1. DEZVOLTAREA PLANTELOR
Dezvoltarea este un process complex morphologic, fiziologic si biochimic, perfect
coordonat genetic care determina parcurgerea fazelor de tinerete, maturitate si senescenta,
momentul culminant fiind formarea organelor de reproducere.
In functie de durata dezvoltarii si de numarul de infloriri si fructificari, plantele se
pot grupa in:
a) Plante monocarpice – infloresc si fructifica o singura data; sunt plante efemere,
anuale sau bianuale.
b) Plante policarpice – infloresc si fructifica de ma multe ori; sunt plante perene;
infloresc pe tot parcursul perioadei de maturitate.
c) Plante pleiociclice – traiesc mai multi ani dar infloresc si fructifica o singura data
La plantele anuale in faza de tinerete predomina procesele de crestere; la sfarsitul
acesteia se produce inductia floarla; in faza de maturitate plantele infloresc si fructifica ,
iar in faza de senescenta predomina procesele de biodegradare
La plantele perene faza de tinerete dureaza in jur de 10-40 de ani, maturitatea 10 –
100 ani, iar florile si fructele ajung la maturitate in fiecare an.
Durata vietii este programata genetic. Factorii de mediu activeaza genele care duc la
formarea ADN si ARN specific ce asigura biosinteza substantelor ce regleaza acest
proces.
Nu se cunoaste orologiul biologic care determina declansarea acestui proces si
parcugerea fazelor de dezvoltare intr-o perioada caracteristica speciei.
Cresterea plantelor
Cresterea este un proces fiziologic, ritmic, ireversibil, cantitativ constand in sporirea
numarului de celule, a masei si a volumului acestora. Cresterea reprezinta pentru plante o
necesitate vitala. Astfel, cresterea radacinilor spre sursele de apa si de substante minerale
asigura o buna aprovizionare cu substante nutritive, cresterea tulpinii asigura o buna
expunere a frunzelor la lumina, iar marirea suprafetei frunzelor asgura o buna receptie a
radiatiilor solare.
La plantele anuale cresterea este definita iar la cele perene nedefinita.
Cresterea celulelor se desfasoara in doua etape: etapa embrionara, cunoscuta si sub
denumirea de mereza sau diviziunea celulara si auxeza sau extensia celulara.
Mereza se desfasoara la nivelul meristemelor situate apical, in varful radacinii,
tulpinii, ramurilor.
Celulele meristematice sunt celule tinere, delimitate de un perete celular subtire,
citoplasma, multi ribozomi densa, nucleu pozitionat central si vacuole mici si numeroase.
Caracteristica acestor celule este ca isi pot pastra permanent capacitatea de diviziune.
Dupa origine meristemele sunt:
a) Primordiale(embrionare)
b) Primare (protocerma, meristemele fundamentale si procambiul)
c) Secundare(cambiul si felogenul)

2. Etapa de diviziune celulara este controlata de factorii de mediu, de
hormoni(citochinine) si pe cale genetica prin intermediul ciclinelor(proteine cu rol
enzimatic care stimuleaza diviziunea).
Zona meristematica are lungimi diferite in functie de organ(radacina – 2-3 mm,
tulpina – 1 mm, cambiul este alcatuit dintr-un singur strat de celule)
Durata perioadei de mereza variaza in functie de organ. Astfel, diviziunea
meristemelor foliare la plantele lemnoase dureaza 2-3 saptamani, celulele care dau
nastere fructelor se divid timp de 10 zile(Cerasus avium), in timp ce meristemele apicale
se divid pe tot parcursul perioadei de vegetatie. Procesul de mereza este stimulat de
prezenta factorilor externi(temperatura, lumine, apa, substante minerale etc) in limite
optime.
Procesul de mereza poate avea loc si in celule diferentiate care revin la stadiul
embrionar prin dediferentiere. Acest proces are loc in cazul formarii radacinilor
adventive, in timpul inradacinarii butasilor si a formarii organelor aeriene.
Auxeza sau extensia celulelor reprezinta cea de a doua etpa a cresterii celulelor si se
desfasoara in apropierea zonei de diviziune. Ca urmare a acestui proces dimensiunile
celulelor cresc de la 10 pana l 000 de ori.
Extensia celulara se realizeaza pe doua cai:
- Acumularea in celule a substantelor osmotic active determina absorbtia apei si
cresterea presiunii de turgescenta. Aceasta are drept urmare reorientarea
microfibrilelor celulozice din peretii celulari si alungirea moleculelor de
extensina, in corelatie cu sporirea suprafetei peretilor celulari si a volumului
acestora.
- In procesul de auxeza, auxina se fixeaza pe receptorii situati in plasmalema si
in reticulul endoplasmatic determinand urmatoarele procese(Fig 9.1).

3. - Auxina activeaza pompa de proton-ATPazace acidifica apoplastul determinand
secretia de expansine, proteine care determina fragmentarea microfibrilelor de
celuloza
- Sunt activate pompele de ioni ce concentreaza sucul celular determinand
endosmoza generand presiune de turgescenta. Se indeparteaza structurile
fragmentate
- Auxinele determina biosinteza de noi substante ce refac structurile fragmentate
si se interpun printre cele existente realizand cresterea peretelui celular prin
intususceptiune
Cresterea masei celulare are loc in timp in urma acumularii substantelor
sintetizate in fotosinteza, a apei, a ionilor si a substantelor secundare.
Germinatia semintelor
Germinatia semintelor reprezinta procesul prin care acestea initiaza un nou ciclu
de dezvoltare ontogenetica, cand sunt asigurate conditii favorabile de mediu.
Procesul de germinatie a semintelor poate fi caracterizat dupa urmatoarii
indicatori:
1) Longevitatea – durata de viata a embrionului
2) Facultatea germinativa – procentul de seminte capabile de germinatie
3) Viabilitatea – capacitatea embrionului de a-si pastra insusirile
caracteristice vietii
Semintele pot germina fie imdiat dupa recoltare fie dupa ce au parcus repausul
seminal fie dupa o expunere la lumina.
Germinarea se realizeaza numai la semintele mature care au iesit din starea de
dormanta.
Maturarea semintelor de Triticum si Zea mays se realizeaza pe planta, in
momentul in care greutatea proaspata scade, iar semintele incep sa se deshidrateze.
Semintele altor specii, asa cum sunt cele ale pomilor fructiferi, nu pot germina decat dupa
1-3 ani din cauza continutului ridicat de acid abscisic
Pentru a germina semintele sunt trecute in sol unde in contact cu solul incep sa se
hidrateze. Patrunderea apei in seminte poate avea loc cand tegumentul este permeabil sau
prin micropil cand tegumentul este impermeabil.
Semintele uscate au membranele plasmatice deteriorate si puse in contact cu apa
solului pierd ioni. Cantitatea de ioni pierduta influenteaza capacitatea de germinatie.
Imbibitia este procesul prin care coloizii semintelor isi maresc in mod reversibil
masa si volumul.
Ca rezultat al hidratarii sunt activate enzimele respiratorii ceea ce determina o
crestere a temperaturii din jurul acestora – caldura de imbibitie.
In timpul imbibitiei se creaza o presiune de imbibitie de peste 1000 bari ce
favorizeaza fragmentarea tegumentului ce favorizeaza astfel patrunderea apei si
oxigenului intensificand si mai mult respiratia.

4. Din cresterea embrionului primul organ care se formeaza este radicula din care se
formeaza radacina
Cresterea organelor plantelor
Cresterea plantulei se caracterizeaza prin sporirea numarului de celule, a
dimensiunilor si a masei acestora, prin acumularea de substanta uscata.
In timpul germinarii embrionul utilizeaza pentru crestere substantele de rezerva
existente in samanta. In primele zile de la rasarit, nutritia plantulei este heterotrofa,
aceasta utilizand atat substante de rezerva din samanta cat si produsi de fotosinteza. Dupa
formarea primelor trei frunze adevarate plantule trece la nutritia autotrofa
Factorii care influenteaza procesul de crestere
Procesul de crestere a plantelor este influentat de factori interni reprezentati de
substantele hormonale reglatoare de crestere, de substantele din grupa vitaminelor de
factori externi dintre care prezinta importanta: temperatura, umiditatea, lumina,
substantele minerale si oxigenul din sol.
Dintre factorii interni de crestere importanta deosebita prezinta hormonii
Auxinele au urmatoarel efecte asupra procesului de crestere:
- Stimuleaza extensia celulelor
- Stimuleaza formarea radacinilor adventive
- Stimuleaza cresterea mugurilor

5. Giberelinele au urmatoarele efecte fiziologice asupra procesului de crestere:
- Dozele mari de gibereline determina cresterea frunzelor care pot sa atinga
dimensiuni duble fata de cele normale
- Determina intreruperea repausului seminal
- Stimuleaza intreruperea repausului mugurilor de piersic, coacaz etc. si
cresterea mugurilor laterali prin modificarea dominantei apicale.
- Induc sinteza amilazelor in celulelecu aleurona din semintele gramineelor
- Stimuleaza cresterea internodurilor
Citochininele pot fi caracterizate prin urmatoarele efecte asupra cresterii:
- Stimuleaza diviziunea celulelor(citochineza)
- Induc neoformarea mugurilor si reduc dominanta apicala
- Intrerup repausul vegetativ la semintele de Lactuca, Lemna, nicotiana etc.
- Au efect inhibitor asupra formarii radacinilor adventive
Factorii externi care influenteaza procesul de crestere a plantelor sunt: temepratura,
lumina, gradul de hidratare a celulelor, substantele minerale si oxigenul din sol.
Temperatura influenteaza sensibil ritmul de crestere al plantelor conform legii lui
Van’t Hoff, dupa care viteza se dubleaza la cresterea temperaturii cu 10 ºC in intervalul
5-35 ºC.
Lumina influenteaza procesul de germinare si crestere a plantelor prin intermediul
pigmentilor fotosensibili.
Procesul de germinare a semintelor fotoblastice(salata) este stimulat de expunerea la
lumina a acestora timp de cateva secunde. In acelasi timp germinarea semintelor de
Allium, Amaranthus, Pholox etc este inhibata de lumina.
Reglarea procesului de germinatie a semintelor si de crestere a plantelor se realizeaza
cu participarea fitocromului. Radiatiile rosii(600-760 nm), determina transformarea
fitocromului inactiv in fitocrom activ, stimuland aceste procese.
La plantele sciatofile procesul de crestere este controlat de criptocrom, care este un
receptor de radiatii albastre si reprezinta un amestec de flavone si citocromi.
Lumina influenteaza procesul de crestere prin intensitate, durata si compozitie
spectrala.
Intensitatea luminii necesara pentru realizarea procesului de crestere, variaza in
functie de specie si anume in functie de cerintele lor fata de lumina pentru care sunt
adaptate(fotofile sau sciatofile)
Plantele fotofile crescute in conditii de lumina insuficienta manifesta simptome de
stres exprimate prin alungirea exagerata a tulpinii, dezvoltarea insuficienta a tesutului
mecanic si a frunzelor, continut redus in clorofila a frunzelor, fenomen cunoscut sub
denumirea de etiolare.
Durata de iluminare prezinta o importanta deosebita. In functie de originea lor
geografica plantele sunt adaptate la conditii de zi scurta sau zi lunga.Neglijarea cerintelor
fata de durata de iluminare are repercusiuni negatice asupra procesului de fructificare si
implicit aspra productiei.
Compozitia spectrala a luminii influenteaza in mod direct procesul de crestere.
Lumina rosie stimuleaza procesul de crestere a tulpinii, dar inhiba cresterea limbului
foliar, care ramane mic.

6. La radiatii luminoase cu lungimi de unda mici, cum sunt cele ultraviolete, tulpina are
o crestere mai redusa decat in rosu. Fenomenul este cunoscut sub denumirea de nanism si
se datoreaza radiatiilor ultraviolete care stimuleaza fotooxidarea auxinei si biosinteza
acidului abscisic, inhibitor al procesului de crestere.
Lumina galben-verzuie determina obtinerea unor plante cu dimensiuni apropiate de
cele ale plantelor crescute la lumina zilei.
Lumina are o actiune morfogena asupra plantelor, cunoscuta sub denumirea de
fotomorfogeneza. Acest proces include totalitatea efectelor regulatoare ale luminii
vizibile asupra plantelor, efecte independente de fotosinteza. Daca in fotosinteza
fotoreceptorii sunt reprezentati de pigmentii asimilatori in fotomorfogeneza sunt
reprezentati de fitocromi.
Procesul de fotomorfogeneza controleaza cresterea, dezvoltarea sau diferentierea la
plante avand efecte asupra: expresiei sexelor, cresterii frunzelor, repausului seminal,
orientarii plantelor, formarii bulbilor si rizomilor, abscisiei frunzelor, germinarii
semintelor, inductiei florale, diferentierii stomatelor, fotoperiodismului si permeabilitatii
membranelor.
Substantele retardante nu se gasesc in plante, sunt produsi de sinteza. Dupa
aplicare substantele retardante reduc diviziuea si extensia celulelor.
Substantele minerale intra in compozitia enzimelor, in compozitia substantelor care
acumuleaza sau transporta energia biochimica si pe aceasta cale influenteaza pozitiv
procesul de crestere, stimulandu-l. In acelasi timp substantele organice se acumuleaza in
vacuole, determinand alaturi de alti compusi cresterea presiuii osmotice si extensia
celulelor. De asemenea elementele minerale intra in alcatuirea moleculelor unor substante
de structura si de rezerva, contribuind prin aceasta la cresterea masei celulelor.
Oxigenul exercita o influenta evidenta asupra cresterii organelor care se formeaza in
sol: radacini si tulpini subterane.
Regenerarea la plante
Regenerarea reprezinta capcaitatea unui organ al plantelor, al unor tesuturi sau
celule, de a reface in intregime planta.
Procesul de regenerare a plantelor din una sau mai multe celule, se realizeaza cu
participarea hormonilor, modificarea raportului dintre acestia avand o importanta
deosebita.
Regenerarea se manifesta in cazul tesuturilor lezate, cand unele celule diferentiate
revin la stadiul embrional, incep sa se divida si refac tesutul lezat.
Radacinile plantelor se regenereaza prin revenirea la stadiul embrionar a celulelor
parenchimului intervascular, iar ramurile si frunzele regenereaza din celulele cambiului.
De asemenea frunzele pot emite radacini din unele celule ale parenchimului
perifascicular, care revin la stadiul embrional.
Regenerarea sta la baza procesului de altoire, pentru realizarea caruia este necesar sa
se puna in contact cambiul altoilui cu al portaltoiului. Pe parcursul procesului de
“prindere” a altoiului cambiul formeaza prin diviziunea cambiului un calus care asigura
fixarea mecanica. Celulele calusului aflate in dreptul cambiului se diferentiaza, dand

7. nastere unui nou cambiu, care formeaza xilem spre interior si floem spre exterior. In final
celulele exterioare ale calusului se suberifica, refacand tesutul spre exterior.