1. Hagop Djololian-SIRUNI (cu accentul pe ultimul “i”)
6/18.04.1890-07.04.1973
Montajul, G.Kümbetlian (cu citate din Bibliografie).

2. Siruni, un mare jurnalist, istoric, armenolog,
orientalist, poet şi traducător român de origine
armeană s-a născut la data de 6/18 aprilie 1890 în
oraşul Adabazar din Turcia, într-o familie săracă.
Tatăl său, Arakel, era zugrav.

3. După absolvirea cursurilor primare la Adabazar şi la şcoala
“Esaian” din Istanbul (1901-1904) şi a celor secundare la
Liceul Central Armenesc din Istanbul (1904-1908), a
urmat studii la Facultatea de Drept din Istanbul (19091914). Încă din perioada studenţiei a început să publice
articole în presă, colaborând la mai multe ziare şi reviste
armeneşti cu articole literare şi cronici teatrale. A fost
arestat pentru prima dată la începutul anului 1908, fiind
învinuit că a citit literatură progresistă. A fost eliberat abia
după schimbarea regimului, la sfârşitul aceluiaşi an. S-a
înscris în partidul naţionalist armean “Daşnak”, al cărui
scop era eliberarea poporului armean de sub jugul
asupritor al turcilor. În timpul genocidului de tristă
amintire din 1915 a fost urmărit de poliţie stând ascuns
timp de patru ani.

4. În anul 1920, odată cu instaurarea
regimului sovietic în Armenia, a cerut
conducerii organizaţiei “Daşnak” să
găsească o modalitate de conlucrare cu
autorităţile sovietice din Armenia, în
vederea permiterii imigrării armenilor din
Diaspora în noul stat sovietic armean. În
toată această perioadă şi-a continuat şi
activitatea publicistică. La sfârşitul anului
1921 Siruni a îndeplinit funcţia de secretar
general al filialei din Istanbul a Casei
Culturale Armene.

5. În anul 1922, odată cu instaurarea regimului condus de Atatürk, Siruni sa refugiat împreună cu familia sa în România şi s-a stabilit la Bucureşti.
În legătură cu acest moment al vieţii sale, Siruni mărturiseşte că:
“Trecând prin România, îl vizitasem pe Nicolae Iorga pentru a-i înmâna
diploma de onoare din partea Casei Centrale Armene din Constantinopol.
El m-a reţinut aici şi de atunci mi-am găsit a doua patrie”.
Mustafa Kemal (Atatürk)
Nicolae Iorga

6. La Bucureşti, Siruni a lucrat în special la Arhivele Statului şi
la Biblioteca Centrală de Stat.
Arhivele Statului
Biblioteca Centrală de Stat

7. A fost secretar general al Eparhiei Armene din
România (1922-1933) şi apoi Conducătorul Casei
Centrale de Cultură Armeană şi Uniunii de Cultură
Fizică Armeană din România.

8. În toată această perioadă a scris şi publicat:
“Cuvinte româneşti în dialectul românilor din Ardeal” (1927),
“Manuscrise armeneşti din România” (1928),
“ Variantă a legendei Meşterului Manole” (1928),
“Din trecutul tiparului armenesc din România” (1928),
“Manuscrise armeneşti din Bisericile armene din România” şi
“Valahia şi Moldova în Geografia părintelui Hugas Ingigian”
(1929).
În intervalul dintre anii 1932-1944 a editat şi a condus
revista literară “Navasart”, ziarul şi almanahul “Araz” şi
revista de cultură armeană “ANI” (din 1934). A predat ca
lector de limba şi istoria turcă la Institutul de Studii şi
Cercetări Balcanice, înfiinţat în martie 1943 de Ministerul
Culturii Naţionale, conducând secţia de studii turceşti şi
orientale.

9. În această perioadă a scris şi publicat:
“Comedianul Agop”, în Anuarul ANI, 1934,
“Manuscrise armeneşti de la Academia Română” (1935),
“ Mărturii armeneşti despre România”, în “Analele Academiei
Române. Memoriile Secţiei Istorice”, S.III, tom XVII,
Bucureşti 1936, p.280,
“Extrase din Cronica armenilor din Cameniţa” (1936),
“Aron Vodă, Răzvan Vodă, într-un poem al unui cronicar
armean” (1936),
“Dobrogea şi Basarabia în Geografia părintelui Hugas
Ingigian, partea a doua” (1936-1938),
“Mihai Eminescu” (Bucureşti, 1939; reeditat de Ed. Ararat,
Bucureşti, 2000), cu o prefaţă de Nicolae Iorga,
“Cronica armenilor din România” (1940),

10. “Bibliografia studiilor armeneşti din România” (1940),
“Opera lui Mihai Eminescu”, cu o scrisoare a lui N. Iorga şi o
dare de seamă a lui Gr. M. Avakian (1941),
“Istoricii armeni şi vechimea poporului valah-pe marginea
unui studiu al domnului Deceu” (1941),
“Ţara voievodului Ştefan-pe marginea unui manuscris
armenesc scris în Cetatea Albă la 1459-1460” (în ANI Buc.
1941, p.427-449), “Domni români la Poarta Otomană” (Buc.
1941), “Urme româneşti în Crimeia” (1942),
“Bisericile armene din Ţările Române” (în ANI Buc. 1942-43),
“Bairactar Moustafa Pascha et Manouk Bey-prince de
Moldavie (1943)
“Armenii în viaţa economică a Ţărilor Române” şi “Monede
turceşti care au circulat în Ţările Române” (Bucureşti 1944)

11. La data de 28 decembrie 1944 a fost arestat împreună cu un grup de
intelectuali armeni şi trimis în Siberia, învinuit că “ar fi colaborat cu
elemente ostile Sovietelor în timpul războiului”. În anul 1946, la
intervenţia guvernului Republicii Armene, Siruni a fost adus la
Erevan cu statut de “deţinut cu domiciliu obligatoriu”. Odată sosit la
Erevan, savantul a avut totuşi posibilitatea de a cerceta vechi
manuscrise armeneşti la celebrul “Matenadaran” (Institutul de
manuscrise vechi). Deşi s-au trimis numeroase adrese către autorităţile
statului român de către mai multe instituţii de cultură, printre care
Academia Română, Arhivele Statului, Institutul Balcanic şi altele,
pentru a se interveni în favoarea readucerii în ţară a savantului, acest
lucru nu a fost posibil, decât peste mulţi ani.
Abia în anul 1955, la 11 ani după arestare şi 9 ani de “domiciliu
forţat” la Erevan, i s-a permis să revină în România, unde a sosit
suferind şi cu un ochi pierdut şi unde a solicitat Academiei şi
instituţiilor în care lucrase să fie reîncadrat, fie chiar şi pe o poziţie
inferioară, pentru a-şi continua cercetările istorice. A fost refuzat.

12. A fost totuşi invitat să studieze documentele armeneşti şi
turceşti legate de istoria României şi aflate la Muzeul de
Istorie a Bucureştiului, la Academia Română,
Muzeul de Istorie a Capitalei
Academia Română

13. şi la Direcţia Arhivelor Statului. Muzeul Central Militar i-a
solicitat ajutorul pentru a descifra inscripţiile de pe armele
orientale.
Direcţia Arhivelor Statului
Muzeul Central Militar

14. După dezgheţul din 1965 Siruni şi-a reluat activitatea
ştiinţifică şi a publicat:
“Armenii din Transilvania” (1965, în limba armeană),
“Documente din arhive armeneşti pe pământul României”
(1966), “Armenii în 1848” (1968),
“Consideration sur dialecte armenien des Pays Roumains”
(1968) şi “Pagini din viaţa lui Manuk Bey” (1969-1970).
În ultimii ani de viaţă a fost membru fondator şi preşedinte
de onoare al Societăţii de Orientalistică din România,
contribuind activ la redactarea anuarului “Studia et Acta
Orientalia”. În decursul timpului a adunat o impresionantă
arhivă de lucrări ştiinţifice, pe următoarele teme:

15. -Mărturii armeneşti despre români,
-Izvoare turceşti despre români,
-Izvoare referitoare la armenii din România,
-Izvoare despre istoria şi cultura armeană,
-Lucrări în limba armeană tipărite la Bucureşti,
-Periodice tipărite la Bucureşti,
-Lucrări în limba armeană publicate în străinătate,
-Traduceri din poeţi români, turci, francezi, ruşi,
-Studii publicate în Armenia Sovietică şi în reviste armeneşti,
-Conferinţe şi Comunicări susţinute la Bucureşti şi Erevan şi
alte lucrări inedite, totalizând (numai în limba română) peste
400 de titluri.

16. În anul 1970, cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani, Siruni a fost
sărbătorit în România, Armenia şi în alte câteva centre ale diasporei
armene, printre care şi Constanţa. Aici, în cadrul unei reuniuni
organizate la Cazinoul din Constanţa, figura ilustrului savant a fost
evocată cu căldură şi respect de către avocatul Aram Agop şi alţi
vorbitori.

17. Marele nostru istoric Nicolae Iorga l-a caracterizat astfel:
“Siruni a fost un erudit, un eminent orientalist, foarte bun
cunoscător al limbii turceşti, om a cărui activitate a fost de
cea mai bună însemnătate în clarificarea unor aspecte mai
puţin cunoscute ale trecutului nostru, în special în ceea ce
priveşte relaţiile noastre politice, economice şi juridice cu
Imperiul Otoman”.
Siruni s-a stins din viaţă la 7 aprilie 1973, la vârsta de 83
de ani. Pentru activitatea sa ştiinţifică de excepţie,
Academia Română l-a primit în anul 2012 pe Hagop
Djololian-Siruni în calitate de “Membru de Onoare-post
mortem” în rândurile ei, reparând astfel nedreptăţile pe
care a trebuit să le îndure în viaţa reală, din partea
tuturor.

18. Bibliografie cronologică minimală
1. Arhim. Dr. Zareh Baronian-Lucrări şi studii ale savantului armean
H.Dj.Siruni (în “Biserica Ortodoxă Română”, 1972)
2. Simion Tavitian “Armeni de seamă din România”, Djololian Hagop
Siruni, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2006, pp. 209-218.
3. Prefaţa lui Vartan Arachelian la lucrarea Munca unui savant armean
în România: Hagop Djololian Siruni (Ed. Biblioteca Bucureştilor,
2008)
4. Arhiepiscopia
Bisericii
Armene
din
România,
Biblioteca
Metropolitană Bucureşti şi Arhivele naţionale ale României. Munca
unui savant armean în România: Hagop Djololian Siruni (Ed.
Biblioteca Bucureştilor, 2008), cu o prefaţă de Vartan Arachelian.
5. Marius Vasileanu-Un savant armean (articol publicat în “România
liberă” din 19 februarie 2009.
6. Vartan Arachelian, “SIRUNI-Odiseea unui proscris”, Editura
Niculescu Bucureşti, 2011.
7. http://ro.wikipedia.org/wiki/H.Dj._Siruni, 31 decembrie 2011.