analiza financiara aprofundata

UNIVERSITATEA “AL. I. CUZA” IAŞI
FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR
SILVIA PETRESCU
ANALIZĂ FINANCIARĂ
APROFUNDATĂ
CONCEPTE – METODE – STUDII DE CAZ
STUDII APROFUNDATE, SPECIALIZAREA
AUDIT ŞI MANAGEMENT CONTABIL
IAŞI - 2005

Analiză financiară aprofundată 3
Introducere
Abordarea problemelor ce vizează activitatea financiară a întreprinderii
prin prisma relaţiei cauză-efect impune studiul interdisciplinar al activităţii
economice şi financiare consumatoare de resurse care se reflectă direct în
performanţele financiare ale întreprinderii.
Pe baza cunoştinţelor acumulate la disciplinele de specialitate, a
metodologiei ştiinţifice în abordarea fenomenelor economico-financiare, analiza
financiară contribuie la perfecţionarea gândirii economice, a capacităţii de sinteză
şi esenţializare a relaţiilor de interdependenţă între fenomenul economic şi
reflectarea lui în decizia financiară.
În această viziune a fost elaborat prezentul manual de Analiză financiară
aprofundată, care conţine un corp de principii şi metode ce alcătuiesc baza
teoretică a disciplinei, precum şi un set de aplicaţii practice – studii de caz-care
ilustrează concret modalităţile de analiză a activităţii financiare necesare
elaborării dignosticului financiar destinat diverşilor utilizatori interni sau externi.
Manualul tratează problemele de analiză necesare gestiunii financiare
pe baza documentelor de sinteză ale contabilităţii – situaţiile financiare anuale
ale întreprinderii – folosind atât metodologia clasică bazată pe bilanţ şi contul de
rezultat, cât şi modalităţile de analiză bazate pe fluxuri financiare, vizând
evaluarea performanţelor, riscurilor şi a situaţiei financiare a întreprinderii,
indiferent de domeniul de activitate.
Sunt prezentate aspecte privind elaborarea tabloului de finanţare, ca
etapă a analizei financiare ce succede analizei contului de rezultate şi a
bilanţului, precum şi elemente specifice analizei bursiere a întreprinderilor cotate.
În manual sunt prezentate studii de caz care concretizează aspectele
teoretice ale disciplinei de analiză financiară, care constituie modele de rezolvare
şi interpretare a rezultatelor necesare în vederea elaborării unui diagnostic
financiar destinat evaluării performanţelor şi riscurilor întreprinderii.
Manualul se adresează absolvenţilor de la facultăţile de profil economic

Analiză financiară aprofundată4
care urmează perfecţionarea profesională prin intermediul studiilor aprofundate la
Specializarea Audit şi Management Contabil, fiind destinat cursanţilor de la
învăţământul post-universitar şi de masterat în domeniul financiar contabil,
Specializarea Contabilitate şi Audit- cursuri de zi şi la distanţă- fiind util şi
candidaţilor la concursurile de auditori financiari, doctoranzilor, în egală măsură
el poate constitui un îndreptar pentru specialiştii din domeniul contabil şi
financiar-bancar.
Ne exprimăm convingerea că lucrarea este perfectibilă şi apreciem ca
binevenită orice sugestie din partea utilizatorilor pentru o viitoare ediţie.
Prof. univ. dr. Silvia Petrescu
Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor
Universitatea “A. I. Cuza” Iaşi

CUPRINS
Introducere...........................................................................................................3
CUPRINS................................................................................................................5
CAPITOLUL 1: Bazele teoretice ale analizei financiare ...................................9
1.1. Necesitatea şi utilizatorii analizei financiare ................................................9
1.2. Relaţia analiză financiară - gestiune financiară ..........................................13
1.3. Diagnosticul financiar - instrument al analizei financiare..........................15
1.4. Sursele de date şi informaţii ale analizei financiare ...................................19
1.5. Metodologia analizei financiare..................................................................23
1.7. Etapele analizei financiare..........................................................................29
CAPITOLUL 2: Analiza diagnostic a performanţelor şi riscurilor pe baza
contului de rezultat..............................................................................................30
2.1. Rentabilitatea – criteriu de performanţă reflectat în contul de profit şi
pierdere ..............................................................................................................30
2.2. Analiza Tabloului Soldurilor Intermediare de Gestiune.............................33
2.2.1. Analiza Soldurilor Intermediare de Gestiune privind activitatea ........35
2.2.1.1. Analiza cifrei de afaceri................................................................37
2.2.1.2. Analiza producţiei exerciţiului......................................................43
2.2.1.3. Analiza valorii adăugate ...............................................................47
2.2.1.4. Analiza relaţiilor dintre indicatorii valorici ai producţiei .................
2.2.2. Analiza Soldurilor Intermediare de Gestiune privind rentabilitatea....60
2.2.3. Analiza capacităţii de autofinanţare şi autofinanţării ..........................62
2.3. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor....................................................66
2.3.1. Analiza eficienţei cheltuielilor aferente veniturilor.............................67
2.3.2. Analiza cheltuielilor de exploatare ......................................................70
2.3.3. Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri..................................72

2.3.4. Analiza efectului reducerii cheltuielilor la 1000 lei.............................77
2.4. Analiza marjelor de rentabilitate.................................................................81
2.5. Analiza rezultatului din exploatare.............................................................83
2.6. Analiza rezultatului aferent cifrei de afaceri...............................................86
2.6.1. Analiza beneficiului aferent producţiei vândute..................................86
2.6.2. Analiza beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri..............................88
2.7. Analiza ratelor de rentabilitate....................................................................90
2.7.1. Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate .................................91
2.7.1.1. Analiza ratei rentabilităţii producţiei vândute ..............................91
2.7.1.2. Analiza ratei rentabilităţii activităţii comerciale...........................94
2.8. Pragul de rentabilitate şi evaluarea riscurilor .............................................96
2.8.1. Analiza cost – volum - profit ...............................................................97
2.8.2. Modalităţi de evaluare a riscurilor 103
2.8.2.1. Evaluarea riscului de exploatare.................................................103
2.8.2.2. Evalurea riscului financiar..........................................................105
2.8.2.3. Evaluarea riscului total (global)..................................................107
2.8.2.4. Analiza efectelor de levier în previziunile financiare.................109
CAPITOLUL 3: Analiza diagnostic a situaţiei financiare pe baza bilanţului
.............................................................................................................................110
3.1. Studiul bilanţului - etapă a analizei financiare..........................................110
3.2. Tipuri de bilanţ utilizate în analiza financiară ..........................................111
3.3. Analiza echilibrelor financiare..................................................................119
3.3.1. Analiza situaţiei nete..........................................................................121
3.3.2. Analiza fondului de rulment ..............................................................125
3.3.3. Analiza necesarului de fond de rulment ............................................128
3.3.4. Analiza trezoreriei..............................................................................130
3.3.5. Analiza echilibrelor financiare în optica funcţională.........................132
3.4. Analiza bilanţului prin metoda ratelor (ratios).........................................136
3.4.1. Analiza ratelor de structură a bilanţului.............................................136
3.4.2. Analiza ratelor de finanţare; structura finanţării................................140
3.4.3. Analiza ratelor de rotaţie a posturilor de bilanţ .................................143
3.4.4. Analiza ratelor de rentabilitate; riscul financiar ................................145

3.5. Analiza solvabilităţii şi lichidităţii............................................................155
3.6. Analiza riscului de faliment (insolvabilitate)............................................162
3.7. Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante........................................172
3.7.1. Indicatorii vitezei de rotaţie a activelor circulante.............................172
3.7.2. Efectele accelerării vitezei de rotaţie a activelor circulante ..............174
3.8. Indicatori specifici analizei bursiere.........................................................179
CAPITOLUL 4: Analiza financiară prin fluxuri............................................184
4.1. Fluxuri de fonduri în întreprindere ...........................................................184
4.2. Analiza tabloului de finanţare şi a fluxurilor de trezorerie.......................188
4.3. Analiza fluxurilor de numerar...................................................................192
4.4. Relaţia analiză funcţională – analiză prin fluxuri .....................................196
4.5. Analiza creşterii şi rentabilităţii prin fluxuri.............................................207
4.5.1. Analiza rentabilităţii economice ........................................................210
4.5.2. Analiza rentabilităţii financiare .........................................................213
4.5.3. Rentabilitatea financiară şi îndatorarea..............................................215
Anexă: Procedee de calcul utilitate în analiza financiară 223
Bibliografie .........................................................................................................248

CAPITOLUL 1
BAZELE TEORETICE ALE ANALIZEI FINANCIARE
1.1. Necesitatea şi utilizatorii analizei financiare
Dicţionarul fiduciar financiar apărut la Paris în anul 1991 defineşte
Analiza financiară ca fiind un studiu metodic al situaţiei şi evoluţiei unei
întreprinderi privind structura sa financiară şi rentabilitatea, pornind de la bilanţ,
contul de rezultat şi de la toate celelalte informaţii oferite de întreprindere sau care
pot fi obţinute referitor la întreprindere şi viitorul său.
Parte componentă a analizei economico-financiare, analiza financiară
este inclusă în categoria analizelor cu scop special, care a apărut şi s-a dezvoltat
mai ales în ultimii 20 de ani şi se află într-o evoluţie permanentă. Printre factorii
care au impus şi stimulat dezvoltarea şi perfecţionarea analizei financiare pot fi
amintiţi: dezvoltarea societăţilor anonime pe acţiuni; creşterea rolului băncilor şi
instituţiilor financiare în economie.
Dacă primele analize financiare efectuate de către acţionarii societăţilor
anonime se limitau doar la verificarea unor echilibre financiare suficiente pentru
asigurarea rambursării împrumuturilor acordate de bănci, indiferent de evoluţia
situaţiei financiare a întreprinderii, criteriul principal de acordare a creditelor
rămânea doar situaţia patrimonială a întreprinderii. Analiza financiară se limita
doar la studiul unor rate financiare privind solvabilitatea întreprinderii.
În cazul în care se punea problema maximizării profitului sau beneficiilor
nu erau vizate beneficiile contabile, deoarece conceptele economic şi contabil de
profit erau foarte diferite, iar metodele contabile conduceau la rezultate diferite în

funcţie de metodele de evaluare sau de amortizare folosite.
Acest mod de abordare s-a dovedit limitat, ceea ce a impus o abordare
modernă a analizei financiare, care tinde să devină un sistem de tratare a
informaţiei apt să ofere managerului datele necesare adoptării deciziilor
financiare. Rolul acestei discipline a crescut, în sensul că ea nu se limitează numai
la date financiare, dar integrează date economice şi bursiere, iar rezultatele
analizei sunt integrate în modele financiare, necesare elaborării previziunilor.
Evoluţia analizei financiare în ultimii ani este datorată mai multor cauze:
1. Tendinţa de concentrare a întreprinderilor a condus la dezvoltarea investiţiilor
de talie mare, a căror rentabilitate se întinde pe mai mulţi ani, ceea ce a impus
băncilor şi instituţiilor financiare elaborarea şi folosirea unor metode de analiză
mai perfecţionate în vederea acordării sau refuzului unor credite.
2. Imposibilitatea băncilor de a cere garanţii pentru a-şi acoperi riscul de non-plată
le-a obligat să pună la punct analize ale riscului economic şi financiar, deoarece
noţiunea de lichiditate a devenit insuficientă pentru angajamentele pe termen lung.
3. Dezvoltarea mijloacelor moderne de finanţare a impus aprofundarea studiului
echilibrelor financiare şi costului capitalului, indiferent de provenienţa lui.
4. Constrângerile politicii creditului, ratele înalte ale dobânzii, inflaţia, variaţiile
cursului de schimb au acutizat problemele financiare ale întreprinderii.
5. Dezvoltarea internaţională a societăţilor a condus la căutarea unor tehnici
adaptate pentru efectuarea de comparaţii între situaţiile financiare şi contabile ale
diferitelor ţări.
Evoluţia analizei financiare vizează adaptarea obiectivelor sale cerinţelor
diverşilor utilizatori, în funcţie de aspectele specifice domeniului de interes.
Principalii utilizatori ai analizei situaţiilor financiare sunt: gestionarii,
acţionarii actuali si potenţiali, creditorii, personalul întreprinderii, organele fiscale,
analiştii financiari. Aceste categorii de utilizatori pot adopta decizii privind:
gestiunea întreprinderii, cumpărarea sau vânzarea de titluri, acordarea sau refuzul
unui credit, achiziţia totală sau parţială a întreprinderii.
Finalitatea analizei financiare se concretizează în diagnosticuli financiar,
parte a diagnosticului economico-financiar, orientată în special spre funcţiunea
financiar-contabilă a întreprinderii. Efectuată în interiorul întreprinderii - analiza

internă – sau din exterior de către organisme specializate, financiar-bancare, sau
de specialişti independenţi (analişti financiari) - analiza externă – conduce la
diagnosticul financiar intern sau extern, cu obiective specifice diverşilor
utilizatori interni sau externi,.
1) Analiza financiară şi gestionarii: Analiza financiară efectuată în interiorul
întreprinderii de către serviciile financiare este o analiză internă care vizează
aspectele susceptibile de a-i ameliora gestiunea şi rezultatul. Ea are la bază date
care permit efectuarea unor studii de fineţe, având mai multe obiective:
a) Periodic se pot face aprecieri asupra gestiunii întreprinderii, prin
urmărirea echilibrelor financiare, a rentabilităţii, solvabilităţii şi riscului financiar.
b) Pe această bază, se vor orienta deciziile de investiţii, de finanţare, de
distribuire a dividendelor, elaborându-se previziuni financiare privind investiţiile,
cheltuielile financiare, trezoreria în pregătirea viitorului întreprinderii.
c) Efectuarea controlului de gestiune pe baza analizei interne.
d) Diagnosticul financiar intern degajat de analiza financiară este
fundamental pentru gestionari (manageri), clarificând nu numai politica
financiară, ci şi politica economică generală a întreprinderii care motivează
comportamentul actualilor şi potenţialilor parteneri sau concurenţi.
2) Analiza financiară şi investitorii: Acţionarii – particulari sau întreprinderi –
sunt direct interesaţi în creşterea valorii întreprinderii, deoarece ei investesc
capitaluri supuse la riscuri. Remunerarea acţionarilor este constituită prin
dividende şi plus-valoarea aşteptată de întreprindere. În concepţia unor autori (F.
Modigliani şi M.H.Miller), valoarea acţiunilor este dependentă de profit,
independent de dividende, în timp ce alţi autori (M.Gordon, E.Shapiro) consideră
că acţiunile au o valoare egală cu valoarea actuală a fluxurilor dividendelor
estimate.
În practică, investitorii procedează la o evaluare a rentabilităţii sperate de
întreprindere, fiind interesaţi atât în perspectiva câştigurilor viitoare (beneficiul pe
acţiune şi plus-valoarea în capital), cât şi în rentabilitatea imediată prin studiul
politicii dividendelor şi al riscului în vederea orientării spre titlurile avantajoase.
Acţionarii actuali şi cei potenţiali urmăresc sectorul de activitate al
întreprinderii şi locul pe care aceasta îl ocupă aici, fiind interesaţi în îndatorarea

acesteia, capacitatea de autofinanţare şi rentabilitatea investiţiilor.
3) Analiza financiară şi creditorii: Dacă analiza financiară s-a dezvoltat rapid în
bănci interesate în capacitatea de rambursare a împrumuturilor acordate clienţilor
lor, aceasta se utilizează şi de către întreprinderile care consimt să ofere
împrumuturi sau avansuri altor întreprinderi, sau care vând pe credit. Analiza
diferă după cum este vorba de împrumuturi pe termen scurt sau pe termen lung:
a) Pe termen scurt, creditorii sunt interesaţi de lichiditatea întreprinderii,
adică de capacitatea acesteia de face faţă scadenţelor pe termen scurt, dar nu
rămân indiferenţi la echilibrul financiar pe termen lung, fiind interesaţi de
mărimea fondului de rulment şi a necesarului de fond de rulment.
b) Pe termen lung, creditorii (obligatarii, organismele specializate,
băncile) trebuie să se asigure de solvabilitatea şi rentabilitatea întreprinderii, de
care depinde plata dobânzilor şi rambursarea datoriilor. Ei sunt interesaţi de
mărimea datoriilor, posibilitatea de rambursare, capacitatea de autofinanţare a
întreprinderii, precum şi de rentabilitatea şi utilitatea împrumutului acordat.
c) Pe termen scurt şi pe termen lung, creditorii sunt interesaţi de structura
financiară a întreprinderii care exprimă gradul de risc prin levierul financiar
(raportul datorii-capitaluri proprii).
4) Analiza financiară şi partenerii de afaceri: Furnizorii şi alţi creditori
comerciali, interesaţi în iniţierea şi continuarea relaţiilor comerciale şi acordarea
de facilităţi, vizează solvabilitatea întreprinderii, clienţii interesaţi în colaborarea
pe termen lung, vizează evaluarea continuităţii întreprinderii.
5) Analiza financiară şi personalul întreprinderii: Prin salariile plătite,
întreprinderea constituie uneori unica sursă de venit a personalului angajat. Mai
mult, regimul de participare a salariaţilor la profit permite acestuia perspectiva de
a participa la beneficii în condiţiile legislaţiei în vigoare. Aceasta creează interesul
salariaţilor privind rentabilitatea pe termen scurt, dar şi păstrarea locurilor de
muncă prin echilibrul financiar pe termen lung, care să asigure perenitatea
întreprinderii şi evitarea riscului de faliment.
6) Analiza financiară şi administraţia fiscală: Administraţia fiscală trebuie să se
asigure de achitarea cu regularitate a diverselor impozite şi de conformitatea
anumitor operaţiuni cu legislaţia în vigoare, cum ar fi de exemplu politica în

domeniul amortismentelor.
7) Analiza financiară şi analistul financiar: Acţionarii individuali ai marilor
întreprinderi recurg la intermediari specializaţi – analişti financiari – care studiază
informaţiile economice şi financiare, ţin legătura cu serviciile financiare ale
întreprinderilor pentru a descoperi perspectivele de dezvoltare şi a le evalua
acţiunile pe piaţa financiară. Aceşti specialişti independenţi interpretează obiectiv
documentele, punând la dispoziţia celor interesaţi rezultatele analizei externe pe
care au efectuat-o, evidenţiind în special aspectele legate de rentabilitate şi
riscuri, care conferă semnificaţie noţiunii de echilibru financiar.
Din aprecierea analistului financiar va decurge atracţia terţilor pentru
relaţii comerciale sau plasamente către întreprinderile studiate.
1.2. Relaţia analiză financiară - gestiune financiară
Conform definiţiei date de Dicţionarul fiduciar financiar francez,
Gestiunea financiară a întreprinderii (sau grupului de întreprinderi) constituie
ansamblul de decizii şi activităţi care asigură reglarea fluxurilor financiare ale
întreprinderii, ceea ce implică: procurarea fondurilor necesare activităţii la cel
mai mic cost fără a-i afecta echilibrul financiar şi asigurarea unui control constant
al utilizării corecte şi eficiente a fondurilor, ca principala restricţie a rentabilităţii.
Cu alte cuvinte, gestiunea financiară urmăreşte adaptarea în fiecare
moment a resurselor şi utilizărilor de fonduri, ţinând seama de funcţiunea
industrială şi comercială a întreprinderii, de situaţia sa particulară şi de evoluţia
conjuncturii economice.
Domeniul de acţiune al gestiunii financiare este foarte vast şi vizează mai
ales operaţiuni financiare: stabilirea bugetelor de trezorerie, procurarea creditelor
pe termen scurt, gestiunea încasărilor la termen, situaţia finanţării şi autofinanţării.
Oiectivele gestiunii financiare, adesea contradictorii, situiază pe primul
loc securitatea întreprinderii, nu numai solvabilitatea, respectiv, capacitatea de a
face faţă scadenţelor, dar şi flexibilitatea, adică o structură financiară care să lase
suficientă supleţe gestiunii, furnizându-i fondurile necesare exploatării curente, cu
riscurile aferente.
Pe de altă parte, rentabilitatea întreprinderii poate creşte prin reducerea

dobânzilor şi a altor cheltuieli bancare şi prin optimizarea utilizării capitalurilor
proprii. Aceste obiective la fel de prioritare trebuie analizate în vederea găsirii
unui compromis optim în fiecare moment corespunzător strategiei generale a
întreprinderii.
Analiza financiară, ca studiul metodic ce foloseşte instrumente şi
mijloace specifice pentru aprecierea situaţiei financiare a întreprinderii în vederea
adoptării unor decizii coerente de gestiune, urmăreşte diagnosticarea situaţiei
financiare pentru fundamentarea politicii economico-financiare şi a strategiei
întreprinderii. Astfel, analiza financiară poate fi considerată ca prima fază a
gestiunii financiare, fiind necesară în studiul echilibrului financiar, al rezultatelor
întreprinderii, în evaluarea rentabilităţii şi riscurilor, în studiul fluxurilor
financiare, în studiul proiectelor de investiţii şi în elaborarea prognozelor.
Pe baza rezultatelor analizei financiare se pot adopta decizii financiare,
atât în cadrul gestiunii financiare pe termen lung (deciziile privind investiţiile,
finanţarea şi repartizarea profitului), cât şi în cadrul gestiunii financiare pe termen
scurt (deciziile de trezorerie, gestiunea trezoreriei şi a ciclului de exploatare).
Primatul analizei financiare în gestiunea financiară şi exercitarea
controlului de gestiune poate fi ilustrat prin relaţia feed-back în triada:
Analiză financiară Decizii financiare Control de gestiune
În prezent câmpul de studiu al analizei financiare s-a extins considerabil,
aceasta integrând studiul mediului întreprinderii, prin analiza tendinţelor evoluţiei
sectorului şi a domeniului concurenţial.
Utilizată într-o optică de investiţii bursiere, analiza financiară serveşte la
evaluarea întreprinderii pe baza beneficiilor previzionale, prin acordarea unei
valori întreprinderii, care va servi gestionarilor de portofolii şi este obligatorie în
cazul întreprinderilor cotate la bursă.
În condiţiile sporirii complexităţii actului decizional, analiza financiară
este tot mai mult considerată ca un demers al diagnosticului global strategic.

1.3. Diagnosticul financiar - instrument al analizei financiare
Analiza financiară foloseşte instrumente şi mijloace specifice adaptate
scopului urmărit şi conduce la diagnosticul financiar; parte a diagnosticului
economico-financiar, alături de diagnosticul contabil, fiind orientat în special spre
rentabilitatea şi riscurile întreprinderii.
Termenul “diagnostic”, preluat din grecescul “diagnostikos” (apt de a
cunoaşte) şi împrumutat din practica medicinei, este un demers care vizează
recunoaşterea anumitor boli după simptomele lor, în vederea descoperirii cauzelor
şi instituirii terapiei necesare vindecării. În acest scop se parcurg trei etape:
I. Cercetarea simptomelor cu ajutorul tuturor mijloacelor de investigare.
II. Identificarea unei afecţiuni, ceea ce corespunde diagnosticului propriu zis.
III. Enunţarea unui pronostic şi recomandarea unei terapeutici adecvate.
Diagnosticul financiar, elaborat pe baza analizei financiare, procedează
în acelaşi mod, având câteva obiective generale:
1) Evidenţierea disfuncţionalităţilor sau elementelor nefavorabile în situaţia
financiară şi a performanţelor întreprinderii;
2) Identificarea cauzelor dificultăţilor prezente sau viitoare ale întreprinderii;
3) Prezentarea perspectivelor de evoluţie a întreprinderii şi propunerea unor
acţiuni de întreprins pentru ameliorarea sau redresarea situaţiei.
Diagnosticul financiar presupune aşa dar unele judecăţi asupra sănătăţii
financiare a întreprinderii, punctele forte şi punctele slabe ale gestiunii financiare,
prin care se pot aprecia riscurile trecute, prezente şi viitoare ce decurg din situaţia
financiară şi soluţiile pentru diminuarea riscurilor şi îmbunătăţirea rezultatelor.
Obiectivele diagnosticului financiar sunt subordonate intereselor
utilizatorilor, rolul analizei financiare fiind adaptat tipului de diagnostic.
Obiectivele diagnosticului financiar interior vizează punctul de vedere al
acţionarilor şi al participanţilor la viaţa întreprinderii (angajaţi şi manageri).
Astfel, diagnosticul financiar necesar managerului (vezi Anexa 2) vizează
răspunsul la patru întrebări esenţiale privind următoarele aspecte:
1) Creşterea: cum s-a desfăşurat activitatea întreprinderii în perioada
examinată şi care a fost ritmul creşterii acesteia în raport cu ritmul sectorului.

2) Rentabilitatea: dacă rezultatele obţinute sunt pe măsura mijloacelor
folosite şi dacă creşterea a fost însoţită de o rentabilitate suficientă.
3) Echilibrul: care este structura financiară a întreprinderii şi dacă aceasta
este echilibrată, în contextul raportului între masele de capitaluri pentru un suprt
financiar convenabil.
4) Riscurile: care sunt ele, dacă întreprinderea prezintă puncte de
vulnerabilitate şi dacă există un risc de faliment crescut sau nu.
Dacă se urmăreşte creşterea, se verifică dacă întreprinderea are suficiente
resurse pentru investiţii şi un necesar de fond de rulment pentru activitatea curentă
fără riscul de a dezechilibra structurile financiare. De asemenea se verifică dacă
întreprinderea are o rentabilitate suficientă pentru a face faţă creşterii, ceea ce
impune compararea rezultatelor obţinute cu mijloacele folosite.
Cunoaşterea rezultatelor şi a modului în care s-au format şi repartizat ele
între partenerii interni şi externi ai întreprinderii permite evaluarea performanţelor
întreprinderii, care se reflectă în echilibrul financiar. Aici se urmăreşte în primul
rând dacă structurile financiare ale întreprinderii sunt echilibrate, în sensul
aptitudinii întreprinderii de a face faţă angajamentelor pe termen scurt şi lung,
ceea ce impune examinarea solvabilităţii şi lichidităţii întreprinderii.
În al doilea rând interesează modul în care este finanţată întreprinderea,
ceea ce impune cunoaşterea structurii capitalului prin ponderea capitalului propriu
şi a datoriilor. Din compararea rezultatelor obţinute cu capitalurile utilizate, apare
rentabilitatea economică şi rentabilitatea financiară de care se leagă riscurile.
În al treilea rând, trebuie să se vadă dacă în cursul evoluţiei sale
întreprinderea a ştiut să-şi menţină echilibrul financiar, ceea ce impune studierea
fluxurilor financiare în timpul unuia sau mai multor exerciţii. Aici interesează
care au fost în această perioadă utilizările noi ale întreprinderii (investiţii
corporale, necorporale, financiare, rambursarea împrumuturilor) şi de ce noi
resurse a dispus întreprinderea în aceeaşi perioadă (autofnanţare sau credite).
Pentru a caracteriza comportamentul financiar al întreprinderii în
finanţarea creşterii este necesar să se stabilească tablouri plurianuale de fluxuri
financiare, continuând cu introducerea elementelor de analiză strategică, pentru a
prevedea evoluţia structurilor financiare.

Rolul analizei financiare în atingerea obiectivelor diagnosticului financiar
exterior necesar diverşilor utilizatori se prezintă astfel:
Obiectivul Utilizatorul Analiza vizează Executantul
Credite bancare Banca Solvabilitatea Specialiştii băncii creditoare
Credit inter -
- întreprinderi
Furnizorul Echilibrul financiar pe
termen scurt
Departamentul specializat
al furnizorului.
Descoperire
bancară
Banca
creditoare
Echilibrul financiar pe
termen scurt
Serviciile specializate ale
băncii creditoare.
Împrumut pe
termen lung
Banca
creditoare
Echilibrul financiar pe
term. scurt + Planul de
finanţare previzional.
Serviciile specializate ale
băncii sau creditorului.
Introducere la
bursă
Acţionarii Rentabilitatea poten -
ţială pentru acţionari
Servciile specializate ale
băncilor; Analiştii financiari.
Privatizarea
întreprinderii
Statul;
Investitorii
Situaţia financiară
actuală; Rentabilitatea
potenţială pentru
studiul de evaluare.
Cabinetele de audit şi de
comisari de conturi; Serviciile
specializate ale băncilor;
Specialiştii evaluatori.
Analiza financiară condusă în vederea elaborării diagnosticului financiar
parcurge mai multe etape succesive complementare:
I. Analiza creşterii întreprinderii
În această etapă se caută mai întâi să se auditeze funcţiunea de exploatare
a întreprinderii, independent de funcţiunea financiară, în trei timpi succesivi:
1) Evoluţia activităţii: cifra de afaceri, producţia exerciţiului, valoarea adăugată,
marja comercială şi a elementelor componente, cu următoarele precizări:
a) O creştere mai mare a producţiei exerciţiului comparativ cu cifra de
afaceri reflectă un transfer de dificultăţi asupra exerciţiilor următoare (stocuri
costisitoare şi generatoare de depreciere);
b) Producţia imobilizată ascunde adesea o sub-activitate, supra-evaluarea
ei dă o imagine eronată asupra rezultatului.
2) Mijloacele puse în operă: personalul; capitalul economic.
3) Rezultatele obţinute: Excedentul brut al exploatării, rezultatul exploatării,
rezultatul curent, rezultatul brut şi net al exerciţiului.
Această etapă este completată prin examinarea rezultatului altor funcţiuni

(financiară, comercială).
II. Analiza rentabilităţii
Examinarea rezultatelor în sine nu este suficientă; numai din confruntarea
rezultatelor cu mijloacele utilizate rezultă rentabilitatea pe baza căreia se poate
aprecia eficienţa şi competitivitatea exploatării şi a altor funcţiuni:
1) Marjele brute şi nete de rentabilitate;
2) Ratele de rentabilitate economică şi financiară.
III. Echilibrul structurilor şi strategia financiară
Creşterea este o sursă de dezechilibre; fluxurile de operaţiuni se vor
acumula în timpul diferitelor cicluri care caracterizează viaţa întreprinderii, iar
acumularea de fluxuri se efectuează mai mult sau mai puţin armonios, ceea ce
impune aprecierea nivelului echilibrului financiar:
1) Analiza capitalului angajat şi efectul de levier;
2) Determinarea independenţei financiare;
3) Acoperirea capitalurilor investite;
4) Determinarea trezoreriei disponibile pentru investiţii, finanţarea investiţiilor
IV. Aprecierea şi evaluarea riscurilor
Natura creşterii întreprinderii, nivelul rentabilităţii, dezechilibrele
acumulate produc un ansamblu de riscuri, dintre care, unele anunţă falimentul iar
altele, fragilitatea întreprinderii, ceea ce impune următoarele analize:
1) Analiza riscului economic;
2) Analiza riscului financiar;
3) Analiza riscului de faliment.
V. Sinteza diagnosticului financiar: punctele forte şi punctele slabe.
În concluzie, diagnosticul financiar este instrumentul analizei financiare
orientate spre utilizatori care vizează măsurarea rentabilităţii capitalurilor
investite şi a riscurilor, aprecierea condiţiilor de realizare a echilibrelor financiare
şi a gradului de autonomie, pe baza lui urmând decizii majore: întreprinderea îşi
întrerupe activitatea, îşi redefineşte strategia sau politica pe termen scurt.
Un bun diagnostic financiar permite o mai bună alocare a resurselor, pe
baza lui i se poate acorda sau refuza întreprinderii un credit, iar investitorul îl
poate folosi pentru a lua decizii de cumpărare sau de vânzare a acţiunilor.

1.4. Sursele de date şi informaţii ale analizei financiare
O analiză financiară efectuată în scopul realizării unui diagnostic
financiar, care să permită adoptarea unor decizii şi stabilirea unor previziuni
financiare se bazează în primul rând pe de date şi informaţii provenite din
situaţiile financiare ale întreprinderii, dar nu se poate limita doar la acestea. Ea
trebuie să înceapă prin adunarea mai multor informaţii:
informaţii generale pe plan economic, fiscal şi monetar;
informaţii asupra sectorului de care aparţine întreprinderea;
informaţii de ordin juridic şi economic asupra întreprinderii.
Informaţiile generale privesc conjunctura economică - situaţia generală a
economiei la un moment dat, ştiut fiind că rezultatele întreprinderii sunt
influenţate de conjunctura favorabilă sau nefavorabilă: expansiunea (recesiunea)
economică generală pot determina creşterea (reducerea) activităţii, a beneficiului
şi a cursului acţiunilor la bursă.
Informaţiile sectoriale specifice activităţii întreprinderii se referă la:
natura produselor, procesele tehnologice utilizate, structura de producţie, care au
incidenţă asupra rentabilităţii, rotaţiei stocurilor, mijloacelor de finanţare.
Informaţiile privind întreprinderea sunt diverse; unele sunt obligatorii şi
publice, altele sunt date numai cu ocazia analizelor interne sau externe întreprinse
periodic sau la cerere.
Analiza financiară nu poate pleca decât de la documentele reprezentative
ale unei imagini fidele a întreprinderii, care poate fi prezentată partenerilor
economici şi sociali interni şi externi:
1) Partenerii interni:
a) Managerii, al căror obiectiv este asigurarea rentabilităţii capitalurilor investite
şi a perenităţii întreprinderii, prin menţinerea şi creşterea mijloacelor de producţie.
b) Salariaţii, dimensiunea umană a productivităţii şi a supravieţuirii întreprinderii,
sunt interesaţi de stabilitatea şi profitbilitatea întreprinderii.
2) Partenerii externi:
a) Investitorii (acţionarii) actuali sau potenţiali, care doresc să-şi minimizeze
riscurile şi să-şi rentabilizeze capitalurile, sunt interesaţi în evaluarea corelaţiei

risc-beneficiu. Cunoştinţele de care dispun aceştia depind de poziţia lor faţă de
întreprindere: dacă ei lucrează în întreprindere sau deţin o participare însemnată,
diagnosticul va fi mai bogat decât dacă ei cunosc doar simple date publicate.
b) Instituţiile financiare, precum băncile şi alte organisme de creditare, doresc să-
şi recupereze şi să-şi rentabilizeze fondurile pe care le-au încredinţat
întreprinderii, fiind interesaţi de indicatorii de performanţă, de riscurile financiare
şi de capacitatea de rambursare a acesteia.
c) Furnizorii şi alţi creditori comerciali sunt interesaţi în evalurea solvabilităţii
pentru continuarea şi dezvoltarea relaţiilor comerciale.
d) Clienţii sunt interesaţi în evaluarea continuităţii activităţii întreprinderii pentru
colaborări pe termen lung.
e) Statul este dublu interesat prin prezentarea fidelă a patrimoniului, a rezultatului
şi a situaţiei financiare a întreprinderii, deoarece trebuie să opereze prelevări şi să
verse printr-un fel de impozit negativ subvenţii şi ajutoare sociale sau fiscale
directe, care sunt considerate drept surse de finanţare.
Imaginea fidelă a patrimoniului unei întreprinderi este asigurată de
contabilitatea generală, care oferă informaţiile necesare analizei financiare prin
documente de sinteză (conturi anuale) – Situaţiile financiare anuale - ce se
bazează pe un suport ce răspunde exigenţelor reglementărilor româneşti
armonizate cu Directiva a IV-a a C.E.E. şi cu Standardele Internaţionale de
Contabilitate (IAS 1): O.M.F.P. 94/2001 şi O.M.F.P. 306/2002 care cuprind
următoarele documente egale ca importnţă:
1. Bilanţul;
2. Contul de profit şi pierdere;
3. Situaţia modificării capitalurilor proprii;
4. Situaţia fluxurilor de numerar;
5. Politici contabile şi note explicative.
Obiectivul situaţiilor financiare este furnizarea de informaţii despre
poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare a întreprinderii
în exerciţiul financiar încheiat şi se prezintă în raportul anual, alături de raportul
administratorilor şi raportul auditorilor financiari (cenzorilor).
Informaţia contabilă oferită de aceste documente este adaptată şi

prelucrată în cadrul analizei financiare în funcţie de obiectivele vizate, trebuind să
fie inteligibile, relevante, credibile, comparabile, complete şi să asigure eficienţa
necesară printr-un raport cost-beneficiu optim utilizatorilor.
Bilanţul este documentul contabil de sinteză care “fotografiază”, la un
moment dat, situaţia patrimonială şi financiară a unei întreprinderi. El redă,
sub formă de tabel sau în listă, ansamblul resurselor de care dispune
întreprinderea la o anumită dată, ca şi utilizările acestora la aceeaşi dată,
indicând rezultatul pe care l-a obţinut întreprinderea în cursul exerciţiului
financiar.
Din bilanţ se desprinde originea şi folosirea fondurilor de care dispune
întreprinderea: originea fondurilor o constituie capitalurile proprii (ce aparţin
acţionarilor şi asociaţilor, provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli) şi datoriile (de
exploatare, financiare) şi sunt cuprinse în pasivul bilanţului.
Utilizările fondurilor puse la dispoziţia întreprinderii, cu titlu durabil, sau
activ imobilizat şi utilizările cu titlu provizoriu şi ciclic, sau activ circulant, sunt
prezentate în activul bilanţului.
Bilanţul reflectă poziţia financiară a întreprinderii, respectiv capacitatea
de a se adapta schimbărilor mediului, oferind informaţii esenţiale despre
capacitatea acesteia de a degaja fluxuri viitoare de numerar şi echivalente de
numerar şi despre necesităţile viitoare de resurse.
Spre deosebire de bilanţ, care înregistrează stocurile în sens larg, respectiv,
cantităţile acumulate de bunuri, creanţe, titluri şi datorii la un moment dat,
contul de profit şi pierdere traduce activitatea întreprinderii în termeni de flux.
El înregistrează în credit totalul de bunuri, servicii sau monedă care intră
ca venituri (fluxul de intrări), iar în debit, bunurile, serviciile, moneda care ies ca
şi cheltuieli (fluxul de ieşiri).
Contul de rezultat regrupează , sub formă de tabel, sau în listă,
cheltuielile şi veniturile exerciţiului, structurate pe categorii (exploatare,
financiare, extraordinare), astfel încât permite determinarea ca sold, a rezultatelor
(profitul sau pierderea) pe tipuri de activităţi.
Altfel spus, contul de profit şi pierdere reflectă performanţa
întreprinderii, respectiv, capacitatea de a genera profit, care se exprimă prin

aptitudinea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar (venituri) prin
utilizarea resurselor existente (cheltuieli ale perioadei), permiţând să se stabilească
gradul de eficienţă în utilizarea de noi resurse.
În scopul efectuării unor comparaţii în timp, prezentarea sub formă de
tabel sau în listă a contului de rezultat ca şi a bilanţului trebuie să fie identică de la
un exerciţiu la altul. Formatul obligatoriu de prezentare a conturile anuale cerut
de reglementările contabile româneşti armonizate prevede structura verticală a
bilanţului şi a contului de profit şi pierderi după natură, fără să fie însă restrictivă.
Bilanţul şi contul de profit şi pierdere sunt considerate cele mai
importante documente de raportare financiară, bilanţul ocupând locul central în
economiile bazate pe implicarea majoră a statului, iar contul de rezultat fiind
preferat în economiile finanţate prin contribuţia capitalului privat.
Situaţia modificării capitalurilor proprii prezintă detaliat toate variaţiile pe
care le-au suferit capitalurile proprii între momentul de început şi cel de sfârşit
al exerciţiului financiar, permiţând analiza capacităţii de menţinere a
capitalului şi a rezultatului final (profitul sau pierderea).
Situaţia fluxurilor de numerar oferă informaţii despre capacitatea
întreprinderii de a genera numerar şi echivalente de numerar din activitatea de
exploatare şi din activitatea investiţională şi modul de utilizare a acestora.
Notele explicative şi politicile contabile prezintă informaţii despre bazele de
întocmire a situaţiilor financiare şi politicile contabile adoptate, completează şi
detaliază toate informaţiile prezentate în celelalte documente de raportare
financiară şi prezintă, narativ sau prin tabele de analiză, situaţii şi indicatori
care nu sunt prezentate în altă parte.
Notele explicative, în număr de 10, trebuie prezentate sistematic,
trebuind să cuprindă informaţii detaliate care să servescă analizei ulterioare, şi
împreună cu celelalte documente de sinteză să ofere, conform Planului Contabil
General, imaginea fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatului
întreprinderii în exerciţiul financiar încheiat.
Situaţiile financiare anuale oferă date şi informaţii pentru două abordări:
1) Analiza -diagnostic a performanţelor şi riscurilor pe baza contului de rezultat;
2) Analiza - diagnostic a situaţiei financiare pe baza bilanţului.

1.5. Metodologia analizei financiare
Analiza financiară, ca studiu sistematic şi metodic al informaţiilor
contabile şi financiare privind întreprinderea pentru a-i cunoaşte situaţia
financiară şi a-i înţelege evoluţia, în cadrul metodologiei generale a analizei
economico-financiare, foloseşte, o serie de instrumente şi mijloace specifice
adaptate scopului urmărit de utilizatorul intern sau extern al diagnosticului
financiar.
Metoda proprie a analizei economico-financiare include un ansamblu de
trepte şi procedee tehnice de calcul în vederea stabilirii şi cuantificării relaţiilor
cauzale între indicatorii economico-financiari şi factorii determinanţi.
Treptele metodologice ale analizei vizează următoarea succesiune:
1. Compararea indicatorilor sau rezultatelor - este o metodă de analiză calitativă
care vizează obţinerea unei abateri faţă de o valoare de referinţă, în funcţie de
care pot exista:
a) Comparaţii în timp care vizează rezultatele perioadei curente şi cele aparţinând
uneia sau mai multor perioade precedente şi servesc analizelor dinamice;
b) Comparaţii în spaţiu care vizează unităţi organizatorice interne sau externe;
c) Comparaţii mixte - în timp şi spaţiu;
d) Comparaţii speciale care vizează alte criterii.
Abaterea rezultată din comparaţie trebuie separată pe cauze generatoare
şi interpretată prin prisma factorilor de influenţă.
2. Descompunerea indicatorilor sau rezultatelor - este o metodă de analiză
calitativă, deductivă, de la general la particular, de la întreg la parte care
permite detalierea şi separarea factorilor ce determină indicatorul. Ea asigură
profunzime studiului şi permite identificarea cauzelor modificării
indicatorului prin prisma factorilor ce trebuie selectaţi şi interpretaţi.
Descompunerea poate fi făcută după mai multe criterii:
a) după timpul de formare a rezultatelor - dacă se urmăreşte evidenţierea
abaterilor de la tendinţa generală a acestora;
b) după locul lor de formare a rezultatelor - dacă se urmăreşte localizarea
cauzelor care au determinat apariţia unor deficienţe;

c) după elementele stucturale ale fenomenului analizat - dacă se urmăresc
elementele sau factorii determinanţi.
Înainte ca rezultatul să poată fi descompus, trebuie să se cunoască pe cale
deductivă, din experienţa practică, ce factori îl determină şi cum îl condiţionează,
factori care pot fi grupaţi în funcţie de mai multe criterii:
a) După caracter în cadrul relaţiei cauzale şi în ordinea de analiză: factori
cantitativi, calitativi şi de structură;
b) După mod de acţiune: factori direcţi şi factori indirecţi;
c) După efortul propriu: factori dependenţi şi independenţi de acest efort;
d) După grad de sintetizare: factori simpli şi factori complecşi;
e) După izvorul acţiunii: factori interni şi factori externi;
f) După posibilităţi de anticipare: factori previzibili şi factori imprevizibili;
g) După posibilitatea de măsurare: factori cuntificabili şi factori necuantificabili;
h) După importanţă: factori principali şi factori secundari.
Factorii complecşi necesită descompuneri succesive până la factorii cei
mai simpli, ceea ce implică diviziunea în trepte şi modelele factoriale agregate.
3. Stabilirea influenţei factorilor - cuprinde mai multe procedee de cuantificare a
acţiunii fiecărui factor şi constituie elementul central al metodei, în care se
realizează legătura dintre analiza teoretică şi realitate. Este cunoscut că teoria
fără factori rămâne sterilă, iar factorii fără teorie sunt fără înţeles.
Ca treaptă metodologică de cunoaştere, treapta a impune precizarea
sistemului de legături cauzale între factori şi cuantificarea influenţei lor.
Cunoaşterea tipului de legături cauzale este necesară în vederea alegerii
procedeului de calcul adecvat, ştiut fiind că pot exista două feluri de legături:
a) Legături deterministe (funcţionale, sau matematice);
b) Legături de corelaţie (stochastice, sau statistice).
În cazul legăturilor de corelaţie, dependenţele pot fi estimate statistic prin
analiză regresională, având un anumit grad de certitudine şi probabilitate.
În analiza factorială se pot utiliza mai multe procedee tehnice de calcul în
vederea cuantificătii relaţiilor de dependenţă între variabile după modelarea
fenomenului cercetat în cadrul analizei calitative (vezi Anexa 1).
4. Generalizarea rezultatelor - o metodă inductivă de cercetare de la particular la

general ce vizează reunirea părţilor componente ale întregului într-un tot
unitar. Fiind o concentrare sau o expresie sintetică, generalizarea reţine ceea
ce este fundamental, tipic şi se repetă sistematic, elementele esenţiale trebuind
separate de cele nesemnificative, colaterale.
Concluziile analizei trebuie să fie obiective, concrete, logice în conţinut
şi concise ca formă, să se bazeze pe calcule clare, corecte şi fără contradicţii,
astfel încât să permită generalizarea. Ele trebuie însoţite de măsuri ce se impun,
pentru înlăturarea cauzelor care au condus la rezultate negative, sau pentru
îmbunătăţirea performanţelor.
1.6. Procedee specifice analizei financiare
Din metodologia generală a analizei economico-financiare în analiza
financiară se utilizează mai multe procedee şi metode, din care unele aparţin
analizei clasice treadiţionale, iar altele considerate mai moderne.
Dacă, iniţial, analiza financiară desemna doar metodele de examinare a
documentelor contabile care vizau elaborarea tablourilor de reclasament a
contului de rezultate şi a bilanţului, în prezent cîmpul de studiu al analizei s-a
extins considerabil, ceea ce a impus diversificarea metodelor şi procedeelor
utilizate în scopul atingerii obiectivelor.
Deosebirea dintre diferite tipuri de necesităţi financiare ale întreprinderii
a favorizat progresul metodelor de analiză financiară. În acest sens, noţiunea de
echilibru financiar nu are acelaşi conţinut în analiza tradiţională bazată pe bilanţul
financiar, în analiza funcţională bazată pe bilanţul funcţional, sau în analiza prin
fluxuri, care completează metodele tradiţionale, fără însă a le eclipsa total.
Printre metodele analizei financiare tradiţionale amintim:
Compararea situaţiilor financiare
Compararea constituie prima treaptă a metodei a analizei economice,
permite utilizatorilor să compare informaţiile din conturile anuale în timp pentru a
extrage tendinţa privind poziţia financiară şi performanţele întreprinderii, precum
şi în spaţiu cu unităţi similare.
Compararea bilanţului la sfârşit de perioadă cu bilanţul la început de
periodă permite determinarea modificării poziţiei financiare a întreprinderii în

cursul exerciţiului. Comparaţiile în timp pe mai mulţi ani permit evidenţierea
trendului indicatorilor şi stau la baza previziunilor financiare, ceea ce necesită
date şi informaţii provenite din 3 - 5 conturi anuale succesive.
Comparaţiile în spaţiu, între întreprinderi din acelaşi sector permit
întreprinderii de a se situa mai bine în cadrul sectorului şi de a-şi cunoaşte forţele
şi slăbiciunile în raport cu concurenţii.
Analizele comparative în timp pun în evidenţă abaterea indicatorilor faţă
de un criteriu de referinţă, ale căror cauze trebuie cunoscute, ceea ce impune
efecturea unor analize factoriale prin utilizarea procedeelor adecvate de
cuantificare a influenţei factorilor.
Metoda de analiză prin rate (Ratios)
În analiza financiară termenul englezesc Ratio, de origine latină (Ratus =
calculat, socotit), utilizat la masculin, este sinonim cu: raport, coeficient, procent,
rată.şi desemnează un raport economic sau financiar semnificativ între două
mărimi absolute care reprezintă două posturi sau grupe de posturi din bilanţ, din
contul de rezultat, sau din bilanţ şi din contul de rezultat.
Raportul poate fi exprimat în procente, în număr de zile sau ani, sau sub
formă de coeficient, fiind utilizat în scopul obţinerii unor informaţii mai
semnificative decât le pot oferi valorile absolute ale mărimilor contabile sau datele
extracontabile. Evident că nu pot fi raportate decât mărimi ce au relaţii între ele
pentru a obţine o rată semnificativă.
După elementele care se compară, aceste rate pot informa analistul
financiar asupra a numeroase aspecte ale întreprinderii pe care doreşte să le
evidenţieze: rentabilitatea, independenţa financiară, rotaţia activelor, ş.a.
Metoda de analiză prin rate a apărut în analiza financiară de peste 20 de
ani şi ea prezintă avantajul că permite analistului financiar să urmărească
progresul întreprinderii şi să prezinte imaginea acesteia utilizatorilor. Este însă
vorba de o viziune a posteriori. Ca urmare, a avea rate bune la închiderea
exerciţiului nu implică neapărat un viitor favorabil pentru întreprindere.
Metoda de analiză prin rate trebuie utilizată cu prudenţă, aceasta oferind
de multe ori doar un fragment al unor informaţii necesare pentru o decizie
financiară. Rareori o rată luată izolat este semnificativă prin ea însăşi, nefiind

suficientă pentru a caracteriza o întreprindere. Numai o baterie de rate urmărite în
dinamică pe mai mulţi ani şi comparate cu ale unor întreprinderi similare sau cu
valori standard pot îmbogăţi informaţiile necesare deciziilor financiare.
Obiectivul fundamental al metodei ratelor vizând cunoaşterea cât mai
bună a întreprinderii şi evaluarea cât mai reală a performanţelor şi dificultăţilor
sale, utilizarea corectă a acesteia impune respectarea câtorva cerinţe de bază:
1) Asigurarea comparabilităţii elementelor raportului prin evaluarea lor în aceleaşi
unităţi.
2) Folosirea în calcul a unor mărimi semnificative şi coerente, între care trebuie să
existe relaţii directe.
3) Compararea ratelor în timp şi spaţiu sau cu valori standard.
Practica utilizării metodei ratelor a devenit curentă în domeniul financiar,
dar este frecventă şi în alte domenii (tehnic, comercial, fiscal) şi vizează în
general dinamica indicatorilor (prin indici cu bază fixă sau cu bază în lanţ) sau
structura lor, alături de ratele financiare de rotaţie, rentabilitate, finanţare, ş.a.
Opiniile privind structura unei baterii de rate diferă în funcţie de
organismul specializat care le elaborează, dar acestea vizează în general:
activitatea şi randamentul întreprinderii, marjele şi rentabilitatea, investiţiile şi
finanţarea; structura financiară şi riscurile.
Centrala Bilanţurilor din Banca Franţei editează anual norme cuprinzând
baterii de rate care cuprind:
1) Rate de analiză a factorilor de producţie;
2) Rate de gestiune şi de rentabilitate;
3) Rate de exploatare;
4) Rate financiare.
Potrivit Reglementărilor Contabile Româneşti armonizate (OMFP
94/2001), întreprinderile trebuie să raporteze în Nota explicativă 9 Principalii
indicatori economico-financiari următorii indicatori sub formă de rate:
I. Indicatori de lichiditate:
1) Lichiditatea generală;
2) Lichiditatea imediată.
II. Indicatori de risc:

1) Gradul de îndatorare;
2) Acoperirea dobânzilor.
III. Indicatori de activitate:
1) Viteza de rotaţie a stocurilor;
2) Număr de zile de stocare;
3) Viteza de rotaţie a debitelor clienţi;
4) Viteza de rotaţie a creditelor furnizori;
5) Viteza de rotaţie a activelor imobilizate;
6) Viteza de rotaţie a activelor totale.
IV. Indicatori de profitabilitate:
1) Rentabilitatea capitalului angajat;
2) Marja brută din vânzări.
Ansamblul de rate cuprinde indicatori reprezentativi ce servesc la:
1) Măsurarea performanţelor (activitatea, randamentul, rezultatele), consecinţele
deciziilor în materie de investiţii şi de finanţare, structura financiară;
2) Efectuarea de comparaţii în timp pentru a studia evoluţia situaţiei financiare;
3) Situarea întreprinderii în mediul său profesional, prin compararea propriilor
rate cu ratele medii ale întreprinderilor similare.
Metoda analizelor specifice
În funcţie de scopul urmărit, analiza financiară poate utiliza o serie de
metode specifice adaptate anumitor situaţii: studiul lichidităţii-solvabilităţii,
analiza rentabilităţii şi riscului, analiza activităţii (gestiunii) întreprinderii, analiza
structurii financiare (calculul levierelor), lanţurile de rate, analiza de fluxuri,
analiza discriminantă, scoringul (riscul de faliment) ş.a.
Utilizarea instrumentului informatic
Efectuarea analizei financiare în diferite scopuri este facilitată de accesul
şi utilizarea instrumentului informatic în mai multe direcţii:
1) Stocarea datelor;
2) Calculul ratelor;
3) Determinarea echilibrelor financiare;
4) Elaborarea proiecţiilor şi previziunilor privind situaţia financiară;
5) Efectuarea analizelor de sensibilitate şi a simulărilor.

1.7. Etapele analizei financiare
Efecturea unei analize financiare ample care să conducă la un diagnostic
financiar complet presupune parcurgerea mai multor etape:
1) Etapa preliminară
Pentru a avea o primă reprezentare schematică a întreprinderii, se vor
prezenta informaţii privind: sectorul de activitate; evoluţia cifrei de afaceri în
ultimii 4-5 ani; rentabilitatea (rata creşterii beneficiului brut şi net, rata
rentabilităţii capitalurilor investite şi a capitalurilor proprii) riscurile, îndatorarea
totală şi ponderea datoriilor pe termen scurt în pasivul bilanţului, ş.a.
2) Examinarea situaţiei financiare presupune:
a) Analiza contului de rezultat, care pune în evidenţă solduri semnificative privind
activitatea economică şi rentabilitatea (Cascada SIG).
Pornind de la aceste solduri se poate examina structura costurilor şi
evoluţia lor, cu reflectarea în costuri a consumului de resurse.
b) Analiza bilanţului financiar şi funcţional, care vizează evoluţia structurii
financiare, situaţia echilibrelor financiare şi a rentabilităţii capitalurilor.
c) Studiul tabloului de finanţare sau al fluxurilor de numerar (trezorerie).
Acesta constituie un examen al politicii de investiţii, de finanţare şi de
distribuire a profitului net, care permite o analiza dinamică a fluxurilor financiare
şi a fluxurilor de trezorerie.
3) Formularea diagnosticului financiar
În sinteză se vor prezenta punctele tari şi punctele slabe ca rezultatele
analizei financiare să fie valorificate diferit, în funcţie de utilizator, vizând
răspuns la întrebări de natură financiară, economică, fiscală, juridică.
O atenţie specială se va acorda aspectelor de natură financiară, cum ar fi
cererea de credite pe termen scurt şi lung, achiziţia de acţiuni, emiterea de noi
acţiuni, noi investiţii, sau din contra, dezinvestirea.
Rezultatele analizei financiare se vor utiliza pentru formularea de ipoteze
care trebuie să se bazeze pe informaţii economice, financiare, şi monetare diverse,
în scopul efectuării unor previziuni financiare, prin extrapolarea trecutului, care
poate conduce la mai multe variante de decizii financiare.

CAPITOLUL 2
ANALIZA DIAGNOSTIC A PERFORMANŢELOR ŞI
RISCURILOR PE BAZA CONTULUI DE REZULTAT
2.1. Rentabilitatea – criteriu de performanţă reflectat în contul de profit şi
pierdere
Rentabilitatea este categoria economică ce exprimă capacitatea
întreprinderii de a obţine profit, ceea ce reflectă performanţa acesteia. Obiectivul
major al întreprinderii este atât mărirea averii participanţilor la viaţa întreprinderii
(acţionari, salariaţi, creditori, stat), cât şi creşterea valorii sale, pentru asigurarea
propriei dezvoltări. Realizarea acestui obiectiv este condiţionată de desfăşurarea
unei activităţi rentabile, care să permită remunerarea factorilor de producţie şi a
capitalurilor utilizate, indiferent de provenienţă.
Orice afacere implică o investiţie care are drept consecinţă rezultatul
aşteptat de investitor. Cu cât acest rezultat este mai mare, cu atât se pot forma noi
surse disponibile pentru alte investiţii în diverse scopuri: stimularea partenerilor,
asigurarea propriei dezvoltări, crearea de rezerve. Rentabilitatea unei afaceri
rezultă din comensurarea efectelor concretizate în venituri cu eforturile depuse
reflectate în cheltuielile aferente.
După modul în care se realizează comparaţia între efecte şi eforturi, în
analiza rentabilităţii se utilizează două serii de indicatori de evaluare care se
exprimă în mărimi absolute şi în mărimi relative. Indicatorii în mărimi absolute se
obţin sub forma unor marje, (diferenţe) între venituri şi cheltuieli, iar indicatorii în
mărimi relative se obţin sub forma unor rate (rapoarte) între diverse rezultate şi
cheltuielile sau capitalurile utilizate.
Marjele prin ele însele caracterizează insuficient gradul de rentabilitate al
întreprinderii, deoarece pot exista unităţi foarte rentabile cu marje mici şi invers,
rentabilităţi slabe cu marje mari. Numai ratele caracterizează real gradul de

rentabilitate, exprimând în modul cel mai sintetic eficienţa cheltuielilor sau a
utilizării capitalurilor.
Analiza rentabilităţii se realizeză pe baza datelor din contul de rezultat
Profit şi pierdere, situaţie financiară anuală redactată în termeni de flux, care
cuprinde ansamblul fluxurilor patrimoniale ce permit crearea bogăţiei plecând de
la ansamblul cheltuielilor şi veniturilor. Soldul net al contului (creditor sau
debitor) reflectă performanţa (contraperformanţa) întreprinderii, respectiv
capacitatea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar prin utilizarea
resurselor existente.
Prezentarea contului de rezultat poate fi realizată în două moduri : după
natură şi după funcţii (destinaţie). În prima variantă contul de rezultat este redat
sub formă de tabel, în debit înregistrând cheltuielile, iar în credit veniturile.
Structurarea contului de profit şi pierdere sub formă tabelară permite
determinarea marjelor de rentabilitate pe cinci niveluri după cum urmează:
Debit Contul de profit şi pierdere Credit
Cheltuieli pe tipuri de activităţi Venituri pe tipuri de activităţi
1. Cheltuieli de exploatare 1. Venituri din exploatare
(+) A. Rezultatul din exploatare (-)
2. Cheltuieli financiare 2. Venituri financiare
(+) B. Rezultatul financiar (-)
(+) C. Rezultatul curent (A+B) (-)
3. Cheltuieli extraordinare 3. Venituri extraordinare
(+) D. Rezultatul extraordinar (-)
Cheltuieli totale Venituri totale
(+) E. Rezultatul brut (C+D) (-)
Impozit pe profit
(+)F. Rezultatul net al exerciţiului (-)
Reglementările contabile româneşti armonizate (OMFP 94/2001) preferă
formatul contului după natură în listă, dar Nota explicativă 4 Analiza rezultatului
din exploatare cere detalierea acestui rezultat şi după destinaţie.

Studiul modului de determinare a rezultatului constituie preambulul
analizei rentabilităţii, al analizei financiare, al diagnosticului financiar şi al
evaluării întreprinderii. Pornind de la rezultat, se defineşte capacitatea de
autofinanţare a întreprinderii, autofinanţarea şi conceptul de cash-flow, care sunt
la originea conceptului de flux de trezorerie.
De exemplu, rezultatele din contul de profit şi pierdere al întreprinderii
analizate sunt redate în Tabelul 1:
Aplicaţia 1: Structura contului de profit şi pierdere
Tabelul 1
Nr. Venituri, cheltuieli şi rezultate Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. (milioane lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Venituri din exploatare - total 535108 700425 + 165317 130,9
2. Cheltuieli de exploatare - total 432100 605817 + 173717 140,2
3. Rezultatul din exploatare (Rexp)(1-2) + 103008 + 94608 - 8400 91,8
4. Venituri financiare 3097 5641 + 2544 182,1
5. Cheltuieli financiare 55309 30960 - 24349 55,9
6. Rezultatul financiar (Rfin)(4-5) - 52212 - 25319 + 26893 48,5
7. Rezultatul curent (Rcrt)(3+5) 50796 69289 + 18493 136,4
8. Venituri extraordinare - - - -
9. Cheltuieli extraordinare - - - -
10. Rezultatul extraordinar - - - -
11. Venituri totale (1 + 4 + 8) 538204 706066 + 167862 131,2
12. Cheltuieli totale (2 + 5 + 9) 487408 636777 + 149369 130,6
13. Rezultatul brut (Rbr) (11-12) (7+10) 50796 69289 + 18493 136,4
14. Impozitul pe profit (I) 10128 17905 + 7777 176,8
15. Cota procentuală de impozit (i)(%) 19,94 25,84 + 5,90 129,6
16. Rezultatul net [Rnet = Rbr(1-i)] 40668 51384 + 10716 126,3
17. Numărul de acţiuni (mii) 59200 295996 + 236796 500,0
18. Rezultatul net pe acţiune (bază=diluat) 0,687 0,174 - 0,513 25,3
Analiza sumară a structurii rezultatelor înscrise în contul de profit şi
pierdere din Tabelul 1 conduce la următoarele concluzii:

1. Rezultatul din exploatare (beneficiu) s-a redus cu 8,2 % ca uermare a creşterii
mai rapide a cheltuielilor de exploatare (40,2 %) comparativ cu veniturile aferente
(30,9 %).
2. Rezultatul financiar (pierdere) s-a redus cu 54,2 % ca urmare a creşterii
veniturilor financiare cu 82,1 % şi a reducerii cheltuielilor financiare cu 44,1 %.
3. Rezultatul curent (beneficiu) a crescut cu 36,4 % pe seama reducerii pierderii
financiare menţionate , deşi beneficiul din exploatare s-a redus.
4. Lipsa rezultatului extraordinar a permis egalitatea dintre rezultatul curent şi
rezultatul brut, care a crescut cu 36,4 %, fiind consecinţa creşterii mai rapide a
veniturilor totale (31,2 %) comparativ cu cheltuielile totale (30,6 %).
5. Rezultatul net (beneficiu) a crescut cu 26,3 %, mai puţin decât rezultatul brut,
ca urmare a creşterii mai rapide a impozitului pe profit (cu 76,8 %).
6. Creşterea substanţială a numărului de acţiuni (cu 400%) a diminuat beneficiul
net pe acţiune cu aproape 75 %.
7. Se remarcă egalitatea rezultatului net pe acţiune de bază cu rezultatul pe acţiune
diluat.
2.2. Analiza Tabloului Soldurilor Intermediare de Gestiune
Contul de rezultat al exerciţiului furnizează date care pot fi analizate
pentru a obţine indicatori necesari gestiunii, prin intermediul Tabloului soldurilor
intermediare de gestiune (Cascada SIG).
Aceste solduri, determinate sub forma unor marje, pot fi împărţite în
două categorii: SIG – activitate şi SIG – rentabilitate.
În partea finală a tabloului se determină două mărimi care, fără a fi
solduri intermediare au o mare importanţă pentru caracterizarea situaţiei
financiare a întreprinderii - capacitatea de autofinanţare şi autofinanţarea - solduri
reziduale, care prezintă interes în analiza financiară prin semnificaţie şi utilitate.
Pe baza structurării datelor din contul de profit şi pierdere al
întreprinderii luate în studiu se obţine Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune
– Cascada SIG din Tabelul 2:

Aplicaţia 2: Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune
Tabelul 2
Nr. Solduri intermediare de gestiune Exerciţiul financiar Abateri Indici
1. Vânzări de mărfuri (Vmf) 4465 6134 + 1669 137,4
2. - Costul mfurilor vândute (Chmf) 4158 5350 + 1192 128,7
3. Marja comercială (Mc)(1-2) 307 784 + 477 155,0
4. Producţia vândută (Pv) 530551 777384 + 246833 146,5
5. Cifra de afaceri netă (CA)(1+4) 535016 783518 + 248502 146,4
6. Variaţia stocurilor (±ΔS) - 4924 - 89949 - 85025 1826
7. Producţia imobilizată (Pi) 598 2254 + 1656 376,8
8. Producţia exerciţiului(Pex)(4+6+7) 526225 689688 + 163463 131,0
9. - Consumuri intermediare (Ci) 292546 380067 + 87521 129,9
10. Valoarea adăugată (Vad)(3 + 8 - 9) 233987 310405 + 76418 132,6
11. + Subvenţii de exploatare - - - -
12. - Alte impozite şi taxe 5555 8441 + 2886 151,9
13. - Cheltuieli cu personalul 112265 152105 + 39840 135,5
14. Excedent brut de exploatare(EBE) 116167 149859 + 33692 129,0
15. + Alte venituri din exploatare 4418 4604 + 186 104,2
16. - Ajustare valori imobilizări 10000 50445 + 40445 504
17. - Alte cheltuieli de exploatare 7577 9410 + 1833 124,2
18. Rezultatul din exploatare (Rexp) 103008 94608 - 8400 91,8
19. + Venituri financiare 3097 5641 + 2544 182,1
20. - Cheltuieli financiare 55309 30960 - 24349 56
21. Rezultatul financiar (Rfin) - 52212 - 25319 + 26893 48,5
22. Rezultatul curent (Rcrt) (18 + 21) 50796 69289 + 18493 136,4
23. + Venituri extraordinare - - - -
24. - Cheltuieli extraordinare - - - -
25. Rezultatul extraordinar (Rextr) - - - -
26. Rezultatul brut (Rbr) (22 + 25) 50796 69289 + 18493 136,4
27. Venituri totale 538204 706066 + 167862 131,2
28. Cheltuieli totale 487408 636777 + 149369 130,6
29. - Impozitul pe profit 10128 17906 + 7777 176,8
30. Rezultatul net (Rnet)(29 - 30) 40668 51384 + 10716 126,3

2.2.1. Analiza Soldurilor Intermediare de Gestiune privind activitatea
Din punctul de vedere al analizei economice, soldurile intermediare de
gestiune caracteristice exploatării sunt indicatorii valorici ai producţiei şi
comercializării, care permit în sumarea tuturor rezultatelor obţinute de
întreprindere, materializate în produse finite, semifabricate, prestaţii destinate
pieţei sau utilizării în interes propriu şi imobilizate în întreprindere:
1) Cifra de afaceri (CA) - exprimă volumul afacerilor realizate cu terţii cu ocazia
activităţii curente a întreprinderii şi se determină cu ajutorul relaţiei:
CA = Vânzări de mărfuri (activitate comercială + prestări servicii)(Vmf)
+ Producţia vândută (activitatea industrială)(Pv).
2) Marja comercială (Mc) este suplimentul de valoare adusă de întreprindere prin
activitatea de comercializare (produse şi mărfuri cumpărate şi revândute), fiind
element al valorii adăugate şi se determină cu ajutorul relaţiei:
Mc = Vânzări de mărfuri (Vmf) – Costul mărfurilor (Chmf).
3) Producţia exerciţiului (Pex) - cuprinde bunurile şi serviciile produse de
întreprindere în cursul exerciţiului, indiferent de destinaţie, fiind egală cu suma:
Pex = Producţia vândută (Pv) + Producţia stocată (± ΔS) + Producţia
imobilizată (Pi).
4) Valoarea adăugată (Vad) - exprimă ceea ce adaugă întreprinderea la circuitul
economic prin propria activitate şi se calculează cu relaţia:
Vad = Marja comercială (Mc) + Producţia exerciţiului (Pex) –
- Consumurile intermediare (Ci).
Din Tabelul 6 se desprind următoarele concluzii privind SIG - activitate:
1. Creşterea marjei comerciale cu 477 milioane lei (55 %) s-a datorat creşterii mai
rapide a veniturilor din vânzarea mărfurilor faţă de costul de cumpărare (137,4 >
128,7 %).
2. Creşterea cifrei de afaceri nete cu 248502 milioane lei (46,4 %) s-a datorat atât
creşterii producţiei vândute cât şi a vânzărilor de mărfuri.
3. Creşterea producţiei exerciţiului cu 163463 milioane lei (31 %) s-a datorat atât
creşterii destocajului cât şi creşterii producţiei imobilizate.

4. Creşterea valorii adăugate cu 76418 milioane lei (32,6 %) a fost consecinţa
creşterii mai rapide a producţiei exerciţiului faţă de creşterea consumurilor
intermediare (131 > 129,9 %).
Aceste solduri intermediare de gestiune, ca indicatori valorici ai
activităţii de producţie şi comercializare, rezultă din evaluarea bănească a
volumului fizic (q) al activităţii cu ajutorul preţului (p):
Q = Σ q · p
Gradul de realizare a valorii producţiei (IQ) este influenţat atât de
dinamica volumului fizic (Iq) cât şi de dinamica preţului (Ip):
100
100100
00
11
0
1 Ip
Iq
pq
pq
Q
Q
IQ ⋅=⋅
⋅
⋅
=⋅=
∑
∑ (%).
Pentru a asigura comparabilitatea datelor privind evoluţia reală a
indicatorilor fizici se impune fie utilizarea unor preţuri constante (p), fie calculul
mărimii reale a volumului producţiei (Qreal) cu ajutorul indicelui preţurilor:
100
0
1
⋅
⋅
⋅
=
∑
∑
pq
pq
Iq sau:
Ip
Q
realQ
1
= , în care: 100
01
11
⋅
⋅
⋅
=
∑
∑
pq
pq
Ip .
În cazul unei rate a inflaţiei mai mari de 10 %, creşterea reală a
indicatorilor fizici impune deflatarea cu ajutorul formulei lui Fisher:
100
1
1001
1
1
⋅
+
−
=⋅⎟
⎠
⎞
⎜
⎝
⎛
−
+
+
=
Ri
RinomCr
Ri
nomCr
Cr (%),
în care:
Cr = Creşterea reală;
Cr nom = Creşterea nominală.
De exemplu, la o creştere nominală de 50 %, şi o rată a inflaţiei de 30 %,
creşterea reală (Cr) a indicatorului este de : %,Cr 415100
301
3050
=⋅
+
−
= .
La o rată a inflaţiei mai mică de 10 %, creşterea reală este diferenţa:
Cr = Cr nominală – Rata inflaţiei.

2.2.1.1. Analiza cifrei de afaceri
Cifra de afaceri reprezintă indicatorul fundamental al activităţii oricărei
întreprinderi, fiind situat în fruntea indicatorilor de performanţă în măsura în care
condiţionează mărimea profitului şi ratei rentabilităţii.
Cifra de afaceri caracterizează volumul afacerilor realizate cu terţii în
urma activităţii curente a întreprinderii şi reprezintă suma totală a veniturilor
rezultate din livrarea produselor, executarea de lucrări şi prestări de servicii
(veniturile din activitatea de bază) şi alte venituri din exploatare, mai puţin
rabaturile, remizele şi alte reduceri acordate clienţilor.
În cazul întreprinderilor productive care nu desfăşoară şi operaţiuni de
vânzare – cumpărare, cifra de afaceri cuprinde producţia vândută (Pv):
CA = Pv = ∑ [q (S)] · p
în care:
q = Volumul fizic al vânzărilor;
S = Structura vânzărilor;
p = Preţul de vânzare unitar.
La unităţile cu profil comercial, cifra de afaceri cuprinde veniturile din
vânzările de mărfuri:
100
AR
VmfCA
⋅
== ,
în care:
R = Volumul mărfurilor desfăcute;
A = Cota medie de adaos comercial.
La întreprinderilor cu activitate complexă, de producţie şi comercială,
cifra de afaceri cuprinde producţia vândută (Pv) şi vânzările de mărfuri (Vmf):
CA = Pv + Vmf.
Producţia vândută (Pv) reprezintă totalitatea vânzărilor din activitatea de
producţie şi depinde de producţia marfă fabricată (Pmf), care reflectă valoarea
bunurilor destinate livrării: produsele finite (Pf), semifabricatele (Sv) destinate
vânzării, lucrările executate şi serviciile prestate (Li), chiriile, locaţiile de gestiune
şi redevenţele (Clr) încasate:

Pmf = Pf + Sv + Li + Clr.
În aceste condiţii, cifra de afaceri raportată la valoarea producţiei marfă
fabricate (Pmf) caracterizează gradul de valorificare (Gv) a producţiei marfă:
100⋅=
Pmf
CA
Gv .
Un grad de valorificare mai mic de 100 % reflectă stocuri şi facturi
neîncasate, ceea ce arată dificultăţi în desfacerea producţiei fabricate.
Potrivit normelor contabile în vigoare, cifra de afaceri include valoarea
mărfurilor şi a serviciilor la preţ de facturare, indiferent de gradul de încasare a
contravalorii acestora.
A. Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri
Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri trebuie să pună în evidenţă
care au fost principalele surse de venituri ale întreprinderii în perioada analizată,
cum au evoluat ele în timp şi ce tendinţă cunosc.
Analiza surselor de venituri trebuie corelată cu poziţia întreprinderii pe
piaţă în raport cu concurenţii, creşterea cotei de piaţă fiind favorabilă creşterii
veniturilor. Cota de piaţă a întreprinderii (Cp) se determină ca raport între cifra de
afaceri proprie (Cap) şi cifra de afaceri totală a sectorului (CAt):
100⋅=
CAt
CAp
Cp .
Dacă produsele întreprinderii sunt valorificate şi pe piaţa externă, analiza
evidenţiază structura cifrei de afaceri după provenienţă, conform Tabelului 3:
Aplicaţia 3: Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri
Tabelul 3
Nr. Elemente de calcul Exerciţiul financiar Indici StructuraCA(%)
crt. (milioane lei) Precedent Curent (%) S0 S1
1. Producţia vândută 530551 777384 146,5 99,16 99,21
2. Vânzări de mărfuri 4465 6134 137,4 0,84 0,79
3. CA netă, din care: 535016 783518 146,5 100 100
4. - la Intern 460863 659487 143,1 86,14 84,17
5. - la Export 74153 124031 167,3 13,86 15,83

Din datele Tabelului 3 se constată următoarele:
1. Dinamica ascendentă a cifrei de afaceri, atât pe total, cât şi pe elemente.
2. Ponderea dominantă în cifra de afaceri o deţine producţia vândută (peste 99 %).
3. În totalul cifrei de afaceri, a crescut ponderea exportului de la 13,86 la 15,83 %.
B. Analiza factorială a cifrei de afaceri
1. Modificarea absolută a cifrei de afaceri este diferenţa:
∆ = CA1 - CA0 = 783518 - 535016 = + 248502 mil. lei,
2. Factorii de influenţă sunt următorii:
∆ = ∆Pv + ∆Vmf,
în care:
∆Pv = Pv1 – Pv0 = 777384 – 530551 = + 246833 mil. lei;
∆Vmf = Vmf1 – Vmf0 = 6134 – 4465 = + 1669 mil. lei.
Prin însumare se verifică egalitatea:
∆Pv + ∆Vmf = 246833 + 1669 = + 248502 mil lei = ∆,
3. Modificarea relativă a cifrei de afaceri este diferenţa:
∆r = ICA – 100 = 146,4 – 100 = + 46,4 %.
4. Factorii de influenţă sunt următorii:
∆r = ∆rPv + ∆rVm,
în care:
%,
CA
Pv
rPv 146100
535016
246833
100
0
+=⋅=⋅
Δ
=Δ ;
%,
CA
Vm
rVm 30100
535016
1669
100
0
+=⋅=⋅
Δ
=Δ .
∆rPv + ∆rVm = 46,1 + 0,3 = 46,4 % = ∆r.
În concluzie:
1. Cifra de afaceri a crescut atât datorită producţiei vândute mai ales prin
accentuarea ponderii exportului cât şi a vânzărilor de mărfuri, care s-au redus ca
pondere, ceea implică aprofundarea factorilor de creştere a cifrei de afaceri pe o
treaptă superioară, în funcţie de factorii specifici.

a) Analiza factorială a producţiei vândute:
Modelul de calcul al producţiei vândute, Pv = ∑q(S)·p, permite
determinarea factorilor de creştere: volumul fizic al vânzărilor (q), structura
sortimentală a vânzărilor (S) şi preţul de vânzare (p).
Efectuăm analiza factorială a producţiei vândute pe baza Tabelului 4
Aplicaţia 4: Analiza producţiei vândute
Tabelul 4
Produse
convenţionale
Cantitatea
vândută (mii)
Preţul unitar
(mii lei)
Valoarea vânzărilor
(milioane lei)
q0 q1 p0 p1 Pv0 = q0 . p0 Pv1 = q1 . p1
A – tone 271 408 785 800 212221 326501
B – bucăţi 4127 5640 45 51 185692 287632
C – bucăţi 1638 1944 81 84 132638 163251
Total x x 236 373 530551 777384
Din datele Tabelului 4 se desprind următoarele concluzii:
Modificarea absolută a producţiei vândute este diferenţa:
Δ = Pv1 – Pv0 = 777384 – 530551 = + 246833 mil. lei
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = Δq + ΔS + Δp,
în care:
∆q = ∑[q1(S0)·p0] - Pv0 = Pv0·Iq –530551= 731099–530551=200548 mil. lei;
∆S = ∑[q1(S1)·p0] - ∑[q1(S0)·p0] = 731544 –731099 = 445 mil. lei;
∆p = ∑[q1(S1)·p1] - ∑[q1(S1)·p0 = 777384 – 731544 = + 45840 mil. lei.
Δq + ΔS + Δp = 200548 + 445 + 45840 = + 246833 mil. lei = Δ
Modificarea relativă este diferenţa:
Δr = IPv – 100 = 146,1 – 100 = + 46,1 %.
ΔrPv = Δrq + ΔrS + Δrp,
în care:

%;,
CA
q
rq 537100
535016
200548
100
0
+=⋅=⋅
Δ
=Δ
%;,
CA
S
rS 080100
535016
445
100
0
+=⋅
+
=⋅
Δ
=Δ
%.,
CA
p
rp 68100
535016
45840
100
0
+=⋅
+
=⋅
Δ
=Δ
Δrq + ΔrS + Δrp = + 37,5 + 0,08 + 8,6 = + 46,1 % = ΔrPv.
În concluzie:
1.Creşterea producţiei vândute a fost consecinţa creşterii volumului fizic şi a
preţurilor unitare ale produselor.
2. Modificarea structurii sortimentale a majorat producţia vândută prin creşterea
ponderii produsului A, cu preţul superior preţului mediu (785 > 236).
b) Analiza factorială a vânzărilor de mărfuri:
Veniturile din vânzările de mărfuri se determină în funcţie de volumul
mărfurilor desfăcute – rulajul R – (circulaţia mărfurilor) şi de cota procentuală
medie de adaos comercial ( A ), sau marja comercială exprimată procentual:
100
100
100
∑ ⋅⋅
=
⋅
=
/ASRAR
Vmf ,
în care:
S = Structura desfacerilor pe grupe de mărfuri;
A = Cota procentuală de adaos pe grupe de mărfuri.
Efectuăm analiza factorială a vânzărilor de mărfuri pe baza Tabelului 5:
Aplicaţia 5: Analiza vânzărilor de mărfuri
Tabelul 5
Nr. Elemente de calcul Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. Precedent Curent (±Δ) (%)
1. Volum desfaceri (R) –mil. lei 14883 18587 + 3704 125,0
2. Cota medie de adaos ( A ) - % 30,0 33,0 + 3,0 110,0
3. Vânzări mărfuri (Vmf) - mil.lei 4465 6134 + 1669 137,4
Din analiza datelor Tabelului 5 se constată următoarele:

Modificarea vânzărilor de mărfuri este diferenţa:
Δ = Vmf1 – Vmf0 = 6134 – 4465 = + 1669 mil. lei:
Δ = ΔR + Δ A , în care:
( ) 1112
100
303704
100
001
+=
⋅+
=
⋅−
=Δ
ARR
R mil. lei;
( ) 557
100
318587
100
011
+=
+⋅
=
−
=Δ
⎟
⎠
⎞
⎜
⎝
⎛
⋅ AAR
A mil. lei.
ΔR + Δ A = + 1112 + 557 = + 1669 mil lei = ΔVmf.
Modificarea relativă: Δr = IVm – 100 = 137,4 – 100 = + 37,4 %.
ΔrVmf = ΔrR + Δr A ,
în care:
20100
535016
1112
100
0
,
CA
R
rR +=⋅
+
=⋅
Δ
=Δ %;
⋅
Δ
=Δ
0CA
A
Ar 10100
535016
557
100 ,+=⋅
+
=⋅ %.
ΔrR + Δr A = + 0,2 + 0,1 = + 0,3 % = ΔrVmf.
Deci, veniturile din vânzările de mărfuri au crescut atât prin creşterea
cantităţii vândute cât şi a cotei medii de adaos comercial.
Sistemul factorial al cifrei de afaceri este următorul:
∆q = + 200548 mil. lei
∆Pv = + 246833 ∆S = + 445 mil. lei
mil. lei ∆p = + 45840 mil. lei
∆ = + 248502
mil. lei ∆R = + 1112 mil. lei
∆Vmf = + 1669
mil. lei ∆ A = + 557 mil. lei

2.2.1.2. Analiza producţiei exerciţiului
Producţia exerciţiului (Pex) este indicatorul valoric care dimensionează
întreaga activitate desfăşurată de întreprindere în cursul unui exerciţiu, fiind utilă
şi necesară în analiza volumului activităţii întreprinderilor cu ciclu lung, unde
finalizarea produselorare o durată relativ mare (peste o lună) şi în consecinţă
producţia neterminată (în curs de execuţie) deţine o pondere mare.
Producţia exerciţiului se compune din bunurile şi serviciile produse de
întreprindere, indiferent de destinaţie: vânzare, stocare sau imobilizare, fiind
apreciată ca o producţie globală a exerciţiului financiar.
Exprimând nivelul real de activitate al întreprinderii, acest sold
intermediar de gestiune se determină prin însumarea producţiei vândute (Pv) cu
producţia stocată (Ps) şi cu producţia imobilizată (Pi):
Pex = Pv + Ps + Pi.
Producţia vândută cuprinde produsele vândute şi serviciile prestate la
preţ de facturare fără taxe (cifra de afaceri din activitatea de bază).
Producţia stocată cuprinde variaţia (± ∆S) a stocurilor de produse finite,
semifabricate, producţie neterminată şi se calculează ca diferenţă între stocurile
finale (Sf), respectiv Soldul creditor al contului 711 şi stocurile iniţiale (Si), adică
Soldul debitor al contului 711:
∆S = Sf – Si.
Producţia imobilizată cuprinde lucrări efectuate de întreprindere, fără a fi
destinate pieţei, ci conservării şi folosirii în interes propriu: imobilizările
corporale şi necorporale realizate pe cont propriu şi alte investiţii efectuate prin
efort propriu.
Deşi totalizează volumul întregii activităţi a întreprinderii în cursul unui
exerciţiu financiar, producţia exerciţiului prezintă dezavantajul neomogenităţii
elementelor luate în calcul care afectează comparabilitatea: în timp ce producţia
vândută este evaluată în preţuri de vânzare (exclusiv TVA), producţia stocată,
care poate cuprinde şi provizioanele pentru depreciere, ca şi producţia imobilizată
sunt evaluate în costuri de producţie.
Analiza factorială a indicatorului presupune mai multe trepte de

diviziune, aşa cum se prezintă în exemplul următor (Tabelul 6):
Aplicaţia 6: Analiza dinamicii producţiei exerciţiului
Tabelul 6
Nr. Elemente decalcul Exerciţiul financiar Abateri Indici
1. Producţia vândută - Pv 530551 777384 + 246833 146,5
2. Producţia stocată (± ΔS) - 4924 - 89949 - 85025 1826
3. Sold C ct 711(+)(Sf) 50069 29637 - 20432 59,2
4. Sold D ct 711(-)(Si) 54993 119586 + 64593 217,5
5. Producţia imobilizată - Pi 598 2254 + 1656 376,8
6. Producţia exerciţiului - Pex 526225 689689 + 163464 131,1
Din analiza datelor Tabelului 6 se constată următoarele:
Modificarea producţiei exerciţiului este diferenţa:
Δ = 689689 – 526225 = + 163464 mil lei
A. Treapta I: Δ = ΔPv + ΔPs + ΔPi,
în care:
ΔPv = Pv1 – Pv0 = 777384 – 530551 = + 246833 mil. lei;
ΔPs = Ps1 – Ps0 = - 89949 – (- 4924) = - 85025 mil. lei;
ΔPi = Pi1 – Pi0 = 2254 – 598 = + 1656 mil. lei.
ΔPv + ΔPs + ΔPi = 246833 – 85025 + 1656 = + 163464 mil. lei = Δ
Abaterea relativă este diferenţa:
Δr = IPex – 100 = 131,1 – 100 = + 31,1 %.
Δr = ΔrPv + ΔrPs + ΔrPi,
în care:
%;,
Pex
Pv
rPv 946100
526225
246833
100
0
+=⋅
+
=⋅
Δ
=Δ
%;,
Pex
Ps
rPs 116100
526225
85025
100
0
−=⋅
−
=⋅
Δ
=Δ

%,
Pex
Pi
rPi 30100
526225
1656
100
0
+=⋅
+
=⋅
Δ
=Δ .
ΔrPv + ΔrPs + ΔrPi = 46,9 – 16,1 + 0,3 = + 31,1 % = Δr.
B. Treapta a doua: ΔPs = - 85025 mii lei = ΔSf + ΔSi,
în care:
ΔSf = Sf1 – Sf0 = 29637 – 50069 = - 20432 mil lei;
ΔSi = Si0 – Si1 = 54993 – 119586 = - 64593 mil lei.
ΔSf + ΔSi = -20432 - 64593 = - 85025 mii lei = ΔPs
În procente, influenţele se prezintă astfel:
ΔrPs = ΔrSf + Δr Si,
în care:
%,
Pex
Sf
rSf 83100
526225
20432
100
0
−=⋅
−
=⋅
Δ
=Δ
%.,
Pex
Si
rSi 312100
526225
64593
100
0
−=⋅
−
=⋅
Δ
=Δ
ΔrSf + ΔrSi = - 3,8 - 12,3 = - 16,1 % = ΔrPs.
Sistemul factorial al producţiei exerciţiului este următorul:
∆q = 200548 mil.lei
∆Pv = + 246833 mil.lei ∆S = 445 mil. lei
∆p = 45840 mil. lei
∆ = +163464mil.lei ∆Pi = + 1656 mil. lei
∆Sf = - 20432 mil.lei
∆Ps = - 85025 mil. lei
∆Si = - 64593 mil. lei
În concluzie:
1. Creşterea producţiei exerciţiului cu 163464 milioane. lei a fost consecinţa
creşterii producţiei vândute şi a producţiei imobilizate.
2. Reducerea producţiei stocate (destocajul) a diminuat producţia exerciţiului ceea
ce s-a realizat prin reducerea stocurilor finale şi creşterea socurilor iniţiale.

Producţia exerciţiului poate fi majorată prin creşterea cifrei de afaceri, cu
efecte favorabile asupra veniturilor, dar şi prin creşterea stocurilor şi a producţiei
imobilizate. De aceea analiza urmăreşte modificarea structurii producţiei
exerciţiului şi elementele cu rol determinant în creşterea acesteia.
De exemplu, detaliind structura producţiei exerciţiului din Tabloul SIG
(Tabelul 1), rezultă următoarele (Tabelul 7):
Aplicaţia 7: Analiza structurii producţiei exerciţiului
Tabelul 7
Nr. Elemente decalcul Exerciţiul financiar Structura producţiei
crt. (milioane lei) Precedent Curent S0 (%) S1 (%)
1. Producţia vândută (Pv) 530551 777384 100,82 112,72
2. Producţia stocată (ΔS ±) - 4924 - 89949 - 0,93 - 13,04
3. Producţia imobilizată (Pi) 598 2254 0,11 0,32
4. Producţia exerciţiului (Pex) 526225 689689 100 100
Din datele Tabelului 7 se desprind următoarele concluzii:
1. Elementul dominant în producţia exerciţiului a fost producţia vândută, pe
seama căreia a crescut, şi care a depăşit-o ca urmare a creşterii destocajului de la
0,93 la 13,04 procente faţă de totalul producţiei exerciţiului.
2. Producţia imobilizată a crescut atât ca valoare, cât şi ca pondere în totalul
producţiei exerciţiului, pe cared a majorat-o corespunzător.
Producţia exerciţiului caracterizează întreaga gamă de activităţi şi poate
creşte de la o perioadă la alta în urma unor investiţii în imobilizări, sau prin
creşterea producţiei stocate.
Creşterea stocurilor constituie un semnal de alarmă în cazul scăderii
vânzărilor, ceea ce impune urmărirea atentă a dinamicii acestora.
Creşterea vânzărilor ca şi a stocurilor poate fi consecinţa utilizării unor
materii prime mai scumpe, de aceea rata de creştere a cifrei de afaceri trebuie
comparată cu ratele întreprinderilor din acelaşi sector pentru o mai bună situare a
întreprinderii, iar producţia exerciţiului trebuie studiată pe mai mulţi ani
comparativ cu producţia medie a întreprinderilor similare.

2.2.1.3. Analiza valorii adăugate
Producţia exerciţiului este indicatorul de bază utilizat în analiză pentru
determinarea valorii adăugate. Activitatea întreprinderii în cursul exerciţiului este
reprezentată prin producţia exerciţiului pentru care aceasta a consumat prestaţii
externe sub forma unor consumuri intermediare.
Diferenţa care rămâne după deducerea acestor consumuri din producţia
realizată în cursul unui exerciţiu reprezintă partea de producţie care îşi găseşte
originea în funcţionarea întreprinderii prin aportul factorilor de producţie şi ea
reprezintă valoarea adăugată produsă.
Această producţie traduce rolul creator al întreprinderii, exprimă crearea
sau creşterea valorii aduse de întreprindere bunurilor şi serviciilor achiziţionate de
la terţi prin activităţile de producţie sau de comercializare şi măsoară ceea ce
adaugă întreprinderea la circuitul economic prin propria activitate, prin utilizarea
factorilor de producţie.
Întreprinderea produce bunuri şi servicii, dar consumă o parte a
producţiei altor întreprinderi şi numai diferenţa dintre ceea ce produce si ceea ce
consumă în acest scop măreşte valoarea propriei producţii.
Din aceste considerente, valoarea adăugată are o importanţă mai mare
decât cifra de afaceri, care nu poate oferi singură o imagine adevărată a
întreprinderii; în sensul că pot exista întreprinderi cu aceeaşi cifră de afaceri,
foarte deosebite după obiectul de activitate , care însă realizează valoare adăugată
diferită, singura care le poate măsura puterea economică reală.
Valoarea adăugată se situiază între cumpărări (piaţa amonte) şi vânzări
(piaţa aval), fiind instrumentul de măsură a mijloacelor de acţiuni autonome ale
întreprinderii care caracterizează, mai fidel decât cifra de afaceri, performanţa
întreprinderii.
Prin conţinutul său, valoarea adăugată este unul dintre indicatorii cei mai
semnificativi ai activităţii întreprinderii, suma valorilor adăugate ale tuturor
agenţilor economici constituind produsul intern brut (PIB):
∑ Vad = PIB.
În activitatea practică, valoarea adăugată constituie atât un instrument de

analiză cât şi un mijloc de gestiune.
Ca instrument de analiză, valoarea adăugată permite aprecierea
performanţelor economico-financiare ale întreprinderii: puterea economică reală a
acesteia, contribuţia factorilor de producţie la crearea propriei bogăţii, contribuţia
întreprinderii la crearea PIB, capacitatea de a-şi asigura prin forţe proprii un
anumit număr de faze de producţie (în funcţie de gradul de integrare economică).
Este un mijloc de apreciere a taliei întreprinderii, mai semnificativ decât
cifra de afaceri, care exprimă veniturile din activitatea de producţie şi comerţ.
Utilizată în comparaţii intra-sectoriale, valoarea adăugată poate reflecta
diferenţe structurale între întreprinderi similare, prin prisma raportului dintre
factorii de producţie încorporaţi în activitatea economică.
Ca mijloc de gestiune, valoarea adăugată caracterizează exploatarea
întreprinderii, fiind utilizată în gestiunea previzională, în controlul de gestiune,
precum şi în fiscalitate, pentru determinarea taxei pe valoarea adăugată.
Calculul valorii adăugate se bazează pe două metode: substractivă şi
aditivă
A. Analiza valorii adăugate calculate prin metoda substractivă
După această metodă, valoarea adăugată (Vad) este diferenţa dintre
producţia exerciţiului (plus marja comercială) şi consumurile (Ci) de bunuri şi
servicii provenite de la terţi:
Vad = Pex + Mc – Ci
Marja comercială (Mc) este diferenţa dintre vânzările de mărfuri (Vmf) şi
costul de cumpărare a mărfurilor (Chmf). Această marjă este suplimentul de
valoare adusă de activitatea comercială, fiind o valoare adăugată vândută.
La întreprinderile producătoare fără activităţi comerciale valoarea
adăugată este diferenţa:
Vad = Pex – Ci.
Consumurile intermediare sunt bunuri şi servicii cumpărate din exterior:
materii prime, materiale consumabile (Mp), utilităţi (U), alte prestaţii externe
(Ape) şi alte cheltuieli materiale (Acm):
Ci = Mp + M + U + Ape + Acm.
Exemplificăm analiza valorii adăugate calculate după această metodă pe

baza Tabelului 8 folosind datele din contul de profit şi pierdere:
Aplicaţia 8: Calculul valorii adăugate prin metoda substractivă
Tabelul 8
Nr. Elemente decalcul Exerciţiul financiar Abateri Indici
1. Vânzări de mărfuri (Vmf) 4465 6134 + 1669 137,4
2. Chelt. privind mărfurile (Chmf) 4158 5350 + 1192 128,7
3. Marja comercială (Mc)(1 - 2) 307 784 + 477 155,0
4. Producţia exerciţiului (Pex) 526225 689689 + 163464 131,1
5. Consumuri intermediare (Ci) 292545 380068 +87523 129,9
6. Mat.prime, mat.consumabile (Mp) 219897 296076 + 76179 134,6
7. Alte cheltuieli materiale (M) 1893 2879 + 986 152,0
8. Alte cheltuieli din afară (U) 49305 48420 - 885 98,2
9. Alte prestaţii externe (Ape) 21450 32693 + 11243 152,4
10. Valoarea adăugată (Vad)(3 + 4 - 5) 233987 310405 + 76418 132,6
Din datele Tabelului 8 rezultă următoarele:
Modificarea absolută a valorii adăugate este diferenţa:
Δ = Vad1 – Vad0 = 310405 – 233987 = + 76418 mil. lei.
Modificarea procentuală a valorii adăugate este diferenţa:
Δr = IVad – 100 = 132,6 – 100 = + 32,6 %.
a) Pe prima treaptă:
Δ = ΔPex + ΔMc + ΔCi,
în care:
ΔPex = Pex1 – Pex0 = 689689 – 526225 = + 163464 mil. lei;
ΔMc = Mc1 – Mc0 = 784 – 307 = + 477 mil. lei;
ΔCi = Ci0 – Ci1 = 292545 – 380068 = - 87523 mil. lei.
ΔPex + ΔMc + ΔCi = + 163464 + 477 - 87523 = + 76418 mil. lei = Δ;
În procente, influenţele factorilor sunt următoarele:

ΔrPex = %;,
Vad
Pex
869100
233987
163464
100
0
+=⋅
+
=⋅
Δ
ΔrMc = %,
Vad
Mc
20100
233987
477
100
0
+=⋅
+
=⋅
Δ
;
ΔrCi = %.,
Vad
Ci
437100
233987
87523
100
0
−=⋅
−
=⋅
Δ
ΔrPex + ΔrMc + ΔrCi = + 69,8 + 0,2 - 37,4 = + 32,6 % = Δ.
b) Pe treapta a doua:
a) Influenţa producţiei exerciţiului:
ΔPex =163464 mil.lei = ΔPv + ΔPs + ΔPi,
în care:
ΔPv = Pv1 – Pv0 = 777384 – 530551 = + 246833 mil. lei;
ΔPs = Ps1 - Ps0 = - 89949 – ( - 4924) = - 85025 mil. lei;
ΔPi = Pi1 - Pi0 = 2254 – 598 = + 1656 mil. lei.
ΔPv + ΔPs + ΔPi = 246833 – 85025 + 1656 = + 163464 = ΔPex;
Influenţele procentuale ale factorilor sunt următoarele:
ΔrPv = %;,
Vad
Pv
5105100
233987
246833
100
0
+=⋅
+
=⋅
Δ
ΔrPs = 336100
233987
85025
100
0
,
Vad
Ps
−=⋅
−
=⋅
Δ
%;
ΔrPi = ,
Vad
Pi
60100
233987
1656
100
0
+=⋅=⋅
Δ
%.
ΔrPv + ΔrPs + ΔrPi = + 105,5 - 36,3 + 0,7 = + 69,8 % = ΔrPex.
b) Influenţa marjei comerciale:
ΔMc = + 477 mil.lei = ΔVmf + ΔChmf,
în care:
ΔVmf= (Vmf1 – Vmf0) = 6134 - 4465 = + 1669 mil. lei;
ΔChmf= (Chmf0 - Chmf0) = 4158 - 5350 = -1192 mii lei.

ΔVmf + ΔChmf= + 1669 -1192 = + 477 mil. lei = ΔMc;
70100
233987
1669
100
0
%,+=⋅
+
=⋅
Δ
=Δ
Vad
Vmf
rVmf
50-100
233987
1192
100
0
%,=⋅
−
=⋅
Δ
=Δ
Vad
Chmf
rChmf
ΔrVmf + ΔrChmf = +0,7 – 0,5 = + 0,2 % = ΔrMc.
c) Influenţa consumurilor intermediare:
∆Ci = - 87523 mil. lei = ∆Mp + ∆U + ∆Ape + ∆Acm,
în care:
∆Mp = Mp0 – Mp1= 219897 - 296076= - 76179 mil. lei;
∆U = U0 – U1 = 49305 – 48420 = + 885 mil. lei;
∆Ape = Ape0 - Ape1= 21450 – 32693 = - 11243 mii lei;
∆Acm = Acm0 – Acm1= 1893 - 2879 = - 986 mil. lei.
∆Mp + ∆U+ ∆Ape + ∆Acm= -76179 + 885 -11243 - 986= -87523 mil lei = ∆Ci;
%,532100
233987
76179
100
0
−=⋅
−
=⋅
Δ
=Δ
Vad
Mp
rMp ;
30100
233987
885
100
0
,+=⋅=⋅
Δ
=Δ
Vad
U
rU %;
84100
233987
11243
100
0
,−=⋅
−
=⋅
Δ
=Δ
Vad
Ape
rApe %;
40100
233987
986
100
0
,−=⋅
−
=⋅
Δ
=Δ
Vad
Acm
rAcm %.
Prin însumare se verifică egalitatea
∆rMp + ∆rU + ∆rApe + ∆rAcm = - 32,5 + 0,3 - 4,8 - 0,4 = -37,4 % = ∆rCi.
În concluzie:
1. Creşterea valorii adăugate s-a datorat atât producţiei exerciţiului cât şi marjei
comerciale, majorarea cheltuielilor pentru achiziţionarea consumurilor
intermediare a diminuat corespunzător valoarea adăugată.

B. Analiza factorilor de creştere a valorii adăugate calculate prin
metoda substractivă
Indicatorul valoare adăugată îndeplineşte funcţii calitative deosebit de
importante în sistemul indicatorilor valorici utilizaţi în analiză. Astfel, el se
foloseşte la calculul productivităţii muncii, la calculul unor indicatori de eficienţă
economică, precum şi la determinarea TVA.
Cu cât este mai mare ponderea valorii adăugate în producţia exerciţiului,
cu atât se demonstrează creşterea mai rapidă a efortului creator al muncii şi
reducerea relativă a consumurilor din afară.
Relaţia de calcul a valorii adăugate după metoda substractivă fără marja
comercială (Vad = Pex – Ci) pune în evidenţă următoarele corelaţii care asigură
creşterea acestui indicator:
a) Producţia exerciţiului să crească mai repede decât cheltuielile materiale;
b) Cu aceleaşi cheltuieli materiale să se obţină o producţie cât mai mare;
c) La acelaşi volum al producţiei, cheltuielile materiale să se reducă.
Oricare dintre variante presupune în final decalajul între ritmurile de
creştere a producţiei exerciţiului şi consumurilor intermediare: IPex > ICi.
În acest sens , rata valorii adăugate în producţia exerciţiului este cu atât
mai mare cu cât ponderea consumurilor intermediare (S Ci) este mai mică:
În funcţie de această pondere, pot fi determinaţi factorii de creştere a
valorii adăugate, a cărei relaţie de calcul este următoarea:
⎟
⎠
⎞
⎜
⎝
⎛
−⋅⋅=
⋅
−=
100
1
100
iCiC S
WN
SPex
PexVad ,
în care:
WNPex ⋅= ;
100
iCSPex
Ci
⋅
= ,
unde:
N = Numărul de muncitori;
W = Productivitatea anuală a muncii.
Exemplificăm analiza factorială a valorii adăugate după acest model pe
baza datelor Tabelului 9:

analiza financiara aprofundata

analiza financiara aprofundata

Empfohlen

Empfohlen

Weitere ähnliche Inhalte

Was ist angesagt?

Was ist angesagt? (20)

Ähnlich wie analiza financiara aprofundata

Ähnlich wie analiza financiara aprofundata (20)

analiza financiara aprofundata