SlideShare a Scribd company logo
1 of 9
Prezentare generală
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii
Despre noi
Inființată în 1998, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii – ANIS, este
singura asociație patronală de profil din România.
În prezent, asociația este formată din companii membre, de la firme mici și mijlocii
până la corporații multi-naționale, prezente pe piața din România.
Patronatul oferă companiilor o serie de beneficii directe și indirecte, care au ca scop
indentificarea, promovarea și implementarea unor măsuri la nivel de
industrie, menite să crească atât piața internă cât și exporturile românesti din sectorul
IT.
Rolul ANIS
Asociația facilitează comunicarea dintre companii, prin crearea unui cadru neutru
unde se pot dezbate probleme specifice industriei IT.
Aceste dezbateri sunt etapele pre-mergătoare promovării inițiativelor către autoritățile
executive și legislative din România, pentru a fi incluse în programele guvernamentale.
În calitate de membru, compania dumneavoastră se poate implica alături de ceilalți
membri și de Consiliul Director ANIS, în elaborarea acestor strategii, având astfel un rol
în dezvoltarea industriei de software și servicii din țara noastră.
Consiliul Director
Consiliul Director ANIS este format din Președinte și Vicepreședinti.
Acestia iși voluntariază timpul pentru a reprezenta industria în fața factorilor de decizie
din mediul executiv și legislativ, și pentru a dialoga cu organizații și instituții din tara
sau strainatate, de tipul: Camere de comerț, asociații profesionale, forumuri
economice ș.a.
Prin reprezentanții săi, Consiliul are rolul de a superviza fiecare fațetă a industriei de
tehnologie, pentru a identifica și dezvolta programe relevante, împreuna cu
companiile membre ANIS.
Membri consiliului sunt aleși prin vot, în Adunarea Generală ANIS.
Consultați lista directorilor care fac parte din Consiliu:
http://www.anis.ro/despre-noi/colegiul-director/
Beneficii pentru membri
Beneficiile directe vizează informarea membrilor despre oportunitați, promovarea
companiilor prin instrumentele proprii și partenere, și organizarea sau facilitarea
participșrii membrilor la diverse evenimente de tip expoziție sau match-making, atât în
țara cât și în străinătate.
Angajații companiei dumneavoastră pot participa la cursuri de formare și
perfectionare sau certificare, organizate de către ANIS sau parteneri, beneficiind de
tarife preferențiale și prioritate la înscriere.
Oferta de training sau certificări poate fi consultată pe site-ul nostru, și include (dar nu
se rezuma la): ISTQB, Vanzări, Marketing, Project Management, Product
Management, Leadership, Mentoring ș.a.
Beneficii pentru membri
Alte beneficii ale calitații de membru ANIS:
• Implicarea în luarea deciziilor „de jos în sus” în ceea ce privește propuneri de
proiecte legislative;
• Implicarea în dezbateri asupra propunerilor de măsuri fiscale;
• Acces la proiecte strategice;
• Promovarea produselor și serviciilor companiei dumneavoastră pe plan intern și
internațional prin instrumentele de comunicare proprii și partenere;
• Sprijin pentru participarea în expoziții și evenimente locale sau internaționale;
• Susținerea industriei prin participarea directă la dezbateri;
• Acces preferențial la studii și informații din piată;
• Networking cu persoanele cele mai potrivite din industria IT.
Cotizațiile anuale au rolul de a susține activitatea patronatului în
elaborarea, urmarirea și definitivarea acțiunilor realizate în beneficiul industriei
romanești de software și servicii.
Aceste cotizații se stabilesc în funcție de cifra de afaceri, pe care compania
dumneavoastră a înregistrat-o în ultimul an fiscal încheiat, încadrându-se în unul din
pachetele de beneficii pe care le oferim companiilor membre.
Plata cotizaților catre ANIS, este deductibilă din impozitul pe profit, conform legii
patronatelor.
Va rugăm să luați legatura cu persoana care se ocupă de contabilitate în cadrul companiei
dumneavoastră, pentru mai multe detalii despre legislația care privește deductibilitatea
cotizaților plătite către asociații patronale.
Pachete de beneficii și cotizații
Pachete de beneficii și cotizații
Conform deciziei Adunării Generale ANIS din 1 februarie 2012, grila de cotizații valabilă de la
această dată, este după cum urmează:
Pachete STARTUP
• STARTUP: GRATUIT pentru companiile cu venituri pe ultimul exercițiu fiscal de
maximum 100.000 EUR şi au maximum 1 ani de activitate.
• STARTUP+: 200 EUR/an pentru companii cu venituri de maximum 100.000 EUR şi
au maximum 2 ani de activitate.
Pachete STANDARD (in functie de cifra de afaceri)
• 400 EUR/an - pentru companiile cu venituri între 100.000 EUR și 1 milion EUR
• 600 EUR/an - pentru companiile cu venituri între 1 și 3 milioane EUR
• 800 EUR/an - pentru companiile cu venituri între 3 și 10 milioane EUR
• 1000 EUR/an - pentru companiile cu venituri peste 10 milioane EUR
Pachet PREMIUM (opțional, în locul oricăruia dintre celelalte pachete)
• 2000 EUR/an
Partenerii Premium beneficiaza de cea mai mare expunere in comunicarile ANIS.
Nicolae Filipescu 39-41, 1st floor,
sector 2, Bucharest, 020961
+40-21-3121397
office@anis.ro
www.anis.ro
Bogdan Rusu
Business Relationships Manager
+4 0749 079 536
bogdan.rusu@anis.ro
Contact
„În serviciul industriei românești de
software și servicii”

More Related Content

Viewers also liked

CNV Internationaal - A World that Works
CNV Internationaal - A World that WorksCNV Internationaal - A World that Works
CNV Internationaal - A World that WorksCNV Vakcentrale
 
Test ppt pres
Test ppt presTest ppt pres
Test ppt pres100hertz
 
Fy 3 vågrörelser
Fy 3 vågrörelserFy 3 vågrörelser
Fy 3 vågrörelserkristlindell
 
Проблеми розвитку сучасної аквакультури
Проблеми розвитку сучасної аквакультуриПроблеми розвитку сучасної аквакультури
Проблеми розвитку сучасної аквакультуриUSAID LEV
 
Crianza de cachorros (1)
Crianza de cachorros (1)Crianza de cachorros (1)
Crianza de cachorros (1)AniRios03
 
Penn Valley Church Network Announcements 4-20-14
Penn Valley Church Network Announcements 4-20-14Penn Valley Church Network Announcements 4-20-14
Penn Valley Church Network Announcements 4-20-14PennValleyChurch
 
Canary Islands with your family
Canary Islands with your familyCanary Islands with your family
Canary Islands with your familyKids'n'Go Editions
 
인터넷소셜미디어개론7
인터넷소셜미디어개론7인터넷소셜미디어개론7
인터넷소셜미디어개론7Han Woo PARK
 
The actor based model of human ecology (presentasi), Novi Catur Muspita
The actor based model of human ecology (presentasi), Novi Catur MuspitaThe actor based model of human ecology (presentasi), Novi Catur Muspita
The actor based model of human ecology (presentasi), Novi Catur MuspitaUniversitas Islam Balitar
 

Viewers also liked (17)

aseng numpang
aseng numpangaseng numpang
aseng numpang
 
RETI di LABORATORI - [Energia] RINNOVABILE
RETI di LABORATORI - [Energia] RINNOVABILERETI di LABORATORI - [Energia] RINNOVABILE
RETI di LABORATORI - [Energia] RINNOVABILE
 
CNV Internationaal - A World that Works
CNV Internationaal - A World that WorksCNV Internationaal - A World that Works
CNV Internationaal - A World that Works
 
Бизнес школа презентация на Лидере
Бизнес школа презентация на ЛидереБизнес школа презентация на Лидере
Бизнес школа презентация на Лидере
 
7 ____ _____kera-tech
7   ____ _____kera-tech7   ____ _____kera-tech
7 ____ _____kera-tech
 
Test ppt pres
Test ppt presTest ppt pres
Test ppt pres
 
Fy 3 vågrörelser
Fy 3 vågrörelserFy 3 vågrörelser
Fy 3 vågrörelser
 
Проблеми розвитку сучасної аквакультури
Проблеми розвитку сучасної аквакультуриПроблеми розвитку сучасної аквакультури
Проблеми розвитку сучасної аквакультури
 
Crianza de cachorros (1)
Crianza de cachorros (1)Crianza de cachorros (1)
Crianza de cachorros (1)
 
Hukum avogadro
Hukum avogadroHukum avogadro
Hukum avogadro
 
Penn Valley Church Network Announcements 4-20-14
Penn Valley Church Network Announcements 4-20-14Penn Valley Church Network Announcements 4-20-14
Penn Valley Church Network Announcements 4-20-14
 
Canary Islands with your family
Canary Islands with your familyCanary Islands with your family
Canary Islands with your family
 
UOG Journal Club: Comparison of vaginal mesh repair with sacrospinous vaginal...
UOG Journal Club: Comparison of vaginal mesh repair with sacrospinous vaginal...UOG Journal Club: Comparison of vaginal mesh repair with sacrospinous vaginal...
UOG Journal Club: Comparison of vaginal mesh repair with sacrospinous vaginal...
 
인터넷소셜미디어개론7
인터넷소셜미디어개론7인터넷소셜미디어개론7
인터넷소셜미디어개론7
 
The actor based model of human ecology (presentasi), Novi Catur Muspita
The actor based model of human ecology (presentasi), Novi Catur MuspitaThe actor based model of human ecology (presentasi), Novi Catur Muspita
The actor based model of human ecology (presentasi), Novi Catur Muspita
 
C1031724
C1031724C1031724
C1031724
 
Sertifikat JCC
Sertifikat JCCSertifikat JCC
Sertifikat JCC
 

Similar to ANIS - Prezentare generala 2014

Prezentare generala ANIS
Prezentare generala ANISPrezentare generala ANIS
Prezentare generala ANISANIS Romania
 
Prezentare Anis Open Coffee 15oct
Prezentare Anis Open Coffee 15octPrezentare Anis Open Coffee 15oct
Prezentare Anis Open Coffee 15octANIS
 
Discutia Life Care
Discutia Life CareDiscutia Life Care
Discutia Life CareLife-Care
 
Maguay - 2martie2011
Maguay - 2martie2011Maguay - 2martie2011
Maguay - 2martie2011Agora Group
 
Ghidul afiliatului Web Is Yours
Ghidul afiliatului Web Is YoursGhidul afiliatului Web Is Yours
Ghidul afiliatului Web Is Yoursplatformawiy
 
Maguay 22iun2011
Maguay 22iun2011Maguay 22iun2011
Maguay 22iun2011Agora Group
 
Fitness Buffet
Fitness Buffet Fitness Buffet
Fitness Buffet Maddalungu
 
STEP2SUCCES: Prezentare ghid pentru antreprenori
STEP2SUCCES: Prezentare ghid pentru antreprenoriSTEP2SUCCES: Prezentare ghid pentru antreprenori
STEP2SUCCES: Prezentare ghid pentru antreprenoriSTEP2SUCCESS
 
Senior Software, un business in crestere cu peste 11% in anul pandemiei
Senior Software, un business in crestere cu peste 11% in anul pandemieiSenior Software, un business in crestere cu peste 11% in anul pandemiei
Senior Software, un business in crestere cu peste 11% in anul pandemieiSenior Software
 
BDO Romania - Studiu-de-caz-pluriva-erp
BDO Romania - Studiu-de-caz-pluriva-erpBDO Romania - Studiu-de-caz-pluriva-erp
BDO Romania - Studiu-de-caz-pluriva-erpAllen Nedelcu
 
Responsabilitatea Sociala in IMM-uri
Responsabilitatea Sociala in IMM-uriResponsabilitatea Sociala in IMM-uri
Responsabilitatea Sociala in IMM-uriCRCA_Romania
 
Jurnal CDIMM nr. 4/2018_ Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 4/2018_ Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 4/2018_ Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 4/2018_ Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
1.riam 30 septembrie 2014 final
1.riam 30 septembrie 2014 final1.riam 30 septembrie 2014 final
1.riam 30 septembrie 2014 finalAnișoara Gonța
 
Programe nationale cu finantare de la bugetul de stat 2015
Programe nationale cu finantare de la bugetul de stat 2015Programe nationale cu finantare de la bugetul de stat 2015
Programe nationale cu finantare de la bugetul de stat 2015Arhipelago
 
Zoom Biz
Zoom BizZoom Biz
Zoom Bizzoombiz
 
Aipimm 23iun2011
Aipimm 23iun2011Aipimm 23iun2011
Aipimm 23iun2011Agora Group
 
Raportul de CSR al Cosmote Romania pe anul 2010
Raportul de CSR al Cosmote Romania pe anul 2010Raportul de CSR al Cosmote Romania pe anul 2010
Raportul de CSR al Cosmote Romania pe anul 2010responsabilitate_sociala
 

Similar to ANIS - Prezentare generala 2014 (20)

Prezentare generala ANIS
Prezentare generala ANISPrezentare generala ANIS
Prezentare generala ANIS
 
Prezentare Anis Open Coffee 15oct
Prezentare Anis Open Coffee 15octPrezentare Anis Open Coffee 15oct
Prezentare Anis Open Coffee 15oct
 
Legea sponsorizarii
Legea sponsorizarii Legea sponsorizarii
Legea sponsorizarii
 
Discutia Life Care
Discutia Life CareDiscutia Life Care
Discutia Life Care
 
Maguay - 2martie2011
Maguay - 2martie2011Maguay - 2martie2011
Maguay - 2martie2011
 
Otimmc 1iun2011
Otimmc   1iun2011Otimmc   1iun2011
Otimmc 1iun2011
 
Ghidul afiliatului Web Is Yours
Ghidul afiliatului Web Is YoursGhidul afiliatului Web Is Yours
Ghidul afiliatului Web Is Yours
 
Maguay 22iun2011
Maguay 22iun2011Maguay 22iun2011
Maguay 22iun2011
 
Fitness Buffet
Fitness Buffet Fitness Buffet
Fitness Buffet
 
Franciza ppt
Franciza pptFranciza ppt
Franciza ppt
 
STEP2SUCCES: Prezentare ghid pentru antreprenori
STEP2SUCCES: Prezentare ghid pentru antreprenoriSTEP2SUCCES: Prezentare ghid pentru antreprenori
STEP2SUCCES: Prezentare ghid pentru antreprenori
 
Senior Software, un business in crestere cu peste 11% in anul pandemiei
Senior Software, un business in crestere cu peste 11% in anul pandemieiSenior Software, un business in crestere cu peste 11% in anul pandemiei
Senior Software, un business in crestere cu peste 11% in anul pandemiei
 
BDO Romania - Studiu-de-caz-pluriva-erp
BDO Romania - Studiu-de-caz-pluriva-erpBDO Romania - Studiu-de-caz-pluriva-erp
BDO Romania - Studiu-de-caz-pluriva-erp
 
Responsabilitatea Sociala in IMM-uri
Responsabilitatea Sociala in IMM-uriResponsabilitatea Sociala in IMM-uri
Responsabilitatea Sociala in IMM-uri
 
Jurnal CDIMM nr. 4/2018_ Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 4/2018_ Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 4/2018_ Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 4/2018_ Europe Direct Maramures
 
1.riam 30 septembrie 2014 final
1.riam 30 septembrie 2014 final1.riam 30 septembrie 2014 final
1.riam 30 septembrie 2014 final
 
Programe nationale cu finantare de la bugetul de stat 2015
Programe nationale cu finantare de la bugetul de stat 2015Programe nationale cu finantare de la bugetul de stat 2015
Programe nationale cu finantare de la bugetul de stat 2015
 
Zoom Biz
Zoom BizZoom Biz
Zoom Biz
 
Aipimm 23iun2011
Aipimm 23iun2011Aipimm 23iun2011
Aipimm 23iun2011
 
Raportul de CSR al Cosmote Romania pe anul 2010
Raportul de CSR al Cosmote Romania pe anul 2010Raportul de CSR al Cosmote Romania pe anul 2010
Raportul de CSR al Cosmote Romania pe anul 2010
 

ANIS - Prezentare generala 2014

  • 1. Prezentare generală Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii
  • 2. Despre noi Inființată în 1998, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii – ANIS, este singura asociație patronală de profil din România. În prezent, asociația este formată din companii membre, de la firme mici și mijlocii până la corporații multi-naționale, prezente pe piața din România. Patronatul oferă companiilor o serie de beneficii directe și indirecte, care au ca scop indentificarea, promovarea și implementarea unor măsuri la nivel de industrie, menite să crească atât piața internă cât și exporturile românesti din sectorul IT.
  • 3. Rolul ANIS Asociația facilitează comunicarea dintre companii, prin crearea unui cadru neutru unde se pot dezbate probleme specifice industriei IT. Aceste dezbateri sunt etapele pre-mergătoare promovării inițiativelor către autoritățile executive și legislative din România, pentru a fi incluse în programele guvernamentale. În calitate de membru, compania dumneavoastră se poate implica alături de ceilalți membri și de Consiliul Director ANIS, în elaborarea acestor strategii, având astfel un rol în dezvoltarea industriei de software și servicii din țara noastră.
  • 4. Consiliul Director Consiliul Director ANIS este format din Președinte și Vicepreședinti. Acestia iși voluntariază timpul pentru a reprezenta industria în fața factorilor de decizie din mediul executiv și legislativ, și pentru a dialoga cu organizații și instituții din tara sau strainatate, de tipul: Camere de comerț, asociații profesionale, forumuri economice ș.a. Prin reprezentanții săi, Consiliul are rolul de a superviza fiecare fațetă a industriei de tehnologie, pentru a identifica și dezvolta programe relevante, împreuna cu companiile membre ANIS. Membri consiliului sunt aleși prin vot, în Adunarea Generală ANIS. Consultați lista directorilor care fac parte din Consiliu: http://www.anis.ro/despre-noi/colegiul-director/
  • 5. Beneficii pentru membri Beneficiile directe vizează informarea membrilor despre oportunitați, promovarea companiilor prin instrumentele proprii și partenere, și organizarea sau facilitarea participșrii membrilor la diverse evenimente de tip expoziție sau match-making, atât în țara cât și în străinătate. Angajații companiei dumneavoastră pot participa la cursuri de formare și perfectionare sau certificare, organizate de către ANIS sau parteneri, beneficiind de tarife preferențiale și prioritate la înscriere. Oferta de training sau certificări poate fi consultată pe site-ul nostru, și include (dar nu se rezuma la): ISTQB, Vanzări, Marketing, Project Management, Product Management, Leadership, Mentoring ș.a.
  • 6. Beneficii pentru membri Alte beneficii ale calitații de membru ANIS: • Implicarea în luarea deciziilor „de jos în sus” în ceea ce privește propuneri de proiecte legislative; • Implicarea în dezbateri asupra propunerilor de măsuri fiscale; • Acces la proiecte strategice; • Promovarea produselor și serviciilor companiei dumneavoastră pe plan intern și internațional prin instrumentele de comunicare proprii și partenere; • Sprijin pentru participarea în expoziții și evenimente locale sau internaționale; • Susținerea industriei prin participarea directă la dezbateri; • Acces preferențial la studii și informații din piată; • Networking cu persoanele cele mai potrivite din industria IT.
  • 7. Cotizațiile anuale au rolul de a susține activitatea patronatului în elaborarea, urmarirea și definitivarea acțiunilor realizate în beneficiul industriei romanești de software și servicii. Aceste cotizații se stabilesc în funcție de cifra de afaceri, pe care compania dumneavoastră a înregistrat-o în ultimul an fiscal încheiat, încadrându-se în unul din pachetele de beneficii pe care le oferim companiilor membre. Plata cotizaților catre ANIS, este deductibilă din impozitul pe profit, conform legii patronatelor. Va rugăm să luați legatura cu persoana care se ocupă de contabilitate în cadrul companiei dumneavoastră, pentru mai multe detalii despre legislația care privește deductibilitatea cotizaților plătite către asociații patronale. Pachete de beneficii și cotizații
  • 8. Pachete de beneficii și cotizații Conform deciziei Adunării Generale ANIS din 1 februarie 2012, grila de cotizații valabilă de la această dată, este după cum urmează: Pachete STARTUP • STARTUP: GRATUIT pentru companiile cu venituri pe ultimul exercițiu fiscal de maximum 100.000 EUR şi au maximum 1 ani de activitate. • STARTUP+: 200 EUR/an pentru companii cu venituri de maximum 100.000 EUR şi au maximum 2 ani de activitate. Pachete STANDARD (in functie de cifra de afaceri) • 400 EUR/an - pentru companiile cu venituri între 100.000 EUR și 1 milion EUR • 600 EUR/an - pentru companiile cu venituri între 1 și 3 milioane EUR • 800 EUR/an - pentru companiile cu venituri între 3 și 10 milioane EUR • 1000 EUR/an - pentru companiile cu venituri peste 10 milioane EUR Pachet PREMIUM (opțional, în locul oricăruia dintre celelalte pachete) • 2000 EUR/an Partenerii Premium beneficiaza de cea mai mare expunere in comunicarile ANIS.
  • 9. Nicolae Filipescu 39-41, 1st floor, sector 2, Bucharest, 020961 +40-21-3121397 office@anis.ro www.anis.ro Bogdan Rusu Business Relationships Manager +4 0749 079 536 bogdan.rusu@anis.ro Contact „În serviciul industriei românești de software și servicii”