SlideShare ist ein Scribd-Unternehmen logo
1 von 53
Calust Gulbenkian
inginer petrolist,
om
de
afaceri,
colecţionar şi mare
filantrop armean
23.03.1869, Űsküdar20.07.1955, Lisabona,
(la 86 de ani)

G.Kümbetlian.
Calust Gulbenkian s-a născut la Scutari (Űsküdar),
Istanbul, ca fiu al lui Sarkis şi al Diruhi.
Tatăl lui a fost trezorier al sultanului şi
afacerist petrolier [5]. Ambii părinţi au
fost descendenţi ai unor renumite
familii armene, ale căror rădăcini pot fi
urmărite în urmă, până în secolul al IVlea [3]. Strămoşii lui au fost prinţii
Rijduni, ale căror teritorii se aflau în
jurul lacului Van.
Lacul Van
În secolul al XI-lea, în
timpul
domniei
regelui
Hovanes
Vaspurakan,
membrii familiei Rijduni au
migrat în Cesaria (Kayseri),
atribuindu-şi numele de Vart
Badrik, un titlu de nobleţe
bizantin.
Cesaria (Kayseri)
Cu timpul, Vart Badrik s-a
transformat în Vart-ben-k-ian şi
care, peste ani, a devenit Gülben-k-ian, deci Gulbenkian [1].
Gulbenkienii s-au evidenţiat în
Ierusalim şi împrejurimile lui, ca
filantropi.
Ierusalim
Printre altele, ei au finanţat
şi construirea bisericii SurpAsvadzadzin din Talas (astăzi o
moschee), apoi a şcolii Vart
Badrikian pentru băieţi, ca şi a
unei şcoli de fete. După
războiul Crimeii, familia s-a
mutat la Smyrna (Izmir).
Smyrna (Izmir)

Smyrna
şi mai târziu, la Constantinopol
Calust Gulbenkian a fost trimis la Marsilia,
pentru a-şi însuşi limba şi cultura franceză
şi apoi la King’s
College din Londra,
unde a urmat şi
absolvit cursurile de
inginerie în domeniul
industriei petroliere, în
anul 1887.
În anul 1891, la vârsta de 22 de ani,
călătoreşte în Transcaucazia şi vizitează
câmpurile petroliere de la Baku
Cu acest prilej îşi publică notele de călătorie
“La
Transcaucasie
et
la
Péninsule
d’Apchéron-Souvenirs de Voyage”, din care
apar lungi extrase în “Revue des Deux
Mondes”, sub titlul “Le pétrole, source
d’énergie”. Lucrarea sa atrage atenţia
guvernului imperiului otoman, care-l
însărcinează cu elaborarea unui raport
amănunţit asupra câmpurilor de petrol din
Mesopotamia. În anul 1892 Calust se
căsătoreşte cu Năvart Essayan, iar în anul
1896 li se naşte primul lor copil, un băiat
numit Nubar.
În acelaşi an, la 26 august 1896, câţiva patrioţi armeni pun
stăpânire vremelnică pe Banca Turciei. Regimul otoman sub
conducerea lui Abdul Hamid, reacţionează cu un masacru
asupra populaţiei armene a Istanbulului.
Gulbenkian reuşeşte să fugă,
la bordul unui Yacht al unui prieten.
Cu acest prilej reuşeşte să-l
cunoască pe milionarul petrolist
armean Alexander Mantuhov din
Baku, al cărui secretar particular
devine,
familiarizându-se cu
practicile comerciale ale afacerilor
petroliere.
În anul 1896, Calust Gulbenkian este acreditat să
reprezinte la Londra,interesele Rusiei în domeniul
petrolier.
În anii care urmează, Calust
devine un partener de afaceri avizat
în domeniul industriei petroliere,
iniţiază concesiuni pentru extracţii
petroliere şi îşi măreşte neîncetat
averea.
În anul 1900 se naşte fiica sa,
Rita Sirvart, iar în anul 1902, Calust
dobândeşte cetăţenia britanică.
În perioada anilor 1903 şi 1904,
Calust
Gulbenkian
participă
ca
intermediar
şi
reprezentant
al
intereselor ruseşti, în negocierile dintre
Marcus Samuel (din partea “The Shell
Transport and Trading Company,
London) şi Henri Deterding (din partea
N.V. Koninklijke Nederlandse Petroleum
Maatschappy”, den Hag).
Marcus Samuel

Henri Deterding
După revoluţia junilor turci din
1908, Calust devine în anul 1910
consilier şi sfătuitor, al nouînfiinţatei Bănci Naţionale a Turciei.
În această calitate,
în perioada
anilor 1912-1914, C. Gulbenkian
joacă un rol de frunte la înfiinţarea
“Turkish Petroleum Company”
(TPC).
În anul 1915 Calust Gulbenkian se
stabileşte la Paris,
unde printre altele,
iniţiază înfiinţarea
“Comité Général du
Pétrol” (CGP),
sprijinindu-l cu acest
prilej pe Henri
Bérenger, pentru a
deveni preşedintele
CGP.

Henri Bérenger
În anul 1920, la Conferinţa de la Sanremo,
Calust Gulbenkian a
susţinut ca Franţa să fie
despăgubită, ca urmare
a daunelor suferite în
război,
cu
partea
deţinută de Deutsche
Bank
din “Turkish
Petroleum Company”,
şi care se afla la acea
dată
în
posesia
guvernului britanic.

Deutsche Bank
În acelaşi an (1920), britanicii au anexat regatului lor
unele provincii ale fostului Imperiu Otoman, ca Mosul,
Bagdad şi Basra,
unindu-le în ceeace s-a numit Irak.
Gulbenkian transformă în consecinţă societatea “TPC” într-una
nouă, “Iraq Petroleum Company” (“IPC”), jucând un rol
important în ce priveşte dezvoltarea şi valorificarea resurselor
de petrol din noua ţară.
Tot în acelaşi an
1920, fiica lui s-a
căsătorit
cu
diplomatul iranian
de origine armeană
Kevork Essayan, în
anul 1927 născânduse fiul lor Mikhael.

Kevork Essayan
În anul 1929, la
acţionarii englezi şi
Deutsche Bank, care
deţineau fiecare câte
23,7% din acţiunile
“Iraq
Petroleum
Company” (IPC),
se
adaugă
şi
Calust
Gulbenkian, cu 5% din
acţiuni.
Întrucât Gulbenkian şi-a menţinut această
participaţie şi în societăţile şi concernele
petroliere internaţionale ca Exxon, BP şi Shell,
a fost poreclit “Mister Five Percent”.
Între anii 1930 şi
1932, Gulbenkian a
fost al doilea
preşedinte al
“Armenian General
Benevolent Union”
(AGBU), societate
nonprofit de
ajutorare a
armenilor de
pretutindeni.
În afara preocupărilor sale
profesionale, Gulbenkian a fost un mare
amator şi colecţionar de artă. Graţie
averii sale, Calust Gulbenkian a adunat
o mulţime de tablouri, sculpturi şi alte
obiecte de artă, de valori nepreţuite.
Calust G. şi-a expus valoroasa sa
colecţie, în “casa” sa din Paris.
Casa sa din
Avenue d’Iéna
era de fapt un
adevărat palat,
cu patru etaje şi
alte
trei
la
subsol.
În anul 1936, Calust a donat 30 de tablouri lui
“British National Gallery”şi o mulţime de
sculpturi egiptene lui “British Museum”.
În anul 1938, înaintea începerii
celui de-al doilea război
mondial, Gulbenkian a trecut
compania sa “Participations
and Explorations Corporations”
(“Partex”)
sub
protecţia
statului Panama. Ea este
cunoscută în prezent sub
numele “Partex Oil and Gas
(Holdings) Corporation” şi
aparţine
fundaţiei
Calust
Gulbenkian din Lisabona.
La începutul celui de-al doilea război mondial,
Gulbenkian a dobândit imunitate diplomatică
din partea guvernului francez de la Vichy, a lui
Pétain,
în calitatea de ambasador al Irak-ului, la Paris.
În anul 1942, cu sprijinul
puternic şi susţinut al guvernului
britanic,
Calust
Gulbenkian
părăseşte împreună cu întreaga
sa colecţie Parisul, stabilindu-se
în Portugalia neutră, unde a
rămas până la sfârşitul vieţii
sale.
În Lisabona,
Calust G. a locuit
la
Hotel
Aviz,
dedicându-se
în
totalitate colecţiei
sale de obiecte de
artă şi înfiinţării
unei Fundaţii, care
este condusă în
prezent de nepotul
lui.
După al doilea război
mondial, Marea Britanie i-a
confiscat toate proprietăţile
sale de pe teritoriul ei,
datorită colaborării sale, în
timpul
războiului,
cu
guvernul de la Vichy; şi acest
lucru, în ciuda donaţiilor
amintite
muzeelor
din
Londra şi catedralei St.
Sarkis, construită de el (în
anul
1923)
acolo,
în
amintirea părinţilor lui.
Calust Gulbenkian a murit în anul 1955 la Lisabona, la
vârsta de 86 de ani. La acea dată, averea lui Calust era
estimată la o valoare cuprinsă între 280 şi 840 milioane
de dolari. În conformitate cu una din prevederile
testamentare, o mare parte a averii sale, ca şi întreaga
sa colecţie de artă, a fost donată fundaţiei sale
“Fundação Caluste Gulbenkian”,
cu menţiunea ca, 300.000-400.000 de dolari să fie
folosiţi pentru restaurarea catedralei de la Ecimiazin.
Capitalul iniţial al fundaţiei a fost de 67
milioane de dolari şi care, după 20 de
ani, a ajuns la 433 milioane. Banii
fundaţiei sunt destinaţi actelor de
caritate,
proiectelor
artistice
şi
ştiinţifice, muzeelor, teatrelor, sălilor de
concerte, bibliotecilor, institutelor de
cercetare, şcolilor şi universităţilor,
inclusiv bursierilor.
Ca persoane care să ducă la
îndeplinire aceste acţiuni, au
fost numite prietenul său,
baronul Radcliffe of Werneth,
juristul José de Azeredo
Perdigão din Lisabona şi
ginerele său, Kevork Loris
Essayan (care a murit, între
timp, în anul 1987, la Paris).
Fundaţia a hotărât, ca întrega
sa colecţie de artă să fie
expusă într-un muzeu care să
se
numească
“Museu
Calouste Gulbenkian”.

José de Azeredo
Perdigão
Muzeul a fost construit, fiind inaugurat în anul 1969.
În el sunt cuprinse peste 6000 de exponate în cadrul a
17 secţiuni, printre care, cele de artă orientală şi
europeană
dintre
secolele
XI
şi
XIX.
Celebra piesă de
teatru “Vizita bătrânei
doamne” a lui Friedrich
Dürrenmatt a fost
inspirată şi ea, de
marea personalitate a
lui Calust Gulbenkian.

Friedrich Dürrenmatt
Numele personajului
principal al piesei, Claire
(Karla)
Zachanassian
(adică Zacha-nass-ian) a
fost compus de autor, din
trei părţi ale numelor
magnaţilor:
Basil
Zacha(roff),
Aristotele
(O)nass(is)
şi
Calust
(Gulbenk)ian. În filmul cu
acelaşi nume, rolul Karlei
a fost interpretat de
inegalabila
Ingrid
Bergmann.

Ingrid Bergmann.
Calust Gulbenkian îşi doarme somnul de
veci la Châteauneuf-Grasse, pe riviera din
sud-estul Franţei.
Să nu-l uităm.

Calust Gulbenkian

Weitere ähnliche Inhalte

Ähnlich wie P.18,gulbenkian caloust

Calendar cultural 1 septembrie
Calendar cultural 1 septembrieCalendar cultural 1 septembrie
Calendar cultural 1 septembrieIoan M.
 
Arhiva fotografica istorica romaneasca 1906
Arhiva fotografica istorica romaneasca 1906Arhiva fotografica istorica romaneasca 1906
Arhiva fotografica istorica romaneasca 1906Biro Bela
 
Elisabeta prima Regina a Romaniei!
Elisabeta prima Regina a Romaniei!Elisabeta prima Regina a Romaniei!
Elisabeta prima Regina a Romaniei!petragodeanu
 

Ähnlich wie P.18,gulbenkian caloust (6)

Calendar cultural 1 septembrie
Calendar cultural 1 septembrieCalendar cultural 1 septembrie
Calendar cultural 1 septembrie
 
Arhiva fotografica istorica romaneasca 1906
Arhiva fotografica istorica romaneasca 1906Arhiva fotografica istorica romaneasca 1906
Arhiva fotografica istorica romaneasca 1906
 
Unirea de la 1859
Unirea de la 1859Unirea de la 1859
Unirea de la 1859
 
Balcik
BalcikBalcik
Balcik
 
Elisabeta prima Regina a Romaniei!
Elisabeta prima Regina a Romaniei!Elisabeta prima Regina a Romaniei!
Elisabeta prima Regina a Romaniei!
 
Ghid romania manta
Ghid romania mantaGhid romania manta
Ghid romania manta
 

Mehr von Mircea Tivadar

Mehr von Mircea Tivadar (20)

Ambasada Azerbaigean
Ambasada AzerbaigeanAmbasada Azerbaigean
Ambasada Azerbaigean
 
Sculptures de gaylord_ho-julia_zappa
Sculptures de gaylord_ho-julia_zappaSculptures de gaylord_ho-julia_zappa
Sculptures de gaylord_ho-julia_zappa
 
Papusi incredibile
Papusi incredibilePapusi incredibile
Papusi incredibile
 
Diaszpora21 2014 dec
Diaszpora21 2014 decDiaszpora21 2014 dec
Diaszpora21 2014 dec
 
Sergei prokudin gorskii
Sergei prokudin gorskiiSergei prokudin gorskii
Sergei prokudin gorskii
 
Supliment scã‚nteia
Supliment scã‚nteiaSupliment scã‚nteia
Supliment scã‚nteia
 
Afis text nou
Afis text nouAfis text nou
Afis text nou
 
Invitatie v3
Invitatie v3Invitatie v3
Invitatie v3
 
Afis v3
Afis v3Afis v3
Afis v3
 
Afis
AfisAfis
Afis
 
Invitatie
InvitatieInvitatie
Invitatie
 
Gyergyã³ tã¶rtã©nete
Gyergyã³ tã¶rtã©neteGyergyã³ tã¶rtã©nete
Gyergyã³ tã¶rtã©nete
 
Meghã­vã³ szeptember_20
Meghã­vã³  szeptember_20Meghã­vã³  szeptember_20
Meghã­vã³ szeptember_20
 
Veselie mare
Veselie mareVeselie mare
Veselie mare
 
1 une apocalypse-appele_islam11
1 une apocalypse-appele_islam111 une apocalypse-appele_islam11
1 une apocalypse-appele_islam11
 
1 une apocalypse-appele_islam11
1 une apocalypse-appele_islam111 une apocalypse-appele_islam11
1 une apocalypse-appele_islam11
 
Www.nicepps.ro 12702 great_old_bridges_hr
Www.nicepps.ro 12702 great_old_bridges_hrWww.nicepps.ro 12702 great_old_bridges_hr
Www.nicepps.ro 12702 great_old_bridges_hr
 
Pareimposibil
PareimposibilPareimposibil
Pareimposibil
 
Cainele prietenul meu
Cainele  prietenul meuCainele  prietenul meu
Cainele prietenul meu
 
Invitatie simpozion
Invitatie simpozionInvitatie simpozion
Invitatie simpozion
 

P.18,gulbenkian caloust

  • 1. Calust Gulbenkian inginer petrolist, om de afaceri, colecţionar şi mare filantrop armean 23.03.1869, Űsküdar20.07.1955, Lisabona, (la 86 de ani) G.Kümbetlian.
  • 2. Calust Gulbenkian s-a născut la Scutari (Űsküdar), Istanbul, ca fiu al lui Sarkis şi al Diruhi.
  • 3. Tatăl lui a fost trezorier al sultanului şi afacerist petrolier [5]. Ambii părinţi au fost descendenţi ai unor renumite familii armene, ale căror rădăcini pot fi urmărite în urmă, până în secolul al IVlea [3]. Strămoşii lui au fost prinţii Rijduni, ale căror teritorii se aflau în jurul lacului Van.
  • 5. În secolul al XI-lea, în timpul domniei regelui Hovanes Vaspurakan, membrii familiei Rijduni au migrat în Cesaria (Kayseri), atribuindu-şi numele de Vart Badrik, un titlu de nobleţe bizantin.
  • 7. Cu timpul, Vart Badrik s-a transformat în Vart-ben-k-ian şi care, peste ani, a devenit Gülben-k-ian, deci Gulbenkian [1]. Gulbenkienii s-au evidenţiat în Ierusalim şi împrejurimile lui, ca filantropi.
  • 9. Printre altele, ei au finanţat şi construirea bisericii SurpAsvadzadzin din Talas (astăzi o moschee), apoi a şcolii Vart Badrikian pentru băieţi, ca şi a unei şcoli de fete. După războiul Crimeii, familia s-a mutat la Smyrna (Izmir).
  • 11. şi mai târziu, la Constantinopol
  • 12. Calust Gulbenkian a fost trimis la Marsilia, pentru a-şi însuşi limba şi cultura franceză
  • 13. şi apoi la King’s College din Londra, unde a urmat şi absolvit cursurile de inginerie în domeniul industriei petroliere, în anul 1887.
  • 14. În anul 1891, la vârsta de 22 de ani, călătoreşte în Transcaucazia şi vizitează câmpurile petroliere de la Baku
  • 15. Cu acest prilej îşi publică notele de călătorie “La Transcaucasie et la Péninsule d’Apchéron-Souvenirs de Voyage”, din care apar lungi extrase în “Revue des Deux Mondes”, sub titlul “Le pétrole, source d’énergie”. Lucrarea sa atrage atenţia guvernului imperiului otoman, care-l însărcinează cu elaborarea unui raport amănunţit asupra câmpurilor de petrol din Mesopotamia. În anul 1892 Calust se căsătoreşte cu Năvart Essayan, iar în anul 1896 li se naşte primul lor copil, un băiat numit Nubar.
  • 16. În acelaşi an, la 26 august 1896, câţiva patrioţi armeni pun stăpânire vremelnică pe Banca Turciei. Regimul otoman sub conducerea lui Abdul Hamid, reacţionează cu un masacru asupra populaţiei armene a Istanbulului.
  • 17. Gulbenkian reuşeşte să fugă, la bordul unui Yacht al unui prieten. Cu acest prilej reuşeşte să-l cunoască pe milionarul petrolist armean Alexander Mantuhov din Baku, al cărui secretar particular devine, familiarizându-se cu practicile comerciale ale afacerilor petroliere.
  • 18. În anul 1896, Calust Gulbenkian este acreditat să reprezinte la Londra,interesele Rusiei în domeniul petrolier.
  • 19. În anii care urmează, Calust devine un partener de afaceri avizat în domeniul industriei petroliere, iniţiază concesiuni pentru extracţii petroliere şi îşi măreşte neîncetat averea. În anul 1900 se naşte fiica sa, Rita Sirvart, iar în anul 1902, Calust dobândeşte cetăţenia britanică.
  • 20. În perioada anilor 1903 şi 1904, Calust Gulbenkian participă ca intermediar şi reprezentant al intereselor ruseşti, în negocierile dintre Marcus Samuel (din partea “The Shell Transport and Trading Company, London) şi Henri Deterding (din partea N.V. Koninklijke Nederlandse Petroleum Maatschappy”, den Hag).
  • 22. După revoluţia junilor turci din 1908, Calust devine în anul 1910 consilier şi sfătuitor, al nouînfiinţatei Bănci Naţionale a Turciei. În această calitate, în perioada anilor 1912-1914, C. Gulbenkian joacă un rol de frunte la înfiinţarea “Turkish Petroleum Company” (TPC).
  • 23. În anul 1915 Calust Gulbenkian se stabileşte la Paris,
  • 24. unde printre altele, iniţiază înfiinţarea “Comité Général du Pétrol” (CGP), sprijinindu-l cu acest prilej pe Henri Bérenger, pentru a deveni preşedintele CGP. Henri Bérenger
  • 25. În anul 1920, la Conferinţa de la Sanremo,
  • 26. Calust Gulbenkian a susţinut ca Franţa să fie despăgubită, ca urmare a daunelor suferite în război, cu partea deţinută de Deutsche Bank din “Turkish Petroleum Company”, şi care se afla la acea dată în posesia guvernului britanic. Deutsche Bank
  • 27. În acelaşi an (1920), britanicii au anexat regatului lor unele provincii ale fostului Imperiu Otoman, ca Mosul,
  • 29. unindu-le în ceeace s-a numit Irak.
  • 30. Gulbenkian transformă în consecinţă societatea “TPC” într-una nouă, “Iraq Petroleum Company” (“IPC”), jucând un rol important în ce priveşte dezvoltarea şi valorificarea resurselor de petrol din noua ţară.
  • 31. Tot în acelaşi an 1920, fiica lui s-a căsătorit cu diplomatul iranian de origine armeană Kevork Essayan, în anul 1927 născânduse fiul lor Mikhael. Kevork Essayan
  • 32. În anul 1929, la acţionarii englezi şi Deutsche Bank, care deţineau fiecare câte 23,7% din acţiunile “Iraq Petroleum Company” (IPC), se adaugă şi Calust Gulbenkian, cu 5% din acţiuni.
  • 33. Întrucât Gulbenkian şi-a menţinut această participaţie şi în societăţile şi concernele petroliere internaţionale ca Exxon, BP şi Shell, a fost poreclit “Mister Five Percent”.
  • 34. Între anii 1930 şi 1932, Gulbenkian a fost al doilea preşedinte al “Armenian General Benevolent Union” (AGBU), societate nonprofit de ajutorare a armenilor de pretutindeni.
  • 35. În afara preocupărilor sale profesionale, Gulbenkian a fost un mare amator şi colecţionar de artă. Graţie averii sale, Calust Gulbenkian a adunat o mulţime de tablouri, sculpturi şi alte obiecte de artă, de valori nepreţuite. Calust G. şi-a expus valoroasa sa colecţie, în “casa” sa din Paris.
  • 36. Casa sa din Avenue d’Iéna era de fapt un adevărat palat, cu patru etaje şi alte trei la subsol.
  • 37. În anul 1936, Calust a donat 30 de tablouri lui “British National Gallery”şi o mulţime de sculpturi egiptene lui “British Museum”.
  • 38. În anul 1938, înaintea începerii celui de-al doilea război mondial, Gulbenkian a trecut compania sa “Participations and Explorations Corporations” (“Partex”) sub protecţia statului Panama. Ea este cunoscută în prezent sub numele “Partex Oil and Gas (Holdings) Corporation” şi aparţine fundaţiei Calust Gulbenkian din Lisabona.
  • 39. La începutul celui de-al doilea război mondial, Gulbenkian a dobândit imunitate diplomatică din partea guvernului francez de la Vichy, a lui Pétain,
  • 40. în calitatea de ambasador al Irak-ului, la Paris.
  • 41. În anul 1942, cu sprijinul puternic şi susţinut al guvernului britanic, Calust Gulbenkian părăseşte împreună cu întreaga sa colecţie Parisul, stabilindu-se în Portugalia neutră, unde a rămas până la sfârşitul vieţii sale.
  • 43. Calust G. a locuit la Hotel Aviz, dedicându-se în totalitate colecţiei sale de obiecte de artă şi înfiinţării unei Fundaţii, care este condusă în prezent de nepotul lui.
  • 44. După al doilea război mondial, Marea Britanie i-a confiscat toate proprietăţile sale de pe teritoriul ei, datorită colaborării sale, în timpul războiului, cu guvernul de la Vichy; şi acest lucru, în ciuda donaţiilor amintite muzeelor din Londra şi catedralei St. Sarkis, construită de el (în anul 1923) acolo, în amintirea părinţilor lui.
  • 45. Calust Gulbenkian a murit în anul 1955 la Lisabona, la vârsta de 86 de ani. La acea dată, averea lui Calust era estimată la o valoare cuprinsă între 280 şi 840 milioane de dolari. În conformitate cu una din prevederile testamentare, o mare parte a averii sale, ca şi întreaga sa colecţie de artă, a fost donată fundaţiei sale “Fundação Caluste Gulbenkian”,
  • 46. cu menţiunea ca, 300.000-400.000 de dolari să fie folosiţi pentru restaurarea catedralei de la Ecimiazin.
  • 47. Capitalul iniţial al fundaţiei a fost de 67 milioane de dolari şi care, după 20 de ani, a ajuns la 433 milioane. Banii fundaţiei sunt destinaţi actelor de caritate, proiectelor artistice şi ştiinţifice, muzeelor, teatrelor, sălilor de concerte, bibliotecilor, institutelor de cercetare, şcolilor şi universităţilor, inclusiv bursierilor.
  • 48. Ca persoane care să ducă la îndeplinire aceste acţiuni, au fost numite prietenul său, baronul Radcliffe of Werneth, juristul José de Azeredo Perdigão din Lisabona şi ginerele său, Kevork Loris Essayan (care a murit, între timp, în anul 1987, la Paris). Fundaţia a hotărât, ca întrega sa colecţie de artă să fie expusă într-un muzeu care să se numească “Museu Calouste Gulbenkian”. José de Azeredo Perdigão
  • 49. Muzeul a fost construit, fiind inaugurat în anul 1969. În el sunt cuprinse peste 6000 de exponate în cadrul a 17 secţiuni, printre care, cele de artă orientală şi europeană dintre secolele XI şi XIX.
  • 50. Celebra piesă de teatru “Vizita bătrânei doamne” a lui Friedrich Dürrenmatt a fost inspirată şi ea, de marea personalitate a lui Calust Gulbenkian. Friedrich Dürrenmatt
  • 51. Numele personajului principal al piesei, Claire (Karla) Zachanassian (adică Zacha-nass-ian) a fost compus de autor, din trei părţi ale numelor magnaţilor: Basil Zacha(roff), Aristotele (O)nass(is) şi Calust (Gulbenk)ian. În filmul cu acelaşi nume, rolul Karlei a fost interpretat de inegalabila Ingrid Bergmann. Ingrid Bergmann.
  • 52. Calust Gulbenkian îşi doarme somnul de veci la Châteauneuf-Grasse, pe riviera din sud-estul Franţei.