platforma e-Learning.
Bibliografie minimală
Beleiu, Gheorghe (2003). Drept civil român. Introducere în dreptul civil.
Subiectele dreptului civil. Ediţia a VIII-a. Bucureşti: Universul Juridic, pp. 62
Boroi, Gabriel (2008). Drept civil. Partea generală. Persoanele. Bucure
Lupulescu, Dumitru (2000). Drept civil. Introducere în dreptul civil.
, Andy (2006). Drept civil român. Introducere în dreptul civil.
i Pedagogică, pp. 39-82.
Identificarea persoanei fizice
50
care sunt izvoarele formale ale dreptului civil, argumentând
i deosebirile existente între drepturile reale şi
torelui în termen de 7 zile de la data
i va fi comunicat prin
Drept civil român. Introducere în dreptul civil.
ti: Universul Juridic, pp. 62-
Bucureşti: All
Drept civil. Introducere în dreptul civil. Galaţi:
Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Bucureşti: