asamblare calculator 1. INTRODUCERE 2. LEGĂTURI PROCESOARE 3. LEGĂTURI RĂCITOARE 4. LEGĂTURI PLĂCI VIDEO 5. LEGĂTURI PLĂCI DE BAZĂ 6. LEGĂTURI STOCARE 7. LEGĂTURI MEMORIE 8. LEGĂTURI DISPOZITIVE MULTIMEDIA 9. LEGĂTURI CARCASE ŞI SURSE DE ALIMENTARE 10. LEGĂTURI MONITOARE 11. LEGĂTURI IMPRIMANTE 12. LEGĂTURI PERIFERICE

1. ASAMBLARE CALCULATOR
CONSTRUIRE PC : NOTIUNI INTRODUCTIVE DESPRE COMPONENTE
ALEGEREA ŞI CUMPĂRAREA PIESELOR
Autor : Alexandru Bogdan Munteanu
PARTEA 1
PARTEA 2
PARTEA 3
PARTEA 4
ANEXĂ
1. INTRODUCERE
2. ALEGEREA ŞI CUMPĂRAREA PIESELOR
3. PROCESORUL
4. RĂCITORUL
5. PLACA VIDEO
6. PLACA DE BAZĂ
7. HARDISCUL
8. MEMORIA RAM
9. UNITĂŢILE OPTICE
10. MONITORUL
11. UNITATEA DE DISCHETĂ
12. TASTATURA , MAUSUL , JOYSTICUL
13. CARCASA ŞI SURSA DE ALIMENTARE
14. PLACA DE SUNET , BOXELE , MICROFONUL
15. MODEMUL ŞI PLACA DE REŢEA
16. IMPRIMANTA
pag. 1
pag. 2
pag. 3
pag. 12
pag. 13
pag. 23
pag. 25
pag. 26
pag. 28
pag. 30
pag. 33
pag. 33
pag. 33
pag. 37
pag. 39
pag. 40
1. INTRODUCERE
Cumpărarea unui calculator reprezintă o decizie importantă care trebuie luată în funcţie de bugetul de
care dispunem şi de modul în care dorim să folosim calculatorul. Un calculator folosit în principal pentru
procesare de text (scris, formatare) şi pentru explorarea internetului nu trebuie să fie puternic, însă un
calculator folosit şi pentru jocuri sau editare audio-video trebuie să fie îndeajuns de puternic încît să poată
face faţă cu succes acestor sarcini. Cei care îşi cumpără pentru prima dată un calculator sînt sfătuiţi să-şi
cumpere unul deja asamblat, care are şi sistemul de operare preinstalat.
Ofertele de calculatoare deja asamblate sînt însă de multe ori "dezechilibrate" (de ex. procesor puternic
şi placă video slaba, etc.) de aceea este recomandat să le spunem celor care ni-l vînd la ce îl folosim în
principal. Aceştia pot să-i ajusteze configuraţia (în anumite limite) în raport cu cerinţele noastre, în aşa fel
încît să nu avem surpriza să cumpărăm un calculator prea slab (pentru care vom fi nevoiţi să investim alţi
bani în scopul ameliorării lui) sau din contră unul prea puternic (caz în care am cheltuit bani pentru nişte
caracteristici pe care nu le folosim).
Cei care au deja un calculator şi au cunoştinţe despre piesele din acesta (instalare, configurarea
draiverelor) pot să îşi asambleze singuri un nou calculator fără un efort prea mare. Avantajul principal al
asamblării unui calculator din componente cumpărate separat este că avem toate piesele în garanţie şi
putem în acelaşi timp să deschidem calculatorul pentru a face îmbunătăţiri sau pentru a-l întreţine
(curăţare de praf, lubrifierea ventilatoarelor, etc.) fără a pierde garanţia. Dacă am luat un calculator deja
asamblat, garanţia se pierde de obicei dacă deschidem calculatorul şi de aceea sîntem nevoiţi să-l
transportăm la serviciul de reparaţii al magazinului de unde l-am cumpărat ori de cîte ori avem probleme
cu el sau dorim să-i aducem îmbunătăţiri. Un alt avantaj major este faptul că putem alege piesele care au
cel mai bun raport calitate-preţ, nefiind obligaţi să le cumpărăm pe toate de la acelaşi furnizor. Faptul că
nu depindem de componentele avute în stoc de o anumită firmă care vinde calculatoare asamblate deja, ne

2. permite să alegem piesele şi în funcţie de companiile producătoare. De exemplu, dacă am avut experienţe
pozitive cu plăcile de bază produse de compania X şi cu plăcile video produse de compania Y putem să
ne procurăm în continuare piese produse de aceste companii pentru noul calculator pe care dorim să-l
asamblăm.
Dacă reuşim să asamblăm un calculator care funcţionează exact aşa cum ne dorim vom avea satisfacţia
lucrului bine făcut şi în mod sigur vom cîştiga şi respectul prietenilor nostri interesaţi şi ei de calculatoare.
Pe de altă parte dacă performanţele calculatorului asamblat sînt departe de ce speram sau chiar acesta nu
porneşte, vom fi nevoiţi să apelăm la serviciile unor specialişti, lucru care ne va costa în plus.
Decizia de a asambla singuri un calculator trebuie luată numai dacă sîntem siguri că vom duce lucrul la
bun sfirşit. Responsabilitatea pentru asamblarea cu succes a unui calculator îi revine în întregime aceluia
(sau aceleia) care îşi asumă un astfel de proiect. Cel mai important lucru (după cunoştinţele de bază
despre componentele unui calculator şi funcţionarea acestuia) care ne poate garanta succesul într-o astfel
de iniţiativă este încrederea în forţele proprii.
Calculatorul este in esenta o masina electronica complexa si la fel ca orice masina are nevoie de
intretinere pentru a functiona la parametrii maximi un timp cit mai indelungat. Tehnicile de intretinere
sint prezentate pe larg in Manualul de Intretinere a unui Calculator.
2. ALEGEREA ŞI CUMPĂRAREA PIESELOR
Alegerea şi cumpărarea pieselor sînt cele mai importante etape atunci cînd ne decidem să ne asamblăm
singuri un calculator.
Alegerea pieselor trebuie să se faca în funcţie de bugetul de care dispunem şi de modul principal de
folosire a calculatorului. Există piese la care putem face economie cumpărînd sortimente mai ieftine şi
piese la care nu este indicat să facem economie dacă dorim să avem un calculator puternic. Înainte de a
cumpăra piesele este bine să citim în revistele cu tematică TI (tehnologia informaţiei) testele la care au
fost supuse componentele dintr-o anumită categorie şi în funcţie de acestea să le alegem pe acelea care au
cel mai bun raport calitate-preţ (piese cu performanţă bună la un preţ rezonabil). Toate revistele de
calculatoare efectueaza periodic teste ale pieselor ce compun calculatoarele (plăci de bază, procesoare,
plăci video, etc.) unde sînt prezentate de asemenea şi caracteristicile tehnice şi dotările pieselor
respective. În plus dacă avem deja un calculator conectat la internet (sau mergem într-o cafenea internet)
putem consulta paginile siturilor specializate în hardware. Cîteva dintre siturile care prezintă regulat teste
comparative detaliate ale pieselor de calculator sînt : Xbit Labs, Digit Life, Tom's Hardware, Anandtech,
ExtremeTech, etc. O listă exhaustivă a siturilor specializate în avanprezentari ("previews"), recenzii
("reviews") şi baterii de teste ("benchmarks") ale componentelor pentru PC poate fi găsită în pagina
Legături Calculatoare . În Anexa manualului pot fi gasite legaturi către articole utile pentru cei care
doresc sa-şi asambleze singuri calculatorul.
După ce ne-am hotărît asupra pieselor dorite trebuie să alcătuim o listă a acestora pe care să o scriem pe
hîrtie. Este bine să avem pentru fiecare componentă cel puţin două opţiuni, în aşa fel încît dacă piesa
respectiva nu este nicăieri în stoc să cumpărăm alta cu performanţe similare. Apoi trebuie să vedem care
din furnizorii de componente are în stoc piesele dorite de noi şi care este preţul lor. Putem afla acest lucru
fie vizitînd sediile furnizorilor (magazinele), fie telefonînd la aceste sedii, fie contactîndu-i pe furnizori
prin poşta electronică. Vizitarea siturilor web sau consultarea ofertelor existente în magazine este mai
mult orientativă, pentru că ofertele nu prezintă de cele mai multe ori situaţia pieselor avute în stoc într-un
anumit moment. Întotdeauna trebuie să întrebăm (la faţa locului sau prin telefon) care este situaţia
pieselor care ne interesează (existente în stoc, stoc epuizat dar reaprovizionarea este iminentă, etc.).
Comparăm preţul pieselor la diverşi furnizori şi alegem pentru aceeaşi piesă furnizorul care practică cel
mai mic preţ, pentru că deşi diferenţele de preţ sînt de obicei foarte mici între variatele oferte, atunci cînd
cumpărăm mai multe piese orice mică economie se adună şi la sfîrşit totalul economisit nu este de
neglijat.
În final alcătuim lista definitivă de componente pe care trebuie să le cumpărăm, o scriem pe hîrtie şi
facem încă o dată calculul total al preţului lor. Putem cumpăra piesele fie mergînd la sediile furnizorilor,
fie comandîndu-le pentru a fi livrate la domiciliu (prin transport auto sau prin poştă). Cumpărarea pieselor
de la sediile furnizorilor trebuie să se facă mereu cu lista de piese alcătuită de noi în mînă, numele,

3. producatorul şi preţul pieselor trebuind să fie indicate în scris atunci cînd le comandăm în aşa fel încît să
nu apara confuzii. Transportul auto la domiciliu al componentelor cumpărate este disponibil doar la
anumiţi furnizori, dintre care unii îl oferă în mod gratuit la cumpărături peste un anumit preţ, iar alţii îl
oferă contra unor sume de obicei modice. În ambele cazuri trebuie să locuim în aceeaşi localitate cu
furnizorul. Livrarea prin poştă este recomandată dacă nu găsim o piesă decît la un furnizor care se afla în
alt oras, ea avînd riscurile sale legate de integritatea pieselor transportate în acest mod.
Este recomandată cumpărarea pieselor de la magazine specializate în comercializarea de calculatoare,
pentru că în acest fel beneficiem de garanţie stabilita prin contract scris. Există şi posibilitatea să
cumpărăm piese noi (care costa ceva mai puţin decît în magazine) de la furnizori particulari care pot fi
contactaţi dacă citim ofertele de la mica publicitate. Dacă apelam la aceştia din urmă va trebui să ne
asumam riscul ca ei să nu respecte garanţia pe care au spus că o oferă. Pe de altă parte dacă un furnizor
particular este o cunoştinţă de-a noastră sau locuieşte în acelaşi bloc sau în apropiere putem să apelam la
el pentru că în mod aproape sigur ne va oferi suport tehnic şi ne va respecta garanţia dacă vom avea
nevoie.
Cea mai grea decizie de luat este daca sa se cumpere un calculator (sau o componenta) in momentul in
care se produce o schimbare majora a standardelor de fabricatie a componentelor. Anul 2004 a fost un an
in care s-au introdus standarde noi (Serial ATA pentru hardiscuri, PCI Express x16 pentru placi video,
DDR2 pentru memoria RAM) si formate noi de socluri (LGA775 pentru Pentium 4, socket 939 pentru
Athlon 64 si Athlon 64 FX). Standardele mai noi sint intotdeauna mai bune decit cele vechi, dar nu
acelasi lucru se poate spune despre primele componente construite in conformitate cu ele. Ca si in cazul
oricarui produs electronic de larg consum, prima generatie conforma cu standardul nou nu este
intotdeauna si cea mai reusita, pentru ca doar utilizarea mai indelungata a unui produs va scoate la iveala
defectele de fabricatie, prin rezolvarea carora producatorul va reusi sa-si imbunatateasca produsul.
Fiecare utilizator va decide singur daca sa cumpere o componenta din prima generatie conforma cu noul
standard sau daca sa astepte un timp (3 - 6 luni este suficient) pina la "maturizarea" produsului respectiv.
In general asteptarea este cea mai buna optiune, mai ales ca pretul unui produs tinde sa scada odata cu
trecerea timpului de la introducerea pe piata, iar calitatea se imbunatateste.
3. PROCESORUL
Procesorul este piesa cea mai importantă a unui calculator (cea care face "calculele") şi este alcătuit
dintr-o multitudine de microcircuite integrate, care sînt compuse la rîndul lor din tranzistori, rezistori
(rezistenţe), capacitori (condensatori) şi diode. Toate aceste componente servesc la alcătuirea unor
circuite care formează porti logice (logic gates) ce stau la baza principiului de funcţionare a
microprocesorului.
Procesorul se mai numeşte şi CPU (Central Processing Unit). Puterea unui procesor este dată de de
frecvenţa de funcţionare ("viteza cu care face calculele"), de arhitectura sa interna si de cantitatea de
memorie de pe pastila procesorului. Frecvenţa de funcţionare este denumită de obicei "frecvenţă de ceas"
("clock frequency") sau "frecvenţă de tact" si este măsurată în MegaHertzi (MHz) sau GigaHertzi (GHz).
Arhitectura procesorului se refera in principal la tipul de microcircuite si dispunerea lor în cadrul
nucleului (nucleelor) acestuia. Memoria existentă pe pastila procesorului se numeste memorie "cache" de
nivel 1, 2 sau 3, scrisă prescurtat de obicei L1, L2, L3. Memoria cache ("cache" = depozit) de pe pastila
procesorului este o memorie rapidă folosită exclusiv de procesor, care în acest fel îşi scade dependenţa
faţă de memoria sistemului (memoria RAM) şi devine mai rapid în executarea instrucţiunilor sale.
Memoria cache serveşte la stocarea datelor accesate frecvent de procesor şi are o importanţă deosebită în
aplicaţiile (jocurile pe calculator, etc.) care utilizează frecvent aceleaşi seturi de date. Frecvenţa de
funcţionare ("viteza") a unui procesor este dată de produsul dintre frecvenţa ("viteza") magistralei
principale de date ("Front Side Bus - FSB") şi factorul de multiplicare a acesteia ("multiplier"). De
exemplu un procesor cu frecvenţa de funcţionare ("clock frequency") de 1467 MHz are o frecvenţă a
magistralei principale de date de 133 MHz şi un factor de multiplicare de 11.
In mod clasic procesoarele pentru calculatoarele personale au o arhitectura bazata pe un singur nucleu
si lucreaza cu instructiuni pe 32 de biti. Cresterea de performanta a noilor generatii de procesoare se
bazeaza pe marirea frecventei de tact, a magistralei principale (FSB) si a cantitatii de memorie cache,
procese posibile intre altele si prin imbunatatirea procesului de fabricare. Dar in anul 2004 a devenit

4. evident ca aceste proceduri de crestere a performantei isi atinsesera limita fizica si nu puteau fi impinse
mai departe. Ca urmare atit AMD cit si INTEL au inceput sa caute modalitati noi prin care sa reuseasca sa
scoata in continuare generatii de procesoare cit mai performante. S-a preconizat deci pe de o parte
construirea unor procesoare care sa utilizeze instructiuni pe 64 de biti, iar pe de alta parte construirea unor
procesoare care sa inglobeze mai multe nuclee. Procesoarele pe 64 de biti au fost lansate de AMD in anul
2003 si de INTEL in anul 2005, iar procesoarele cu doua nuclee ("dual-core" - binucleate) ale celor doi
producatori si-au facut si ele aparitia in 2005. Procesoarele binucleate sint indicate pentru cei care
lucreaza in mod curent cu aplicatii ce suporta modul multifir (multithread), adica editarea audio-video,
codarea audio-video, prelucrarea de grafica 3D (modelare, randare, etc.) si proiectarea asistata de
calculator (CAD). Liniile de procesoare clasice nu au fost inca abandonate, insa este posibil ca in citiva
ani ele sa cedeze locul aproape in totalitate procesoarelor cu mai multe nuclee si care folosesc instructiuni
pe 64 de biti.
Există mai mulţi fabricanţi de procesoare dar cei mai importanţi sînt INTEL şi AMD. Aceste companii
au o oferta împărţită în trei categorii :
•
1) Procesoare foarte puternice. Sînt destinate împătimiţilor de jocuri de ultimă generaţie sau
celor care au nevoie de cît mai multă performanţă pentru aplicaţiile (animaţii 3D şi editare audio-video
profesională, etc.) pe care le folosesc şi nu se uită la suma de bani pe care trebuie să o cheltuiască. In
această categorie AMD propune procesoarele Athlon 64 X2 (binucleat) si Athlon 64 FX, iar Intel
procesoarele Pentium Extreme Edition (9xx si 8xx) si Pentium 4 Extreme Edition.
•
2) Procesoare puternice. Sînt destinate utilizatorilor care folosesc calculatorul atît pentru jocuri
de ultimă generaţie cît şi pentru aplicaţii comune (prelucrare de text, internet, editare audio-video, etc.). In
această categorie AMD propune procesoarele Athlon 64, iar Intel procesoarele Pentium D (binucleat),
Pentium 4 6xx si Pentium 4 5xx.
•
3) Procesoare cu performanţe medii. Sînt destinate utilizatorilor care folosesc calculatorul în
special pentru aplicaţii mai puţin intensive (aplicaţii de birotica, internet, vizionare de filme, ascultare de
muzica, etc.). Aceste procesoare pot fi folosite şi pentru jocurile de ultimă generaţie însă doar dacă sînt
făcute anumite modificări în setările jocurilor (scăderea rezoluţiei şi a detaliilor grafice) care să permită
rularea lor la un nivel acceptabil. Din această categorie fac parte procesoarele Sempron produse de AMD
şi procesoarele Celeron produse de Intel.
•
3) Procesoare cu performanţe obişnuite (scăzute). Sînt destinate utilizatorilor care folosesc
calculatorul exclusiv pentru aplicaţii puţin intensive (aplicaţii de birotică, internet, vizionare de filme,
ascultare de muzică, etc.). Din această categorie fac parte procesoarele VIA C3 produse de VIA. Aceste
procesoare au avantajul că nu consumă multă energie electrică şi că degajă foarte puţină căldură, ceea ce
le face să poată fi folosite în special în calculatoarele portabile mai puţin performante destinate celor care
doresc să plăteasca un preţ scăzut pentru aceste dispozitive.
Legaturi către unele din cele mai bune articole de pe internet referitoare la procesoare pot fi gasite în
Anexa Manualului.
3.1. PROCESOARE INTEL
Procesoarele fabricate de compania INTEL sînt de două tipuri şi anume Pentium şi Celeron, care la
rîndul lor există în mai multe variante în funcţie de generaţie (Pentium 4, Pentium 3, Celeron 2, etc.) şi de
frecvenţa de ceas (2 GHz; 2,4 Ghz; 3 Ghz; etc.). Între aceste două tipuri există asemănari şi diferenţe care
se reflectă în performanţa lor globală. Procesoarele Pentium sînt destinate acelora care doresc cît mai
multă performanţă de la calculator şi ca urmare sînt dispuşi să plăteasca un preţ pe măsură pentru acest
lucru. Procesoarele Celeron sînt destinate acelora care doresc să cumpere procesoare produse de
compania Intel, dar sînt de acord să sacrifice un anumit grad de performanţă în favoarea unui preţ mai
scăzut. Această politica de marketing a companiei Intel face ca procesoarele Celeron să fie fabricate şi
poziţionate pe piaţă în aşa fel încît să nu intre în concurenţă cu procesoarele Pentium. Ca urmare ele au
viteze mai mici decît cele mai noi procesoare Pentium, au o frecvenţă de funcţionare a magistralei de date
mai mică şi de asemenea mai puţină memorie cache pe pastila procesorului. De exemplu la un moment
dat cel mai puternic procesor Celeron (cu nucleu Northwood) avea o frecvenţă de ceas de 2,8 GHz, o
frecvenţă de funcţionare a magistralei de date (a procesorului, internă) de 400 MHz şi o memorie cache
L2 de 128 KB. Prin comparaţie, la acelaşi moment cele mai puternice procesoare Pentium 4 obişnuite (nu

5. Extreme Edition) aveau o frecvenţă de ceas de 3,4 Ghz, o frecvenţă de funcţionare a magistralei de date (a
procesorului, internă) de 800 MHz şi o memorie cache L2 de 512 KB (P4 cu nucleu Northwood) sau 1024
KB (P4 cu nucleu Prescott). O lista cu caracteristicile tehnice ale procesoarelor Pentium si Celeron se
gaseste pe situl INTEL sub forma de fisier PDF.
3.1.1. PENTIUM
1. Procesoare mononucleate ("single core" - cu un singur nucleu)
Procesoarele Pentium sînt cele mai puternice procesoare produse de Intel şi sînt indicate pentru cei care
doresc să foloseasca calculatorul şi pentru jocuri de ultimă generaţie sau pentru prelucrare audio-video.
Procesoarele Pentium fabricate în prezent sînt dintr-a patra generaţie (Pentium 4), dar se găsesc în vînzare
(în special la mîna a doua) şi procesoare din generaţia a treia (Pentium 3, denumire scrisa de obicei
Pentium III). Procesoarele din generaţia a patra (cu excepţia seriei P4 Extreme Edition) au fost fabricate
folosindu-se succesiv (în ordine cronologică) patru tipuri de nuclee şi anume Wilamette (pînă la 2 GHz
inclusiv), Northwood (de la 2GHz pînă la 3,4 Ghz) şi Prescott (de la 2,8 Ghz în sus). Între cele trei tipuri
de nuclee există multe asemănări însă există şi destule diferenţe, legate de procesul de fabricaţie sau de
arhitectura internă. Nucleul Prescott are un număr dublu de tranzistori faţă de nucleul Northwood şi are
16 KB de memorie cache L1 şi 1024 MB de memorie cache L2. Nucleul Northwood are doar 8 KB de
memorie cache L1 şi 512 KB de memorie cache L2. În plus procesoarele bazate pe nucleul Prescott au o
arhitectură îmbunătăţită şi sînt dotate cu un set nou de instrucţiuni, numit SSE3, care nu există la
procesoarele bazate pe nuclee mai vechi şi care va fi pus în valoare de creatorii de softuri. Pe de altă parte
nucleul Prescott are un consum de electricitate mai crescut şi degajă mai multă căldură în timpul
funcţionării intensive decît nucleul Northwood, ceea ce reprezintă un dezavantaj.
Procesoarele Pentium 4 din familiile 5xx (530, 540, 550, etc.) si 6xx (670, 660, 650, etc.) sint cele mai
noi reprezentante ale generatiei de procesoare mononucleate Pentium 4. Ceea ce le deosebeste de familiile
precedente de procesoare Pentium 4 este posibilitatea folosirii tehnologiei EM64T (Enhanced Memory 64
Technology), adica folosirea instructiunilor pe 64 de biti. Acestea au nevoie pentru a functiona de placi de
baza care sa suporte tehnologia EM64T la nivel de BIOS, iar la nivel software de sisteme de operare
(Windows XP x64 sau Linux) si de aplicatii pe 64 de biti.
Procesoarele Pentium 4 Extreme Edition (Pentium 4 XE) sînt cele mai performante procesoare din
generaţia Pentium 4. Aceste procesoare sînt bazate pe nucleul Gallatin, iar una dintre caracteristicile
nucleului care contribuie din plin la sporul de performanţă este prezenţa unui nivel de memorie cache L3
cu o marime de 2 MB, care se adauga memoriei cache L2 de 512 KB. Procesoarele Pentium 4 Extreme
Edition nu au nevoie de plăci de bază speciale, ele putînd fi montate pe plăcile de bază obişnuite pentru
Pentium 4 şi anume "socket 478" sau "socket LGA775". Astfel, procesorul P4 XE 3.4 GHz exista atit in
varianta pentru soclu 478 cit si in varianta pentru soclu LGA775. Cel mai puternic reprezentant al acestei
familii este procesorul Pentium 4 XE 3.73 GHz, care este construit exclusiv pentru formatul de soclu
LGA775.
O parte din procesoarele Pentium 4 cu frecvenţa de tact de peste 2,4 GHz posedă facilitatea de "HyperThreading" (HT), ceea ce înseamnă că un procesor este "văzut" de SO ca fiind de fapt compus din două
procesoare "logice" (virtuale) care funcţionează la frecvenţa de ceas nominală a procesorului real. Unele
aplicaţii sînt optimizate pentru modul multifir ("multithread") sau pentru sistemele multiprocesor şi ca
urmare ele vor rula mai rapid pe un sistem dotat cu un procesor Pentium 4, chiar dacă acest sistem doar
"emulează" un sistem biprocesor, fără a fi şi în realitate unul. De asemenea tehnologia HT aduce un
avantaj în situaţia lucrului simultan cu mai multe aplicaţii sau în cazul în care unele aplicaţii rulează
automat în fundal. Performanţa unui sistem dotat cu un procesor care utilizează tehnologia "HyperThreading" nu este însă la fel de mare ca a unui sistem dotat cu două procesoare reale (identice cu cel
folosit în sistemul monoprocesor), din cauza faptului că procesoarele "logice" trebuie totuşi să împartă
resursele procesorului real. Creşterea de performanţă este de obicei de ordinul 10-30 %, dar există şi
situaţii în care tehnologia HT trebuie dezactivată pentru că ea încetineşte activitatea procesorului în
anumite aplicaţii. Pentru a putea folosi tehnologia HT este nevoie de o placă de bază compatibila şi de un
SO (Windows XP sau unele distribuţii de Linux) optimizat pentru această tehnologie. Activarea sau
dezactivarea tehnologiei HT se face din BIOS-ul plăcii de bază.

6. 2. Procesoare binucleate ("dual core" - cu doua nuclee)
Familia Pentium D cuprinde procesoarele Pentium D 8xx si Pentium D 9xx. Procesoarele Pentium D
folosesc tehnologia EM64T (instructiuni pe 64 de biti), insa nu si tehnologia Hyper-Threading, care a fost
dezactivata.
•
Procesoarele Pentium D 8xx sint bazate pe nucleul Smithfield si au o memorie cache L2 de 2
MB. Modelele existente sint : Pentium D 840 (3,2 GHZ), 830 (3 GHz) si 820 (2,8 GHz), ambele nuclee
componente avind frecventa de tact specificata in paranteza.
•
Procesoarele Pentium D 9xx sint bazate pe nucleul Presler si au o memorie cache L2 de 4 MB.
Modelele existente sint : Pentium D 920 (2,8 GHZ), 930 (3 GHz), 940 (3,2 GHz) si 950 (3,4 GHz),
ambele nuclee componente avind frecventa de tact specificata in paranteza.
Familia Pentium Extreme Edition (Pentium XE) contine cele mai puternice procesoare produse de
Intel. Ele au tehnologia Hyper-Threading activata si folosesc bineinteles si instructiunile pe 64 de biti
(EM64T).
•
Pentium XE 840 este bazat pe nucleul Smithfield, are 2 MB cache L2, frecventa de 3,2 GHz si
magistrala de date (FSB) de 800 MHz.
•
Pentium XE 955 este bazat pe nucleul Presler, are 4 MB cache L2, frecventa de 3,46 GHz si
magistrala de date (FSB) de 1066 MHz.
Ambele familii de procesoare binucleate folosesc formatul de soclu LGA775 si au nevoie de o placa de
baza cu cipset Intel 955X sau NVIDIA nForce4 SLI Intel Edition.
3.1.2. CELERON
Procesoarele Celeron moderne au nucleu de procesor Pentium 4 (varianta Wilamette, Northwood sau
Prescott), dar în trecut procesoarele Celeron foloseau acelaşi nucleu ca şi procesoarele Pentium mai vechi
cu o generaţie. Este demn de remarcat faptul ca procesoarele Celeron D (cele mai noi, bazate exclusiv pe
nucleul Prescott) au o performanta notabil crescuta fata de procesoarele Celeron din generatiile
anterioare, chiar şi la o frecventa de tact egala. Acest lucru se datoreaza mai multor factori şi anume :
marimea memoriei cache L1 şi L2 s-a dublat (L1 = 16 KB, L2 = 256 KB), viteza magistralei principale a
crescut şi ea (533 MHz, fata de 400 MHz cît aveau cele mai performante procesoare Celeron cu nucleu
Northwood) şi a fost introdus setul de instructiuni SSE3. Pe de alta parte procesoarele Celeron, indiferent
de generatie, nu suporta tehnologia Hyper-Threading, aceasta raminind apanajul procesoarelor Pentium 4.
Incepind cu a doua jumatate a anului 2005 Intel a inceput sa produca si procesoare Celeron D care
folosesc tehnologia EM64T (instructiuni pe 64 de biti), de exemplu modelele Celeron D 326, 331, 336,
341, 346, 351. Acestea au frecvente de tact de la 2,53 la 3,2 GHz si folosesc formatul de soclu LGA775.
Procesoarele Celeron cu frecvenţa de tact sub 2 Ghz sînt indicate pentru calculatoare folosite pentru
aplicaţii mai puţin solicitante. Aceasta nu înseamnă că ele nu pot fi folosite pentru jocuri sau editare
audio-video, ci doar că performanţa lor în aceste cazuri este mult scăzută faţă de procesoarele Pentium de
ultimă generaţie, în principal datorită cantităţii mici de memorie cache. Procesoarele Celeron cu viteze de
2 GHz sau mai mult pot fi folosite însă şi pentru aplicaţii solicitante, deşi cantitatea redusă de memorie
cache îşi pune în continuare amprenta asupra performanţelor procesorului, exceptie făcînd bineinteles
procesoarele Celeron D.
3.1.3. DENUMIREA PROCESOARELOR INTEL
Compania Intel a folosit pina in anul 2004 denumiri pentru procesoarele Pentium şi Celeron care
includeau obligatoriu şi frecventa de ceas reala a acestora (de ex. Pentium 4 3.4 GHz ; Pentium 4 3.2E
GHz ; Pentium 4 2.8C GHz ; Celeron 2 GHz, Celeron 2.8 GHz, etc.). Scopul era ca orice cumparator sa
poată sa aprecieze uşor performanta procesoarelor şi sa poată sa se decida rapid care este cel mai potrivit
pentru nevoile sale.
Intel a complicat însă lucrurile pe parcurs (în special pentru cumparatorii mai puţin avizati) pentru ca
au existat foarte frecvent situatii în care procesoare Pentium 4 avînd aceeaşi frecventa de ceas aveau
performante sensibil diferite. Acest lucru se datora în principal faptului ca unele dintre aceste procesoare
funcţionau cu o magistrala interna de date de 800 MHz, iar altele cu 533 MHz sau ca unele procesoare
foloseau tehnologia "Hyper-Threading" în timp ce altele nu. Mai mult, interveneau în ecuatie şi

7. diferentele legate de nucleele pe baza cărora erau construite procesoarele. În acest fel nu erau rare
situatiile în care cumparatorii erau pusi în dificultate atunci cînd trebuiau sa aleaga procesorul adecvat
dintre mai multe procesoare avînd aceeaşi frecventa de ceas dar preturi diferite. Aceasta stare de lucruri
defavoriza în mod evident cumparatorul şi în plus permitea unele manevre de marketing abuzive din
partea firmelor care vindeau sisteme şi componente de calculator, firme care de obicei specificau în
ofertele lor doar frecventa de ceas a procesorului, fara a preciza şi frecventa magistralei de date, tipul
nucleului sau compatibilitatea cu tehnologia "Hyper-Threading".
Incepind cu anul 2004 Intel a hotarit sa schimbe radical modul de denumire a procesoarelor pe care le
produce, în aşa fel încît diferentele de performanta sa fie foarte clare. Noua metoda de denumire implica
folosirea unui număr (Processor Number - PN) care sa reflecte performanta globala a procesorului
respectiv. Denumirea va fi formata din numele procesorului (Pentium sau Celeron) la care se adauga un
număr alcatuit din trei cifre, de forma 9xx, 8xx, 7xx, 6xx, 5xx sau 3xx, după linia de procesoare în care se
incadreaza un anumit model de procesor. Vor exista mai multe grupuri de procesoare distincte şi anume :
procesoare cu performante crescute (9xx si 8xx), procesoare pentru calculatoare mobile (7xx), procesoare
cu performante medii (6xx si 5xx) şi procesoare cu performante obisnuite (3xx). Primele patru grupuri
cuprind procesoare de tipul Pentium 4, iar ultimul procesoarele Celeron. Procesoarele numite 8xx si 9xx
sint cu doua nuclee.
Un procesor avînd un anumit număr este mai puternic decit procesoarele cu numere mai mici şi mai
slab decit procesoarele cu numere mai mari. De exemplu un procesor Pentium 4 la 3,6 GHz (construit pe
nucleul Prescott, avînd magistrala de date de 800 MHz, 1MB memorie cache L2, compatibil cu
tehnologia HT) va avea numarul 560, un procesor avînd aceleasi caracteristici tehnice dar funcţionind la
frecventa de 3,4 GHz va avea numarul 550, iar un procesor avînd aceleasi caracteristici tehnice dar
funcţionind la frecventa de 3,84 GHz va avea numarul 570. În mod similar un procesor Celeron D la 2,66
GHz (construit pe nucleul Prescott, avînd magistrala de date de 533 MHz, 256 KB memorie cache L2) va
avea numarul 330, un procesor avînd aceleasi caracteristici tehnice dar funcţionind la frecventa de 2,53
GHz va avea numarul 320, iar un procesor avînd aceleasi caracteristici tehnice dar funcţionind la
frecventa de 2,8 GHz va avea numarul 335.
3.2.PROCESOARE AMD
Procesoarele fabricate de compania AMD sînt de două tipuri şi anume Athlon şi Sempron, acestea din
urma inlocuind linia de procesoare Duron la jumatatea anului 2004. Între aceste două tipuri există
asemănări şi diferenţe care se reflectă în performanţa lor globală. Diferenţa între procesoarele de tip
Athlon şi Sempron este în mare măsură aceeaşi care există între procesoarele Pentium şi Celeron şi este
legată de frecvenţa de ceas ("viteza") a procesorului, de frecvenţa magistralei de date, de cantitatea de
memorie cache de pe pastila procesorului şi de tipul nucleului folosit.
3.2.1. PROCESOARE AMD MONONUCLEATE ("single core" - cu un singur nucleu)
1. ATHLON
Compania AMD a introdus in productie incepind cu anul 2003 procesoare fabricate exclusiv pe baza
unei arhitecturi pe 64 de biţi (AMD64) şi anume familiile de procesoare Athlon 64 FX (versiunile 57, 55,
53 şi 51) si Athlon 64. Aceste procesoare sînt optimizate pentru a rula aplicaţii pe 64 de biţi, însă ele pot
rula extrem de bine şi aplicaţii pe 32 de biţi sau chiar pe 16 biţi. În aplicaţiile pe 32 de biţi (de ex. jocuri,
programe de birotică, editare audio-video, etc.) performanţa procesoarelor cu arhitectura pe 64 de biţi este
chiar considerabil mai bună decît a procesoarelor pe 32 de biţi. Puterea reală a procesoarelor pe 64 de biţi
este însă "descătuşată" doar de sistemele de operare (Windows XP x64, Linux) şi aplicaţiile pe 64 de biţi.
Procesoarele AMD pe 64 de biţi au arhitectura nucleului asemănătoare cu cea a procesoarelor Athlon
XP, la care s-au adăugat însă mai multe inovaţii în scopul creşterii performanţei. Cea mai notabilă
inovaţie este includerea în nucleu a controlerului de memorie, care era pînă atunci plasat în cipsetul plăcii
de bază. În acest fel lucrul cu memoria DDRAM este accelerat şi în plus performanţa procesorului nu mai
depinde de calitatea controlerului folosit de producătorul plăcii de bază. În plus ele folosesc şi
instrucţiunile SSE 2, care nu sînt prezente la procesoarele Athlon XP. Procesoarele AMD Athlon pe 64 de

8. biţi au nevoie de plăci de bază speciale, ele neputind fi instalate pe PB pentru procesoare Athlon XP. La
inceputul productiei acestor procesoare, PB trebuiau sa fie de tipul "Socket 940" pentru Athlon 64 FX şi
"Socket 754" pentru Athlon 64, în funcţie de numarul de pini ai fiecarui tip de procesor. Ulterior
compania AMD a hotarit ca ambele tipuri de procesoare sa aiba acelaşi număr de pini, şi anume 939, iar
placile de baza de tipul "Socket 939" sa fie compatibile atît cu procesoarele Athlon 64 FX, cît şi cu
procesoarele Athlon 64 construite cu acest număr de pini.
1.1. ATHLON 64
Procesoarele Athlon 64 sînt varianta mai puţin performanta (şi în acelaşi timp mai ieftina) a
procesoarelor AMD mononucleate pe 64 de biti, dar ele intrec în performanta procesoarele Sempron sau
Athlon XP cu aceeaşi frecventa de tact. Ele sînt construite folosind nucleele "Newcastle", "Clawhammer",
"Winchester" si "Venice. Cel mai puternic reprezentant al familiei Athlon 64 este procesorul Athlon 64
4000+ (frecventa reala 2,4 GHz), care are 939 de pini. El este construit pe baza nucleului Clawhammer
(la fel ca si Athlon 64 FX-53, care are aceeasi frecventa de tact), avind controler de memorie bicanal si o
cantitate de memorie cache L2 de 1 MB.
•
Procesoarele Athlon 64 cu nucleu "Clawhammer" (3200+, 3400+ şi 3700+) au 754 de pini (sînt
compatibile cu PB Socket 754), posedă un controler de memorie monocanal ("single channel"), o
interfaţă de lucru cu memoria cache L2 pe 64 biţi (ceea ce le face mai puţin performante) şi o cantitate de
memorie cache L2 de 1024 KB.
•
În ceea ce le priveste pe procesoarele Athlon 64 cu nucleu "Newcastle" lucrurile sînt ceva mai
complicate. Primele procesoare Athlon 64 (2800+, 3000+, 3200+, 3400+) cu nucleu "Newcastle" aveau
754 de pini (fiind deci compatibile cu placile de baza Socket 754) posedau un controler de memorie
monocanal ("single channel"), o interfaţă de lucru cu memoria cache L2 pe 64 biţi (ceea ce le facea mai
puţin performante) şi o cantitate de memorie cache L2 de 512 KB. Procesoarele din a doua serie Athlon
64 cu nucleu "Newcastle" (3500+, 3800+) au 939 de pini (fiind deci compatibile cu placile de baza
Socket 939) poseda un controler de memorie bicanal ("dual channel"), o interfaţă de lucru cu memoria
cache L2 pe 128 biţi (la fel ca procesoarele Athlon 64 FX) şi o cantitate de memorie cache L2 de 512 KB.
•
Procesoarele Athlon 64 cu nucleu "Winchester" (3000+, 3200+ şi 3500+) au 939 de pini (sînt
compatibile cu PB Socket 939), posedă un controler de memorie bicanal ("dual channel") şi o cantitate de
memorie cache L2 de 512 KB. Deosebirea intre nucleele Newcastle si Winchester tine exclusiv de
procesul de fabricatie, primele fiind fabricate cu tehnologie de 130 nm (0,13 microni) iar celelalte, mai
noi, cu tehnologie de 90 nm (0,09 microni). Tehnologia de 90 nm permite atit scaderea costurilor de
productie cit si un consum de electricitate mai mic, ceea ce are ca efect o temperatura mai scazuta.
•
Procesoarele Athlon 64 cu nucleu "Venice" (3800+) sint fabricate cu tehnologie de 90 nm, au
939 de pini (sînt compatibile cu PB Socket 939), poseda instructiunile SSE3, au un controler de memorie
imbunatatit si un voltaj mai mic de functionare, ultima caracteristica contribuind la mentinerea unei
temperaturi mai scazute fata de nucleele precedente.
1.2. ATHLON 64 FX
Procesoarele Athlon 64 FX (versiunile 57, 55, 53 si 51) au fost de la inceput concepute pentru a fi
varianta mai performanta (şi în acelaşi timp mai scumpa) a procesoarelor AMD pe 64 de biti cu un singur
nucleu. Ele posedă un controler de memorie bicanal ("dual channel"), o interfaţă de lucru cu memoria
cache L2 pe 128 biţi şi o cantitate de memorie cache L2 de 1024 KB (1 MB).
•
Primele procesoare Athlon 64 FX-51 şi FX-53 inglobau nucleul "Sledgehammer", aveau 940 de
pini (fiind deci compatibile cu placile de baza Socket 940) şi, lucru foarte important, aveau nevoie pentru
a funcţiona de o memorie RAM specială ("Registered DDRAM").
•
Compania AMD a decis ulterior incetarea productiei procesoarelor FX-51 şi intrarea în
productie a unor procesoare Athlon 64 FX-53 care inglobeaza nucleul "Clawhammer" si au 939 de pini
(fiind deci compatibile cu placile de baza Socket 939). Mai important, AMD a hotarit ca toate
procesoarele Athlon 64 FX produse din acel moment vor funcţiona cu memorie RAM obisnuita,
nemaifiind nevoie de memoria RAM specială de tipul "Registered DDRAM". Memoria RAM obisnuita
are două avantaje fata de cea speciala ("registered") şi anume este mai rapida şi mai ieftina.

9. •
Athlon 64 FX-57 (frecventa reala 2,8 GHz) are 939 de pini si este construit pe baza nucleului
"San Diego", beneficiind deci de un controler de memorie imbunatatit si de compatibilitate cu setul de
instructiuni SSE3. Este ultimul procesor Athlon 64 FX construit cu un singur nucleu.
1.3. ATHLON XP
Cea mai populară (mai bine vîndută) familie de procesoare fabricată de AMD s-a numit Athlon XP, ea
fiind aflata in productie intre anii 2001-2005. Procesoarele Athlon XP au fost fabricate folosindu-se
succesiv (în ordine cronologică) patru tipuri de nuclee şi anume Palomino (1500+ pînă la 2100+),
Thoroughbred (1600+ pînă la 2700+), Barton (2500+ pînă la 3200+) şi Thorton (2000+, 2200+, 2400+).
•
Nucleul Thoroughbred a avut două revizii (versiuni) şi anume Thoroughbred A şi
Thoroughbred B, acesta din urma prezentînd un avans tehnologic considerabil faţă de nucleele anterioare,
inclusiv versiunea A. Diferenţele dintre nuclee sînt date în principal de optimizarea arhitecturii lor în
vederea îmbunătăţirii performanţei globale a procesorului, cu cîteva excepţii în care diferenţele dintre
generaţiile de nuclee sînt minore şi tin doar de cantitatea de memorie cache de pe pastila procesorului. Ca
o regulă aproape generală cu cît nucleul este mai nou cu atît procesorul este mai bun, adică mai rapid şi
mai stabil.
•
Diferenţa între nucleul Barton şi cel Thoroughbred B este minima d.p.d.v al arhitecturii,
deosebirea principală între ele fiind dată de adăugarea a 256 KB de memorie cache L2 pe nucleul Barton
în aşa fel încît acesta are 512 KB memorie cache L2 în timp ce nucleul Thoroughbred B (ca şi nucleele
Palomino şi Thoroughbred A) are doar 256 KB.
•
Nucleul Thorton este un nucleu Barton care are doar 256 KB de memorie cache L2 şi a fost
produs doar din considerente ce ţin de procesul de producţie, pentru că era mai ieftin să se folosească
aceeaşi linie de fabricaţie ca pentru nucleele Barton decît să se păstreze linia de fabricaţie a nucleelor
Thoroughbred B.
2. SEMPRON
Procesoarele Sempron au fost construite de-a lungul timpului folosind patru tipuri de nuclee si anume
Thoroughbred B, Barton, Paris si Palermo.
•
Primele procesoare Sempron de la 2200+ (frecventa reala 1,5 GHz) la 2800+ (frecventa reala 2
GHz) au fost fabricate folosind nucleul Thoroughbred B si erau conforme cu formatul "socket A" pentru
placile de baza. Toate procesoarele Sempron bazate pe nucleul Thoroughbred B de la 2200+ la 2800+ au
o cantitate de memorie cache L2 de 256 KB, ceea ce le face mult mai performante decit predecesoarele
lor, Duron, care aveau doar 64 KB.
•
Procesorul Sempron 3000+ (frecventa reala 2 GHz - 512 KB cache L2) a fost initial fabricat
folosind nucleul Barton, conform cu formatul "socket A" pentru placile de baza. Ulterior a fost fabricat cu
nucleul Palermo (frecventa reala 1,8 GHz - 128 KB cache L2). Procesorul Sempron 3000+ cu nucleu
Barton are 512 KB memorie cache L2, la fel ca si procesoarele Athlon XP construite pe baza aceluiasi
nucleu. Procesorul Sempron 3100+ cu nucleu Paris are 256 KB memorie cache L2.
•
Procesorul Sempron 3100+ (frecventa reala 1,8 GHz) este fabricat folosind nucleul Paris
(similar cu cel folosit pentru procesoarele Athlon 64) si este conform cu formatul "socket 754" pentru
placile de baza. Toate procesoarele de mai sus au fost fabricate cu o tehnologie de 130 nm.
•
Procesoarele Sempron cele mai noi sint fabricate pentru platforma Socket 754 cu ajutorul
tehnologiei de 90 nm, inglobeaza nucleul Palermo si au valorile nominale ("ratings") : 2600+ (frecv. reala
1,6 Ghz), 2800+ (1,6 Ghz), 3000+ (1,8 GHz), 3100+ (1,8 GHz), 3300+ (2 GHz) si 3400+ (2 GHz).
Diferenta de performanta dintre modelele 3300+ si 3400+ (sau dintre 3000+ si 3100+) nu este data de
frecventa de functionare, care este aceeasi, ci de cantitatea de memorie cache L2. Procesoarele construite
pe baza nucleului Palermo au cantitati diferite de memorie cache L2 si anume : 2600+ (128 KB); 2800+
(256 KB), 3000+ (128 KB), 3100+ (256 KB), 3300+ (128 KB), 3400+ (256 KB).
Procesoarele Sempron construite cu nucleele Paris si Palermo poseda avantajele conferite de acestea
(de ex. controler de memorie integrat), dar nu pot rula aplicatii pe 64 de biti. Evident ca nici cele
construite pe baza nucleelor Thoroughbred B si Barton nu pot rula aplicatii pe 64 de biti.

10. Incepind cu a doua jumatate a anului 2005 AMD a inceput sa produca si procesoare Sempron care
folosesc tehnologia AMD64 (instructiuni pe 64 de biti), de exemplu versiunile 2600+, 2800+, 3000+,
3100+, and 3300+. Ele se deosebesc de modelele pe 32 de biti prin intermediul codului OPN.
3. DURON
Procesoarele Duron mai recente au fost construite succesiv cu două tipuri de nuclee şi anume Morgan
(între 1 GHz şi 1,3 GHz) şi Applebred (1,4 GHz; 1,6 GHz şi 1,8 GHz). Nucleul Applebred este
îmbunătăţit considerabil faţă de nucleele anterioare şi permite funcţionarea procesorului la o frecvenţă a
magistralei de date (FSB) de 266 MHz. Procesoarele Duron au o cantitate de memorie cache L2 de doar
64 KB, faţă de 256 sau 512 KB pentru procesoarele Athlon XP, ceea ce se răsfrînge asupra
performanţelor în aplicaţiile (jocuri, programe de birotică, etc.) dependente de cantitatea de memorie
cache disponibilă. Aceasta linie de procesoare a fost scoasa din productie în momentul în care a fost
lansat modelul Sempron.
3.2.2. PROCESOARE AMD BINUCLEATE ("dual core" - cu doua nuclee)
1. ATHLON 64 FX
Incepind cu anul 2006 AMD a decis ca procesoarele din familia Athlon 64 FX sa fie fabricate folosind
doua nuclee. Primii reprezentanti ai acestei familii (Athlon 64 FX-51, 53, 55, 57) aveau un singur nucleu.
•
Athlon 64 FX-60 este construit pe baza nucleului Toledo, avind frecventa reala de 2,6 GHz. El
este compatibil cu placile de baza cu Soclu 939 si are 2 MB memorie cache (cite 1 MB pentru fiecare din
cele doua nuclee). Controlerul de memorie este bicanal si are o interfata de lucru cu memoria cache L2 de
128 de biti.
2. ATHLON 64 X2
Familia de procesoare Athlon 64 X2 include modelele 4800+ (2,4 GHz), 4600+ (2,4 GHz), 4400+ (2,2
GHz) si 4200+(2,2 GHz), bazate pe nucleele Toledo (4800+ si 4400+) si Manchester (4600+ si 4200+).
Diferenta de performanta intre modelele cu aceeasi frecventa de tact este data de marimea memoriei
cache L2, care este de altfel si singura diferenta intre cele doua tipuri de nuclee. Aceasta este de 2MB
(cite 1 MB pt. fiecare nucleu) la 4800+ si 4400+ si de 1 MB (cite 512 KB pt. fiecare nucleu) la 4600+ si
4200+. Toate modelele folosesc placi de baza de tip "Socket 939" si au magistrala de date de 1000 MHz.
Ele sint compatibile cu setul de instructiuni SSE3 si au un controler de memorie imbuntatit fata de
procesoarele Athlon 64.
3.2.3. DENUMIREA PROCESOARELOR AMD
AMD sustine că foloseşte o arhitectură pentru nucleele procesoarelor sale pe 32 de biti (Athlon XP,
Duron, Sempron) care este mai bună decît cea folosită de INTEL. Acest lucru ar permite ca un procesor
Athlon XP să aibă la o anumită frecvenţă de tact o performanţă egală sau mai bună decît un procesor
Pentium 4 care funcţionează la o frecvenţă de tact superioara celei a procesorului Athlon XP. De exemplu
AMD susţine (în mod indirect) că un procesor Athlon XP 2800+ (nucleu Thoroughbred B) care
funcţionează la frecvenţa reala de 2250 MHz (2,25 GHz) are aceeaşi performanţă ca un procesor Pentium
4 2.8 care funcţionează la frecvenţa reala de 2800 MHz (2,8 Ghz). Acest lucru nu este fără o bază reală,
pentru că procesoarele produse de AMD execută mai multe instrucţiuni pe ciclu decît procesoarele
produse de Intel.
Compania AMD îşi numeşte procesoarele Athlon XP în funcţie de performanţa lor ("performance
rating" - PR) şi nu de frecvenţa de tact reală, în aşa fel încît un procesor Athlon XP 2000+ are de fapt
frecvenţa de ceas de 1667 MHz. Introducerea nucleului Barton a complicat întrucîtva lucrurile pentru că
de exemplu un procesor Athlon XP 2800+ cu nucleu Thoroughbred B funcţionează la frecvenţa de 2250
MHz (166x13,5), iar un procesor Athlon XP 2800+ cu nucleu Barton funcţionează la frecvenţa de 2083
MHz (166x12,5), AMD susţinînd că memoria cache L2 mai mare a nucelului Barton îl face capabil să

11. aibă aceeaşi performanţă cu nucleul Thoroughbred B, chiar dacă funcţionează la o frecvenţă mai mică.
Cele mai performante procesoare Athlon XP (3000+ şi 3200+) sînt însă construite numai folosind nuclee
Barton.
Apariţia procesoarelor pe 64 de biţi a complicat şi mai mult lucrurile în ceea ce priveşte denumirile
folosite de compania AMD pentru produsele sale. Astfel, metoda PR a fost păstrată pentru procesoarele
Athlon 64 (3200+, 3400+, 4000+), însă pentru procesoarele Athlon 64 FX s-a optat pentru denumiri care
nu au legătură cu frecvenţa de funcţionare (FX-51 funcţionează la 2,2 GHz, FX-53 la 2,4 GHz, iar FX-55
la 2,6 GHz) sau cu performanţa comparativă cu procesoarele Pentium 4 (numerele 51, 53 si 55 nu au nici
o relatie cu performanta procesoarelor produse de Intel). Denumirea procesoarelor Sempron (3100+,
2800+, 2600+, etc.) este conforma cu modelul PR ("performance rating") expus mai sus, dar ele nu se
raporteaza la performanta comparativa a unor procesoare Pentium 4. Procesoarele Duron au fost denumite
în funcţie de frecvenţa de ceas exprimată în MHz (Duron 1600, Duron 1800), ele fiind scoase insa din
productie.
Acurateţea folosirii unei denumiri care nu se bazează pe frecvenţa de ceas a procesorului în cauză, ci pe
frecvenţa unui procesor concurent care are performanţe asemănătoare, este pusă în chestiune de unii
specialişti. Din testele efectuate de mai multe situri specializate în hardware rezultă că valoarea nominala
("rating") folosită de AMD pentru procesoarele sale Athlon XP este adecvată în special în legătură cu
aplicaţiile de birou şi cu jocurile pe calculator. În cazul prelucrării audio-video (codare MPEG4, codare
MP3) denumirea îşi pierde din precizie, supraestimînd într-o anumită măsură performanţele procesorului
AMD.
In cazul procesoarelor Athlon 64 si Sempron, compania AMD a fost acuzata ca valorile nominale
("ratings") par a fi stabilite uneori fara prea multa rigurozitate logica, din considerente care tin mai mult
de strategiile de acoperire a pietei cu o gama cit mai larga de produse, decit de performantele comparative
ale procesoarelor. Acuzatiile nu se verifica in majoritatea cazurilor, compania AMD neavind interesul sa
isi creeze o reputatie proasta prin apelarea mult prea flagranta la trucuri ieftine de marketing. De exemplu
un procesor Athlon 64 3500+ (2,2 GHz - 512 KB cache L2 - interfata cu memoria pe 128 de biti - nucleu
Newcastle sau Winchester) este in majoritatea testelor mai performant decit unul 3400+ (2,4 GHz - 512
KB cache L2 - interfata cu memoria pe 64 de biti - nucleu Newcastle), chiar daca acesta din urma are o
frecventa de ceas mai mare cu 200 MHz. La un moment dat pe piata romaneasca ele costau (cu TVA
inclus) 285 EUR (3500+) si 235 EUR (3400+), fiecare potential cumparator urmind sa decida singur daca
diferenta de 50 de EUR la pret reflecta adecvat diferenta de performanta.
Un dezavantaj al procedurii de numire folosite de AMD este faptul ca pot exista procesoare cu aceeasi
valoare nominala care fac parte din familii diferite si evident au si preturi diferite. O astfel de situatie se
intilneste in cazul procesoarelor Athlon 64 3000+ (2 GHz - 512 KB cache L2 - nucleu Clawhammer sau
Newcastle), Athlon XP 3000+ (2,1 GHz - 512 KB cache L2 - nucleu Barton) si Sempron 3000+ (2 GHz 512 KB cache L2 - nucleu Barton). In acest caz alegerea procesorului cel mai performant trebuie sa se
faca dupa pretul sau. De exemplu la un moment dat procesorul Sempron 3000+ (1,8 GHz - 128 KB cache
L2 - nucleu Palermo) costa in Romania 115 EUR (incl. TVA), iar procesorul Athlon 64 3000+ (2 GHz 512 KB cache L2 - nucleu Newcastle) costa 153 EUR (incl. TVA), ambele fiind destinate platformelor cu
soclu 754. Este evident ca valoarea nominala identica (3000+ in acest caz) nu a pus pe acelasi rang al
performantelor un procesor Sempron cu unul Athlon 64, lucru reflectat foarte bine de pret.
Este deci recomandat sa nu se faca comparatii bazate pe valorile nominale intre procesoare AMD
apartinind unor familii diferite. Pentru a avea relevanta, astfel de comparatii trebuie sa se faca doar pe
baza rezultatelor obtinute de procesoare in testele efectuate de siturile specializate in recenzii ale
componentelor hardware. In sfirsit, daca trebuie sa ne decidem asupra a doua procesoare din aceeasi
familie (de ex. Athlon 64), care au aceeasi valoare nominala (de ex. 3500+) dar sint fabricate cu
tehnologii diferite (90 nm si 130 nm), este recomandat sa alegem procesorul fabricat cu tehnologia mai
noua (90 nm).
Verdictul în privinţa procesoarelor AMD a fost dat de cumpărătorii cu mijloace financiare mai reduse,
care le apreciaza atît pentru performanţă, cît mai ales pentru raportul preţ-performanţă care este foarte
bun. Este recomandată cumpărarea unui procesor Athlon 64 sau Athlon XP dacă folosim calculatorul
pentru aplicaţii care necesită putere mare de calcul (jocuri, prelucrare audio-video) sau un procesor
Sempron dacă îl folosim pentru aplicaţii de intensitate medie (aplicaţii de birou, internet). La fel ca în
cazul procesoarelor Celeron, procesoarele Sempron pot fi folosite şi pentru jocuri sau editare audio-video,

12. însă performanţele lor sînt mai scăzute decît ale procesoarelor Athlon 64 si Athlon XP, evident la valori
nominale apropiate (a nu se compara deci un Sempron 3100+ cu un Athlon XP 2000+). Procesoarele
Sempron cu valori nominale mari (peste 2800+) pot fi folosite fara probleme si pentru jocurile noi, dar
jucatorii impatimiti ar trebui sa cumpere mai degraba procesoare Athlon 64 sau Athlon XP.
Identificarea nucleului unui procesor Athlon XP, Athlon 64 sau Sempron se face pe baza codului
inscripţionat pe acesta ("Ordering Part Number" - OPN) sau folosind softuri speciale cum sînt
CPUiDMax sau CPU-Z (vezi adresele de unde pot fi descărcate în pagina Legaturi Programe). Să
presupunem că avem un procesor Athlon XP cu urmatorul cod inscripţionat pe plăcuţa sa : "AXDA 1700
DUT3C". Pentru a-l "descifra" trebuie să urmăm indicaţiile de pe situl AMD. Grupul de litere "AXDA"
ne semnalează că avem de-a face cu un procesor Athlon XP cu nucleu Barton sau Thoroughbred, numărul
"1700" ne dezvăluie că procesorul are o performanţă ("performance rating") de 1700+ ceea ce lămureşte
în plus faptul că este vorba de un nucleu Thoroughbred, litera "D" semnifică faptul că procesorul este
"împachetat" folosind tehnologia OPGA, litera "U" arată că tensiunea de funcţionare este de 1,6 V, litera
"T" indică temperatura maximă suportată de nucleu şi anume 90 de grade Celsius, cifra "3" semnalează că
procesorul are 256 KB de memorie cache L2, iar litera "C" ne indică frecvenţa magistralei principale de
date (FSB) a plăcii de bază în care poate fi montat procesorul şi anume 266 MHz.
3.3. ALTI PRODUCATORI
Compania VIA produce familiile de procesoare VIA C (C3 / C7) si VIA Eden. Acestea au un consum
scazut de electricitate si pot fi folosite in sistemele de dimensiuni (foarte) reduse la care este esentiala
producerea unei cantitati cit mai mici de caldura in timpul functionarii. Dacă intenţionăm să folosim un
calculator în principal pentru procesarea de text sau explorarea internetului putem lua în considerare
cumpărarea unor asemenea procesoare, care poate fi folosite eventual şi pentru jocuri pe calculator mai
vechi sau pentru aplicaţii audio-video mai puţin intensive. Procesoarele produse de VIA se vînd de obicei
impreună cu o placă de bază (sint deja fixate pe ea), la un preţ foarte convenabil.
3.4. CUMPĂRAREA UNUI PROCESOR
Este recomandată cumpărarea unui procesor cît mai puternic. O listă cu specificaţiile tehnice (frecvenţa
de funcţionare, factorii de multiplicare, tensiunea de alimentare, etc.) ale procesoarelor AMD si INTEL se
găseşte în pagina Processor Chart.
În cazul în care folosim calculatorul pentru o plajă largă de aplicaţii (birotică, editare audio-video,
jocuri, programare, proiectare, etc.) şi avem un buget restrîns, trebuie să favorizăm procesorul "în dauna"
plăcii video, atunci cînd luam decizia finală referitoare la piesele pe care le cumpărăm. Cu alte cuvinte
trebuie să luam un procesor cît mai puternic, pentru că performanţa acestuia se va reflecta pozitiv în
absolut toate aplicaţiile, pe cînd performanţa plăcii video este de obicei limitată la jocuri şi la aplicaţiile
de grafică 3D.
Utilizatorii care pun un preţ deosebit pe performanţa calculatorului lor pot avea în vedere cumpărarea
unui procesor Athlon 64 FX sau a unui procesor Pentium 4 Extreme Edition, dacă bineînţeles bugetul le
permite cumpărarea unor astfel de procesoare foarte performante dar şi foarte scumpe.
Utilizatorii care au un buget mai putin generos (totusi considerabil) trebuie sa aiba in vedere
cumpararea unui procesor Athlon 64 sau a unui procesor Pentium 4 cu nucleu din generatia Northwood
sau Prescott si cu frecventa de ceas de peste 2500 MHz (2,5 GHz).
Utilizatorii care au un buget restrins pot cumpara un procesor Athlon XP (2500+ sau mai bun) cu
nucleu Thoroughbred B, Thorton sau Barton, un procesor Sempron (2500+ sau mai bun) sau un procesor
Celeron (recomandat tipul D) cu frecventa de ceas de 2,5 Ghz (sau mai mult). In functie de buget pot fi
cumparate procesoare Pentium 4 cu frecvente de tact mai mici de 2,5 GHz, Athlon XP cu frecvente de
tact mai mici de 1883 MHz sau Celeron cu frecvente de tact mai mici de 2,5 GHz, dar acest lucru nu este
recomandat daca dorim sa avem un calculator pe care sa-l folosim pentru aplicatii intensive si in urmatorii
2 ani de la cumparare.
In sfirsit, utilizatorii care folosesc calculatorul pentru aplicatii care nu necesita multa putere de calcul
au cel mai bun raport performanta-pret daca aleg un procesor ieftin din gamele Sempron, Celeron sau
eventual VIA C3.

13. 4. RĂCITORUL
4.1. GENERALITĂŢI
Procesoarele moderne se încălzesc foarte mult atunci cînd funcţionează, iar temperatura lor trebuie
menţinută sub o anumită limită pentru a asigura o funcţionare optimă. Pentru aceasta peste procesor se
fixează un răcitor ("cooler") compus dintr-un radiator pe care se află fixat un ventilator.
Radiatorul este format dintr-un postament care se continuă cu o structură lamelară şi este construit de
obicei din aluminiu dar poate avea şi părţi din cupru, care este un mai bun conductor de căldură.
Postamentul vine în contact cu suprafaţa procesorului, de la care preia căldura degajată de acesta şi o
disipează cu ajutorul structurii lamelare în mediul înconjurător. Acest tip de răcire se numeşte răcire
pasivă.
Ventilatorul asigură transferul aerului încălzit care se află în apropierea suprafeţei radiatorului,
permiţînd astfel schimbul mai eficient de căldură între radiator şi mediul înconjurător. Acest tip de răcire
se numeşte răcire activă. Ventilatorul este de obicei acoperit cu un mic grilaj metalic al cărui rol este de a
împiedica contactul dintre palele ventilatorului şi cablurile care traversează spaţiul interior al carcasei
calculatorului.
Legaturi catre unele din cele mai bune articole de pe internet referitoare la răcitoare pot fi gasite in
Anexa Manualului.
4.2. CUMPĂRAREA UNUI RĂCITOR
Există multe tipuri de răcitoare însă este recomandată cumpărarea unuia care să fie eficient şi în acelaşi
timp care să nu aibă un ventilator foarte zgomotos. Un astfel de racitor costă de obicei între 10 şi 15 EUR
dar există bineînţeles şi variante mai bune dar în acelaşi timp mai scumpe. La cumpărarea răcitorului
trebuie să ţinem cont de faptul că răcitoarele pentru procesoare Pentium sau Celeron sînt diferite (din
punct de vedere al dispozitivului de montare) de cele pentru procesoare AthlonXP sau Duron şi de
asemenea diferite de cele pentru procesoarele Athlon 64. Este recomandată cumpărarea unui răcitor care
are o pastilă de cupru în locul în care radiatorul vine în contact cu procesorul.
5. PLACA VIDEO
5.1. GENERALITĂŢI
Placa Video (PV) este responsabila cu afişarea imaginilor pe ecranul monitorului. Ea este a doua
componenta, după procesor, care determina performanţa unui calculator şi de aceea şi în cazul ei este
recomandat să nu facem economie atunci cînd dorim să o cumpărăm.
PV contine un procesor specializat numit GPU (Graphics Processing Unit) sau VPU (Visual Processing
Unit) care face o parte din calculele necesare pentru afişarea imaginilor, cealalta parte a acestor calcule
fiind făcută de procesorul calculatorului (CPU). Fiecare PV are şi o cantitate de memorie RAM inclusa pe
ea care este folosită de GPU, de exemplu pentru a stoca texturile obiectelor (elemente de peisaj,
personaje, etc.) intilnite în jocuri.
Placa video afiseaza pe ecranul monitorului imagini de două tipuri şi anume în două dimensiuni (2D) şi
în trei dimensiuni (3D), cu mentiunea că imaginile 3D sînt evident tot în două dimensiuni (fiind afisate pe
ecran, care este o suprafaţa plata), însă în cazul lor este creata senzatia (iluzia) perspectivei, adică a unui
spatiu în trei dimensiuni aflat dincolo de ecranul monitorului. Imaginile 2D sînt folosite în special pentru
elementele de interfata (ferestrele, barele, butoanele, etc) ale softurilor, iar imaginile 3D sînt folosite în
special pentru jocurile 3D (practic aproape toate jocurile publicate incepind cu anul 2000, indiferent de
tipul lor).
Puterea unei plăci video, care se reflecta bineinteles în preţ, consta în capacitatea ei de a oferi animatii
cît mai fluide (cursive, fără sacadari) în jocurile 3D. Placa video creeaza de fapt imagini statice (cadre,
similare cu nişte diapozitive), însă inlantuirea acestora la o viteza mare (peste 30-40 de cadre pe secunda)
produce ochiului senzatia că elementele prezente în imagini (personaje, vehicule, etc.) se afla în miscare,

14. la fel cum inlantuirea rapidă a cadrelor de pe rola unui film produce senzatia de miscare. Acest proces de
creare a imaginilor 3D devine evident atunci cînd încercam să rulam un joc 3D pe o PV mai slaba şi
rezultatul este că actiunea jocului se desfasoara sacadat, semanind uneori cu o sesiune de vizionare a unor
diapozitive ("slideshow").
Crearea unei imagini 3D este o operatiune complexa, care se desfasoara în două etape mari
("geometrica" şi "grafica") la care participa atît procesorul central (CPU) cît şi procesorul grafic (GPU VPU). În etapa "geometrica" sînt calculate coordonatele în spatiu ale tuturor elementelor care compun o
imagine (scena) şi de asemenea sînt calculate valorile necesare aplicarii efectelor grafice care fac ca
imaginea să para cît mai realista (umbre, culori, texturi, toate în raport cu unghiul de vedere al scenei). În
etapa "grafica" se trece la modificarea propriu-zisa a scenei în conformitate cu calculele facute în etapa
"geometrica", adică se adauga texturile, culorile şi umbrele obiectelor prezente în scena şi se obtine
imaginea finala, procedeu numit "randare" ("rendering"). Etapa "geometrica" era realizata de obicei de
CPU, însă în PV moderne ea este realizata (exclusiv sau cu ajutorul CPU) de către GPU prin unitatea de
"transformare şi iluminare" ("transform & lightning" - T&L) prezenta pe cipul grafic. Etapa "grafica" este
realizata de către PV care prelucreaza pixelii care compun imaginea şi le adauga texturi pe care apoi le
optimizeaza în aşa fel încît efectul să fie cît mai realist. Scena finala rezultata ("cadrul") depinde deci
foarte mult de capacitatea PV de a-şi executa operatiile cît mai bine (fără defecte de texturare, artefacte
cromatice, etc.) şi într-un timp cît mai scurt.
Randarea imaginii finale este realizata de PV cu ajutorul unor "conducte de randare" ("rendering
pipelines" sau "pixel pipelines") în cadrul cărora se desfasoara operatiile de prelucare a pixelilor. Fiecare
conducta de randare foloseste un anumit număr de "unitati de mapare a texturilor" ("texture mapping
units") a caror funcţie este de a aplica texturi pe suprafetele obiectelor prezente în imagine, suprafete
alcătuite din pixeli. Aplicarea texturilor seamana foarte bine cu aplicarea unui tapet pe un perete sau cu
acoperirea unui obiect cu o stofa (de ex. asezarea unei fete de masa) cu mentiunea că pe un obiect dintr-o
imagine 3D se aplica de obicei mai multe texturi pentru a obtine efecte realiste, de exemplu pentru a
simula o suprafaţa cu protuberante sau una zgiriata.
Performanţa unei plăci video este dată de insumarea mai multor factori printre care cei mai importanti
sînt frecvenţa de ceas a procesorului grafic, frecvenţa de ceas a memoriei RAM (şi cantitatea ei) de pe
PV, numarul de conducte de randare şi numarul de unitati de texturare continute de fiecare conducta. Un
alt factor important este tipul magistralei de memorie ("memory bus"), prin care sînt transferate date între
cipul grafic şi memoria RAM de pe placa video. Cele mai performante plăci au o magistrala de memorie
pe 256 biţi, plăcile cu performanţe medii şi obişnuite au o magistrala de memorie pe 128 biţi, iar plăcile
cu performanţe scăzute (nerecomandate pentru jocuri) au o magistrala de memorie pe 64 biţi.
Placa Video se fixeaza pe placa de bază într-un orificiu alungit numit slot. Acesta poate fi de tip AGP
(cel mai frecvent), PCI Express (standardul cel mai performant, care a inceput să fie folosit de abia
incepind cu anul 2004) sau PCI (foarte putine PV îl folosesc în prezent). Modul de transfer a datelor video
prin portul AGP este de 1X, 2X, 4X sau 8X dar asta nu inseamna că un mod de transfer de 8X este de
două ori mai bun decît de cel 4X, ele avînd performanţe apropiate, evident cu un plus de performanţă
pentru 8X. Standardul PCI Express x16 creste semnificativ cantitatea de date care poate fi transferata
intre placa video si sistem (in speta cipsetul NorthBridge de pe PB), asa-numita "latime de banda"
("bandwith"). In plus acest nou standard prezinta si avantajul ca datele pot fi transferate simultan in
ambele sensuri (de la PV la sistem si invers) prin folosirea unor canale independente de transfer a datelor.
Alt avantaj important este posibilitatea de a furniza mai mult curent electric placii video direct prin
magistrala PCI Express X16, in asa fel incit este posibil ca alimentarea unei PV puternice sa se faca
exclusiv in acest fel, renuntindu-se la conectorul de alimentare suplimentar. Desi slotul PCI Express x16
are aceasi dimensiune ca slotul AGP, standardele PCI Express x16 si AGP sint incompatibile, deci o
placa PCI Express x16 nu va functiona decit daca va fi instalata intr-un slot PCI Express x 16 pe placa de
baza.
Plăcile Video sînt construite de multe companii specializate în producerea de piese pentru calculator,
însă în fapt cea mai mare parte dintre aceste PV au un procesor grafic (GPU - VPU) fabricat fie de
NVIDIA, fie de ATI.

15. 5.2. FOLOSIREA A DOUA PLACI VIDEO IN PARALEL
Incepind cu anul 2004 NVIDIA a introdus posibilitatea folosirii tehnologiei SLI ("Scalable Link
Interface" - "Interfata de legatura scalabila") in scopul obtinerii de performante crescute in jocuri sau
aplicatiile profesionale 3D folosind doua placi video NVIDIA fixate in aceeasi placa de baza. Pentru
aceasta este nevoie de o placa de baza compatibila SLI si de doua PV identice de tipul GF 7800 GTX, GF
6800 Ultra, GF 6800 GT, GF 6800, GF 6800 LE, GF 6600 GT, GF 6600 (in cazul aplicatiilor
profesionale se folosesc placile Quadro FX 4400, 3400 sau 1400). Fiecare placa se monteaza intr-un slot
PCI Express x16 pe placa de baza si apoi sint conectate cu ajutorul unei punti ("bridge") pentru a
functiona ca un ansamblu montat in paralel. Principiul de functionare se bazeaza pe metodele "Alternate
Frame Rendering" (fiecare placa randeaza pe rind cite un cadru) si "Split Frame Rendering" (cele doua
placi conlucreaza la randarea fiecarui cadru). Cresterea de performanta variaza in functie de aplicatia
folosita si de rezolutie, putind ajunge pina la 100 % (sistemul SLI fiind de doua ori mai performant ca o
singura placa), insa in mod obisnuit invirtindu-se in jurul valorilor de 30-60 %. Dezavantajele acestei
solutii sint reprezentate de marirea consumului de energie electrica si a zgomotului produs de ventilatoare
fata de cazul folosirii unei singure placi. Placile de baza compatibile cu tehnologia SLI de la NVIDIA au
doua sloturi PCI Express x16 si se bazeaza pe cipseturile "nForce 4 SLI" (pt. proc. AMD) si "nForce 4
SLI Intel Edition" (pt. proc. INTEL).
Compania ATI a lansat in anul 2005 tehnologia CrossFire ("Foc Încrucişat" - in traducere romana) in
scopul obtinerii de performante crescute in orice tip de aplicatii 3D (in special jocuri sau aplicatiile
profesionale de proiectare sau grafica) folosind doua placi video ATI fixate in aceeasi placa de baza.
Pentru aceasta este nevoie de o placa de baza compatibila CrossFire si de doua PV ATI Radeon
compatibile cu aceasta tehnologie. Fiecare placa se monteaza intr-un slot PCI Express x16 pe placa de
baza si apoi sint conectate cu ajutorul unui cablu in forma de Y pentru a functiona ca un ansamblu. Una
din placi este definita ca Principala (CrossFire Edition -"Master"), iar cealalta ca Secundara (CrossFire
Ready - "Slave"), aceasta diferentiere fiind stabilita in cadrul procesului de fabricatie, placile avind o
functionalitate diferita in cadrul procesului de generare a imaginilor. Placile pot sa nu fie identice, insa ele
trebuie sa apartina aceleiasi familii. De exemplu o placa Radeon X800 "CrossFire Edition" (Principala)
poate fi cuplata cu orice placa "CrossFire Ready" (Secundara) din familia Radeon X800 (Pro, XL, GTO,
XT, XT Platinum Edition), indiferent de producatorul ei.
Conlucrarea dintre placile ATI Radeon decurge in doua etape. Placa Secundara trimite prin cablul in Y
datele procesate de ea Placii Principale, iar aceasta din urma le combină cu datele procesate de ea insasi
cu ajutorul unui asa-zis Motor de Compozitie ("Compositing Engine") aflat pe un cip special. Imaginea
astfel obtinuta este apoi trimisa la monitor. Principiul de functionare al tehnologiei CrossFire se bazeaza
pe metodele numite "Scissor" ("Foarfeca" - placile conlucreaza la randarea fiecarui cadru, care este
impartit in doua parti in mod similar cu taierea unei foi de hirtie cu foarfeca), "SuperTiling" ("SuperPavimentare" - Orice cadru este impartit in mici dreptunghiuri asemanatoare cu cele de pe o tabla de sah,
fiecare placa prelucrind jumatate din numarul acestora) si "Alternate Frame Rendering" (fiecare placa
randeaza pe rind cite un cadru). Draiverul ATI Catalyst va selecta automat metoda adecvata in functie de
aplicatia care ruleaza, dar utilizatorul are posibilitatea sa intervina in aceasta decizie. Cresterea de
performanta variaza in functie de aplicatia folosita si de rezolutie, putind ajunge pina la 100 % (sistemul
CrossFire fiind de doua ori mai performant ca o singura placa), insa in mod obisnuit invirtindu-se in jurul
valorilor de 30-60 %. Mai exista si modul de lucru SuperAA ("Super Anti-Aliasing") care aduce doar un
plus de calitate a imaginii, insa cu pretul unor performante mai scazute. Dezavantajele acestei solutii sint
reprezentate de marirea consumului de energie electrica si a zgomotului produs de ventilatoare fata de
cazul folosirii unei singure placi. Placile de baza compatibile cu tehnologia CrossFire de la ATI au doua
sloturi PCI Express x16 si se bazeaza pe cipsetul "Radeon XPress 200 CrossFire Edition RD 480" in
cazul procesoarelor AMD. Pentru procesoarele Intel trebuie folosite placi de baza cu cipseturile "Radeon
XPress 200 CrossFire Edition RD 400" sau Intel i955X.
Legaturi către unele din cele mai bune articole de pe internet referitoare la placile video pot fi gasite în
Anexa Manualului.

16. 5.3. NVIDIA
Compania NVIDIA fabrica un GPU cu denumirea GeForce care, la fel ca în cazul procesoarelor
centrale (CPU), are mai multe generaţii şi anume GeForce, GeForce 2, GeForce 3, GeForce 4, GeForce
FX, GeForce 6 şi cea mai noua generaţie, GeForce 7.
Fiecare generatie include mai multe familii de placi video, de exemplu generatia GeForce FX (GF FX)
a fost compusa din familiile GF FX 5200, FX 5500, FX 5600, FX 5700, FX 5800, FX 5900, FX 5950. La
rindul sau o familie este alcatuita din modele, de exemplu familia GF FX 5900 este compusa din
modelele 5900 SE, 5900 XT, 5900 si 5900 Ultra, asezate in ordinea crescatoare a performantei.
Placile video au o performanta care depinde in cea mai mare masura de nucleul ("core") continut.
Procesoarele grafice de pe plăcile NVIDIA din generatiile 1-6 au la baza nuclee numite "NV xx", unde
"xx" este un număr format din doua cifre. Denumirea nucleelor nu este insa o indicatie a performanţei lor,
pentru că de exemplu procesorul cu nucleu NV 34 (GeForce FX 5200) este mai slab decît procesorul cu
nucleul NV 31 (GeForce FX 5600) şi mult mai slab decît procesorul cu nucleu NV 35 (GeForce FX
5900). Pentru generatia a 7-a nucleele sint denumite "Gxx", unde "xx" este un număr format din doua
cifre (de ex. G70 pentru placile GeForce 7800 GT si GTX).
5.3.1. GeForce 4 / GeForce 3 / GeForce MX
Plăcile GeForce din generaţiile 3 şi 4 au fost denumite "GF Titanium N", unde N era un numar care
masura performanta in raport cu a celorlalte modele de tip GF 3 (GF 3 Ti200, GF 3 Ti500) sau GF 4 (GF
Ti 4200, 4400, 4600, 4800). Familia de placi cea mai longeviva produsa de NVIDIA este cea numita
GeForce MX, care a fost de la bun inceput destinata celor care nu aveau nevoie de o placa performanta, ci
doar de una folosita in special pentru birotica si internet. O PV cu GPU GeForce 4MX, chiar daca este
fabricata recent, are în fapt un GPU din generaţia 2 (GeForce 2) cu unele îmbunătăţiri, ultimul model din
aceasta familie purtind numele de GeForce MX4000. Modelele GF MX pot fi folosite pentru jocuri 3D
mai vechi, sau chiar pentru unele mai noi, daca avem un procesor puternic si jucam la o rezolutie mai
scazuta. Jucatoriii trebuie totusi sa evite cumpararea unor astfel de placi.
5.3.2. GeForce 7 / GeForce 6 / GeForce FX
Începind cu placile din generaţia FX compania NVIDIA a ales o strategie de numire a placilor care
intentioneaza sa puna in valoare faptul ca fiecare generatie contine o gama completa de modele, de la
unele cu performante scazute la unele cu performante de exceptie. In acest fel orice utilizator isi poate
alege, in limita bugetului său, placa care are cel mai bun raport calitate-pret.
Generatia de placi GeForce 6 cuprinde familiile GF 6200, GF 6600, si GF 6800. Mai jos este prezentat
un tabel cu caracteristicile tehnice cele mai importante ale modelelor care dau numele familiilor.
Generatia de placi GeForce 7 cuprinde familiile GF 7300 (modelele GS si LE), GF 7600 (modelele GT
si GS), GF 7800 (modelele GTX 512, GTX, GT si GS) si GF 7900 (modelele GTX si GT).
Tabel Comparativ al Caracteristicilor Familiilor din Generatia GeForce 6
Performanţă
Nume
Frecv. Nucleu
Frecv. Memorie
Magistr. Memorie
Conducte Randare
•
•
•
•
De vîrf
6800
325 MHz
700 MHz
256 biţi
16 / 12 / 8
Medie
6600
300 MHz
500 MHz
128 biţi
8
Obişnuită
6200
300 MHz
500 MHz
128 biţi
4
Fiecare familie are in componenta mai multe modele care se deosebesc prin :
Frecvenţa Procesorului Grafic ("GPU frequency")
Frecvenţa Memoriei RAM de pe PV ("memory frequency")
Tipul Magistralei de Memorie (256 sau 128 de biti)
Tipul modulelor de memorie (GDDR3 sau DDR)

17. •
•
•
Numarul de Conducte de Randare ("rendering pipelines" - "pixel pipelines")
Numarul de Conducte de Vertecşi ("vertex pipelines")
Interfata de Conectare la placa de baza (PCI Express x16 sau AGP)
Ca o regula generală, pentru o anumită placă video GeForce 7, 6 sau FX produsa de NVIDIA sînt
scoase mai multe modele ce au atasat la nume un sufix care simbolizeaza performanta comparativa in
cadrul familiei:
•
GTX / Ultra / Ultra Extreme (perf. de vîrf / maxima) - GF 7800 GTX ; GF 6800 Ultra / UE
•
GT / GS (performanţă medie) - GF 6800 GT / GF 6800 GS
•
Fără Sufix (performanţă obişnuită) - GF 6800
•
LE (performanţă scăzută) - GF 6800 LE
Tabel Comparativ al Caracteristicilor Placilor Video din Familia GeForce 6800
Performanţă
Nume
Frecv. Nucleu
Frecv. Memorie
Magistr. Memorie
Tip Memorie
Conducte Randare
Conducte Vertecşi
De vîrf
Medie
6800 Ultra Ext. / 6800 Ultra 6800GT / 6800GS
450 MHz / 400 MHz
350MHz / 425MHz
1100 MHz / 1100 MHz 1000MHz / 1000MHz
256 biţi / 256 biţi
256 biţi / 256 biţi
GDDR3 / GDDR3
GDDR3 / GDDR3
16 / 16
16 / 12
6/6
6/5
Obişnuit
6800
325 MHz
700 MHz
256 biţi
DDR
12
5
Scăzută
6800 LE
320 MHz
700 MHz
256 biţi
DDR
8
4
Modelul cu performanţe obisnuite (fara sufix) este de obicei scos pe piata primul, urmat de cel cu
performanţe de virf şi apoi de cele cu performanţe medii si scăzute. Performanţa PV aşa cum este
reflectata de nume este comparata în cadrul aceleiasi familii (între plăcile 5900 de ex.), nu între diversele
familii de PV (deci nu între plăcile 5900 şi cele 5600). Plăcile GeForce FX 5600 Ultra sînt mai bune (şi
mai scumpe) decît plăcile GeForce FX 5600, însă în nici un caz ele nu au performanţele placilor GeForce
FX 5900, ca să nu mai vorbim de plăcile GeForce FX 5950 Ultra.
In cazul familiei bazate pe nucleul NV 34, avem ca reprezentate principale modelele (furnizate de
diversi producatori) numite GeForce FX 5600 (frecvenţa GPU = 325 MHz şi frecvenţa memoriei = 550
MHz) şi GeForce FX 5600 Ultra (frecvenţa GPU = 400 MHz şi frecvenţa memoriei = 800 MHz), ultimele
fiind în mod evident mai performante. Pentru că şi utilizatorii cu mijloace financiare mai reduse să poată
să-şi cumpere o PV cu nucleu NV 34 au fost scoase pe piata şi plăcile GeForce 5600 XT (frecvenţa GPU
= 235 MHz şi frecvenţa memoriei = 400 MHz), în varianta cu magistrala de memorie pe 128 de biţi sau
pe 64 de biţi, dar performanţa acestor plăci este mult mai scăzută decît a placilor GeForce 5600 sau Ge
Force FX 5600 Ultra.
Placile NVIDIA din generatia FX produse pentru a fi folosite cu plăcile de bază care utilizeaza
standardul PCI Express în locul celui AGP sînt numite GeForce PCX şi au cipuri grafice identice cu cele
de pe plăcile GeForce FX obisnuite (AGP). Astfel au fost produse modelele Ge Force PCX 5950, 5750,
5300 şi 4300, enumerate aici în ordinea descrescatoare a performanţei.
Fiecare placa GeForce din generatia 6 este disponibila in doua versiuni, care difera intre ele doar prin
modul de conectare la placa de baza, slot AGP sau slot PCI Express. Cumparatorul va trebui sa aleaga
varianta care se potriveste cu placa de baza existenta in calculator.
Compania NVIDIA produce si solutii grafice integrate pe placile de baza pentru procesoare AMD.
Astfel PB cu cipset nForce2 IGP au integrat un cip grafic de tipul GeForce 4MX, foarte bun pentru
aplicatii 2D (birotica, etc.), dar putind fi folosit si pentru jocurile 3D mai vechi sau cele noi cu o grafica
mai putin solicitanta. In anul 2005 NVIDIA a lansat cipseturile GeForce 6100 si 6150 care au
performante crescute fata de solutiile grafice integrate precedente.
5.4. ATI
Compania ATI fabrica un VPU (identic cu un GPU) cu denumirea Radeon care, la fel ca în cazul
procesoarelor centrale (CPU), are mai multe generaţii şi anume Radeon 7, Radeon 8, Radeon 9, Radeon X
(de la numeralul roman insemnind 10) şi cea mai noua generaţie, Radeon X1000.

18. Fiecare generatie include mai multe familii de placi video, de exemplu generatia Radeon 9 a fost
compusa din familiile Radeon 9000, 9200, 9500, 9600, 9700 si 9800. La rindul sau o familie este alcatuita
din modele, de exemplu familia Radeon 9800 este compusa din modelele 9800 SE, 9800, 9800 Pro si
9800 XT, asezate in ordinea crescatoare a performantei.
Procesoarele grafice de pe plăcile Radeon au nuclee ("cores") numite "Rxxx" (la plăcile cu performanţe
medii sau inalte) sau "RVxxx" (la plăcile cu performanţe obişnuite) unde "xxx" este un număr format din
trei cifre. Aceste VPU sînt diferenţiate deci în funcţie de nucleul lor (R520, R300, R420, RV 530, RV280,
RV300 etc.) şi cu cît numarul de după R este mai mare cu atît procesorul este dintr-o generaţie mai noua.
Denumirea RV inseamna "Radeon Value" şi desemneaza nucleul unui VPU inclus în plăcile video care au
un preţ mai mic (şi evident o performanţă mai scăzută).
Radeon X1000 / Radeon X / Radeon 9
Începind cu placile din generaţia 9 compania ATI a ales o strategie de numire a placilor care
intentioneaza sa puna in valoare faptul ca fiecare generatie contine o gama completa de modele, de la
unele cu performante scazute la unele cu performante de exceptie. In acest fel orice utilizator isi poate
alege, in limita bugetului său, placa care are cel mai bun raport calitate-pret.
Generatia de placi Radeon X1000 (aparuta in anul 2005) cuprinde familiile X1300, X1600, X1800 si
X1900. Mai jos este prezentat un tabel cu caracteristicile tehnice cele mai importante ale modelelor care
dau numele familiilor. Modelele X1900, X1800 si X1600 sint in fapt cele numite X1900 XTX, X1800 XT
si X1600 XT, neexistind inca in aceste familii modele fara sufix.
Tabel Comparativ al Caracteristicilor Familiilor din Generatia Radeon X1000
Performanţă
Nume
Frecv. Nucleu
Frecv. Memorie
Magistr. Memorie
Conducte Randare
Conducte Vertecşi
Unitati de Texturare
De vîrf
X1900 / X1800
650 MHz / 625 MHz
1550 MHz / 1500 MHz
256 biţi / 256 biţi
16 / 16
8/8
16 / 16
Medie
X1600
590 MHz
1380 MHz
128 biţi
12
5
4
Obişnuită
X1300
450 MHz
500 MHz
128 biţi
4
2
4
Generatia de placi Radeon X cuprinde familiile X300, X600, X700 si X800. Mai jos este prezentat un
tabel cu caracteristicile tehnice cele mai importante ale modelelor care dau numele familiilor. Modelul
X600 este in fapt cel numit X600 Pro, neexistind in aceasta familie un model fara sufix.
Tabel Comparativ al Caracteristicilor Familiilor din Generatia Radeon X
Performanţă
Nume
Frecv. Nucleu
Frecv. Memorie
Magistr. Memorie
Conducte Randare
•
•
•
•
•
•
•
•
De vîrf
X800
400 MHz
700 MHz
256 biţi
16 / 12 / 8
Superioară
X700
400 MHz
700 MHz
128 biţi
8
Medie
X600
400 MHz
600 MHz
128 biţi
4
Obişnuită
X300
325 MHz
400 MHz
128 biţi
4
Fiecare familie are in componenta mai multe modele care se deosebesc prin :
Frecvenţa Procesorului Grafic ("VPU frequency")
Frecvenţa Memoriei RAM de pe PV ("memory frequency")
Tipul Magistralei de Memorie (256 sau 128 de biti)
Tipul modulelor de memorie (GDDR3 sau DDR)
Numarul de Conducte de Randare ("rendering pipelines" - "pixel pipelines")
Numarul de Conducte de Vertecşi ("vertex pipelines")
Unitati de Texturare ("texture units")
Interfata de Conectare la placa de baza (PCI Express x16 sau AGP)

19. De exemplu avem plăcile (furnizate de diversi producatori) numite ATI Radeon 9600 (frecvenţa VPU
= 325 MHz şi frecvenţa memoriei = 400 MHz) şi plăcile ATI Radeon 9600 Pro (frecvenţa VPU = 400
MHz şi frecvenţa memoriei = 600 MHz). Compania ATI a mai scos pe piata modelele ATI Radeon 9600
XT (frecvenţa VPU = 500 MHz şi frecvenţa memoriei = 600 MHz) şi ATI Radeon 9600 SE (frecvenţa
VPU = 325 MHz şi frecvenţa memoriei = 400 MHz), acesta din urma avînd magistrala memoriei pe 64
biţi, spre deosebire de toate celelalte modele 9600 care au magistrala memoriei pe 128 biţi.
Ca o regula generală, pentru o anumită familie de plăci video Radeon X sau 9 produsa de NVIDIA sînt
scoase mai multe modele ce au atasat la nume un sufix care simbolizeaza performanta comparativa in
cadrul familiei :
•
XT / XT PE / XTX (perf. de vîrf / maximă / supremă) - Radeon X1900 XT / XTX ; X800 XT PE
•
XL (performanţă superioară) - Radeon X800 XL
•
PRO (performanţă medie) - Radeon X800 Pro
•
Fără Sufix (performanţă obişnuită) - Radeon X800
•
SE (performanţă scăzută) - Radeon X800 SE
Tabel Comparativ al Caracteristicilor Placilor Video din Familia Radeon X800
Performanţă
Nume
Frecv. Nucleu
Frecv. Memorie
Magistr. Memorie
Tip Memorie
Conducte Randare
Conducte Vertecşi
Maximă
De vîrf
X800 XT PE X800 XT
520 MHz
500 MHz
1120 MHz
1000 MHz
256 biţi
256 biţi
GDDR3
GDDR3
16
16
6
6
Superioară
X800 XL
400 MHz
980 MHz
256 biţi
GDDR3
16
6
Medie
X800 Pro
475 MHz
900 MHz
256 biţi
GDDR3
12
6
Obişnuită
X800
400 MHz
700 MHz
256 biţi
DDR
12
6
Scăzută
X800 SE
425 MHz
700 MHz
256 biţi
DDR
8
6
Produsul cu performanţe medii este de obicei scos pe piata primul, urmat de cele cu performanţe de virf
şi în final de cel cu performanţe obişnuite-scăzute. Performanţa PV aşa cum este reflectata de nume este
comparata în cadrul aceleiasi familii (între plăcile 9600 de ex.), nu între diversele familii de PV (deci nu
între plăcile 9600 şi cele 9800). Plăcile ATI Radeon 9600 XT sînt mai bune (şi mai scumpe) decît plăcile
ATI Radeon 9600, însă în nici un caz ele nu au performanţele placilor ATI Radeon 9800, ca să nu mai
vorbim de plăcile ATI Radeon 9800 XT.
Identificarea de către un potential cumpărator a liniilor de produse cu performanţe obişnuite, medii sau
de virf trebuie să se faca după preţ, pentru că denumirea PV nu include un element de diferenţiere precis.
Astfel, o placă cu VPU Radeon 9800 este mult mai bună şi mult mai scumpă decît una cu VPU Radeon
9200, deşi după denumire ele ar trebui să aibă performanţe relativ apropiate. Pe de altă parte o placă cu
VPU Radeon 9600 XT este mai performantă decît o placă cu VPU Radeon 9800 SE şi în acest fel
confuzia în mintea unui potential cumpărator este totala... Compania ATI vine însă în ajutorul
cumpăratorului punind la dispozitie pe situl sau o pagina dinamica în care pot fi comparate mai multe
plăci video produse de ATI din punct de vedere al caracteristicilor lor tehnice.
Compania ATI produce si solutii grafice integrate pe placile de baza pentru procesoare Intel si AMD.
Astfel PB cu cipset Radeon 9100 IGP au integrat un cip grafic de tipul Radeon 9000, foarte bun pentru
aplicatii 2D (birotica, etc.), dar putind fi folosit si pentru jocurile 3D mai vechi sau cele noi cu o grafica
mai putin solicitanta. In anul 2005 ATI a lansat cipsetul cu grafica integrata Radeon Xpress 200 (cu
nucleu RS 482 / 480) care aduce o imbunatatire de performanta fata de generatia anterioara de solutii
integrate.
5.5. ALŢI PRODUCĂTORI
5.5.1. INTEL
Compania Intel produce de multă vreme un cip grafic numit "Intel Extreme Graphics" care este inclus
pe unele plăci de bază pentru procesoare Pentium si Celeron şi se adreseaza celor care nu îşi folosesc
calculatoarele pentru jocurile mai noi, ci doar pentru munca de birou sau pentru explorarea internetului.

20. Versiunea 2 a acestui cip grafic ("Intel Extreme Graphics 2") este inclusa pe unele PB pentru procesoare
Pentium 4 (de ex. cele cu cipset Intel 865G) iar testele au aratat ca cipul este foarte bun pentru aplicatii
2D (birotica, etc.) dar neindicat pentru jocurile 3D.
Intel a introdus in anul 2004 un nou cip grafic integrat pe placile de baza, numit "Intel Graphics Media
Accelerator 900", menit sa aduca un plus de performanta fata de cipul vechi. Placile de baza avind
cipsetul i915G au fost primele dotate cu acest cip grafic integrat, iar testele au demonstrat ca noul cip
grafic depaseste cu mult performantele cipului "Intel Extreme Graphics 2" si se apropie de performantele
cipurilor integrate fabricate de NVIDIA si ATI, fara insa a le depasi vreodata, lucru datorat poate si lipsei
unitatii de transformare si iluminare (T&L) care este prezenta la cipurile integrate NVIDIA si ATI.
5.5.2. MATROX
Placile Video produse de Matrox au reputatia că au cea mai bună imagine in aplicatiile 2D. Cea mai
noua si mai performanta PV a acestui producator se numeste Parhelia, iar corespondentul ei pentru
utilizatorii cu buget ceva mai redus se numeste Millenium P750. Cele doua PV au performante
acceptabile în jocurile 3D noi (in special Parhelia), însă pretul lor este prea mare comparativ cu ofertele
NVIDIA si ATI care la acelasi pret ofera performante considerabil mai bune. Placile Matrox sint preferate
de cei care lucreaza in domeniul graficii 2D profesionale, tocmai pentru calitatea imaginii. O
caracteristica singulara a placilor Parhelia este tehnologia "TripleHead" care ofera posibilitatea ca
imaginea sa fie impartita pe trei monitoare, lucru apreciat in special de pasionatii pentru simulatoarele de
zbor dar si de unele categorii profesionale (proiectanti, designeri, medici, etc.) care au nevoie de aceasta
tehnologie in munca de zi cu zi.
5.5.3. VIA
Compania VIA a cumparat in anul 2000 sectiunea de placi grafice a companiei S3 Graphics
(producatoare printre altele a placii video S3Trio, foarte populara la mijlocul anilor '90 datorita pretului
sau si performantelor in aplicatii 2D) si produce in principal cipuri grafice integrate pentru calculatoare de
birou ("desktop") si comportabile ("computere portabile" - "laptops"). Practic toate aceste cipuri sint
derivate din S3 Savage, ultimul cip grafic produs de compania S3 inainte de a fi cumparata de VIA.
Cipurile grafice integrate (de ex. VIA UniChrome KM400) au performante bune in aplicatiile 2D, dar
performantele in jocuri sint mult in urma celor ale cipurilor integrate produse de NVIDIA si ATI.
Incepind cu anul 2004 S3 a lansat mai multe produse cu numele Chrome, dar ele nu au reusit sa se
impuna fata de corespondentele lor de la ATI sau NVIDIA, in principal din cauza unor draivere care nu
erau puse la punct. In anul 2006 S3 va lansa familia Chrome S20 (care contine placile S3 Chrome S27 si
S25) ce promite sa fie competitiva la nivelul placilor cu performante medii datorita frecventelor mari de
functionare ale procesorului grafic si folosirii memoriilor GDDR3.
5.5.4. SIS
Compania SIS produce componente pentru placi de baza (in special cipseturi), dar are de multa vreme
si o oferta de cipuri grafice integrate in PB. Aceste cipuri (de ex. SIS 661FX sau SIS 741GX) au
performante bune in aplicatiile 2D, dar performantele in jocuri sint mult in urma celor ale cipurilor
integrate produse de NVIDIA si ATI. Pentru scurta vreme SIS a produs si placi video de sine-statatoare
("standalone") pe baza cipului grafic Xabre, insa nu a putut face fata companiilor specializate in aceasta
activitate, ATI si NVIDIA.
5.6. CUMPĂRAREA UNEI PLĂCI VIDEO
•
•
•
•
Atunci cînd dorim să cumpărăm o PV trebuie să ne interesam de urmatoarele aspecte importante :
Procesorul Grafic : numele si frecventa sa de ceas
Memoria RAM : cantitatea, tipul (DDR, DDR2, GDDR3, etc.) si frecventa de functionare
Magistrala de memorie : 64, 128 sau 256 de biti
Conectarea la placa de baza : AGP sau PCI Express

21. •
•
DirectX : varianta DirectX cu care PV este compatibila (DX7, DX 8.1, DX9)
Sistemul de racire : radiator (pe cipul grafic si memorii) si ventilator
O lista cu specificatiile tehnice (viteza procesorului grafic, numarul de conducte de randare, numarul de
unitati de texturare, etc.) ale tuturor placilor video se găseşte în pagina 3D Chipsets Specs. Pe situl
Wikipedia se gasesc liste detaliate cu specificatiile tehnice ale placilor NVIDIA si ATI.
Mai jos este prezentat un tabel simplificat (nu sînt luate în calcul modelele Ultra, Pro, XT, SE, etc.)
continind o grupare după performanţă a placilor de ultimă generaţie produse de NVIDIA (plăcile FX
folosesc standardul AGP, iar plăcile PCX folosesc standardul PCI Express) şi ATI.
Tabel Comparativ al Performantei Familiilor de Placi Video GeForce (7, 6 si FX)
si Radeon (x1000, X si 9)
Performanţă
De vîrf
Medie
Obişnuită
GeForce 7
GeForce 6
GeForce FX
GeForce PCX
7900 / 7800
6800
5950 / 5900
5950
7600
6600
5700 / 5600
5750
7300
6200
5500 / 5200
5300
X1900 / X1800
X850 / X800
9800 / 9700
X1600
X700 / X600
9600 / 9500
X1300
X300
9200
Radeon X1000
Radeon X
Radeon 9
Companiile NVIDIA şi ATI lanseaza de obicei anual cîte o noua generaţie de PV, care sînt diferenţiate
după performanţe în mai multe linii de produse : PV cu performanţe obişnuite, PV cu performanţe medii
şi PV cu performanţe de virf. Incepind cu anul 2003 noile politici de marketing ale acestor două firme au
facut ca să fie greu de diferenţiat carei linii îi apartine o anumită PV dacă ne ghidam doar după denumirea
ei, mai ales că au fost introduse şi modele cu magistrala memoriei pe 64 de biţi, care au performanţe cu
mult sub cele ale placilor cu aceeaşi denumire care au magistrala pe 128 de biţi. Lucrurile sînt complicate
şi mai mult de faptul că într-un anumit moment există pe piata plăci care apartin unor generaţii diferite.
De exemplu pot exista de vinzare (noi sau la mina a doua) plăci video GeForce cu cipuri grafice din
generaţia 2 (GeForce 4MX), generaţia 3 (GeForce 3 Ti 500), generaţia 4 (GeForce 4 Ti 4600), generaţia
FX (GeForce FX 5950) si generatia 6 (GeForce 6800).
Pentru a compara două plăci video (eventual din generaţii diferite) trebuie să calculam performanţa lor
"bruta" (numarul de pixeli care pot fi prelucrati într-o secunda) prin inmultirea frecventei de tact a
procesorului grafic cu numarul de conducte de randare. De exemplu o placă GeForce FX 5950 Ultra
funcţionează la frecvenţa de 475 MHz (475 mil. Hz) şi are 4 conducte de randare, în timp ce o placă
GeForce FX 5200 Ultra funcţionează la frecvenţa de 325 MHz (325 mil. Hz) şi are doar 2 conducte de
randare. Placa GeForce FX 5950 Ultra va putea prelucra 1,9 mld. pixeli pe secunda (475 mil. x 4), în timp
ce placa GeForce FX 5200 Ultra poate prelucra "doar" 650 mil. pixeli pe secunda. În consecinta preţul
plăcii GeForce FX 5950 Ultra va fi de cel puţin trei ori mai mare decît al plăcii GeForce FX 5200 Ultra
pentru că şi performanţa "bruta" este de trei ori mai mare, la care se adauga calitatea mai bună a imaginii
în aplicaţiile 3D.
O bună metoda de a evalua performanţa unei PV fără a o testa sau fără a face calcule cu privire la
performata ei bruta este să ne ghidam după preţul ei. O PV mai scumpă este intotdeauna mai bună decît
una mai ieftina, chiar dacă cea ieftina face parte dintr-o generaţie mai noua. De exemplu o PV GeForce
FX 5200 este mult mai puţin performantă decît o PV GeForce Ti 4600 şi acest lucru este reflectat cel mai
bine de preţ. Diferenţa de preţ dintre două PV reflecta adecvat diferenţa de performanţă, mai ales în cazul
placilor din aceeaşi generaţie.
Plăcile Video cu performanţe obişnuite au preţuri (inclusiv TVA) între 100-175 USD, cele cu
performanţe medii au preţuri între 175-275 USD, iar cele cu performanţe de virf au preţuri de peste 275
USD. Plăcile Video cu preţul (inclusiv TVA) sub 100 USD sînt PV cu performanţe slabe în jocurile cele
mai noi, însă pot fi folosite şi ele pentru jocuri dacă avem un procesor (CPU) puternic şi dacă folosim
rezolutii mici (800x600) şi un nivel de detaliu scazut în jocuri. Este recomandat totuşi să luam cel puţin o

22. PV cu performanţe medii, dacă dorim să fim siguri că vom putea juca şi jocurile care vor apare în
urmatorii 2 ani de la cumpărare.
Preţul unei PV este cel mai mare la lansarea ei şi el scade în timp însă niciodata nu va scade sub un
anumit nivel. De exemplu nu vom gasi niciodata o PV cu performanţe de virf vinduta în magazin la preţul
unei PV cu performanţe obişnuite, nici macar la doi ani de la lansare. Companiile prefera să scoata din
productie o PV decît să îi scada preţul prea mult. Este însă posibil ca să gasim de vinzare o PV cu
performanţe medii la preţ de PV cu performanţe obişnuite dacă de la lansarea ei au trecut 18 luni sau mai
mult.
O Placă Video care să poată fi folosită pentru jocurile de ultimă generaţie dar şi pentru prelucrarea
video şi grafica (randare, animatii, etc.) de nivel semi-profesionist poate costa între 100 USD şi 500 USD
cu tot cu TVA. Este recomandată cumpărarea unei PV care să aibă un GPU cu frecvenţa de ceas ("clock
frequency") de cel puţin 250 MHz, o cantitate de memorie RAM de cel puţin 128 MB, o magistrala de
memorie pe 128 sau 256 biţi şi o rata de transfer prin portul AGP de cel puţin 4X. De asemenea ea trebuie
să fie cel puţin compatibila cu instrucţiunile DirectX 8.1, dar este de preferat ca ea să fie compatibila
DirectX 9.
Dacă folosim calculatorul pentru o plaja mare de aplicaţii (editare audio-video, birotica, jocuri, etc.) dar
nu dispunem de resurse financiare foarte mari este mai degraba recomandat să cumpărăm un calculator cu
un procesor puternic şi o PV cu performanţe medii decît să avem un procesor cu performanţe medii şi o
PV puternica. Dacă însă folosim calculatorul în special pentru jocuri de ultimă generaţie şi vrem să le
vedem cu detalii grafice maxime este absolut necesar să avem o placă video cît mai puternica, chiar dacă
asta inseamna că nu ne vor mai ramine bani decît pentru a cumpăra un procesor cu performanţe medii.
Performanţa în jocurile moderne depinde în mai mare masura de puterea plăcii grafice decît de cea a
procesorului central, totuşi trebuie evitata situatiile de asociere a unei plăci video puternice cu un procesor
foarte slab sau a unei plăci video slabe cu un procesor puternic. Jocurile moderne necesita intotdeauna
componente cu performanţe cel puţin medii.
5.7. SISTEMUL DE RĂCIRE (RADIATOR + VENTILATOR)
Un aspect care nu trebuie neglijat la cumpararea unei PV este calitatea sistemului de racire inclus. Este
recomandat sa cumparam o placa video care sa aiba racire atit pentru cipul grafic cit si pentru modulele
de memorie integrate. Aceasta este configuratia tipica a unui sistem de racire bun. De obicei cipul grafic
este racit cu un radiator peste care este fixat un ventilator, iar modulele de memorie doar cu mici
radiatoare montate pe ele. Exista insa si situatii in care modulele de memorie nu au radiatoare pe ele
pentru ca producatorul PV (bazindu-se pe indicatiile fabricantului cipului grafic) nu le socoteste necesare
si in acest fel realizeaza o mica economie. Utilizatorul va trebui sa decida daca va cumpara o astfel de PV
sau va cauta o PV cu cip grafic identic dar produsa de o companie care a adaugat si radiatoare peste
modulele de memorie, pentru orice eventualitate (de ex. functionare la temperatura ambianta foarte
crescuta pe timp de vara).
Placile video cu performante slabe in jocurile 3D au uneori un sistem de racire redus la minim (doar un
radiator peste cipul grafic), aceasta deoarece cipul si memoria RAM functioneaza la o frecventa de ceas
scazuta si nu se incalzesc prea mult. Lipsa ventilatorului poate fi in acest caz un avantaj pentru ca reduce
nivelul de zgomot al calculatorului, lucru de dorit intr-un birou cu mai multe calculatoare.
Placile video cu performante obsinuite au un racitor alcatuit din radiator si ventilator, dar si asa pot
aparea probleme daca racitorul nu este intretinut in mod regulat. In Manualul de Intretinere a unui PC este
descrisa pe larg procedura de intretinere a racitorului, care ne va asigura o functionare de lunga durata la
capacitate maxima a placii video. Este recomandata cumpararea unei placi video cu ventilatorul cit mai
mare, pentru ca acesta este un semn ca el va fi mai fiabil.
Placile video scumpe au sisteme de racire performante, compuse dintr-un ventilator de dimensiuni mari
(sau chiar mai multe ventilatoare mici) si radiatoare cu suprafata crescuta puse citeodata pe ambele parti
ale PV.
5.8. PLĂCILE VIDEO INTEGRATE