Cartea Concursului de Poezie ''Peregrinări'' 2013

Foto: Natalie Schor
Concurs de poezie “Peregrinări”, ediţia a II-a
Centrul de excelențã în promovarea
creativitãții românești – Dublin
http://hopernicus.falezedepiatra.net/CentruldePromovareaCulturiiDUBLIN/
Parte a Proiectului Cititor de Proză – Republica artelor
http://cititordeproza.ning.com/

pg. 2
Centrul de excelenţă în promovarea creativităţii româneşti - Dublin
Cronica Peregrinărilor în poezie
Iată că am dus la bun sfârşit concursul literar “Peregrinări”, ediţia a II-a, de această dată de
poezie. Înainte de toate trebuie să reamintim componenţa juriului, de excepţie, care a avut dificila, dar
şi plăcuta sarcină de a evalua cele 327 de poezii din concurs: Virginia Paraschiv, Felix Nicolau, Adrian
Munteanu, Radu Vancu, Adrian Suciu, Attila F. Balazs (Slovacia) şi Dorina Şişu (Irlanda). Din motive
personale, care au intervenit pe parcurs, domnul Emil Brumaru nu a mai făcut parte din juriu. Le
mulţumim tuturor pentru răbdarea, îngăduinţa şi cooperarea de care au dat dovadă pe tot parcursul
concursului!
Pe lângă celelalte premii din concurs, câştigătorii se vor bucura şi de cărţile oferite cu autograf
de către trei dintre membrii juriului (Felix Nicolau, Adrian Munteanu şi Attila F. Balazs), precum şi o
pictură semnată Dorina Şişu, gest de mare nobleţe pe care şi noi îl apreciem cum se cuvine.
Am avut la această ediţie 327 de poezii participante, care au fost votate într-un număr de 707 e-
mail-uri, fiecare conţinând trei poezii evaluate, aşadar, putem spune că au fost 2121 de evaluări.
Mulţumim şi publicului amator de poezie pentru implicarea atât de adâncă în acest fenomen.
Ne bucură o atât de mare participare la concurs, cu atât mai mult cu cât premiile oferite sunt
simbolice, adevăratul câştig fiind, al autorilor, de a fi citiţi de către membrii juriului, oameni de elită
din lumea literară, dar şi de un public, iată, atât de numeros, iar al nostru, al cititorilor, de a avea
laolaltă atât de multe creaţii, multe dintre ele, chiar nesperat de multe, de o reală valoare literară.
Este de remarcat o prezenţă foarte mare din rândul adolescenţilor, tineri creatori cu vârste între
12 şi 18 ani, care prin poezia lor crudă, dar cu atât mai mult curată şi idealistă, ne-au bucurat sufletele
şi ne-au redat încrederea în viitorul poeziei. Mulţumim şi celor două profesoare de la şcoala particulară
“Şcoala mea” din Bucureşti, care şi-au mobilizat elevii (peste 30!) să participe la acest concurs.
Mulţumim tuturor participanţior şi le dorim succes în viitoarea activitate literară!
Toate creaţiile, însoţite de câteva rânduri din partea membrilor juriului, vor fi adunate într-un
volum on-line, care se va regăsi pe site-ul nostru:
http://hopernicus.falezedepiatra.net/CentruldePromovareaCulturiiDUBLIN/
Vă aşteptăm în toamnă la Concursul de proză scurtă “Peregrinări”.
Din partea organizatorilor,
Viorel Ploeşteanu

pg. 3
Gânduri de la juriu:
"Excelent acest concurs de poezie internaţional, dar şi naţional - avem toţi posibilitatea să devenim
contemporani cu noi inşine prin lectura şi, deloc de neglijat, să ne ţinem în formă limba română. Felicit
organizatorii!"
Felix Nicolau
***
“La acest concurs de poezii am remarcat voința participanților. Am simțit, în versuri, bucuria, tristețea,
dezamăgirea, iubirea, viața, moartea, copilăria, speranța, ura, înstrăinarea, dorul, dar mai ales tragedia
unei sensibilități a stărilor. Urletul de dincolo de cuvinte cred că ascunde frumusețea omului. Ascunde
puterea lui, dar și căderea. Poetul adevărat este cel care se simte, care se uită în măreția căderii și care,
spre nemirarea lui și spre uimirea celorlalți, coboară din rostul lucrurilor pentru a le denumi.
Am simțit versuri cu mult dor. Dor de casă, de pământ, de oameni. Am citit, de asemenea, versuri
naive, scrise parcă de mâna unor copii. Curățenia acestor imagini ar trebui cuprinsă într-o baladă.
Miracolul versurilor face din cel care le formează un vrăjitor al viselor și un fin ducător de realități în
spinare.
Felicit fiecare participant în parte. Prin acest concurs am înțeles că oamenii sunt purtători de culori și
vise. Să aveți muza fericită alături de umărul drept! Să vă bucurați de viață!”
Dorina Șișu
***
“… le-am citit de le ştiu pe fiecare, faptul că am răbdare cu ele e în regulă, vreo câteva şi iese o
antologie on-line de toată frumuseţea.”
“la sfârşit, vom fi erudiţi ai poeziei de limba română. Chiar dacă e greu, e frumos ce faceţi. Trebuie să
mă mobilizez şi eu şi să ţin pasul cu voi.”
“ sunt consecventă cu mine însămi şi mă bucur că sunt în consonanţă cu colegii, indiferent de numărul
de puncte, important e că am reacţionat la anumite texte, independent unii de alţii.”
Virginia Paraschiv
***
“A fost o reală plăcere să parcurg toate poeziile alea! Neplăcerea vine de aici încolo: am selectat cam
15 poeme care se încadrează întru totul în ce cred eu că e poezia, va fi greu de tot să aleg dintre ele. :)”
“Grea sarcină ne-ai dat! Eu îţi trimit opţiunile mele, cu menţiunea că mi-au placut mult mai multe
poeme, asta e, respect regulile, indic 3.”
“oricum, a fost multă poezie de calitate în concurs!”
Adrian Suciu
***
“Plăcerea a fost de partea mea, zău. Sunt tare curios să văd topul final.”
Radu Vancu

pg. 4
Câştigătorii concursului:
Locul I Poezia nr. 251 Zile scurte cu mama - Estera Stanciuc
Locul II Poezia nr. 227 Mă cuibăresc ca un copil într-un pântec – Delia Grosu
Locul III Poezia nr. 43 Viena mea, viaţa mea – Ioan Potolea
Vot final public
Locul I Poezia nr. 23 Oroare – Cristina Botilcă
Locul II Poezia nr. 213 Tinereţe – Corlean Oana Alexandra
Locul III Poezia nr. 264 O inimă închisă-n suflet – Chiperi Andrei Robert
Vot final juriu

pg. 5
Locul I (juriu)
251. zile scurte cu mama – Estera Stanciuc
motto: ”Ești sufletul de metal al orașului.” Marin Sorescu
prima zi. mama se desprinde de lângă geam
se uită în urmă
ochii ei fixează
cârlige de rufe numărate pe degete
mâinile mamei sunt niște cartoane
colorate
le decupează rămâne fără unghii
mama are tălpile goale peste praf
paşii depun artefacte
memoria ei adună la nesfârșit. nu face
vreo selecție vreo curățenie are încheieturi
de copil adoarme cu gândurile
în pumnii mici
mama nu renunță la adevărul ei ieftin
se sătură să fie marginea paharului
strâns
între dinți de bărbat. şi parcă
a fost prima zi
ziua a doua. mama vede feţe/ dungi de lumină
e doar un exerciţiu. coase goblenul ochii lui iisus turla
bisericii
în bucătărie cuţitul taie pune sare
peste tăietură corpul ei alb se încordează
îşi aminteşte amintirea e un virus
scăpat pe asfalt gata să explodeze în
altă piele de unde
îşi respinge copilul cu 200 de waţi
uneori zice că
fruntea ei sprijină cojile casei
o s-o închidă într-o scoică o să-i dea drumul în valurile
cele mai adânci
scuipă firişoare de salivă zici că ninge
până când îşi goleşte stomacul
până când n-o să rămână
decât ruine. şi parcă
a fost ziua a doua
ultima zi. mama trece pe lângă ziduri umbra ei e
un cearşaf mototolit

pg. 6
se întinde în iarbă
nu-i scapă nimic. pielea se coace la soare
deasupra capului cineva construieşte arme
puternice fără găuri
văd frica ei ştie că plec o vreme sâmburele urii
se răspândeşte ca un spray care nu se usucă
niciodată
în somn ţine strâns un ceas acest
ceas ticăie la mâna vecinei rochia înflorată
îi face umbră
mama şi gândurile ei
rămân neauzite. şi parcă
a fost ultima zi
Locul II (juriu)
227. mă cuibăresc ca un copil într-un pântec – Delia Grosu
îmi plimb degetele peste coastele mariei
lumina cade undeva sub sani
într-un unghi puțin alungit
maria
ascultă-mă te rog ascultă-mă te rog ascultă-mă te rog ascultă-ma te rog
______________________________________________________________________________
trebuie să ai 20 ani pentru a-ți tăia venele
trebuie să ai 20 ani pentru a-ți începe viața sexuală
trebuie să ai 20 ani pentru a avea schizofrenie
trebuie să ai 20 ani pentru a ține pe cineva în spate
38 grade+
pe măsură ce temperatura crește
și oasele mele se dilată
unele mai mult altele mai puțin
maria
adună-mi oasele și pune-le în fața unui câine – el va știi ce trebuie să facă -
40 grade+
se așează praful peste tălpile mele
maria
pregătește o farfurie mare de supă și dă-mi să o mănânc
mi-e foame
sunt un animal. mi-e foame mi-e foame mi-e foame mi-e foame e t c .
_______________ maria îmi aduci și niște pâine? ____________________

pg. 7
42 grade +
plămânii mei cedează
când străbunicul a murit, avea plămânii plini de fum
la priveghi i-a ieșit fum pe gură și
toți s-au speriat fiul lui a aruncat pachetul de țigări
și a plecat pe mare
mamaie și-a cumpărat
o biblie
o carte de rugăciuni
o carte de cântări bisericești
citește în fiecare seară și îl roagă pe dumnezeu
să ne țină pe mine pe dragoș și pe bogdan
să nu fumăm
44 grade+
maria
eu locuiesc cu mama și tata
avem pâine avem calorifere avem apă avem 4 pisici
mi-e teamă de câini
unul îmi va mânca rămășițele
îmi curge sânge de la mâna dreaptă
lanțul m-a strâns prea tare
error error error error error error error cannot show the temperature. it is too hot. take good
care not to suffocate. error error error error error error error
maria
nu mai știu să respir
rareș și-a legat o funie lungă de tavan
o să și-o pună în jurul gâtului
și o să îl legene
__________________________________________________________________________
maria
o să vină un bărbat înalt
mi-e pregătit un culcuș
lângă lac.
Locul III (juriu)
43. Viena mea, viața mea - ION POTOLEA
Numeri stelele fricii într-o noapte de maci înzăpeziți...
Coborând pe Mariahilferstrasse scufundată în marea
de meduze electrice, pe lângă vitrinele H&M, Levi's și Jones...
Orașul își țipă spaima-n feerii, totuși te antrenezi printre

pg. 8
valurile de turiști spectrali, singur și bine dispus, e frig,
bate vântul și plouă, copaci cu glugă îți șoptesc că exiști,
că-ți vei găsi viața intactă în magazii celeste.
- Se leagănă o ciutură-n vânt,
bate un clopot, adânc, în pământ,
de bunicul meu Jo, nimeni n-o să-și amintească.
Te învârtești prin Albertina Platz- Auf wiedersehen, meine
Liebe, Do svidania moi drug, ti kanis, kali nichta
ai astăzi 57 de ani împliniți, te bucuri de aglomerație
și de respirația ta ca de un poem simplu, urci pe
terasa cafenelei Mozart și constați efectul artei
Magritte: clienții își scot măștile chipurilor și
le așează pe masă ca pe mănușile de piele flască
iar capul lor rămâne invizibil, un vid în care
dansează tacâmuri de inox în care dispare șuvița
de coniac sau de cafea.
- Răsare luna, albește stuful și samalâcul,
boii rumegă, vaca răsuflă, noaptea-i adâncă,
găinile chirăie, greierii târâie,
de bunicul meu Jo nimeni n-o să-și amintească.
Iată, suntem priviți de sus în piața circulară,
prin rafinate bovindouri se plimbă o se plimbă o
panteră neagră, se oprește, ne privește ca și cum
ne-ar visa de secole, clipind hipnotizator
aruncându-te înapoi în timp, deodată se arată
la terasa liceului o fată, are părul lung
cât un concert de Chopin, mai purta sarafan,
când te săruta nepricepută sub castan. Of! Of!
- Vesel trece bunicul meu Jo
cu pălăria de praf ca aureola,
cântând, de pe capra căruței, canțona,
Horincea curge, căruța hurducăie, roțile zdrăncăne
De bunicul meu Jo nimeni n-o să-și amintească.
Aici în Albertina Platz, in anul 1955 luna noiembrie 15
o fetiță încălțată în ghete verzi, îmbrăcată într-un
palton roșu, semănând bine cu pozele din abecedar
înalță un zmeu sforăitor, cu panglici lungi fluturând
peste lanuri de sârmă, peste pâraie de roți, peste cuburi,

pg. 9
în timp ce eu mă zvârcoleam în pântecele mamii,
împingând cu mâinile și cu picioarele marginile absenței,
în patul de după sobă, unde mama urla mușcând perna.
- Vesel bunicul meu Jo se întoarce
de la fierărie, de la porcărie și cânta canțona
”Copilul se naște copil și rămâne la fel
bătrânul se naște bătrân și rămâne la fel
și vițeii și mânjii și boii și păsările
dar de bătrânul Jo nimeni n-o să-și mai amintească”.
Și-atunci toți au văzut cu groază la lumina lămpii
capul meu înfășurat într-un ștreang roz, translucid,
și-au crezut că voi muri ștrangulat de cordonul ombilical
pentru că eram îndărătnic și nu voiam să mă nasc, mă
țineam strâns cu măinile de sfoara aceea de sânge
de coarda unui zmeu rătăcit care m-a smucit
zbârnăind în afară și huștiuliuc, am lunecat
ca un pește în râul zilei.
- Vin peștii călători, zboară pe cer...
Bunicul Jo se întoarce de la nisipărie
descarcă nisipul cu lopata și cântă
descarcă și melcii și căluții de mare
”Se leagănă o ciutură frunza se scutură
de bătrânul Jo, nisiparul, porcarul
și de căruța lui nimeni n-o să-și mai amintească”.
Acum prin bovindouri se plimbă o se plimbă o
fetiță încălțată în ghete verzi, îmbrăcată într-un
palton roșu, semănând bine cu pozele din abecedar,
hipnotizând trecătorii cu privirile ei în care dorm secole.
Are doi ochi mari, când galbeni, când albaștri,
care te urmăresc peste tot unde mergi
clipind rar, liniștiți precum ochii panterelor.

pg. 10
Concurs de poezie “Peregrinări”
1. nevoia goală de altfel – Tudor Victorița
poate c-ai vrea să-ți căptușești degetele
cu flori,
să le însângerezi prin crestături făcute de propria filosofie
și să verși tot ce ai,
linul unei culori,
broderia unui vis prinsă pe ciorapii
obsedant de mulați pe care-i târăști pe stradă cu tine,
parfumul ochilor tineri prinși de ce vine,
plutind prin tine,
mușcând din mâine.
aș vrea un măr,
să pot crede că discordia zace-n afară
și nu umblă prin mine,
imensă, cu degete tari și cleioase,
pălind zăpezile,
înnegrind albastrul ce mi se plimbă tiptil
pe foile ce se-nchid în mine, natural.
pierd mereu rima poeziilor mele,
doar modelele ciorapilor tăi
ce se mai îngână la infinit.
chiar și-n ploaie
covoarele de apă sunt diverse în cântec,
iar fâlfâitul aripilor mele putrezește-n secunde.
poate doar uitarea plină e albă, fără vârfuri...

pg. 11
2. De mă vei căuta - Gianina Gheorghiu
de mă vei căuta, îţi vei aminti
de nopţile în care ningea a poveste
aşa ca într-o lume livrescă
care ne adăpostea cu un zâmbet
făcând să se cutremure paradisul.
de mine o să îţi aminteşti
când camera 101 se umplea de îngeri
venind să contemple raiul nostru în doi.
paşii noştri colindau prin oraşele thanatice
primindu-ne ca pe nişte zei ai luminii.
chipul tău lua forma surâsului meu
iar iubirea mea în rochie de mireasă
putea dansa pe capota maşinii tale de lux...
eram ostaticii iluziilor ce ne smulgeau măştile, aparenţele,
atunci elogiam fericirea
tinereţea dăruindu-ne acest drept primordial.
de mă vei căuta, mă vei găsi în toate aceste amintiri
pecetluite la gura şemineului
sau poate în nostalgia lucrurilor pe care nu le-ai înfăptuit…

pg. 12
3. MESAJ BRUNET CĂTRE EUROPA – Nicolae Rotaru
Alo, Doamna Europa, săru’ mâna matale, mă scuzi,
e oră târzie, dar fusu-i de vină, ce Dumnezeu!...
De ce taci, fă, hoaşcă bătrână, ştiu că m-auzi?
ce te prefaci că nu m-ai recunoscut şi-ntrebi cine-s eu!
Da, ăla cu graiul bilingv, brunetul viril şi pletos,
care ţi-a invadat trupul şi te-a golit de sentimente,
Eu, Doamna Mea, Făt-Urâtul-cel-mai-Frumos,
renumit, ştii tu cât şi mai ales prin ce, ca Terente...
(E vorba de un Willhelm Tell valah, ţi-am mai spus,
haiduc şi amant pripăşit prin Delta danubiană,
Şi vremea lui, cu romantism cu tot, a cam apus,
cum azi, nici tu, Europo, nu mai eşti vreo Cosânzeană!)
Ne te mai preface ca mă refuzi, mă ignori, nu mă crezi,
nu-ţi mai asmuţi caralii şi gorilele ca-n vechea Romă,
Nu-ţi aţâţa ştabii... Degeaba doreşti să mă expulzezi,
porţi în pântec şi sămânţa mea euroconformă...
Zău, pupa-te-aş şi mânca-ţi-aş renumele matale,
Doamnă Mare şi damă bună cu mine, carpatinul,
Acceptă să-ţi rămân cord veghetor, pe puţine parale,
Cum e, ca să zic aşa, pentru ţara Irlanda, Dublínul!
Ştiu, am mai păcătuit punând ochii, chiar şi mâna,
dar tu eşti de vină: ţi-ai afişat strident nurii democraţiei,
Ai tăi şi-ai fiicelor tale – ţări nurlii, toate una şi una,
mai mişto la faţă şi la dedesubt ca ofertele României.
Francofono şi germanofilo, anglo-saxono şi latino-arabă,
Creştino, mozaico, islamico ori fără nici-un Dumnezeu,
Turnubabelo dragă, prea te-au sedus şi abandonat mulţi la tarabă,
Şi acum faci nazuri, când te curtează şi un rromantic derbedeu!
Cu trei crai de veghe – Starasbourg, Luxembourg şi Bruxelles –
te crezi Sfânta Fecioară, dar celui ca mine nimic greu nu-i e,
Dacă mi-ai devenit target, cum zici tu, sau cum spunem noi: ţel,
nici Papa, nici NATO, nici ONU, sau cine ştie ce forţe UE
Nu mă pot opri să te cuceresc, să te conving, dacă tot am venit,
Cavaler trac, Don Qujote de la Mancha sau Voievod al ţiganilor,
Mofturoasă ca Penelopa ce-aştepta de evi buni pe Ulise cel rătacit,
dar stârnind ura şi jindul, vâlva şi discordia contemporanilor...
Acum, primadonă, my love şi mon amour, zic şi nu te jignesc:
nu m-ai făcut să-mi pierd capul şi nimic nu mă-mpiedică,

pg. 13
Să nu mai stau la taclale cu tine, ca-ntr-un cerşit ţigănesc,
când dincolo de fustele-ţi atlantice m-aşteaptă o Americă,
Chiar două, pe care, dacă n-am să pot să le cuceresc,
mă retrag spăsit, gata, ca Iov, să suport şi să sufăr greu chin,
În spaţiul hindo-tibetan sau mongol, ori alt colţ pământesc,
dar nu de pe Bug, în Sibir sau în ţara clanului Kim...
Te sun, cu taxă inversă, din oraşul-buric Bucureşti,
nu te da supărată, nu-ţi mai strânge Shengenu-n corset,
Ştiu ce poţi, te-am avut, m-ai acceptat, ştiu cine eşti,
nu mă forţa să-ţi fiu prozator, acceptă-mă aed, bard, poet!
07.04.2013
4. VENISE… - Delia Stăniloiu
Venise tăcut
La mine pe tâmplă
De nici n-am ştiut
Ce mi se întâmplă
Rămase zălog
În inima mea
Iubire-n prolog
Lumină de stea
Venise să stea
În gândul de seară
În lacrima mea
Minune de vară
Plecase tîrziu
Aşa cum venise
Mi-e dor să-l mai ştiu
Tovarăş de vise
Venise tăcut
Plecase…
5. Vis beat – Alina Ștefana Stoica
De astă lume nu mă leagă
decât un chin
și-un dor de infinit,
căci veșnicia e deșartă

pg. 14
în fața celui care a murit.
Și-n fața ei n-am să m-aplec nicicând,
nu vreau să-i simt mirosul ce mă-mbată,
căci tulbure e soarele în asfințit,
iar viața mea nu e decat o pată.
Nu vreau s-adorm și nici să mai visez,
căci dansul veșniciei în pasul lui m-a luat.
Vreau doar o clipă să mai meditez,
și apoi să zbor din patul îmbătat...
6. Amintiri – Dobrescu Cornelius
Între lumi mă plimb rătăcit in taină
Călcând in picioare anii ce-au trecut
Universul meu lăsat-am să se stingă
Anii ce-am trăit stingându-se de mult
Bucurii trăite zac scrise intr-o carte
Pe groasele-i coperţi prafu-i aşternut
Cu litere-ngrijite frazele frumoase
Păreau ca la sfârşit din nou au inceput.
Atunci in timpul vieţii scriam de fericire
Cuvinte negândite din inima rostite
Imi aşterneam iubirea scrisa pe-o hartie
Sinceră , curată cum o aveam in minte.
Acum mă simt pustiu intr-o lume tristă
Rătăcit şi singur in propriul destin
Văd doar cum departe flutur-o batistă
Şi mă trezesc intr-al meu sicriu.
7. Noapte – Noni-Emil Iordache
noapte…
pe masă ard doar două lumânări
tu stai la masă
şi
îţi fumezi nefericirea

pg. 15
tâmpla îţi sărută trist
palma obosită
“îngrozitor!”
îţi ţipă inima secătuită
prea mult…
prea mult să-mi terfeleşti
sărutul
în negura în care mi-ai pierdut
îmbrăţişarea!
prea mult să-mi iei privirea
şi să o orbeşti
în mlaştina în care ai înfundat
iubirea!
prea mult… la masa
care
susţine palid doar două lumânări
…
8. Mă simt în siguranță în New York – Cristian Alexandru
Mă simt în siguranță în New York
Furtuna roz atrage atenția
O stea ca multe alte
Taxi
Libanez sau pakistanez
Spiderman
Comparație
Bărbat bine cu sacou
Cerșetor mocirlit cu pătura pe el
Două femei
Una avocat
Cealaltă, femaia ușoară
Dicționar
Vreți să adăugați un cuvânt nou?
Nu
Pic la metrou
Pute?
Da, chiar pute.

pg. 16
9. H2O – Lisandra Lungu
Ploaie
Plină de lacrimi
Picurînd nocturn
În zeci de suflete
Ce așteaptă cu inima la gură
Ca soarele să zacă într-un colț,
într-o peșteră…departe.
Oftezi, zîmbești și îmi ghicești
Unde-mi fug degetele prin
Carnea ta.
Piept de oțel cu cele coaste
Frînte de compacta
Noastră izbire.
Mă pătrunzi cu ochii tăi
Negri precum Marea Neagră
Și mirosul tău e mai
puternic decît orice parfum,
decît orice esență.
Cuvinte caută H2O-ul din natură
Și cheamă picurii din cer
Așa cum fac primitivii.
Ne întoarcem la origini și privim
Mirați către cerul presărat
cu stele și migdale.
,,Vrei să bei un ceai? ”
10. Palat închis de doruri – Elena Olariu
Palat închis de doruri –femeie, îngâni dimineaţa-n
Gândurile-mi răvăşite; nopţi albe de-a rândul
Respirând în văpaia nenunţii; buzele arse de
Sete sunt palide. Sângerează inima, vulcanul din mine –
Să te cuprindă voit-a, femeie –
Femeia mea din vis…
Nu-ţi pasă! Ori femeia din tine -
Ca şi mine, plângând în faldurile vişinii sau
Crude mere parmen-auriu al jaluzelelor

pg. 17
Ce-ascund privirii mele, ochii tăi…
Nu uita, coasta ruptă din Bătrânul Adam
E coastă din mine, a mea eşti pe veci!...
Vulcanul de doruri încet, încet se stinge; voit-a
Stăpânul în cale să-mi ieşi, Credinţa să-ncerce –
Mugurii, în floare, de-ncumet să culeg –
Foamea s-astâmpăr, inelul din apa vieţii se frânge…
Sărătura înţelepciunii adulmec; rănită,
Inima, de sabia cu două tăişuri să scape voind…
Femeie, nimb de doruri nestinse, te caut –
Te mai caut şi pletele-mi argint neprimenit,
Şterg urma paşilor abia târându-se:
Platoşa dreptăţii nimeni nu-şi pune!
Mereu fugar, prin câmpuri deschise ochiului
Te caut - albă, albă mireasă!
… abia de mai zăresc cu ochiul al
Chinului suspin…
11. Murim puțin – Gabriela Chișcari
Murim puțin
Când ne vedem:
Bătaia crește-n inimi
Cu 5%
Pe minut,
Și cum fiecare om
Are un număr fix
De bătăi
Pentru o viață întreagă,
Facem linie
Și scădem:
Din tine,
Din mine,
Puțin.
Murim puțin
Când ne vorbim.
Cuvintele se luptă
În corzi,
Precipitat,
Și cum fiecare gură

pg. 18
Are un număr fix
De cuvinte
Adunăm
Și tăiem:
Din mine,
Din tine:
Puțin.
Murim puțin
Când ne iubim.
Emoțiile cresc suflete,
Prea plin,
Cu spor,
Și cum fiecare om
Are un singur suflet
De trăit,
Calculăm
Și murim:
Din tine,
Din mine,
Puțin.
12. Ploi de primăvară – Rygett (Getty Voinea)
Plouă
şi iar plouă
truda înnourată frânsese parcă zăgazuri
întru belşugul rodului de mâine
vântul stârnit de april pălmuieşte floarea de piersic
amuşinând îndoielnice raze
şi colţul ierbii înoată prin lutul mustind
să prindă parfumul zambilei
pe luciul albastru-verzui
floare de nufăr căpşorul ţi-l saltă
să plăsmuieşti visele nopţilor albe
aliniate pe-un cer inodor
ca într-un marş al tăcerii...
şi iar plouă

pg. 19
eu îţi aştept paşii timizi pe caldarâmul curat
să împletim împreună cununi
aceleiaşi primăveri.
13. CAVALER AL NOPŢII, SĂGETÂND – Florin Vârlan Neamțu
Voi sosi,iubito,prea târziu,
în corabia de purpură şi ger,
ca un Cavaler al Nopţii!-ştiu
că-ti voi săgeta pustiul cer.
Voi deschide porţile,încet,
să nu-ţi sperii fluturii din gând,
şi,atent,bătrânul tău valet,
le va-nchide-n urmă ,rând pe rând.
Voi aduce-n cală,hiacynt
şi tristeţi de gală,boreale,
iar în coiful de străvechi argint
voi înfinge herburile tale.!
Şi-ţi voi mai aduce,Doamna mea,
reni subţiri şi albi ,de şovăială,
şi-o mireasmă de fiord norveg,
în amiaza calmă şi egală.!

pg. 20
Şi-ţi voi mai aduce,dacă vrei,
un Nord gigantic ,cu zăpezi cu tot,
morminte tropotite de ahei,
ori halte zgribulite sub omăt.!
Şi apoi,mai singur cu un gând,
în corabia de purpură şi ger,
voi pleca pe sub pustiul cer!
Cavaler al Nopţii,săgetând
14. CĂLĂTORIE-N ..PITEŞTI – Laura Ion
Era o dimineaţă geroasă,
În care umbra-mi tremura
De frigul celulei.
Nici vrăbiile nu mai puteau
Ciripi, spre-a-mi cere tainul
Creştinului,
Iar ţurţurii zgomoteau a pustiu
Prin zăbrele.
De-odată, uşa celulei,
Ruginită de-atâta grundoasă tăcere, scrâşni
Şi-o umbră-zdrenţuroasă,
Îmbrâncită-n ciudă de gardian,
Spre mine veni.
M-am bucurat că suflet de om
Îmi calcă pragul rugoasei muţenii
Şi pe străinul diurn l-am primit
Cu inima caldă, a Învierii.
Deşi priciul meu necăjit
Îmi lăţise seva din oase,
Pe oaspete eu l-am poftit
Să şadă în locul de-onoare,

pg. 21
Unde frigul muşca mai milos
Din Creaţia Domnului
Mântuită prin Domnul Hristos.
Şezut-am o vreme-n tăcere.
Şi eu şi oaspetele meu nesperat
Uitaserăm vorba, Cuvântul.
Privirea doar ne-a rămas.
Străină. Mai străină ca vântul.
Şi-am privit ce-a rămas
Din zarcă, din frig, din bici:
Un biped ghemuit pe un prici.
...Timpul torcea. Tremurând
Câteva sute de stele-au trecut
Peste frunţile noastre:
Ostatecii semnului mut.
Zile şi nopţi ne-am privit.
Buzele ni se mişcau.
Niciun cuvânt prin ele
Însă n-a răzbătut.
...O lună, o viaţă – un timp răstignit...
...
Într-o-nserare, străină şi grea,
Din tăcere o vorbă-a purces
Izbindu-mi urma de os.
…- Gheară îmi zice! – într-un târziu
Se-auzi un glas ca de jder
Coborât dinspre măguri.(... tăceri sfârtecate de umbrele unor vocale cioabe
Ne-au mai trudit urechile, din când în când.
Eram însă prea goi pentru-un Cuvânt...)
ŞI!
Mai frică mi-era acum,
Cu un semen alături
Decât camarad al tăcerii!

pg. 22
... Cinci luni ne-am privit şi-am tăcut.
Nici nerv, nici os, nici sânge
n-aveam.
Fiindcă pierduserăm totul printre
Semenii noştri: oamenii noului val...
Între Gheară şi vrăbii
Nu ştiu ce s-aleg.
Dumnezeu să mă ierte,
Dar nu ştiu s-aleg.
El însuşi, Gheară, o victimă,
Eu însumi – un om în care nu mai cred…
...
Este o dimineaţă-nsorită, de aur,
În care umbra-mi sfârtecă încă din pas,
în urmă-mi rămasul.
Sunt fără zăbrele.
Dar inima-şi toarce-n grundişuri
şi rana şi sarea.
Popas printre semeni...
Străin. Mut. Şi surd
Rumoarea din oase
Ştiind s-o ascult, s-o-nţeleg.
Doar atât.
În ochi mi-e răcoare.
15. VIZIUNE – Anca Moraru
Nori grei s-au abătut spre oraş
Pocalul e prea plin de venin,
În zadar suspină tunetul
Zgomotul lui nu mă doare.
Ochii mi s-au deschis, văd fulgerul din ei
Pe buzele mele stropii par cianură
Şi trupul mi-l arde cu jar
Nu pot stinge focul iubirii
cu toate apele pământului.
Am alunecat într-un ocean de cioburi

pg. 23
Cu fiecare val, sufletul ţipă a sânge
Nu pot opri marea din mersul ei,
Nu cer lumii mai mult decât mie.
Glasul meu s-a stins demult
a-ncovoiat de bătrâneţe limba,
Degetele nu m-ascultă, când le spun:
Opriţi-vă! scrieţi cu zgomot de ciocan.
Simt cum tremură de frig Pământul
Să-l îmbrăţişez nu pot.
M-aş preschimba în Soare
Cu-n sărut să-i incendiez buzele
Să fac să-i pulseze prin vene sângele
Apoi să adoarmă în braţele mele.
16. Viaţa lui Mihai Eminescu – Răzvan Ducan
Pe 15 ianuarie l-a adus barza, dar eu nu cred în berze.
Şi totuşi „Porni Luceafărul....”
Creşteau din pântecul mamei a lui aripe.
De „Indrea”, marea sărbătoare a dacilor,
devenită „Ignat”,
o apă s-a rupt şi un nod gordian era de tăiat.
Ipoteşti vine de la ipoteză.
Botoşaniul aştepta după colţul anului
să-i dea Ipoteştiului în freză!
Cu daruri nemaidate nimănui,
magii vorbelor măiestre, au venit la patul lui,
prefigurând un Crăciun al Literaturii Române.
Spune, poetule, spune!
De copil era cutreierat,
iar de tânăr îşi punea în cafea dulcea Românie.
Iosif Vulcan, tâmplarul de cuvinte vulcanizate,
L-a transformat pe „ovici” în „escu”.
Firescu, nu ? „Ce-ţi doresc eu ţie...”
„Torna, torna, fratre...”, vremuri minunate!
Şcoala, pe poante, un balet între ce primea şi ce dorea.
Când mai Cernăuţea, când mai Viena.
La Blaj, însă, numai blăjenea.

pg. 24
Matematică? Vax! Un simplu negoţ.
Plopii îi ieşeau, la numărătoare, mereu fără soţ.
Fizică? De unde? Când „flori albastre tremur unde...”
Filosofie? Da! Alecsandri asculta la fereastră
cum la Casa Pogor din Iaşi se naşte cineva mult mai mare ca el.
Acest fapt, însă, nu l-a făcut să se dezlege la pungă.
„Că mii de ani i-au trebuit. Luminii să ne-ajungă.”
Chimie? Pliculeţul ochilor îl scufunda
în fierbinţeala de iunie a florilor de tei.
Era five o` clock-ul fiecărei veri.
„..Roşie ca mărul..”,
„..lacul codrilor albastru, nuferi galbeni îl încarcă...”.
A reinventat culorile primare, parcă!?
A trimis şi scrisori fără adresare.
A fost şi la mare.
A primit în casă pe Cătălina şi Cătălin,
Dar şi pe Hyperion, să le servească cerul (în) festin.
Chibici, Ştefanelli, Creangă, Vlahuţă, Slavici
l-au legănat în hamacul prieteniei lor,
pe când el era rândaşul de rând al marelui amor.
Titu Maiorescu i-a dat un deget,
în schimbul căruia i-a luat apoi toată mâna, înmiit,
pigmeii au făcut coadă la mârâit.
Carmen Sylva i-a luat cartea şi nu i-a mai dat-o înapoi.
A fost Regina României, dar niciodată a poeziei,
dovadă că şi regii plini pot fi goi!
Iubea ca un apucat şi dormea pe sărite.
Timpul lui nu avea astâmpăr, i se comprima în orbite.
Umbla cu joben fiindcă Veronica avea năframă,
cu care îi ştergea fruntea plină de vise. Iubită şi mamă!
Pentru că arăta temperatura perfectă a timpului său imperfect,
medicii au crezut că este un termometru defect
şi l-au umplut cu injecţii cu mercur.
Kant şi Schopeanhauer, „haute couture”!
Aşa şi-a umplut portofelul cu frunze
şi buzunarele cu pietre preţioase,
luate de peste tot, din curte.
Tenorul de la spital
i-a dat o piatră să o bage la cap.
A băgat-o!
De la Tisa pân` la Nistru,
i s-a catalogat plânsu` sinistru,

pg. 25
deşi plânsu-ni-s-a el,
ca un Dumnezeu din cer.
Nu a reuşit să-nveţe a muri vreodată,
cu toate că a fost elev silitor
şi când Mortua est!
trupul i-a devenit lest,
iar sufletul nemângâiet, de dor.
Neglijenţă şi nepăsare puse în rame,
1495 de grame.
Atâta i-au găsit sub scăfârlie.
Nu tu manuscrise. Nu tu operă de sertar.
Nu tu bani, nici măcar cei de chirie,
nu tu giuvaere, nu tu cleştar.
Creierul lui s-a prăjit, uitat,
în tigaia pervazului acelei zile toride de vară.
Era apoi de ales între lada de gunoi şi gheara pisicii.
Destinul a ales. Doctorul se grăbea.
Miticii !?
Ca de-un pai, s-au agăţat apoi de dric,
Evantai de miniştri, săltând din buric,
Făcându-i vânt în pământ,
Să se apere de supărătoarea insectă
Ce bâzâia incredibil, prin cuvânt.
La Belu, acum, la o margine de rutină,
zace partea lor şi-a noastră de vină.
„Toate-s vechi şi nouă toate”
Atunci şi acum, ipocrizie pe săturate!
Ne amintim de el
doar când vrem să ne amintim de noi
şi ducem dorul propriilor statui,
ca „simple” nevoi.
Adunăm bronz din capete de peniţe,
în agore fiind noul trend pentru fiţe.
Pentru fiţi, e să nu-l citiţi,
Eminescu, nu-i aşa,
e-un Ionescu, e-un Popescu
de bon-ton,
cu adresă
în cartea de telefon.

pg. 26
9 ianuarie 2013
P.S.- Contrar părerii generale, oficializate, Eminescu nu s-ar fi născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani,
ci la 20 decembrie 1849 . Două argumente sunt, în acest sens, demne de luat în seamă. Unul al fi
înscrisul din Psaltirea lui Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, unde sunt consemnate, consecutiv, de
mâna acestuia, datele de naştere ale tuturor copiilor săi. Astfel, jos, pe pagina a 5-a este menţiunea: „
Astăzi, 20 decembrie, anul 1849, la patru ceasuri şi cincisprezece minute evropieneşti, s-a născut fiul
nostru Mihai”. Celălalt ar fi că registrul pe care îl păstra Iacob Negruzii, în care membrii Societăţii
literare ieşene „Junimea” şi-au însemnat data şi locul naşterii, Eminescu şi-ar fi scris cu propria mână,
în dreptul numelui său. „ 20 decembrie 1849, Botoşani”, deasupra fiind chiar intercalat, explicativ,
sfântul „Ignat”.
17. Basarabie - Nina Gonţa (Raisa Coleaghin)
Piesă de schimb în politici externe,
Vândută de unii mereu prin taverne.
Ce eşti ?
Colonie la ruşi?
Mai toţi românii de aici
Acuma sunt duşi
Alt rost să-şi caute
Umili şi supuşi...
Aici veneticul deţine puterea.
Tot el, străinul, deţine ş-averea.
Cum te simţi la tine acasă,
Când cel venit de pe-aiurea
S-a cocoţat şi pe masă !?
Nu-ncapi
Nici în propria-ţi curte...
Şi...pleci.
Abandonate-ţi rămân, Basarabie,
Mormintele,
Pustiit sufletul,
Nerostite cuvintele.
Plai drag,
Mult plâns,
Asuprit...
Loc sfânt,

pg. 27
Basarabia mea,
Te iubesc,
Pământ, din moşi-strămoşi,
ROMÂNESC !
18. Dragoste de piatră
de Iuliana Clima-Caraghin
Sisif hurducă piatra spre sine.
Dragoste de piatră, apartenenţă din el.
Duel de vocale, joc, vină văratecă.
Energie a buzelor rostuite să placă,
A ochilor înfumuraţi de-o noapte imundă.
Simţ al pierderii carnale,
Firesc îngropat.
Voluptate de şir, sinistrare de roz.
Strigăt de viaţă.
Neregăsire în prelungul ceas.
Prometeu, stăpân al focului inimii mele,
Ridică din lut piaţeta de suveniruri
Şi pierde oglinda ploii din cerc.
19. România trădată – Virgil Ciucă
Ai fost trădată Românie,
Ai fost trădată de ciclopi
Porniţi să taie-n carne vie
Ca să ajungă episcopi.
Ai fost trădată chiar de regi
Care-au ajuns la agonie
Când veni vremea să-i renegi.
Ai fost trădată Românie
De cei ce ţi-au fost preşedinţi,
Trădată-ai fost cu viclenie
De generali ieşiţi din minţi.
Ai fost trădată şi vândută
De ne-mpăcaţii tăi duşmani
Ce umblă după plus valută.
Copiii ţi-au rămas orfani.

pg. 28
De şarlatani şi venetici
Şi de partide-n cârdăşie
Cu “pretini” şi cu inamici.
Poporul tău e prigonit.
Te-a condamnat la silnicie
Un preşedinte parvenit.
Mulţi tineri au plecat în lume
Pe un meleag necunoscut,
Mulţi au uitat chiar al tău nume
Poporul tău rabdă tăcut!
Poporul e acum sărac
Căci ai rămas şi fără glie
Vândută unui vârcolac!
De generali de mucava
Căci s-au vândut pentru vecie
Ciocanului cu secera.
De troglodiţi şi ieniceri.
Tovarăşi de hegemonie
La Malta au jurat să pieri.
Armata ţi-a fost dezarmată
De senatorii trădători,
Apusului amanetată
Care te-a condamnat să mori.
De securişti pentru arginţi.
Prelaţi iti construiesc sicrie
Că-s turnatori şi nu sunt sfinţi.
Şi ca să nu mai fii salvată
Te-a transformat în colonie
O Uniune blestemată.

pg. 29
20. poema iluzionistului şi a acrobatului – Stejărel Ionescu
am trecut şi azi ca de fapt în ficare zi
prin faţa clădirii cu zidurile şlefuite de ploi şi zăpezi,
aceleaşi ferestre de la etajul trei cu bare de metal
şi plasă de sârmă,
la ultima fereastră dinspre colţul clădirii
perdeaua era trasă,
el, cu un fular roşu la gât se ţinea cu o mână de bare
iar cu cealaltă bălăngănea o păpuşă
legată de fular
şi bolborosea nişte cuvinte
numai de el ştiute,
se strâmba, arăta degetul de la mâna dreaptă în sus
însă nimeni nu îl băga în seamă,
era deja prea nebun ca şi doctorii să îi mai dea atenţie
şi ei îl scoseseră din nebunia lor
şi îl eliminase-ră definitiv şi supus morţii,
uneori doctorii sunt mai nebuni decât pacienţii,
şi atunci nebunii ar trebuii să îi trateze pe doctori,
stăteam ore întregi şi îi urmăream scamatoriile,
în fiecare zi, la oră fixă avea un program de scâlâmbăială
cu un alt nebun din curtea spitalului,
şi atunci la geamuri apărea şi restul nebunilor
împreună cu o parte din personalul medical
şi ţine-te aproape o oră de spectacol,
era ca un spectacol de circ,
acrobatul la înălţime
iar măscăriciul în arenă,
lipsea totuşi dresorul
care de fiecare dată se întâmpla
să fie în vreo şedinţă cu restul animalelor,
şi de cele mai multe ori şi fără muzică
deoarece în urmă cu câteva zile îl îngropaseră pe dirijor,
atunci, măscăriciul îi cerea acrobatului
să îi arunce o frânghie să ajungă la orchestră ca să o poată dirija,
dar de fiecare dată din căţărăturile lui reuşea să cadă
în nişte mărăcini de pe lângă gard
înjurându-l pe acrobat că îi mişcă frânghia şi îşi pierde echilibrul .

pg. 30
21. pastel – Liviu Chifane
sardele de beton casele blocurile stau aruncate le mângâie pungile-naripate
vântul se-ascunde prin ghene nichelate uuie holurile goale se-ntunecă
luna şade în fund pe-acoperişurile smolite îşi numără stelele
parabolicele îşi întind braţele către cer picură praful cântă
la coastele noastre ca la un pian liniştea o ia la goană se prăbuşeşte în şanţ
cârpeli rânjesc pe blocuri petice-curcubeu vecina scuturăcioasa agită
un ţol praful eliberat din sclavie se-mperechează cu fumul norii le ţin pirostriile
şi noi ne-nchinăm la noroi ne intră în cutiuţa cu poze din copilărie
ne turteşte feţele spală zâmbetul mamelor jupoaie pătuţul de lemn
leagănul vopseaua de rânjet de pe obraz
casele noastre sunt de carton
picură
22. Descifrare – Eva Lazea
M-am scufundat în valurile cele largi
să ascult simfonia dorului care
se urcă pe creste
să cuprindă în el
necuprinsul din noi;
m-am scăldat apoi în apa albastră
în care m-am ascuns de un strop
când am descoperit zările largi,
cât aripile vântului,
şi-am auzit mirajele cum cântă
dezlănţuind secretele perlelor
închise în valvele galbene,
iar când am privit în adâncuri
se răsturnase în el
tot azurul de sus.
Am revenit pe mal
încărcată cu ghirlande de scoici,
de departe un cântec de caval
mă chema;
m-am gândit să urc muntele
să ascult cântec de tulnic
şi prin timpul din mine
să mai fac un salt ...
zarea era înroşită de flăcări.
Sub tălpi am simţit cum pulsează pământul

pg. 31
cu sufletul său mare şi sfânt
dăruindu-mi cuvântul
ca prin el să fiu cuvânt.
În palme – darul era necuprinsul
pe care-l ţineam strâns fără să ştiu
că într-o zi plânsul
mă va face eu însămi să fiu.
Şi-n toate călătoriile mele
pe pământ şi prin universul tăcut
lacrimile, cândva grele,
s-au transformat în scut.
Am urcat creasta muntelui cu răbdare,
ascultând povestea pietrei ce tace,
pădurea parcă-şi cerea iertare
pentru vânzarea Cetăţilor Dace.
Dar omul – vânzător adesea de neam –
a căutat mereu glorie cu orice preţ ...
cum suntem, unde eram,
de ce atâta dispreţ?!
Printre norii grei trecea uneori
o rază ce ajungea până la mine
şi scotea din vechile vâltori
pietrele tăcute şi divine.
În vremea în care am învăţat să mă-nchin
şi urcam pe fiecare treaptă sfântă,
piatra purta un sfânt rubin –
întru cunoaştere o ţintă.
23. Oroare – Cristina Botilcă
Mǎ rog sǎ nu fie adevǎrat
Iar lacrimile curg şiroaie peste izvorul de metal.
Lângǎ inima fǎrǎ stǎpân
s-a aşezat un strop
Şi cântǎ, şi suspinǎ...
Acele ceasului se învârt invers
Iar eu nu mai am rabdare
Pânǎ la clipa când mǎ voi desprinde de hârtia de beton
Mǎ arde şi încerc sǎ suflu gheaţǎ peste ea, dar se aprinde şi mai tare
În fiecare zi e aceeaşi poveste...
Mǎ prind cu capse de cimentul fierbinte
Şi îmi place, mǎ arde, dar îmi place
Sentimentul de a fi la locul meu e perfect
Dar cred cǎ se poate mai bine

pg. 32
Aş putea modela cimentul
Dupǎ propria mea voinţǎ.
M-aş putea scufunda în el
pânǎ la ochi.
M-ar înveli cu tot cu soare
Şi m-ar stinge sub betonul auriu.
Simt o adiere, dar tot ce vǎd
E o oroare.
24. Tu, fată ! – Marin Lucian M.
Tu, fată din stele,
Iubire ca-n ele,
Haide în ploaie !
Vino, bălaie –
Băiet de aur
Din nalt de rozaur
Te cheamă-n Lumină !
Iară tu, fată, vină !
25. pas d'applaudissements, s'il vous plaît! - Dozescu Adelina
Motto; Dincolo de mine sunt eu
ăla care se joacă la butoane
ştie că nu contează ce vezi
ci marca de ochelari
orbii cunosc alfabetul braille-
noi gratulăm cu monsieur
clovnu de serviciu
empatizăm cu filmele de la tv
inventăm noi modalităţi de a muri
spunem i love you doar pentru doom-uri,
în timp ce ne trimitem maşinile în vizită la
prieteni
creştem copiii cu michey mouse
potrivim ceasurile în funcţie de leafă
seara dăm drumu la radio
şi punem prezervativele să
facă dragoste
nu înainte de-a închina o rugăciune
pentru capra vecinului...

pg. 33
26. Calea ta – Eugen Amza
Calea ta este cărarea pe care-n viaţă ai să mergi,
Pe ea ţi-a fost scris să n-o poţi ocoli în veci.
Poţi fugi, o poţi chiar şi ignora
Dar niciodată nu vei trăi liniştit, fără de ea.
Calea ta este ca şina rece de la tren
E compusă din două linii paralele între Eden şi Infern.
Este linia ce te încolăceşte ca un şarpe veninos,
Ce tot muşcă din al tău suflet pân-ai să rămâi doar os.
Calea ta este destinul ce-n frunte ţi-a fost scris,
Cu o pană de ibis, ce prins-a fost într-un vis,
De un maestru ce se joacă pe a vieţii tale coală albă,
Desenându-ţi labirintul să-l străbaţi ca o babă oarbă.
De nu-ţi vei urma doar calea, orb prin lume vei trăi,
Pipăind cu teamă lumea ce te împinge şi te aruncă,
Vei ajunge doar o umbră, o stafie, o nălucă
Ce-a căzut şi-a fost strivită, mestecată-n gura vieţii…
Devorată şi uitată !
27. MAI – Crina Ursaciuc (Caterina Scarlet)
Mai frigul din iarnă,
Mai frigul din stradă,
Mai frigul în inimă pus,
Mai dă o schimbare,
Mai dă sentimente,
Mai dă o bătaie în plus.
Galop primăvara,
Mugure, floare,
Vara ploind de lumini,
Îmi suflă în forță,
Mă seacă la torță,
Mă spulberă-n colb și declin.
O! Frigul, mai frigul,
Celsius tragic,
Minusuri multe în plus,

pg. 34
Întinde stindarde,
Forțează canoane,
Îmi este stăpân presupus.
Tu mai insistă,
Topește-mi fluidul
Prin toată iubirea ce-mi dai;
În frigul ce-l practic
Ființa-mi rebelă
Se așternu, se-așterne, se va mai…
28. Cuib de fluturi – Venera Hoffmann
M-au invadat fluturii.
Şi-au făcut cuiburi adânci
printre măruntaiele mele.
Mi s-au pliat pe artere.
Prin pielea străvezie
Se văd din afară.
Zbaterile lor de aripi
dau fior
văzduhului.
Prin vene îmi şerpuieşte
fragilitatea
lumii promise.
Dimineaţa-mi răsar.
La apus îmi zăbovesc.
O secundă.
Un minut.
Un gând.
Un vis.
O promoroacă.
Au învăţat lecţia
infinitului
de la dragostea mea.
29. Sinceritatate – Enea Gela
m-am îndrăgostit întâia oară
la trei ani
de un bob de orez
descoperit în praful duşumelei,
era alb şi stingher;
i-am închinat de drag o odă,

pg. 35
dar bobului oval
i s-a făcut prea dor
de lumea lui de boabe
şi-a naufragiat
într-o cratiţă caldă,
într-un pilaf păstos;
atunci,
mi-am coborât în bernă oda
şi-am învăţat să cresc încet...
aud acum în zvonul serii,
cum cad cuvinte pic cu pic
şi-mi vine
să le-ntind o plasă,
dar oda şi-a negat cântarea,
s-a răsucit în elegie,
iar portativele s-au rupt.
30. Karenină în piele de cameleon - Elena Toader
să ne muşcăm până la sânge
pielea de cameleon prinde viaţă la atingere
îmi permit să fiu într-o sărbătoare continuă
de când sfârşitul lumii m-a cruţat
îndrăznesc să îndeplinesc dorinţe
la ce-ţi folosesc fluturii din stomac dacă nu prind aripi?
mai bine o viaţă boemă decât un zbor în picaj
în tot acest tumult
o să-mi iau concediu medical câteva vieţi
sunt bolnavă în ultimă fază de tine
chiar dacă mi-e rece şi fum
dau voie întunericului să doarmă somnul
31. Luna fierbinte – Câmpean Diana Ramona
E luna plina,da-i senin
si ceru-i plin de stele,
si tinerii,isi ies din minti,
dorinta,emana prin piele
Miroase, a trupuri fierbinti
si te-nfioara tot ce simti,

pg. 36
e noapte de placere.
E noaptea ei de fantezie
el ii arata a lui magie,
desi e plina de capricii,
el o imbata cu delicii
Zambetul lui, gura deschisa
o atrage tot mai mult spre el
Si pielea lui ce o incita
e prada dulce in gura ei.
Si se infrupta cu a ei buze
cu trupul ei alb ca zapada
sa o iubeasca ii ramane
si sa-i ofere-n dar podoaba.
Cu manile il cerceteaza
si il saruta cu privirea
pe chipul lui cazand o raza
ea ii observa implinirea,
Buzele lui deja-nrosite
pe trupul ei se pierd de dor
Si mainile fara rabdare
dezmiarda sanii ei usor.
pierzandu-se-n a ei dorinta
in parul lui infinge mana,
il trage-n graba sprea-al ei suflet
si il saruta ca nebuna;
dorindu-si de e cu putinta
sa il iubeasca intotdeauna.
Fara de soapte sau cuvinte
corpurile lor ,danseaza-n noapte
lumina lunii,le vegheaza
din departari ,jocul pasiunii.
32. Căluşar – Titiana Morariu
Ia, frate, un pix în mână
Pune-l să joace pe hârtie
Un căluşar
De care jucai şi tu când erai de-o şchioapă
Baricadat de tricolorul subţire,
Nu ca să-l dai deoparte pentru unul mai înstelat.
Ptiu să nu-ţi fie de deochi.
Nu-i nevoie nici de viză.
Ia-ţi calendarul de Outlook şi rupe-l în bucăţi

pg. 37
Apasă-ţi butonul şi opreşte-ţi mânăria.
Fără suflet te-a făcut mai eficient.
Ai luat un pix şi te-ai împotmolit la „a”
Mai sunt litere în alfabet
Şi nu ai nevoie de leadership ca să te urmeze.
Du-te acasă şi or să curgă
Te-or lua în jocul ielelor despletite
Să nu uiţi de unde ai plecat.
33. black blues – Stela Iorga
stau şi mă scurg
în adânc de pământ
căldura îmi iese din oase
sângele mă părăseşte şi el
ochii lasă în urma lor găvane
îmi este a moarte
până în puiul ultimului gând de fericire
mă scurg ca o lavă
a disperării
spre iad unde înec cu amărăciune şi
revoltă pe însuşi lucifer
poleitul
care de o viaţă
nu
a văzut el vreodată atât de multă iubire scursă
pe de laturi de om
mor de inimă rea
şi nimănui nu îi pasă
în afară de soarele
care apune zilnic de atâtea ori
aruncat direct în noapte.
34. Ca o lacrimă – Tatiana S. Munteanu
Ca o lacrimă – rochia mea
cade smerită pe coapse,
Frunze încolțite de toamnă
macină buzele arse.
Pe catalige urcă o stea
la tâmpla unsă cu rouă,

pg. 38
Răcoarea mă strânge în brațe
și-mi frânge cerul în două.
Nemistuite în feșnicar,
brațele prinse-n răscruce,
Seamănă păsări la orizont
și nebuloase caduce.
Solzi de lumină pe trandafiri
taie timpul în fluturi,
Ploile se rănesc la genunchi,
noi le topim în săruturi.
35. Poezie – Sebi Coman
Cărarea cea veche bătută de ploi,
Pădurea cea deasă cu arborii goi ,
Gardul bătrân ... scânduri căzute
Casă cea veche , uşile rupte ...
Doar prispă cea veche, cândva locuită
De-o fiinţă prea dulce, a mea bunica .
Stătea şi privea cu gandu-mpacat
Cum copiii se duc , de ea au uitat.
Casă cea veche, pustie , uitată
Perdelele trase, neluminata
Iarbă crescută, nemaitaiata
Totul s-a stins, timpul nu iartă.
36. Nemişcaţi – Maricica Frumosu
legăn libertatea ca pe un copil de ţâţă
nu plânge
mă prefac fără întoarcere
palmă în palmă şi între ele stăm
noi nemişcaţi

pg. 39
eu am obosit de gândul că nu eşti
tu ai obosit de faptul că mai sunt vie
ies să nu deschid
la nimeni mă gândesc pe ascuns
la tine într-o scenă de teatru uitată la colţul unei zile
zâmbesc oamenilor ca artistul
din stradă
îmbrac rochii subţiri de dimineaţă
soarele m-a orbit şi acum tu poţi liber
să torni în ochi aur şi limba care strigă mă doare
numai pentru noi înţeleasă
ne certăm din cauza locului strâmt şi a rochiei scurte
mai sus de genunchi privim împreună
nerăbdători
tu eliberat de păsări
eu educată de peşti
37. Ritualul isteric – Dya Ruxy Diana
Microscopice cicatrici îmi perforează azi cugetul.
Cu sugestia simplă a unei regiuni deschise spontan
Mă cunosc printre mâini excesiv de aflate
De pala ta ştearsă de zări si delir.
Curios în strigoi şi-un vis obsesiv,
Simptome abstracte de-un cuprins
Cu sticle minate într-un dar remarcabil.
Atât de exact, o castă de viaţă
Mă priveşte în suflet ca oxigenul prin ceaţă.
Apatic şi-un deşert de rouă
Pe faţa-mi vindecată de pământ
Înalt cât extazul lent
Umbrit de-un foc latent.
Cunosc în juru-mi un medium
Dens şi singur ca mijlocul vitezei
Cu care m-arunc în puntea glosalie
A stigmatelor adânci din bucăţele de hârtie.
Adânc precum pasul înfipt în durere
S-a oprit un cub uscat expirat din putere,
De glasul târziu, al ierbii popas
Sub pleoapa ta, temniţa-n ceas.

pg. 40
38. ,,Esenţa’’ – Fortuna Grigore
O fragedă privire mă trezi din somnul raţiunii.
Mă scruta îndelung, făr-a spune ceva.
Întoarsei capul şi văzui prin geamu-nrourat
scipirea primăverii.
Dar înţelesem că m-am înşelat.
Era conştiinţa
îmbrăcată-n veşmînt de regrete
poleit cu raze de lună.
Mirosea a zăpadă,
pe creştet purta o cunună.
Doi ochi nemişcaţi şi obraznici
continuau să-mi citească cursul gîndirii,
dar nu reuşeau.
Ploua.
Dincolo de sticla-mbibată cu tăcere
ploaia acidă îmi năvăli conştiinţa.
Un răcnet oribil umpluse golul dintre noi,
apoi,
urmă un prelung chiţcăit
ca de şobolan.
Minunatul înveliş dispăruse,
era dat dracului. Pierise.
Rămase esenţa,
atît de scîrboasă,
era-ntradevăr conştiinţa.
39. Roxana – Paul Chitic
Roxana poartă un ochi de sticlă,
l-a pierdut pe-al ei acum doi ani
când ploua cu vise în Bucureşti şi ea căuta soarele printre nori.
Roxana îşi scoate uneori ochiul şi
eu mă uit foarte atent la el
pentru că nu vreau să văd deschizătura grotescă de sub sprâncene.
Uneori îi cade singur când caută ceva prin poşetă
– chiar că în geanta unei femei poţi găsi orice!
Roxana plânge din când în când şi
eu o sărut ca să-i treacă şi-i spun
să nu se uite la ochii lumii şi-atunci
plânge şi mai tare... Ochiul de sticlă rămâne uscat şi zâmbeşte.
El nu mă priveşte cu suspiciune când miros a parfum de damă sau

pg. 41
când am urme de ruj pe gulerul camaşei,
nu mă urăşte când mă trezesc beat pe gresia din bucătărie,
dar nici nu mă iubeşte...
Roxana poartă un ochi de sticlă,
l-a pierdut pe-al ei acum doi ani,
când ploua cu vise în Bucureşti şi ea
căuta soarele printre nori.
40. Câine de soi, caut un stăpân mai bun! - Emanuel Pope
Nu știu din ce pricini dar m-am calificat
și pot azi să vă confirm – în deplinătatea facultaților mele mintale - că sunt ogar
pe scurt, ogarul lui Dumnezeu
și adeseori Acesta mă folosește în ‘’petrecerile’’ Sale juvenile
recunosc- deloc frumos , ba mai mult, de cele mai multe ori rânjesc prostește cu buza umflată în
lumina lumii
dar asta nu ar fi nimic
se spune că dincolo de ‘’toate’’ ar exista ceva inedit, un fel de pedigree umbland năuc prin venele
mele, vedeți bine, de aceea și sunt cotat ca un ogar de soi
Eu vă iubesc! – iertați-mi dezinvoltura-
a devenit ca un instinct, unii îl numesc ‘’ falsitate’’, alții însă îi spun ‘’sentiment de
apartenență, corelativ la umanitate’’, nu știu, oricum precum confrații mei canini sunt tot ce s-ar
putea numi mai ’’dulce ‘’
Un lucru însă mă face … oare să vă spun?!
TRIST, da trist rău..sau tare ( cum doriți)
Căci tot ce ademenesc , tot ce iubesc eu
-așa fără de prihană ( cum pică bine la unele texte ), iertate-mi fie păcatele de câine !-
Domnul, stăpânul meu, ucide și-și aduce în casă
E plină sala de trofee, răsună de triumful Său de vânător
of !
41. Ca-n basme – Elena Malec
Muşcătura din măr lasă urme de colţi ivorii
zmeul e-n spume
scuipă coaja de măr si livezi răsar din pământ îngropându-l
aleargă un vierme pe buza-i hidoasă sorbind
zeama de măr înfruptat,
ascunde-ţi dorinţa, tu, Făt Frumos
livada cu fructe de aur e doar o părere,
o punte peste abis
dincolo de zare,
Cosânzeana se trezeşte din vis

pg. 42
ar vrea să ajungă la tine
dar tu eşti fructul închis
în pojghiţa de aur şi soare
e deajuns un vânt subţirel
şi codiţa se rupe cu dor
Făt Frumos o ia la picior
spre poteca din nor
o panglică albă se desface pe deal
feciorul o prinde pe vechiul alean
şi-ntreaga pădure de gânduri
cu drag
îl poartă aievea domniţei în prag
el, Făt Frumos din mărul de aur
învinsa pe zmeu şi pe balaur
la ceasul când tunetul cerului mare
căra pe voinic înapoi la izvoare
acolo în inima basmului
care
îşi află albia-n soare…
şi scorpia moare-n zori la răsărit
şi vieţuiesc doar cei ce s-au iubit.
42. ÎNŢELEPCIUNE - de Antonio Boloţ
"Vă rog, fraţilor, fiţi aşa cum sunt eu,
fiindcă şi eu am fost aşa cum sunteţi voi."(Galateni 4,12)
Dacă i-aș spune unuia
să se ferească de păcate,
să nu cadă ca mine în cele necurate,
el mi-ar răspunde fără de înțelepciune că nu este nimic
sau, poate, chiar nimic n-ar spune.
Dacă i-aș spune că el e cum am fost și eu,
că eu am fost ca el cu vreme înainte ca să fie el,
el mi-ar răspunde, poate, cu înțelepciune:
„Așa cum ești și tu voi fi și eu”
și se va pune în genunchi la rugăciune.

pg. 43
43. Viena mea, viața mea - ION POTOLEA
Numeri stelele fricii într-o noapte de maci înzăpeziți...
Coborând pe Mariahilferstrasse scufundată în marea
de meduze electrice, pe lângă vitrinele H&M, Levi's și Jones...
Orașul își țipă spaima-n feerii, totuși te antrenezi printre
valurile de turiști spectrali, singur și bine dispus, e frig,
bate vântul și plouă, copaci cu glugă îți șoptesc că exiști,
că-ți vei găsi viața intactă în magazii celeste.
- Se leagănă o ciutură-n vânt,
bate un clopot, adânc, în pământ,
de bunicul meu Jo, nimeni n-o să-și amintească.
Te învârtești prin Albertina Platz- Auf wiedersehen, meine
Liebe, Do svidania moi drug, ti kanis, kali nichta
ai astăzi 57 de ani împliniți, te bucuri de aglomerație
și de respirația ta ca de un poem simplu, urci pe
terasa cafenelei Mozart și constați efectul artei
Magritte: clienții își scot măștile chipurilor și
le așează pe masă ca pe mănușile de piele flască
iar capul lor rămâne invizibil, un vid în care
dansează tacâmuri de inox în care dispare șuvița
de coniac sau de cafea.
- Răsare luna, albește stuful și samalâcul,
boii rumegă, vaca răsuflă, noaptea-i adâncă,
găinile chirăie, greierii târâie,
de bunicul meu Jo nimeni n-o să-și amintească.
Iată, suntem priviți de sus în piața circulară,
prin rafinate bovindouri se plimbă o se plimbă o
panteră neagră, se oprește, ne privește ca și cum
ne-ar visa de secole, clipind hipnotizator
aruncându-te înapoi în timp, deodată se arată
la terasa liceului o fată, are părul lung
cât un concert de Chopin, mai purta sarafan,
când te săruta nepricepută sub castan. Of! Of!
- Vesel trece bunicul meu Jo
cu pălăria de praf ca aureola,
cântând, de pe capra căruței, canțona,
Horincea curge, căruța hurducăie, roțile zdrăncăne
De bunicul meu Jo nimeni n-o să-și amintească.

pg. 44
Aici în Albertina Platz, in anul 1955 luna noiembrie 15
o fetiță încălțată în ghete verzi, îmbrăcată într-un
palton roșu, semănând bine cu pozele din abecedar
înalță un zmeu sforăitor, cu panglici lungi fluturând
peste lanuri de sârmă, peste pâraie de roți, peste cuburi,
în timp ce eu mă zvârcoleam în pântecele mamii,
împingând cu mâinile și cu picioarele marginile absenței,
în patul de după sobă, unde mama urla mușcând perna.
- Vesel bunicul meu Jo se întoarce
de la fierărie, de la porcărie și cânta canțona
”Copilul se naște copil și rămâne la fel
bătrânul se naște bătrân și rămâne la fel
și vițeii și mânjii și boii și păsările
dar de bătrânul Jo nimeni n-o să-și mai amintească”.
Și-atunci toți au văzut cu groază la lumina lămpii
capul meu înfășurat într-un ștreang roz, translucid,
și-au crezut că voi muri ștrangulat de cordonul ombilical
pentru că eram îndărătnic și nu voiam să mă nasc, mă
țineam strâns cu măinile de sfoara aceea de sânge
de coarda unui zmeu rătăcit care m-a smucit
zbârnăind în afară și huștiuliuc, am lunecat
ca un pește în râul zilei.
- Vin peștii călători, zboară pe cer...
Bunicul Jo se întoarce de la nisipărie
descarcă nisipul cu lopata și cântă
descarcă și melcii și căluții de mare
”Se leagănă o ciutură frunza se scutură
de bătrânul Jo, nisiparul, porcarul
și de căruța lui nimeni n-o să-și mai amintească”.
Acum prin bovindouri se plimbă o se plimbă o
fetiță încălțată în ghete verzi, îmbrăcată într-un
palton roșu, semănând bine cu pozele din abecedar,
hipnotizând trecătorii cu privirile ei în care dorm secole.
Are doi ochi mari, când galbeni, când albaștri,
care te urmăresc peste tot unde mergi
clipind rar, liniștiți precum ochii panterelor.

pg. 45
44. POVESTEA MĂRII - Cojocaru Mihaela
Este oare ceva mai frumos decât marea?
Nemărginirea ei, albastră, se unește cu zarea,
Largul ei îmi atrage privirea plină de melancolie,
Sunetul ei este ca o chemare de dor și nostalgie.
Marea-mi aduce în minte povești de demult,
Și eu, furată de timp și spațiu, le ascult,
Pe pânza ei, lucitoare, văd corăbii legendare,
Ce străbat distanța din vremuri vechi, milenare!
Pe creste de valuri înspumate, corăbiile înaintau
Pe întinderea albastră, cu avânt spre țărm navigau,
La cârmă, scrutând zarea, stăteau mateloți curajoși,
La noi și lungi călătorii se gândeau voioși!
Parcă și acum aud zarva din cetatea Tomis, portul cel mare,
Aici se întâlneau negustorii din ținuturile cu mult soare,
Aici unde veneau călătorii, mateloții și corăbiile toate
Și graiurile, din multe țări, se amestecau colorate.
Din țările însorite, cu mirodenii veneau corăbiile încărcate,
Erau legătura nostră cu lumea din antichitate,
Veneau cu noutăți și vești din îndepărtatele zări,
Erau corăbiile ce străbăteau întinsele mări!
Și azi, în port, pe curajoșii mateloți îi întâlnești,
Ei deapănă întâmplări și povești marinărești
Și acum nenumărate vapoare străbat apele mării,
Vin și pleacă în toate colțurile uitate ale zării!
(Ianuarie 2013)
SEA STORY
(POVESTEA MĂRII )
Is there anything more beautiful than the sea?
Her blue Infinity joins with the horizon,
Its offing draws my eyes full of melancholy,
Her sound is like a longing and nostalgia calling.
The sea brings to mind old stories,

pg. 46
And stolen by time and space, I listen to them,
On her shiny canvas, I see legendary ships,
Crossing the distance from millennial, ancient times!
On the foamy waves crests, ships waded in,
On the blue stretching, with enthusiasm, to the shore were sailing,
At the helm, scanning the horizon, stood brave sailors,
At new and long journey were thinking cheerfully!
It seems like now I hear the noise from the Tomis city great harbor,
Here met the merchants form the sunny lands,
Here is where travelers, sailors and all the ships came
And mingled colored dialects from many countries.
From the sunny countries, the ships, with spices, came loaded,
Were our links with the antiquity world,
With news and rumors came from distant horizons,
They were the sea wide crossing ships!
And today, in the port, the brave sailors you meet,
They recount sailing events and stories
And now many ships are crossing the sea,
Come and go in all the forgotten horizon corners!
45. Dorul de tine – Pușcașu Oana Alexandra
Dorul de tine este nedefinit,
Precum dorul de copilăria neavută,
Dar pierdută pentru totdeauna
În negura timpului.
Ca un amestec care purifică
Până la neantizare.
Un amestec de lacrimi şi foc.
Ca un sentiment reprimat
În străfundurile fiinţei.
Dar este…

pg. 47
46. Hârtiei albe – Neguțu Gheorghe
hârtie albă
leagăn al privirilor mele
tu ai dat omului palmele, degetele și pe Michelangelo
ești Fecioară care naște Dumnezei
în zeci de ediții
în tine dorm arborii verzi
tu ai forma lucrurilor
și poți împacheta lumea.
hârtie albă ca cerul albastru
ești Terra Incognita
ocean înghețat
frontieră fără vameș
mamă castratoare
și te citesc până și în vise
zidul alb, hârtia nebunilor
hârtia albă, zidul poeților.
drum fără semne
ai mereu kilometrul zero
la fereastra mea
47. Cățeaua - Vasile PIN
pe o mare de tigroaică ce nu există
sub o zare de albastru care nu există
plutea atât de tristă
și a făta cățeaua mea de viață
și pui de stele-n lapte lua-n brațe tigroaica
la sânul său albastru corăbii da lupoaica
cățeaua zgripțuroiaca
înmugurea la stele-n ape și iubea
la țărm fără de ochi o lacrimă de stea
scâncea a pui albastru de cățea ...

pg. 48
48. Relatare – Menai Vasilica Olguța
Ultimul meu strigăt, tu ai ignorat,
Dar ultima mea perlă, tu ai adorat.
Piatra de sub gheaţă tot se va topi,
Sufletul meu veşnic prin lume va robi,
Plângând, râzând, tot va înnebunii,
Dar cu-al tău suflet nu se va unii.
Iubirea mea veşic în cer ea va domni,
Privindu-ţi moartea pe care-o vei dorii.
Pământul să-l blestemi, cerul să-l despici,
Ca tine voi plăti, nepăsare pe coada unui bici!
49. O poveste despre culori – Alina Maria Văduva
Ai văzut vreodată pe cineva devenind o culoare?
În realitatea alb-negru
Dintr-o dată
Cineva reflectă atât de dramatic o culoare
Încât devine acea culoare!
Ieri am văzut o fată
Care devenise un strop de rouă
de culoarea mătăsii roz!
Odată am întâlnit un bărbat
Care s-a transformat instant
Într-o flacără roşie!
Prietena mea
Atunci când zâmbeşte
Devine albastru de levănţică!
Ştii să pictezi?
Te-aş implora să colorezi
Umbrele gri
Care dansează în ochii mei negri!

pg. 49
50. camere de supraveghere - Ion Maria
din fericire pentru cârtiţe camerele
de supraveghere au filmat întâlnirea lor
de la intersecţie
când va dispărea soarele de pe cer
nu se va spune că este din cauza lor
totul este propagandă şi dacă nu
a ştii că te iubesc şi eu aş crede
că nu este adevărat
în lumea asta de carton cu oameni de carton
şi căţei de pluş duşi la plimbare
pe calea unirii ori pe splaiul independenţei
se pare că şi pe noi ne supraveghează
cineva că or fi îngerii că sunt diavolii
nu ştiu nimeni nu ne arată filmările
de pe camerele de supraveghere
să vedem cum ieşim în filmele
făcute pe ascuns
în păduri fiecare frunză are camera ei
de supraveghere aşa cum are întreg
universul mereu cineva spionează
chiar dacă lumea asta este de carton
şi de pluş
din partea noastră lumea se vede
bine dar cine vine din partea cealaltă
vede cartonul mucavaua
şi proptelele de lemn
51. Vara – Ivan Ustina Cristina
Vara...caldura...infern
Dimineti pline de racoare...
Adieri din rai...cale spre infern
Mangaierea ta atingere divina
Ce lasa urme de foc peste piele
Si cicatrici adanci in inima
Seara...declaratii de amor
Diminetea...uitare, parasire
Zi...infern...dulcele infern al asteptarii

pg. 50
52. În mine se dezbracă liniștea – Anabella Cotovanu
Șșș…
E liniște în lume,
iar eu nu sunt ceea ce crezi tu și tu.
Eu nu sunt tăcere,
eu sunt doar cuvântul tăcerii.
Pe mine mă strigă!
Pe mine mă jumulește de toată goliciunea!
Pe mine mă simte!
Pe mine... mă simți...
Șșș...
E liniște în lume...
Dar în mine,
în mine urlă câinii bătrâni și bolnavi!
În mine se zguduie pământul!
În mine trag gloanțe ce au început să vadă!
În mine până și Dumnezeu se zbate...
În mine zace timpul și-și numără zilele...
În mine,
în mine se dezbracă liniștea.
53. Happy End - Maria Pilchin, Republica Moldova
(livreşti cu Dumitru Crudu)
Până la urmă
Totul sfârşeşte
Într-o carte.
Cum spunea Mallarmé.
Începuturile şi
Sfârşiturile sunt
Toate livreşti.
Viaţa e un ex libris!
Cărţile cădeau în abis,
Cădeau de la etaj!
Oameni din Dublin,
ediţia rusă şi
cea românească

pg. 51
zburau...
auu...
Măturătorul
umblă beat
înspre circ...
Joyce schimbat
pe o vodcă.
Cele două volume,
în două limbi
inamice la Prut,
se pupă în colecţia
de maculatură.
54. ORA PĂMÂNTULUI – Mihai Horga
(pamflet)
Pământul, să-l răcim o clipă,
O oră-stăm în întuneric!
Însă...iubindu-ne frenetic,
Temperatura-i se ridică...
Becuri stingând, la lumânare,
Cină romantică se pune
E noapte...facem fapte bune
Şi-parc-am vrea o repetare...
Dar, ale orei-rezultate,
Le vom vedea, prieteni buni
Numai peste vreo nouă luni
Vei creşte iar, natalitate?!...
Pe glob există aprobare
In beznă, am uitat amarul
Dar-câte portofele, oare,
Şi-or fi schimbat proprietarul?...
Şi spaimă,câtă lume-a tras,
Pe câte linii de metrou,
A fost lumină de cavou,
In lifturi,câte-or fi ,,rămas''?!...

pg. 52
Şi chiar dacă suntem în U.E.
La fotbal-toţi, bătu-i-ar vina
Pe stadion ,,ne sting lumina''
Înspre C.E.,C.M. drum nu e...
55. Exodia – Paval Dragoș
Scena 1: Consiliul cerului
(Apollo către zei):
- Un ou de artă
este invitat de apă
să numere zile şi nopţi
spre infinit.
Scena 2: Întâiul om, ultimul perfect
Frământată
de mâinile zeilor,
coaja de lut
condamnă la moarte un suflet
binecuvântat în Mediterană,
obligat
să se însoare cu arta
pentru a:
creşte cuvinte,
gâdila urechi,
hrăni ochi
cu joc de culori şi mişcări.
(Transplant)
Iubito,
nu există
instrument de măsură
să poată cântări
zâmbetul infinitului
legănat în brațele tale,
dar există
un strop de Rai
care îți inundă
singurătatea
și coase

pg. 53
cu șapte ace
de argint
un cuib veșnic
într-un piept
care ascultă
o melodie
din două cuvinte.
Operaţia a reuşit,
inima mea are
o stăpână.
(Săgeată cu otravă)
Dragă Tată,
vreau să ating veşnicia,
nu împart cu dreapta
harul meu!
Fără recunoștință,
Exodia
(Bumerangul luminii)
Doborât de ruşine,
Apollo
scoate din liră
un blestem
care metamorfozează fiica
în phoenix.
Scena 3: Primăvara de suflete
(Exodia, în propriul doliu):
- Moarte, te-aş condamna la moarte,
dar viaţă ţi-aş da înainte de toate,
podoabă de clipe să îţi atârne
în sufletu-ţi uscat.
ultimul ceas
să îţi arate toate…
din cenuşă,
un foc de artificii
evadează
în piepturi

pg. 54
ce poartă
un strop
de artă.
56. Anotimpurile iubirii – Ciprian Buzoianu
Primăvara, m-am ascuns după primele picături de ploaie
să o privesc cum înmugureşte
era ea, aceeaşi, cea de la începuturile lumii, ea, femeia…
m-a privit mirată şi mi-a spus
nu-i aşa iubitule, că vrei să răsărim la apus?
şi doi iubiţi, pe cărări de seară, au pornit să însoţească apele în curgerea lor amară
ne-am aşternut pe nisipul răvăşit şi i-am spus
iubito, ziua asta ne-a părăsit şi s-a dus, am rămas doar noi...
m-a privit şi a râs
iubitule, să-mi povesteşti dragostea noastră într-o mie de zile
în capitole ample, fără mistere, să-mi spui cum trece clipa, străbătând emisfere
cum se topeşte umbra indiferenţei din noi
şi cum spre dimineaţă, ne regăsim cruzi şi goi.
Vara ne-a surpins tot acolo, iubindu-ne...
peste coapsele noastre, precum un munte vulcanic, s-au aşternut petale albastre de fericire
am prins rădăcini, ne-am întins peste munţi, peste ape, peste vise şi clipe deşarte
am răsărit în adâncul fiinţei, privindu-ne cu subînţeles
din sute de ceruri, am fost cel ales
e mult prea devreme să-ţi spun chiar şoptit
iubito, la noapte sunt demon în schit
ridic catedrale de ceaţă, pustii, când seara se lasă, promiţi ca-i să vii?
şi tandru în noapte să-ţi spun un secret, iubito eşti focul ce arde discret
şi fără de care aş zace pe plajă, nisip să devin sau mare de alge.
e Toamnă şi cerul a curs peste noi
pe iarba uscată şi umeri-ţi goi
coboară o clipă, să vezi ce pustie e plaja şi zarea e tristă, nu-i vie
lumina e ştearsă când mâna-ţi ofer
spre seară pe truput-ţi cu marea mă-ntind
în unde de rouă pe drumuri de nori
părem două umbre sau doi cerşetori
nu cerem nimic, nici vorbe, nici şoapte
mai vrem doar o clipă, o vară, o noapte
întoarce-ţi iubito privirea-napoi şi nu lăsa marea distanţă-ntre noi
să fie aşa, precum în poveste
să mergem în ţara lui Fără de Veste
acolo e vară şi iarnă nicicând
acolo e soare, iubire şi cânt.

pg. 55
Iarna ne-a împietrit sufletele, timpul nostru s-a scurs, oraşul e pustiu
sunt viu iubito, viu
te caut furibund pe străzile ceţoase
doar vântul printre umbre de amintiri descoase, trecutul fericit...
e iarnă iar iubito, oraşul e pustiu
tu unde eşti ascunsă?
pe unde te-ai pierdut?
alerg prin întuneric, mă pierd pe străzi aievea
doar să-mi mai daţi o oră, un suflet să găsesc...
să-mi spună unde-i fata, apoi vă părăsesc...
doar s-o mai văd odată, o clipă să zburdăm
peste câmpia nudă, de mână să umblăm
şi să-i alint sărutul, privind-o efemer
uimită să îmi spună: iubite, este ger...
hai să intrăm în casă, de lume să uităm
şi să urcăm la stele, în noaptea de Crăciun.
57. poetul necunoscut – Mihăilă Gabriel Nicolae
era un copil la 40 de ani
încă aștepta momentul când se va trezi în miezul zilei
cu zâna poeziei luându-i sexul între buze pentru a-l impulsiona
lumea îl știa de om frigid, putea procrea doar prin aleile întunecate din versurile adulate pe câteva site-uri
fantomă
nu vorbea de sânge niciodată ci doar de vin roșu, purta pantaloni de baron, multe buzunare false
călătorea light cu o pălărie asemeni unui cazan așezat pe un foc încins iar pe gură
îi ieșeau tot felul de animale rare sau insecte încă nedescoperite, avea nebunia
lui Jack Nicholson și trecea întotdeauna pe roșu prin ochii propriilor cititori
da
era un om de care să îți aduci aminte
când îl citeai era ca și cum fumai toate plantele exotice ale lumii
finalurile ridicau la puterea a doua entuziasmul care te strângea în brațe ca un clește
încă de la titlu matematica convențională părea doar o invenție nereușită a unor oameni pe care
plictiseala îi omorâse cu sânge rece
era genul de om pe care îl citeai cu pauze de tărie, de alcool ori de caracter
sentimentul diferea de la om la om iar bazilica în care el era fidel singurătății
devenea neîncăpătoare cu însetați de poezie
vă spun
omul ăsta era însuși o schimbare
la câțiva ani după ce a început să scrie avea texte slam-dunk

pg. 56
iar în sărituri trăgea pământul după el cu tot cu cititori
erau zile în care poezia era o felină
cu toate viețile risipite de no-name-uri ce transformaseră
pământul roditor al literaturii într-o plantaţie bogată în căcăreze de schnauzer mioritic
iar criticii povesteau de el ca de un colac în care creația
încerca să se salveze de la înec
ieri l-am văzut pe stradă
din umerii drepți îi pleca mândria
coatele roase ale sacoului cărămiziu
erau martorii tăcuți ai ritualurilor poetice
cărora le era mai fidel decât oricărei femei
se confunda cu peisajul caselor vechi și al arțarilor
care păreau să șuşotească întotdeauna în urma lui
crâșma din colț îi lăsa un fior rece pe limbă
și după câteva pahare penița începea să tremure de nerăbdare
pe ochii umezi și calzi își ascuțea lamele armelor
urma sacrificiul iedului ce fugea nărăvaș prin el
58. Clipa - Roca Alexandra – Lidia
Nu poți uita ultima clipă,
ținută în derută
între palme virgine,
neatinse de nimeni.
Clipa stinsă cu o ultimă privire
a ochilor ce ți-au răpit
cea mai de preț menire.
Nu poți visa la un alt moment
căci sfinții, oh, sfinții,
pe-o foaie de pergament,
scrie-vor un alt destin,
destin izvorât din a lumii mângâiere,
sub cupola de stele.
Nu poți uita secunda-n care
sângele țâșni din vene
ca o ultimă reverie.

pg. 57
59. Trandafirul negru – Zina Bivol
S-a înnegrit iarba,
Din coasta Evei vântul suflă
Greoi şi nestingherit
Prăbuşind toate pietrele
Zidului bărbătesc.
Oameni ai nisipurilor…
„Când nu te ameninţă nici o pedeapsă
Nu simţi nici bucuria evadării”*
Inelul a ruginit până la os.
Acum atârnă
În dinţii Lombardului
Să-şi schimbe pielea.
Mă îmbrac cu vorbele lui Holly:
„Nu am să mă obişnuiesc niciodată
cu nimic. Cine se obişnuieşte e ca şi mort.”**
Cu ochii roşii de febră
Mai vreau puţină dragoste în plus…
Din arcul sprâncenelor mele
Mi-aş construi o umbrelă în noapte,
Mi-e frică de ploaie.
S-au conservat toate picăturile de rouă,
E secetă în oglindă.
Din toată iubirea
A crescut un singur trandafir
De culoarea ochilor tăi.
(Probabil m-am uitat prea mult în adâncul lor.)
Pasc oile pe câmpul meu de luptă
Şi ori de câte ori păşesc cu stângul
Mă zgârie în piept
Trandafirul negru.
Mă pierd prin turmă
Şi caut oaia care mă va înţelege, fiindcă
„Oile te învaţă mai multe decât cărţile.”***
________
* Kobo Abe, Femeia nisipurilor.
** Truman Capote, Micul dejun la Tiffany.
*** Paulo Coelho, Alchimistul.
60. bănuţul de aur şi comoara din piept – Filimon Adi

pg. 58
mi-e frică să dorm.
din perete se crapă o falie-ngustă în care încolţeşte o sămânţă de in.
se face mare ca o funie
ce se-nfăşoară pe gâtul meu şi mă sufocă,
trăgându-mă dincolo de camera mea,
într-un alt loc mai strâmt şi mai scund,
ca un coşciug de piatră fără fereastră.
e întuneric şi-aud cum scormoneşte în mine deja
un pui de vierme abia născut,
flămând şi alunecos.
ştiu unde sunt, nu am scăpare,
frumosul meu vis se preschimbă aievea în viaţa din moarte.
nu mă mai mişc,
nu mai respir,
spaţiul e strâmt,
corvoada abia începe.
doar mintea mea colindă în voie căci
ea nu are pereţi şi nici funie s-o ţină captivă.
de lângă mine, din stânga, un altul
râde cu spaimă, gâdilat la tălpi.
nu se poate opri, îmi spune vecinul din dreapta,
e aşa de o lună şi-o ţine-ntr-un râs
şi nu se opreşte. mai are
niţică carne pe el, zice vecinul.
săracul, săracul! avea un ban de aur în pantof
să tragă norocul la el.
cum te cheamă? zice.
n-am nume, am doar o cruce-n spinare.
am fost grăbit
şi nu mi-am luat buletinul la mine.
grav, grav, zice vecinul,
peste un veac, când ne vor găsi neamurile,
nu vei şti al cui eşti!
o să stai aici până când cineva o să te strige pe nume.
m-am gândit puţin, cam o jumătate de veac, şi i-am spus:
de ce să mă strige?! nu mai vreau să plec!
e cald şi umed
şi mă gâdilă-n piept,
acolo unde fuse cândva comoara mea.

pg. 59
61. Înviere – Elena Zubaşcu
Peste palmele mele deschise spre cer
timpul curgea cicatrizând
urmele unei uitate crucificări;
era prea devreme pentru o înălţare
şi prea târziu pentru o înviere.
Şi-am încremenit cu braţele ridicate spre stea
între vremea patimii şi-a învierii
purtând semnul celui care se stingea
pe o cruce sub lumina primăverii.
Dar dezbrăcat de veşmintele de lumină
ale Înviatului a treia zi,
-prea puţin duh, prea multă ţărână-
începusem a putrezi.
Şi El mi-a întins o mână
chemându-mă înapoi din veşnicie...
Nu,nu eu eram aşteptatul
În lumea care urma să vie!
62. Picaj - Barbu Ana-Maria Cristina , Rm Sărat
În căderea mea necontenită ,
Mă regăseam uneori în ploile zgomotoase ale toamnei
când linia orizontului era o ceață densă
a fuziunii cerului și pământului.
Mă completa bubuitul asurzitor
al gândului mulțimii,
Ce-și exteriorizau delirul cugetărilor lăuntrice
într-o dispersie lumească.
În căderea mea necontenită,
uneori poposeam în căpruiul ochilor tăi,
Regăsindu-mă pentru moment ca-n fața unei oglinzi
în a cărei reflexie mă vedeam
un zâmbet senin pe fața unui senil,
În drumul lui ascensional.

pg. 60
63. de dragoste – Belea Miruna
când s-a-mbolnăvit țoi de cancer
lumea-a zis că mioara o să-l lase
să putrezească
că s-a făcut a dracului femeia după război,
nu îi mai suportă bărbatului nici viața, d-apăi moartea.
adevărul e că nici țoi nu era mai cumsecade:
bea mult și strica prin casă-
pica gospodăria pe el!
nu degeaba ieșea mioara în bătătură și-l blestema
de se auzea până-n capul satului.
odată, la un paște, i-a luat nevesti-sii
coșul cu ouă roșii din cămară
și l-a dat pe băutură.
atunci mioara l-a blestemat rău,
să se aleagă praful de el.
așa zicea lumea, că s-a ales praful de țoi numai din gura mioarei.
și de atunci lui țoi i-a fost mai rău și mai rău
din băutură? din blestem?
și după un an a făcut cancer la stomac
iar mioara nu s-a mai uitat la ouă, le-a vândut, a vândut tot
numai să se facă țoi bine,
nu s-a făcut
și l-a mâncat cancerul de viu,
sau așa spune lumea,
că nu se puteau apropia de casa lui,
că duhnea de la o poștă a mort.
numai mioara, bodogănindu-l mereu
a avut grijă până în ultima clipă
să îi fie lui țoi bine.
nu i-a fost
și l-a mâncat cancerul de viu.
la înmormântare singură mioara
a mers după el
și nu l-a plâns, nu l-a plâns niciodată,
de când l-a îngropat pe țoi
nu mai deschide gura

pg. 61
64. Călătorie - Antonella Mocanu
Eu si tu
amândoi într-un
insesizabil voiaj
între două lumi
pe pămâturi distincte
parcurs-am amândoi
drumul dintre noi
pe aripa eternului
vis de iubire
interminabilă călătorie
între întuneric şi lumină
între ziua care alungă
noaptea în infinit
inimi străpunse
de a vieţii durere
depărtarea le va ucide
trăirea se va disipi
pe firul timpului
cândva ne vom regăsi
într-un curcubeu de culoare
printre frunzele arămii
ale toamnei
pe o margine de cer
scăldată în soare
aproape tot mai aproape
de suflete ce stau în aşteptare.
65. Orașul-origami - Zota Andrei
Pisici bătrâne, schilodite, și nevi și căi ferate
peroane de hârtie și trenuri urlând în fundal,
Oameni răciți de iarnă, mașini umblânde fără sens rațional
mai fără suflet decât motoarele automate…
Lângă peron, un trist nebun începe mereu străinul recital,
iară din spate vine trenul cu-nsuflețiri vechi, de metal:
șuruburi ce se strâng în glasuri rafinate.
Astenicii se urcă, mașina strigă și azvârle fumul pal.
Din scaune, orașul-origami fuge, lateral,
pictând în griuri corneele uscate.

pg. 62
Nebunul se opri, cătând spre altă parte
pisicile schiloade i-urmară pașii, cordial
iar sufletele hâde, ca măști de carnaval
zvârlite de viteză privesc trenul din spate:
panoramă delirantă, roi de morți – orizontal.
Oameni răciți de iarnă, mașini umblânde fără sens rațional
Mai fără suflet decât motoarele automate…
66. Toamna verii – Raul Şerban
E anotimp de foc şi e tot mai rece afară.
Frunze cad din arţar ȋntr-un ȋnceput de vară.
Forfota vieţii din adânc a dispărut
Şi ȋntr-un vis de gheaţă, lumea toat-a amorţit.
E calm ȋn jur, dar irosesc preţioase clipe
Şi liniştea nu ar trebui deloc să preocupe.
E timpul meu ce-l aşteptam de mult
Şi totuşi plâng. Privesc arţarul gol si plâng.
Căci el trebuia să fie verde acum
Şi falnic stând, ȋntr-un freamăt nebun
De vânt, ar fi foşnit a sa frunză,
Delicat ca o petală, efemer ca a mea muză.
La un nod de vânt, ȋntr-un potir de pelin,
Sta vorba vie a generaţiilor ce vin
Şi-ngana şovăelnic asemeni unui cânt:
“Arţarul s-a sfârsit. L-a lovit sorocul de curând.
L-a răpus un zâmbet cald, ocrotitor
O formă unduioasă ce-l ȋmpresura ȋn zbor,
Căci el nu ştia a se apăra de bine şi frumos.
Dar ce bine era să ştie! Ce bine ar fi fost…”
Ȋntr-un gând ȋndepărtat m-am prefăcut ȋn copac
Şi trecând prin toamna verii, ȋnţeleg durerea lui.

pg. 63
67. P-uri -CORINA OFELIA CORPODEAN
Penelopa ţese pânza.
Cu penelul, pe hârtie,
Eu încep, încet, a scrie,
Perpendicular, pe dânsa.
Preţul vieţii, scump se pare
Pentru unii, pentru mine
Paguba nu e prea mare
Căci sunt procopsit de „bine”.
Puncte luminoase, stele
Râd pe bolta tremurândă.
Păcălit mă las de ele;
Pedalez, căci stau la pândă,
În padoc, pe lângă casă,
Un păianjen şi-o paiaţă
-Poate le-oi cădea în plasă –
Panicat, alerg prin piaţă,
Pandantivele-mi atârnă,
Pandalia se porneşte,
Panglicarii râd din umbră
De asemenea poveste.
În paporniţă, păpuşa,
Pe papirus scrie versuri

pg. 64
Căci aici, pantalonada,
Plină e de paradoxuri.
Paratirisesc parhelii,
Pensulez fin parodii.
Penelopa ţese pânza.
Dar cui îi pasă de dânsa?
68. FURTUNĂ – Katy Katalina
E ciudat cum frigul de afară
Mă îngheață inlauntru
Și ploaia ce încet coboară
Pe tot obrazul mi se scurge
Precum o lacrimă de sânge,
Iar vântul care suflă cu putere
E gândul meu care se zbate
Să te cheme
Până și norii negri se îngramădesc
Să mă ajute să te regăsesc .
Am dezlănțuit natura pentru tine
Și am sperat că doar așa
Te voi găsi iubirea mea
Speram ca înspăimantată de furtună
Vei apărea precum o vreme bună.
69. Adulter textil – Adrian Nicolae Popescu
mi-am invitat cravata
să admirăm împreună realitatea de sub grindă.
m-a refuzat elegant,
spunându-mi că pe seară
are bilet la premiera unei drame
sub crengile castanului înflorit
de la marginea drumului.
disperat, am urmărit-o în miez de noapte,
pândindu-i păcatul, descătuşându-mi furia.
dansa agăţată de gâtul celuilalt,

pg. 65
unduindu-se cu mişcări lascive
în ritm de blues…
şi nici măcar nu se asortau…
70. Dor de Eminescu - Lavinia Huțișoru Dumitriu
La steaua care-a răsărit
Ajuns-ai ca un fulger
Şi doar o clip’ a trebuit
Să te prefaci în înger.
Uşor te recunosc din toţi,
Al cerului nou Astru,
Căci te-oglindeşti zile şi nopţi
În lacul cel albastru.
Deschizi ades în ceruri porţi
Prin care să vii iară,
Pe lângă plopii fără soţi
Să treci fără să doară.
Pe unde sufletul te-a dus
Şi paşii te purtară
Sara pe deal, prin codri, sus,
Eu urma-ţi aflu iară.
De tine frunzele-mi şoptesc,
De dor tresare lacul,
Iar codrul des, cam nefiresc
Îşi leagănă copacul.
Te caută şi-acum cu dor,
Cum şade la fereastră,
Căci marile iubiri nu mor,
Nici floarea ta albastră.
Te caută tot neamul tău
Şi plânge al tău frate!
Să vii, că e lovit din nou
De multă nedreptate!
Vino de Sus cu-al tău sobor

pg. 66
Pe-a Duhului aripă
Şi ne-mplineşte-un singur dor :
“Să nu mai pleci în pripă…!”
Rămâi şi te-om slăvi în veci,
Iubirea-ţi preţuind-o,
O veşnicie să petreci
Menirea-ţi făptuind-o.
Te-o însoţi ca şi-altădat’
La fel ca-ntâia oară,
Măicuţa Celui Înviat
Şi pururea Fecioară!
Bucureşti, cu ocazia festivităţilor de comemorare a lui Mihai Eminescu la cimitirul Bellu.
71. Amintire.. – Terecoasa Liliana
Batrane, tu, cu barba ta cea ninsa
Si ochii grei si obositi de drum,
Iti amintesti de steaua ta aprinsa,
De jucaria zambitoare ce o privesti acum?
Ti-aduci aminte-acum de-acel copil visand,
Ce astepta in prag, gandind la daruri noi,
Parintii sai batrani, care veneau razand
Acasa, osteniti de munca, cu ochii mici si goi?
Mai stii acum cand te trezeai tarziu
Si stand, o zi intreaga cu jucaria ta vorbeai?
Si de-ti stricai vreodata robotul tau cel viu,
Plangeai o zi intreaga si nicidecum uitai...
Un paradis pierdut.. Cand nu stiai cum doare
Decat o rana mica, jucand mai neatent.
Si nu-ti pasa de nimeni atunci dansand in ploaie,
Caci te schimba mamica, rugand-o cu respect.
Nici nu stiai pe-atuncea ce-nseamna sa tanjesti
Sa vina vremuri bune, tu nu stiai ce-i lumea,
Doar asteptai Craciunul, cadouri sa primesti
Si seara cand venea, tu te-nganai cu luna.

pg. 67
72. Tăcerea – Aliona Mereuţă (Anolia Lorei)
Geme tăcerea,
Sub roţile de vînt,
care huruie.
...........................
Nici tristă, nici îngîndurată
E rama care-şi oxidează visul.
Rugina creşte, roade, mănîncă...
Nu sînt nici tristă, nici îngîndurată...
Nici moartă.
.............................
Visuri mute
S-au stîlcit în întuneric--
N-au strigat să li se arate cărarea!
Şi zac în grămada hidoasă--
Mormînt, la care mai face popas
Tăcerea,
Ducînd pe umerii vineţi
Gol şi Pustiu.
73. cardigan cu clapă – Luminiţa Zaharia
purta un cardigan cu clapă numărul 100
parcă era, vă jur!, regele leu
și numerele sunt iraționale nu-i așa
atunci de ce nu și eu
i se spunea escroc sentimental
mă întrebam cum naiba poți extorca sentimente
își punea atunci cardiganul cu clapă
să nu mai posed argumente
viața m-a învățat un lucru trist
(dar mult mai trist de nu s-ar povesti)
printre toate trucurile prinse la școli înalte
escrocii nu pot să conjuge verbul simplu a fi
îndeobște nu știu cînd să pună doi de i
mai ales în cuvintele cheie
scriu ar fii fost din surplus de minciună

pg. 68
și din misoginism spun femee.
picați cu ceară n-ar rosti iiiiiiubire
vocalele-nchise-i inhibă
preferă rotunjimi de o-felii u-ranii
să nu le găsești nicio hibă
mă rog acum să nu revină moda
uitat să rămînă cardiganul cu clapă
în loc - ițari albi, tricou cotton sau șuba
și geaca foaie de ceapă
74. Capela – Elena Cristina
În chip de ceară, în aripi de înger
În praf de mort, în iarnă și ger
Te văd….lin trecând
Moartea de mână ținând.
Și-un picur de sânge din rană-ți curge
Până rămâi stors de ultimul sânge.
Prin vene-ți moartea veselă cântă
Și-ți iese din piept viața-ti nesfântă.
Începe să-ți placă, te-adorme ușor
Te leagănă moartea, de nimic nu ți-e dor
Adulmeci mirosuri de cer și pământ
Aștepți să te faci doar un mormânt.
75. Asa te simt – Cristian Blinda Claudiu (Sibiu)
În orhideele ce-ating albul luciului de piatră,
Găsesc roiul de cuvinte legănate într-un sens
Și răpun cu ele-n toi sufletul întors pe vatră
Înainte de-a sări în a jarului foc dens.
Te sărut cu vorbe dulci izvorâte din leandrul
Ce-a șoptit urechii mele rătăcite prin infern,
Că ai fi un soi de înger, ai venit să iei amarul
Poposit în a mea haină, uitat-am eu de ce-i etern.

pg. 69
Te ating cu-a mea privire mângâiată de o frunză
Ce-a plutit în zarea mea răsturnată de un dor,
Era singură săraca, rătăcea sub a mea pânză
Spintecată-n riduri multe, ale timpului cu spor.
Te ascult cu simfonia rătăcită-n constelații
Răstignite-n cerul nopții, desenate de un zeu
Ce a vrut în sinea lui să-i inspire pe ciudații
Ce scriu versuri despre ele, cam așa, cum scriu și eu.
Te clătesc cu un surâs oglindit de ai tăi ochi
Ce reflectă-n adâncime bolta cerului din zări,
Zări ce au dorit a spune:Ia-o ușor că o deochi!
De atâta frumusete…….. ai să te îneci în mări.
Te șoptesc într-un cuvânt la timpanul unei flori
Ce-mi alintă o privire ancorată de petale
Strecurate în emoții, jur pe sfinți că-mi dai fiori
Legănați de patru ramuri ciripind buzele tale.
Te strecor ușor sub haina unde sufletul grăiește:
De atâta rugăciune eu am fost sătul și sunt,
Dar acum eu te-am zărit.. Știu! El Dumnezeu trăiește!
Stă ascuns în trupul tău, luminând ca și un sfânt.
Te adulmec cu vibrații atârnate-n infinit,
Rătăcite-n galaxii căutând un singur vers
Ce-ar putea să te descrie înainte de finit…..
Dar nu au găsit ca tine mândră zâna-n univers.
P.S.
Aș putea să scriu romane despre frumusețea ta,
Toate-n rime ancorate, legănate-n spati vaste.
Dar….... E ora cam târzie și afară- i vreme rea,
Nu de alta…. dar la nouă, ne vedem iubita mea :)

pg. 70
76. DE DINCOLO DE TIMP - Szigeti Elvira-Marcela (Satu Mare)
Gândurile se plimbă pe unde de timp
cuvintele rătăcesc în spirale
vise ascunse în neştiute sertare stelare
caută un nou anotimp.
Peste păduri de mesteceni cu trupurile albe
mai cade câte o stea de pe cer
le înveşmântează în curate raze astrale
şi ard în tăcere, până ce pier.
Pe pământ îşi desfată minţile oarbe zei din Olimp
paşii se afundă în cenuşiuri amare
se sting lumânări părăsite în altarele goale
o chemare răzbate, de dincolo de timp.
77. Identitate – Irina Gurin
Am uitat ziua în care m-am născut
și mă simt ca un fluture se s-a trezit iarna...
Cum să mergi pe un drum determinat
Când nu ții minte cum și unde ai pornit?
Sunt în căutare de identitate...
Fiecare început de zi e ca un început de viață.
Imaginează-ți că ai trăi o viață de fluture,
Ce-ai reuși să creezi în acest răstimp s-ar numi
istoria ta.
Sunt sigură că ai vrea să se scrie un roman întreg
Dar nu, vor fi doar cîteva rînduri,
Mai mult sau mai puțin memorabile,
Care poate vor fi încrustate pe fețe de trecători, dar poate și nu.
Da, pot să te asigur că în Arhiva Națională vei mai dăinui cîteva zeci de ani,
Iar cimitirul în care vei putrezi, va respira mirosul oaselor tale ceva secole.
Ca peste mii de ani un tânăr arheolog să-ți ghicească identitatea.
Deși, timpul nu se măsoară în ani,
El pur și simplu nu se măsoară…
Mulți oameni în lume trăiesc ca fluturii.
Sunt în căutare de identitate…
Când mă trezesc dimineața, mă întreb,
Nu sunt și eu un fluture
Ce renaște odată cu răsăritul soarelui?!

pg. 71
Ce-și scrie istoria sub formă de poezie…
și dacă nu, atunci,
cine sunt?
78. Nerostitele – Maria Vladoiu
Dar eu,
Eu ce fac cu aceste cuvinte?
Mereu ramân cu ceva pe buze,
O idee, un cuvânt, un suspin.
Ba, odată, am rămas şi cu o lacrimă.
Niciodată nu le-am putut rosti.
Au rămas acolo,
Aşteptând pe cineva
Să îmi şteargă buzele.
79. Jocul de-a creația – Diana Elena Rotaru
Am spart ceru-n mii de cioburi
Pus-am toate-ntr-un pahar,
Vreau să tai din toate-amoruri
Prin crâmpeie fără har.
Am suflat cu negru valea,
Munţi, păduri ascunşi în umbre,
Transformatu-m-am în spirit
Ca să-mi capăt alinarea.
Cerul negru, lumea neagră, aţipit-au toţi sub ceaţă,
Iar paharul plin cu cioburi
A vărsat o nouă viață
Lume albă, lume pură şi lipsită de amaruri.
80. Firişoare – Oana Raluca Ciceu
Te rog să nu mă laşi să cooperez cu singurătatea
acea ştiinţă a nefericirii.
Mi se pare că undeva
în vremurile când o pensulă clădea un chip
ţi-am pus praf de stele, să ştii ce face un visător.

Cartea Concursului de Poezie ''Peregrinări'' 2013

Cartea Concursului de Poezie ''Peregrinări'' 2013

Empfohlen

Empfohlen

Weitere ähnliche Inhalte

Was ist angesagt?

Was ist angesagt? (20)

Andere mochten auch

Andere mochten auch (12)

Ähnlich wie Cartea Concursului de Poezie ''Peregrinări'' 2013

Ähnlich wie Cartea Concursului de Poezie ''Peregrinări'' 2013 (20)

Mehr von Emanuel Pope

Mehr von Emanuel Pope (20)

Cartea Concursului de Poezie ''Peregrinări'' 2013