Genomul poporului român în viziunea lui George Emil PALADE (D 1) - Nicolae M. CONSTANTINESCU Genomul poporului român în viziunea lui George Emil PALADE (D 1) - Nicolae M. CONSTANTINESCU, Membru de Onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă şi al Academiei de Ştiinţe Medicale din România. "Dedic această comunicare împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui George Emil Palade, care a văzut lumina zilelor la Iaşi în ziua de 19 noiembrie 1912." Detalii pe: http://olivian.ro/fiziologie-constiinta/

1. 1
GENOMUL POPORULUI ROMÂN ÎN VIZIUNEA LUI
GEORGE EMIL PALADE (D 1)
Nicolae M. Constantinescu
Membru de Onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă şi al Academiei
de Ştiinţe Medicale din România
Dedic această comunicare împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui George Emil
Palade, care a văzut lumina zilelor la Iaşi în ziua de 19 noiembrie 1912.
Am ţinut această prelegere la Institutul de Antropologie „Francisc Rainer” în luna
aprilie a acestui an, apoi la Iaşi, la Târgu Mureş, la Arad şi în faţa studenţilor de la
facultatea de Medicină din Bucureşti- şi voi căuta să o prezint în cât mai multe
locuri din ţară, fiindcă tratează o temă profund românească.
Titlul pe care l-am ales mi-a fost sugerat de o discuţie pe care am avut-o în 1999 cu
profesorul Palade la Universitatea La Jola din San Diego, în sudul Californiei. Îi
solicitasem profesorului să mă primească, eu reprezentând la vremea aceea
interesele diplomatice ale României pe coasta de vest a Statelor Unite. I-am
prezentat situaţia din ţară – dificilă şi pe plan material şi pe plan spiritual, datorită
în mare parte mentalităţii de a supravieţui cu orice preţ pe formula sauve qui peut,
care îi făcuse pe mulţi imorali, egoişti, lipsiţi din ce în ce mai mult de ancestralul
spirit românesc al întrajutorării.
Profesorul m-a ascultat, a zâmbit (D 2) şi cu o voce calmă mi-a spus: “domnule
doctor lucrurile se vor îmbunătăţi la Români. Şi-ţi spun aceasta fiindcă aşa cum
fiecare om are genomul lui, la fel se poate vorbi despre o genomică a unei naţii,
care la români este reprezentată de capacitatea formidabilă de a renaşte din
cenuşă. Şi lucrul acesta nu l-am observat doar odată, nu l-am observat doar într-
un singur loc, ci el a reverberat pe tot teritoriul ţării noastre, ori de câte ori
românul distrus material sau sufleteşte, a avut forţa de a o lua de la început, de a
reporni aproape de la 0, de a reclădi, de a reconstrui mediul în care trăia şi de a
se reface şi pe el.”
Eu mă uitam la profesor puţin descumpănit şi de aceea cred că a socotit cu cale să
întărească cele spuse cu un exemplu: “uite domnule doctor, satul X -să zicem din

2. 2
Moldova- este prădat de tătari. Cine a apucat să fugă s-a ascuns în codrii. Restul
au fost luaţi robi, satului i s-a dat foc, vitele au fost luate, hambarele au fost golite.
După ce hoarda se retrage, oamenii rămaşi în viaţă se reîntorc şi constată
prăpădul. Ei ştiu de la bătrâni că tătarii nu calcă acelaşi loc decât după 15-20 de
ani, pentru ca să aibă din nou ce prăda. Deci reîntorşi oamenii îşi reclădesc
gospodăriile din cenuşă, la fel ca pasărea Phoenix,(D3) pasăre mitică, ce poseda
proprietatea de autoincendiere periodică şi de regenerare din propria cenuşă.
Comparaţia cu pasărea Phoenix nu se referă doar la refacerea din cenuşă ci şi la
longevitatea extraordinară a ei, care o plasa în rândul fiinţelor nemuritoare”.
“Bine domnule professor”, i-am spus eu “ oamenii aceia care se întorceau după 2-
3-4 săptămâni, aveau ca model al refacerii vechea locuinţă, reluau nişte relaţii
sociale solide şi respectate, refăceau structura satului pe tipare bine cunoscute. Noi
acuma după 45 de ani de comunism constatăm că textura socială s-a rupt, numai
avem modele, s-a pervertit totul, nu mai există cultul familiei, cultul proprietăţii s-a
depreciat devenind o valoare nesigură, ne lipsesc simbolurile. Şi în fond ce modele
am mai putea constitui noi pentru cei tineri, din moment ce a trebuit să facem
compromisuri pentru a supravieţui, ne-am dovedit treptat în mai mică sau în mai
mare măsură nişte colaboraţionişti cu puterea sovietică şi apoi cu puterea
comunistă emanată din dictatura proletariatului. Fiindcă-am spus eu apăsat- şi
tăcerea în faţa fărădelegilor a fost tot o formă de colaboraţionism”.
Profesorul m-a lăsat să termin şi mi-a spus: “îţi înţeleg nemulţumirea şi frustrările,
care însă nu pot fi generalizate fiindcă au existat şi oameni care au dus-o bine şi
regretă comunismul, după cum au fost alţii care au ripostat într-un fel sau altul şi
au sfârşit în închisori. Pentru a construi o Românie viabilă şi onorabilă(D 4) aveţi
nevoie de modele ale unor oameni normali, de onoare, care-şi respectă cuvântul
dat şi pentru aceasta, lăsaţi cât mai mulţi tineri să iasă din ţară şi să ia contact cu
oamenii şi cu modul de viaţă din ţările civilizate, cu democraţiile consolidate.
Reîntorşi în ţară ei vor reface textura aceia socială despre care dumneata spuneai
că s-a rupt şi care are la bază principiul ierarhiei valorilor umane. Mulţi nu se vor
mai întoarce, dar chiar dacă ar reveni 5% dintre cei plecaţi, ei vor acţiona ca
nişte enzime pe substratul avid de refacere, care este reprezentat de o mare parte
a poporului român. Şi îţi spun aceasta fiindcă românii au avut o scară de valori(D
5), care le-a permis să preţuiască la sat pe fruntaşii satului, pe gospodarii satului,

3. 3
în lumea muncitorilor pe meşteri, în lumea intelectualilor pe cărturari, în genere
pe cei care făceau artă prin profesiunile lor”.
Am reflectat mult la cele spuse de profesorul Palade, în deosebi la actualitatea lor
faţă de starea în care ne aflăm astăzi în România. Fiindcă la toate temerile mele
profesorul ripostase atunci foarte hotărât: “ domnule doctor românii, aflaţi la
intersecţia a trei imperii( D 6 ) au avut de suportat situaţii dintre cele mai grave în
ultimele sute de ani şi totuşi au ieşit la liman. Gândeşte-te că în 1917 rămăsese
din România o limbă de pământ între Carpaţi şi Prut. Dacă cineva ar fi spus
atunci că în ceva mai mult de un an se va reface România din Muntenia, Moldova
şi Transilvania ar fi fost taxat de nebun. Şi acest lucru iată, s-a întâmplat! La fel se
va reface şi acum România, dar trebuie puţină răbdare”.
De unde oare plecase această convingere nestrămutată a profesorului Palade (D7),
refacerea noastră din cenuşă, pe care o considera drept caracteristică poporului
român, înscrisă într-un genom colectiv?
Conform definiţiei, genomica unui organism reprezintă totalitatea informaţiilor
sale ereditare şi codul său ADN. Enunţând sintagma genomul poporului român,
George Emil Palade folosea o metaforă pentru a enunţa ceva ce ne este
caracteristic îndeosebi nouă românilor şi care a stat la baza stabilităţii noastre
teritoriale, în ciuda tuturor vicisitudinilor la care am fost supuşi de a lungul
timpului.
Pe baza discuţiei pe care am prezentat-o mai sus mi-aş permite două comentarii,
care în subtext probabil că l-au condus şi pe profesorul Palade la enunţarea teoriei
pe care mi-a prezentat-o (D8):
1-ţăranul român este păstrătorul efectiv al teritoriului nostru naţional;
2-pentru ţăran satul reprezintă centrul lumii, satul devine atemporal.
Din păcate comunismul i-a dat ţăranului cea mai grozavă lovitură (D9): l-a
dezrădăcinat, l-a rupt de pământul lui. După 1989, lipsit de mijloacele de a-şi putea
lucra pământul, supus la legislaţii aberante privind restituirea proprietăţii, ţăranul
român a făcut cel mai grav lucru cu putinţă: şi-a înstrăinat pământul atâta cât îi
fusese restituit, l-a vândut mai pe nimic, permiţând constituirea unor latifundii de
zeci de mii de hectare, aflate în posesia unor îmbogăţiţi peste noapte sau a

4. 4
străinilor iar din restul de 4,2 milioa ne de gospodării ţărăneşti, care şi-au păstrat
pământul- 2,8 milioane practică o agricultură de subsistenţă, cu mai puţin de 1 ha
de familie. Eu am o comparaţie plastică pentru situaţia în care a fost pus ţăranul,
atunci când şi-a recăpătat pământul, dar nu şi uneltele/vitele care îi fuseseră luate la
colectivizare: este ca şi cum eu ca chirurg aş intra în sala de operaţii, unde găsesc
bolnavul adormit pe masă dar constat că nu am nici un instrument chirurgical
pentru a-l putea opera. Cam în situaţia asta s-au găsit mulţi dintre ţărani după 1989.
Am în minte o imagine dramatică, pe care am văzut-o din mersul maşinii în care
mă aflam alături de Octavian Paler în 1991: pe un ogor plugul era tras de o vacă şi
de ţăran iar la coarnele plugului era femeia lui!
Iată însă că momentul de cotitură prevăzut de G.E.Palade( D10), a venit odată cu
sutele de mii de ţărani care au plecat peste hotare la munci agricole, unde au
câştigat în afară de bani şi experienţa unui alt fel de viaţă. Un rol similar l-au jucat
pentru Români în zilele noastre- căpşunarii(D11). Primele investiţii pe care le-au
făcut acasă cu banii câştigaţi peste hotare au fost în construcţia de case, în achiziţia
de maşini şi echipament agricol ( de la un tractor pentru 90 ha în 1989 s-a ajuns la
1 tractor pentru 53 de ha în 2008). Iată că modelul preluat din afară începe să
opereze. Vă dau un exemplu luat la întâmplare(D12): 2 soţi din comuna Rebra-
Maramureş pleacă în Spania, unde câştigă bani frumoşi, pe care-i investesc acasă şi
se chivernisesc. Jumătate din sat le urmează exemplul.
Dacă majoritatea românilor plecaţi peste hotare pentru a face bani s-au adaptat din
mers normelor şi conduitelor de viaţă, pe care şi le-au însuşit, trebuie să remarc
existenţa unei părţi din aceşti români plecaţi, care şi-au fixat ca obiectiv obţinerea
banilor fără muncă, din furt. În a doua jumătate a lunii august am vizitat toată
Toscana, cu un prieten cu maşina lui. Mi-a crăpat obrazul de ruşine când pe unul
din pereţii carierei de marmură de la Carrara şi pe un drum lăturalnic am văzut
scris : meno romeni, meno furti (mai puţini români, mai puţine furturi).
Doamnelor şi domnilor, stimaţi colegi,
Renaşterea anticipată de Palade trebuie să se producă nu numai în stilul nostru de
viaţă, în bunăstare, dar şi în moralitatea pe care o demonstrăm!
Oricum faptul acesta că există mai multe milioane de gospodării ţărăneşti în
România unde se trăieşte greu, dar că mulţi ţărani au fost peste hotare la munci

5. 5
agricole unde au văzut un alt fel de viaţă, în care munca este răsplătită
incomparabil mai bine decât la noi, mă face să consider că teoria renaşterii din
cenuşă va continua să fie operaţională la Români. În fond acest genom colectiv al
celui mai fidel cetăţean al României, al ţăranului român, explică rezistenţa şi
persistenţa poporului român pe aceste meleaguri, fapt accentuat de Liviu Rebreanu
în celebrul său discurs de recepţie la Academia Română din 29 mai 1940, discurs
intitulat :”Lauda ţăranului român”(D13).
Ţăranul român este capabil de refacerea din cenuşă fiindcă are în el fixată-
amprenta ereditară a culturii noastre de veacuri. Această matrice stilistică după
cum o denumea Lucian Blaga în alt discurs de recepţie la Academia Română din 5
iunie 1937(D14), intitulat “Elogiul satului românesc”, conferă autenticitate satului
românesc şi-i dă aparenţa de cosmocentrism. Se poate spune (D15) că într-o bună
parte a satelor din zona de câmpie şi în aproape toate satele de munte există un
suflet colectiv moştenit de la bătrâni şi transmis urmaşilor, în timp ce la oraş- în cel
mai bun caz- nu putem vorbi decât de un interes colectiv.
Dacă acceptăm chiar metaforic vorbind, această genomică antropologică la români
lansată de George Emil Palade, înseamnă că ar trebui să acceptăm şi existenţa unui
fenotip colectiv(D16). Într-adevăr la noi multe dintre sate/comune/zone/ţinuturi ţin
la autonomia lor în port, în obiceiuri, în cântece, în meşteşuguri, în serbări- proces
aflat în plină desvoltare-şi transmis urmaşilor- şi asta fiindcă omul de la ţară nu se
simte provincial, ci în centrul lumii fie că este vorba de Ţara Oaşului, de Ţara
Zarandului, de Ţara Bârsei, de Ţara Haţegului, de Ţara Năsăudului, de Ţara
Oltului, de Ţara Loviştei, de Ţara Târnavelor, de Ţara Dornelor, de Ţara
Făgăraşului sau de Ţinutul Moţilor, de Ţinutul Muscelului, de Mărginimea
Sibiului, de zona Rucărului ca să dau câteva exemple.
Lucian Blaga preciza în urmă cu 73 de ani că pentru ţăranul român pământul nu
este un obiect de exploatare, ci o fiinţă vie, faţă de care nutreşte un sentiment de
adoraţie(D17). Şi aceasta fiindcă destinul pământului, care ne-a crescut, comandă
şi destinul desvoltării neamului nostru. Iată de ce consider că ţăranul a fost
prototipul la care s-a referit George Emil Palade când a vorbit de un destin încriptat
în neamul românesc, care-i permite renaşterea când e aproape căzut la pământ şi
apoi continuitatea pe aceste meleaguri.

6. 6
Revenind deci cu o încercare de răspuns care să ne explice geneza acestei idei
forţă am căutat în opera savantului elemente cu care să pot face cât de cât o
legătură. După cum este bine cunoscut George Emil Palade a fost descoperitorul
unei lumi noi, a lumii inframicroscopice din interiorul celulei. Unul din capitolele
care l-au făcut celebru priveşte studiul membranelor intracelulare, structuri
selective, care învelesc toate organitele din interiorul citoplasmei şi permit trecerea
doar a unor substanţe. Prin activitatea lor, aceste citomembrane asigură
individualitatea şi buna funcţionare a organitelor pe care le acoperă. Aceste
membrane suferă un proces continuu de degradare prin funcţionare, urmat de o
refacere promptă. Ele sunt ca un zid cu o structură dinamică, în plină mişcare, în
care pietrele şi bolovanii- adică moleculele de lipide şi proteine- sunt mereu
înlocuite cu altele noi. Dar observaţia cu adevărat genială a profesorului a fost
ideea continuităţii în timp a acestor membrane intra-celulare, întrucât ele nu apar
niciodată de novo, ci derivă din zestrea de citomembrane pe care o transmit
strămoşii prin cei doi gameţi-masculin şi femenin- în momentul fecundaţiei.
Celulele fiice preiau deci tipul de organizare ale structurilor acestor citomembrane
de la ovul şi de la spermatozoid, care nu-şi schimbă pattern-ul structural, nici
plasamentul în spaţiul celular, numai că se reînnoiesc mereu. Acest sistem de
citomembrane asigură continuitatea de funcţie a celulei la urmaşi.
Necontenita refacere a membranelor celulare, prin care se păstrează
individualitatea fiecărei celule a fost asemuită de George Emil Palade cu o pasăre
Phoenix. Iată deci de unde cred că s-a făcut transferul, pe care George Emil Palade
l-a aplicat ulterior şi naţiei noastre, considerând că la români procesul refacerii în
continuitate este un dat genetic.
Tiparele acestea de continuitate au fost cu atât mai efective, cu cât s-au impus mai
inconştient şi mai neîntrerupt. Iar markerul cel mai elocvent al acestui proces a fost
şi este copilul de ţăran, care ar trebui să beneficieze de un interes şi de oportunităţi
infinit mai mari decât cele care îi sunt oferite astăzi. Şi fac această afirmaţie,
întrucât la sat copilul are sensibilităţi metafizice după cum spunea Blaga, are ochii
atârnaţi de cer, într-un spaţiu populat cu locuri mitologice, cu o lume care se
sfârşeşte pentru el la orizont. Om mare este cel care nu şi-a pierdut inima lui de
copil, spunea Meng-Tseu, iar Blaga constată la rândul său că în cimitirele unde
există pomi fructiferi, copiii muşcă din poame ca să vadă ce gust au morţii! Iată de

7. 7
ce viaţa la sat conferă ţăranului, chiar şi în zilele noastre, conştiinţa unui destin
emanat din veşnicie.
S-ar putea opina că satul prezentat de Blaga şi ţăranul lăudat de Rebreanu nu mai
există astăzi, că peste tot ţăranul s-a degradat, că satul s-a depopulat, că tot ceea ce
am declarat eu până acuma aparţine în totalitate unui trecut, care nu se va mai
reîntoarce. Fals, absolut fals, indiferent de câte exemple mi se vor aduce, mai ales
din satele extracarpatice!
Doamnelor şi domnilor, stimaţi colegi,
Ţăranul are şi astăzi aceiaşi dragoste de pământ şi de ceea ce îi oferă el(D18). Ce îi
lipseşte ţăranului este încrederea în ordinea firească a lucrurilor, care pentru el
înseamnă: respectul proprietăţii, neîncălcarea legilor mai ales de către cei chemaţi
să le aplice, introducerea lui ca producător de bunuri în circuitul economic al ţării
pentru a putea capitaliza, ameliorarea infrastructurii şi a serviciilor publice la sat în
aceiaşi măsură în care ele operează la oraş. Şi am făcut aceste consideraţii fiindcă
perpetuarea acestei lipse de încredere a ţăranului a dus la această gravă eroare
apărută în genomul colectiv: ţăran care-şi vinde pământul întrucât nu are cum să-l
muncească(D19).
În final aşi dori să remarc faptul că George Emil Palade a observat societatea şi
poporul român cu aceiaşi minuţiozitate şi scrupulozitate cu care a privit în
interiorul celulei. Viziunea lui asupra poporului din care facem parte cu toţii,
deschide câmpuri fertile pentru cercetarea antropologică, întrucât ea vine de la un
premiant Nobel.
Bibliografie.
1.Constantinescu NM. In vizită la profesorul George Emil Palade. Articol apărut
în săptămânalul „ Meridianul Românesc”, 30 ianuarie 1999, Los Angeles.
2.Rebreanu L. Lauda ţăranului român. Discurs rostit la 29 mai 1940 în şedinţă
publică solemnă. Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Imprimeria Naţională ,
Bucureşti, 1940.

8. 8
3.Blaga L. Elogiul satului românesc. Discurs rostit la 5 iunie 1937 în şedinţă
solemnă. Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Imprimeria Naţională,
Bucureşti, 1937
4.Iftimovici R. George Emil Palade: Spovedania unui învingător. Editura
Academiei Române, Bucureşti, 2007.