1. Averescu – volumul II
23 mai 2011
Cu ocazia aniversării a 40 ani de la venirea la domnie în România
a prinţului german din neamul Hohenţolern, Carol I, la 10 mai 1906
colonelul Alexandru Averescu a primit gradul de general. Ceremonia s-a
petrecut aşa cum se petrecea ani la rând. Nimic nou, nimic deosebit. A
fost felicitat de Majestatea sa Regele şi Regina, de cei apropiaţi.
- Iată că s-a împlinit cel mai mare vis al tău - de Averescu s-a
apropiat Rodica cu lacrimi la ochi - felicitările mele - şi un sărut prea lung
a întărit spusele ei. Însă nimeni n-a observat nimic. Toţi erau preocupaţi
de eforia sărbătorii, încălziţi de băuturile tari.
- La anul sărbătorim şi epoleţii lui Arthur – spuse Averescu – voi
avea eu grijă de asta.
- Nu cred. Tu eşti talentat, iar el...
- Nu e mai rău ca alţii. Uite câţi primesc ne meritat grade înalte. Iar
Arthur merită.
De ei s-a apropiat Clo cu fiică sa Margaret.
-Felicitările mele tată – spuse Margaret, care se făcise o domnişoară
frumoasă, cu ochii mari ca a mamei sale – toţi te-au felicitat, cine trebuie
şi cine nu. Numai noi cu Sandu n-am avut posibilitate să ne apropiem – ea
s-a apropiat de el şi l-a sărutat.
Cuvintele fiicei i-au turnat balsam pe inimă. Se uita la ea şi o
vedea pe Margaret, prima sa dragoste. Dragoste de ne uitat. Cum s-a
scurs timpul! Parcă mai ieri se săruta cu Margaret… apoi Războiul

2. pentru Independenţă. De la voluntar, ajunse la general. Visul lui Sandu
Averescu s-a îndeplinit. Regele, când i-a înmânat epoleţii, i-a spus că
mâine se deplasează la Focşani să prea comandamentul garnizoanei
de acolo. Iar peste o lună raportează că a făcut regulă în garnizoana,
care avea o însemnătate strategică pentru Estul ţării. Era încrezut că va
îndeplini ordinul regelui.
Balul dat de Curtea Regală era în toi..
Clo şi Rodica a câta oară se apucă să caute un mire pentru
Margaret. Dar ea nu accepta nici unu.
-Margaret, de ce nu-ţi plac cavalerii pe care ţi-i propunem?
-Nu vreau să fac greşala mamei. Mă mărit numai cu acela, pe care
o să-l iubesc. Ori nu mă mărit niciodată. Aşa că nu vă stăruiţi.
Margaret sta cu Clo şi Rodica, când s-a apropiat un tânăr
locotenent, şi a invitat-o la dans. Era mai înalt ca ea. Şi simpatic. Când
ochii lor s-au întâlnit, ea simţi că ceva se întâmplă cu ea. Nu era în
stare să lămurească ce. Parcă nu se întâmplase nimic. Au dansat. N-au
scos nici o vorbă. Tot aşa, în tăcere a condus-o la loc. Şi tocmai aici el
spuse:
-Mersi, domnişoară. Îmi permiteţi să vă angajez încă la un dans?
Ea se pierduse. În loc să spună ceva, a dat afirmativ din cap. I-a
plăcut vocea lui, manierele de purtare. Încetişor, să nu observe Clo şi
Rodica, începu să-l caute prin sală. L-a văzut stând de vorbă tot cu
nişte tineri ca el. Ofiţeri. Se întoarse în altă parte a sălii, ca el să nu
observe, când auzi:
-Îmi permiteţi domnişoară?
În faţa ei era acel tânăr, cu care voia să danseze. A întins mâna, şi
s-au avântat în dans.
-Dansaţi extraordinar, domnişoară! – spuse el entuziasmat –
sunteţi dansatoare profesionistă?

3. -Nu. Am absolvit liceul de Muzică şi Arte.
-N-am auzit de aşa liceu.
-Liceul din Milano.
-Atunci totul e clar. Cântaţi la vre-un instrument?
-La pian.
-Eu sunt Mihai Munteanu. Dar pe dumneavoastră cum vă
cheamă?
-Margaret – spuse ea simplu.
Dansul se termină.
-Îmi permiteţi să vă conduc acasă?
-Sunt cu părinţii.
-Aveţi vre-un serviciu?
-Nu.
-Cum ne mai întâlnim?
-Nu ştiu. Poate la teatrul de Operă?
-Sunteţi pasionată de Operă?
-Cum să vă spun – zâmbi ea – îmi place Opera din Milano. La a
noastră încă n-am fost. Dar la următorul spectaclu mă duc neapărat.
S-au apropiat Clo şi Rodica. Au făcut cunoştinţă. Când s-a
prezentat Clo, locotenentul s-a schimbat la faţă. Se vede că numele
Averescu i-a amintit de ceva. S-a închinat la doamne şi a plecat.
-Interesant tânăr – spuse Rodica, şi se uită la Margaret – îţi place?
-E un tânăr interesant – răspunse ea – dar mai interesant e, cine
la invitat la bal?

4. Acest tânăr i-a ocupat toate gândurile. Voia să-l vadă. Era
încrezută că şi el vrea aceiaşi. Aştepta cu nerăbdare să se ducă la
spectaclu.
X X X
Din garnizoană au trimis un automobil, în care se deplăsa acum
spre Focşani. Clo rămase la Bucureşti. După ce Sandu termină învăţătura,
vine cu el la Focşani, iar Margaret rămane. Se bucura că pleacă din
capitală, de la curte, unde în ultimul timp prinţul moştenitor Ferdinand
începuse nişte jocuri murdare cu politicienii. Mai bine zis cu clanul politic
Bratianu, care se uitau de sus la Averescu, căci nu era de provinenţă
nobilă. Se prea poate că Regele ştia ceva, şi special l-a trimis mai departe
de curte. Ca să nu fie influienţat şi amestecat în intrigile politice. Iar la
timpul potrivit să îndeplinească ordinul Regelui. Cine ştie!
După ce făcu ordine în garnizoană, aştepta să fie chemat la Rege. Însă trecu
şi anul1906, iar de la Rege nimic. Nici ministerul de război nu-l deranja cu comisii.
părea că toţi au uitat de el. Clo vedea cum retrăieşte. Slăbise mult.
Pe la mijlocul lui februarie 1907 focarul revoltei ţărăneşti din nord
Moldovei, aprins în comuna Flămânzi, moşia prinţului Sturdza, care era arendată
trustul evreesc Fişer, începu să se răspândească în toată Moldova.
Averescu, cu mentalitatea sa de analist, a prevăzut consecinţele acestei,
prima vedere răscoală haotică, primejdia pentru ţară. El primul a înţeles, că de la
anumită perioadă răscoala este bine dirijată de puterile mari, care înconjur
România. În primul rând de Imperiul Rus şi Austro-Ungar. Interese teritoriale avea
Bulgaria. Şi Serbia era gata să rupă o bucată din ţară.
Averescu scrise o scrisoare Regelui, alta Ministrului de Război. Regelu
înmânat-o personal.
-Domnule Averescu – începu suveranul după ce citi scrisoarea - întradev
primejdia e atât de mare?

5. -Da Majestate. Din Bucureşti nu se simte, nu se vede, însă acolo, în Moldo
se simte la fiecare pas, la fiecare vorbă.
- Ce propuneţi Dumneavoastră?
- Ca militar propun măsuri de primâ urgenţă:
1. Ministerul de Război să anunţe înrolarea în armata activă tinerii cu vâr
respectivă.
2. Mobilizarea rezerviştilor.
- Ce câştigăm prin asta?
- Partea centrală şi de Sud a Moldovei nu e încă atinsă de răscoală. În armată va
chemată şi mobilizată partea cea mai activă a răsculaţilor – bărbaţii. Cu partea
Nord răsculată, care trebuie urgent izolată de restul ţării, trebuie de dus tratative.
satisfăcut cerinţele arzătoare ale ţărănimii româneşti.
- Dumneavoastră după cum văd aţi analizat detailat evenimentele. Care e cau
răscoalei? Mi se raportează diferite ipoteze. Ştiindu-vă de un om cumpătat, fid
Coroanei, ştiu că o să spuneţi adevărul.
- După cum ştiţi, sunt născut într-o localitate rurală şi ştiu bine nevoile şii gri
ţărănimii. Din informaţia de care dispun pot spune următoarele:
Procesul de modernizare a Romaniei iniţiat de Majestatea voastră a adus
schimbări esenţiale în toate domeniile vieţii. Însă nu s-a referit la ţărănime, pe ca
nimeni n-a luat-o în consideraţie. Lăsată fără protecţia statului, transmisă de fapt
mainile trusturilor de arendaşi evreeşti, care au cumpărat justiţia, organelle de reso
administraţia locală, şi asupresc fără milă ţărănimea românească. Mai tare se sim
acest lucru în Moldova.
- De ce?
- Nu ştiu Majestate. Poate parlamentul va forma o comisie pentru cercetarea
cauzei. Eu vă raportez ce ştiu. Comuna Flămânzi, unde a izbucnit această răscoală la
februarie, este o comună cu un nivel de trai destul de înalt. Fapt care se vede că nu

6. prea i-a plăcut prinţului Sturdza, pământul căruia îl arendau ţăranii, prin intermediu
trustului evreesc de arendaşi Mochi Fischer, căci evreii au schimbat învoielile de
arendă care se întocmesc anual, în defavoarea ţăranilior. Ţăranii s-au plans la
judecător, care a făcut dreptate evreilor. Acelaşi răspuns l-au primit şi de la
administraţia locală. Când au văzut că nu sunt apăraţi de structurile statului, au
hotărât să facă singuri dreptate. Şi au pus mâna pe furci, topoare şi coase…Trusturil
de arendaşi în Moldova sunt domeniul evreilor, care sunt intermediari între
proprietarii mari de moşii şi ţărani. În alte părţi ale României trusturile sunt formate
din austrieci, germani, români, care nu exploatează atât de crud ţărănimea ca evrei
Răscoala din Moldova are în primul rând un caracter antisemit.
Averescu tăcu. Regele căzu pe gânduri.
- Ce ne mai puteţi spune, domnule Averescu?
-Grupuri de agitatori bine pregătiţi, care se dau drept studenţi, tulbu
ţărănimea pentru a produce o stare de haos. Am impresia că aceste grupuri sunt bi
dirijate din Viena şi Petersburg.
- Ministrul de Război va primi imediat ordinul de recrutare şi mobiliza
Ministerul de Interne va aresta aceste grupuri. Ce se mai poate de făcut?
- Reforme agrare. Urgent. De impus cu forţa trusturile de arendaşi evreeşti
închee învoielile cu ţăranii conform condiţiilor anului trecut. Ca ţăranii să poa
prelucra pământul. Iar până la anul viitor de reformat agricultura. Pot propu
guvernului nişte idei cum să se petreacă reforma agrară fără asupirea în continuare
ţăranului.
-Bine domnule Averescu. Notiţele referitoare la reforma agrară transmiteţile
guvern – Regele s-a sculat. Audienţa de o oră luă sfârşit.
x x x

7. Pleca satisfăcut la Focşani. Convorbirea cu Regele i-au dat puteri, încredere
totull se va sfârşi cu bine.
Însă se sfârşise februarie; era început de martie, dar ordinul Ministerului de
Război privind recrutarea şi mobilizarea n-a fost emis. Nici trusturile de arendaşi nu
fusese obligate să încheie învoielile conform anului trecut. Răscoala ţărănească, car
putea fi izolată în Nordul Moldovei, acum cuprinse toată ţara. Peste tot ardeau
moşiile boiereşti. Cele mai violente forme răscoala a căpătat în Muntenia şi Oltenia
Folosindu-se de haosul ce cuprinse ţara, şi-au înteţit activitatea bandele de ho
tâlhari de drumuri mari, ucigaşi de tot felul. Funcţionarii furau tot ce erau în stare să
fure, dând vina pe răsculaţi. Numai armata nu era atinsă de acest focar.
Totuşi ministrul de război Gheorghe Manu a ordonat, cu întârziere văd
chemarea unor contingente de rezervişti în căzărmi. Însă nu s-au pregătit condiţi
La porţile căzărmilor s-au adunat mase mari de oameni, armata fiind incapabilă s
primească, să-i cazeze şi să-i hrănească.
Flămândă, scăpată de sub control, această masă s-a pornit ea însuşi să distru
să devasteze tot cei cădea în cale, unindu-se cu răsculaţii.
Ideia de a mări contingentul de armată şi a micşora numărul răsculaţilor expu
de generalul Averescu, o măsură extraordinar de avantajoasă pentru binele ţării,
conducerea proastă, ne profesionistă a ministerului şi personal al ministrului de
război, au adus la rezultate contrar opuse. S-au înregistrat cazuri când unele unităţi
ale armatei au trecut de partea răsculaţilor. Însă în general, armata a rămas fidelă
Regelui şi Ţării.
Politicienii continuau să se învinuiască unul pe altul, de parcă nu se petrecea
nimic în ţară. Liberalii lui Ion I.C Brătianu îi învinuiau pe conservatori de slăbiciune, d
incompentenţă. Situaţia însă se agrava din ce în ce mai mult. Şi s-a întâmplat minun
cea mare! Liberalii din opoziţie, şi conservatorii care erau la putere, s-au unit.

8. Take Ionescu, acest mare politician al timpului său, provenit ca şi Alexandru
Averescu din păturile sociale joase, primul printre politicieni înţelese adevărata
primejdie legată de răscoalele ţărăneşti. Şi a cerut audienţă la Rege.
-Vă ascult domnule Ionescu – Regele părea obosit, vorbea mai încet ca
întotdeauna.
-Majestate, Ţara şi neamul e în mare pericol.
-Sunt la curent. Vreţi să propuneţi ceva?
-Vreau ca Parlamentul, Guvernul, opoziţia şi Curtea Regală să ne unim forţele
să salvăm ţara.
-Unirea cu liberalii e posibilă?
-Da Majestate. Şi Bratianu şi Sturdza sunt de acord. Aşteptăm consimţământu
Curţii.
-De acord.
-Cu liberalii am hotărât următoarele:
Guvernul conservator, format din mari proprietari de pământ, n-are dreptul
moral să reprime în sânge răscoalele ţărăneşti îndreptate contra lor.
Aducerea la guvernare a Partidului Liberal cu D.A. Sturdza prim-ministru.
-Ideia cu guvernarea liberalilor nu-mi place. Nu e o altă alternativă?
-Până în present n-am găsit. Iar fiece zi aduce daune şi nenorociri ţării. Primejd
din partea liberalilor e minimă, căci Parlamentul este al nostru.
Regele tăcu destul de mult. Lui Ionescu îi păru că suveranul uitase despre ce
vorbit. În sfţrşit el spuse:
-De acord.

9. S-a început alegerea candidaturilor la posturile de ministru. Regele a propus ca
postul de Ministru de Război să fie dat unui general din armata activă, care nu e
membru a nici unuia din cele două partide. S-a propus lista de opt generali.
-Nu văd aici numele generalului Averescu – spuse Regele.
-Dar cine e acesta? Bratianu se uită mirat la cei prezenţi.
-Este cel mai tânăr general în Armata Română, un tactic şi un strateg militar
recunoscut chiar şi de germani. Câtva timp în urmă am fost cu vizita în Germania. La
una din întrevederile cu Kaizerul, el mă întreabă:” Ce mai face maiorul Averescu, un
ofiţer foarte talentat. Cred că e neamţ, căci românii nu pot avea un talent militar atâ
de strălucit”. Kaizerul a spus totul – răspunse Ionescu.
-Dacă generalul Averescu îşi dă consimţământul, atunci ministru de război va fi
dumnealui – spuse Regele. Nimeni n-a ripostat.
Regele a făcut aşa, ca Averescu să nu cadă sub jurământul dat de guvernul
liberal, lăsându-i în caz de necesitate posibilitate de a manevra în afara guvernului,
invitându-l la el pe data de 13 martie.
La 12 martie 1907 guvernul liberal a depus jurământul în faţa suveranului.
Averescu nu ajunse încă la Bucureşti, când află de ce este chemat la Rege. La
mirat faptul că Regele l-a ales anume pe el la această importantă funcţie - ministru d
război.
Acasă, la Bucureşti, ajunse spre seară. A fost întâmpinat de Clo şi Sandu.
Margaret nu era. Clo ştia toate noutăţile.
- Ce zici? întrebă el după ce luase cina.
- Ai de ales?
- Nu prea…
- Asta-i situaţia… Regelui nu-i poţi refuza.
- Armata trebuie să se implice în reprimarea răscoalei. Se va vărsa sange. În
majoritatea cazurilor nevinovat. Nu ţăranii sunt vinovaţi că au fost aduşi la
această stare. Însă în ei va trebui să tragă armata.

10. - De ce nu se implică Ministerul de Interne? După cât mă pricep eu, funcţia
de menţinerea ordinei publice în ţară este prerogativa lor. Armata apără ţara de
duşmanii externi.
- Ai dreptate. Însă nu sunt capabili la nimic. Au scăpat situaţia de sub control.
Unica forţă care poate restabili ordinea în ţară este armata. Am crescut printre ţăran
ştiu cât de grea e viaţa ţăranului. Cum să ordon să se tragă în ei?
- Nu mai retrăi atât, te rog. Poate se va găsi vre-o soluţie paşnică?
- Soluţii au fost atunci, la început. Însă s-a tărăgănat cu luarea unei decizii mai
radicale din cauza guvernului conservator, format din marii proprietari de pământ.
Ţara era în primejdie de peire, iar ei nu voiau să cedeze nimic. Acum sunt gata, însă
timpul e pierdut. Unica soluţie e folosirea forţei.
- Poate ar trebui, cum spun mulţi politici, de dat voie să se implice forţe străine.
ruşii şi austriecii sunt gata să intervină cu forţa armată.
- România e ţara noastră. Noi trebuie să facem ordine în ea. Da, şi ruşii, şi
austriecii au concentrat la hotarele României forţe mari. Şi unii şi alţii vor să rupă din
ţară. Dacă întră ruşii pe teritoriul românesc, va fi foarte greu să-i alungăm. Ei nici oda
n-au plecat binevol din teritoriile ocupate.
-Atunci trebuie să accepţi propunerea Regelui. Linişteşte-te – şi ea trecu cu mân
prin părul lui frumos. Aşa făcea în toţi anii de căsătorie când era necesitate de al
calma.
A doua zi, la 13 martie se prezintă la Rege, pe care l-a însoţit la Parlament, unde
guvernul Sturdza a fost primit cu aplauze de majoritatea conservatoare. Lui Take
Ionescu i-a revenit sarcina ca în numele majorităţii conservatoare să acorde susţinere
noului guvern. Regele l-a prezentat pe Averescu. Puţin îl cunoşteau, şi se uitau cu ne
încredere la el. Ministru de Interne a fost numit Ion I.C. Bratianu, deoarece Vasile
Lascar, nominalizat la acest post, se înbolnăvise grav.

11. La Ministerul de Război Averescu găsi o stare de zăpăcire totală. Nimeni nu pute
să-i raporteze ce trupe sunt implicate în potolirea răscoalei şi unde se află în prezent
Tot atunci a emis Ordinul Circular № 6 din 13 martie 1907 care fixa conduita trupelor
Acest ordin cerea fermitate din partea comandanţilor şi ostaşilor pentru a preveni şi
curma orice acţiune a răsculaţilor. Se prevedea că în cazul când ţăranii se adună în
grupuri mari, cu ei duc tratative oameni special pregătiţi din cadrul activ al armatei.
Dacă tratativele n-au succes, comandantul cu trupa, dotată cu muniţii de război, se
opreşte la distanţa nu mai mică de 100m de mulţime, cerându-le să se împrăştie. Du
a treia preîntâmpinare, va fi dată comanda „La ochi” îndeplinită de trupă. Se aşteapt
puţin, poate mulţimea se împrăştie. Dacă nu, se comandă „Foc” şi se trage prima sal
Se trage până mulţimea nu se împrăştie. Ordinul cerea să se tragă numai la picioare.
Numai în caz extraordinar, când erau puse în pericol vieţile ostaşilor, se trăgea direct
Unităţile mobile să fie dotate cu o secţie de artilerie, însoţite de cavalerie. Aceste
unităţi se folosesc contra bandelor de ţărani şi bandelor de hoţi, tâlhari şi jefuitori de
tot felul, care se deplasau dintr-o localitate în alta pentru a jefui. Artileria se folosea
numai contra acestor bande.
Tot în aceiaşi zi Averescu a cerut de la Rege să decreteze mobilizarea, dar a fost
refuzat. Expunându-şi opinia, Averescu aminti suveranului cum a fost înăbuşită
răscoala comunarzilor din Paris. „Uniforma militară exercită asupra individului care o
poartă o putere miraculoasă” mai spuse el.
Regele a decretat mobilizarea, care s-a desfăşurat în ordine, conform planului
întocmit de Averescu. Armata ajunse la 140000 de oameni. Pe recruţii moldoveni
Averescu i-a trimis în Oltenia şi Muntenia, pe olteni în Moldova şi Muntenia, pe
munteni în Moldova şi Oltenia. Legătura între recruţi şi răsculaţi, de care se temea
Regele, s-a rupt definitiv. O manevră strălucită, apreciată de altfel şi de Rege.
Regele a decretat starea de asediu în ţară. Folosindu-se de priorităţile stării de
asediu, generalul Averescu emite „Instrucţiunile asupra întrebuinţării armatei în caz
tulburare. Somaţiuni. Stare de asediu”, care prevedea cazurile în care urma să
acţioneze armata pentru reprimarea răscoalelor ţărăneşti. Folosirea armatei la cerer
autorităţilor locale, a Ministerului de Interne şi altor organe statale era strict interzis

12. Se indica că reprimarea trebuie să fie energică şi hotărâtă, însă mijloacele de realizar
urmau să fie adecvate pentru fiecare caz aparte.
Folosirea forţei a fost lăsată la deciderea comandanţilor de unităţi, călăuza căro
trebuia să fie: armata este chemată în primul rând să potolească tulburarea, şi mai
apoi să-i pedepsească pe participanţi.
Pentru a evita utilizarea excesivă a forţei, se stipula obligativitatea ca autorităţil
competente, procurorii şi prefecţii, să fie de faţă şi să aprecieze oportunitatea şi
dimensiunile represiunii.
Averescu a împărţit ţara în 12 zone de operaţii, iar judeţele în mai multe sectoa
În fiecare judeţ a fost numit un comandant militar, care îl „dubla” pe prefect şi avea
dreprul de „veto”.
X X X
Spre sfârşitul lunii martie 1907 Margaret absolvi cursurile de soră de caritate. Se
ceru la spitalul municipal, unde era nevoie de forţă de muncă, căci din toată ţara era
internaţi răniţi. Militari şi civili, tineri şi bătrâni, femei, copii, care au fost măcelăriţi d
furtuna răscoalei.
Când prima oară văzu picioare, mâini rupte, mai n-a pierdut cunoştinţa. A fost
susţinută de o colegă, care deja trecuse prin asta. Un soldăţel tinerel, care fusese răn
în Oltenia, cu piciorul rupt, după ce primise ajutor medical şi îşi revenise, cerea să fie
împuşcat acum, aici pe loc, căci fără un picior nu mai trebuie nimămui. Cum să lucrez
în câmp? Nu voia să fie obuză familiei, care şi aşa cu greu supraveţuia.
Margaret de abia acum înţelese că nu toţi trăiesc aşa ca ea, că sunt oameni care
n-au pâinea de toate zilele, umblă zdrenţuroşi, pe care nu-i aşteaptă nimic bun în
viitor. Îi era milă de acel soldăţel, se stăruia în tot felul să-i aline durerea. Însă el insis
mereu să fie împuşcat.

13. Răniţii erau aduşi şi ziua şi noaptea. Spitalul lucra non-stop. Surorile lucrau zi şi
noapte. Câteva ore de somn în camera personalului... şi iarăşi la muncă. Nu s-a plâns
niciodată. Nu ştia că e atât de rezistentă. „Cred că e de la tata” se gândi ea, care ştia
nici generalul Averescu, de când a fost numit ministru n-a înoptat acasă. Dormea în
cabinet.
În a treia zi au fost aduşi răniţi din Oltenia. Când pe alături trecu o targă cu un
tânăr ofiţer grav rănit, pe care sanitarii se grăbeau să-l ducă în sala de operaţie, ceva
cunoscut i s-a părut în acest tânăr. Ce nu făcea, în faţa ochilor sta el, de care ea nu-şi
putea aminti unde l-a văzut. De fapt faţa celui rănit era aproape toată bandajată. Îns
intuiţia îi spunea că l-a văzut undeva.
Înainte de a se duce la odihnă hotărî să vadă ce e cu acel ofiţer. În cele trei patu
din boxă, era câte un ofiţer grav rănit. Patul celui pe care îl căuta era lângă fereastră.
Era rănit la piept, dar şi faţa bandajată. Se uită la mâini... şi mâinile aceste i-au amint
de toate... mâinile care de atâtea ori au îmbrăţişat-o cu gingăşie, cu dragoste. Era el,
omul la care ea se gândea întotdeauna, pe care îl visa mereu, care i s-a destăinuit că
iubeşte mai mult decât orice pe lume.
Stătu mult aşa. Nu ştia ce să spună, ce să facă, nu ştia în ce stare este el. Când ş
revenit se porni spre cabinetul doctorului – şef. Bate la uşă şi intră. Doctorul scria cev
la masă.
-Ce s-a întâmplat Margaret?
-În ce stare e locotenentul Munteanu?
-E rănit în piept. S-a născut cu noroc locotenentul. Un centimetru mai într-o par
şi... Acum va trăi mult. Starea e gravă, dar stabilă. Are organism puternic. Sunteţi
cunoscuţi?
Ea se pierdu. Nu ştia cum să lămurească. Doctorul se pricepu.
-Are nevoie de o soră de serviciu. Doriţi?
-Mersi, domnule doctor.
-Plecaţi la bolnav. Mâine o să vin să văd în ce stare e.

14. Zbura spre el, spre unicul om pe care îl iubea. Somnul, oboseala dispăruse. S-a
aranjat mai comod lângă el. A luat mâna lui, cândva puternică, iar acum slăbită de
boală, în mâna ei. Iar gândurile, gândurile... au dus-o în trecut, trecutul fericit, alătur
de omul drag...
După balul dat de Curtea Regală la 10 mai 1906, când făcuse cunoştinţă cu Miha
se gândea mereu la el. Aştepta cu nerăbdare spectaclul. În ziua spectacolului, toată
ziua nu-şi găsea loc.
În timpul spectacolului el încet o atinse de mână, iar apoi, tot aşa gingaşi, cuceri
toată mâna. Ea intuitiv făcu o mică încercare de a elibera mâna, dar se simţea bine la
atingerea lui, şi a cedat...
Mihai se pregătise serios de această întâlnire. La ieşire îi aştepta trăsura. Nopţil
de mai sunt frumoase. Nu e nici cald, nici răcoare. Cerul senin parcă voia să le
şoptească ceva îndrăgostiţilor. Margaret, când el a tras-o puţin mai aproape, singură
s-a lipit de el. Se simţea fericită, voia ca noaptea să nu se mai sfârşească...
La a treia întâlnire el întreabă parcă în glumă, parcă serios.
-Cum ţi-i numele?
-Munteanu. Margaret Munteanu.
-Cum ai spus? întrebă el cu mirare, şi după cum i-a părut ei, pierdu-se interesul
faţă de ea.
-Cum ai auzit.
Mergeau în trăsură tot aşa de mână şi lipiţi strâns unul de altul.
-Regreţi că ţi-ai pierdut timpul nu cu fiica generalului Averescu, ci cu o oarecare
Munteanu? Ea brusc îşi rupe mâna din a lui şi trecu la o distanţă respectabilă.
El n-a făcut nici o mişcare s-o recucerească. Tăcea. Când se apropiau de casa ei,
o îmbrăţişă strâns. Ea n-a opus rezistenţă. Dar nici nu voia, căci era îndrăgostită în
acest tânăr, care umbla după fete bogate, după fete cu nume răsunător. El aşa şi n-a
răspuns la întrebarea ei: de cine a fost invitat la bal?

15. -Mult m-am rugat la Dumnezeu ca tu să nu fii fiica generalului Averescu. Şi el m
auzit. Ce bine-i! spuse el bucuros, şi, găsindu-i buzele, o sărută aşa, cum ştiau să săru
numai ofiţerii de cavalerie.
Era plăcut sărutul lui, însă nu-i ajungea aer. Îi plăcu cuvintele ce le-a rostit.
Înseamnă că şi el o iubeşte aşa, cum îl iubeşte ea. Fără margini...
X X X
Pentru reprimarea răscoalei Averescu a folosit numai opt divizii, comandanţii
cărora au fost instruiţi personal de general. El ceru maximă disciplină în unităţi,
folosirea tratativelor ca cea mai bună sursă de a evita vărsarea de sânge.
Averescu a triplat sistemul de apărare a capitalei, a împărţit satele în diverse
categorii: sate unde erau numai agitaţii; sate unde s-au înregistrat revolte cu simple
devastări; sate cu răscoale, urmate de jafuri, incendii, devastări sau omoruri şi care a
putut fi potolite prin simpla prezenţă a armatei; sate unde a fost nevoie de represiun
pentru potolirea răscoalei.
Acest tabel a fost folosit pentru distribuirea exactă a forţelor.
Ministerul de Război se sufoca din cauza lipsei de informaţie îndeobşte, şi lipsei
de informaţie precisă, adevărată, dar nu inventată de comandanţii de unităţi.
La 14 martie a fost chemat la ministru colonelul Arthur Văitoianu. După ce s-au
salutat, Averescu ca întotdeauna trecu la subiect.
- Situaţia din ţară o ştii. Şi mai ştii că nivelul de informaţie parvenit din unităţi n
redă realitatea, şi depinde de comandant. Ce propui?
- Mă gândeam des la această problemă. Germanii au hotărât-o la nivel de
guvern. La noi asta e imposibil.
-De ce?
-Nici un guvern nu se uită la armată şi nu va finanţa această structură. Armata
trebuie atunci, când e nevoie de apărat averea lor. Ca în prezent.

16. -Dar fără finanţare nu putem găsi ofiţeri patrioţi?
-Cred că da. Însă ei trebuie căutaţi. În fiecare unitate. Trebuie început cu unităţi
mai mari
-Din acest moment de asta te ocupi tu. Tot ce faci e sub grif secret. Raportezi
numai mie. Vei primi legitimaţie specială, prin care toţi comandanţii, de la pluton pân
la corp de armată, ţi se supun fără nici o motivaţie. Toţi ofiţerii, care dau
consimţământul să lucreze şi în acest domeniu, vor fi mai repede avansaţi în grad, în
funcţie. Vor avea şi alte privilegii din partea mea. Vom găsi cred şi o modalitate de a
finanţa suplimentar aceşti ofiţeri, ca ei să poată racola persoanele necesare pentru
culegerea informaţiei. Lista ofiţerilor va fi supersecretă. O păstrezi acasă într-un loc p
care îl poţi găsi numai tu.
- Am înţeles, însă nu te-am felicitat cu funcţia de ministru. Felicitările mele.
Deseară vă invităm la noi. Să sărbătorim.
-Mersi de invitaţie, dar nici tu n-o să poţi sărbători. Peste câteva minute îmi adu
la iscălitură legitimaţia ta şi pleci direct de aici în unităţi.
-Ce, atât de complicată e situaţia?
-Situaţia ieşise de sub control încă la începutul lui martie. Nu voiam această
funcţie acum, când se va vărsa mult sânge nevinovat. Însă Regele a insistat. Ca om
politic după asta o să am probleme. Oricine şi oricând va putea să mă învinuie pentru
vărsare de sânge. Că Patria noastră e în mare primejdie acum, nu-şi va aminti nimeni
Dacă nu stabilim noi ordinea în ţară, vor interveni ruşii şi austriecii. Primejdia
nestăvilită acum, mâine poate fi fatală pentru ţară.
- Bună, foarte corectă frază. Ştiam că eşti un mare patriot. Mă mândresc cu tine
mă mândresc că stepele noastre din sudul Basarabiei au dat Patriei aşa o personalita
- Arthur, nu ţi-i dor de stepele noastre? Eu des le văd în vis. Cum călăream ca
nebunii... iar apoi primeam probozeală de la tata.
- Mi-e dor... foarte mult mi-e dor. Dar situaţia...

17. Alexamdru Averescu şi Arthur Văitoianu au pus bazele S.S.I.A.R.( Serviciul
Secret de Informaţie al Armatei Române), care a funcţionat până la 6
septembrie 1940, când generalul Antonescu, devenind Conducătorul
României, la arestat pe Mihail Moruzov, conducătorul acestei structuri.
S.S.I.A.R. a fost reorganizată în SSI şi supusă direct dictatorului Antonescu.
Totodată Averescu a mai întreprins o manevră strălucită fără a folosi armata.
El l-a invitat la minister pe redactorul-şef ( directorul) ziarului „Adevărul” Constantin
Mille. Ziarul „Adevărul” ducea o campanie împotriva autorităţilor, care erau acuzate
atrocităţi contra ţărănimii.
În discuţie cu Mille, Averescu i-a spus acestuia, că doreşte foarte mult ca ordine
publică să fie restabilită fără să se facă mare vărsare de sânge. Mille l-a susţinut, şi a
fost mult mirat că Averescu a crescut în sânul ţărănimii şi ştia toate problemele şi
nevoile ei.
La sfârşitul convorbirii s-au înţeles că Mille îi transmite direct şi personal lui
Averescu toate informaţiile corespondenţilor „Adevărului” pe măsură ce ajung la
redacţie. Generalul i-a promis că acolo unde se vor constata abateri, va ancheta cazu
Vinovaţii vor fi pedepsiţi sever.
Pe tot parcursul răscoalei şi Mille şi Averescu s-au ţinut de cuvânt. Mille
transmitea personal informaţia lui Averescu, care ancheta şi pedepsea aspru pe cei
vinovaţi.
Înfăptuind această manevră, generalul Averescu a urmărit două scopuri:
1. Să evite ca opinia publică să fie alarmată pe calea presei şi să nu se arunce
asupra armatei.
2. Să cunoască cât mai bine realitatea din diferite regiuni, ca să pedepsească cu
asprime toate încălcările ordinii şi dispoziţiile ce s-au dat pentru evitarea
brutalităţilor.
Până la 29 martrie 1907 răscoalele ţărăneşti în majoritatea lor au fost potolite.
ţară se instala liniştea şi ordinea publică. Tot în aceiaşi zi, Comandantul Suprem al

18. Armatei Române Regele Carol I a dat un ordin în care mulţumea armata pentru
comportarea ei destoinică în timpul răscoalei.
Regele Carol I l-a numit pe generalul Alexandru Averescu „Salvatorul Patriei”,
mulţumindu-i pentru tot ce a făcut. Poporul însă l-a numit „Salvatorul Patriei şi a
Dinastiei!”
Adversarii lui Averescu prin intermediul unei părţi a presei au început campania
de discreditare a generalului, folosind ofiţerii de provinenţă nobilă. Atunci el a
declanşat o anchetă severă în rândul armatei, pentru a stabili modul cum ofiţerii şi
trupa s-au comportat în timpul acţiunilor de potolire a răscoalei.
Au fost depistate încălcări grave în Corpul 2 armată, comandat până la 13 marti
de Prinţul moştenitor Ferdinand. Acolo trupele au deschis foc la nimicire în cazurile
când nu era necesitate, încălcând toate ordinele şi instrucţiunile. Chemaţi la
răspundere, comandanţii au spus că au primit ordin de a trage nemijlocit de la Prinţu
Ferdinand. Aceiaşi a raportat şi comandanrul Diviziei 2 armată generalul Petre Gigurt
Câteva sute de cazuri au fost depistate, aproximativ 1000 de ofiţeri s-au ales cu dosa
penale, dosarele fiind transmise justiţiei. Onoarea Curţii Regale, exăstenţa ei a fost
pusă în pericol.
Generalul Averescu nu era să fie acel Averescu, stimat de popor şi temut de
duşmani, dacă nu prevedea şi această situaţie. La 13 martie 1907 a emis un Ordin pri
care Corpul 2 armată era scos de sub comanda Prinţului moştenitor Ferdinand şi sup
direct Ministerului de Război. Prin asta el a arătat că Curtea Regală n-a avut nici un
amestec la reprimarea răscoalelor ţărăneşti şi nu e pătată de săngele vărsat.
Prinţul Ferdinand până la patul de moarte nu i-a iertat lui Averescu această
demisie, continuind în mod neoficial să comande cu Corpul 2 armată.
Celor interogaţi în cazul Corpului 2 armată, care au executat ordinele Prinţulu
moştenitor Ferdinand, Averescu le da numai o întrebare: ştiau ei că prinţul Ferdinand
fost demis de la conducerea corpului? Toţi au răspuns: da.
Carol I a promulgat o largă amnistie, un gest de împăcare a naţiunii, de iertare
tuturor greşelilor făcute cât de armată, atât şi de răsculaţi, scoţind totodată ruşinea d

19. pe familia regală după faptele urâte, criminale, comise de Prinţul moştenitor
Ferdinand
Adversarii lui Averescu l-au învinuit de perderi mari umane în rândul răsculaţilo
Ziarele au scris de 11000 morţi, date care n-au fost întărite de documente. Se numea
cifrele 2000, 2500, 4000 de morţi.
Generalul Averescu a numit cifra 2000 – 2500. Şi a lămurit cum a ajuns la aceast
cifră. Şeful biroului de statistică pe atunci era consăteanul său, Zamfir Arbore.
Averescu l-a rugat să stabilească cifra victimilor, comparând cu tabelele celor deceda
în anii 1901 – 1906. În 1907 proporţia celor decedaţi era superioară cu 2000 – 2500.
aceste cifre sunt incluse pierderile nu numai în rândul răsculaţilor, dar şi a armatei, a
bandelor de hoţi şi tâlhari, nimiciţi de armată, jertfele acestor bande etc.
Popularitatea generalului Averescu a crescut extraordinar de mult în timpul
răscoalei. Cum scrie generalul Radu R. Rosseti, care nu era simpatizanrul lui Averescu
mai bine spus era un adversar aprig „Soldaţii executau ordinele superiorilor cu
argumentul că aşa ne-a cerut generalul Averescu.”
Intuiţia generalului Averescu, care era şi un bun psiholog, calităţi apreciate şi de
duşmanii săi, referitor la educaţia militară, este profund relatată de susnumitul gene
Radu R. Rosseti:
„ În faţa unei coloane de răzvrătiţi, ce încercau să pătrundă în localitate, au ieşit
autorităţile cu puţinii ostaşi rămaşi în regiment. Cuvântările autorităţilor şi somaţiile
rămăsese fără ecou, răsculaţii neluîndu-le în seamă. Atunci interveni sergentul
adjutant Vasile Lupu, decanul corpului de subofiţeri din regiment, care îi instruise pe
mulţi din ţăranii acum răsculaţi. El a comandat „Drepţi, dreapta v-aliniaţi!”, iar la auz
unui glas cunoscut şi respectat, răsculaţii au acţionat instinctiv. Au urmat comenzile d
adunare şi de marş către cazarme, dublate de sudalmele prea cunoscute ale
sergentului. Şi, astfel, sergentul adjutant Vasile Lupu a dus în cazarmă câteva sute de
„revoluţionari”, transformându-i în soldaţi disciplinaţi.”

20. Având calităţi deosebite, apreciate chiar şi de Kaizerul german, Averescu a ştiut
se impună maselor de soldaţi, să le cucerească încrederea, chiar dacă uneori măsuril
erau mai dure, mai severe decât în timpul de pace.
Pentru prima oară aflat la un post de mare răspundere, în momentul decisiv
pentru Patrie, generalul Alexandru Averescu a acţionat cu energie şi eficienţă, ceea c
i-a adus gloria unui militar cu calităţi deosebite, stima şi recunoaşterea naţiunii
româneşti.
O comisie specială a Parlamentului a investigat atent cauzele revoltelor ţărăneş
Concluzia a fosz următoare”...la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX
România se afla la prima stadie de evoluţie a capitalismului, care a adus la o
suprapopulaţie rurală, care nu a fost absorbită de celelalte ramuri ale economiei
naţionale, fiind şi ele în stadie de dezvoltare. Criza agrară, ori cum se spunea
„chestiunea ţărănească”, pe care partidele aşunse la putere promiteau s-o rezolve, n
s-a mişcat din loc. Din contra, ţărănimea românească s-a aflat sub o crescândă
presiune socială, astfel că o explozie era aproape inevitabilă:
1.Trusturile de arendaşi, erau formate în majoritatea cazurilor de străini,
majoritatea evrei. Străinii făceau regulile jocului în satele româneşti, creind o presiun
deosebită asupra ţărănimii, care s-a văzur exploatată din ce în ce mai mult.
2. Suprapopulaţia rurală care a adus la fărămiţarea proprietăţii şi la o criză a
pământului.
3.Dotarea cu tehnică a agriculturii era la un nivel mizerabil din cauza investiţiilo
reduse. Evreii nu voiau să investească în economia românească. Principalul instrume
de exploatare a pământului rămase ţăranul. Contractele de muncă, aşa zisele
„învoieli”, încheiate cu arendaşii erau cu fiecare an tot mai defavorabile pentru ţăran
4. România avea hotare comune cu două state mari, două imperii agresive:
Austro-Ungaria şi Rusia, care aveau interesele lor în acest spaţiu. În Rusia, înfrântă în
războiul cu Japonia (1904 – 1905), s-au început răscoale (1905 – 1907), care ajunse ş
în Europa Centrală. Ideile revoluţionare, susţinute şi finanţte bine, au pătruns şi în

21. România. Şi Rusia, şi Austro-Ungaria, aveau mari interese în regiunea Sud-Est
europeană, încercând să-şi sporească influienţa în acest spaţiu, folosind la maximum
posibilităţile serviciilor secrete.
5.Ridicarea nivelului cultural de la sate, datorită activităţii unor intelectuali, care
sincer erau ataşaţi de nevoile ţărănimii, Un rol important l-a jucat şi armata în proces
de ridicare culturală a tinerilor ţărani.
X X X
Amintirile frumoase au fost curmate de glasul doctorului. Era dimineaţă
Margaret făcu toate procedurile prescrise de doctor şi se aşeză dinnou la locul
I-a luat mâna, a dus-o la buze şi a săruta-o gingaşi, aşa cum o săruta el în nopţil
lungi de toamnă şi iarnă, când primea permisiune să plece din unitate. Stau de
vorbă până dimineaţa, se sărutau atât de mult, căci două-trei zile după aşa sear
o dureau buzele. Însă n-a fost nici o seară ca ea să fi refuzat. Se întâlneau în cas
ei, la Averescu. Însă niciodată nu s-au întâlnit cu generalul, Mihai evitând aceste
întâlniri. I-a povestit adevărul cine-i Averescu pentru ea, despre dragostea lor c
mama ei.
Acum el nu reacţiona la nimic, nu făcea nici o mişcare. Câte odată i se părea că
nu răsuflă. Repede punea urechea la inima lui, care lucra ritmic şi destul de puternic
pentru starea gravă în care se afla.
În timpul prânzului, când ea încerca să-l hrănească cu linguriţa, în boxă intră
doctorul-şef însoţit de un bărbat şi o doamnă. Ea nu atrase atenţia, era concentrată
asupra lui, căci el începu încetişor să primească supa de găină, pe care până atunci n
primea. Acest fapt o bucură nespus, şi când l-a ea se adresă doctorul, se întoarse bru
la el şi rosti:
- Domnule doctor! Mihai a primit prima linguriţă de supă! Era fericită.
- Excelent domnişoară! Mă bucură faptul. Faceţi cunoştinţă – se adresă el la
însoţitori – Margaret Munteanu, sora care face de servici zi şi noapte lângă
Iar dumnealor sunt părinţii locotenentului Mihai Munteanu – spuse doctoru
şi se uită cu interes la Margaret, care se înroşi.

22. - Mersi domnişoară pentru grija pe care o aveţi faţă de feciorul nostru – se
închină domnul în faţa ei. Doamna s-a uitat suspect la ea, însă n-a spus nimi
- Îmi îndeplinesc funcia, domnule. Dacă îmi permiteţi, după ce-l hrănesc, vă
părăsesc ca să staţi cu el.
- Îl hrănesc eu – spuse cam brutal doamna. Domnul se uită mirat la ea.
- Atunci succes – Margaret se întoarse, din ochi îi ţâşniră lacrimile.
- V-aţi comportat cam grosolan, doamnă – face observaţie doctorul – această
domnişoară nu merită asta. Mă scuzaţi, sunt ocupat – şi el pleacă.
- Ce e cu tine, doamna mea – bărbatul se uită atent la ea – prima oară te văd
aşa. Îmi spui ceva?
- Nu vezi, ea e îndrăgostită în el.
- Şi cam cum ai priceput, doamnă?
- Prin bucuria manifestată de ea când spuse doctorului că feciorul nostru a lu
prima linguriţă de supă. Surorile aşa nu se bucură.
- Trebuie să ne bucurăm şi noi că feciorului nostru i se face bine. Şi că este iu
de aşa o domnişoară. Dacă e adevărat ce spuneţi.
- Mă pricep bine la aşa ceva, şi nu vreau ca feciorul nostru să se lege cu o sor
medicală. Cine ştie ce se poate întâmpla. Domnişoara trebuie să-şi ştie locu
Doamna începu să-şi hrănească feciorul. Însă cât nu se stăruia, nu i se primea
nimic. Mihai strânse strâns dinţii. Cât nu încerca ea, cât nu-l ruga, nu se schmba nimi
-Vedeţi ce aţi făcut doamnă. Feciorul nostru nu primeşte din mâinile
dumneavoastră. Duceţi-vă şi chemaţi domnişoara.
-Dute tu şi cheam-o. Eu nu mă înjosesc în faţa unei surori medicale.
-Ba dute tu. Tu ai jignit-o – pe loc a schimbat adresarea amabilă soţul - ce ai av
de copchilă?
Doamna bătu la uşa doctorului.
-Nu puteţi să trimiteţi domnişoara Munteanu să-l hrănească pe Mihai? se adres
ea către doctor.
-Nu vrea să facă nimic cât dumneata o să fii acolo.
-Ce fel de spital e acesta, căci o soră medicală dictează condiţiile de muncă?
-Ea e voluntară. N-are nici un angajament.

23. -Atunci daţi-mi altă soră.
-Vă dau, însă rezultatul va fi acelaşi.
Doctorul avu dreptate. Mihai a rămas indiferent. Aşa şi sta cu dinţii încleştaţi. C
numai n-a încercat sora, nu se primi nimic.
Doamna intră iar la doctor.
-Ce facem?
-Numai Margaret are putere asupra lui. Mă duc s-a rog eu. Rămâneţi în cabinet
până nu mă întorc – spuse cu un ton cam aspru doctorul.
Auzind că doamna nu e în boxă, veni alergând lângă el. Îi luă mâinile în a ei şi le
sărută.
-Sunt cu tine, scumpul meu – ea nu trăgea atenţie că alături era tatăl lui. El a
discleştat dinţii, două lacrimi i s-au prelins pe obraz. Domnului i s-a părut că el a
zâmbit.
-Ştiu că eşti flămând. Acum te hrănesc. Şi nimeni, nimeni n-o să te mai deranjez
până nu te vei însănătoşi.
Ea în parcurs de o oră la hrănit încet. El primea tot ce-i da ea.
-Îţi aminteşti când noi am vorbit toată noaptea şi tocmai spre dimineaţă am
simţit foamea. Am adus din bucătărie ceva de mâncare, iar tu înfulecai de parcă nu
mâncase câteva zile. N-ai uitat?
El a închis şi a deschis ochii.
-Aţi văzut! Aţi văzut! Sări de pe scaun Margaret şi adresându-se tatălui – este
prima oară când el a închis şi a deschis ochii. Înseamnă că el mă aude! Şi a confirmat
cele spuse de mine. Trebuie de înştiinţat doctorul – se adresă ea la el.
-Imediat domnişoară – şi se îndreaptă spre cabinetul doctorului.
Doctorul veni imediat. Doamnei i-a interzis să părăsească cabinetul, necătând l
protestele ei.

24. Doctorul l-a controlat şi a rămas satisfăcut.
-Dacă va fi aşa şi mai departe, degrabă se va scula în picioare. Margaret tu rămâ
iar noi cu domnul plecăm. Până nu se vindecă Mihai nu vei mai fi deranjată de nimen
Domnul Munteanu promite – doctorul se uită la el.
-Da domnişoară. Şi vă mulţumesc din tot sufletul de ceea cum vă adresaţi cu
unicul nostru fecior – o lacrimă trădătoare se ivi pe obraz.
X X X
Ca rezultat al răscoalelor ţărăneşti s-a înrăutăţit situaţia internaţională a
României. Bulgaria, care era autonomie turcească, voia să capete independenţă. Ea
elaborase o programă de înarmare, şi făcea zarvă cu ea, cerând de la România cedar
Dobrogei. Grecia începuse o politică de purificare a românilor din Macedonia, fapt ca
a făcut ca România să rupă relaţiile cu ea. Relaţiile cu Imperiul Austro-Ungar erau de
rupte după amestecul vădit a Imperiului în treburile interne ale României, prin
sprijinirea răscoalelor ţărăneşti. Serbia avea şi ea ambiţii imperiale, încercând să
unească slavii de sud într-un singur stat condus de Serbia. Fapt care nu era pe plac
Austro-Ungariei.
Imperiul Otoman stricase şi el relaţiile cu toate ţările din sud-estul Europei şi
încercă prin vizita unei delegaţii militare condusă de Abdula-paşa la Bucureşti, în
perioada 16 – 23 iunie, să formeze o alianţă militară cu România. Cu acest prilej
sultanul Abdul-Hamid II l-a decorat pe regele Carol I cu Ordinul „Nisan Imtiaz”. Însă
Regele Carol I a rămas ferm pe poziţiile declarate anterior de a nu face alianţă cu un
stat balcanic contra altui stat balcanic.
Regele României făcuse un gest similar, hotărând să acorde sultanului Ordinul
„Carol I” cu briliante, instituit în anul 1906 cu prilejul împlinirii a 40 ani de la urcarea
tron. O delegaţie, la 12 iulie 1907 porni din Bucureşti, în frunte cu ministrul de războ
Alexandru Averescu însoţit de Gabriel Mitilineu, secretar de delegaţie. La bordul
vasului „Carol I”au sosit la Istambul, întâmpinaţi de mari personalităţi otomane.

25. Culmea vizitei a avut loc la 15 iulie, când generalul Averescu a înmânat sultanul
decoraţia. Apoi au urmat discuţii cu oficialii turci. În timpul prânzului de gală, oferit d
sultan, la care el a discutat îndelung cu Alexandru Averescu, remarcând modul rapid
care s-a înfăptuit mobilizarea trupelor în timpul răscoalelor ţărăneşti. Sultanul s-a ma
interesat de organizarea şi instruirea armatei române, apreciată în Europa, de starea
reală a armatei bulgare.
A mai avut întrevederi cu ministrul de război Riza-paşa. El i-a cerut lui Averescu
ca armata română să desfăşoare manevre militare în Dobrogea, pentru
înspăimântarea bulgarilor. Averescu răspunse că aşa manevre sunt în planul de
activitate a armatei în toamna anului 1907. Marele maestru al artileriei Zeki-paşa a
menţinut, că armata română nu este completată cu armament modern.
La 16 iulie delegaţia s-a întors în ţară.
În toamna lui 1907 Averescu a condus personal manevrele regale desfăşurate
Dobrogea. Regele Carol I a renunşat să dirijeze personal aceste manevre, iar Prinţul
Ferdinand era absent.
Aceste manevre au scos la iveală neajunsurile în sistemul de pregătire şi
aprovizionare a armatei. Însă nu în măsura declarată de turci.
X X X
Datorită domnişoarei Margaret, locotenentul Mihai Munteanu în vara anului
1907 îşi revenise complet. Rana de la piept s-a vindecat, însă faţa era...toată în
cicatrice. Cu greu la recunoscut mama. Însă şi mai greu l-au recunoscut camarazii d
armă, prietenii şi cunoscuţii. Se sfia de faţa sa, nu voia să se întâlnească cu nimeni.
Cât era bandajat şi nu-şi vedea faţa, vorbeau cu Margaret de căsătorie, unde vor
trăi, câţi copii vor avea. Ea asculta fericită şi se vedea de acum mamă cu trei copii.
Atâţi hotărâse ei, după multe discuţii aprinse pe această temă.

26. De când însă şi-a văzut faţa, se ruşina să se uite la Margaret, care înflorise ca u
piersic. Nu se vedea alături de această domnişoară extrem de frumoasă. Nu voia ca
ea să-şi piardă tinereţea, să-şi sacrifice viaţa cu un bărbat ca el. Şi aşa îi era dator
pentru tot ce a făcut. Toată viaţa îi va fi recunoscător. Acum voia ca ea să-şi găseas
alt tânăr, aşa cum era el până a fi rănit.
Margaret observă schimbările ce se produse în el. Din zi în zi se simţea tot ma
mult. În faţa ei era un trup viu, care numai răspundea la întrebări. Şi atât. Nu era a
Mihai vesel, acel Mihai plin de viaţă pe care îl ştia şi de care se îndrăgostise ea...
Ceva gemea în el...
După ce doctorul i-a permis mamei să vină la el, doamna primul gest pe care l-
făcut, şi-a cerut iertare de la Margaret.
-Nu vă deranjaţi doamnă – spuse cam sfioasă Margaret – eu înţeleg totul.
-Regret domnişoară că eu n-am înţeles! spuse doamna – e păcatul meu. Vreau
fim prietene. O să fiu o soacră bună, să ştii!
La aceste cuvinte rostite faţă de Mihai şi de tatăl lui, Margaret se fâstâcise dea
binelea şi ieşi din boxă.
-Când facem nunta, fiule – întreabă ea.
-Cum scot bandajele de pe faţă – răspunse vesel Mihai - gătiţi-vă.
-Noi suntem gata cam de vreo doi ani. Dar cine sunt cuscrii noştri?
Mihai nu ştia ce să spună. Vor crede că se întâlneşte cu fiica ministrului de răzb
ca să-şi facă carieră militară. El voia să facă carieră militară cinstit, fără blat, ca
nimeni să nu-i reproşeze cândva că nu-i meritul lui.
-Ce taci fiule – îl întrebă şi tata.
-Tată, mamă, vreau să fiu înţeles corect. Iubesc această domnişoară, şi vreau s
mă căsătoresc cu ea. Am cunoscut-o şi m-am îndrăgostit în ea când nu ştiam cine e
tatăl ei.

27. -Ce, e atât de proastă situaţia? Mama se apropie de el şi îl mângâie pe cap. Cum
n-ar fi, asta-i alegerea ta.
-Mersi mamă de aceste cuvinte – el o sărută pe obraz – că tata n-o să fie contr
eu ştiam.
-Cum n-ar fi, spune-ne.
-Ceneralul Alexandru Averescu. Ministrul de război.
Acum veni rândul părinţilor să se mire. Aşa noră poate face cinsti oricărei fami
Ei se aşteptau la ceva mult mai simplu.
-Însă ea e Munteanu? întrebă tatăl care auzise de asta întâmplător, când îşi viz
fiul.
Mihai povesti tot ce ştia de la Margaret.
X X X
Sistema militară românească s-a format conform Regulamentului organic (1830
care avea structura unei forţe simple de poliţie. Aşa numita „strajă pământeană”. Ap
luă foma unei structuri mixte formate din trupe permanente şi trupe cu schimbul, ca
îndeplineau obligaţii militare şi civile. Şi domnitorii Moldovei, şi a Munteniei, ulterior
au depus eforturi pentru a întări calitativ şi numeric cadrele celor două armate.
Primul Domnitor al României, Alexandru Ioan Cuza a unificat cele două armate
sporind numărul unităţilor, însă păstrând structura mixtă a sistemului militar.
Până la Războiul de Independenţă s-au dezvoltat mai mult structurile cu schimb
– călăraşii, dorobanţii, grănicerii, în defavoarea celor permanente.
Contopirea regimentelor permanente (de linie) cu dorobanţii (unităţi cu
schimbul) în 1891 a deschis calea permanentizării armatei române.

28. Ca autor al numeroaselor lucrări în domeniul militar, Averescu cunoştea la
perfecţie realităţile militare internaţionale, şi era conştient de importanţa reformelo
militare. Răscoalele au arătat că armata, care este legată de teritoriul din care se
recrutau soldaţii, nu era capabilă să manevreze cu forţele, cu rezervele.
Generalul Radu R. Rosetti notează „ Averescu – stăruitor, priceput ostaş,
destoinic, cunoscând bine armata şi lipsurile ei, dar nu stâncă de piatră în privinţa
caracterului, socotea că era nevoie să se modifice organizarea armatei şi să se
înnoiască gradele generalilor şi ofiţerilor superiori”. El propunea ca promovarea în
grade să se facă după faptele şi calităţile concrete ale fiecărui ofiţer, de faptele
cunoscute de toată armata.
La 10 mai 1908 colonelul Arthur Văitoianu primi gradul de general.
Numai prin optimizarea structurilor organizatorice, prin înbunătăţirea
selecţionării şi pregătirii cadrelor, prin perfecţionarea instrucţiei trupei şi achiziţionar
de armament contemporan, muniţie şi tehnică de luptă din străinătate, socotea
Averescu, armata română putea fi adusă la standartele europene.
Promova hotărât ideia că „numărul este un element foarte important, numai
când este clădit pe calitate. Fără această condiţie, numărul reprezentă un factor de
slăbiciune, o ficţiune, o putere presupusă, şi nimic mai dezastruos nu poate fi pent
o armată, care pune temei pe o astfel de amăgire”.
Averescu a adus la cunoştinţă Parlamentului că la sfârşitul anului 1907,
începutul anului 1908 se pregătea de cineva o răscoală asimilară celei din februarie
1907. Însă ele au fost prevenite de armată. Mai multe detalii generalul n-a dat,
invocând interese superioare de stat.
Serviciile secrete de informaţii şi contrainformaţii al Armatei Române,
intemeiate de Averescu şi conduse de Arthur Văitoianu, au dat primele roade. Însă
aceste structuri continuau să fie ne legale, şi extinderea lor putea provoca o nouă
criză politică. Averescu şi Văitoianu au decis să rămână la nivelul atins.

29. Adoptarea de către cele două camere a Parlamentului în martie 1908 a noii leg
pentru organizarea armatei, propusă de Averescu, punea armata română la nivelor
celor mai bune armate europene. Discuţiile au fost aprinse, căci generalii, care primi
grade prin blat, şi aveau sprijin în Parlament, au opus o rezistenţă de individiat. „Dac
opuneau o aşa rezistenţă şi în luptă, armata română era să fie de neînvins” glumea
Averescu.
P.P Carp, unul din liderii conservatori a dat dovadă de cunoştinţe profunde în
problemele militare, susţinând separarea cavaleriei de infanterie, recrutarea pe
regiuni, permanentizarea infanteriei. S-a ridicat problema numărului mare de genera
pentru o armată atât de mică ca cea a României.
La Senat însă părţile „pro” şi „contra” legii erau aproape egale. Totuşi Senatul a
votat conştient de situaţia în care se afla armata română – 50 de voturi „pro” şi num
5 contra.
Regele Carol I printr-un Înalt Decret din 29 martie 1908 a promulgat această leg
Legea, care era o victorie a generalului Averescu, a restructurat substanţial
sistemul militar:
1. Serviciul activ a fost stabilit la doi ani pentru toate trupele permanente, la tre
pentru cavalerie şi la patru pentru marină.
2. Toată artileria de câmp a fost transmisă diviziilor.
3. Durata serviciului militar s-a redus la 19 ani, respectiv de la 21 la 40 ani.
Serviciul s-a modificat şi structural: 7 ani în activitate, 5 în rezervă, 3 ani în miliţii, 4 a
în armata teritorială.
4. Selecţionarea, pregătirea şi promovarea cadrelor, avându-se în vedere că
aceste cadre, bine pregătite să înlocuiască cadrele prost pregătite, înrolate în armată
prin blat, prin favoritism.
5, Simplificarea modalităţilor de promovare a soldaţilor la gradul de caporal şi
sergent, şi de recrutare a ofiţerilor activi din rândul sublocotenenţilor de rezervă, du
o pregătire prealabilă şi susţinerea unui examen.

30. 6. Concesionarea unei fabrici de conserve care să îndestuleze armata în timp de
pace şi să creeze un stoc de război, care trebuia înlocuit în fiecare an cu o treime.
Generalul Averescu a mai arătat odată că este nu numai un ilustri teoretic
militar, dar că ştie să conducă şi mari unităţi pe câmpul de luptă. În timpul
desfăşurării primelor manevre ale cavaleriei, văzând că generalii nu ştiu ce să facă
câmpul de luptă, el a luat, contrar dispoziţiilor legale, comanda trupelor prezente
mai colecţionând pe lângă Prinţul moştenitor Ferdinand, încă un duşman înverşun
– generalul Constantin Prezan, care s-a arătat neputincios la desfăşurarea
manevrelor. Însă era favoritul Prinţului moştenitor Ferdinand...
Averescu a fost criticat pentru reformele propuse. Una din critici consta în acei
că armata a scăzut numeric, şi nu poate concura cu armata Bulgariei şi Serbiei.
Mihai C. Vlădescu, un duşman aprig a lui Averescu scria în 1923 „...războiul es
singurul criteriu de verificare a capacităţii combative a unei armate. În campania din
sudul Dunării în 1913, dar mai ales în cea din toamna anului 1916, numărul prea ma
al soldaţilor şi a marelor unităţi a fost un handicap serios pentru armata română. La
intrarea în război la mijlocul lunii august 1916, armata română dispunea de circa
800000 de oameni, prost înzestraţi şi instruiţi, iar insuccesele pe câmpul de luptă s-
ţinut lanţ. În schimb, în vara lui 1917, armata română cu un număr aproximativ de
450000 de militari, dar care beneficia de o bună înzestrare şi instruire, a obţinut
victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz. Generalul Averescu ca întotdeauna, în ce
priveşte problemele militare, a avut dreptate...”
În decembrie 1908 Ion I.C. Bratianu deveni liderul liberalilor şi prim-ministru,
căruia nu-i convenea ca în guvernul cel conducea să se afle Averescu., care între timp
se apropiase de Take Ionescu, pe care Bratianu îl considera cel mai periculos om poli
din tabăra opoziţiei. Pe Averescu şi Ionescu i-au apropiat provinenţa lor. Ei au fost
unicii mari politicieni care nu proveneau din nobilime.
Ca Averescu să fie demis din funcţie, liberalii au procedat mişeleşte, strecurând
i lui Alexandru Marghiloman, liderul conservator, informaţie falsificată despre mari
încălcări în armată. Ei l-au folosit pe un ofiţer, Victor Verzea, care a falsificat demersu
Ulterior acest ofiţer a fost descoperit că făcea spionaj în favoarea Puterilor Centrale.

31. Averescu a răspuns la toate punctele numite de Marghiloman, care ulterior
scria”...răspunsul lui Averescu a fost credibil...”.
Averescu ducea tratative de concesionare a Arsenaluli armatei cu firma german
„Krupp”, cea mai renumită pe atunci producătoare de armament de o calitate
deosebită. Se presupune că înlăturarea lui Averescu a urmărit tocmai blocarea aceste
concesiuni.
În aprilie 1910. partidul liberal aflat la putere, a promulgat o nouă lege de
organizare a armatei, propusă de genealul Grigore Crăiniceanu, ministru de război,
care a anulat o parte din prevedile legii din 1908. Noua lege a mai fost modificată în
1911 şi 1913. Din legea lui Averescu rămase numai permanentizarea infanteriei.
Întrodus în guvern ca „salvator al Patriei”, a fost trădat de acei, pe care îi servis
atât de mult în groaznicul 1907. Însă Averescu n-a fost înlăturat de armată, n-a
fost trecut în rezervă. După ce ispăşi pedeasa cu arestul de 30 zile, a fost numit
comandantul Diviziei 1 infanterie.
Ca urmare a luptei cu clanul politic Bratianu, cu oponenţii săi politici şi militari,
Averescu în primăvara anului 1909 i s-a deschis vechea boală, oftica(tuberculoza). A
slăbit mult, forma militară atârna ca pe harag, ochii erau înfundaţi, maxilarele se
evidenţiau categoric. Pentru a ascunde dificultăţile de pe faţă, şi-a lăsat barbă, care i
potrivea de minune.
Părinţii nu mai erau în viaţă, nu erau în viaţă nici bătrânele care l-au lecuit în
toamna lui 1878. Clo îl trata cu toate medicamentele ştiute pe atunci. Însă boala nu
dispărea, dar nici nu progresa.
X X X
În toamna anului 1911 împrăjurările din nou l-au împins pe generalul Alexand
Averescu pe arena politică românească.

32. La 18 noiembrie 1911 Averescu a fost numit şeful Marelui Stat Major,
înlocuindu-l pe generalul Vasile Zottu. Această revenire a fost posibilă datorită
venirii la putere a partidului conservator la 28 decembrie 1910, în frunte cu P.P
Carp, şi numirea generalului Nicolae Filipescu ministru de război. Aceastei numiri
a opus unul din liderii partidului conservator Alexandru Marghiloman, care
provocase la sfârşitul lui februarie 1909 demisia lui Averescu din fotoliul ministrul
de război. Poziţia lui Marghiloman a adus la un conflict cu Nicolae Filipescu.
Cum nota generalul Radu R. Rozetti „Aducerea lui Averescu în capul Marelui
Stat Major fu unul din ultimele acte ale lui Nicu Filipescu ca ministru de război.”
La 28 martie 1912, criza în tabăra conservatoare s-a înteţit. În fruntea
guvernului veni Titu Maiorescu, care l-a demis din funcţie pe ministru de interne
Alexandru Marghiloman şi ministru de război Nicu Filipescu, înlocuit de generalul
Ion Argetoianu, cu care Averescu avea relaţii foarte bune. Peste şase luni
Argetoianu a fost schimbat de generalul Constantin Hârjeu, cu care Averescu avea
relaţii tensionate.
Radu Ştirbei, apropiatul Curţii Regale, i-a spus lui Marghiloman că Prinţul
moştenitor Ferdinand nu va fi mulţumit de numirea lui Averescu la această înaltă
funcţie, că el are candidatura sa, generalul Constantin Prezan. Dar din teama faţă
de Regele Carol I, se va arăta mulţumit.
Marghiloman notează la 27 decenbrie 1911 „Ştirbei m-a căutat spre a mă lăsa
înţeleg că la Cotroceni, palatul prinţilori moştenitori, ar fi îngrijorare despre
Averescu, că el ar căuta să vorbească rău pe Prinţ, că înainte de reîntrarea în graţ
a fost la Berlin, unde zilnic vedea pe Kinderlen şi de acolo ar fi venit impunerea...”
Iar s-a recurs la falsificări, la minciuni scornite probabil tot la Cotroceni, precu
că generalul Averescu a vrut să se angajeze în armata rusă, însă ceva n-a mers. Se
făcea tot posibilul ca el să nu fie numit la acest însemnat post în orice armată.
Marele Stat Major al armatei române a fost înfiinţat în 1882, şeful căruia avea
poziţie net inferioară ministrului de război. Această funcţie se considera cea mai
înaltă din ierarhia militară în timp de pace, funcţia de ministru fiind ocupată şi de

33. oameni politici, care nu se pricepeau în militărie, şi de militari de profesie, era
considerat ca administrator.
Averescu anterior, fiind în funcţie de ministru de război, şi Nicolae Filipescu, ca
ministru de război au pus nu odată întrebarea despre întărirea poziţiilor şefului M
St.M la conducerea armatei.
Marele Stat Major al armatei române era presat cât de ministrul de război, atâ
şi de Inspectoratul general de armată, condus de Prinţul moştenitor Ferdinand,
care era ajutat de colonelul Dumitru Iliescu. Inspectoratul se amesteca în
activitatea organizatorică şi de instruire a armatei, fapt care nu i-a plăcut lui
Averescu.
Susţinut de ministrul de război Nicolae Filipescu, care avea o părere proastă
despre Prinţul Ferdinand, Averescu începu lupta cu Inspectoratul pentru ridicarea
prestigiului şi autorităţii şefului Marelui Stat Major, concentrând toată pregătirea
de război a armatei în mâinile sale, scăzând simţitor rolul Inspectoratului general
armată.
Prinţul moştenitor Ferdinand a încercat prin diferite metode să recapete
influienţa în armată, pierdută odată cu numirea lui Averescu în funcţie de şef al
M.St.M. Însă evenimentele din Balcani, şi urmările ce au avut loc, au ridicat nespu
de mult prestigiul Marelui Stat Major şi autoritatea generalulu Alexandru Averesc
Prinţul s-a retras.
La 1 aprilie 1912 generalul de brigadă Alexandru Averescu a fost avansat la
gradul de general de divizie.
X X X
Evoluţiile politico-militare în Europa de sud est, începute în iulie 1908 prin
răscoala junilor turci, proclamarea independenţei Bulgariei la 22 septembrie 1908
anexarea de către imperul Austro-Ungat a Bosniei şi Herţegovinei, au creat o

34. atmosferă tensionată, zona balcanică devenind din nou o problemă incendiară a
Europei.
Aceste evenimente au adus la incheirea unei aliante intre tarile
balcanice impotriva lmperiului Otoman, pentru impartirea teritoriului
turcesc. Componenta aliantei: Bulgaria, Serbia, Grecia,Muntenegru.
Romania nu avea pretentii teritoriale catre Imperiul Otoman si a refuzat sa
se alature aliatilor.
La inceputul lunii octombrie 1912 aliatii pe rand au declarat razboi
lmperiului Otoman. Actiunile militare s—au desfasurat pe diferite teatre
de razboi. Armata turca in majoritatea luptelor a fost invinsă.
Dupa incheierea pacii intre Bulgaria si Imperiul Otoman, la 20 noiembrie
1912, ceilalti aliati au continuat luptele.
Conferinta de pace, care urma sa puna capat primului razboi balcanic a
avut loc la Londra, pe data de 3 decembrie 1912. Imperiul Otoman,
nemultamit de cedarile teritoriale la care a fost obligat, la 17 ianuarie 1913
a intrerupt negocierile. Operatiunile militare, care au epuizat ambele parti
beligerante au continuat.
Tratativele s-au preluat, şi la 17 mai 1913 la Londra, a fost incheiata pacea
intre Imperiul Otoman şi aliati. Foştii aliati incep sa imparta teritoriile luate de la
turci. Fiecare din ei au considerat ca impartiala n-a fost cinstita.
In luna iunie 1913 Bulgaria, mişelegte, făfă sa declare razboi, a atacat foştii sai
aliati-Serbia gi Grecia, agravand gi mai mult relatiile internationale, maj orand
criza intre Antanta gi Puterile Centrale:
Serbia gi Grecia fiind sprijinite de Imperiul Rus, iar Bulgaria de Imperiul Austro —
Ungar. Incepu al doilea razboi balcanic, care a ridicat probleme grave, legate de
mutatii geopolitice gi geostrategice.
. În primul şi în al doilea razboi balcanic armata bulgara a fost condusa
de şeful Marelui Stat Major al Armatei bulgare generalul Ivan Kolev (in

35. prima carte Nicola Kolev), prietenul de copilaria a generalului Averescu,
bulgar basarabian, aduşi in Basarabia de rugi pe la sfargitul secolului XVIII.
Participant la Razboiul pentru Independenta in anii 1877 — 1878 in
componenta Regimenrului de cavalerie Ismail, trecu gcoala militara
romana, primind impreuna cu Averescu grad de ofiter şi comandand ca şi
Averescu un pluton de cavalerie din Regimentul de cavalerie Ismail.
Împreună cu colonelul armatei române Stoianov, şi el bulgar
basarabian, născut în satul Cubei, judeţul Bolgrad, au întemeiat Armata
bulgară. Averescu, care era pildă şi pentru Stoianov, şi pentru Kolev, purta
epoleti de maior, când Kolev deveni general în Armata bulgară.
Armata bulgară în frunte cu generalul Kolev a obţinut câteva biruinţe
strălucite în luptele cu turcii, el devenind erou naţional.
X X X`
Familiile Averescu gi Kolev continuau sa prieteneasca. Clo cu copii
au fost de cateva ori in vizită la Sofia. Erau prietene bune cu Luminiţa, soţia
romanca a lui Kolev, care era originara din Bucuregti, vizita des parinţii,
fratii. Sta săptămâni intregi, făcand vizite familiei Averescu. Clo era
bucuroasa, cu ea aveau ce discuta, aveau ce-şi aminti din tinereţe.
Luminita avea doi copii şi trei nepoti, care datorită ei, ştiau la perfectie
limba romana. Clo tot se mandrea cu nepotul sau. Margaret aştepta al
doilea copil, şi cu educatia nepotului se ocupa Clo, care era extrem de
fericită.
La sfargitul lunii mai 1913, Averescu primi o scrisoare de la diplomatia
bulgara in Bucuregti, că şeful Marelui Stat Major al Armatei bulgare va face o
vizită neoficială la şeful Marelui Stat Major al Armatei romane.
Kolev veni direct la Averescu acasă. Nu se vazuse mai mult de un an.
-Ai mai caruntit un pic - spuse Averescu.
-Cam tot atât ca tine, după reprimarea răscoalelor tărăneşti - răspunse el.

36. —Da, războaiele nu aduc la nimic bun. Ştii din ce cauză mi s-a deschis
boala veche. Tot din retrăire.
-Dacă cinstit să-ţi spun, am venit la tine să mă odihnesc, să mă relaxez
puţin, să uit de toate cele. Din ce in ce mai des mă întreb: de ce doream
atât de mult să fim generali? Ai vre-un răspuns?
-Nu. Sunt obosit şi eu la culme. Lupta asta pentru influienţă în Armată este
foarte neplăcută, căci contra mea se folosesc metode murdare.
-Cu cine lupţi acum?
-Cu Printul mogtenitor Ferdinand. Nu cu el insuşi, ci cu cei care stau în
spatele lui, care nu vor să facă nimic pentru Armată.
-Generalul Stoianov, Dumnezeu sa-l ierte, te preţuia extrem de mult. Ştii
doar. Şi nu odată ţi-a propus să treci în Armata bulgară.
-Ştii şi răspunsul meu.
-Ce nou ai mai întrodus in armată? Nu cer informaţie secretă. Nu mă
interesează. Avem şi noi destui inginieri gi specialişti străini care ne umflă
capul cu idei, fără să ia în consideratie posibilitatile economice a ţarii.
-Nu e nimic secret. Perfectionez sistemul de organizare si instruire.
-Şi cum merge?
-Parcă bine. Însă dacă moare Regele Carol I, Ferdinand o să facă praf din
toate ce am facut. Nu-l interesează absolut problemele Armatei, îi plac
numai intrigile politice.
-Nu te invidiez. Cu aşa dusman îţi va fi greu.
-Vom vedea. Vreau să te felicit cu biruinţa asupra Turciei. Nu stiu ce
manevre a-i înfăptuit, dar a mers bine.
-Îţi spun dacă te interesează.
-Nu. Primesc azi mâine un raport detailat.

37. Kolev se uită lung la Averescu, însă nu spuse nimic. Bănuia demult că
are pe cineva în statul său major, care strângea informaţie. Dar nu crede
că pentru România.
Întră Clo.
-Hai băieţi la masă. V-am gătit mâncarea voastră preferată – mămălig
cu jumeri şi brânză de oae. Să vă amintiţi de copilărie, tinereţe.
-Clo, tu ca întotdeauna eşti la nivel. Are mare noroc Alexandru!
-Nu, asta eu am noroc – îl contrazice ea.
-Alt răspuns nu aşteptam.
Au servit un vin franţuzesc. Totuşi Averescu propune:
-Hai să bem vin de al nostru, ţărănesc.
-Cu deosebită plăcere.
Şi-au amintit de copilărie, de seminarul teologic din Ismail unde au
făcut cunoştinţă. Cunoştinţă care a trecut într-o prietenie pe viaţă.
-Sandu, am o întrebare care nu-mi dă pace de un timp încoace...
-Spune. Te ascult.
-Se poate întâmpla că vom lupta unul cu altul...
Averescu se uită atent la el. Vorbea serios. Înseamnă că el, Averescu,
ceva nu ştie. Poate Kolev spune ceva...
-Cu ce ocazie? Noi suntem o ţară paşnică.
-Orice se poate întâmpla. Cum rămâne cu prietenia noastră?

38. Stau amândoi la masă. Clo se porăia undeva cu nepoţelul. Kolev
încordat aştepta răspunsul.
-Prietenia adevărată nu se strică la prima greutate. Doar nu noi ne vo
lupta corp la corp. Vor lupta armatele conduse de noi. Acolo cine din noi
va fi mai deştept, cui i-a zâmbi norocul. Însă cred că nu vom ajunge la
asta.
-Şi eu cred. Am întrebat aşa...
Însă Averescu simţi intuitiv că Kolev nu e sincer până la capăt. De fap
nici nu trebuie să fie... Ceva se pregăteşte. Însă ce?
Kolev a mai stat în ospeţie încă două zile. Ziua mergea la ambasadă, s
plimba prin oraş. A mai avut câteva întâlniri. Seara discutau pe diferite
teme. S-au dispărţit ca întotdeauna. Cu speranţa că se vor mai întâlni...
Margaret, gravidă cu al doilea copil, venea din ce în ce mai rar pe la
părinţi. Se simţea cam prost. Însă îşi dorea feciorul, pe care îl educau
părinţii. De fapt numai Clo, căci Averescu era mereu la serviciu.
Mihai în 1911 primi grad de căpitan. Fără ajutorul nimănui. Socru său
generalul Averescu era în „exil”. Comanda Divizia I de infanterie, şi nu
avea nici o influienţă în armată. A fost numit comandant de escadron. În
1908 au plecat împreună în Germania, unde el a fost operat. Nu era acel
Mihai frumos, frumos, însă faţa se schimbase spre bine.
Margaret îşi amintea des de aceşti şase ani trăiţi împreună... Mai cu
seamă cum s-a măritat... Mai bine zis cum l-a însurat pe Mihai după ea...
După ce au fost scoase bandajele şi Mihai şi-a văzut faţa, căzuse într
stare de depresie totală. Nu ştia cum să-i spună Margaret, că el nu mai

39. poate să-i fie pereche. Se terminase toate visurile lor la o căsnicie trainic
El complexa. Ea nu înţelegea nimic. Când şi-a dat seama la probozit aspr
-Cine ţi-a permis să hotărăşti pentru mine? glasul ei era aspru, iar
privirea îl străpungea ca o săgeată – eu nu-ţi iubesc faţa ta, te iubesc pe
tine. Mă aranjează cum eşti. Altul nu-mi trebuie!
-Margaret, ştii cât de mult te iubesc. Dacă mie mii groază să mă uit la
mine, îmi închipui ce simţi tu! Nu pot să-ţi stric viaţa. Nu eram în stare să
ţi spun, însă tu ai început şi mi-ai uşurat chinurile. Acum ştii părerea mea
-Şi asta e tot?
-Mai trebuie ceva?
-Da. Ai uitat să spui când e ziua nunţii.
-N-am înţeles?
-De fapt cu tine nu mai am ce vorbi – ea se întoarse şi pleacă. Se duse
la mama lui şi îi povesti totul.
-Fiica mea – pe obrajii doamnei se prelingeau lacrimi – nu mă
aşteptam la o aşa jertvire din partea ta. Mersi pentru tot ce faci.
Dumnezeu să vă aibă în paza sa, să vă ocrotească de rele. Ziua nunţii o
numeşti tu.
A fost o nuntă frumoasă, cu o mireasă excelentă şi cu un mire care
părea mult mai frumos pe lăngă aşa o mireasă. La solicitarea publicului ş
mirelui cu mireasa, Clo şi-a amintit că a fost primadona Operei din Milan
Acompaniată acum de Margaret, dar nu de Rodica, care uitase ce e pian
a cântat aşa, cum cântase cândva pentru el, pentru Alessandro a ei, în
care se îndrăgostise. Aplauzele furtunoase i-au amintit de zilele de glorie
de zilele fericite când îl aştepta pe Alessandro să vină din Torino.

40. Soacra, după cum îi promise, se împrietenise cu ea. După operaţie,
când faţa lui se schimbase spre bine, a fost rechemat la regiment.
X X X
Către anii 1912-1913 Europa era deja împărţită în două mari coaliţii d
forţe. Pe de o parte Tripla Alianţă, pe cealaltă Antanta. Ele aveau interes
opuse în Peninsula Balcanică, fapt bine cunoscut încă până la declanşare
crizei balcanice.
România a fost pusă în faţa unei opţiuni decisive pentru viitorul său,
fiind membră din 1883 a Triplei Alianţe, fapt care a protejat-o în timp de
câteva decenii pe plan extern, dându-i posibilitatea de a se dezvolta în
plan social, creind posibilităţi de concentrare a eforturilor spre
modernizarea societăţii şi dezvoltarea economiei naţionale.
Regele Carol I şi mulţi alţi politici erau pentru păstrarea alianţei
tradiţionale. Dar susţinerea Bulgariei de către Imperiul Austro-Ungar în
criza balcanică nu-i convenea României, care nu dorea să aibă la sudul
Dunării un mare stat bulgar, bine înarmat de Imperiu, cu pretenţii
teritoriale către România.
Desprinderea de Tripla Alianţă putea avea urmări grave în plan exter
luînd în consideraţie intenţiile expansioniste ale Imperiului Rus. Totodată
şi viaţa politică internă era deosebit de tensionată. Clasa politică
românească nu s-a apreciat concret faţă de situaţia ce se crea în Balcani.
Înainte de desfăşurarea acţiunilor militare în Balcani, puterile mari a
încercat să artragă România de partea lor. Însă Regele Carol I a păstrat

41. neutralitatea ţării, evitând alinierea ei la una din puteri. Însă a
preîntâmpinat, că dacă în regiunea balcanică se vor produce modificări
teritoriale, România îşi păstrează dreptul de a interveni pentru aşi apăra
interesele. Se avea în vedere rectificarea graniţei din Dobrogea, ajungân
până la nord de Varna, teritoriu trasat încă din 1878. O problemă era şi
soarta românilor din Macedonia, România cerând îmbunătăţirea soartei
lor.
La 23 inuarie 1913 a fost reînnoit tratatul cu Tripla Alianţă. Totuşi, la
15 februarie 1913 guvernul român a anunţat cele şase mari puteri
europene, că în conflictul balcanic România a păstrat neutralitatea, atât
timp cât puterile mari au păstrat statul guo-ul.
Însă guvernul român n-a fost auzit şi România a fost nevoită să-şi
afirme doleanţele şi să-şi apere interesele.
Dar guvernul bulgar, spre mirarea tuturor, a acceptat propunerea,
fapt care l-a pus în gardă pe Averescu. Ştiind lăcomia bulgarilor, el intuit
a ghicit planul lor. Bulgaria pentru neutralitatea României ceda teritorii
neînsemnate pentru ea, având ca scop procurarea altor teritorii mai
avantajoase.(evenimentele ce au urmat peste câteva luni, când Bulgaria
mişeleşte a atăcat Serbia şi Grecia, au confirmat cele spuse de Averescu)
Reeşind din situaţia ce s-a creat, după o întrevedere cu Regele, care
a susţinut, Averescu a intensificat activitatea de pregătire a armatei
române, a planificat tactica şi strategia unei eventuale implicări în războ
În 1900 locotenent-colonelul Alexandru Averescu, ca şef al secţiei întâi a
Marelui Stat Major, a elaborat un plan bine chibzuit „Ipoteza A”, în care
prevedea implicarea Imperiului Rus, şi un eventual război cu Rusia, în ca
de un atacat asupra Bulgariei.

42. La 26 noiembrie 1912 o importratnată delegaţie rusă în frunte cu
marele duce Nicolai Mihailovici Romanov, care avea în componenţa sa p
baronul Mayendorf, prinţii Bagration şi Trubeţkoi a sosit la Bucureşti.
Ţarul Rusiei Nicolai II, prietenul şi subalternul Regelui Carol I în Războiul
pentru Independenţă din 1877-1878, i-a trimis un cadou meritat de Rege
bastonul de feldmareşal al armatei ruse. Delegaţia a luat parte şi la
manifestările ocaziţionate de aniversarea cuceririi Plevnei.
Însă scopul principal a fost de ai sugera României să se alăture de
coaliţia balcanică, care lupta cu otomanii, şi să părăsească Tripla Alianţă.
În decembrie 1912 Averescu a elaborat un”Memoriu asupra unei
eventuale invazii în Bulgaria de est.”, unde analiza posibilităţile armatei
bulgare şi române, situaţia politică la acel moment. În ce privea forţele
armate, armata română era superioară în comparaţie cu cea bulgară. Îns
aspectul politic era în defavoarea României, căci atacul asupra Bulgariei,
armata căreia lupta contra otomanilor, adică „apăra creştinitatea” după
cum declara Bulgaria, putea aduce la izolarea României pe plan
internaţional.
În perioada de 18-26 aprilie 1913 la Petersburg a avut loc o conferin
a marelor puteri la care s-a iscălit un protocol care prevedea că oraşul
Silistra împreună cu un teritoriu de 3 km în jur, întră în componenţa
României.
Bulgaria, care împreună cu aliaţii săi a iscălit Tratatul de la Londra di
17 mai 1913, mai apoi s-a considerat amăgită de aliaţi la împărţirea
teritoriilor luate de la Imperiul Otoman. Având în spate Imperiul Austr
Ungar, ea hotărî să recupereze unele teritorii din Serbia şi Grecia,

43. formând Marea Bulgarie, slogan, care preocupa viaţa social-politică, şi
să impună hegemonia sa în Balcani.
Pe data de 16 iunie 1913, Bulgaria, mişeleşte, fără să declare război,
atacat Serbia şi Grecia. Armata Bulgară, condusă de geheralul Kolev,
lupta cu succes, ocupând tot mai multe teritorii. Armatele sârbă şi
greacă se retrăgeau, având pierderi mari în oameni şi tehnică.
Acţiunile Bulgariei a adus la destrămarea alianţei balcanice, aducând
România în prim-plan. De ea depindea atât soarta războiului, cât şi
viitoarea configuraţie politico-statală în regiunea balcanică. România a
dat de înţeles, că agravarea situaţiei n-o poate lăsa indiferentă. De ace
fapt au luat cunoştinţă Belgradul, Atena şi Sofia. Austro-Ungaria a dat
înţeles că nu-i contra ca România să ocupe regiunea Turtucaia-Balcic,
numai să nu intervină cu forţele ei în acest război.
Pe de altă parte Rusia, Franţa şi Italia au cerut de la guvernul român
să concentreze forţe mari la graniţa cu Bulgaria, ameninţând-o cu un
atac din spate.
Însă nu asta a fost motivul de decretare a mobilizării armatei din 20
iunie1913, care s-a desfăşurat în bune condiţii şi s-a sfârşit la 27 iunie.
Efectivul armatei a fost adus la circa 510000 de militari, aproape 8000
din ei fiind ofiţeri operativi. Cauza mobilizării a fost înrăutăţirea situaţi
în regiune, ca urmare a înteţirii luptelor între foştii aliaţi.
Prin Înaltul Decret regal nr. 4639 din 24 iunie 1913, prinţul moştenit
Ferdinand a fost numit comandant al armatei de operaţii. Generalul
Alexandru Averescu a fost numit şeful statului major al armatei de

44. operaţii. Luînd în vedere raportule vădit proaste între cei doi, în
momentele de responsabilitate au colaborat foarte bine, stârnind
bucuria Regelui şi mîhnirea celor din anturajul prinţului.
Generalul Kolev cu armata bulgară se apropia de capitala Serbiei
oraşul Belgrad, când regele Serbiei s-a adresat către Regele Carol I cu
rugămintea de a interveni şi a opri armata bulgară, salvând tronul rega
Guvernul a sprijinit propunerea Regelui ca armata română să intervină
ca forţă de pacificare. Diplomaţia bulgară a fost prevenită de această
hotărâre. Totodată Bulgariei i
s-a propus să oprească înaintarea armatei către Belgrad.
Însă bulgarii, încurajaţi de biruinţele obţinute relativ uşor şi de
Imperiul Austro-Ungar, n-au renunţat la ofensivă. Regele Carol I s-a
adresat personal regelui Bulgariei. Însă nici un răspuns.
România a fost pusă în situaţia când nu mai avea altă soluţie decât d
a declara război Bulgariei. Ceea ce a făcut la 27 iunie 1913.
Generalul Alexandru Averescu a elaborat „Ipoteza nr. 1 bis” ca bază
principală pentru acţiunea armatei române la sud de Dunăre şi planul de
operaţii bazat pe”Memoriul privitor la îndrumarea operaţiunilor armatei
române în cazul că ar interveni în conflictul sârbo-bulgar” definitizat la 17
iunie 1913. În acest memoriu Averescu a prevăzut că principala acţiune va
fi îndreptată spre a înfrânge grosul forţelor bulgare, iar alta, secundară, d
Dobrogea, până la aliniamentul Rusciuk-Varna, dictată de considerente
politice, ca teritoriul ocupat să intre în componenţa statului român.
Au fost formate două grupări de forţe – Armata Principală de operaţi
formată din 4 corpuri de armată cu 8 divizii şi două rezervă, care s-a

45. concentrat între râurile Olt şi Jiu, şi Corpul de Dobrogea, compus din Corp
5 armată cu două divizii de operaţii şi una rezervă.
Armata Principală de operaţii la 1 iulie era deja concentrată la nord d
Dunăre gata de debarcare pe malul opus. Marele Cartier General şi-a
instalat punctul de comandă la Corabia, în jurul cărea erau dislocate Corp
2 şi 4 de armată. MCG a decis trecerea Dunării prin două sectoare: pe la
Corabia şi Bechet şi la 2 iulie 1913 armata română a trecut Dunărea şi
înainta rapid spre capitala Bulgariei oraşul Sofia.
După debarcarea armatei pe malul de sud al Dunării, la Corabia sosi
Regele cu sfita sa, care împreună cu sfita prinţului moştenitor au format u
batalion de oameni fără ocupaţie concretă, care se foiau fără rost prin
MCG, colaboratorii căruia nu puteau lucra. Averescu a interzis accesul lor
pe teritoriul MCG. Regele n-a reacţionat la această acţiune, dar Ferdinand
s-a arătat nemulţumit.
A doua zi după sosirea sa la Corabia, Carol I l-a chemat pe Averescu la
el.
-Domnule Averescu, folosindu-mă de moment, când armata română
victorioasă înaintează rapid spre Sofia, aşi vrea să văd Plevna, redutele
Griviţei, pe care cândva, în tinereţe, împreună cu dumneavoastră le-am
cucerit de la turci.
-Majestate, sunt la ordinul dumneavoastră. Însă am o rugăminte: sfit
rămâne aici. Ia numai va deranja armata. Prinţul moştenitor rămâne la
Marele Cartier General. La întoarcere voi prelua conducerea trupelor.
-Fie cum spuneţi, generale. Mâine de cu zori plecăm. Cu noi se va
deplasa şi ministrul de război, generalul Hârjeu. Ştiind relaţiile voastre vă
rog să nu vă opuneţi.

46. -Majestate, sunt soldat român şi dorinţa Regelui meu pentru mine e
un ordin. Îmi permiteţi să plec ca să ordonez pregătire deplasării?
-Da generale. Ordonaţi să fie chemat la mine prinţul Ferdinand.
Ce a vorbit Regele cu prinţul a rămas taină. Însă prinţul ieşi de la
audienţă foarte mâhnit.
Ajunşi la Plevna, Regele, însoţit de generalii Averescu şi Hârjeu, a priv
îndelung prin lunetă, de pe locul unde atunci, în acel război, când era
comandantul forţelor unite ruso-române, era statul său major.
Averescu, împreună cu Kolev, au mai fost pe aici, amintindu-şi de
tinereţe, de luptele crâncene ce s-au dat pe aici.
-Majestate, am mai fost aici cu comandantul actual al armatei
bulgare, generalul Kolev, prietenul şi pământeanul meu, cu care împreun
am luptat la cucerirea redutelor Griviţa.
-Sunteţi cunoscut cu generalul Kolev?
-Suntem prieteni cam de la 12 ani. A fost ofiţer român, şi ştie forţa de
luptă a armatei române. Nu cred că ne va ataca. Ştie că eu conduc
operaţiunile militare şi va evita ciocnirea cu noi.
-Credeţi în ce spuneţi?
-Da Majestate. Cred că-l va convinge pe regele său să capituleze.
-Deja s-au înregistrat ciocniri violente cu bulgarii.
-Însă biruinţa e de partea noastră! Şi aşa va fi. Vă garantez.
Averescu şi statul său major se deplasa împreună cu armata.
Principele Ferdinand cu sfita sa rămânea în urmă. La unul din popasuri de

47. Averescu se apropie generalul Constantin Prezan, primul favorit al lui
Ferdinand, care numai ce sosise de la el.
-Domnule general, vă transmit ordinul excelenţei sale principele
Ferdinanad de a opri înaintarea.
-Cu ce motivează excelenţa sa?
-Armata poate fi atrasă într-o ambuscadă.
-Am înţeles generale. Asta e ideia dumitale pe care i-aţi insuflat-o
principelui. Nu vă pare că vă băgaţi în evenimente care nu sunt la nivelul
gândire a dumneavoastră?
Generalul, care nu se aşteptase la o aşa replică, se fâstâci. Averescu
întoarse la ocupaţia lui. După puţin timp generalul Prezan întrebă:
-Ce să transmit excelemţei sale?
-Să-mi ordone excelenţa sa personal. Transmiteţii că armata are o
cavalerie bine instruită, care cercetează direcţiile de înaintare a trupelor.
Lucru care trebuia să-l ştiţi, generale.
Generalul Prezan n-a mai călcat pe la statul major până la sfârşitul
campaniei. Însă l-a trimis odată în locul său pe adjutantul său, maiorul
Antonescu, care s-a prezentat.
-Am înţeles că te cheamă Ionel. Nu te-ai plictisit să-i porţi portofoliul
generalului Prezan? Îţi propun să conduci un batalion operativ. O să simţi
mirosul pulberii, o să ai ce povesti nepoţilor. Ce zici?
-Îmi place postul meu, domnule general!
-Înţeleg. Da, cum poţi lupta fără soţii de campanie! Prinţul ştie de
aceste femei?

48. -Nu domnule general.
-Atunci spunei generalului Prezan să se ocupe de femei. Acolo e la
nivel. Milităria nu e pentru el.
Comandamtul armatei bulgare generalul Kolev fiind informat, a
încercat să taie drumul armatei române ce înainta spre Sofia, retrăgând
forţe considerabile din Serbia şi Grecia. Însă n-a dovedit. La 8 iulie cavaler
armatei române care era avangada ei, ajunse la porţile capitalei Bulgariei
care nu era apărată, a încercuit-o, aşteptând să sosească forţele principal
Kolev nu s-a hotărât să atace cavaleria română. Ca fost cavalerist român,
ştia forţa ei. Dar nici nu prea avea cu ce ataca. Forţe proaspete suficiente
pentru un atac victorios lipseau..
A cerut consimţământul regelui său de a duce tratative direct cu
Averescu, ca să afle ce condiţii de pace va pune partea română. Regele a
acceptat.
Întâlnirea între cei doi prieteni, iar acum adversari, a avut loc la
conacul unui moşier bulgar. Ceva cunoscut i-a părut lui Averescu când a
călcat pragul. Ori acest conac era asemănător cu alte conacuri, ori e acela
unde a fost adus degerat şi stâlcit după lupta de la Vidin cu cavaleria
turcească, de la care au pornit toate problemele lui legate cu sănătatea.
După ce s-au salutat, Averescu întreabă direct:
-Ivan, când ai fost în ospeţie la noi, ştiai că Bulgaria va ataca Serbia ş
Grecia?

49. -Da, statul major era în stadia de difinitizare a operaţiei. În afară de
ceea că voiam să te văd, voiam să aflu ce atitudine va avea România în ace
caz.
-Şi ai aflat?
-De unde? Tu nu ai spus nimic, iar în politicieni nu cred. Cum Clo?
Margaret ţi-a mai adus un nepot ori încă nu?
-Nu ştiu. N-am veste de la ei. Cum cred că nici tu n-ai de la ai tăi.
-Merge războiul...
-Expune condiţiile. Le transmit urgent Regelui.
-Începem cu încetarea luptelor. Scoateţi blocada Sofiei. Bulgaria
cedează teritoriu în Dobrogea. Care şi cât vor stabili guvernele noastre.
-Bune condiţii. Eu scot blocada capitalei, însă armata română rămân
pe pozţiile ce le ocupă la moment. Armata bulgară tot. Partea militară o po
hotărâ eu. Celelalte politicienii.
-De acord. Regele va trimite un mesaj Regelui tău. Mă rog lui
Dumnezeu ca armatele noastre să nu mai lupte niciodată între ele.
-Dă Doamne – şi amândoi îşi făcuseră cruce.
Primind rugămintea din partea regelui bulgar şi autorităţilor bulgare
Regele Carol I la 11 iulie 1913 a ordonat Marelui Cartier General oprirea
ofensivei. S-au început tratativele de pace.
Însă armata română s-a ciocnit cu un duşman neprevăzut de doctrin
militară, cu un inamic invizibil, cu care nu avea experienţă de luptă – holer

50. care s-a extins de la Ohranie şi a ocupat teritoriul ocupat de Corpurile 1, 2
4.
Gruparea de forţe secundară a ajuns la aliniamentul format de
localităţile Turtucaia-Bazargic.
Pe data de 17 iulie la Bucureşti au început lucrările conferinţei de
pace, condusă de România.
La 28 iulie1913 pacea între Bulgaria pe de o parte şi România, Serbia
Grecia şi Muntenegru pe de altă parte, a fost încheiată prin semnarea unu
protocol secret şi 10 articole.
În unul din articole se stipula trasarea graniţei între România şi
Bulgaria care începea la Turtucaia şi se oprea la sud de Ecrene. Celelalte
articole apreciau hotarele între Bulgaria şi celelalte ţări şi prevedeau
modalităţile de încetare a războiului între părţile beligerante.
Averescu a ordonat reîntoarcerea trupelor române pe malul stâng a
Dunării. Ostaşii văzând figura uscăţivă a generalului, care personal control
trecerea, strigau „ de acum să ne duci în Ardeal, Domnule general!”. Cu
toate că comandantul de căpetenie în această campanie a fost numit prinţ
moştenitor Ferdinand, ofiţerii şi ostaşii ştiau cine conduce trupele şi nu
scandau numele lui Ferdinand, ci a generalului Averescu.
Prin Înaltul Decret Regalnr. 5141 din 30 iulie 1913 armata a fost
demobilizată.
Prin Înaltul Ordin Regal din 31 iulie 1913, Regele Carol I a mulţumit
ostaşilor pentru vitejie şi jertvire de sine în această campanie, apreciind că
prezenţa armatei române a impus pacea fără mari vărsări de sînge, a mărit
ţara noastră cu un ţinut însemnat spre întărirea hotarului ei şi a înălţat vaz
României în ochii tuturor.”

51. În campania din sudul Dunării, generalul Alexandru Averescu, în
calitate de şef de stat major, a avut un rol extraordinar de inportant. El a
alcătuit planul de operaţii a armatei române şi a condus acţiunile ei
nemijlocit pe teatrul de război. Însă nu i-a fost deloc uşor, din cauza
implicării anturajului prinţului moştenitor, pe care el cu demnitate le
înlătura.
Multă bătaie de cap i-au dat oamenii politici, dornici de aşi mări
capitalul politic. Nicolae Filipescu, bun prieten a lui Averescu, căpitan în
rezervă, cu toate că depăşise vârsta, s-a înrolat ca voluntar în armată. Afos
ataşat al MCG. Căpitanul în rezervă Ion I.C Brătianu a fost şi el „mobilizat”
repartizat la Cortpul 2 armată, comandat de generalul Grigore Crăiniceanu
fost ministru de război în 1909-1911 în guvernul lui Bratianu...
Constatntin Argetoianu notează ”Brătianu luase şi pe I.G. Duca ca
secretar, şi trabsformase Cartierul Corpului 2 într-un adevărat club politic
de partid, şi mai ales într-un club de intrigi.”
Uniforma militară au mai îmbrăcat-o şi istoricul şi politicul Nicolae
Iorga, scriitorul Mihail Sadoveanu şi alte personalităţi politice şi publice.
Nicolae Iorga se afla la statul major al Corpului 1, când a sosit pe
neaşteptate generalul Averescu cu inspecţia. Iată cum descrie Iorga cum l-
văzut pe Averescu „slab, uscăţiv, redus la o formulă matematică sigură,cum
este, n-are nevoie de odihnă şi de alte cerinţe omeneşti.”
Prost pregăti erau şi unii generali şi ofiţeri superiori, activitatea şi
ordinele cărora au creat multe confuzii. Cazul lui Dumitru Cotescu, un
general apreciat în armată, cu hărţile necomplectate, cu comandantul
Corpului 4 armată generalul Alexandru Iarca, fost prieten a lui Averescu,
însă care îl invidia deschis.

52. Cea mai mare prostie a făcut-o generalul Alexandru Mustaţă,
comandantul Diviziei 1 cavalerie, care, înaintând, distrugea podurile în urm
lui, încurcând înaintarea cu retragerea. În orice regulament militar se scrie
că numai la retragere se nimicesc podurile, pentru a reţine adversarul şi a
da posibilitate unităţilor să înteărească poziţiile de apărare. Această
„iniţiativă” a generalului Mustaţă, a reţinut înaintarea infanteriei şi a bloca
căile în caz de retragere. Nici un duşman nu purea face o aşa „faptă” eroic
Generalul Hârjeu, ministrul de război, cerea permanent rapoarte
pentru a informa Regele, destabilizând lucrul operativ al statului major.
Constantin Argetoianu scria:” Singurul care îşi făcea datoria la post era
generalul Averescu, şeful Marelui Stat Major, care făcea ce putea cu
materialul care îl avea la îndemână.”
Atacurile asupra generalului Averescu s-au înteţit după terminarea
campaniei balcanice. Una din cauzele acestor atacuri, şi probabil principala
cauză, era provinenţa lui din păturile sociale joase. Un subofiţer a devenit
general, ministru de război şi şeful Marelui Stat Major, faptă care era de
neertat pentru generalii proveniţi din nobilime.
Un alt caz important era modul de comportare a lui Averescu, care
era conştient de valoarea sa. El taxa necruţător mediocritatea unor colegi.
Faimoasa sa stăpânire de sine la mulţi li s-a părut stranie.
Liberalii au lăsat şi ei amprentele lor, dezlănţuind asupra lui Averesc
şi armată un atac cu toată presa liberală, socotondu-l pe acesta
reprezentantul conservatorilor, adică a lui Nicolae Filipescu şi Take Ionescu
Generalul Radu R. Rosetti scria, că campania din presă a liberalilor făcea
mult rău armatei. După o întâlnire neoficială cu Ion I.C. Bratianu, acesta a
recunoscut, că scopul acestor atacuri asupra lui Averescu şi armată erau să

53. împiedice pe Nicolae Filipescu şi pe generalul Averescu de a se întoarce ca
triumfători la Bucureşti.
La sfârşitul campaniei generalul Averescu a elaborat un raport, în ca
a prezentat toate neajunsurile în sistemul de pregătire şi organizare a
armatei, ca rezultat al modificării de către liberali a Legii din 1908.
Cel mai mare neajuns consttat de Averescu, a fost organizarea şi
funcţionarea dezastruoasă a serviciilir. Numărul de ofiţeri ocupaţi în mediu
serviciilor era mai mare decât numărul ofiţerilori activi. Din cauza vitezei
mari cu care înainta armata, trupele n-au mai putut fi aprovizionate la tim
şi îndestulat. Armata a fost insuficient dotată cu material de război. La un
regiment activ erau numai trei mitraliere. Unităţile de rezervă şi cele de
călăraşi nu aveau nici câte una. Muniţiile pentru artilerie, care era şi ea
insuficientă, ajungeau numai pentru câteva zile. La unităţile de rezervă
lipsea aproape complet echipamentul, iar armata activă era acoperită
numai cu 70-80 %. Serviciile medicale, prost organizate, n-au putut stăpân
de la început holera.
Comandamentul marelor unităţi formate la mobilizare, aveau o
pregătire proastă. Capacitatea de luptă a acestor unităţi era foarte slabă. S
simţea acut lipsa de cadre ofiţereşti şi subofiţereşti. Din tot numărul de
ofiţeri ce dispunea armata, numai 40% erau ofiţeri activi. Din lipsa banilor
timp de pace, pregătirea ofiţerilor de rezervă şi desfăşurarea normală a
concentrărilor de instruire a rezerviştilor, amânarea aplicaţiunilor a adus la
această situaţie defavorabilă.
Gheorghe Tătărescu, participant la campanie, viitorul de două ori
prim-ministru al României, a făcut o analiză a stării armatei, foarte mult
apreciată de Averescu. Concluzia făcută a fost ca armata să fie „cea mai
dintâi chestiune naţională a neamului nostru.”